Credinţa în înviere şi viaţa veşnică

Omul a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a nu muri. Călcând Însă porunca divină
de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam, şi odată cu el toţi oamenii, a
devenit muritor. La moarte, trupul omului se duce În pământul din care a fost luat, iar
sufletul se Întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat (Eccl. 12, 7). Dar prin Învierea Mântuitorului,
Acesta a dat tuturor oamenilor posibilitatea Învierii din morţi şi a vieţii veşnice, alături de
Dumnezeu.

Învăţătura despre Învierea morţilor este una dintre tezele fundamentale ale creştinismului:
dacă moartea este despărţirea sufletului de trup, Învierea este unirea din nou a sufletului
cu trupul cu care a vieţuit pe pământ.
Aşadar, prin Înviere se reface persoana umană Întreagă.
Învierea se referă doar la trupuri, căci sufletul fiind nematerial, spiritual, nu se poate
descompune în nimic, după moartea trupească acesta fiind judecat de Dumnezeu şi dus fie
În rai, fie În iad.

Argumente: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

Astfel, Mântuitorul le spune iudeilor că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor Învia ... că vine ceasul În care toţi cei din morminte
vor auzi glasul Lui şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune Întru Învierea vieţii, iar cei ce au făcut
cele rele Întru Învierea osândirii (In. 5, 25, 28-29)
Aşadar, Învierea noastră din morţi se bazează pe Învierea Mântuitorului, căci precum În
Adam toţi mor, aşa şi În Hristos toţi vor Învia (1 Cor. 15,22).

După Înviere, Însă, trupurile vor fi duhovniceşti şi nemuritoare, asemănătoare trupului

Domnului de după Învierea Sa: se seamănă trupul Întru stricăciune, înviază Întru
nestricăciune; se seamănă Întru necinste, Înviază Întru slavă; se seamănă Întru slăbiciune,
Înviază Întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (1 Cor. 15,42-44).

Trupurile drepţilor Înviaţi vor avea următoarele Însuşiri: vor fi nemuritoare, nestricăcioase,
pline de putere, spirituale, pline de slavă. Trupurile celor păcătoşi vor fi şi ele nemuritoare
şi nestricăcioase, însă sensibile la chinuri şi suferinţe şi Într-o stare permanentă de
dezarmonie.

La Înviere, trupurile nu vor mai avea defectele corporale pe care le-au avut În viaţă, dar
nici trebuinţele şi felul de viaţă pe care le-au avut pe pământ.

1
După Învierea şi judecata obştească a oamenilor, se va instaura ceea ce Sfânta Scriptură
numeşte cer nou şi pământ nou (II Pt. 3, 13). Asta nu Înseamnă că pământul acesta va fi
distrus, ci va fi transfigurat, primind o nouă ordine.

Cei drepţi vor trăi veşnic în dreptate, pace şi iubire cu sine Înşişi, cu semenii şi cu
Dumnezeu. În această lume a drepţilor, nu va mai fi nici moarte, nici plângere, nici durere,
nici suspin (Apoc. 21, 4), ci o stare de fericire de nedescris. Frumuseţea vieţii veşnice va fi
de neînchipuit: ceea ce ochiul n-a văzut şi urechile nu au auzit şi la inima omului nu s-a suit,
acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Cor. 2, 9). Sfântul Ioan Damaschin
spunea că după înviere, timpul nu se va mai număra în zile şi nopţi, ci va fi o singură zi
veşnică, În care lumina lui Dumnezeu va străluci peste cei drepţi.
Viaţa de veci a celor răi, însă, va fi nefericită, lipsită de vederea luminii lui Dumnezeu, o
viaţă plină de chinuri veşnice.

Aceştia vor locui Împreună cu diavolii şi cu cei ce-i slujesc, tânguindu-se şi suferind, Într-o
stare de Întuneric adânc, fără de sfârşit.

Dar nici fericirea drepţilor, nici nefericirea păcătoşilor nu va fi la fel pentru toţi oamenii, ci
În grade diferite, În funcţie de vrednicia sau nevrednici a pe care fiecare a dovedit-o În
viaţa pământească: Fiecare va primi plata după lucrul său (II Cor. 5, 10); În casa Tatălui
Meu multe locaşuri sunt (In. 14,2).
Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepţi este raiul, iar locul în care sunt rânduite
sufletele celor nedrepţi este iadul. Nu există un loc sau o stare intermediară între rai si iad,
numit purgatoriu, cum învaţă Biserica Romano-Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a
vorbit niciodată despre un asemenea loc.

judecata particulară - îndată după despărţirea lui de trup, sufletul omului este supus
Dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală, de viaţa de pe
pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte. Judecătorul – Hristos. Prin
judecata particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viaţa
pământească si dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar
dacă este rea, este dus de duhurile necurate la chinuri.
Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obştească, judecata cea de
apoi, când vor îi iarăşi unite cu trupurile. Numai cei rămaşi în viaţa aceasta pot să
dobândească de la Dumnezeu uşurarea osândei sufletelor celor morţi. Si aceasta, prin
rugăciune si milostenie intru pomenirea morţilor si mai ales prin pomenirea acestora la
Sfânta Liturghie.

2
Judecata obştească sau universală este învăţătura despre învierea morţilor şi despre viaţa
de veci. Cei care au făcut cel bune aici pe pământ aşteaptă cu bucurie viaţa de veci, căci
pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viaţa aceasta şi-i păzesc poruncile, făcând binele,
viaţa aceea va fi intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârşită si neînchipuit de mare. Caci
«cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea
gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negrăita fericire va consta mai
ales în unirea în Duh cu Dumnezeu, în a-L vedea pe Dumnezeu faţă către faţă», în vieţuirea
slăvită şi veşnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii îngeri si cu toţi sfinţii
Bisericii.
Judecata obştească
-Va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate timpurile şi toate
locurile, inclusiv diavolii;
- va fi solemnă şi supremă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos reprezintă
Autoritatea cea mai mare şi se va înfăţişa la judecată în mod solemn, impresionant;
-va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;
-va fi dreaptă, pentru că Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, este Însăşi Dreptatea şi
Adevărul suprem
- va fi definitivă şi veşnică, adică va încheia planul divinităţii asupra creaţiei sale
-va fi Înfricoşătoare: drepţii o vor aştepta cu smerenie, iar cei cu conştiinţa încărcată de
păcate grele, vor fi cuprinşi de frică mare.