Substanțe periculoase din listele I și II și

prioritare/prioritar periculoase
Tabel 1
- Familii și grupe de substanțe din lista I
1.1. Compuși organohalogenați și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul
acvatic.
1.2. Compuși organofosforici.
1.3. Compuși organostanici.
1.4. Substanțe cu proprietăți carcinogene, mutagene sau teratogene.
1.5. Mercur și compușii săi.
1.6. Cadmiu și compușii săi.
1.7. Uleiuri minerale persistente și hidrocarburi petroliere1).
1.8. Fluoruri și Cianuri2), substanțe sintetice persistente care pot pluti, rămâne în
suspensie, scufunda sau pot interfera cu orice utilizare a apei.

Lista sectoarelor/proceselor industriale vizate

de substanțele din Lista I
1. Mercur
1.1. Industria electrolizei cloralcalilor (saramură reciclată)
1.2. Industria electrolizei cloralcalilor (saramură evacuată)
1.3. Industria chimică în care se utilizează catalizatori pe bază de mercur în producția
clorurii de vinil
1.4. Industria chimică în care se utilizează catalizatori pe bază de mercur în procesele
industriei chimice
1.5. Fabricarea catalizatorilor pe bază de mercur utilizați în producția clorurii de vinil
1.6. Alte procese care implică fabricarea compușilor organici și anorganici pe bază de
mercur
1.7. Fabricarea bateriilor primare
1.8. Industria metalelor neferoase (instalații de recuperare a mercurului precum și
extracția și rafinarea metalelor neferoase)
1.9. Instalații pentru tratarea deșeurilor toxice care conțin mercur
1.10. Fabricarea hârtiei
1.11. Producția de oțel
1.12. Centrale electrice pe bază de cărbune
2. Cadmiu
2.1. Extracția de zinc, rafinarea plumbului și a zincului, industria cadmiului și a metalelor
neferoase
2.2. Fabricarea compușilor cu cadmiu
2.3. Fabricarea coloranților
2.4. Fabricarea stabilizatorilor
2.5. Fabricarea bateriilor primare și secundare
2.6. Galvanizare
2.7. Fabricarea acidului fosforic și/sau a fertilizatorlui fosfatic din rocă fosfatică
3. Hexaclorciclohexan (HCH)
3.1. Instalații pentru producerea de HCH
3.2. Instalații pentru extracția lindanului
3.3. Instalații în care are loc producerea de HCH și extracția de lindan
3.4. Instalații de condiționare a lindanului (producătoare de agenți de protecție pentru
plante, lemn, cabluri)
4. Tetraclorura de carbon (Directiva 86/280/CEE)
4.1. Producția de tetraclorură de carbon prin perclorinare (procese care implică
spălarea)
4.2. Procese ca cele mai sus menționate, dar care nu implică spălarea
4.3. Producția de clorometani prin clorinarea metanului (inclusiv generarea de clor
electrolitic la presiune înaltă și a metanolului
4.4. Producția de clorofluorocarburi
4.5. Instalații care folosesc tetraclorura de carbon ca solvent
5. DDT (Directiva 86/280/CEE)
5.1. Producția de DDT, inclusiv condiționarea DDT-urilor la locul fabricării
5.2. Instalații de condiționare a DDT-urilor
5.3. Producția de dicofol
6. Pentaclorofenol (PCP) (Directiva 86/280/CEE)
6.1. Producția de PCP - Na prin hidroliza hexaclorbenzenului
6.2. Producția de pentaclorofenat de sodiu prin saponificare
6.3. Producția de pentaclorofenol prin clorinare
7-10. Aldrin, dieldrin, endrin, isodrin (Directiva 88/347/CEE)
7-10.1. Producția de aldrin și/sau dieldrin și/sau endrin inclusiv condiționarea acestor
substanțe la locul fabricării
7-10.2. Instalații de condiționare a aldrin și/sau dieldrin și/sau endrin
11. Hexaclorbenzen (HCB) (Directiva 88/347/CEE)
11.1. Producția și prelucrarea hexaclorbenzenului
11.2. Producția de percloretilenă (PER) și de tetraclorură de carbon (CCl4) prin
perclorinare
11.3. Producția de tricloretilenă și/sau percloretilenă prin orice alt proces
11.4. Instalații de producere a quintozenului și a tecnazenului
11.5. Instalații de producere a clorului prin electroliza cloralcalilor cu electrozi de grafit
11.6. Instalații de prelucrare a cauciului industrial
11.7. Instalații de fabricare a produselor pirotehnice
11.8. Instalații de producere a clorurii de vinil
12. Hexaclorbutadiena (HCBD) (Directiva 88/347/CEE)
12.1. Producția de percloretilenă (PER) și de tetraclorură de carbon (CCl4) prin
perclorinare
12.2. Producția de tricloretilenă și/sau percloretilenă prin orice alt proces
12.3. Instalații industriale care utilizează HCBD în scopuri tehnice
13. Cloroform (CHCl3) (Directiva 88/347/CEE)
13.1. Producția de clorometani din metanol sau din combinația metanolului cu metanul
(hidroclorinarea metanolului subsecventă clorinării clorurii de metil)
13.2. Producția de clorometani prin clorinarea metanului
13.3. Producția de clorofluorocarbon
13.4. Producția de clorură de monomervinil prin utilizarea pirolizei dicloretanului
13.5. Producția de pastă de celuloză
13.6. Instalații care utilizează CHCl3 ca solvent
13.7. Instalații în care apele de răcire sau alți efluenți sunt clorinați
14. 1,2-dicloretan (EDC) (Directiva 90/415/CEE)
14.1. Producția de 1,2-dicloretan (fără prelucrarea sau utilizarea la locul fabricării)
14.2. Producția de 1,2-dicloretan și prelucrarea sau utilizarea la locul fabricării, cu
excepția utilizării definite la 14.5
14.3. Prelucrarea 1,2-dicloretanului în alte substanțe decât clorura de vinil, cum ar fi
etilen-diamina, etilen-poliamina, 1,1,1-tricloretan, tricloretilena și percloretilena
14.4. Utilizarea EDC pentru degresarea metalelor (în afara domeniului acoperit de 14.2)
14.5. Utilizarea EDC în producerea de schimbători de ioni
15. Tricloretilena (TRI) (Directiva 90/415/CEE)
15.1. Producția de tricloretilenă (TRI) și percloretilenă (PER)
15.2. Utilizarea tricloretilenei pentru degresarea metalelor
16. Percloretilena (PER) (Directiva 90/415/CEE)
16.1. Producția de tricloretilenă (TRI) și percloretilenă (PER) (procese TRI-PER)
16.2. Producția de tetraclorură de carbon și de percloretilenă (procese TETRA-PER)
16.3. Utilizarea percloretilenei pentru degresarea de metale
16.4. Producția de clorofluorocarbon
17. Triclorbenzen (TCB) (Directiva 90/415/CEE)
17.1. Producția de TCB prin dehidroclorinarea hexaclorciclohexanului și/sau prelucrarea
triclorbenzenului
17.2. Producția și/sau prelucrarea clorbenzenilor prin clorinarea benzenului
a programelor de reducere a poluării resurselor de apă
Liniile directoare au ca obiect realizarea programului, ținând cont de condițiile din
diferite regiuni ale țării și conțin proceduri:
1. de eliminare a evacuării în resursele de apă a familiilor și grupelor de substanțe
periculoase din lista I prevăzute în Anexa A de către evacuatori, care sunt obligați să
aplice tehnologii performante și nepoluante;
2. de reducere a poluării resurselor de apă cu familiile și grupele de substanțe
periculoase din lista II și cu substanțele prioritare/prioritar periculoase prevăzute în
Anexa A de către evacuatori, care sunt obligați să obțină autorizație de gospodărire a
apelor de la autoritățile competente și să stabilească nivelele de reducere a poluării;
3. de măsurare și evaluare a rezultatelor măsurătorilor pentru stabilirea gradului de
conformare, care includ:
a) punctele de evacuare și mediul de dispersie afectat;
b) punctele de prelevare reprezentative:
c) matricele de prelevare - apă, sediment, pește, moluște, plante acvatice:
d) frecvența prelevărilor, care să reflecte modificările și variațiile naturale ale resurselor
de apă;
e) metodele de prelevare, de măsurare și analiză aplicabile recomandate;
f) rezultatele utilizării biotestelor de inhibiție algală, de toxicitate acută pentru Daphnia
și pești;
g) standardele de calitate ale zonei:
h) raportarea rezultatelor obținute.
4. de urmărire a aplicării măsurilor stabilite de programele de eliminare treptat a
poluării resurselor de apă, interzicând toate actele care intenționat sau neintenționat
împiedică aplicarea acestor măsuri;
5. de verificare a respectării datelor de conformare, prin colectarea datelor conținute în
autorizațiile de gospodărire a apelor obținute de utilizatori, a rezultatelor inventarului, a
rezultatelor monitorizării la nivel național, a informațiilor suplimentare necesare, după
caz;
6. de verificare a utilizării informațiilor obținute numai în scopul pentru care au fost
solicitate.

Familii și grupe de substanțe din lista I

1.1. Compuși organohalogenați și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul
acvatic.
1.2. Compuși organofosforici.
1.3. Compuși organostanici.
1.4. Substanțe cu proprietăți carcinogene, mutagene sau teratogene.
1.5. Mercur și compușii săi.
1.6. Cadmiu și compușii săi.
1.7. Uleiuri minerale persistente și hidrocarburi petroliere1).
1.8. Fluoruri și Cianuri2), substanțe sintetice persistente care pot pluti, rămâne în
suspensie, scufunda sau pot interfera cu orice utilizare a apei.

Bioconcentrarea Bioacumularea Bioamplifcarea

Odata eliberati, compusii chimici sunt preluati intr-o masura mai mare sau mai mica
deorganismele acvatice si terestre. Ei pot atinge concentratii considerabil mai mari
inorganisme comparativ cu concentratiile din compartimentele abiotice din care suntpreluati..
Bioacumularea
se referă la gradul în care un organism preia şi reţine uncompus chimic în urma expunerii la
acesta. Bioacumularea descrie o tendinţă aorganismelor vii de a prelua, din mediu sau din
hrană, şi depo ita substanţe chimice.Bioacumularea ia în considerare faptul că organismele
pot acumula compuşii chimici lacare sunt expuse !pe cale directă sau alimentară" şi că
procesul de acumulare depindede rata de preluare a compusului faţă de rata de eliminare sau
degradare a sa pe calemetabolică. Bioacumularea are loc fie pentru ca substanţele chimice
sunt preluate mairapid dec#t pot fi utili ate sau excretate, fie pentru că ele nu pot fi
descompuse saudegradate şi către organism.
Bioconcentrarea
se referă la absorbţia sau preluarea unui compus chimic dinmediu şi concentrarea sa în părţi
ale organismului !ţesuturi" unde atinge concentraţiimai mari dec#t în mediul de unde a fost
preluat. $ermenul este folosit mai ales în ca ulorganismelor acvatice

Bioamplificarea
 se referă la tendinţa unor compuşi chimici de a se concentra o dată cutrecerea către nivelurile
trofice superioare ca urmare a fluxului energetic dinecosisteme. %roducătorii preiau din
mediul încon&urător nutrienţii necesari sinte eiorganice. %entru că disponibilitatea acestor
nutrienţi poate fi limitată, adesea suntpreluate cantităţi de nutrienţi mai mari dec#t necesarul
imediat. 'stfel, plantele pre intăconcentraţii ale nutrienţilor mai mari dec#t cele din mediul
încon&urător. (rm#nd acelaşimecanism, poluanţii care sunt similari chimic cu aceşti nutrienţi şi
sunt pre enţi în mediupot fi preluaţi şi depo itaţi în ţesuturile plantelor. %rimul pas în
bioamplificare are locatunci c#nd poluanţii sunt depo itaţi în ţesuturile producătorilor primari
la concentraţiimai mari dec#t cele din mediul încon&urător. 'l doilea stadiu al bioamplificării
are locatunci c#nd producătorii sunt consumaţi de consumatoriOrganismele acvatice pot fi
expuse unor concentratii crescute de compusi xenobioticifie in urma unor emisii accidentale
sau a unora continue , datorita carora nivelul sepastrea a la valori crescute o perioada lunga
de timp. )alea principala de preluare estecea directa, prin piele si branhii. %rodusii de
metaboli are sunt eliminati tot in apa, astfelca bioconcentrarea este re ultatul net al
proceselor de preluare si eliminare acompusilor chimici de catre organism.*ntoxicatia cu
metale grele a devenit de actualitate, odata cu industriali area simecani area activitatilor
umane. Ea se poate produce prin ingestie, inhalare saucontact direct. %rincipalele surse de
intoxicare pot fi+ cutiile de metal !do ele de suc,conservele", foliile de aluminiu, legumele si
fructele tratate chimic. etale precum fierul, incul, cuprul, cromul si cobaltul sunt esentiale
pentru sanatate,insa chiar si acestea, in cantitati mari, devin toxice.*n schimb, mercurul,
plumbul, aluminiul si cadmiul sunt neesentiale si periculoase, chiarsi in cantitati
moderate. etalele grele sunt periculoase pentru ca sunt bioacumulabile, adica, concentratia
lorcreste in timp, fiind stocate in grasime.
Efectele plumbului asupra sanatatii
%lumbul poate a&unge in organism din alimentele ambalate sau pastrate in vase ce-l auin
compo itie sau din conductele de apa, alimente!conserve" , aditivi alimentari.*ntoxicatia cu
plumb !saturnism" se manifesta prin+ anemie, dureri abdominale, greata,constipatie, dureri
de cap, pierdere in greutate, slabiciune ,musculara, piele palida,probleme tiroidiene,
irascibilitate,insomnii, confu ie, depresie, iar in intoxicatiile severepoate produce insuficienta
renala cronica, orbire temporara sau chiar permanenta,convulsii si deces. %entru plumb au
fost stabilite concentratiile limita-admisibile !) '".*n produsele alimentare ) ' ale plumbului
oscilea a intre , / mg01g in produselelactate si 2, mg01g in peste.

Efectele cadmiului asupra sanatatii

)admiul, care este incadrat in categoria substantelor canceroase, se gaseste in baterii,vopsele,
materiale plastice !%E$-uri" si in unele ingrasaminte chimice. ediul poate ficontaminat cu
cadmiu si in urma activitatilor industriale. Este un element care areproprietatea de a
se acumula in organismul uman o data cu varsta si este foarte greueliminat de organism.3-a
estimate ca durata in care un organism elimina &umatate dincantitatea de cadmiu
ingerata este de 4 de ani si este depo itat in special in rinichi.%rincipalele sintome care apar
la expunerea de scurta durata sunt+ greata, varsaturile,durerile abdominale.*n cadrul
expunerii de lunga durata, cadmiul afectea a+ plamanii, rinichii, . sistemulosos, sistemul
cardio-vascular, sistemul nervos central, glandele endocrine, sistemulreproductiv*n ca ul
intoxicatiei cu cadmiu pot sa apara dereglari ma&ore a concentratiei anumitorioni. )alciul va fi
eliminat, ceea ce poate duce la decalcifierea oaselor.
Efectele mercurului asupra sanatatii
ercurul este singurul metal lichid in conditii normale de mediu si de aceea se mainumeste si
argint viu. Organismul nu are nevoie de mercur si acesta se acumulea a .)alea de intrare a
toxicilor cu mercur poate fi cutanata, digestiva sau inhalatorie !la 25grade ) mercurul incepe sa
se evapore si poate fi absorbit pe cale respiratorie",%lombele dentare din amalgam si pestii
albastri rapitori !tonul de dimensiuni mari,pestele-spada, rechinul" sunt principalele surse de
contaminare cu acest metal. 6upace patrunde in apa, mercurul este transformat de bacterii
in metil-mercur care este apoiconsumat de plantele si animalele marine. ercurul se elimina
foarte greu din organismsi de aceea se acumulea a in pesti rapitori ca tonul, pestele spada,
rechinul, macroulregal etc. 'cestia pot avea in organism o concentratie de mercur de peste
2 x maimare decat cea din mediul incon&urator si de aceea este recomandat sa se
consumepesti mici, cu o durata de viata scurta si fitofagi. *n general, pestele de apa dulce
contine mai putin mercur decat cel de apa sarata, din acest p.d.v. fiind mai sigur
pentruconsum. $onul din conserve nu este periculos, pentru ca are dimensiuni mici si
nuacumulea a mult mercur.

%estii rapitori rechin, peste spada, cod, biban oceanic, ton, macrou spaniol, macrouregal,
pastrav de mare, biban de apa dulce, stiuca au cea mai mare concentratie
demercur.*ntoxicatia cu mercur are o simptomatologie foarte asemanatoare cu cea
a bolilorpsihice. Bolnavul are stari de instabilitate, dureri de cap, oboseala permanenta,
ameteli,tulburari de somn. )oncentratiile limita admisibile !) '" pentru aer in incaperileindustria
le constituie , 2 mg0m7. ) ' pentru produsele alimentare varia a de la , /mg01g 8 in
sucuri pana la ,/ mg02 m peste

Primul criteriu ia in considerare, in primul rand, modalitatea prin care se produce contaminarea unui
organism. Din acest punct de vedere, termenii de bioacumulare, bioconcentrare si bioamplificare se definesc dupa
cum urmeaza:
Bioconcentrarea reprezinta procesul in urma caruia un compus chimic atinge concentratii mai
mari intr-un organism fata de compartimentele abiotice, preluarea compusului de catre organism realizandu-se
printr-un mecanism direct. Se obisnuieste sa se foloseasca termenul de bioconcentrare in cazul cresterii
concentratiei xenobioticelor in organismele acvatice fata de concentratia din apa.

Bioacumularea se produce prin cresterea concentratiei poluantilor in organismele vii, fata de

biotopul in care se gasesc.

Trecerea lor din apa in organisme are loc direct, prin piele si prin branhii. Termenul poate fi extins si pentru
organismele terestre daca se refera la trecerea compusilor chimici direct din aer sau din sol, prin patrundere
transfoliara sau transradiculara in cazul organismelor vegetale si prin inhalare in cazul organismelor animale.

Bioamplificarea descrie procesul ce are loc atunci cand principala sursa de bioacumul
are este hrana. Ea este de obicei importanta pentru acei compusi care ating concentratii mari in hrana
si foarte scazute in compartimentele abiotice cu care organismul se afla in contact, cum ar fi apa pentru
organismele acvatice, aerul pentru organismele terestre si solul si sedimentele pentru organismele bentice
si din sol.
Bioamplificarea este prin urmare un fenomen de transfer si amplificare biologica a'poluarii' in interiorul biocenozelor
contaminate.

Un alt criteriu de diferentiere a acestor termeni se bazeaza pe valoarea factorului de bioconcentrare. Acest
factor se defineste prin raportul dintre concentratia compusului chimic
in organismul contaminat (compartimentul i) si concentratia compusului in compartimentul din care este
preluat (j). O valoare subunitara a acestui factor (0< Cy<l) indica un proces de bioacumulare a compusului, in
timp ce o valoare supraunitara (Cy>l) desemneaza un proces de bioconcentrare a sa (Vadineanu, 1990).

S-au dezvoltat diferite modele care sa descrie bioacumularea, bioconcentrarea si bioamplificarea, fiecare
dintre aceste procese depinzand de tipul organismului 525f58f si al speciei chimice implicate.

Din punct de vedere al diferentelor existente in preluarea, eliminarea si bioconcentrarea lor, compusii chimici au
fost impartiti in urmatoarele clase, cu proprietati fizico -chimice distincte: compusi organici, metale si compusi
organometalici. La randul, lor metalele pot fi impartite in doua subcategorii: compusi esentiali si
neesentiali. in categoria microelementelor esentiale sunt incluse: cuprul, fierul, cromul, manganul, cobaltul,
nichelul, seleniul, molibdenul si zincul. Aceste metale detin un rol important in metabolismul organismelor
vegetale si animale dar, atunci cand concentratiile lor depasesc valorile normale, apar dezechilibre ce
afecteaza sanatatea, cresterea si reproducerea organismelor respective, putandu -se solda chiar cu moartea
acestora.

2.1. Procesul de bioconcentrare in ecosistemele

acvatice.
Organismele acvatice pot fi expuse unor concentratii crescute de compusi xenobiotici fie in urma unor emisii
accidentale sau a unora continue, datorita carora nivelul se pastreaza la valori crescute o perioada lunga de
timp.

Calea principala de preluare este cea directa, prin piele si branhii. Produsii de metabolizare sunt eliminati tot in
apa, astfel ca bioconcentrarea este rezultatul net al proceselor de preluare si eliminare a compusilor chimici de
catre organism.
Procesul de preluare a compusilor din apa de catre un organism acvatic poate avea loc prin mai multe
mecanisme, in functie de natura compusilor si a conditiilor specifice din mediul I iotic. Indiferent de mecanismul
prin care are loc acest proces, intr-o prima etapa este necesara traversarea membranei biologice. +

. Difuzia pasiva reprezinta calea principala de preluare a compusilor organici din mediul abiotic. Ea are loc datorita
diferentei dintre fugacitatile unui compus in cele doua medii: mediul apos si mediul biologic. Procesul de bioconcentrare
nu poate fi descris pe baza existentei unui gradient de concentratie intre cele doua medii, deoarece in acest mod nu se
poate explica atingerea unor concentratii mai mari in organism fata de mediul abiotic, cand concentratiile in acesta din
urma sunt mai mici decat in organism.

Fugacitatea unui compus este data de raportul dintre concentratia sa intr-un anumit compartiment si capacitatea
de stocare a sa in acel compartiment. Compusii organici au concentratii mici in apa, dar si capacitatea lor de stocare in
apa este mica (datorita solubilitatii reduse a lor), astfel ca fugacitatea are valori relativ mari. Concentratia acestor
compusi in organism este in mod normal mica insa, cum capacitatea lor de stocare este mare, se obtine o valoare mica
pentru fugacitatea acestora. Astfel, compusii chimici vor difuza in sensul scaderii fugacitatii lor, din apa in organism.

. Alte mecanisme de preluare a compusilor chimici din mediu sunt: traversarea membranei biologice mediata de
un transportor, permeabilizare prin compexare, traversarea membranei prin canale ionice, prin pompe ionice
sau prin endocitoza.