Sunteți pe pagina 1din 13

REFERAT

CULTURA PLANTELOR MEDICINALE


SI MELIFERE

CORIANDRUL (Coriandrum sativum L.)

Studenta: Vladic Alexandra


Specializarea: IMAPA
Anul: 2
1.Importanta plantelor medicinale si melifere
Necesitatea cultivării plantelor medicinale şi aromatice decurge şi din faptul
că, în flora spontană, diferitele specii cresc răzleţit, pe areale mari, uneori greu
accesibile, încât depistarea, culegerea şi transportul lor se face greu, neasigurând
un ritm adecvat, iar preţul de cost al materiei prime devine foarte ridicat.
Unele plante medicinale nu cresc spontan în ţara noastră, altele existente în flora
spontană, fiind rare – sunt monumente ale naturii -, iar altele – cu toxicitate ridicată
– sunt eliminate sistematic din pajişti ; astfel că, de la aceste specii, materia primă
vegetală se poate obţine numai prin cultivarea lor.
În decursul dezvoltării istorice a omenirii, plantele au manifestat influenţă
asupra economiei, culturii, politicii şi chiar orânduirii sociale.Această influenţă este
activă şi astăzi, accentuându-se problemele deosebit de importante cu privire la:
sursa de alimente cu proteine (cazul preconizării algelor ca sursă de alimentare a
viitorului); apoi utilizarea celulei vegetale, ca test de determinare a activităţii
citostatice a produselor naturale sau de sinteză; folosirea ţesuturilor vegetale în
studiul genezei tumorilor; utilizarea plantelor ca protectoare ale mediului; creearea
de zone de recreere nepoluante; contribuţia plantelor la purificarea aerului şi a apei
şi chiar folosirea acestora ca detectori ai gradului de poluare.
Denumirea genului derivă din latinizarea grecescului ’’Koriandron’’, folosit atât
de Aristoteles cât şi de Theophrastos, datorită mirosului de ploşniţă, pe care îl au
frunzele imature, precum şi celelalte organe ale plantei. În limba greacă’’koris’’=
ploşniţă şi ’’anison’’= anason, ca urmare a asemănării într-o oarecare măsură a
fructelor cu cele de Anason.
Ca plantă medicinală şi aromatică este cunoscut şi cultivat pe suprafeţe mari,
de către popoarele antice, întâlnindu-se în grădinile suspendate ale reginei
Semiramis din Babilon (una dintre cele şapte minuni ale lumii antice). Seminţele
sale s-au găsit în mormintele egiptenilor din secolul al X-lea î.Hr., care îl numeau
’’iarba fericirii’’, atribuindu-i proprietăţi afrodiziace. Grecii, romanii, indienii îl
foloseau la aromatizarea vinurilor şi în tratarea unor maladii (constipaţie, guturai,
insomnie).
Această specie a cunoscut o largă răspândire şi la popoarele din Asia Mijlocie
şi în Transcaucaz. În Europa Centrală şi de Sud, Coriandrul se cunoaşte din timpul
romanilor. Pe teritoriul Daciei, Coriandrul era numit ’’parthia’’, iar în Anglia a apărut
după cucerirea romanilor în secolul I.d.Hr. În epoca descoperirilor geografice
(secolele XV-XVII) s-a răspândit din Europa până în America, Australia şi Noua
Zeelandă.Coriandrul a constituit unul dintre ingredientele apei de toaletă preparată
la Paris, de către călugăriţele din Ordinul Carmelitelor, în secolul al XVII - lea. Specia
este originară din ţinuturile mediteraneene şi Orientul Apropiat.
Coriandrul se cultivă pentru fructele aromate (fructus Coriandri), al căror
conţinut în ulei volatil ((între 0,15 şi 2,10 ml/100 g) variază în funcţie de soi,
provenienţă, zonă de cultură, condiţii pedoclimatice. Uleiul volatil este
compus din substanţe aromate, separabile în esenţe de parfum cu miros de
lăcrămioare (linalolul); trandafir (geraniolul); violete (metilionină şi ionină); lămâie
(citralul); crin, tei (hidroxicitranelol). Componentul principal al uleiului eteric este
d- linalolul (70-90 %). Fructele se utilizează în industria alimentară pentru:
condimentarea şi aromatizarea unor produse alimentare (conserve, mezeluri,
produse de panificaţie, băuturi alcoolice), a preparatelor culinare, aromatizarea sau
corectarea gustului unor medicamente. Prezintă proprietăţi carminative, diuretice,
tonice, stomahice, intrând în componenţa diverselor produse farmaceutice
(ceaiurile: Gastric nr. 2; Tonic-aperitiv; contra colicilor la copii). Uleiul volatil cu
componenţii săi: linalolul, pinenul, limonenul, felandrenul, mircenul, cariofilenul,
geraniolul, borneolul, etc., este întrebuinţat în industria parfumurilor, săpunurilor,
produselor cosmetice, în industria textilă, poligrafică. Turtele rezultate în urma
procesului de extragere a uleiului sunt folosite ca furaj concentrat pentru animale.
Coriandrul este şi o specie meliferă cu pondere economico-apicolă mare,
obţinându-se 100-500 kg/ha miere.
Prezentând proprietăţi bactericide şi fungicide, în contextul agriculturii
ecologice, uleiul volatil se utilizează ca fungicid vegetal pentru combaterea unor
boli, cum ar fi pătarea brună a frunzelor (Cladosporium fulvu). Datorită mirosului
neplăcut de ploşniţă al plantelor, în timpul vegetaţiei manifestă efect repelent faţă
de rozătoare.

2.Principiile active din plantele medicinale si melifere


Farmacognozia îşi are originea în vechea « Materia Medica » şi se
caracterizează prin studiul obţinerii, compoziţiei şi proprietăţilor substanţelor de
origine vegetală, precum şi a folosirii acestora (E. Păun şi colab., 1986). Apanajul
farmacodinamicii este reprezentat de relaţiile dintre structura medicamentului şi
efectul terapeutic exercitat asupra diferitelor organe.
În Sfânta Scriptură s-a spus despre el: „Iar mana era albă ca sămânța de
coriandru, iar la gust ca turta cu miere” (Exod 16, 31). Este o plantă de la care se
folosește totul – frunze, semințe, rădăcină. Principalele principii active pe care le
conține sunt: ulei eteric, uleiuri grase, taninuri, cumarine, flavonoide, proteine.
Semințele (fructele) conțin și multe vitamine (B1, B2, C, P, caroten) și săruri
minerale.
Frunzele proaspete de coriandru au rol detoxifiant, fiind cunoscut faptul că ele
ajută la eliminarea metalelor grele din organism. Problema lor este mirosul,
asemănător cu cel al ploșnițelor, de aceea este un condiment pe care nu toată
lumea îl agreează. Efectele terapeutice ale semințelor sunt complexe, ele tratând
de o manieră benefică problemele gastrointestinale. Stimulează motilitatea
intestinală, eliminând flatulența și liniștind stomacul. Mai mult, semințele
relaxează musculatura intestinală și contribuie la digestie. Așadar, semințele de
coriandru au acțiune spasmolitică, carminativă și stomahică.
Pentru probleme digestive preparați un ceai din 1-2 lingurițe de semințe la 250
ml de apă fierbinte. Lăsați 10 minute la infuzat, filtrați și serviți. Puteți combina și
cu chimen și nucșoară pentru același scop.
Coriandrul scade nivelul colesterolului și al zahărului din sânge. Această plantă
protejează celulele. Are acțiune bactericidă și fungicidă prin puterea uleiului eteric
care distruge un număr mare de bacterii – Escherichia coli, salmonella,
stafilococi, Staphylococcus aureus meticilino-rezistent – și de ciuperci – Candida
albicans. Coriandrul are acțiune tonică și sedativă asupra sistemului nervos. În
Orientul Îndepărtat se folosește chiar ca afrodiziac. Este recomandat în caz de
anorexie, dispepsie digestivă, meteorism, dureri abdominale. Este antihelmintic
bun, un gram de pulbere de coriandru diluată într-un strop de alcool elimină
paraziții intestinali.
Coriandrul intră în compoziția ceaiurilor pentru ameliorarea durerilor și
spasmelor date de colici. De asemenea, este adăugat cu alte plante pentru
obținerea ceaiului gastric și a celui tonic aperitiv.
Cataplasmele cu suc sau plantă zdrobită se aplică în caz de eczeme, dermatoze,
urticarii, arsuri, dureri reumatismale. Cataplasmele cu frunze previn bolile de ochi.
Câteva picături de ulei esențial contribuie la stimularea memoriei.
Semintele de coriandru au un gust placut, dulce, asemanator cu al nucii, dar cu
o nuanta de citrice. Iar frunzele de coriandru, care sunt un excelent stimulator al
apetitului, contin proteine, carbohidrati, vitamina B9 (cam 3% din necesarul zilnic
in 20 de grame de frunze), vitamina C (6% din necesarul zilnic fiind continut tot in
20 de grame de frunze), precum si antioxidanti precum seleniu, acid ascorbic,
vitaminele A si E, betacaroten. In domeniul culinar, termenul coriandru este
folosit de obicei cu referire la condimentul obtinut din seminte si mai putin la
planta propriu-zisa, iar frunzele de coriandru (proaspete sau uscate) sunt numite
de obicei cilantro (cuvant care inseamna coriandru in limba spaniola).Aceasta
planta aromata e foarte utilizata in bucataria mexicana, indiana, europeana si din
Orientul Mijlociu. Exista doua soiuri principale, coriandrul indian si cel marocan.
Coriandrul este folosit in bucataria chineza de sute de ani, caci chinezii il
pretuiesc nu doar pentru calitatile afrodisiace si medicinale, ci si pentru aroma sa
distincta, speciala. De altfel, coriandrul se numara printre putinele ierburi
aromate din bucataria chineza. In mod surprinzator, in China se folosesc lujerii si
frunzele proaspete, in salate, sosuri, dressinguri si supe, dar niciodata semintele.
Coriandrul joaca insa un rol mult mai important in bucatariile indiana (in
preparatele masalas) si indoneziana. Iar in bucataria thailandeza se folosesc
radacini de coriandru pentru condimentarea unor mancaruri din categoria curry,
specifice Asiei, precum si seminte de coriandru, pentru alte preparate. Mexicanii,
la randul lor, il folosesc ca ingredient in sosurile de tip salsa.

3.Clasificarea plantelor medicinale si melifere


Recoltarea plantelor medicinale nu poate fi efectuată fără cunoştinţe de
botanică, de fiziologie, fitotehnie şi farmacognozie. Recoltarea diferitelor organe
vegetale se face diferit.
Mugurii (gemmae): se recolteaza primavara, odata cu inceperea circulatiei
sevei, uneori chiar de la sfarsitul lunii februarie. Se recolteaza cand sunt complet
dezvoltati, inainte de deschidere, ex.: muguri de brad, de plop, nuc, coacaz, etc. -
Scoarta (cortex): se recolteaza primavara, dupa inceperea circulatiei sevei,
deoarece in aceasta perioada se desprinde mai usor. De obicei scoarta se
recolteaza de pe ramurile si tulpinile plantelor de cel putin 3 ani, prin incizii
circulare practicate la distante de 20-30 cm si apoi longitudinal, ex.:crusin,
salcie,etc. - Frunzele (folium): se recolteaza numai pe timp frumos si uscat. In
general momentul optim se considera a fi perioada de dinainte si pe durata
infloririi plantei. Se urmareste recoltarea frunzelor ajunse la maturitate, intregi,
neatacate de boli si daunatori si in vegetatie, ex.: patlagina, salvie, cimbru, isop,
roinita, anghinare, patlagina, potbal, menta, papadie, etc. - Iarba (herba): se
recolteaza in special in perioada de inflorire a plantei. De la speciile anuale se
colecteaza toata partea aeriana, iar de la cele perene iarba va fi taiata deasupra
partii lignificate, ex.: sunatoare, rostopasca, coada-soricelului, cicoare, sovarf, etc.
- Florile (flores): se recolteaza la un anumit stadiu de imbobocire, determinat in
functie de nivelul de principii active acumulate, ex.: salcam, lavanda, trandafir,
soc, paducel, cimbru, isop, craite, galabenele, etc. - Semintele (semen): se
recolteaza la maturitatea deplina, moment recunoscut dupa culoare si forma, ex.:
coriandru, mustar, fenicul, armurariu, castane, macese, salvie, cimbru, craite,
roinita, galbenele, anghinare, patlagina, cicoare, etc. - Radacinile (radix) stolonii,
rizomii (rhizoma),bulbii (bulbus), tuberculii (tubera): se recolteaza toamna la
sfarsitul perioadei de vegetatie, cand sunt mai bogate in principii active sau
primavara, inainte de intrare in vegetatie, ex.:valeriana, lemnul dulce; menta;
obligeana, stanjenelul; brandusa de toamna; tataneasa, brusture, cicoare.
Coriandrul se cultivă pentru semințele sale mult apreciate în industria alimentară,
unde se utilizează în calitate de condiment și conservant al preparatelor de carne.
Datorită conținutului ridicat în ulei volatil, semințele de coriandru se mai folosesc
în industria preparării lichiorurilor și parfumurilor. În industria farmaceutică are,
de asemenea, o largă întrebuințare.
Este o plantă anuală, cu rădăcina pivotantă subțire, puțin ramificată. Tulpina
este cilindrică, înaltă de 40-70 cm și ramificată în partea superioară. Frunzele
bazale sunt lung pețiolate, trifoliate sau penat sectate care se usucă de obicei la
începutul perioadei de vegetație. Frunzele tulpinale sunt alterne, penat liniar-
sectate, cu pețiolul din ce în ce mai scurt spre vârful tulpinii.
Inflorescența este o umbelă compusă, fără involucru, cu umbelulele alcătuite
din 5-12 flori albe, roșiatice sau violacee. Caliciul este format din 5 sepale egale la
florile din mijloc și inegale la florile marginale. Fructul este o diachenă sferică,
tare, care se desface la presare în două unicarpe emisferice. La maturitate,
semințele de coriandru prezintă miros și gust aromat. Întreaga plantă, inclusiv
fructele nemature, prezintă un miros neplăcut, de ploșniță.
Coriandrul nu este o plantă pretențioasă la căldură, așa se și explică larga sa
răspândire. Coriandrul este o plantă pretențioasă față de umiditatea din sol și
atmosferă, mai ales după răsărire și până la înflorire. Ca orice plantă uleioasă,
coriandrul are nevoie de multă hrană pentru a da producții mari, de aceea se
recomandă să fie cultivat pe soluri fertile.

4.Recoltarea, conditionarea si păstrarea plantelor medicinale si melifere


Cultura de coriandru se înființează de obicei primăvara cât mai timpuriu, dar se
poate însămânța și toamna, în pragul iernii, în care caz se mărește norma de
sămânță (20 kg/ha). Când cultura se înființează primăvara, se seamănă în rânduri
la distanța de 30 – 40 cm. Se folosesc 8-12 kg sămânță la hectar. Din unele
experiențe întreprinse la noi în țară și în străinătate, reiese că semănatul
coriandrului în rânduri dese (12 – 15 cm) dă rezultate foarte bune, plantele fiind
repartizate mai uniform pe unitatea de suprafață, cu condiția ca terenul să fie
curat de buruieni (Fig. de mai jos). Plantele de coriandru răsar după aproximativ
trei săptămâni de la semănat. Când se disting rândurile de plante, se face prășitul
mecanic între rânduri, cu grijă, spre a nu acoperi plantele cu pământ.
În vederea unei polenizări mai bune, respectiv de sporire a producției de
semințe, scoaterea coloniilor de albine la câmp în timpul înfloritului este
binevenită. În condițiile în care se asigură doi stupi pe hectar, producția sporește
cu 15-20%, ajungând astfel la producții de peste 2 500 kg/ha.
În cele mai multe țări cultivatoare de coriandru se folosesc proveniențele
locale. Coriandrul are inflorescențe de ordin diferit, ale căror fructe nu ajung
concomitent la maturitate. Cu cât plantele sunt mai viguroase și cu mai multe
ramificații, cu atât variația în gradul de coacere a fructelor pe aceeași plantă este
mai mare. Coacerea diferită a fructelor pe plantă, uniformitatea plantelor în lan și
mai ales scuturarea cu ușurință a fructelor coapte, constituie o piedică în
obținerea producțiilor mari.
Sămânţa trebuie să îndeplinească următorii indici calitativi: puritatea fizică de
94-98 %; germinaţia între 65-80 %; să provină din loturi semincere certificate; să fie
sănătoasă. Pentru combaterea bacteriozei, sămânţa se tratează cu Mancozeb 2
kg/t sămânţă, sau prin înlocuirea tratamentului chimic cu cel termic. Contra
ciupercii Sclerotinia sclerotiorum, seminţele se tratează cu Ronilan sau Topsin M -
70, în doză de 5 kg/t (Muntean L.S., 1990). Atacul viespii seminţelor de Coriandru
(Systole coriandri) se previne prin tratarea cu insecticide asfixiante (Delicia,
Gastoxin).
Coriandrul se seamănă primăvara în prima urgenţă (luna martie), când în sol la
adâncimea de 10 cm, temperatura este de 7-8C°. În regiunile mai călduroase se
poate semăna şi vara la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie (deoarece
până la venirea iernii, plantele formează 8-10 frunze) şi datorită rezistenţei la
temperaturile scăzute (-13C°) suportă uşor condiţiile de iernare.
Adâncimea de semănat este de 3-4 cm, iar cantitatea de sămânţă 15-18 kg/ha.
Distanţele de semănat sunt: între rânduri de la 6,5 la 60 cm ; rânduri încrucişate 15
x 15 cm ; benzi distanţate la 40-60 cm, cu rânduri de la 7,5 la 15 cm ; cuiburi de 45
x 45 cm sau 60 x 60 cm. Distanţa de 50-60 cm se recomandă pe solurile cu grad
ridicat de îmburuienare, pentru a permite executarea mecanizată a lucrărilor de
îngrijire. Prin respectarea normei şi distanţei de semănat se realizează o densitate
la răsărire de 350-400 plante/m2.
Semănatul se execută folosind semănătorile universale (SUP-21, SUP-29, SUP-
48), care folosesc distribuitoare tip cilindru, cu pinteni, cu feţe plane.
Până la răsărire se efectuează distrugerea crustei, folosind grapa stelată. Prin
această lucrare se favorizează germinaţia şi distrugerea buruienilor în curs de
răsărire. După răsărirea plantelor se recomandă praşile (2-3 între rânduri) şi pliviri
(dacă rândurile sunt apropiate), de câte ori este necesar, pentru a menţine solul
curat de buruieni. Adâncimea la care se efectuează praşilele este variabilă: 5-6 cm
la prima şi 7-9 cm la ultima (care coincide şi cu faza de formare a tulpinii).
Combaterea pe cale chimică a buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate
se face astfel:
 la pregătirea patului germinativ se încorporează erbicidele Eradicane, Lasso,
în doze de 6 l/ha, Gat Cenit 36 CS 1,5-2 l/ha;
 imediat după semănat se administrează erbicidele Focus Ultra 2 l/ha, Afalon
50 SC 2-3 kg/ha sau Rival Super Star 75 PU 15-20 g /ha ;
 în vegetaţie se aplică erbicidele Fusilade Forte 150 EC 0,8-1,3 l/ha, Nico 40
SC 0,8 l/ha, Furore Super 75 EW 2 l/ha, conform listei produselor de uz
fitosanitar omologate.

Cele mai frecvente boli sunt: brunificarea inflorescenţelor şi înegrirea


seminţelor de Coriandru (Xanthomonas translucens) - bacterioză răspândită prin
vânt, seminţe bolnave şi insecte; cercosporioza (Cercospora coriandri); mana
(Plasmopara nivea); putregaiul rădăcinilor (Sclerotinia sclerotiorum) ; rugina
Coriandrului (Puccinia petroselini). Se recomandă respectarea metodelor
preventive referitoare la rotaţie, efectuarea în condiţii optime a lucrărilor solului,
lucrărilor de îngrijire, dar şi tratamentul termic al seminţelor la 52°C, timp de 10-15
minute. Pentru combaterea acestor boli se utilizează preparate pe bază de cupru,
precum oxiclorura de cupru 0,4-0,5 % ; zeamă bordeleză 1 %; sulf muiabil, în
concentraţie de 0,4 % sau se recomandă tratamentul aplicat seminţelor cu Ronilan
sau Topsin M-70, în doze de 5 kg/t; Semnal 500 FS 2,5 l/t.
Dintre dăunătorii care produc pagube însemnate economic amintim: ploşniţa
umbeliferelor (Ligus kalmi) şi viespea Coriandrului (Sistole coriandri), dăunător care
poate produce pagube foarte mari, ce pot ajunge până la 70-86 %. Alţi dăunători
care nu prezintă importanţă economică sunt: larvele cărăbuşului de mai, buha
semănăturilor, viermii sârmă, păduchii, moliile şi puricii.
Prevenirea atacului constă în respectarea igenei culturale, a
asolamentului,condiţionarea fructelor, semănatul timpuriu, iar combaterea
chimică se face cu unul din produsele: Actellic 50 EC 0,1 % sau 50-100 ml sol./mp.;
Elocron 50 WP 1, 2 l/ha ; Calypso 480 SC 0,08 l/ha; Decis 2,5 EC, în concentraţie de
0,025 - 0,05 %; Afidele se combat în faza de butonizare a florilor, cu Faster 10 EC
0,03 %; Fastac 10 EC 0,02 % ; Karate Zeon 0,015 %; Vantex 60 CS 0.02 %.
În loturile semincere se efectuează purificarea biologică, îndepărtându-se
plantele netipice şi bolnave. Pentru o mai bună polenizare şi în vederea asigurării
sporurilor de producţie se recomandă amplasarea în apropierea lanului, a 2-3
stupi/ha.
Stabilirea momentului optim de recoltare se face cu mare atenţie, avându-se în
vedere faptul că, maturizarea fructelor este eşalonată (la început se maturizează
fructele din umbelulele centrale) şi scuturarea este inevitabilă.
Recoltarea fructelor de pe suprafeţe mici se poate efectua manual, când 35-40
% au o coloraţie brună, cu secera sau coasa, plantele legându-se în snopi mici şi
aşeazându-se în clăi, în vederea maturării complete a acestora, după care urmează
treieratul, folosind batoza ori combina în staţionar.
Recoltarea cu combina direct în lan poate începe când 60-70 % din fructele
inflorescenţei principale sunt coapte.
Pentru evitarea pierderilor se reglează aparatul de treierat prin: reducerea
turaţiei la 600 rotaţii/minut, deschiderea tobei, diminuarea intensităţii vântului,
montarea sitelor corespunzătoare, contrabătătorul se îmbracă în tablă, iar şinele
metalice se înlocuiesc cu şine de lemn. Se poate utiliza şi dispozitivul de tip
vindrover -MRM- care taie plantele, lăsându-le în brazde, pentru maturare şi
uscare, după care se treiera cu combina c-12, la care se ataseaza pick-up-ul.
Datorită reducerii pierderilor, această metodă este cea mai indicată. Se
recomandă ca recoltarea să se efectueze dimineaţa, chiar pe rouă, seara sau
noaptea, pentru ca pierderile prin scuturare să fie cât mai reduse.
Seminţele recoltate se usucă în magazii aerisite, în strat a cărui grosime nu
trebuie să depăşească 20-25 cm. Se lopătează zilnic de 2-3 ori, pentru a se ajunge
la umiditatea de 12 % maximum.Cu ajutorul vânturătorilor şi selectoarelor se
realizează condiţionarea seminţelor prin care se îndepărtează impurităţiile,
asigurându-se condiţiile de recepţionare astfel :

 jumătăţi de fructe, maximum 7 %;


 fructe înegrite, maximum 3%;
 corpuri străine organice, maximum 2%;
 corpuri străine minerale, maximum 1%;
 conţinutul în ulei volatil, minimum 0,3 %.

Depozitarea fructelor are loc în încăperi uscate, curate, dezinfectate.


Se înregistrează o producţie medie de fructe cuprinsă între 12-16 q/ha.

5.Situatia coriandrului în România


Datorită solicitării unei cantităţi din ce în ce mai crescută de materie primă
vegetală, atât de către industria chimico-farmaceutică cât şi de alţi beneficiari,
suprafeţele cultivate au cunoscut o extindere treptată şi o diversificare plauzibilă a
sortimentului prin luarea în cultură :
 a unor specii existente în flora spontană a ţării noastre (Mătrăguna, Saschiul,
Chimionul, Degeţelul lânos, Lemnul dulce), ale căror bazine existente nu pot
asigura cantităţi suficiente de materie primă;
 a unor specii rare – ocrotite – considerate monumente ale naturii (Angelica,
Ghinţura galbenă, Arnica);
 a unor specii din alte zone, aclimatizate la noi în ţara (Laurul păros, Degeţelul
roşu, Lavanda, Armurariul);
 crearea de soiuri mai productive, comparativ cu populaţiile locale introduse
iniţial în cultură, la unele specii ca: Menta bună, Menta creaţă, Degeţelul
lânos, Macul , Muşeţelul, Valeriana;
 introducerea în cultură a unor soiuri valoroase din import;
 practicarea culturii „in vitro” cu rezultate spectaculoase unde produşii
rezultaţi în urma proceselor metabolice – principiile active - se acumulează
în vacuolele celulelor, în loc să fie eliminate în mediul de cultură. Prin această
tehnică se obţin soiuri care se înmulţesc mai greu prin metodele
convenţionale, exemplu speciile: Saschiu, Mătrăguna, Laurul păros, Muşeţel,
Lavanda, Rozmarin (L. S. Muntean şi colab., 2007).
Sunt specii care se cultivă anual de-abia pe câteva ha (10-20), dar din producţia
de pe fiecare ha se pot obţine de la zeci de mii, până la milioane de doze de
medicamente, necesare pentru apărarea sănătăţii sau chiar salvarea vieţii
oamenilor. Acest lucru contribuie la menţinerea în cultură a unui număr însemnat
de specii pe suprafeţe reduse (E.Coiciu şi G. Rácz, 1962). Un rol esenţial în
creşterea producţiei plantelor medicinale şi aromatice cultivate îl prezintă
cercetarea ştiinţifică în domeniul bioecologiei, ameliorării şi a tehnologiilor de
cultivare.În ultimii ani s-a reorganizat industria medicamentului vegetal în ţara
noastră, concretizată în apariţia de noi unităţi de producţie şi valorificare a
plantelor medicinale şi aromatice, precum şi a medicamentului vegetal, în condiţii
de exigenţă crescută în autorizarea spaţiilor de producţie, laboratoarelor de
analiză la standarde de calitate a produselor medicinale vegetale.
România, prin poziţia geografică şi condiţiile pedoclimatice prezintă o floră
diversificată, conţinând peste 3600 specii de plante superioare, spontane şi
cultivate, dintre care 10-12 % sunt utilizate de către medicina tradiţională şi
ştiinţifică. Datorită conţinutului ridicat în principii active, materiile vegetale sunt
solicitate de către industriile: de medicamente, cosmetică, dermato-cosmetică şi
firmele producatoare externe. Necesitatea cultivării plantelor medicinale şi
aromatice decurge din ipoteza că, flora spontană nu poate asigura necesarul de
materie primă vegetală ce se află în plină ascensiune.

6.Posibilităti de utilizare a materiei prime vegetal

Utilizări terapeutice : Acțiune carminativă și stomahică, utilizat și corectiv pentru unele


medicamente (uleiul volatil). Are proprietăți bactericide și fungicide. Având acțiune vermifugă, se
folosește la combaterea viermilor intestinali .Intră în compoziția ceaiului contra colicilor pentru
copii, în ceaiul gastric nr. 2 și în ceaiul tonic aperitiv. Intră și în compoziția apei aromatice cu
care se prepară apoi tinctura de malat de fier. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al
sistemului nervos.Utilizat în industria alimentară ca aromatizant și condiment.
BIBLIOGRAFIE

1. Bojor O., Popescu O. - Fitoterapie tradițională și modernă, Ed.FIAT LUX, București, 2009.
2. David Gh.,Borcean A.,Imbrea Fl.- Folosirea și tehnica de cultivare și protecție a principalelor
plante medicinale și aromatice.Editura EUROBIT-Timișoara, 2003.
3. Imbrea Fl.– Plante aromatice și medicinale,Ed. Eurobit,Timișoara, 2006.
Mihaela Temelie- Enciclopedia PLantelor Medicinale, Ed. Rovimed, 2009
4. Mihaela Temelie- Enciclopedia PLantelor Medicinale, Ed. Rovimed, 2009
5. Munteanu L.S., Cernea S., Morar G., Duda M., Vârban D.I., Muntean S.– Tratat de plante
medicinale cultivate şi spontane, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, 2007.
6. Imbrea Fl.– Plante aromatice și medicinale,Ed. Eurobit,Timișoara, 2006
7. Ianculov I., Goian M. - Contribuții privind obținerea unor extracte vegetale cu diferite utilizări,
Ed.Eurostampa, Timișoara, 2000
***www.beekeeping.fandom.com-Plantemelifere

***www.plante- medicinale.ro
*** www.mapdr.ro

***www.ecoagro.ro
***www.thieme.de/fz/plantamedica;