Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea de Electronică și Telecomunicații
Departament Telecomunicații

PROIECTUL DE AN
La unitatea de curs: „Sisteme de transmisiuni optoelectronice”

Tema: „Proiectarea sistemului de transmisiune a infiramației prin

fibre optice (STIFO) în baza interfeței STS-84”

A elaborat st., gr., SOE-161

Conducatorul proiectului lect., univ., Deșanu Pintelie

Chișinău 2019
 Cuprins
Sarcina pentru proiectul de an
Introducere
 Introducere
Telecomunicațiile reprezintă unul dintre cele mai dinamice domenii ale economiei
mondiale ce se confirmă printr-un ritm sporit de dezvoltare ale rețelelor de telecomunicații
cu reutilizarea lor în baza celor mai noi realizări tehnico-științifice, ce duce la extinderea
rețelelor de telecomunicații, sporirea numărului de beneficiari, calității și spectrului de
servicii. Interesul sporit față de sistemele optoelectronice de comunicații și prelucrarea
informației este condiționat de avantajele lor evidente și utilizarea cu succes în organizarea
rețelelor de comunicații multifuncționale cu promovarea celor mai moderne tehnologii și
protocoale de telecomunicații.
Elaborarea și utilizarea sistemelor optoelectronice a primei generații s-a început
din momentul inventării și producerii laserului în 1960. Utilizările lor de bază se refereau
la organizarea comunicațiilor neghidate, adică prin atmosferă și cosmos.
Producerea fibrei optice cu coeficientul de atenuare redus (anii 1970) a contribuit la
dezvoltarea sistemelor optoelectronice a generației a doua, în care de acum informația se
transmite prin cablul optic cu utilizarea modulației intensității radiației laser și detectării
directe a radiației optice prin intermediul fotodiodei. După eficiență, sistemele
optoelectronice ale generației a doua sunt superioare sistemelor de transmisiune prin
cablul coaxial și radioreleu, însă în ele se utilizează insuficient proprietatea coerenței
radiației laser și capacitatea informațională a cablului optic.
La începutul anilor 1980, în legătură cu elaborarea și producerea fibrei optice
monomod și a diodei laser monomod, au fost elaborate sistemele optoelectronice de
generația a treia, după cum sunt sistemele optoelectronice coerente. Sistemele
optoelectronice coerente permit asigurarea vitezei de transmisiune a informației 8...10
Gbit/s, sporirea sectorului de amplificare până la 250...300km, utilizarea amplificatoarelor
optice în linie, realizarea deplină a metodelor de modulație a frecvenței și fazei, fotomixării
la recepție și multiplexării spectrale a canalelor.
În telecomunicațiile moderne rolurile importante aparțin studierii subiectelor ce se
referă la determinarea lungimii sectorului de regenerare (aomplificare) pentru sistemele
de transmisiune a nformație prin fibre optice (STIFO) în scopul amplasării optime a
stațiilor intermediare în cadrul traficului de linie optic, la determinarea fiabilității
sistemelor de transmisiune a informației și rețelelor de comunicații și la studierea
modalităților de multiplexare (împachetare) a informației.
Amplasarea optimă a stațiilor intermediare în cadrul traficului de linie optic
necesită respectarea condiției conform căreia durata impulsului la sfârșitul sectorului de
regenerare nu trebuie să depășească valoarea admisibilă reieșind din valoarea vitezie de
transmisiune a informației și de tipul codului de linie utilizat al semnalului.
Asigurarea calității serviciilor de telecomunicații în mare măsură depinde de
fiabilitatea sistemelor de transmisiune a informației și rețele de comunicații, care la rîndul
său depinde de fiabilitatea echipamentului terminal și de fiabilitate traficului de linie.
Pentru a majora fiabilitatea rețelelor de comunicații este necesar a determina numărul
căilor (liniilor de transmisiune) de rezervă pentru fiecare nod al rețelei de telecomunicații.
La fel, este foarte important a fi studiate modalitățile de rutare și gestiune a
fluxurilor digitale de nivel inferior, multiplexate într-un flux digital de nivel superior, ce
este foarte important pentru rețelele de transmisiune a datelor. Astfel în echipamentul
ierarhiei digitale sincrone a rețelelor de comunicații prin mențirea biților speciali în
memoria tampon pe o anumită perioadă de timp, cu previziune poate fi asigurată navigarea
datelor în limitele cadrului de date, ceea ce ne permite să asigurăm prelucrarea sincronă a
semnalelor de emisie și de recepție.

3
 În prezent s-a stabilit următoarea schemă de transmisiune a semnalelor prin cablul
optic (fig.1), unde SSI este sursa semnalului informațional, MOE – modul optoelectronic de
emisie,
CO – cablul optic, R – regeneratorul, MOR – modulul optoelectronic de recepție, RSI –
receptorul semnalului informațional, SAEE – sursa de alimentare cu energie electrică.

Fig. 1
În schema prezentată în fig.1 semnalul informațional de la SSI modulează purtătoarea
optică a emițătorului optic din componența MOE, adică semnalul electric informațional
prin intermediul emițătorului optic este convertat într-un semnal optic. Purtătoarea optică
modulată în continuare se înjectează în fibrele CO. Luând în considerare că CO posedă
anumit coeficient de atenuare, purtătoarea optică, propagându-se prin CO, se va atenua și
peste o anumită lungime a CO, numită lungimea sectroului de regenerare, se amplasează
regeneratoarele (amplificatoarele) R. În regeneratoarele R semnalul se amplifică, i se
restabilește forma inițială și relațiile respective în timp. De la ieșirea regeneratorului R
purtătoarea optică modulată se injectează în următorul sector al CO. Numărul sectoarelor
de regenerare și, prin urmare, numărul de regeneratoare R se determină cu valoarea
atenuării traficului lineic ce constă din CO și regeneratoarele R și distanța dintre stațiile
terminale.
La recepție purtătoare optică modulată este detectată de fotoreceptorul din
componența MOR și convertată din semnal optic în semnal electric. Apoi semnalul electric
se amplifică în regeneratorul R, i se restabilește forma inițială și relațiile în timp și în
continuare este interceptat de RSI.
Este natural că SSI, MOE, MOR, RSI și regeneratoarele R necesită a fi alimentate cu
energie electrică de la SAEE. Regeneratoarele se alimentează cu energie electrică de la

4
stațiile terminale, adică se alimentează de la distanță sau de la surse de alimentare
autonome (acumulatoare). Pentru alimentarea cu energie electrică a regeneratoarelor de la
distanță în CO sunt prevăzute conductoare metalice din cupru.
Elemente importante ale sistemelor de transmisiune ale informației prin cablul
optic (STICO) sunt emițătorul optic, fotoreceptorul și regeneratorul.
În STICO, în calitate de emițătoare optice se utilizează diodele electroluminiscente
(DEL) și diodele laser (DL), confecționate în baza semiconductorilor. De obicei DEL sunt
niște emițătoare optice cu radiația necoerentă și se utilizează la distanțe reduse, iar DL sunt
emițătoare optice cu radiație coenrentă și se utilizează în STICO la distanșe medii și sporite.
La recepție, în STICO, în calitate de fotoreceptoare se utilzează fotodiodele
semiconductoare cu structura p-i-n și în avalanșă.
Pentru a compensa atenuarea semnalului optic ce se propagă prin CO, peste anumite
sectoare de regenerare pot fi amplasate regeneratoarele sau amplificatoarele optice.
Principiul de funcționare al regeneratoarelor se bazează pe convertarea dublă a semnalului
și anume: semnalul optic se convertează în semnal electric, semnalul electric se amplifică, i
se restabilește forma inițială și relațiile în timp, apoi din nou, din semnal electric se
convertează în semnal optic. În amplificatoarele optice semnalul optic se amplifică fără
convertări și prelucrări suplimentare.
STICO posedă o serie de avantaje care pot fi divizate în două grupe.
Primul grup de avantaje a STICO se datorează naturii luminii și particularităților
fibrei optice. Dintre ele pot fi menționate următoarele:
1. Atenuarea mică a CO ce asigură a lungime majoră a sectoarelor de regenerare și, ca
urmare, se reduce numărul de regeneratoare, adică, concomitent se reduce costul
STICO.
2. Posibilitatea de transmisiune a semnalelor într-o bandă largă de frecvențe ce ne
permite să organizăm, un număr major de canale de telecomunicații printr-o
singură fibră optică.
3. Nerecptivitatea fibrei optice (ghidului dielectric) și purtătoarei optice la bruiajul
electromagnetic sau inducerile electromagnetice exterioare. Acestea contribuie la
sporirea lungimii sectoarelor de regenerare și la dezvoltarea comunicațiilor optice
în interiorul clădirilor, vaselor maritime și aparatelor de zbor.
4. Diaforia redusă între fibrele vecine ale CO.
5. Izolarea electrică a emițătorului de receptor și lipsa necesității în priza de sol
comună pentru emițător și receptor.
6. Diamentrul mis și durabilitatea mecanică înaltă a fibrei și, ca urmare, diamentrul și
masă redusă ale CO sporesc flexibilitatea și comoditatea la instalarea CO.
7. Utilizarea CO permite economia materialelor colorate deficitare, și poate în genere
să nu conțină elemente metalice, fiind un cablu optic pur dielectric.
8. Treptat STICO se utilizează tot mai larg în acordarea serviciilor de telecomunicații și
costul lor se reduce simțitor.
Al doilea grup de avantaje a STICO se datorează transmisiunii semnalelor prin CO în formă
digitală. Dintre aceste avantaje pot fi menționate următoarele:
1. Stabilitatea sporită a semnalului informațional față de zgomot ce se datorează
utilizării modulației impulsurilor în cod PCM.
2. Grad înalt de tehnologie la producerea bazei de elemente din componența
echipamentului STICO.
3. Utilizarea redusă sau omiterea a atare elemente din echipamentul STICO, cum sunt
bobinele de inductanță și filtrele tip LC.
4. Parametri constanți ai STICO și independența lor de oscilațiile atenuării în fibra CO.
5. Identitatea caracteristicilor tuturor canalelor și independența caracteristicilor de
temperatură și de lungime a liniei de transmisiune.
5
6. Independența caracteristicilor canalelor de numărul canalelor ce se utilizează.
7. Lipsa fenomenului de acumulare a zgomotului.
8. Comoditatea de transmisiune a informației digitale în STICO.
9. Comoditatea de montare a rețelelor de telecomunicații cu oferirea serviciilor
integrate, în care metodele digitale se utilizează atât la multiplexarea, cât și la
comutarea canalelor și liniilor de transmisiune.
10. Micșorarea neconsiderabilă a lungimii sectorului de regenerare ne permite să
asigurăm regenerarea semnalului practic fără erori.
11. Organizarea simplă a punctelor de tranzit, de introducere și sustragere a grupelor
de canale și fluxurilor digitale primare în stațiile intermediare.
12. Elemente de amplificare cu cerințe reduse către caracteristicile lor, deoarece de la
ele nu se cere liniaritate înaltă.
13. Corecția comparativ simplă a distorsiunilor semnalului ce se datorează faptului că
corectorul nu corectează forma semnalului, însă funcția lui este de a depista nivelul
unității logice ”1” și nivelul zeroului logic ”0” și a asigura o probabilitate a erorii de
regenerare a semnalului cât mai redusă.
14. De rând cu avantajele enumerate ale STICO urmează să luăm în considerare și acel
fapt, că dezvoltarea opticii integrate și tehnicii sensorilor cu fibră optică deschide
perspective de producere a echipamentului de telecomunicații pur optice.

6
 1. Sistemele de transmisiuni a informației prin fibre optice (STIFO)
2. Selectarea traseului traficului de linie opric
3. Emițătoarele optice și modulul oproelectronic de emisie
4. Fotoreceptorii și modulul optoelectronic de recepție
5. Determinarea parametrilor fibrei optice monomod

Parametrii fibrei optice monomod se determină conform algoritmului următor:

5.1. Valoarea relativă a indicelui de refracție:

𝑛 −𝑛 1,5089−1,4941 0,0148
∆= 1𝑛 2= 1,5089 =1,5089 = 0,0098 𝑛𝑚
1
5.2. Apertura numerică și unghiul aperturic:
𝑁𝐴 = sin 𝜃𝐴 = √𝑛12 − 𝑛22 = √1,50892 − 1,49412 = √2,2767 − 2,2323 = 0,2107 ≈ 0,2
𝜃𝐴 = 𝑎𝑟𝑐 sin 𝑁𝐴 = 𝑎𝑟𝑐 sin 0,2 107 = 12,160
5.3 Frecvența normată:
𝑑
2𝜋𝑎𝑁𝐴 2𝜋 𝑁𝐴 2∗3,14∗4,5∗0,2107 5,954
2
𝑉1 = = = = = 4.5802[𝑀𝐻𝑧]
𝜆 𝜆 1,3 1,3
𝑑
2𝜋𝑎𝑁𝐴 2𝜋 𝑁𝐴 2∗3,14∗4,5∗0,2107 5,954
2
𝑉2 = = = = 1,55 = 3,8415[𝑀𝐻𝑧]
𝜆 𝜆 1,55

5.4 Frecvența critică:

(Pmn=2.405)
𝑃𝑚𝑛 𝐶0 2,405 ∗ 3 ∗ 108 7,215
𝑓𝑐𝑟 = = = = 12,117 ∗ 1013 𝐻𝑧
𝜋𝑑𝑁𝐴 3,14 ∗ 9 ∗ 0,2107 5,9543
5.5 Lungimea de undă critică:
𝜋𝑑𝑁𝐴 3,14∗9∗10−6 ∗0,2107 5,9543
𝜆𝑐𝑟 = 𝑃 = = 3,6289 = 1,6408 ϻm
𝑚𝑛 𝑛1 2,405∗1,5089
5.6 Coeficientul de atenuare cauzat de polarizarea materialului miezului optic al fibrei:
4,63
𝛼𝑝 = 2,55 ∗ 10−3 𝑒𝑥𝑝
𝜆
4,63
𝛼𝑝1 = 2,55 ∗ 10−3 𝑒𝑥𝑝 1,3 = 2,55 ∗ 10−3 ∗ exp(3,566) = 2,55 ∗ 10−3 ∗
35,66 =0,898[dBm/km]
4,63
𝛼𝑝2 = 2,55 ∗ 10 𝑒𝑥𝑝 1,55 = 2,55 ∗ 10−3 ∗ exp(2,987) = 2 = 0,0505
−3

[dBm/km]
5.7 Coeficientul de atenuare cauzat de absorbția ionilor metalelor intermediare:
−48,5
𝛼𝑎 = 7,81 ∗ 1011 𝑒𝑥𝑝
𝜆
7
 −48,5
𝛼𝑎1 = 7,81 ∗ 1011 𝑒𝑥𝑝 = 7,81 ∗ 1011 ∗ exp(−37,308) = 0,4 ∗ 10−4 [dBm/km]
1,3
−48
𝛼𝑎2 = 7,81 ∗ 104 𝑒𝑥𝑝 1,55 = 0,020[dBm/km]

5.8 Coeficientul de atenuare cauzat de absorbția grupei de hidroxil OH:

𝛼𝑂𝐻 = {0,05 𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝜆 = 1,30𝜇𝑚

0,03 𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝜆 = 1,55 𝜇𝑚
5.9 Coeficientul de atenuare cauzat de dispersia semnalului
𝐾𝑑
𝛼𝑑 = 4
𝜆
𝐾𝑑 0,2 0,2
𝛼𝑑1 = 𝜆4 = 1,34 = 2,856 = 0,245[dBm/km]
𝐾𝑑 0,2 0,2
𝛼𝑑2 = = 1,554 = 5,772 = 0,121 [dBm/km]
𝜆4

5.10 Coeficientul de atenuare sumar:

𝛼 = 𝛼𝑝 + 𝛼𝑎 + 𝛼𝑂𝐻 + 𝛼𝑑
𝑑𝐵𝑚
𝛼1 = 0,089 + 0,4 ∗ 10−4 + 0,05 + 0,245 = 0,384[ ]
𝑘𝑚
𝑑𝐵𝑚
𝛼2 = 0,05 + 0,02 + 0,03+0,21= 0,221 [ 𝑘𝑚 ]

5.11 Dispersia kilometrică materială:

𝜏𝑚 = ∆𝜆𝑀(𝜆)
10−12 𝑠
𝜏𝑚1 = ∆𝜆𝑀(𝜆) = 0,068 ∗ 10−9 ∗ (−5) ∗ 3∗ −9 = −0,34 ∗ 10−12 [ ]
10−1210 𝑘𝑚
−9 10 −12
𝜏𝑚2 = ∆𝜆𝑀(𝜆) = 0,068 ∗ 10 ∗ (−18) 3 −9 = −1,224 ∗ 10 [s/km]
10 ∗10

5.12 Dispersia kilometrică ghid de undă:

𝜏𝑔 = ∆𝜆B(𝜆)
𝑠
𝜏𝑔1 = ∆𝜆𝐵(𝜆) = 0,068 ∗ 8 ∗ 10−12 = 0,54 ∗ 10−12 [ ]
𝑘𝑚
𝑠
𝜏𝑔2 = ∆𝜆𝐵(𝜆) = 0,068 ∗ 12 ∗ 10−12 = 0,82 ∗ 10−12 [ ]
𝑘𝑚

5.13 Dispersia kilometrică sumară:

τ=𝜏𝑚 + 𝜏𝑔
𝑠
𝜏1 = (−0,34) ∗ 10−12 + 0,54 ∗ 10−12 = 0,2 ∗ 10−12 [ ]
𝑘𝑚
𝑠
𝜏2 = (−1,24) ∗ 10−12 + 0,82 ∗ 10−12 = 0,42 ∗ 10−12 [ ]
𝑘𝑚
5.14 Banda de transfer kilometrică pentru pentru fibra optică monomod:
∆𝐹1 = 𝐵1 = 1/ τ
∗ 1
∆𝐹1 =0,2 = 5 ∗ 10−12 [Hz.km]
1
∆𝐹1∗∗ =|−0,42∗10−12 | = 2,38 ∗ 10−12 [Hz.km]

8
 5.15 Banda de transfer a fibrei optice monomod pentru traficul cu lungimea L:
∆𝐹1 𝐵1
∆𝐹 = =
−12
𝐿 𝐿
5∗10
∆𝐹1 = 488∗103 =0,0102*109 [𝐻𝑧]
2,38∗10−12
∆𝐹2 = =0,0049*10−9 [𝐻𝑧]
488∗103

6. Determinarea lungimii sectorului de regerare pentru STIFO și amplasarea punctelor

de regenerare pe traseul traficului de linie optic.
Determinarea lungimii sectorului de regenerare și amplasarea punctelor de regenerare se
determină conform algoritmului următor:

6.1 Determinarea vitezei critice (max) de transmisiune a simbolurilor în linie:

𝑑𝐵𝑚
𝛼1 0,384 19𝐺𝑏
𝐵𝑐𝑟 1 = = 𝑘𝑚
𝑠 = 0,019 ∗ 1012 = [ ]
4∗𝜏1 ∗𝑊 4∗0,2∗10−12 ∗25,1𝑑𝐵 𝑠
𝑘𝑚
W = Q − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑟 = 31,1 − 4,2 − 1,8 = 25,1[𝑑𝐵]
𝑑𝐵𝑚
𝛼2 0,221
𝐵𝑐𝑟 2 == 4∗𝜏 = 𝑘𝑚
𝑠 = 0,005 ∗ 1012 = 5[𝑏/𝑠]
2 ∗𝑊 4∗0,42∗10−12 ∗25,1𝑑𝐵
𝑘𝑚
𝐵 = 311,4 < 𝐵𝑐𝑟 1=19000
𝐵 = 311,4 < 𝐵𝑐𝑟 2=5000

6.2
𝑙𝑐′ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 = 1,7

𝜶𝟏 = 𝟏, 𝟑 𝝁𝒎
𝑄 − 𝑎𝑟 − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑟 − (𝑛 ∗ 𝑎𝑐𝑑 ) + 𝑎𝑓𝑓
𝐿𝑟 max 𝑖 = 𝑎𝑓𝑓
𝛼1 + ( ′ )
𝑙𝑐
1,8∗2−0,5+0,1 18,9
𝐿𝑟 max 1 = 0,1 = 0,443 = 42,66 [𝑘𝑚]
0,384+( )
1,7
31,1−4−4,2−1,8−0,5+0,1 18,9
𝐿𝑟 max 2 = 0,1 = 0,402 = 47,01 [𝑘𝑚]
0,384+( )
5,4
𝑄 − 𝐴 − 𝑎𝑟 − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑟 − (𝑛 ∗ 𝑎𝑐𝑑 ) + 𝑎𝑓𝑓
𝐿𝑟 min 𝑖 = 𝑎𝑓𝑓
𝛼1 + ( ′ )
𝑙𝑐
31,1 − 20 − 4 ∗ 2 − 1,8 − (2 ∗ 0,5) + 0,1 2,9
𝐿𝑟 min 1 = = = 6,55[ 𝑘𝑚]
0,1 0,443
0,384 + (1,7)
31,1−20−4∗2−1,8−(2∗0,5)+0,1 2,9
𝐿𝑟 min 2 = 0,1 = 0,402 = 7,21[𝑘𝑚]
0,364+( )
5,4

𝜶𝟏 = 𝟏, 𝟓𝟓 𝝁𝒎

𝑄 − 𝑎𝑟 − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑟 − (𝑛 ∗ 𝑎𝑐𝑑 ) + 𝑎𝑓𝑓

𝐿𝑟 max 𝑖 = 𝑎𝑓𝑓
𝛼2 + ( ′ )
𝑙𝑐
18,9 18,9
𝐿𝑟 max 1 = = = 67,5[ 𝑘𝑚]
0,1 0,28
0,221 + (1,7)

9
 18,9 18,9
𝐿𝑟 max 2 = = 78,75[𝑘𝑚]
0,1 0,28
0,221 + ( )
5,4

𝑄 − 𝐴 − 𝑎𝑟 − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑟 − (𝑛 ∗ 𝑎𝑐𝑑 ) + 𝑎𝑓𝑓

𝐿𝑟 min 𝑖 = 𝑎𝑓𝑓
𝛼2 + ( ′ )
𝑙𝑐
2,9 2,9
𝐿𝑟 min 1 = = = 10,4[ 𝑘𝑚]
0,1 0,28
0,221 + (1,7)
2,9 2,9
𝐿𝑟 min 2 = = = 12,08[𝑘𝑚]
0,1 0,24
0,221 + ( )
5,4
6.3 Determinarea frontului impulsului la ieșirea modului optoelectronic de emisie
440 440
𝜏𝑒 = = = 0,19[𝑛𝑠]
𝐹𝑚𝑎𝑥 2250
6.4 Determinarea duratei frontului impulsului la propagarea semnalului prin fibra optică
𝜏𝑓′ 1 = 𝜏 ′ ∗ 𝐿𝑟 max 1 = 0,2 ∗ 10−12 ∗ 42,66 = 8,53 ∗ 10−12 = 0,0085 [𝑛𝑠]
𝜏𝑓′′2 = 𝜏 ′ ∗ 𝐿𝑟 max 2 = 0,2 ∗ 10−12 ∗ 47,01 = 9,4 ∗ 10−12 = 0,0094 [𝑛𝑠]
𝜏𝑓′ 2 = 𝜏 ′′ ∗ 𝐿𝑟 max 1 = 0,42 ∗ 10−12 ∗ 42,66 = 17,91 ∗ 10−12 = 0,0179[𝑛𝑠]
𝜏𝑓′′2 = 𝜏 ′′ ∗ 𝐿𝑟 max 2 = 0,42 ∗ 10−12 ∗ 47,01 = 19,74 ∗ 10−12 = 0,01974[ 𝑛𝑠]
6.5 Determinarea duratei frontului impulsului în modulul oproelectronic de recepție
350 350
𝜏𝑟 = = = 0,08 [𝑛𝑠]
𝐹0,5 [𝑀𝐻𝑧] 4360
6.6 Determinarea duratei frontului impulsului la sfârșitul sectorului de regenerare
𝜏𝑖 = √𝜏𝑒2 + 𝜏𝑓2 + 𝜏𝑟2

𝜏𝑖′ 1 = √(0,0409)2 + (0,010)2 + (0,022)2 = √0,0017 + 0,0001 + 0,000484 = √0,002284

= 0,047 𝑛𝑠

𝜏𝑖′′1 = √(0,0409)2 + (0,0111)2 + (0,022)2 = √0,0017 + 0,000125 + 0,000484 = √0,0023

= 0,048 𝑛𝑠

𝜏𝑖′ 2 = √(0,0409)2 + (0,02324)2 + (0,022)2 = √0,0017 + 0,000540 + 0,000484

= √0,00272 = 0,052 𝑛𝑠

𝜏𝑖′′2 = √(0,0409)2 + (0,025817)2 + (0,022)2 = √0,0017 + 0,0006665 + 0,000484

= √0,00285 = 0,0534 𝑛𝑠
6.7 Verificarea condiției că durata frontului impulsului la sfârșitul sectorului de regenerare
să nu depășească valoarea admisibilă
0,70𝑇 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑁𝑅𝑍
𝜏𝑖 ≤ 𝜏𝑎𝑑𝑚 = {
0,35𝑇 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑅𝑍

1 1
𝑇= = 6
= 0,0002296 ∗ 106 = 2,29 ∗ 1010 = 22 𝑛𝑠
𝐵 4354,56 ∗ 10
𝜏𝑎𝑑𝑚 1 = 1,54
𝜏𝑎𝑑𝑚 2 = 7,7
1,54
𝜏𝑖 = 0,050 = { 𝑧𝑔𝑜𝑚𝑜𝑡 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛ță î𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙𝑢𝑟𝑖
7,7
10
6.8 Determinarea numărului punctelor de regenerare
𝐿
𝑚 = −1
𝐿𝑟

𝜶𝟏 = 𝟏, 𝟑 𝝁𝒎

𝐿 352
𝑚1′ = −1= − 1 = 6,21 ≈ 6
𝐿𝑟 max 1 48,815
𝐿 352
𝑚1′′ = −1= − 1 = 5,54 ≈ 6
𝐿𝑟 max 2 53,786
𝐿 352
𝑚2′ = −1= − 1 = 246,54 ≈ 247
𝐿𝑟 min 1 1,422
𝐿 352
𝑚2′′ = −1= − 1 = 223,63 ≈ 224
𝐿𝑟 min 2 1,567

𝜶𝟏 = 𝟏, 𝟓𝟓 𝝁𝒎

𝐿 352
𝑚3′ = −1= − 1 = 3,61 ≈ 4
𝐿𝑟 max 1 76,3
𝐿 352
𝑚3′′ = −1= − 1 = 2,93 ≈ 3
𝐿𝑟 max 2 89,57
𝐿 352
𝑚4′ = −1= − 1 = 159
𝐿𝑟 min 1 2,2
𝐿 352
𝑚4′′ = −1= − 1 = 134,4 ≈ 134
𝐿𝑟 min 2 2,6

7. Determinarea valorii probabilității erorii de regenarare a semnalului în recepție se

efectuiază conform algoritmului următor:
7.1 Determinarea puterii și nivelului puterii zgomotului termic
𝑃𝑧𝑔.𝑡 = 103 ∗ 𝐾 ∗ 𝑇 ∗ ∆𝐹 = 103 ∗ 1,38 ∗ 10−23 ∗ 300 ∗ 4354,56 ∗ 106
= 18027,878 ∗ 10−12 = 180,28 ∗ 10−10 𝑚𝑊
𝑃𝑧𝑔.𝑡 = 10 lg∗ 𝑃𝑧𝑔.𝑡 = 10𝑙𝑔180,28 + 10𝑙𝑔 ∗ 10−10 = 22,6 − 100 = −77,44 𝑑𝐵𝑚

7.2 Determinarea puterii și nivelului puterii zgomutului de alice

𝐶0
𝑃𝑧𝑔.𝑎 𝑖 = 103 ∗ 2 ∗ ℎ ∗ 𝜗1 ∗ ∆𝐹 = 102 ∗ 2 ∗ ℎ ∗ ( ) ∗ ∆𝐹
𝜆
2
𝐶0 3 −34
3 ∗ 108
𝑃𝑧𝑔.𝑎 1 = 10 ∗ 2 ∗ ℎ ∗ ( ) ∗ ∆𝐹 = 10 ∗ 2 ∗ 6,6 ∗ 10 ∗( −6
) ∗ 4345,56 ∗ 106
𝜆 1,3 ∗ 10
= 103 ∗ 13,2 ∗ 10−34 ∗ 2,3 ∗ 1014 ∗ 4354,56 ∗ 106 = 132204,44 ∗ 10−11
= 13220,44 ∗ 10−10 𝑚𝑊
2
𝐶0 3 −34
3 ∗ 108
𝑃𝑧𝑔.𝑎 2 = 10 ∗ 2 ∗ ℎ ∗ ( ) ∗ ∆𝐹 = 10 ∗ 2 ∗ 6,6 ∗ 10 ∗( ) ∗ 4345,56 ∗ 106
𝜆 1,55 ∗ 10−6
= 103 ∗ 13,2 ∗ 10−34 ∗ 1,94 ∗ 1014 ∗ 4354,56 ∗ 106 = 111511,57 ∗ 10−11
= 11151,157 ∗ 10−10 𝑚𝑊
𝑃𝑧𝑔.𝑎 1 = 10 lg∗ 𝑃𝑧𝑔.𝑎 1 = 10𝑙𝑔13220,44 + 10𝑙𝑔 ∗ 10−10 = 41,212 − 100
= −58,788 𝑑𝐵𝑚
𝑃𝑧𝑔.𝑎 2 = 10 lg∗ 𝑃𝑧𝑔.𝑎 2 = 10𝑙𝑔11151,157 ∗ 10𝑙𝑔 ∗ 10−10 = 40,473 − 100
= −59,53 𝑑𝐵𝑚
7.3 Determinarea puterii zgomotului sumar:
11
 𝑃𝑧𝑔 𝛴 = 𝑃𝑧𝑔.𝑡 + 𝐹𝑧𝑔 = −77,44 + 17 = −60,44 𝑑𝐵𝑚
7.4 Determinarea nivelului puterii zgomotului injectat în traficul de linie optică
𝑝𝑒 1,8
𝑝𝑒 = 10𝑙𝑔 ( ) = 10𝑙𝑔 ( ) = 10𝑙𝑔0,45 = −3,468 𝑑𝐵𝑚
4 4

7.5 Determinarea pierderilor în traficul de linie

𝜶𝟏 = 𝟏, 𝟑 𝝁𝒎
′ ′
𝑎 𝑓𝑓 0,1
𝑎𝑡𝑙 1 = 𝐿𝑟 𝑚𝑎𝑥 1 ∗ [𝛼1 + ( ′ )] + 2 ∗ 𝑎𝑐𝑑 = 48,815 ∗ [0,364 + ( )] + (2 ∗ 0,5)
𝑙𝑐 1,7
= 21,64 𝑑𝐵
′′ ′
𝑎𝑓𝑓 0,1
𝑎𝑡𝑙 1 = 𝐿𝑟 𝑚𝑎𝑥 1 ∗ [𝛼1 + ( ′′ )] + 2 ∗ 𝑎𝑐𝑑 = 48,815 ∗ [0,364 + ( )] + (2 ∗ 0,5)
𝑙𝑐 1,55
= 21,918 𝑑𝐵
′ ′
𝑎𝑓𝑓 0,1
𝑎𝑡𝑙 2 = 𝐿𝑟 𝑚𝑎𝑥 2 ∗ [𝛼2 + ( ′ )] + 2 ∗ 𝑎𝑐𝑑 = 53,876 ∗ [0,211 + ( )] + (2 ∗ 0,5)
𝑙𝑐 1,7
= 15,493 𝑑𝐵
′′ ′
𝑎𝑓𝑓 0,1
𝑎𝑡𝑙 2 = 𝐿𝑟 𝑚𝑎𝑥 2 ∗ [𝛼 2 + ( ′′
)] + 2 ∗ 𝑎𝑐𝑑 = 53,876 ∗ [0,211 + ( )] + (2 ∗ 0,5)
𝑙𝑐 1,55
= 15,879 𝑑𝐵
7.6 Determinarea raportului semnal-zgomot
𝐴𝑝𝑟 = 𝑝𝑒 − 𝑎𝑒𝑓 − 𝑎𝑓𝑒 − 𝑎𝑓𝑟 − 𝑎𝑟 − 𝑃𝑧𝑔 𝛴
= −3,468 − 4,4 − 21,918 − 1,7 − 4 − (−60,44) = 24,954 𝑑𝐵
7.7 Determinarea valorii probabilității erorii de regenerare semnalului la recepție
𝐴𝑝𝑟−10,65 24,954−10,65
−10 11,42 11,42 −101,25 =10−17,78
𝑃𝑒𝑟 = 10 = 10−10 =10

𝑃𝑒𝑟.𝑎𝑑𝑚 = 10 > 𝑃𝑒𝑟 = 10−17,78

−8

12