Sunteți pe pagina 1din 4

Definiţia.

Reguli de definire

Return to: section 0

Definiţia

Definiţia este o operaţie logică prin care se specifică proprietăţile caracteristice ale unui obiect sau
înţelesul unui termen. În primul caz, ceea ce se defineşte este o noţiune. În al doilea caz, ceea ce se
defineşte este chiar termenul respectiv. Pe scurt, obiectul operaţiei de definire este o noţiune sau un
termen.O operaţie de definire are drept rezultat o definiţie. Definiţia este o propoziţie care fixează
rezultatul unei operaţii de definire.

Componentele definiţiei

Orice definiţie are următoarele componente:

– definitul, adică noţiunea sau termenul care formează obiectul operaţiei de definire;

– definitorul, adică ceea ce se spune despre definit;

– relaţia de definiţie; în exprimarea obişnuită, relaţia de definiţie este redată prin cuvinte
precum: este,înseamnă, desemnează etc.Se obişnuieşte ca structura oricărei definiţii să se redea
astfel: A=dfB

Clasificarea definiţiilor

I. După natura definitului:– definiţii reale;

– definiţii nominale.Într-o definiţie reală, definitul este o noţiune. Definiţiile reale se recunosc de regulă
prin aceea că definitul este redat printr-un substantiv cu articol hotărît sau printr-o expresie
substantivală cu articol hotărît, iar relaţia de definire este redată prin cuvîntul este.Exemplu: Pătratul
este dreptunghiul cu toate laturile egale.În definiţiile nominale, definitul este un termen. Definiţiile
nominale se recunosc de regulă prin aceea că termenul definit este pus între ghilimele, iar relaţia de
definiţie este redată prin expresii ca:înseamnă, desemnează, se înţelege prin, etc.Exemplu:
„Histogeneză” înseamnă procesul de formare a ţesuturilor… etc.O definiţie nominală se poate
transforma într-una reală şi invers. Ţinînd cont de scopurile pentru care sunt formulate, precum şi de
locul şi rolul lor în procesul cunoaşterii, definiţiile nominale sunt de cel puţin trei tipuri:

1. Definiţii stipulative, prin care se introduce cîte un termen nou în vocabular printr-un cuvînt nou sau
prin atribuirea unui înţeles nou unui cuvînt deja existent, dar care are un alt înţeles în alt context.Printr-
o definiţie stipulativă se fixează rezultatul unei convenţii de a utiliza un anumit cuvînt într-un anumit
context.

2. Definiţii lexicale, prin care se consemnează înţelesul sau înţelesurile cu care este folosit un cuvînt într-
un limbaj natural. Într-o definiţie lexicală se explică înţelesul (înţelesurile) unui cuvînt definit, prin
cuvinte al căror înţeles este cunoscut sau se presupune că este cunoscut. Aceste definiţii se mai numesc
şi definiţii de explicaţie.3. Definiţia de precizare, prin care se stabileşte înţelesul unui termen vag pentru
a se putea înlătura indecizia în privinţa folosirii sale într-un anumit context. Şi aceste definiţii introduc un
element de convenţionalitate, dar, spre deosebire de definiţiile stipulative, ele trebuie să mai păstreze o
legătură puternică cu înţelesul termenului aşa cum circulă el în mod obişnuit.Definiţiile stipulative nu
sunt propoziţii cognitive; definiţiile lexicale sunt propoziţii cognitive; pentru definiţia de precizare,
stabilirea valorii de adevăr este problematică.

II. După procedura de definire evidenţiată de definitor, se disting cel puţin următoarele tipuri de
definiţie:

1. Definiţia ostensivă, în care se indică efectiv sau se arată prin gesturi obiecte desemnate de definit
(imagine + rostire concomitentă). Legat de aceasta, de reţinut că extensiunea unui termen nu
determină intensiunea lui.

2. Definiţia enumerativă, în care se prezintă în definitor, complet sau parţial, obiecte sau clase de
obiecte desemnate de definit.

3. Definiţia prin simplă sinonimie, în care definitul este un cuvînt, iar definitorul este un alt cuvînt sau un
grup de cuvinte avînd acelaşi înţeles cu definitul.Exemplu: Suspiciune înseamnă bănuială.Construind o
definiţie prin simplă sinonimie, se presupune că persoana căreia îi este adresată nu cunoaşte înţelesul
cuvîntului care este definit, dar cunoaşte înţelesul sinonimului său dat în definitor.

4. Definiţia operaţională, în care definitorul indică operaţii, experimente sau probe care, în principiu,
permit identificarea oricărui obiect din extensiunea definitului.Exemplu: Se numeşte acid orice
substanţă care înroşeşte hîrtia de turnesol.

5. Definiţia genetică, în care definitorul indică modul prin care pot fi produse sau generate obiectele
desemnate de definit.

6. Definiţia recursivă (sau inductivă), în care definitorul indică sau descrie un procedeu inductiv de
identificare sau de construire a oricărui obiect din extensiunea definitului.O definiţie recursivă se
compune din trei tipuri de clauze:– o clauză iniţială, numită şi clauză de bază, în care se indică unul sau
mai multe obiecte desemnate de definit;– una sau mai multe clauze recursive, în care se dau regulile de
identificare sau de construire a celorlalte obiecte din extensiunea definitului;– o clauză finală sau de
închidere, în care se arată că definitul desemnează numai obiectele identificate sau construite conform
primelor două tipuri de clauze.

Exemplu:

Părinţii lui X sunt strămoşi ai lui X.

Strămoşii părinţilor lui X sunt strămoşi ai lui X.

Nici o altă persoană nu este strămoş al lui X.


7. Definiţia prin gen şi diferenţă specificăÎntr-o astfel de definiţie, definitorul indică o clasă de obiecte din
care face parte şi clasa de obiecte desemnate de definit. Această clasă desemnată de definitor se
numeştegen. De asemenea, definitorul indică şi proprietăţile caracteristice doar obiectele desemnate de
definit, în raport cu celelalte obiecte din genul respectiv. Aceste proprietăţi poartă numele de diferenţă
specifică.Exemplu: Pătratul este dreptunghiul cu toate laturile egale.Dacă, într-o astfel de definiţie, genul
este cel mai apropiat de specia definită, definiţia respectivă este prin gen proxim şi diferenţă specifică.

Reguli ale definiţiei corecte

Pentru a putea fi apreciată drept corectă din punct de vedere logic (formal), o definiţie trebuie să
îndeplinească anumite condiţii, exprimate sub formă de reguli.

1. Regula adecvării

Definitorul trebuie să convină întregului definit şi numai acestuia. Altfel spus, definitorul trebuie să
desemneze toate obiectele desemnate de definit şi numai pe ele.Tipuri de erori în legătură cu această
regulă:a) În definiţia „Otrava este o substanţă toxică”, se comite eroarea definiţiei prea largi. O definiţie
este prea largădacă extensiunea definitorului este supraordonată extensiunii definitului.b) În definiţia
„Înţelepciunea înseamnă inteligenţă”, se comite eroarea definiţiei prea înguste. O definiţie este prea
îngustă dacă extensiunea definitului este subordonată extensiunii definitorului.c) Definiţia „Pasăre
înseamnă vertebrat zburător” este şi prea largă, dar şi prea îngustă; în această definiţie se
comite eroarea încrucişării. Într-o definiţie se comite eroarea încrucişării dacă extensiunea definitului şi
extensiunea definitorului sunt în relaţie de încrucişare.Regula adecvării nu are sens pentru definiţiile
stipulative; de asemenea, problema aplicării sale nu se poate pune pentru definiţiile enumerative
parţiale şi nici pentru cele ostensive, acestea fiind întotdeauna incomplete.

2. Regula necircularităţii

Definiţia nu trebuie să fie circulară, adică definitorul trebuie să fie independent faţă de definit.Exemplu
de definiţie circulară:„Măsurare înseamnă acţiunea de a (se) măsura.” (DEX)În acest exemplu nu este
vorba de o definiţie prin sinonimie, deoarece cuvîntul „măsurare” este definit prin sine. Se spune că o
definiţie în care definitul apare, eventual cu alte cuvinte, în definitor, este o definiţie reflexivă sau idem
per idem.O definiţie simetrică (în cerc vicios) este o definiţie circulară în care definitorul presupune
implicit definitul. Exemplu: „Psihologia este ştiinţa care studiază fenomenele psihice.”

3. Regula afirmării

O definiţie poate fi negativă numai dacă, din faptul că ştim ce nu este definitul, rezultă ce este acesta.
Altfel, definiţia trebuie să fie afirmativă.Termenii sau noţiunile negative admit, de obicei, definiţii
negative.Exemplu: O lucrare anonimă este aceea al cărei autor nu este cunoscut.

4. Regula clarităţii şi preciziei

Definitorul trebuie să fie formulat în termeni clari şi precişi. Definitorul nu trebuie metafore sau alte
figuri de stil, termeni vagi, expresii excesiv de tehnice sau ambiguităţi. În corelaţie cu aceste patru reguli,
la definiţiile prin gen şi diferenţă specifică se mai aplică şi regula privind conţinutul: o definiţie prin gen
şi diferenţă specifică trebuie să redea cele mai importante proprietăţi ale speciei definite. Info:Pe lîngă
termeni individuali şi generali, există şi termeni categoriali (ex: timp, spaţiu etc.); aceşti termeni nu au
gen şi, de aceea, pentru ei nu se pot da definiţii prin gen şi diferenţă specifică.