Clasa a VII-a, cu modificări la participiu și la conjugări, primul an!

!!!!!!Participiul ca formă nepersonală sau nonfinită are sufixe specifice, în funcție de

conjugare:
-at-conjugarea I-cântat;
-ut-conjugarea a II-a- văzut, dar și pentru unele verbe de conjugarea a III-a- trecut,
făcut;
-s- pentru unele verbe de conjugarea a III-a-mers, rămas;
-t- pentru o serie restrânsă de verbe de conjugarea a III-a-copt, rupt;
-it-pentru verbele de conjugarea a IV-a-citit, vorbit;
-ât-pentru verbele de conjugarea a V-a, doborât, pârât.

,,Copacul copulativelor..."
Este la noi în gramatică un pom care dăinuiește de sute de ani, se numește ,,copacul
copulativelor". Bunul Dumnezeu a trimis către pământ o furtună mare și un
blestem: ,,Vei înflori primăvara, iar toamna va trebui să oferi pământului treisprezece
mere de aur, le vei numi copulative, dar pentru a nu le confunda oamenii, le vei zice: a
fi, a deveni, a ajunge, a ramane, a parea, a iesi, a se face, a se chema, a se numi, a
reprezenta, a constitui, a insemna si a se naste. Fii atent, nu le schimbi denumirile!
Singurul care nu se va înmulți și nu are voie să plece din pomul tău va fi A DEVENI,
el va fi copulativ mereu, am să îi dau o excepție când va putea fi predicativ, dar nu
trebuie să știe elevii momentan, celelalte copulative pot fi dinamice și se pot perinda
și prin alți arbori, de exemplu, am să le trimit în copacul SUBIECTIVEI! Sper că ne-
am înțeles!"
Și s-a bucurat copacul copulativelor de aceste verbe mulți ani și dăinuiește prin
gramatica limbii române, iar elevii au datoria de a le folosi atunci când se referă la o
meserie/la o stare de spirit sau când trebuie să introducă o PREDICATIVĂ!
 Morfologia şi sintaxa

În galaxia gramaticii, cândva, dragi copii, au existat două tărâmuri,

morfologia şi sintaxa, care se aflau în relații excepționale, însă o furtună le-a despărțit.
Astfel, cele două au căpătat întelesuri diferite, morfologia a devenit partea gramaticii
care studia forma cuvântului, modificările formei și ale conținutului, valorile
gramaticale exprimate prin formele acestuia. Morfologia urmărea cuvântul sub
aspectul variației formei sale (al flexiunii) pentru exprimarea diverselor categorii
gramaticale, prin opoziție cu sintaxa, care studiază combinarea cuvintelor și funcțiile
pe care acestea le iau în cadrul combinațiilor, propozițiilor, frazelor.
După ani şi ani, morfologia a dat naştere unor copilaşi. Această mamă a gramaticii si-
a botezat fecioraşii astfel: verbul, substantivul, pronumele, adjectivul şi numeralul,
erau flexibili de mici, însă după câteva luni, au venit pe lume unii copilaşi neflexibili:
adverbul, prepoziția, conjuncția şi interjectia. S-au înmulțit pe tărâmul morfologiei şi-
au ajuns să se împartă astfel: verbul a avut trei copilaşi: predicativul, copulativul si
auxiliarul; substantivul a avut patru copilaşi: comun, propriu, simplu şi compus;
adjectivul a fost tare încăpățanat, deoarece pe unde a perindat a avut câte un prunc:
simplu, compus, variabil, invariabil, propriu-zis, provenit din verb la participiu,
provenit din verb la gerunziu, provenit din numeral, provenit din diferite tipuri de
pronume, provenit din adverb, însă fiind prieten foarte bun cu substantivul şi când
stătea în fața lui, acesta prelua articolul si se acorda în gen, număr şi caz; pronumele a
avut o familie şi mai mare: personal, personal de politețe, reflexiv, posesiv,
demonstrativ, nehotărât, negativ, interogativ, relativ, de întărire, la fel a procedat şi el,
fiind prieten cu substantivul şi când stătea pe lângă el, devenea un adjectiv
pronominal; numeralul avea o alură matematică, dar a reuşit să lase moştenitori:
cardinal, ordinal, colectiv, distributiv, multiplicativ,fracționar, adverbial. Cu toate că
părţile neflexibile nu îşi puteau schimba forma, au dat naştere unor copilaşi, astfel,
adverbul: de loc, de timp, de mod, relativ, nehotărât, interogativ, predicativ, cel
predicativ a fugit şi pe tărâmul sintaxei si s-a împrietenit cu propoziția subordonată
subiectivă, făcându-i intrarea de fiecare dată pe scenă; prepozitia, la fel, a păşit pe
tărâmul sintaxei, deoarece a legat atributul şi complementul de cuvintele pe care le
determinau. Ea a avut pe simplă, pe compusă, în functie de caz: pe acuzativ, pe
genitiv si pe dativ. Conjuncția, văzând că fratii ei au păsit pe celălalt tărâm, a decis să
stabilească relațiile între propozițiile unei fraze, iar unele conjuncții au stabilit relații
şi între cuvintele unei propoziții. La fel ca şi prepoziția, şi conjuncția a fost un
instrument gramatical. Ea a avut copii din două căsnicii: din structura: simplă,
compusă, locutiunea, iar din rolul ei în frază: coordonatoare cu nepoții: copulative,
adversative, disjunctive, conclusive. Adversativa a fost cea mai pretențioasă, deoarece
a cerut să aibă înainte, întotdeauna, câte o virgulă şi subordonatoare. Conjunctia a
tinut să precizeze, după ce şi-a făcut apariția pe tărâmul sintaxei, că nu ea este cea
care stabileste felul subordonatei, ci a desemnat un element regent, acesta făcând parte
din categoria fraților flexibili. Ultimul copil a fost interjectia care a fost jucăusă,
deoarece apărea în diferite ipostaze, precum: îndemn, chemare, stare sufletească sau
imita zgomotele din natură.
Acest tărâm al morfologiei a trăit şi încă mai trăieşte alături de elevi şi vor trăi fericiți
împreună, dar cu o singură conditie, să nu mai fie confundati copiii.
Ce s-a întâmplat cu tărâmul sintaxei? Rămâne să aflăm.
Seară bună, frații morfologiei!