Jocul este esenţa vieţii

de LIGIA TABAC, psiholog clinician

Ştiţi ceva? Jocul nu e doar joc, e chiar pe

bune. Copiii plâng, se ceartă, sunt şefi
autoritari sau democraţi. Sunt subalterni
cuminţi şi obedienţi. Sau, dimpotrivă, au
curajul de a spune cum cred ei că ar
trebui să meargă lucrurile. Jocul are
viaţă şi e cam ca în viaţă.
Instinctul jocului prinde contur pe la 2-3
ani. Din acel moment, jocul devine pentru copii însăşi esenţa vieţii. Îi ajută să înveţe, să
comunice şi să experimenteze. Jocul e despre ei, e toată lumea lor. Iar ei sunt magicienii
atotputernici ai acestei lumi.
Dacă priveşti cu atenţie copiii când se joacă, îi vei cunoaşte mai bine – vei şti care le sunt
prietenii, cine i-a rănit sau i-a dezamăgit într-un fel sau altul. Jocul le scoate în evidenţă
neputinţa, temerile sau visurile lor. Totul e cât se poate de real.
Lăsaţi copiii să se joace! Nimic nu îi ajută mai mult. Pentru că asta:
 le întăreşte curajul
 le menţine relaţiile cu ceilalţi
 îi face să se simtă capabili de orice
 le spune că ei contează cu adevărat.
Jocul mai are şi o altă putere – a dreptăţii şi a corectitudinii. Am descoperit-o pe când mă
jucam cu un puşti de clasa I. Voia să câştige şi să fie primul, iar asta mă îndemna la trişare.
Voiam să îl favorizez, dar ştiam că asta nu îl ajută cu nimic. I-am explicat că poate fi primul
prin minciună şi trucuri, sau că poate juca cinstit şi, curând, va şti cum să câştige. A ales
corectitudinea şi a câştigat a doua rundă de joc. Cu zâmbetul pe buze şi încredere în sine. Era
o victorie binemeritată. Iar jocul a fost o lecţie de viaţă.