RELAŢIILE COMERCIALE ŞI INVESTIŢIONALE ALE

REPUBLICII MOLDOVA CU PARTENERII PACTULUI DE

STABILITATE
Eugen Hristev, Georgeta Mincu

INTRODUCERE
Cu toate eforturile comunităţii internaţionale de a stabili un cadru favorabil pentru
dezvoltarea statelor Europei de Sud-Est, creşterea economică durabilă va fi, totuşi, asigurată prin
intermediul reformelor ce ar favoriza activitatea agenţilor economici privaţi, atît în ceea ce
priveşte schimburile comerciale, cît şi atragerea investiţiilor străine directe.
În contextul globalizării şi al comasării marilor companii transnaţionale, capitalul
investiţional caută pieţe largi de desfacere şi o predictibilitate a evoluţiei lor. Astfel, pieţele
separate ale statelor din Europa de Sud-Est pot prezenta o mai mare atracţie fiind considerate în
ansamblu, cu atît mai mult cu cît interdependenţa între ele rămîne a fi una majoră.
Înainte de a face o analiză sau de a examina unele oportunităţi pentru Republica Moldova în
cooperarea economică cu ţările membre la Pact, este important să facem o diagnoză a stării
lucrurilor în acest domeniu la momentul actual. Aceasta va conduce nu numai la structurarea
eventualelor decizii ale instituţiilor statale implicate, ci şi la o eficienţă în implementarea
scopurilor propuse.
Atît aspectele legale, cît şi cele economice, sînt în egală măsură importante în definitivarea
cadrului de cooperare al Republicii Moldova în regiune. De aceea, pornind de la descrierea
regimului comercial cu statele-participante la Pact, vom trece şi la o succintă prezentare a
dinamicii şi structurii schimburilor comerciale ale Republicii Moldova cu aceste ţări.
În acelaşi timp, analiza comparativă a economiilor statelor participante, precum şi a
interacţiunii lor în domeniul comercial şi investiţional ne vor ajuta să avem un tablou integru al
priorităţilor ce ar trebui să domine în relaţiile noastre cu statele din regiune, precum şi al
dezvoltării în continuare a politicii comerciale. Evaluarea performanţelor economice actuale în
unele ţări din Europa de Sud-Est a fost dificilă din cauza lipsei unei statistici adecvate.
De asemenea, examinarea nivelului deschiderii pieţelor UE pentru statele Pactului ne va arăta
cauzele diferitelor strategii de integrare economică pe care le adoptă statele participante la Pact.
Deoarece, în diverse surse, citate cu diferite ocazii, lista statelor Pactului de Stabilitate este în
permanentă schimbare, în funcţie de subiectul abordat, noi, la rîndul nostru, am pornit de la
analiza economiei statelor participante la acordul de liber schimb – Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România şi Iugoslavia, plus Slovenia, Turcia şi
Ungaria, ca fiind unii dintre cei mai activi participanţi şi demonstrînd performanţe demne de
urmat.
 DEZVOLTAREA COMERŢULUI INTRAREGIONAL

Caracteristica economico-geografică a regiunii Europei de Sud-Est şi locul ei

în relaţiile economice ale UE
Majoritatea ţărilor din Europa de Sud-Est au trecut prin numeroase dificultăţi economice în
procesul de tranziţie la economia de piaţă. Un şir de factori – condiţii economice mai puţin
avantajoase de la începutul procesului de reforme, inconsecvenţe în implementarea reformelor,
precum şi numeroasele conflicte din fosta Iugoslavie — au creat un mediu nefavorabil pentru
realizarea unei agende de transformări în ţările din regiune. Din cauza performanţelor mai
modeste ale acestor ţări, în anii ‘90 s-a profilat o discrepanţă între ele şi statele din Europa
Centrală.
Astfel, ponderea produsului statelor Europei de Sud-Est în totalul importurilor în UE
alcătuieşte doar 1,6% şi nu prezintă concurenţă pentru industria sau agricultura UE. Exporturile
din regiune pe pieţele UE tind să se concentreze în 5 sectoare: agricultură şi industria
prelucrătoare, textile şi îmbrăcăminte, fier şi oţel, produse din lemn şi încălţăminte. Cu excepţia
producţiei agricole, în celelalte patru din aceste sectoare ponderea exporturilor constituie puţin
mai mult de 1% din totalul importurilor în UE.
După cum observăm în Fig. 1, gradul de deschidere a economiilor statelor membre ale
Pactului este extrem de variat, Moldova înregistrînd un nivel înalt de deschidere, comerţul
raportat la PIB fiind de 97%. Cu toate ca nu este un indicator extrem de avansat comparativ cu
alte state din Europa Centrală, cum ar fi Ungaria (124%), Cehia (109%) sau Slovacia (113%), în
zona Pactului de Stabilitate Moldova este printre lideri în acest sens, împreună cu Macedonia,
Croaţia şi Bulgaria.

Fig. 1. Evoluţia volumului comerţului exterior ca pondere în PIB.

(Sursa: Banca Mondială, 2001).
Chiar dacă acesta încă nu este un indice important în analiza comparativă a nivelului de
dezvoltare economică a partenerilor Pactului, totuşi, el demonstrează un potenţial nevalorificat în
dezvoltarea comerţului cu Uniunea Europeană.
O caracteristică nu tocmai în favoarea Moldovei este structura economiei noastre. Moldova şi
Albania, considerate state mai puţin dezvoltate din cadrul Pactului, au o economie preponderent
agrară. Acest fapt ar trebui să influenţeze negocierea acordurilor de liber schimb între statele
membre, în special în ceea ce priveşte lista mărfurilor cu accesul liber. În economia majorităţii
ţărilor din regiune (cu excepţia Albaniei) predomină serviciile asupra industriei şi agriculturii
(Fig. 2).
Mai mult ca atît, specializarea regională şi, ulterior, comerţul liber cu UE vor depinde în
mare măsură de structura actuală a economiilor statelor membre. În acest sens, şi politicile
economice şi proiectele investiţionale vor trebui ajustate la necesităţile specifice în fiecare caz
aparte.

Fig. 2. Ponderea principalelor sectoare în PIB.

(Sursa: Economic Review of Europe, 1999).
În structura importurilor (Fig. 3) putem observa două aspecte importante şi anume:
componenta investiţională şi dependenţa de resursele energetice. În ambele cazuri, situaţia
comparativă a Republicii Moldova nu ne avantajează vizavi de statele participante la Pact, noi
avînd cea mai mare pondere de importuri de produse minerale. Acest fapt denotă şi o structură
tehnologică energofagă, care poate în termen lung să ne reducă din competitivitate atît în plan
subregional, cît şi european.
 Fig. 3. Structura pe ţări a importurilor de echipament şi produse minerale.
(Sursa: Investment Guide for South East Europe, 2002).
Plus la aceasta, constatăm că cea mai mare pondere în exportul produselor agroindustriale îi
revine Moldovei (Fig. 4). Trebuie să precizăm, totuşi, că majoritatea acestor exporturi sînt
realizate pe pieţele din est. Astfel, este greu de vorbit despre o specializare în produsele
alimentare pentru Republica Moldova în viitoarea zonă de comerţ liber în cadrul Pactului de
Stabilitate, din cauza competitiviţăţii scăzute şi neconcordanţei cu standardele europene, pe care
celelalte state participante la Pact le implementează de mai mult timp.

Fig. 4. Ponderea produselor alimentare în totalul exporturilor pe ţările Pactului.

(Sursa: Investment Guide for South East Europe, 2002).

Analiza schimburilor comerciale cu UE şi a celor intraregionale

Comerţul ţărilor din regiune este preponderent concentrat spre UE. De la sfîrşitul anilor ‘80
aceste ţări s-au înscris printre cei mai dinamici parteneri comerciali ai UE, fapt care a extins
poziţia lor pe piaţa vesteuropeană. Uniunea Europeană rămîne a fi partenerul comercial principal
al majorităţii ţărilor Europei de Sud-Est, cu excepţia Moldovei (Fig. 5), a cărei principală piaţa de
desfacere rămîne a fi CSI. Pentru restul ţărilor ponderea exporturilor către UE depăşeşte 40%.

Fig. 5. Ponderea exporturilor statelor Pactului în comerţul cu UE şi în cel intraregional.

(Sursa: Investment Guide for South East Europe, 2002).
Începînd cu anii ’90, principalele sectoare datorită cărora s-a realizat creşterea exportului în
UE au fost următoarele:
 Industria textilă. Ponderea ţărilor din regiune a sporit mai bine de două ori decît cea a
exportatorilor tradiţionali din Africa de Nord. În acest sector, cu o cotă majorată de manoperă,
reorientarea geografică a importurilor în UE reflectă transferul capacităţilor de producţie spre
ţările cu o forţă de muncă ieftină. Se observă, totuşi, că s-a dat preferinţă transferului de
tehnologii mai mult spre ţările periferice ale UE decît în alte regiuni. Un progres similar se
observă şi la categoriile de mărfuri „piei” şi „încălţăminte”.
 Industria materialelor de construcţie, lemn şi hîrtie. Aceste sectoare cu o pondere mare a
resurselor naturale au înregistrat una dintre cele mai mari performanţe profitînd de proximitatea
geografică de pieţele UE
 Sectoarele de inginerie. În aceste sectoare performanţele sînt diferite. Spre exemplu, în
sectorul construcţiei de maşini ţările din regiune au realizat un oarecare progres, dar, totuşi, rămîn
în urma „tigrilor asiatici”. Acelaşi lucru se poate spune şi despre exportul aparatelor electrice.
Considerăm că investiţiile directe au sporit gradul de competitivitate în aceste domenii, în care se
aşteaptă să fie o concurenţă sporită în viitorul apropiat.
În unele documente ce se referă la strategia regională de integrare a ţărilor SEE găsim şi
aspecte ce demonstrează ca pot apărea şi îndoieli referitor la faptul că extinderea comerţului
intraregional poate să fie în acelaşi timp un stimul pentru creşterea economică, dacă structurile
economiei unor ţări din regiune sînt similare. De aceea nu este de mirare că rămîn puţine şanse de
creştere a oportunităţilor comerciale bazate pe complementarităţi structurale.
Volumul economiilor acestor ţări şi pieţele Europei de Sud-Est sugerează că stimulul va fi
mai mic decît în cazul integrării mai avansate în UE. Acest fapt nu trebuie privit ca o alternativă
pentru integrarea europeană. Însă progresul intraregional este necesar atît pentru a obţine
beneficii economice directe, cît şi pentru contribuţia acestui progres la integrarea politică mai
profundă a ţărilor respective. Liberalizarea comerţului în cadrul CEFTA şi dependenţa lui mai
redusă de pieţele din Est au jucat un rol pozitiv pentru statele membre în cazul crizei din Rusia.
Cu toate că creşterea comerţului extern în statele Europei de Sud-Est a variat în timp, totuşi
ea ş-a menţinut la un nivel relativ ridicat, şi în special, în cazul Albaniei, Bosniei, Herţegovina şi
Macedoniei. În acelaşi timp, se observă că în prezent comerţul intraregional se concentrează
asupra aceloraşi legături, formate anterior, în care statele fostei Iugoslavii au o pondere mai mare
în comerţul intraregional decît celelalte ţări. Cu toate acestea, rolul comerţului intraregional va
spori odată cu liberalizarea comerţului şi eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din regiune
pentru a contribui la creşterea economică concomitent în toate ţările regiunii.

Fig. 6. Ponderea importurilor în UE şi intraregionale în totalul de importuri, pe ţări.

(Sursa: Investment Guide for South East Europe, 2002).

Cadrul instituţional pentru cooperarea economică în Europa de Sud-Est

În scopul atingerii obiectivului principal al Pactului de Stabilitate în domeniul comerţului
care constă în liberalizarea şi facilitarea acestuia în regiune, în cadrul Pactului a fost creat Grupul
de Lucru privind Liberalizarea şi Facilitarea Comerţului, cunoscut sub numele „Trade Working
Group”. Preşedinţia acestui grup de lucru o deţine Ministerul Economiei al Macedoniei.
Secretariatul este în grija oficiului Pactului de Stabilitate, iar susţinerea tehnică şi administrativă
este finanţată de Departamentul pentru Dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii.
Grupul de Lucru constă din reprezentanţi de nivel înalt din domeniul comerţului, desemnaţi
oficial de către ţările din regiune şi organizaţiile internaţionale, precum şi din persoane oficiale
ale ţărilor susţinătoare. Grupul de Lucru, de asemenea, este deschis pentru alţi actori care pot juca
un rol activ în promovarea procesului de liberalizare şi facilitare a comerţului.
Rolul principal al acestui grup este de a coordona, facilita şi revizui eforturile ţărilor
partenere în vederea extinderii comerţului în regiune în conformitate cu Memorandumul de
Înţelegere privind Liberalizarea şi Facilitarea Comerţului semnat la 27 iunie 2001. Acesta
reprezintă un for important pentru dialog atît între ţările din regiune, cît şi între ţările susţinătoare
şi organizaţiile internaţionale.
Mecanismele principale ale Grupului de Lucru sînt bazate pe următoarele principii: reducerea
şi eliminarea tarifelor şi a barierelor netarifare din comerţ, în concordanţă cu regulile şi principiile
multilaterale adoptate în cadrul OMC şi în contextul viitoarei integrări a ţărilor din Europa de
Sud-Est în Uniunea Europeană.
Sarcinile principale ale Grupului de Lucru sînt următoarele:
– a evalua politicile naţionale comerciale ale ţărilor din regiune, din punctul de vedere al
transparenţei regimurilor de comerţ şi informării reciproce în acest domeniu; a identifica
impedimentele în calea comerţului;
– a examina tratatele comerciale existente şi cele viitoare la nivel regional, în vederea
armonizării şi creării acordurilor de liber schimb în regiune;
– a identica şi dezvolta proiecte orientate spre facilitarea comerţului şi promovarea lui la
nivel intraregional;
– a monitoriza facilitarea comerţului în regiune, în special îmbunătăţirea trecerii
frontierelor, a infrastructurii, a procedurilor respective şi a serviciilor vamale;
– a face schimb de informaţie privind dezvoltarea relaţiilor comerciale între UE şi alte ţări
participante în procesul UE de asociere şi stabilizare şi legătura acestuia cu tratatele
 regionale comerciale actuale sau viitoare.
Grupul de Lucru al comerţului raportează Mesei a II-a de lucru a Pactului de Stabilitate,
elaborează planuri de activitate şi recomandări privind luarea măsurilor ce ţin de comerţ în
limitele competenţei sale şi în strînsă cooperare cu alte iniţiative relevante în domenii, cum ar fi
Comitetul Regional SECI privind Transportul Auto, Comitetele naţionale privind facilitarea
comerţului (SECIPRO sau Comitetele Pro), Programul Băncii Mondiale TTFSE (Facilitarea
Comerţului şi Transportului în Europa de Sud-Est), Centrul Regional Balcanic pentru Promovarea
Comerţului, STAT – Grupul Consultativ SECI/FCTESE (SECI/TTFSE Advisory Team), Crupul
Consultativ de Afaceri (Business Advisory Council) şi Iniţiativa pentru Comerţ a Europei de Sud-
Est (recent creată) pentru a asigura şi a crea un mecanism de cooperare eficient. Aceste instituţii
elaborează şi dezvoltă diferite strategii de integrare europeană.
Deoarece pînă în prezent rămîn valabile conceptele clasice de integrare, cum ar fi: comerţul
liber, uniunea vamală, piaţa comună sau uniunea economică, o posibilă strategie în vederea
atingerii acestui obiectiv general ar fi mai întîi integrarea comercială completă. Această abordare
prevede un proces de integrare coordonat, posibil în două etape, cu revizuiri pe parcurs ce ar
permite evaluarea progresului şi integrarea ulterioară în UE. Acest model se poate ajusta foarte
bine la situaţiile din fiecare ţară în parte.
Principalele elemente ale primei etape ar fi următoarele: liberalizarea graduală, însă generală,
ce trebuie să fie susţinută de Banca Mondială şi de Fondul Monetar Internaţional. Aceasta
înseamnă că în relaţiile cu partenerii regionali se va opta pentru eliminarea barierelor
administrative din calea comerţului, pentru un standstill al oricăror măsuri noi ce afectează
importul sau exportul şi care restricţionează comerţul în regiune, pentru o extindere a sistemului
de preferinţe bilaterale asupra altor ţări din regiune şi pentru o întărire a serviciilor vamale.
A II-a etapă a integrării comerciale ar consta din următoarele acţiuni: încheierea acordurilor
bilaterale de comerţ liber între ţările partenere ale Pactului; iniţierea negocierilor privind
acordurile de liber schimb cu Uniunea Europeană; alinierea tarifului vamal extern al Republicii
Moldova la cel al Uniunii Europene; ajustarea politicilor economice la modul de funcţionare a
instituţiilor din alte domenii în scopul creării unei uniuni vamale.
Întru realizarea obiectivelor menţionate, un rol important revine: luării deciziilor;
implementării, menţinerii consensului şi caracterului legislativ; elaborării politicilor şi adaptării
instituţionale.
În această ordine de idei, practica europeană a demonstrat că integrarea nu înseamnă
diminuarea rolului administraţiei naţionale, ci, din contra, toate capacităţile naţionale devin cele
mai importante pentru asigurarea succesului întregului proces.
Pentru monitorizarea activităţilor şi materializarea proiectelor concrete pot fi folosite
următoarele mecanisme instituţionale de implementare: Grupuri de Comerţ, Grupuri de Investiţii,
Grupuri de Mediu, Grupuri de Pregătire Profesională, Grupuri de lucru pentru aplicarea
prevederilor Pactului de Stabilitate, Consilii consultative pentru cercurile de afaceri. Un rol
special, de asemenea, îl joacă cadrul legislativ al cooperării în cadrul Pactului de Stabilitate.

Acordurile comerciale internaţionale, intra- şi interregionale semnate de

statele membre ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est
Activitatea de cooperare regională şi internaţională în domeniul comerţului desfăşurată de
către partenerii Pactului se bazează pe trei piloni: reglementările Organizaţiei Mondiale a
Comerţului (OMC), acordurile multilaterale şi bilaterale încheiate între statele din regiune în
domeniul economic şi comercial şi Memorandumul de Înţelegere privind Liberalizarea şi
Facilitarea Comerţului, în continuare „Memorandumul de Înţelegere”.
Reglementările OMC reprezintă regulile internaţionale ale sistemului mondial al comerţului,
care au fost elaborate avînd ca scop întărirea economiei mondiale prin creşterea comerţului,
investiţiilor, angajării forţei de muncă şi a veniturilor în întreaga lume.
 Acordurile multilaterale şi plurilaterale ale OMC, din momentul semnării acestora, reprezintă
un cadru juridic solid şi clar pentru ţările Pactului, pe care ele singure l-au adoptat în vederea
desfăşurării comerţului internaţional într-o gamă largă de domenii. Aceste acorduri stabilesc un
cadru multilateral pentru comerţul cu servicii şi pentru protecţia drepturilor de proprietate
intelectuală legate de comerţ, precum şi prevederi comerciale multilaterale aplicative în domeniul
agriculturii, textilelor şi îmbrăcămintei.
Reglementările comerţului sînt incluse şi în acordurile de stabilizare şi asociere, şi în cele de
parteneriat şi cooperare, care reglementează în mare măsură interesele reciproce vizînd
continuarea colaborării în vederea consolidării reformelor economice şi dezvoltării unui mediu
antreprenorial favorabil, creării unui cadru de reglementare transparent şi aliniat gradual la
regulile pieţei comunitare.
Acordurile de stabilizare şi asociere semnate de partenerii Pactului de Stabilitate prezintă un
interes deosebit atît pentru ţările din regiune, cît şi pentru UE. Un accent aparte în aceste acorduri
se pune pe componentele ce ţin de regimul comerţului şi investiţiilor, de regimul vamal, de
politicile externe şi de infrastructură.
Menţionăm aici că un acord plurilateral în cadrul regiunii, cum este CEFTA 1, semnat de 7 ţări
europene, a rezultat tot din eforturile ţărilor pentru a adera la UE, eforturi motivate, printre altele,
de o proporţie semnificativă a comerţului acestor ţări cu ţările Uniunii Europene. Toate ţările
CEFTA au depus cererea de aderare la UE, iar la recomandarea UE, toate statele candidate trebuie
să fie pregătite pentru a adera la UE prin crearea unei zone de comerţ liber. CEFTA corespunde
condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a obţine calitatea de membru al Uniunii Europene, atît
doar că nu este o structură instituţionalizată.
Evoluţia cooperării şi dinamica comerţului a generat pas cu pas creşterea numărului de
acorduri bilaterale de comerţ liber şi de cooperare comercială între ţările Europei de Sud-Est. În
aceleaşi timp, diversitatea şi suprapunerea diferitelor tipuri de acorduri şi practici utilizate în
regiune conducea la un regim de comerţ distorsionat. Unele dintre aceste acorduri conţineau
multe prevederi care veneau în contradicţie cu regulile OMC, de aceea a apărut necesitatea
revizuirii lor.
Perspectivele pe termen lung ale acestei cooperări regionale şi eventuala integrare în UE este
foarte diferită în viziunea fiecărui candidat. Deoarece relaţiile cu UE sînt reflectate de o varietate
de aranjamente comerciale bilaterale de diferit nivel, anume cadrul Pactului de Stabilitate poate
consolida şi cataliza relaţiile UE cu unele ţări rămase mai în urmă.
Astăzi, de exemplu, există acordurile europene dintre UE, Bulgaria şi România, acorduri de
stabilizare şi asociere cu Macedonia şi Croaţia, acordul de comerţ şi cooperare cu Albania. Încă
nu există relaţii contractuale cu Bosnia şi Herţegovina şi cu Republica Federativă Iugoslavia, însă
aceasta nu exclude strînsa colaborare a UE cu aceste ţări. Întru susţinerea procesului de stabilizare
şi asociere, se lansează un program, numit CARDS 2 , unde sînt incluse Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Croaţia, Republica Federativă Iugoslavia şi Fosta Republică Iugoslavă Macedonia.
Acordurile de stabilizare şi asociere vizează mai ales relaţiile economice şi politice între UE
şi ţările din regiune. Ele prevăd stabilirea unei zone de comerţ liber între UE şi ţările candidate,
cu un proces asimetric a perioadelor de liberalizare şi de tranziţie favorabile pentru ţările din
regiune. Mai mult ca atît, aceste acorduri presupun că toate ţările semnatare vor încheia acorduri
bilaterale de comerţ liber, în strictă conformitate cu regulile OMC, avînd ca scop crearea unei
reţele de comerţ liber. În cele din urma, aceste acorduri cer o armonizare a legislaţiei şi a
regulamentelor cu cele ale UE într-un larg domeniu de activităţi economice şi, totodată, prevăd o
asistenţă din partea UE în acest scop.
Cadrul legislativ inter- şi intraregional trebuie să reglementeze toate aspectele, în special cele
ce ţin de capacităţile instituţionale şi acţiunile politicilor comerciale în Europa de Sud-Est. Pot fi
analizate două aspecte ale acestei integrări: cel economic şi cel politic.
 În prezent, ţările din Europa de Sud-Est întreprind un complex de măsuri pentru o integrare
mai aprofundată prin intermediul diferitelor iniţiative comerciale regionale şi anume prin
intermediul Pactului de Stabilitate care oferă mecanisme şi impulsuri reale pentru a stimula
cooperarea intraregională.
În acest sens, menţionăm Memorandumul de Înţelegere privind Liberalizarea şi Facilitarea
comerţului, acord plurilateral semnat în urma colaborării ţărilor din regiune la Masa a II-a de
lucru a Pactului „Reconstrucţie economică, dezvoltare şi cooperare” de către Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România şi Iugoslavia la 27 iunie 2001. În luna
septembrie a aceluiaşi an Moldova a devenit şi ea parte a acestui Memorandum.
Memorandumul stabileşte obiectivul strategic al Iniţiativei pentru Comerţul în cadrul
Pactului de Stabilitate. Scopul principal este de a crea o reţea de acorduri bilaterale de comerţ
liber între ţările din Europa de Sud-Est pînă la finele anului 2002, creînd astfel o piaţă de
aproximativ 55 milioane de consumatori. Procesul de negociere a acestor acorduri, de asemenea,
contribuie substanţial la procesul de integrare a fiecărei ţări în structurile europene, precum şi la
aplicarea politicilor şi instrumentelor comerciale în contextul prevederilor OMC.
La sfîrşitul lunii octombrie 2002 erau semnate 22 de acorduri de liber schimb între ţările
Europei de Sud-Est, în timp ce aproape 20 erau la o etapă avansată de negocieri. Din numărul
total de 49 de acorduri, practic, a rămas nerealizat un procent foarte mic. Din păcate, Moldova
este pe ultimul loc după numărul acordurilor semnate şi al negocierilor întreprinse (Vezi anexa).
Memorandumul de Înţelegere devine un instrument puternic în vederea promovării integrării
şi stabilizării economice în regiune. El permite ţărilor să conlucreze într-un mediu la nivel
regional şi să colaboreze într-o manieră echitabilă. În acelaşi timp, el presupune obligaţiuni de
liberalizare reciprocă şi stabileşte standarde minime, iar aceste standarde sînt, cel puţin, la nivelul
celor din acordurile din cadrul CEFTA, care pînă în prezent s-au dovedit a fi cele mai liberale din
regiunea în cauză.
În general, cadrul legislativ care este reprezentat de multitudinea de acorduri bilaterale,
plurilaterale şi multilaterale în cadrul regiunii şi cu ţările din afara acesteia este foarte complex.
Dificultatea de analiză rezidă în faptul că fiecare dintre aceste acorduri diferă de la ţară la ţară,
caracterizînd într-o măsură oarecare nivelul de dezvoltare economică şi comercială a relaţiilor
dintre parteneri şi perspectivele acestora.
Nu în zadar, deseori, acordurile bilaterale prevăd clauze de revizuire sau dezvoltare a
prevederilor contractuale. Ele sînt preconizate pentru a înlesni evoluţii şi progrese în întărirea şi
dezvoltarea relaţiilor dintre părţi, precum şi pentru legiferarea circumstanţelor ţinînd cont de
trasarea unor obiective pe termen mediu sau lung. Astfel, de obicei se elaborează mai întîi
strategii regionale pe 10–20 de ani, iar ulterior se încheie acorduri şi tratate internaţionale care vin
să susţină şi să pună în aplicare aceste strategii.
Aspectele ce sînt cuprinse într-o strategie pentru integrarea ţărilor din regiune în UE diferă de
la ţară la ţară. În cazul Republicii Moldova putem spune că, din punct de vedere teritorial, noi
sîntem cuprinşi în spaţiul regiunii europene acoperit de strategiile de dezvoltare. Din punct de
vedere legislativ, sîntem parte la o serie de tratate internaţionale care ne-ar putea favoriza
cooperarea şi dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale în regiune. Însă, practic, pentru a
profita de toate acestea, este nevoie de implementarea tuturor angajamentelor asumate, ceea ce
necesită imperios la rîndul său o dezvoltare şi o întărire a capacităţilor instituţionale şi a
resurselor umane din ţară.

Comerţul preferenţial al ţarilor din regiune cu UE. Sistemul Generalizat de

Preferinţe cu UE. Oportunităţile pentru Moldova
Crearea unui mediu de comerţ liber este recunoscută pe larg ca un element de importanţă
majoră pentru consolidarea perspectivelor pe termen lung în vederea creşterii economice în
regiunea Europei de Sud-Est3.
Cu cîţiva ani în urmă, regimul de comerţ în această regiune se caracteriza printr-un nivel înalt
de protecţie datorită unei structuri foarte diferenţiate a tarifelor, mai puţin caracteristică pentru
Albania şi Bulgaria. De asemenea, erau foarte frecvente restricţiile cantitative şi taxele specifice
pentru diferite produse, în unele cazuri – serioase în procesele de licenţiere.
Relaţiile bilaterale foarte variate ale UE cu ţările ESE se pot exemplifica prin următoarele:
Bulgaria şi România, în cadrul acordurilor de preaderare, sînt orientate spre acorduri de comerţ
liber ce prevăd liberalizarea restricţiilor comerciale din ambele părţi. Celelalte ţări – Albania,
Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi FR Macedonia – beneficiau de preferinţe comerciale unilaterale
de diverse tipuri. Aceste aranjamente se caracterizează prin diferite tratamente favorabile ale
produselor industriale utilizate la obţinerea produselor agricole.
În cadrul Procesului de Stabilizare şi Asociere 4, în septembrie 2000, UE a extins preferinţele
comerciale autonome (ATP/PCA 5 s) oferind un acces destul de liber pentru exportatorii ţărilor
ESE pe pieţele UE. Conform acestor preferinţe autonome, accesul pe pieţele UE, fără plata
taxelor vamale, este acordat tuturor produselor, cu excepţia unor produse din peşte, vinurilor şi
textilelor (care sînt supuse cotelor), şi cărnii de vită (pentru care există cote numai la carnea de
viţel).
Aceste preferinţe au intrat în vigoare în acelaşi an pentru o perioada de 26 luni şi se aplică în
prezent pentru Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Kosovo. În noiembrie 2000, preferinţe
comerciale autonome au fost extinse şi asupra Macedoniei şi RF Iugoslavia. Ulterior, aplicarea
acestor preferinţe a fost prelungită pe o perioadă de cinci ani, pînă la 31 decembrie 2005.
Valorificarea accesului mai liber pe piaţă oferit de către UE prin intermediul preferinţelor
comerciale autonome a servit drept instrument util la încheierea ASA cu ţările din Sud-Estul
Europei. În urma unei analize comparative, s-a dovedit că valoarea acordului de stabilizare şi
asociere creşte nu numai datorită naturii lui contractuale, dar şi datorită angajamentelor de
liberalizare luate de către ţările din regiune: ţările din ESE vor trebui să-şi deschidă piaţa în faţa
furnizorilor din UE, iar climatul de afaceri poate cîştiga mult datorită armonizării cu regulile UE.
În scopul beneficierii de avantajele oferite de regimurile preferenţiale acordate la nivel
regional se discută intens şi se elaborează mecanisme concrete privind simplificarea procedurilor
vamale, armonizarea procedurilor de trecere peste frontieră cu cele ale UE, precum şi includerea
în acordurile de comerţ liber a clauzei ce prevede viitoarea liberalizare a comerţului cu servicii.
În afară de aceasta, ţările din regiune sînt gata să armonizeze şi legislaţiile bancare,
financiare şi fiscale cu cele ale UE. Ele se orientează spre implementarea comună a standardelor,
spre perfecţionarea legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale în concordanţă cu
prevederile OMC şi cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Vămilor, şi menţinerea unui regim
comercial deschis cu restul lumii, în timp ce va evolua liberalizarea multilaterală. Aceşti paşi sînt
la fel de importanţi ca şi cei ce urmează a fi întreprinşi la etapa de stabilire a zonelor de comerţ
liber.
Moldova, împreună cu alte state în tranziţie, beneficiază de Sistemul Generalizat de
Preferinţe (SGP) din partea unui şir de state dezvoltate şi a Uniunii Europene. Cu toate că a
trebuit ceva timp pînă cînd agenţii economici autohtoni au ajuns să înţeleagă mecanismul
funcţionării SGP, totuşi, în prezent, mulţi dintre ei au însuşit modalitatea de a beneficia de
facilităţile oferite în cadrul SGP. Dacă privim mai larg acest fenomen, şi anume implicaţiile lui
pentru formularea unei politici economice şi a celei comerciale de lungă durată, putem constata
lucruri interesante.
Printre elementele de bază ale SGP s-ar evidenţia următoarele: caracterul unilateral al
concesiilor oferite; durata relativ scurtă a lor; accesul limitat pe pieţele ţărilor importatoare (ca
spectru de mărfuri la care se oferă concesii, precum şi marja reducerii tarifare); caracterul instabil
al concesiilor oferite (posibilitatea retragerii lor). Pentru Republica Moldova o problemă mai
mare este faptul că SGP, practic, nu deschide accesul pe cele mai protejate pieţe cum ar fi cea
agricolă, mai ales aceasta se referă la aşa-numitele „produse agricole ale zonei temperate” pe care
le producem.
Totuşi, pe parcursul anilor, putem observa un impact pozitiv al SGP asupra comerţului
exterior al Moldovei. Analizînd un caz concret al exportului de textile, putem constata că SGP a
asigurat un acces stabil, în primul rînd, pe pieţele statelor europene (fig. 7). Efectul benefic poate
fi dedus şi din faptul că exporturile de textile au crescut chiar şi în perioada crizei financiare din
anii 1998–1999 care a diminuat semnificativ volumul comerţului exterior al Moldovei.

Fig. 7. Evoluţia exportului de textile.

(Surse: Anuar statistic de comerţ exterior, calculele autorilor).
În această ordine de idei, constatăm că volumul exporturilor poate ajunge la o saturaţie pe
segmentul ocupat sau, că în cazul exporturilor de sucuri concentrate, la reducerea preferinţelor
acordate şi, respectiv, la diminuarea volumului de exporturi.
Datorită faptului că majoritatea producţiei textile din Moldova este fabricată în lohn, asistăm,
practic, la un export de servicii care, apropo, nu este reflectat adecvat în statistica noastră de
comerţ exterior, aceasta majorînd volumul exportului.
Examinarea evoluţiei exporturilor de textile din Moldova în principalele state care ne-au
oferit SGP (fig. 8), ne demonstrează că nu avem o creştere constantă. În cazul pieţei SUA se
observă clar o descreştere în ultimii ani, şi nu din cauza creşterii pieţei UE, unde, de asemenea,
Moldova beneficiază de SGP şi unde exporturile de textile menţin aceeaşi pondere din totalul
exporturilor pe grupă în ultimii trei ani.
 Fig. 8. Evoluţia exportului textilelor pe principalele pieţe de desfacere.
(Sursa: Anuar statistic de comerţ exterior, calculele autorilor).
Analizînd exportul de textile, putem conchide că există o limită a beneficiilor oferite de SGP.
Aceasta se referă, mai ales, la exportul produselor agricole, unde, pe lîngă măsurile protecţioniste
existente în UE, mai persistă şi concurenţa neloială cu care se confruntă exportatorii autohtoni în
urma subvenţionării masive pe care o acordă ţările UE fermierilor locali.
De aceea, cu toate beneficiile existente şi cele nevalorificate ale SGP, el prezintă, totuşi, o
soluţie de scurtă durată, care trebuie folosită ca o punte spre o politică economică şi comercială
durabilă şi care trebuie să combine atît eforturile de liberalizare a accesului pe pieţele agricole şi
textile, cît şi reformele structurale din economia noastră.

Asigurarea accesului fără bariere al produselor comercializate pe pieţele

ţărilor din regiune. Cadrul normativ de reglementare a acestora
În general, accesul pe piaţa de desfacere a bunurilor, precum şi a serviciilor, poate fi
considerat cel mai complex şi mai dificil component al mecanismului de reglementare a
comerţului internaţional. Toate organizaţiile internaţionale de specialitate, cum sînt OMC, OMV 6,
UNCTAD7, ITC8 reglementează şi elaborează permanent recomandări privind accesul pe piaţă
pentru ţările participante la sistemul mondial al comerţului.
Relaţiile comerciale dintre ţările din regiune se caracterizează astăzi printr-o varietate de
restricţii şi impedimente în comerţul bilateral reciproc şi cu restul lumii. Pentru a asigura un acces
liber al mărfurilor autohtone pe pieţele ţărilor dezvoltate din regiune, partenere ale Pactul de
Stabilitate, trebuie luate în considerare următoarele aspecte care ar putea influenţa acest proces, şi
anume: complementaritatea produselor şi cererea produselor autohtone pe aceste pieţe;
conformitatea şi uniformitatea cerinţelor de lansare şi plasare a produselor pe pieţele ţărilor din
regiune cu cerinţele uzuale existente în Moldova; capacitatea de absorbţie a acestor pieţe a
produselor moldoveneşti şi, nu în ultimul rînd, cadrul juridic şi instituţional care poate susţine şi
promova climatul de afaceri între aceşti parteneri.
Întru dezvoltarea relaţiilor economico-comerciale şi valorificarea obiectivelor strategice, de
îmbunătăţire a accesului pe piaţă, este nevoie de acest cadru normativ, aprobat şi pus în aplicare la
nivel naţional, pentru a asigura un schimb de mărfuri fără impedimente şi fără costuri adiţionale
în comparaţie cu cele necesare de lansare a produselor pe piaţa internă. Anume principalul set de
acorduri multilaterale, ce reglementează comerţul internaţional şi regulile de joc ale tranzacţiilor
economice externe ce au fost acceptate de Republica Moldova odată cu aderarea la OMC în luna
mai 2001, poate transforma drepturile şi obligaţiile sale în adevărate beneficii şi avantaje ale
proceselor economice.
De regulă, textele legale ale acordurilor OMC sînt cele ce formează baza legislativă privind
accesul liber şi facilitat pe pieţele ţărilor dezvoltate care sînt membri fondatori ai OMC şi care
aplică aceste reguli fără derogări de la principiile de bază pînă în prezent. Un alt set de acorduri
sînt acordurile bilaterale de cooperare şi dezvoltare economică cu ţările mai dezvoltate din
regiune din cadrul Pactului9 care, de asemenea, pun o temelie la formarea cadrului legal la nivel
regional. Republica Moldova promovează un climat investiţional favorabil prin intermediul
implementării acordurilor bilaterale privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.
Pînă în prezent, Republica Moldova are semnate atare acorduri cu 20 de ţări partenere la Pact 10. În
acelaşi context se înscrie şi cea mai recentă iniţiativă legislativă la nivel regional, Memorandumul
de Înţelegere privind Facilitarea Comerţului şi Transportului.
Un impact nu mai puţin important în vederea facilitării comerţului o au acordurile de
asistenţă reciprocă şi cooperare în domeniul vamal. Atare acorduri au fost semnate cu România,
Rusia, SUA. Iar la începutul anului 2002, Guvernul Republicii Moldova a iniţiat negocierile
privind încheierea de acorduri similare cu toate ţările din regiune, inclusiv cu cele din Europa de
Sud-Est, cum ar fi Albania, Macedonia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia,
Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Polonia, Ungaria.
Pe lîngă toate acestea, Grupul de Lucru pentru Comerţ creat în cadrul Pactului a determinat
că cel mai esenţial element în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor comerciale între ţările din
Europa de Sud Est, precum şi între acestea şi restul lumii, este înlăturarea barierelor netarifare din
calea comerţului. De aceea acestui fapt trebuie să i se acorde o atenţie deosebită în procesul de
cooperare economică. În acest scop a fost efectuat un studiu cu următoarele obiective:
 a colecta şi analiza informaţia cea mai actuală privind metoda utilizată de OMC, UE,
EFTA şi CEFTA şi altele care identifică barierele netarifare şi le reglementează într-un anumit
mod;
 a colecta şi analiza informaţia privind eforturile şi proiectele în demarare care au ca scop
explorarea şi reglementarea barierelor netarifare şi a problemelor relevante cu restul lumii,
acordînd o atenţie deosebită:
– obstacolelor în calea fluxului transfrontalier de mărfuri (spre deosebire de servicii,
drepturi asupra proprietăţii intelectuale şi investiţii);
– obstacolelor cauzate de procedurile de la frontieră: de ordin administrativ, de licenţiere,
restricţii cantitative, standarde şi alte măsuri aferente;
– obstacolelor impuse separat fiecărei ţări, nu numai celor impuse partenerilor regionali.
În vederea facilitării cooperării economice regionale, recent au fost studiate barierele de acest
fel în majoritatea ţărilor în cauză, în special în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia,
Macedonia, Iugoslavia. Precum s-a menţionat, Republica Moldova nu a fost inclusă în studiul dat.
Cu toate acestea, este important de a aduce la cunoştinţa cercurilor de afaceri şi instituţiilor
publice multitudinea şi diversitatea acestor elemente foarte importante care influenţează direct
succesul şi promovarea tranzacţiilor economice externe.
Termenul “barieră netarifară” înseamnă un număr de elemente din contextul politicii
comerciale şi include toate “barierele comerciale” care nu sînt cauzate de drepturile de import sau
export, adică de tarife, astfel fiind numite bariere netarifare. Acestea pot fi împărţite în cinci
categorii principale:
1. Restricţii cantitative şi limitări specifice similare:
 cote la import, restricţii la export, licenţe la import şi export, restricţii voluntare la
export, prohibiţii la import şi export;
 schimbul valutar şi alte instrumente financiare;
 cerinţe locale şi combinate cu cele externe;
 acorduri bilaterale discriminatorii;
 comerţul ilegal (sub tejghea).
2. Plăţi netarifare şi politici relevante ce afectează importurile:
 impozite şi taxe variabile;
 cerinţe de depozit în avans;
 taxe antidumping;
 măsuri compensatorii;
 taxe de ajustări frontaliere.
3. Participarea guvernului la comerţ, practici restrictive şi politici prea generale:
 subvenţii şi alte ajutoare;
 politici de achiziţii publice;
 comerţul de stat, monopoluri de stat şi franchising exclusive;
 politici industriale guvernamentale şi măsuri de dezvoltare regională;
 cercetări şi dezvoltări finanţate de guvern şi alte politici tehnologice;
 sisteme naţionale de impozitare şi asigurare;
 politici macroeconomice;
 politici de concurenţă;
 politici de corupţie străină;
  politici de imigrare.
4. Proceduri vamale şi practici administrative:
 proceduri privind evaluarea în vamă;
 proceduri privind clasificarea;
 proceduri de perfectare vamală.
5. Bariere tehnice în calea comerţului:
 regulamente sanitare şi de sănătate şi calitatea standardelor;
 standarde şi regulamente industriale şi de securitate;
 regulamente privind ambalarea şi etichetarea, inclusiv mărcile comerciale;
 regulamente privind publicitatea, reclama şi mass-media.
În comparaţie cu măsurile tarifare (taxele vamale) care, de regulă, sînt transparente, barierele
netarifare deseori sînt mult mai greu de depistat. Ele, de obicei, sînt “ascunse” în reguli şi practici
care, de fapt, pot avea un obiectiv perfect legitim, însă efectele economice ale barierelor
netarifare pot fi substanţiale atît în sens pozitiv, cît şi în sens negativ. Principalele motive pentru
aplicarea şi utilizarea frecventă a acestor măsuri sînt generate de politicile interne ale fiecărei ţări.
Studiile arată că atare măsuri s-au dovedit a fi mai uşor de aplicat împotriva importurilor în
perioadele economice dificile în schimbul implementării unor noi mecanisme mai puţin
cunoscute sau netradiţionale.
În cazul în care nu se manifestă o rezistenţă eficientă împotriva acestor măsuri care, de
obicei, sînt în detrimentul consumatorilor şi al cercurilor de afaceri, aplicarea măsurilor
armonizate, precum şi eliminarea graduală a barierelor netarifare prin intermediul punerii în
aplicare a acordurilor internaţionale este una dintre cele mai eficiente căi de a convinge
guvernatorii să renunţe la aplicarea unor asemenea măsuri distorsionate.
Nu întotdeauna toate măsurile netarifare sînt ilegale. Unele dintre ele pot fi justificate prin
faptul că sînt necesare în vederea protecţiei sănătăţii şi securităţii animalelor, oamenilor sau
mediului înconjurător. Desigur, în aceste cazuri se recomandă să fie definit clar care sînt
condiţiile şi în ce limite asemenea măsuri restrictive pot fi permise. Pentru Republica Moldova o
importanţă deosebită în contextul examinării măsurilor netarifare o au acordurile la care ţara este
parte şi prevederile care nu pot fi neglijate la negocierea unor noi acorduri preferenţiale în
domeniul comerţului. Acestea sînt: Acordul General privind Comerţul şi Tarifele din 1994
(GATT–94), Acordul OMC privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare, Acordul OMC
privind barierele tehnice în calea comerţului, Acordul OMC privind implementarea Articolului
VII al GATT – 1994 (Evaluarea în vamă), Acordul OMC privind regulile de origine şi Acordul
OMC privind procedurile de licenţiere a importului.
Pentru ţările Europei de Sud-Est atît prevederile OMC, cît şi cele ale UE, nu pot fi evitate
dacă se urmăreşte scopul unic de facilitare şi liberalizare a comerţului care presupune asigurarea
unei creşteri economice a fiecărei ţări în parte şi o dezvoltare economică în regiune.
Cu toate că numai o parte dintre ţări (cum sînt Albania, Bulgaria, Croaţia, Macedonia,
Moldova şi România) sînt membre ale OMC, celelalte fiind la etape destul de avansate în
procesul de aderare la această organizaţie, ele, de asemenea, sînt angajate în campania de
eliminare sau de reglementare în conformitate cu setul principal de proceduri armonizate la nivel
internaţional şi regional. Totuşi, majoritatea ţărilor din regiune sînt state nou create, iar
infrastructura, experienţa şi capacităţile lor instituţionale nu le permit implementarea rapidă şi
conformă cerinţelor actuale ale schimburilor economice între partenerii din regiune.
În prezent majoritatea ţărilor la care se referă acest studiu aplică parţial măsuri netarifare.
Tendinţa fiecăruia de a crea o zonă de comerţ cu regim preferenţial va impune guvernele acestor
ţări să elimine treptat atare măsuri, transformîndu-le, pe cît este posibil, în măsuri tarifare care
sînt, de regulă, transparente şi nu împiedică comerţul legal intraregional. Astfel, conchidem că
pentru activitatea comerţului regional, ţara noastră trebuie să întreprindă o serie de măsuri:
 să facă o analiză a tuturor tratatelor internaţionale încheiate cu statele din regiune pe
domenii, ţări şi grupuri de ţări, pentru a estima nivelul de conlucrare şi cooperare în regiune,
necesitatea încheierii noilor acorduri sau aranjamente contractuale cu partenerii cointeresaţi în
dezvoltarea relaţiilor reciproce;
 să urmărească cu regularitate evoluţia şi dinamica acestei cooperării regionale în cadrul
Pactului de Stabilitate şi să participe la toate iniţiativele şi programele lansate în vederea
îmbunătăţirii procedurilor şi facilităţilor la frontieră şi la punctele vamale, valorificînd
propunerile, iniţiativele şi proiectele promovate şi finanţate de UE, SECI şi Banca Mondială;
 să creeze un Comitet PRO la nivel naţional pentru facilitarea comerţului internaţional,
care să fie punctul focal şi să întreprindă acţiuni ce ţin de simplificarea procedurilor pentru
comerţul internaţional;
 să negocieze şi să semneze toate acordurile preferenţiale şi de comerţ liber cu ţările din
regiune, utilizînd regulile de origine aplicate de UE;
 să continue procesul de negociere, iniţiat la începutul anului 2002, să semneze şi să pună
în aplicare acordurile de asistenţă reciprocă şi cooperare în domeniul vamal cu ţările membre ale
Pactului de Stabilitate;
 să efectueze un studiu referitor la toate barierele netarifare utilizate în tranzacţiile
economice şi comerciale cu partenerii străini, la nivel regional şi internaţional, pentru a asigura
transparenţa procedurilor utilizate ce stau la baza atragerii investiţiilor străine şi reinvestirii
capitalului local în economia naţională;
 să valorifice toate eforturile cooperării regionale şi să nu neglijeze angajamentele sale în
cadrul tratatelor internaţionale multilaterale, în special la cele ale OMC, OMV, WIPO, pentru că
acestea sînt adevăraţii piloni ai dezvoltării şi creşterii economice.

Evaluarea exporturilor Republicii Moldova pe pieţele ţărilor membre la Pact:

structura geografică şi pe produse
Cu toate că Republica Moldova a aderat la Pactul de Stabilitate abia în 2001, relaţiile
comerciale cu statele membre au o istorie mai îndelungată, a cărei analiză va permite să înţelegem
mai bine tendinţele şi perspectivele cooperării comerciale ale ţării noastre în regiune.
Cifrele arată că ponderea comerţului cu ţările membre ale Pactului în totalul comerţului este
în scădere în ultimii ani, cu toate că în valoare absolută volumul comerţului a crescut puţin
conform datelor pe ultimele 10 luni ale anului 2001.

Fig. 9. Dinamica comerţului Moldovei cu ţările partenere la Pact.

(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova – Comerţul Exterior al Republicii
 Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).

Dacă e să ne referim la competitivitatea noastră în regiune, constatăm o realitate mai tristă,

căci, începînd cu anul 1996, noi sîntem net importatori. După cum observăm din fig. 10, balanţa
comercială cu statele Pactului de Stabilitate în ultimii 6 ani este negativă.

Fig. 10. Dinamica balanţei comerciale cu statele Pactului.

(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova –
Comerţul Exterior al Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).
La reuniunea de la Bruxelles din 27 iunie 2001 s-a stabilit un obiectiv ca pînă la sfîrşitul
anului 2002 sa fie semnate acorduri bilaterale de comerţ liber între ţările participante la pact, care
ar acoperi, cel puţin, 90% din valoarea comerţului reciproc precum şi din numărul de poziţii
tarifare conform clasificării armonizate. Cu toate acestea, perioada de tranziţie de 6 ani se prevede
a fi stabilită pentru reducerile tarifare la unele mărfuri sensibile.
Tendinţa de reducere a deficitului comercial cu statele Pactului de Stabilitate înregistrată anul
trecut inspiră încredere că această situaţie poate fi redresată.
Din punctul de vedere al efectului
liberalizării comerţului în zonă, impactul
viitoarei zone de comerţ liber nu va avea
urmări imprevizibile pentru economia Re-
publicii Moldova deoarece majoritatea
comerţului îi revine României cu care deja
avem acord de comerţ liber.
Dintre toate ţările partenere la Pactul de
Stabilitate ponderea principală în comerţul
cu Republica Moldova, îi revine României,
Ungariei, Bulgariei şi Turciei care, luate în
ansamblu, formează 90 % din comerţul
nostru în regiune.
Fig. 11. Principalele pieţe de export ale Moldovei în
statele Pactului.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al
Republicii Moldova – Comerţul Exterior al
Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).
 În nici un caz acest fapt nu trebuie să diminueze importanţa relaţiilor cu celelalte state din
regiune, care pot oferi avantaje mai mari în plan investiţional. În acelaşi timp, stabilirea clară de
priorităţi economice va impulsiona eficientizarea relaţiilor
comerciale cu principalii parteneri ai Republicii Moldova în
cadrul Pactului de Stabilitate. Spre exemplu, acordurile
existente de comerţ liber (în cazul dat, cu România) ar trebui
ca să fie revăzute pentru ca ele să corespundă cu obiectivul
trasat la Bruxelles, iar cu celelalte ţări să fie încheiate astfel
de acorduri pînă la finele anului curent.

Fig. 11. Principalele pieţe de export ale Moldovei în

statele Pactului.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al
Republicii Moldova – Comerţul Exterior al
Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).

Fig. 13. Ponderea principalilor parteneri ai Moldovei în exportul către ţările din Pact.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova – Comerţul
Exterior al Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).

Cu toate că importurile din regiune au o structură geografică mai diversificată, România este
partenerul nostru strategic, avînd circa 60% din totalul importurilor, conform datelor pentru anul
2001.
 Fig. 14. Ponderea principalelor state-importatoare din regiunea Pactului în importul
Moldovei din regiune.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova – Comerţul
Exterior al Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).

Este primordială dezvoltarea unui cadru legal care ar armoniza reglementările comerciale din
statele membre, promovînd principiile liberului schimb. Chiar şi la reuniunea de la Bruxelles s-a
menţionat existenţa diverselor bariere în calea comerţului intraregional şi, ca un prim pas în
direcţia neproliferării acestora, s-a hotărît că referitor la masurile netarifare se va păstra un status
quo. S-ar cere o analiză minuţioasă a impactului unor astfel de bariere netarifare asupra
competitivităţii produselor autohtone pe pieţele din statele Pactului.
Dar chiar şi la o primă vedere, putem constata o competitivitate redusă a produselor
autohtone pe pieţele din regiunea Pactului de Stabilitate.

Fig. 15. Principalele produse exportate de Moldova în regiunea Pactului.

(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova – Comerţul
Exterior al Republicii Moldova – Anuar Statistic (1996, 1999).

Conform metodologiei de analiză a competitivităţii produselor importate şi exportate propusă

de Constantin Zaman în referatul consacrat analizei ajustărilor structurale ale comerţului extern al
României, constatăm că exporturile noastre în regiunea Europei de Sud-Est constituie mai mult
mărfuri cu o valoare adăugată şi cu o complexitate scăzută, comparativ cu importurile din aceeaşi
regiune.
 Fig. 16. Principalele produse importate în Moldova din regiunea Pactului.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova).

Fig. 17. Balanţa comercială a Moldovei în cadrul Pactului de Stabilitate la principalele produse.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova).

Aceeaşi concluzie o desprindem şi din analiza balanţelor comerciale privind principalele

produse ce fac obiectul comerţului nostru cu statele membre ale Pactului de Stabilitate.

Cooperarea investiţională în cadrul Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-

Est
În luna mai 2001 Moldova a aderat la Pact şi, respectiv, la Carta Investiţiilor. Pentru a
participa la activităţile Iniţiativei, Republica Moldova a creat Grupul Economic de Lucru.
Monitorizarea proceselor de îmbunătăţire a climatului investiţional se efectuează prin intermediul
documentului de bază „Instrumente de monitoring”. Un şir de activităţi de promovare a
investiţiilor la nivel de ţară şi de regiune sînt realizate cu ajutorul Cartei Investiţiilor coordonate
de OECD. Aici se includ şi prezentările ţărilor privind promovarea climatului investiţional în
străinătate, editarea ghidurilor investiţionare etc.
Ca şi majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, Moldova înregistrează un nivel scăzut al
investiţiilor. În consecinţă, se creează un cerc vicios al dependenţei de investiţiile străine, iar pe
de altă parte, lipsa lor din cauza climatului investiţional nefavorabil. Volumul investiţiilor străine
directe au oscilat semnificativ în ultimii ani, o mare parte din acestea reprezentînd mai degrabă
transferuri de capital social decît investiţii economice în sectorul real al economiei.
În consecinţă, acest lucru şi-a lăsat amprenta şi asupra investiţiilor din ţările partenere ale
Pactului de Stabilitate, care n-au progresat în ultimii ani, iar în cazul Bulgariei chiar au căpătat un
caracter de reflux de capital din economia Moldovei (vezi tab. 1).

Fig. 18. Cota ţărilor Pactului de Stabilitate în numărul total al întreprinderilor străine.
(Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, „Raport statistic generalizator
privind activitatea întreprinderilor cu investiţii străine” (6 luni 2001).
Tabelul 1. Investiţiile străine directe în capitalul statutar, mil. USD.
a. Sectorul Bancar

b. Alte sectoare

(Sursa: BNM)
 Sinteza principalelor proiecte de infrastructură propuse de ţările Pactului.
Analiza potenţialului şi a posibilităţilor de implicare a Republicii Moldova
În cadrul Mesei de lucru pentru reconstrucţie, dezvoltare şi cooperare economică a Pactului
de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est a fost semnată în februarie 2000 „Înţelegerea Sud-
esteuropeană cu privire la reformă, investiţii, integritate şi creştere”, cunoscută sub numele de
Carta Investiţiilor. Participanţii la Pact, întru implementarea acestei înţelegeri, au înfiinţat un
Grup de lucru pentru monitorizarea Proiectelor de Investiţii demarate sub auspiciile Pactului.
Asociindu-se la Carta Investiţiilor, guvernele ţărilor din regiune şi-au asumat nişte
angajamente care vor stimula reformele ce ar implica participarea activă a fiecărei ţări la
dezvoltarea economică a regiunii. Aceste reforme constau în următoarele:
 Promovarea unui climat macroeconomic stabil, esenţial pentru obţinerea unei creşteri
economice durabile şi pentru restabilirea încrederii investitorilor străini faţă de ţările din zonă. În
vederea revitalizării economiilor, condiţiile sine qua non sînt iniţierea şi implementarea unor
politici fiscale şi monetare sănătoase, concomitent cu reglementarea şi supravegherea atentă a
sectorului bancar.
 Crearea unui mediu propice dezvoltării sectorului privat prin:
– întărirea independenţei sistemului judiciar şi consolidarea legalităţii;
– creşterea stabilităţii, transparenţei şi predictibilităţii cadrului legislativ;
– îmbunătăţirea eficienţei administraţiei, concomitent cu intensificarea eforturilor pentru
înlăturarea obstacolelor birocratice din procesul de înfiinţare a unor noi firme, inclusiv a
celor de dimensiuni reduse sau care au capital străin;
– crearea unui sistem simplificat şi echilibrat de taxe şi impozite, care să stimuleze apariţia
de noi firme, inclusiv a celor mici şi mijlocii.
 Îmbunătăţirea climatului pentru investiţiile străine prin:
– conceperea unor politici transparente, previzibile, stabile şi nediscriminatorii şi a unui
cadru legal adecvat pentru investiţiile străine care să fie implementate într-o manieră
coerentă;
– acordarea unui tratament echitabil investitorilor străini şi locali, cu protejarea deplină a
drepturilor de proprietate, inclusiv a celei intelectuale;
– stabilirea unui regim vamal previzibil, în conformitate cu practica internaţională,
continuarea în forţă a privatizării întreprinderilor de stat, într-o manieră transparentă,
concurenţială şi echitabilă, în vederea dezvoltării sectorului privat, specificîndu-se cu
claritate anvergura participării străine în fiecare caz;
– luarea de măsuri eficiente pentru combaterea luării de mită şi a corupţiei de către
funcţionarii publici, prin aplicarea efectivă a legislaţiei privind acceptarea şi solicitarea
de mită, precum şi a iniţiativelor regionale anticorupţie. Se vor avea în vedere Convenţia
OCDE privind Combaterea Corupţiei Funcţionarilor Publici în cadrul Tranzacţiilor
Comerciale Internaţionale, adoptată la Paris la 17 decembrie 1997, Convenţia Consiliului
Europei privind dreptul penal referitor la corupţie, adoptată la Strasburg la 27 ianuarie
1999 şi alte documente în domeniu elaborate ulterior în cadrul OCDE;
– întreprinderea de acţiuni eficiente pentru combaterea operaţiunilor de spălare de bani prin
implementarea celor 40 de recomandări elaborate iniţial în 1990 şi revizuite în 1996 de
Grupul de Lucru privind Spălarea Banilor (FATF);
– asigurarea unui proces de achiziţii deschis şi transparent, în conformitate cu normele
convenite pe plan internaţional;
– conceperea şi aplicarea unor sisteme de contabilitate moderne şi acceptate pe plan
internaţional;
– convenirea unor reguli privind etica, conflictele de interese şi declararea averii de către
funcţionarii guvernamentali şi familiile lor;
 – promovarea participării private, inclusiv străine, la reconstrucţia şi modernizarea
infrastructurii în domenii precum transporturile, energia şi telecomunicaţiile;
– adoptarea Principiilor OCDE privind etica corporatistă (Corporate Governance) care să
promoveze, printre altele, furnizarea de informaţii şi transparenţa tranzacţiilor de la
bursă;
– crearea mecanismelor adecvate pentru eliminarea obstacolelor pentru investiţii şi pentru
asigurarea unui proces decizional eficient şi rapid în materie de investiţii.
 De asemenea, Guvernele ţărilor participante la Pact vor lua masuri suplimentare pentru
a:
– asigura condiţii pentru ca investiţia să se efectueze într-un cadru adecvat pentru
protejarea sănătăţii, securităţii şi mediului înconjurător;
 respecta standardele recunoscute pe plan internaţional privind angajarea şi utilizarea
forţei de muncă, în conformitate cu Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1998
privind Principiile şi Drepturile Fundamentale în domeniul Muncii;
 respecta Ghidul OCDE privind Întreprinderile Multinaţionale;
 promova un dialog comercial care să facă posibile consultările periodice între investitorii
particulari (străini sau autohtoni) şi Guvern;
 promova unui dialog cu alte elemente ale societăţii civile, inclusiv cu sindicatele şi
organizaţiile neguvernamentale, în legătură cu rolul investiţiilor în cadrul unei dezvoltări
durabile.
Deoarece măsurile preconizate mai sus şi care urmează sa fie aplicate pe plan naţional sînt
decisive pentru îmbunătăţirea climatului investiţional din fiecare economie, se recomandă ca
ţările din regiune să acţioneze în vederea întăririi cooperării pe plan regional şi pe plan
internaţional, şi să întreprindă următoarele acţiuni concrete:
 să prezinte o strategie comună pentru promovarea investiţiilor care le va oferi
investitorilor un mesaj clar şi coerent şi care va evita o concurenţă potenţial costisitoare prin
prevederea de stimulente pentru investiţiile respective;
 să promoveze integrarea regională prin acorduri de liber schimb, în vederea extinderii
pieţei locale şi armonizării standardelor şi reglementărilor locale cu cele ale Uniunii Europene;
 să adopte norme internaţionale în domeniul impozitelor comerciale; să ia în considerare,
cînd este cazul, încheierea de tratate privind evitarea dublei impuneri şi participarea la programele
de pregătire profesională disponibile pentru ţările cu economii în tranziţie, inclusiv la programe
axate pe normele internaţionale privind impozitarea investitorilor străini;
 să consolideze garanţiile acordate investitorilor străini prin negocierea de tratate
bilaterale în domeniul investiţiilor. Să adere la convenţiile internaţionale în domeniul arbitrajului
şi de aplicare a hotărîrilor arbitrale.
În urma activităţilor promovate în regiune, în iunie 2002 s-au înregistrat deja 46 de proiecte
regionale de infrastructură în valoare aproximativă de 3244 milioane dolari SUA, în domeniul
transporturilor, în special al dezvoltării drumurilor şi căilor ferate, porturilor şi căilor maritime,
aeroporturilor, care cuprind cam 68 la sută din toate proiectele. Aproximativ 13 la sută din
numărul total al acestora sînt orientare spre facilitarea comerţului şi cooperarea transfrontalieră.
Locul trei după numărul acestora îl ocupa proiectele în domeniul apelor şi mediului şi a apelor
utilizate.
Tabelul 2. Repartizarea geografică şi sectorială a proiectelor apelor, mediului
şi a apelor utilizate.
 România, de la semnarea Cartei Investiţiilor, a reuşit să pregătească o serie de proiecte pe
care le-a prezentat spre aprobare, conştientizînd de la început că acest forum regional va
reprezenta un pas important pentru punerea în practică a obiectivelor economice ale ţărilor
membre ale Pactului, legate de reconstrucţia şi dezvoltarea economică a zonei. România a
acţionat imediat pe plan naţional şi, după caz, regional pentru a aplica prevederile Înţelegerii
investiţionale. În acest scop, ea a conlucrat strîns cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică (OCDE), Uniunea Europeană, Banca Mondială, Guvernul Marii Britanii şi cu alţi
donatori şi parteneri interesaţi. Ca rezultat al cooperării fructuoase România, a obţinut pînă în
prezent acordul pentru următoarele proiecte demarate sau preconizate a fi demarate în cadrul
regiunii (vezi tab. 3).
Tabelul 3. Proiecte aprobate de Conferinţa Regională de Finanţare.
 Exemplul României este demn de urmat, deoarece numai cooperarea intensă a Guvernului
său în cadrul Pactului de Stabilitate a făcut posibilă iniţierea şi implementarea acestor proiecte în
această ţară.
Republica Moldova, pînă în prezent, a reuşit să adere numai la două proiecte regionale şi să
înceapă tratativele de negociere cu donatorii de surse financiare, cu toate că a înaintat mai multe
proiecte.
Unul dintre ele este Proiectul naţional “Modernizarea şi reabilitarea drumului M3 Chişinău –
Cimişlia – Comrat – Vulcăneşti – Giurgiuleşti” care prevede reconstrucţia şi renovarea porţiunii
de drum menţionate. Preţul total al proiectului este de 60,0 mil. USD. Se duc negocieri cu Banca
Mondială pentru finanţarea proiectului în proporţie de 50%. Sursele de finanţare a celeilalte părţi
a proiectului urmează a fi identificate. Proiectul este la etapa de pregătire şi evaluare.
Cel de-al doilea proiect este un proiect regional menţionat mai sus “Facilitarea Comerţului şi
Transportului în Europa de Sud-Est”. Costul total al programului regional este de aproximativ
126 mil. USD, din care Republica Moldova va beneficia de aproximativ 9 mil. USD din sursele
externe (un credit al Băncii Mondiale – IDA şi un grant din partea Guvernului SUA). Obiectivul
acestui proiect este reducerea cheltuielilor legate de transport şi a timpului de trecere a frontierei,
reducerea nivelului corupţiei şi al contrabandei la trecerea frontierelor. Programul regional
prevede dezvoltarea infrastructurii vamale, îmbunătăţirea schimbului de informaţii între
autorităţile vamale ale ţărilor din Sud-Estul Europei, introducerea reţelelor moderne de
comunicaţie, computerizarea şi simplificarea procedurilor vamale. Proiectul naţional a fost
evaluat. Se preconizează implementarea lui la începutul anului 2003.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Pactul de Stabilitate este un instrument strategic al promovării politicii comerciale,
considerînd cooperarea în cadrul Pactului ca un pas sigur spre integrarea europeană. Participarea
Republicii Moldova la Pactul de Stabilitate oferă premise reale de a promova o politică de
integrare economică cu statele europene. În acelaşi timp, Moldova va trebui să dea dovadă de
voinţă în promovarea intereselor sale economice şi comerciale pe plan european, demonstrînd o
poziţie mai activă.
Vecinătatea cu o zonă economică prosperă, cum este UE, va constitui un imbold enorm
pentru dezvoltarea economiei statelor de la frontiera comunităţii. De aceea, este nevoie de un
efort considerabil pentru a nu admite izolarea economică a Moldovei din punctul de vedere al
mişcării bunurilor, circulaţiei forţei de muncă, fluxului de capital şi transferului de tehnologii noi.
Politica economică a ţării pe o perspectiva medie şi pe termen lung ar trebui să tină cont de
modificările geopolitice care apar în spaţiul european, mai ales cînd are loc extinderea UE spre
Sud-Est, atingînd hotarele ţării.
Odată cu liberalizarea comerţului mondial şi înlăturarea barierelor dintre UE şi pieţele Rusiei
şi Ucrainei, ar putea dispare acest avantaj comparativ pe care îl avem în prezent şi pe care ni-l
oferă oportunitatea creării zonei de comerţ liber cu unele ţări partenere ale Pactului.
Pierderea atractivităţii investiţionale condiţionată de dificultăţile cu plata datoriei externe pe
care o are Moldova a redus fluxurile de investiţii străine directe şi, ca urmare, şi probabilitatea
unei creşteri economice accelerate în baza transferului de know-how şi de tehnologii performante.
De aceea, participarea la proiectele invesiţionale regionale împreună cu statele membre ale
Pactului poate fi una din principalele oportunităţi de atragere a investiţiilor în Moldova.
Ultimii ani au arătat clar importanţa factorului extern în evoluţiile economice şi politice din
Republica Moldova. Pactul de Stabilitate reprezintă un astfel de factor extern, care ar dinamiza
procesul de integrare europeană a Moldovei prin mecanismele de implementare şi promovare a
reformelor şi prin dezvoltarea infrastructurii la nivel regional.
Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi UE accentua necesitatea
racordării cadrului legislativ şi economic intern la standardele europene fără să ofere şi o
motivaţie clară. Cu toate că în cadrul Pactului participarea Republicii Moldova a fost condiţionată
de a nu pune problema încheierii unui acord de asociere cu UE, acest cadru instituţional nou oferă
posibilităţi net superioare de cooperare economică, şi ele trebuie valorificate plenar.

Note
1
Central European Free Trade Agreement, Membrii: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România
şi Bulgaria, Candidaţi: Croaţia, Letonia, Estonia, Lituania şi Ucraina.
2
Community Assistance for Reconstruction, Development and Stabilisation, acest program este principalul
instrument al UE pentru asistenţă financiară şi cooperare tehnică. El subsituie programele PHARE şi
OBHOVA.
3
Cifrele din acest paragraf se referă la următoarele ţări ale ESE: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria,
Croaţia, FR Macedonia, România şi RF Iugoslavia.
4
Ţările incluse în acest proces sînt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, FR Macedonia şi RF
Iugoslavia.
5
Autonomus Trade Preferences, Preferinţe Comerciale Autonome.
6
Organizaţia Mondială a Vămilor.
7
United Nations Conference for Trade and Development, Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare.
8
International Trade Center – Centrul Internaţional de Comerţ, cu sediul la Geneva, Elveţia.
9
Elveţia, SUA, Austria, Turcia, Ungaria, Letonia, Estonia, Bulgaria, Rusia, Lituania, Polonia, Italia, Grecia
şi Cehia.
10
Turcia, Polonia, Germania, SUA, România, Elveţia, Regatul Ţărilor de Jos, Belgia, Finlanda, Ungaria,
Bulgaria, Marea Britanie şi Irlanda de Nord, Franţa, Italia, Rusia, Grecia, Cehia, Letonia, Lituania şi
Croaţia.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Landesmann Michael A. Trade Integration and changing trade structures of transition
economies, The Vienna Institute for International Economic Studies (WIIW), 1998.
2. Zaman Constantin. Structural adjustment of Romanian foreign trade, Societé Francaise de
Réalisation, d’Etudes et de Conseils, Paris, and Centre for Social and Economic Analysis
CASE, Warsaw.
3. Gros Daniel. An Economic System for Post War South Eastern Europe, CEPS, 1999.
4. SCSP. 2 years Stability Pact – Its Major Achievements.
5. The results of the Uruguay Round of the Multilateral Trade Negotiations. Legal Texts.
WTO. 1995.
6. The Road to Stability and Prosperity in South Eastern Europe. Regional Strategy Paper.
2000.
7. Avantajele Sistemului Generalizat de Preferinţe (GSP) pentru exportatori, Chişinău, 2001,
MTPP.
8. World Customs Organization, www.wcoomd.org..
9. Dr. Hanspeter Tschani, Dr. Laurence Wiedmer, Non-tariff barriers to trade in the core
countries of the Stability Pact for South Eastern Europe.
10. Economic Survey of Europe, No. 1,2,3 1999 and No.1 2001.
11. Text of Stability Pact for Southeast Europe, Cologne, 10 June, 1999.
12. The Road to Stability and Prosperity in South Eastern Europe. A regional Strategy Paper.
13. European Commission, Regional Strategy Paper: 2002–2006”.
14. Investment Guide for Southeast Europe, Sofia, 2002.
15. TTFSE Progress Report, 2002, World Bank and US STAT assistance programe. January
2003, www.seerecon.org/TTFSE.