Tema

Atributele dreptului de proprietate. Dreptul de

posesie. Dreptul de folosință. Dreptul de
dispoziție.
 Cuprins
Introducere……………………………………….………… 3
Atributele sau prerogativele dreptului de proprietate
Dreptul de posesie…………………………………………4-5
Dreptul de folosinţa………………………………….……6-7
Dreptul de dispoziție……………………………………..….8
Concluzii generale……………………………………...……9
Bibliografia…………………………………………………10

2
 Introducere
Înainte de a vorbi despre atributele dreptului de proprietate, considerăm că
trebuie sa definim noţiunea de drept de proprietate şi să prezentăm
caracteristicile generale ale acestui drept.
Art.480 C. civ. prevede că “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura
şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele
determinate de lege”.
Definiţia dată de Codul Civil este controversată, întrucât nu permite realizarea
distincţiei între proprietar şi alte persoane care exercită unele atribute ce
alcătuiesc conţinutul juridic al dreptului de proprietate
O trăsătura distinctivă a dreptului de proprietate este aceea că titularul acestui
drept exercită atributele corespunzătoare prin puterea sa proprie, deoarece el se
supune numai legii, în timp ce alte persoane care ar exercita aceste atribute, le
exercită în virtutea puterii transmise lor de proprietar şi în conformitate atât cu
dispoziţiile legii cât şi cu directivele date de acesta.
O altă trăsătură distinctivă a acestui drept este aceea că titularul său exercita
atributele în interes propriu .Ceea ce este specific proprietarului este faptul că
are plenitudinea acestor atribute şi, fără a avea importanţă modul efectiv în care
înţelege să le exercite, personal sau prin intermediul altor persoane, exercitarea
are loc, în cele din urmă, în interesul său propriu.
În concluzie, dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care dă expresie
aproprierii unui lucru, drept care permite titularului său să posede şi să dispună
de acel lucru, prin putere proprie şi în interes propriu, în cadrul şi cu respectarea
legilor în vigoare.
Analizând articolul 480 din Codul civil putem desprinde ideea că dreptul de
proprietate este un drept exclusiv şi absolut.
Dreptul de proprietate este un drept absolut. Toate persoanele sunt obligate să
se abţină de la orice încălcare ar putea aduce atingere exerciţiului dreptului de
proprietate de către titularul său.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv în sensul că proprietarul are singur
folosinţa şi stăpânirea bunului său. El este un drept perpetuu, în înţelesul că nu
se stinge prin neîntrebuinţare şi un drept alienabil, ceea ce înseamnă că se poate
înstrăina.
3
 Atributele sau prerogativele dreptului de proprietate
Legiuitorul conturează prin această definiţie noţiunea dreptului de proprietate
prin atributele pe care acest drept le conferă titularului său, respectiv:
posesia,folosinţa şi dispoziţia.
Prerogativele dreptului de proprietate pot fi exercitate fie prin putere proprie şi
în interes propriu, fie indirect şi mijlocit prin intermediul altei persoane.
Dreptul de posesie
Posesia (usus-jus utendi) presupune exercitarea de către titularul dreptului de
proprietate a unei stăpâniri efective asupra lucrului, direct şi în interes propriu,
sau de a consimţi ca stăpânirea să fie exercitată în numele şi în interesul lui de
către o altă persoană.
Art.1846 C.Civ. defineşte posesia ca fiind “deţinerea unui lucru sau folosinţa
unui drept exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”.
Posesia presupune existenţa a doua elemente: animus-intenţia de a poseda pentru
sine şi corpus-deţinerea materială a bunului, concretizată în acte materiale de
folosire a bunului.
Dacă am fi doar în prezenţa unui element material, atunci oricine ar deţine bunul
va fi considerat posesor al bunului, chiar dacă el ar fi fost doar împuternicit de a
deţine bunul, vânzătorul, cărăuşul, ş. a. Însă aceasta este contrazis de art. 303
alin. 2 C. civil, potrivit căreia: „Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpânirea
de fapt a bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de
posesor cu care este investit acea persoană. Este posesor doar persoana care l-a
investit cu împuterniciri”. De asemenea hoţul sau găsitorul, pe perioada de când
a deţinut bunul şi până în momentul când cel deposedat va face dovada dreptului
real asupra bunului, vor putea beneficia de efectele posesie deoarece ei vor fi
consideraţi posesori.
Dobândirea şi prefigurarea calităţii de proprietar pot avea temeiuri juridice
dintre cele mai diverse, toate însă trebuind a fi în măsură să confere în mod
valabil această calitate: constituirea, fabricarea, confecţionarea bunului,
dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului prin încheierea de acte
juridice perfect valabile: contractul de vânzare, contractul de donație etc.,
dobândirea bunului pe care succesorală etc. De aceea, atunci când vorbim despre
posesie ca atribut al dreptului de proprietate, putem spune că starea de fapt a
stăpânirii bunului se suprapune perfect peste starea de drept, „stăpânitorul” fiind
însuşi titularul dreptului de proprietate asupra bunului stăpânit.

4
 Vom arăta însă la capitolul consacrat posesiei că aceasta reprezintă o stare
de fapt constând în stăpânirea unui bun, cu intenţia de a apărea ca proprietar al
bunului. Dar posesorul nu este prin definiţie proprietar, el nu are dreptul de
proprietate asupra bunului, ci îl deţine ca şi cum ar fi proprietar.
Posesia, ca stare de fapt, nu se confundă cu proprietatea. Este adevărat că,
uneori, se spune că, apărându-se posesia, se apără însuşi dreptul de proprietate şi
că dovada dreptului de proprietate, mai ales în materie imobiliară, fiind extrem
de dificilă, însuşi proprietarul poate invoca, spre a face dovada dreptului său, un
efect al posesiei, cum ar fi uzucapiunea.
Considerăm însă că dificultatea dovezii dreptului nu se confundă cu lipsa
acestuia.
Posesia, ca stare de fapt, este distinctă de proprietate, ca stare de drept. Şi
proprietarul stăpâneşte bunul, are posesia lui, dar în calitatea sa de titular al
dreptului de proprietate asupra bunului. Sau, altfel spus, în cazul analizei
conţinutului dreptului de proprietate, vorbim despre posesie ca atribut al
dreptului de proprietate.
De altfel, în una dintre deciziile sale în materie de proprietate, Curtea
Constituţională reţine că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau
privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate:
posesia, folosinţa, dispoziţii.
lată de ce preferăm să spunem că, pe conţinut, dreptul de proprietate conferă
titularului său posesia, folosinţa şi dispoziţia bunului care formează obiectul
dreptului său.

Elementele posesiei. Posesia are două elemente constitutive: corpus şi animus.

Elementul corpus, este elementul material şi presupune contactul nemijlocit şi
constă în stăpânirea materială a bunului, adică în realizarea de acte materiale de
deţinere şi folosire a bunului. Printre asemenea acte sunt: păstrarea unui bun,
culegerea fructelor, repararea unor părţi ale bunului (acoperişul clădirii),
transformări, adăugări etc. Elementul corpus al posesiei se poate concretiza şi în
acte juridice referitoate la acel bun: împrumut de folosinţă, închiriere, vânzare-
cumpărare etc.
Elementul animus, denumit şi psihologic sau intenţionat, constă în intenţia sau
voinţa celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub
nume de proprietar sau în calitate de titular al altui drept real.

5
 Dreptul de folosinţă
Folosinţa. (jus fruendi). Folosinţa este acel atribut al dreptului de proprietate
care conferă prerogativa proprietarului de a întrebuinţa bunul în interesul său,
culegând sau percepând în proprietate fructele pe care aceste le produce. Însă
acest atribut nu semnifică doar dreptul titularului de a fructifica bunul ci şi
dreptul său de a-l lăsa neproductiv. În acest sens s-a afirmat53 că acest atribut
include un drept de opţiune a titularului în a opta pentru o acţiunea – a percepe
fructele, sau o inacţiune – dreptul titularului de a nu folosi bunul. Acest atribut
poate fi exercitat atât de titularul dreptului de proprietate cât si de o alta
persoana – locatarul art. 875, C. Civil.
Printre modalităţile identificate54 în exploatarea acestui atribut
identificăm următoarele doua: o primă modalitatea o formează săvârşirea de acte
materiale asupra bunului concretizată în posibilitatea lui de a culegea beneficiile
bunului: şi cea de a doua modalitate o reprezintă săvârşirea de acte juridice,
atunci când titularul transmite folosinţa bunului unei terţe persoane percepând o
redevenţă în acest sens, care va îmbrăca forma unor fructe civile, indiferent de
natura materială a acestora.
Dreptul de folosinţă presupune nu numai dreptul de a culegea aceste
fructe dar şi dreptul de a păstra şi consuma fructele percepute. Dreptul titularului
de a dispune de aceste fructe, la etapa 53 A se vedea, O. Ungureanu, C.
Munteanu, op. cit., p. 168. 54 Ibidem., p. 165. 35 actual, este posibil şi garantat,
aceasta neintrând în contradicţie cu nici o formă de răspundere55 , titularul
dreptului de proprietate putând utiliza în mod liber de veniturile sale.
Complexitatea acestuia atribut este relievată de particularităţile corelaţiei
acestuia cu celelalte doua atribute.
Astfel, în ce priveşte corelaţia cu atributul posesiei ea este una
interependentă. Aceasta deoarece folosinţa nu poate fi separată de posesie.
Pentru a folosi un bun trebuie să ai posibilitatea să posedezi bunul. De regulă nu
este posibil ca acel care are folosinţa să nu aibă şi atributul posesiei, deoarece
folosinţa presupune fie o legătură materiala, fie o legătură juridică cu bunul,
deci, posedarea lui. În ce priveşte corelaţia cu atributul de dispoziţie,
interdependenţa acestora este una relativă, de regula, sub aspectul dreptului de
dispoziţie materială. Această legătura se evidenţiază în cazul distrugerii
materiale a bunului. Astfel, distrugerea bunului poate fi urmarea atât a
atributului dispoziţiei cât şi a atributului folosinţei, ca urmare a folosinţei
îndelungate a bunului. Ceia ce diferenţiază cele două atribute se manifestă sub

6
aspectul modificării regimului juridic al bunului. Astfel dacă atributul de
dispoziţie presupune şi posibilitatea de a schimba regimul juridic al bunului
(transmisiune cu titlu oneros – vânzarea-cumpărarea, schimbul, sau gratuit –
donația), atributul de folosinţă nu conţine o astfel de posibilítate.
Art. 482 C.Civ dispune că “ proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă dreptul
asupra a tot ce produce lucrul şi asupra a tot ce uneşte, ca accesoriu, cu lucrul,
într-un mod natural sau artificial”.Deşi art. 482 C.Civ prevede că fructele se
dobândesc de proprietar în virtutea dreptului de accesiune, în realitate culegerea
fructelor este însăşi efectul exerciţiului dreptului de folosinţă ca atribut al
dreptului de proprietate.
Prin fructe se înţelege tot ceea ce un lucru produce în mod periodic, fără a-i fi
afectată substanţa. Fructele sunt de trei feluri (art.483 C.civ.):
-fructe naturale- se produc în mod periodic, fără intervenţia
omului(art.522.C.civ.)
-fructe industriale- se produc periodic, însă pentru obţinerea lor este necesară
intervenţia omului(art.522 C.civ) ;
-fructe civile –sunt venituri băneşti produse în urma valorificări unor bunuri
(chirii, dobânzi, dividende) ( art.523 C.civ.).
Fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere, iar cele civile se
dobândesc zi de zi ( art.524 şi 525 C.civ.).
Fructele nu se confundă cu productele, acestea din urmă fiind foloase trase dintr-
un bun care îşi consumă substanţa (nisipul piatra, marmura extrasă dintr-o
carieră).
Folosinţa, ca atribut al dreptului de proprietate, cunoaşte un aspect particular în
cazul coproprietăţii. Astfel fiecare coproprietar este îndreptăţit la fructe
proporţional cu cota sa din dreptul de proprietate asupra bunului. În ipoteza în
care un coproprietar exercită posesia exclusivă a bunului, el este obligat să
acorde celorlalţi coproprietari partea din fructe ce li se cuvine. În caz contrar,
coproprietarii au posibilitatea să ceară împărţirea fructelor, chiar fără sistarea
stării de proprietate. Deşi codul civil reglementează numai partajul de
proprietate, jurisprudenţa a admis ca fiind posibilă o împărţeală de folosinţă prin
acordul tuturor coproprietarilor, având o valoare vremelnică până la partajul de
proprietate.

7
 Dreptul de dispoziţie
Dispoziţia ( abusus- jus abutendi) constă în prerogativa proprietarului de a
dispune liber de bunul său : de a-l înstrăina sau de a constitui asupra lui drepturi
reale în favoarea altor persoane, precum şi de a dispune de substanţa bunului (a-l
transforma, consuma, distruge),cu respectarea reglementarilor în vigoare .
Prin drept de dispoziţie înţelegem posibilitatea titularului de a interveni în
statutul material sau regimul juridic a bunului. Deci, dreptul de dispoziţie
cuprinde două componente: dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de
dispoziţie juridică.

Dreptul de dispoziţie materială reprezintă posibilitatea proprietarului de a

dispune de substanţa bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu
respectarea reglementărilor în vigoare.

Dreptul de dispoziţie juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a

dispune de bunul său după bunul său plac. Dreptul de dispoziţie este singurul
atribut a cărui înstrăinare duce la însăşi pierderea dreptului de proprietate.
Dezmembrarea celorlalte atribute ale proprietăţii vor limita acest drept, dar nu
vor fi de natură să conducă la pierderea sa. De aceea s-a afirmat că dreptul de a
dispune rămâne definitiv fixat în puterea titularului dreptului de proprietate chiar
şi atunci când proprietatea este dezmembrată.

Printre actele de dispoziţie juridică pe care le putem reţine sunt:

--- posibilitatea proprietarului de a încheia orice contracte;

--- posibilitatea proprietarului de a constitui dezmebrăminte ale dreptului de

proprietate fie prin constituirea dreptului de uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi
superficie, fie prin cedarea nudei proprietăţi;

--- posibilitatea proprietarului de a înstrăina bunul. Nu trebuie să facem confuzia

între înstrăinare şi actul de dispoziţie juridică, aceasta deoarece, de exemplu,
constituirea unei ipoteci reprezintă un act de dispoziţie dar nu şi un act de
înstrăinare, de vreme ce există posibilitatea radierii lui în viitor fără ca bunul să
facă obiectul unei înstrăinări.

8
 Concluzii generale
Atributele dreptului de proprietate pot aparţine unei singure persoane sau pot fi
separate, aparţinând la mai multe persoane, ca urmare a voinţei titularului
dreptului, voinţa exprimată într-o anumită formă, prevăzută în mod expres de
lege. Deşi cele trei atribute nu epuizează complet conţinutul juridic al dreptului
de proprietate, totuşi ele exprimă ceea ce este esenţial şi au un rol deosebit de
important nu numai în realizarea raporturilor de proprietate privată dar şi în
privinţa exercitării dreptului de proprietate publică.
Actul juridic Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate este prevăzut
expres în art. 320 alin. 2. C. civil. El reprezintă unul din principalele moduri de
dobândire a dreptului de proprietate. Numai actele translative de proprietate,
cum ar fi vânzarea cumpărarea, schimbul, donaţia, contractul de înstrăinarea a
bunului cu condiţia întreţineri pe viaţă, succesiunea testamentară şi altele, se
includ în acest mod de dobândire a dreptului de proprietate.

CONTRACT DE DONAŢIE
Subsemnatul(a) ..............., domiciliat(ă) în ............. declar că:
DONEZ
lui ............, domiciliat(ă) în ............. imobilul proprietatea mea, constând în:
casă construită din cărămidă cu 4 camere, bucătărie, hol, W.C., cămară, tencuită
în exterior şi interior, acoperită cu tablă, împreună cu terenul pe care se află, în
suprafaţă de .......... vecini la N. ......... la S. ......... la E. ......... şi la V. .............
Acest imobil (casă şi teren) a intrat în proprietatea mea prin cumpărare de la
........... dovadă actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ......... din ...........
de .............
Imobilul donat este liber de orice sarcini şi garantez pe donatar împotriva
oricărei evicţiuni totale sau parţiale, în conformitate cu dispoziţiile art. 828 C.
civ.
Imobilul se va întoarce în proprietatea mea dacă donatarul sau descendenţii săi
ar înceta din viaţă înaintea mea.
Donatarul intră de drept şi de fapt în stăpânirea bunului din momentul
autentificării acestui contract.
Eu ........... donatar, declar că accept donaţia făcută prin prezentul contract şi voi
suporta plata taxelor cuvenite pentru întocmirea şi autentificarea acestui
contract.
Donator
........
Donatar
...........

9
 Bibliografie
https://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/015_-
_Drept_civil__partea_generala_2.pdf

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-iv-
posesia/

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-ii-
dreptul-de-proprietate/

https://sjea-dj.spiruharet.ro/images/secretariat/sjdea-
2015/specializarea_cig/DREPT_CIVIL._DREPTURI_REALE.pdf

https://legeaz.net/dictionar-juridic/posesie

https://www.model-contracte.com/contract-de-donatie.html

10