Sunteți pe pagina 1din 9

Arta Renascentistă

Renașterea
Renașterea este denumirea curentului de înnoire socială și culturală, care
a apărut în Europa, la sfârșitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea și al XVI-
lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultură și arta
antichității clasice. Noțiunea de “Renaștere” (în franceză: Renaissance) a
fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea, mai întâi
de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de
istoricul elvețian Jacob Burckhardt, în lucrarea sa fundamentală “Die
Kultur der Renaissance in Italien“ ('Cultura Renașterii în Italia', 1860).
Acesta din urmă a definit Renașterea (în italiană: Rinascimento), perioadă
cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În acest timp, omul
recapătă conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare
filozofică a personalității.
Apariția stilului. Perioada.
În timp ce arta gotică stăpânește nordul Europei până la sfârșitul secolului
al XVI-lea, arhitecții italieni o rup cu tradiția franceză și în cursul secolului
al XV-lea, crează o arhitectură nouă. Apariția acestui stil a fost posibilă
datorită faptului că în Italia tradiția antică s-a menținut în stare latentă
mai puternic ca și în alte țari. De aceea, trecerea de la arhitectura
medievală la cea a Renașterii s-a făcut într-un timp foarte scurt. Urmând
evoluția ei normală, arhitectura Renașterii a asimilat moștenirea bizantină
și gotică și a ajuns la soluții originale printr-o luptă între planul
longitudinal, gotic și cel concentrat, bizantin. Renașterea italiană e
periodizată în trei epoci relativ distincte: Renașterea Timpurie-
Quattrocento (1420 – 1500) este perioada de căutare și formare a noului
stil, în care persistența tradiției, conferă acestei arhitecturi un farmec
aparte; Apogeul Renașterii – Cinquecento (1500 – 1550) determină
începutul decăderii artelor italiene. Centrul artistic se mută de la Florența
la Roma, Renașterea Târzie și Manierismul (1550 – 1580) cea mai
resemnată personalitate a acestei perioade este Andrea Palladio.
Răspandirea stilului
În Ţările de Jos, începuturile Renaşterii au loc în sec. 15 în pictura fraţilor
Van Eyck, a lui Memlingetc. În arhitectură şi în decoraţie persistă încă
stilul gotic. În sec. 16, sub influenţa artei italiene, ia naştere curentul
romanist, cei mai de seamă pictori rămân însă credincioşi tradițiilor
populare locale, folosindu-le în lărgirea tematicii sau în crearea unei
viziuni artistice moderne (H. Bosch, Pieter Brueghel cel Bătrân, Lucas van
Leyden).
În Germania, Renaşterea a avut loc la sfârşitul sec. 15 şi în prima jumătate
a sec. 16 numai în câteva oraşe, printre care Nürnberg. În arhitectură, în
sculptură şi în decoraţie, fondul tradiţional gotic este asimilat în noua
structură constructivistă renascentistă. În pictură, limbajul gotic
expresionist rămâne determinant în opera lui A. Dürer, H. Holbein cel
Tânăr şi L. Cranachse remarcă o eliberare sub semnul tendinţei de
laicizare. Gravura are un rol major în concretizarea noilor concepţii
artistice, opera lui A. Dürer fiind în această privinţă reprezentativă.
În Franţa, arta Renaşterii se dezvoltă abia în sec. 16 la Curtea regală,
primele ei elemente apar în miniaturile lui Fouquet (sfârşitul sec. 16).
Castelele de pe Loara reprezintă sinteze între tradiţia gotică şi influenţa
italiană, asimilată treptat în cadrul şcolii de la Fontainebleau.
În Spania, influenţa artei italiene s-a manifestat direct, prin import de
opere de artă, sau prin formarea unor artişti locali (Juan de Juanes, Alejo
Fernández).
În ţările din centrul şi răsăritul Europei, stilul Renaşterii se manifestă mai
ales în arhitectură. În Polonia este reprezentat prin Castelul Wawel din
Cracovia (1507-1563) şi prin capela funerară a Iagellonilor, capodoperă a
Renaşterii polone, prin loggia primăriei din Poznań etc. În Cehia prin
Pavilionul Belvedere din Praga, în Ungaria prin vestigiile palatului lui
Matei Corvin de la Buda, iar în Rusia prin unele elemente integrate unor
construcţii din Kremlinul Moscovei, ca Palatul cu faţete după modelul
Palatului diamantelor din Ferrara.
În Ţările Române, Renaşterea s-a manifestat prin umanismul
transilvănean (sec. 15-16), iar mai târziu în Moldova şi în Țara
Românească, prin marii cărturari din sec. 17 şi începutul sec. 18,
umanismul românesc având trăsături specifice, generate de caracterul
său mediat şi tardiv. Prin mijlocirea înaltului cler şi a marii nobilimi, aflate
în strânse relaţii cu Roma, Renaşterea a influenţat puternic arhitectura
transilvăneană. Caracteristic stilului Renaşterii este capela Lazoi a
catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. În acelaşi stil au fost transformate, în
sec. 16, şi castele nobiliare. S-au construit pe plan dreptunghiular, cu
curte interioară, castelele din Vinţu de Jos, Criş şi Sânmiclăuş, cel din
urmă având două loggia suprapuse, formate din arcade în semicerc.
Casele burgheze din oraşe au adoptat formele noi în special în decoraţia
porţilor şi a ferestrelor (casa Göllner din Sibiu, casa Halphard din Cluj).
Umanismul
Comparativ cu epocile anterioare, noul spirit renascentist descoperă și
scoate la lumină omul în întregul său. Literatura italiană prin scrierile lui
Dante, Petrarca sau Boccaccio, la rândul ei pregătită de spiritul poeziilor
trubadurilor și romanelor cavalerești din Evul Mediu, va precede artele
plastice, subliniind noile caracteristici fizice și morale ale omului din
Renaștere, ca ființă spirituală și liberă. Se dezvoltă individualismul, studiul
atent și pasional al individului. Omul devine figura centrală a culturii și a
artei, putându-se vorbi în acest sens de umanismul Renașterii. Aceasta
debutează cu o afirmație optimistă “cunoaște-te pe tine însuți”, ceea ce
demonstrează totala încredere în capacitățile de cunoaștere ale omului,
dar sfârșește pesimist printr-o altă afirmație: nimeni nu se cunoaște.
Considerând că idealul omului liber și armonios dezvoltat s-a întruchipat
în cultura antică, umaniștii au dezgropat restaurat și studiat cu fervoare
monumentele acestei culturi și limbile clasice, greacă și latină. Umanismul
a aparut mai întâi în Italia, în sec. XIV-XV. Trăsăturile umanismului:așează
în centrul preocupărilor sale omul ("omul este măsura tuturor lucrurilor");
încrederea în rațiune; admirația față de valorile antichității greco-latine;
natura considerată un model al artei; anticlericalismul; prezentarea
omului multilateral; libertatea, demnitatea si perfectabilitatea ființei
umane.
Literatura Renascentistă
Pornit ca o recuperare critică a Antichităţii, umanismul s-a manifestat în
primul rând în comentariul critic (filologic) al operelor greco-latine şi apoi
prin cultivarea acelor genuri literare în care cei vechi excelaseră:poezia şi
proza. Literaţii renascentişti au scris aşadar poezii epice (poeme, epopei)
sau lirice (ode, satire) sau proză după model antic, în limba latină, dar
foarte curând s-a produs o diversificare extraordinară a genurilor,
speciilor şi temelor literare abordate. Preluând temele liricii medievale a
trubadurilor, poeţii italieni grupaţi în mişcarea numită il dolce stil nuovo
(stilnoviştii) au compus o poezie de dragoste remarcabilă.
Arhitectura
În arhitectură, artele plastice şi decorative, stilul Renaşterii a apărut întâi
în Italia în sec. 15. În concretizarea noilor idealuri umaniste, artele vizuale,
care s-au inspirat după modelul operelor clasice greco-romane, dar fără a
le copia, au deţinut un rol hotărâtor. Viziunea unui univers organizat,
inteligibil a determinat noua structură a imaginilor artistice şi orientarea
lor spre oglindirea realităţii obiective şi concrete, spre figurarea spaţiului
real. Arhitectura se orientează mai ales spre construcții cu caracter laic
(palte, primarii etc.), opus arhitecturii gotice, preferând construcțiile
echilibrate, la care pot fi sesizate în mod clar atât structura cât și
echilibrul lor. Zidurile au forma simplă, iar liniile verticale și orizontale ale
fațadelor subliniază scheletul construcției, care capată în ansamblu o
formă geometrică bine conturată.
Cum recunoaștem o fațadă renascentistă?
În arhitectura renascentistă, ordinea cosmică era reflectată printr-o
geometrie riguroasă, bazată pe reguli numerice care stabileau proporțiile
cele mai armonioase. Erau folosite forme geometrice clare, elementare,
în raporturi echilibrate; se stabilise și un « numar de aur » – 3/5, care
asigură proporția cea mai armonioasă. Cercul fiind considerat forma
perfectă, arhitecții foloseau cu convingere spațiile centrale. Principala
caracteristică a fațadelor renascentiste este separarea nivelelor prin
cornise și prin apareiaj diferențiat.
Pictura
Pictura a abordat o mare varietate de subiecte : scene mitologice
(Nașterea Venerei de Botticelli, Amorul sacru și amorul profan de Tiziano
Vecellio) , scene biblice (frescele Capelei Sixtine din Vatican de
Michelangelo ), alegorii (Școala din Atena, de Rafael) , imagini de bătalii
(Bătalia de la San Romano, de Paulo Ucello ) și aspecte de viată cotidiană
(Dans țărănesc de Pieter Bruegel). Arta renascentistă rupe cu tradiția
medievală manifestând predilecție pentru realizarea de nuduri (Venus
adormită, de Giorgione, Adam și Eva de Albrech Durer) și madone
(Madona Sixtina, de Rafael ). Portretele masculine cele mai cunoscute
sunt Omul cu tichie albastră , de Jan van Eyck și Francisc I, de Jean Clouet .
Artiștii Renașterii au lăsat și auto-portrete (Da Vinci, Tiziano, Durer). În
secolului al XV-lea se caracterizează prin efortul continuu și prin succesele
obținute în căutarea, analizarea și transpunerea în pictură a realitații, pe
baza cunoașterii parțiale a legilor ei. Predomină temele biblice, dar sunt
adaptate la gusturile, imaginația, aspirația și moravurile societății
renascentiste. Artiștii urmăresc în operele lor frumusețea naturii, a
orașelor, a vieții și transpun în scenele dramelor biblice lumea cotidiană,
burgezia și poporul simplu. Portretul, care în arta medievală avea un
caracter religos, fiind folosit în scene biblice sau ca omagiu, în Renaștere
devine autonom și redă personalitatea și caracterele psihologice ale
diferiților contemporani.
Toate aceste schimbări s-au produs în mai multe centre din Italia. Mediul
social, peisajul, gusturile și practicile de atelier au imprimat particularități
în dezvoltarea picturii din aceste centre, conferindu-le numele de școli.
Cele mai importante școli ale picturii din sec. al XV-lea sunt: școala
florentină, școala umbriană, școala padovană și școala venețiană.
Genii supreme
În perioada Renașterii târzii, existau trei mari artiști, coniderați a fi artiști
ca Leonardo Da Vinci, Michelangelo sau Rafael, le pareau “super
artiștii”. Tot în această perioadă a apărut și convingerea că artistul este o
persoană deosebită, mai degrabă, decât un simplu meseriaș, care-și
îndeplinește un contract. Leonardo Da Vinci(1452-1520) este un
reprezentant de seama al gândirii renascentiste, este un adevarat titan de
care perioadă a avut nevoie. Un individ ciudat, multi-talentat, el a lăsat
posterității doar câteva picturi și a petrecut la Roma o perioadă relativ
scurtă de timp. Cu toate acestea, Madona printre stânci și Mona Lisa sunt
reprezentări superbe ale idealului clasic-asemănător cu viața, dar totuși
misterios.
Ca și Leonardo, Michelangelo Buonarotti(1475-1564) era florentin. El era
un sculptor și pictor de geniu și a petrecut patru ani din viață pictând
tavanul Capelei Sixtine, o capodoperă reprezentând scene biblice,
începând cu Creația.
Rafael(1483-1520) a fost cel mai pur dintre clasici, creând adevarate
capodopere ale serenității și armoniei chiar și atunci când reprezenta
acțiuni pline de vigoare. Picturile sale care o ilustriază pe Madona, umană
și gratioasă, dar totusi pură și idealizată, au pus temelia unui nou stil în
pictură, stil care a durat secole întregi. Printre cele mai remarcabile lucrări
ale sale se numară frescele pictate pentru Stanza, apartamentele Papei
de la Vatican. Printre acestea cea mai celebră este fresca Școala ateniană
care reprezintă încunurarea clasicismului din peroiada Renașterii târzii.
Perspectiva unei tinere contemporane asupra diferențelor dintre
perioade
Deși arta renascentistă a dezvoltat foarte multe idei de bază ale artei
contemporane ca perspectivă, precum utilizarea obiectelor, foarte des
folosite astăzi, totuși, există și diferențe. De exemplu, în perioada
renascentistă erau mai des folosite picturile în ulei, trecând treptat la
culori vii de la cele plictisitoare. Pentru un aspect cât mai real și mai
natural, pe când arta contemporană folosește, de obicei, culori cât mai
îndrăznețe și luminoase, fiind exagerate sau ireale. Arta renascentistă
pare să se concentreze mai mult asupra omului ca individ, în timp ce arta
contemporană are o imagine mai largă sau una fără oameni, de
asemenea, arta contemporană utilizează adesea stilul de pictură pentru
a-și obține punctul de vedere. Cu toate acestea, în arta modernă, a existat
o mică schimbare de interese față de cele ale pictorilor renascentiști.
Picturile zeilor greci au devenit mai frecvente în arta contemporană decât
în perioadele anterioare, dar nu la același nivel cu Renașterea. În multe
cazuri, de fapt, pictura unor astfel de zei este în întregime intenționată să
reamintească spectatorului stilul renascentist.
1. HTTP://WWW.RASFOIESC.COM/HOBBY/ARTA-CULTURA/OMUL-RENASCENTIST42.PHP
2. HTTPS://BIBLIOTECA.REGIELIVE.RO/REFERATE/ARTA/STILUL-RENASCENTIST-ARHITECTURA-195018.HTML
3. HTTP://STILURI-CURENTE.ARTSPACE.RO/RENASTEREA-CARACTERISTICI-GENERALE-17.HTML
4. HTTPS://WWW.HISTORIA.RO/SECTIUNE/GENERAL/ARTICOL/RENASTEREA-LITERARA

5. HTTPS://WWW.SCRIBD.COM/DOCUMENT/79809352/ARHITECTURA-RENASCENTISTA
6. HTTP://WWW.REFERATELE.COM/REFERATE/ISTORIE/ONLINE14/ARTA-RENASCENTISTA-RENASTEREA--ARTISTICA--
ARHITECTURA-CIVILA--ARHITECTURA-RELIGIOASA--PICTURA-REFERA.PHP
7. HTTPS://WWW.HISTORIA.RO/SECTIUNE/GENERAL/ARTICOL/RENASTEREA-ISTORIA-UNEI-EPOCI
8. HTTP://ISTORIA-ARTEI.BLOGSPOT.RO/2009/07/PORTRETUL-IN-RENASTERE.HTML

9. HTTPS://ARTARENASCENTISTA.WORDPRESS.COM/
10. HTTP://ISTORIA-ARTEI.BLOGSPOT.RO/2009/05/PRIN-RENASTERE-SE-INTELEGE-EXCEPTIONALA.HTML
11. HTTP://REFERAT.CLOPOTEL.RO/UMANISMUL_SI_RENASTEREA-6053.HTML

S-ar putea să vă placă și