Pagina 36 / ex : 8

Enumerați principalele caracteristici ale atenției. În fiecare caz dați exemple de

profesii unde caracteristica respectivă este deosebit de importantă.

Principalele caracteristici ale atenției sunt:

1. Volumul reprezintă numărul de elemente sau unități informaționale (litere, silabe, cuvinte,
semne grafice) înregistrate de subiect relativ simultan. La adult, volumul estimat al atenției este
de 7+/-2 unități informaționale (Miller, 1956). Această caracteristică a atenției este necesară în
orice acțiune, activitate: când examinăm o schemă pe tablă, când privim o scenă de teatru, când
ascultăm explicațiile profesorului, reușim să cuprindem simultan obiectele prin deplasarea
rapidă a atenției de la un fenomen sau obiect la altul. Experimental s-a stabilit că un adult poate
cuprinde cu atenție dintr-o privire, de circa 0, 1 secunde, 4 până la 6 obiecte independente sau
tot atâtea litere izolate (consoane care nu pot fi grupate în cuvinte). Deci, literele expuse pot fi
grupate în cuvinte cunoscute. Se pot percepe 3-4 cuvinte formate din 3-4 litere fiecare, adică
16 litere în total. Legate în propoziții, cuvintele alcătuite din litere cresc cantitativ. De
caracterul oarecum limitat al volumului atenției se va ține cont în procesul de predare, când va
trebui insistat alternativ pe scheme intuitive și explicații teoretice.

2. Concentrarea se referă la capacitatea persoanei de a aloca preferențial resursele cognitive

spre o anumita activitate. Concentrarea atenției este o trăsătură a atenției selective, focalizate.
Ca urmare a direcționării selective a activității exploratorii a persoanei, susținută de factorii
motivaționali si afectivi, în explicarea concentrării atenției, sub unghi fiziologic, intră în funcție
principiul dominantei si al inducției pozitive. Concentrarea profunda asupra unui obiect,
fenomen sau proces, asupra unei acțiuni etc., se datorește focalizării atenției paralel cu
reducerea volumului acesteia si cu crearea unei stări de "neatenție" fata de alte elemente ale
câmpului perceptiv, ale activității psihomotorii si, în general, ale activității cognitive. Gradul
de concentrare al atenției - în opoziție cu distragerea ei - poate fi apreciat după rezistenta la
factorii perturbatori. Prin urmare, criteriul esențial al atenției concentrate este rezistenta la
agenții perturbatori si menținerea focalizării ei, susținută energetic de factori motivaționali si
afectivi. Această caracteristică a atenției este necesară în orice acțiune, activitate: corector de
carte, redactor de carte, scriitor, pictor, caricaturist, fotograf.

3. Stabilitatea se referă la durata menținerii atenției focalizate, concentrate spre anumiți

stimuli sau sarcini. Educarea stabilității atenției prezinta un interes practic deosebit, deoarece
aceasta însușire a atenției focalizate este o condiție a reușitei în toate activitățile umane, mai
ales în cele care implica detectarea si supravegherea unor semnale sau în sarcinile de munca
efectuate în condiții de monotonie. De exemplu, cercetările arata ca după 30-40 minute de
supraveghere a radarului performantele de detecție scad progresiv, ceea ce periclitează traficul
aerian. Stabilitatea atenției este un fenomen complex, ce exprima una dintre determinările
psihofiziologice datorate raporturilor dintre forța excitației si inhibiției, dintre echilibrul si
dezechilibrul, mobilitatea si inerția proceselor nervoase. inerția relativa a proceselor nervoase
favorizează stabilitatea atenției unei persoane. Dar, stabilitatea atenției, ca si celelalte însusiri
ale atenției, se poate antrena prin procedee adecvate.
4. Mobilitatea descrie capacitatea persoanei de a-și deplasa atenția focalizată de la o activitate
la alta, atunci când cerințele adaptative o impun. Durata necesara pentru deplasarea atenției este
de minimum 1/6 secunde (Cherry Taylor). Mobilitatea atenției este determinata de capacitatea
de readaptare a sistemului selectiv, respectiv a "filtrului", la un nou canal de timp. Acest aspect
a fost relevat experimental de Broadbent. Subiecților li s-a cerut sa asculte prin căști un
fragment al unui text transmis de pe o banda magnetica, în așa fel încât ascultarea avea loc doar
un timp scurt, cu o singura ureche, alternativ. În condițiile în care comutările nu sunt prea
frecvente, subiectul poate urmări conținutul semantic al fragmentului prezentat. În schimb, daca
au loc peste 3 comutări pe secunda, subiectul nu va putea înțelege sensul fragmentului prezentat.
Prin urmare, comutarea atenției, ca si consecință a punerii în funcțiune a mobilității atenției,
rezida în deplasarea ei de la un obiect la altul, având nevoie de un anumit prag temporar.
Comutarea este influențată de trăsăturile proceselor nervoase, îndeosebi de mobilitate/inerție si
de motivație. Majoritatea sarcinilor personale sau profesionale reclamă o asemenea capacitate
– exemplu – conducerea auto include multe acțiuni (menținerea direcției, controlul vitezei,
supravegherea traficului din fata si din spate, etc.), care pot fi considerate sarcini distincte. O
explicație alternativă presupune că acestea se desfășoară in paralel. Se pare că în realitate se
realizează o procesare serială, prin schimbarea rapidă a atenției de la o activitate la alta.

5. Distributivitatea atenției vizează vechea întrebare privind posibilitatea sau imposibilitatea

efectuării simultane a doua acțiuni sau activități diferite. Deși focalizarea atenției si
concentrarea selectiva nu se pot distribui spre doua activități diferite, totuși unele activități se
pot efectua în același timp daca:
- doar una dintre ele solicita atenția concentrata, cealaltă fiind automatizata;
- atenția se comuta rapid de la o acțiune la alta, fiind favorizate persoanele cu o mobilitate
optima a atenției;
- diferite acțiuni sunt integrate într-o activitate complexa.
Deci, distributivitatea atenției se caracterizează prin numărul de acțiuni sau de activități pe care
o persoana le poate efectua simultan, fără ca una sa interfereze prea mult cu celelalte.
Executarea simultana a doua activități neautomatizate ar avea consecințe negative atât pentru
una cat si pentru cealaltă. În schimb, în condițiile în care una din activități este automatizata,
aceasta poate fi dirijata de regiuni corticale parțial inhibate, în timp ce atenția se concentrează
asupra activității neautomatizate. Putem merge pe stradă și întreține conversație în același timp;
conducem autoturismul, controlând atât volanul, cât și pedalele, semnalizatorul ori comutatorul
de viteze.
Pagina 36/ ex: 13

Ce înţelegeţi prin gândirea divergentă ?

Gândirea divergentă privește perceperea unei situații sau rezolvarea unei probleme în moduri
neconvenționale. Creativitatea, precum și inteligența, reprezintă o trăsătură umană generală.
Toți oamenii au un anumit nivel de creativitate. Cei mai mulți au creativitate la nivel mediu,
dar numai câțiva oameni sunt foarte creativi sau nu au creativitate deloc. Creativitatea și
modurile în care poate fi cultivată devine un subiect central al psihologiei. Edward De Bono
(1967) a introdus termenul de gândire divergentă (gândire laterală) și a dezvoltat teoria celor
șase pălării de gândire (alb, roșu, negru, galben, albastru și verde).
De Bono a argumentat că gândirea divergentă (laterală sau creativă) înseamnă a vedea și a
percepe o situație în moduri diferite. Aceasta înseamnă restructurarea modelelor vechi,
evadarea de la obișnuit și construirea de noi modele de gândire.
Gândirea divergentă nu se referă doar la generarea de noi idei, ci și la declanșarea conflictelor
dintre ideile opuse, între ideile vechi și cele noi. Gândirea divergentă reprezintă permisiunea
elementelor spontane ale gândirii și influențarea într-un mod sistematic de gândire sau invers.
De Bono susține de asemenea că fiecare dintre noi poartă o pălărie de gândire în mod
predominant și că pălăria verde este specifică celor care au dezvoltat gândirea divergentă.

Avantajele gândirii divergente

Este un tip flexibil de gândire care vă permite să vedeți o situație din mai multe unghiuri.
Judecata și autocritica sunt ignorate în timp ce căutați noi surse de inspirație și noi asocieri
pentru a obține ceva.
Cantitatea de idei noi este mult mai mare decât în gândirea convergentă, iar accentul se pune
pe imaginea generală a unei situații, idei și probleme.
Este ușor să renunți la zona de confort, dacă ai acest tip de gândire și să accepți confruntarea cu
noile provocări.

Dezavantaje ale gândirii divergente

Concentrându-te pe imaginea de ansamblu, detaliile pot fi omise, ceea ce poate fi, de asemenea,
un element important de luat în calcul.
Cantitatea de idei și soluții pot atrage riscul de a nu evalua în mod corespunzător calitatea
acestora.
Vă puteți bloca în vis, fără să acționați asupra soluțiilor găsite.

După cum se vede, gândirea creativă este, prin natura, asociată cu gândirea divergentă, deoarece
ambele vorbesc despre adoptarea de idei noi și căutarea a cât mai multe soluții posibil. Este
ușor de văzut că gândirea divergentă înseamnă deschiderea spre noi oportunități și o grămadă
de opțiuni care nu sunt văzute la prima vedere, dar ele sunt descoperite de-a lungul drumului.