Testament

de Tudor Arghezi

Tema si viziunea

Modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea,

caracterizat prin negarea traditiei si impunerea unor noi principii de creatie , astfel
modernismul inglobeaza in "pantec" curente artistice novatoare: simbolism,
expresionism, dadaism, suprarealism. In literatura romana, E.Lovinescu este cel care
teoretizeaza modernismul ca doctrina estetica ,dar si ca manifestare. Prin intermediul
revistei si al cenaclului „Sburatorul”, E.Lovinescu pune bazele modernismului
romanesc.Obiectivele propuse de critic erau sa promoveze tinerii
scriitori si imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii
romane.Conceptia literara a lui Lovinescu are la baza asa numita lege a imitatiei, in
opinia criticului,literatura romaneasca se putea dezvolta doar daca scriitori autohtoni
ar fi preluat drept modele opere apartinand literaturii universale.Criticul a atras atentia
ca preluarea modelelor nu se rezuma la simpla imitare,ci presupune adaptarea lor la
specificul romanesc.

Tudor Arghezi face parte, alături de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, din
seria poeților care au transformat hotărâtor evoluția limbajului poetic românesc.
Publicarea volumului de debut, ”Cuvinte potrivite” (1927), a produs un ecou puternic
în literatura epocii. Aparținând modernismului, opera argheziană depășește limitele
unei încadrări globale în curentul teoretizat de Eugen Lovinescu datorită
personalității complexe și mereu contradictorii a autorului.

Poezia ”Testament” răspunde înnoirilor cerute de teoria lovinesciană

și aparține modernismului interbelic prin: valorizarea estetică a urâtului, inserarea
socialului în temele de inspirație, fantezia metaforică , limbajul ca ”esență de cuvinte”.

Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun, nearticulat ceea ce ii confera

caracter de generalitate si are dubla acceptiune. In sens denotativ desemneaza un
act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza a fi indeplinite dupa
moarte. In sens conotativ in stransa legatura cu semnificatia religioasa („Vechiul
Testament” si „Noul Testament”) termenul face referire la creatia argheziana vazuta
ca o mostenire spirituala adresata urmasilor.

Tema poeziei este creatia literara in ipostaza de mestesug lasata mostenire

unui fiu spiritual, iar motivul central este cartea care devine un mod de a cunoaste
lumea. Cartea este cuvantul cheie al textului, metafora centrala care-si dezvaluie in
fiecare strofa o alta semnificatie („treapta”, „hrisov”, „Dumnezeu de piatra”).

Viziunea despre lume evidentiaza atitudinea creatorului fata de predecesori si

de urmasi prin mesajul estetic al operei autorului. Astfel, pentru Arghezi creatorul
este un angajat social care filtreaza prin opera sa suferintele neamului din care face
parte (viziune mesianica), un alchimist care transforma materialul in spiritual,
contribuind la evolutia poeziei.

Structurat pe cinci strofe, textul poetic arghezian cuprinde trei secvente lirice
construite in jurul metaforei cartii. Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric
către un fiu spiritual, conține ideea moștenirii spirituale, ,,un nume adunat pe-o carte”,
care devine simbol al identității obținute prin cuvânt. Condiția poetului este
concentrată în versul: ,,decât un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca bun
spiritual și peren - ,,Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte...”.Metafora ,,seara
răzvrătită” face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care se leagă de
generațiile viitoare, prin ,,carte”, creația poetică, treaptă a prezentului. Enumerația
,,râpi și gropi adânci”, ca și versul următor ,,Suite de bătrânii mei pe brânci”,
sugerează drumul dificil al cunoașterii străbătut de înaintași.

În strofa a doua, ,,cartea”, creația elaborată cu trudă de poet, este numită

,,hrisovul vostru cel dintâi”, cartea de căpătâi a urmașilor, care are pentru generațiile
următoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei.

Ideea centrală din cea de-a treia strofă este transformarea poeziei într-o lume
obiectuală. Astfel ,,sapa”, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine ,,condei”,
unealtă de scris, iar ,,brazda” devine ,,călimară”. Prin urmare, poetul aplică asupra
cuvinteloraceeaș trudă transformatoare prin care țăranii supuneau pământul. Aici,
scriitorul este un născocitor, care transformă ,,graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, în
,,cuvinte potrivite”, metaforă ce desemnează poezia ca meșteșug, ca trudă, și nu ca
inspirație divină. În viziunea lui Arghezi, prin artă, cuvintelele se metamorfozează,
păstrându-și însă forța expresivă, idee exprimată prin oximoronul din versurile
,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă dulcea lui putere”.

În strofa a patra, poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini

sensibile, dar și să stigmeze (,,să înjure”) răul din jur, arta având funcție catarhică și,
în același timp, moralizatoare: ,,Am luat ocara și torcând ușure/ Am pus-o când să-
mbia, când să-njure”. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine
îndreptar moral, iar opera literară capătă valoare justițiară: ,,Am luat cenușa morților
din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

Strofa a cincea prezintă ideea transfigurării socialului în estetic prin faptul că

durerea și revolta socială sunt concentrate în poezie, simbolizată prin ,,vioară”,
instrument mult mai reprezentativ pentru universul țărănesc decât clasica liră:
,,Durerea noastră surdă și amară/ O grămădi pe-o singură vioară”.Arghezi introduce
în literatura română estetica urâtului, concept pe care îl preia de la scriitorul francez
Charles Baudelaire. Scriitorul român, la rândul lui, consideră că orice aspect al
realității, indiferent că este frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui
material poetic: ,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.De
asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezintă și un mijloc de răzbunare a suferinței
înaintașilor: ,,Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Și izbăvește-ncet pedepsitor”.
 Ultima strofă, evidențiază faptul cămuza, arta contemplativă, ,,Domnița”,
,,pierde” în favoarea meșteșugului poetic: ,,Întinsă leneșă pe canapea/ Domnița
suferă în cartea mea”. Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin (,,slova
de foc”), cât și rezultatul meșteșugului, al trudei poetice (,,slova făurită”): ,,Slova de
foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită”. Condiția poetului este redată în
versul ,,Robul a scris-o, Domnul o citește”; artistul este un ,,rob”, un truditor al
condeiului și se află în slujba cititorului, ,,Domnul”.Ineditul limbajului arghezian
provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare:
arhaiseme (,,hrisov”), regionalisme (,,grămădii), termeni religioși (,,icoane,
Dumnezeu, izbăvește”) și neologisme (,,obscur”).

O imagine poetica ilustrativa pentru tema si viziunea despre lume este

reprezentata de versurile „Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi
noi” care demonstreaza ca opera „Testament” este o arta poetica, fiind evidentiata
estetica uratului. Astfel, Arghezi explica transformarea uratului in frumos si crearea
unor noi valori estetice. Puterea de a regla intensitatea cuvintelor are o valoare
expresiva foarte importanta. Mucegaiurile devin material pentru versuri frumoase,
bubele se transforma intr-o sursa de inspiratie si lumea rurala, cu toate suferintele ei
tacute, se transfigureaza intr-un mijloc original si chiar intr-o datorie de a cizela
durerea poporului. De asemenea, poezia poate fi si o floare a raului, o metamorfoza
estetica a suferintei, sugestiva fiind metafora „un ciorchin de negi”. Distiland raul
original, poezia produce suferinta stapanului si domnitei, e ca o otrava perfida, pentru
ca in frumusetea obtinuta cu foc si truda se ascunde o manie naprasnica, ucigatoare:
„Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania strabunilor mei.”.

Cea dea doua idee poetica sugestiva pentru tema si viziunea operei este cea
care definește poezia în ultima strofă: ” Slova de foc și slova făurită/ Împerecheate-n
carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește.” Pornind de la actul modelării
metalului dur, Arghezi plasticizează procesul creației într-o imagine inedită și
sugestivă. Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă necesare. Metalul incandescent-
”slova de foc” nu poate lua forma dorită fără ”îmbrățișarea cleștelui”-efortul intens și
migălos de artizan. Poezia nu poate fi doar talent, fără trudă și sacrificiu, așa cum
munca nu poate înlocui talentul, inspirația. Procesul este o nuntă-”împerecheate-n
carte se mărită”, o sărbătoare miraculoasă a creației.

In concluzie, opera literara „Testament” de Tudor Arghezi este o arta

poetica moderna pentru ca poetul devine , in concepția lui Arghezi , un nascocitor iar
poezia presupune mestesugul , truda creatorului. Pe de alta parte , creatia artistica
este atat produsul inspiratiei divine , cat si al tehnicii poetica . Un alt argument in
favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi introduce in literatura romana ,
prin aceasta creatie literara , estetica uratului , arta devenind un mijloc de reflectare a
complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului.