Sunteți pe pagina 1din 7

unde W - umeditate,

Lucrarea de laborator %; а – masa vaporilor,


Proprietăţile fizico-chimice ale solurilor – pH-ul, umeditatea, conţinutul g; в – masa solului uscat, g.
de calciul schimbabil, conţinutul de humus şi ionilor de Cl-
Rezultatele se înregistrează sub formă de tabel.
a) Determinarea umidităţii solului prin metoda gravimetrică
Locul de Masa Masa Masa Masa de sol Masa Umeditatea
Umiditatea sau conţinutul de apă în sol este definită ca fiind cantitatea de prelevare fiolei, fiolei cu fiolei uscat, vaporilor, probei de
apă care se află legată fizic de pămînt în momentul cînd se face recoltarea probei şi a probei g probă cu sol g g sol, %
care se evaporă la 1050C. iniţială uscat,
Umiditatea solului depinde de climă, natura solului, vegetaţie. Umiditatea de sol, g g
influenţează în mare măsură activitatea biologică şi deci posibilitatea de
autopurificare.
! Formulaţi concluzia privind umiditatea solului
Partea practică cercetat.
Principiul metodei: b) pH-ul solului şi detrminarea acestuia
Se usucă solul la temperatura de 1050C pînă la greutate constantă şi apoi se
cîntăreşte. Diferenţa de greutate obţinută înainte şi după uscare, exprimată O influenta aparte asupra calitatii solului exercita reactia solului (gradul de
procentual, reprezintă umiditatea. acididate sau bazicitate care este data de raportul dintre concentratia de ioni de H + si
OH- ). Astfel, solurile acide sunt sarace sau uneori, total lipsite de calciu - element
Materiale şi echipament: important pentru viata plantelor si, de asemenea, lipsite de unele microelemente
- fiola din aluminiu sau din sticlă pentru cîntărire, (bor, molibden,cobalt). Reactia puternic alcalina a solului determina blocarea unor
- exicator, microelemente (Zn,Cu,Mn,Bo,etc) si, prin urmare, carente in ceea ce priveste
- etuvă, aprovizionarea plantelor. Aceste soluri au proprietati fizice nefavorabile, nu au
- balanţă de precizie structura, au porozitate mica, practic sunt impermeabile. Cunoasterea reactiei solului
ajuta la stabilirea formei sub care trebuie folosite ingrasamintele chimice pe diferite
Mersul lucrării: soluri.
Un rol deosebit de important asupra reacţiei solurilor îl au sărurile care
 Fiola se cîntăreşte la balanţă de precizie cu exactitate de 0,01 g trecînd din faza solidă a solului exercită o influenţă importantă asupra caracterului
reacţiei solului şi în ultimă instanţă asupra fertilităţii acestuia.
În sol cel mai răspîndit acid este acidul carbonic care poate determina un pH
 Ea se umple pînă la 1/3 din volum cu probă de sol şi iarăşi se cîntăreşte.
al solului cuprins între valori de 3,9-4,7 în funcţie de condiţiile termice şi de
activitatea biologică din sol. În afară de acesta se mai găsesc acizii: azotic, acetic,
 După aceasta fiola se pune în etuvă încălzită pînă la t = 100-105°С şi se sulfuric, tartric, citric, etc.
usucă pînă la temperatura constantă. O acidifiere puternică a solurilor produc şi acizii humici nesaturaţi cu cationi
şi respectiv acizii fulvici care pot determina un pH cu valori cuprinse între 3-3,5
 După răcirea se cîntăreşte fiola cu solul uscat. (extrem de acid).
Plantele consumă din sol diferiţi ioni eliberînd cantităţi echivalente de ioni
Umeditatea solului se determină după formulă: de H+, OH-, HCO3-, CO32- prin aceasta putîndu-se modifica reacţia solului spre acidă
W=100 • a/в, sau alcalină. Ionii CO32- şi HCO3- sunt toxici pentru plante.

1
Solurile alcaline şi cele saline se caracterizează printr-o concentraţie ridicată Pentru neutralizarea solurilor acide se procedează procedeul de tratare ale
de săruri solubile (CaCl2, MgCl2, MgSO4, NaCl, CaSo4, etc.). Cele mai frecvent acestora cu compuşii ce conţin calciu. Calciu contribuie la creşterea pH-ului
întîlnite în solurile sărăturate sunt NaCl, NaHCO3, CaCl2, NaSO4, etc. solurilor, îmbunătăţeşte structura acestuia, îl face mai puhav şi stimulează
Aciditatea solurilor dezvoltarea microorganismelor specifice. Pentru a corecta valorile pH-ului a
Aciditatea solului este determinată de ionii de hidrogen disociaţi din solurilor acide se foloseşte calcarul măcinat (conţine calciu şi pînă la 10% de
grupările funcţionale prezente în humus din acizii organici precum şi prin hidroliza carbonat de magneziu), var stins, făină de dolomită, creta. Deseori, un procedeu
unor săruri sau a ionilor de Al care se găsesc în sol, fie sub formă de componente ale efectiv de reglare a valorilor pH-ului a solurilor acide constituie tratarea acestora cu
reţelei aluminosilicaţilor, fie în stare adsorbită în complexul coloidal al solului (Al cenuşă de turbă sau de sobă. Acest tratament nu numai contribuie la creşterea pH-
schimbabil). ului, dar şi la îmbogăţirea solurilor cu substanţele nutritive şi microelemente.
La solurile sau orizonturile minerale cu pH<5,8 o sursă importantă de ioni Eficacitatea procesului de tratare a solurilor acide cu var stins depinde esenţial de
de H+ o constituie ionii de Al3+ care hidrolizează după următoarea reacţie: gradul de mărunţire a materialului.
Al3++HOHAl(OH)2+ + H+ După eficacitatea sa compuşii utilizaţi pentru creşterea bazicităţii solurilor
Al3++3HOHAl(OH)3+3H+ acide pot fi prezentaţi în şirul următor de descreştere ale activităţii sale: var stins –
Alte surse de aciditate au caracter specific în ceea ce priveşte cantitatea de carbonat de magneziu – dolomita – carbonat de calciu – calcarul mărunţit –
aciditate produsă. cărbune de lemn.
Un parametru important pentru estimarea calităţii solului reprezintă În cazurile rare, cînd solurile posedă proprietăţile slab bazice au neutre, dar
aciditatea actuală. pentru dezvoltarea plantelor este nevoie de acidulare, atunci se procedează la tratarea
Aciditatea actuală este determinată de ionii de H disociaţi (liberi) în soluţia solurilor cu turbă şi a îngrăşămintelor cu caracter acid (de exemplu, a sulfatului de
solului atunci cînd solul este pus în contact cu apa. Această formă a acidităţii se amoniu).
evaluează şi se măsoară în unităţi pH, avînd o pondere foarte mică din aciditatea În literatură de specialitate este admisă o gradaţie convenţională a solurilor
totală. Aciditatea actuală se determină întotdeauna în suspensia de sol după stabilirea funcţie de valorile pH-urilor ale acestora în extrasul de KCl:
echilibrului (15-60 min) dintre ionii H+ din soluţie şi ionii H+ din faza solidă.
Cunoaşterea reacţiei solurilor este importantă pentru:
- evidenţiază gradul de mobilitate şi accesibilitate a elementelor nutritive
în sol; • Foarte tare acidulate <4,0
- solubilitatea şi accesibilitatea majorităţii elementelor nutitive din sol este • Tare acidulate 4,1 - 4,5
optimă pentru nutriţia plantelor la un pH cuprins între 6-6,5.; • Acidulate mediu 4,6 - 5,0
- la valori ale pH-ului mai mici decît 5 există posibilitatea atingerii unor • Acidulate slab 5,1 - 5,5
contraţii toxice pentru plante prin creşterea solubilităţilor ionilor de Al 3+, Zn2+, Fe3+, • Apropiate de cele neutre 5,6 - 6,0
Cu2+, Mn2+.; • Neutre 6,1 - 7,0
- la valori ale pH-ului mai mari de 2,5 compuşii cu fosfor (fosfaţii de • Bazice Mai mare de 7,5
calciu) insolubilizează majoritatea elementelor sub formă de hidroxizi, elementele
respective fiind greu accesibile plantelor;
- reacţia solului influenţează rezistenţa şi activitatea micro-organismelor
din sol.

Un sol este alcalin daca pH-ul sau este mai mare de 7 si este acid daca este
esenţial inferior acestei valori. In general, plantele au nevoie de un sol cu pH-ul
cuprins intre 6,5 si 7,2 pentru o dezvoltare normala.

2
 Peste 0,5-1min se citesc valorile рН-ului, ce corespund valorii acidităţii probei
Partea practică de sol cercetat.
Principiul de determinare
Aciditatea solului este datorată ionilor de H+ (respectiv de H3O+) rezultaţi în ! Formulaţi concluzia despre calitatea solului şi
urma proceselor de hidroliză, disociere şi schimb ce au loc în sol. Aciditatea actuală despre modalităţile de îmbunătăţire ale acesteea.
se evaluează prin valoarea pH-ului suspensiilor apoase sau saline de sol.
Valoarea pH determinată în suspensie apoasă de sol, este un indice analitic c) Detrminarea calciului total în probă de sol
uşor de obţinut, pe baza căruia se caracterizează reacţia solului şi proprietăţile acido
– bazice ale sistemului sol – apă. Mai multe proprietăţi utile şi importante ale solului depind de conţinutul în
Într-o suspensie apoasă sau alcalină de sol, la echilibru, ionii H + sunt el a diferitelor forme de calciu. Conţinutul ionilor de calciu corelează cu valorile pH-
distribuiţi între faza lichidă şi solidă. ului solului şi aciditatea acestuia. De aceea, deseori, determinarea pH-ului solurilor
Convenţional pH-ul solului este definit prin relaţia : este compementată cu determinarea calciului în sol.
pH = - log aH+ Calciu are o influenţă multiplă asupra plantelor şi animalelor ce vieţuiesc în
în care aH reprezintă activitatea ionilor H+ în suspensie apoasă de sol şi este
+
sol. El participă în următoarele procese la plante:
exprimată în moli–gram ioni H+ /l. Activitatea sau concentraţia efectivă a ionilor H+ - contribuie la transportarea glucidelor în plante;
în suspensia de sol include ioni H+ disociaţi de acizii solubili, cei disociaţi la - întăreşte pereţii celulelor;
echilibru de către particulele coloide de sol şi ioni H+ rezultaţi din hidroliza unor ioni - contribuie la dezvoltarea rădăcinilor;
(Al3+) sau a unor săruri. - este un element nutritiv important;
Metoda curentă de determinare a valorii pH este metoda potenţiometrică, - contribuie la creşterea solubilităţii mai multor substanţe în sol;
concentraţia ionilor de H+ în suspensia apoasă de sol fiind determinată cu ajutorul - sporeşte rezistenţa plantelor faţă de mai multe boli;
cuplului de electrozi – electrodul de sticlă şi un electrod de referinţă extern. - stimulează fixarea azotului din aer;
-micşorează bazicitatea solului şi duce la sporirea proceselor de amonificare
Aparate şi reactivi: şi oxidarea sulfului;
- pahare chimice de 100-150 ml, - diminuează toxicitatea fierului, manganului şi aluminiului;
- soluţie KCl 1N, - îmbunătăţeşte proprietăţile mecanice a solului şi permeabilitatea acestuia.
- potenţiometru (рН-metru),
- balanţă tehnică. Cantităţi insuficiente ale calciului în sol poate provoca deformarea celulelor,
perturbări în dezvoltarea plantelor, destrugerea rădăcinelor.
Mersul lucrării: Cantităţi sporite de calciu duc la apariţia surplusului de ioni de hidrogen şi
 - cu cîntarul tehnic se cîntăreşte 20 g sol uscat. creşterea acidităţii solurilor.

 Proba cîntărită se introduce în păhar chimicde 100-150 ml în care se adaugă 50 Lucrarea de laborator:
ml de 1 N КСl. Determinarea ionilor de calciu în sol
Principiul metodei
 Conţinutul se agită timp de 1-2 min şi se lasă în repaus timp de 5 min. Pentru determinare se foloseşte soluţie de trilon B sau complexon III:
HOOCCH2 CH2COONa
 Înainte de determinare suspensie formată se agită încă o dată şi se introduce în N CH2 CH2 N
ea electrozii în aşa mod ca ei să fie introduşi completamente în ea. NaOOCCH2 CH2COOH.

Această sare mai poate fi notată sub forma Na2H2 R.

3
Metoda se bazează pe capacitatea ionilor de calciu de a forma cu complexon Mersul lucrării
III în mediul bazic (pH 12-13) un compus stabil de tipul :
 Se cîntăreşte 10 g de sol uscat şi mărunţit.
Na2H2 R + Ca2+ = Na2CaR + 2H+
 Proba de sol se introduce într-un vas, în care se toarnă 100ml de soluţie KCl
Determinarea se efectuează în mediul puternic alcalin pentru a evita 1% pentru extracţie.
influenţa ionilor de magneziu. La titrarea cu complexonul (III) se foloseşte
murexidul drept indicator, care îşi schimbă culoarea de la roz (la începutul titrării,
 Amestecul se agită energic timp de 30 min, după ce suspensie formată se
atunci cînd ionii de calciu sunt legaţi cu murexidul şi nu sunt legaţi în compus cu
filtrează prin hîrtie de filtru şi se măsoară volumul filtratului.
complexonul III) la violet (atunci cînd toţi ionii de calciu au intrat în componenţa
compusului cu complexonul III şi indicatorul se află în forma liberă).
La determinare se realizează următoarele reacţii chimice:  Se colectează 10ml de filtrat şi se diluează pînă la 50 ml (se adaugă 40 ml de
apă distilată).
2+ 2-
Ca + Ind CaHInd.
roz  La soluţie formată se adaugă 1ml soluţie NaOH 2N şi indicator. Soluţia se
colorează în culoarea roz.
pH 12-13
CaHInd. + Na2H2R CaH2R + Na2HInd.
roz violet  Soluţia obţinută se titrează cu complexon pînă la trecerea coloraţiei de la roz
în violet.

Reagenţii necesari şi pregătirea soluţiilor  Conţinutul de calciu în proba analizată se realizează cu ajutorul relaţiei:
1. Soluţie de NaOH de 2N Vt ⋅ 0,05 ⋅ n 2 ⋅ 1000
Se dizolvă 80 g NaOH într-un balon cotat de 1 l. X = ,
n1 ⋅ a
2. Murexidul (C8H8N6O6 ∙ H2O) reprezintă sarea amoniacală a acidului În care: X – conţinutul ionilor de Са2+, în mg/kg sol uscat;
purpuric. Se prepară un amestec solid din 0,2 g purpurat de amoniu şi 100 g clorură Vt – volumul complexonului care s-a consumat pentru titrare, ml;
de sodiu, se pisează într-o piuă la obţinerea unui praf fin dispersat. 0,05- concentraţia soluţiei de complexon, M;
3. Soluţia de complexon III (0,05 N) se prepară din soluţie standard. n2 – volumul total al filtratului obţinut, ml;
Pentru a prepara soluţie de lucru cu concentraţia de 0,05 N, este necesar de n1 – volumul filtratului folosit pentru titrare, ml;
preparat soluţia de bază a complexonului (III) de 0,1 N din fixanal şi apoi de diluat a – masa probei de sol, luată pentru analiză, g.
soluţia preparată. Pentru aceasta se ia fiola de complexon (III) şi conţinutul ei se
dizolvă într-un litru de apă distilată, obţinîndu-se soluţie de complexon (III) 0,1 N.
Soluţia de lucru cu concentraţia de 0,05 N se obţine prin diluţia de două ori a ! Formulaţi concluzie privind conţinutul ionilor de calciu în solul cercetat şi
soluţiei de bază (0,1 N). Această soluţie este stabilă timp de cîteva luni. Periodic este corelarea acestuia cu aciditatea probei de sol.
necesar de a verifica concentraţia soluţiei de lucru şi, în caz de necesitate, de
introdus factorul obţinut (f), care se introduce la calcule efectuate. ! Propuneţi măsurile posibile de îmbunătăţire a calităţii solului cercetat.
4. Soluţie de KCl, 1%.

4
minerali. Se formează în toate solurile, dar în cantităţi mai mari la luvisolurile albice
podsoluri şi în cantităţi mai mici în solurile acide şi neutre.
d) Determinarea titrimetrică a humusului Humusul constituie un mijloc principal de hrană pentru plante, deoarece prin
Materia organică din sol este constituită din grupe de substanţe cu origine, mineralizarea sa de către microorganisme, pune la dispoziţia plantelor substanţele
compoziţie, grade de stabilitate şi funcţii diferite, care au semnificaţii deosebite nutritive pe care le conţine. Totodată influenţează pozitiv anumite proprietăţi ale
pentru caracterizarea regimului humic şi a variaţiei acetuia in funcţie de condiţiiele solului ca: aeraţie, capacitate de reţinere a apei, temperatură.
pedoclimatice şi de practicile culturale. Substanţele humice se caracterizează prin:
Dupa origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe - absenţa completă a structurii ţesuturilor prin a căror transformare a luat naştere;
principale: prima grupă cuprinde resturi organice(de plante şi animale) proaspete şi - starea coloid amorfă;
incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupă - culoare de la negru la brun închis;
este constituită de humusul solului, care prezintă o parte integrată a solului ce nu - capacitate de legare a elementelor bazice prin neutralizare;
poate fi separată de aceasta prin mijloace mecanice. Humusul, la rândul lui, este un - conţinut de azot între 3-5%;
amestec complex format din produşi de transformare avansată a resturilor organice
şi produşi de resinteza microbiană şi din substanţe humice propriu-zise (acizi De conţinutul de humus şi de calitatea acestuia depinde în mare măsură
humici, acizi fulvici şi humina). fertilitatea solului. Cele mai bogate în humus sunt solurile cernoziomice care conţin
Humusul este cel mai important component organic al solului, alcătuit din substanţe în medie 4-6% humus.
organice specifice denumite acizi humici, care prezintă o structură moleculară
complexă.
Pînă azi nu s-a reuşit să se stabilească compoziţia chimică şi formulele structurale Lucrarea de laborator
ale acizilor humici; se cunoaşte însă că humusul conţine 3,5%-4% N, 45%-60% C, Principiul metodei:
34%-45% O2 şi sub 1% substanţe minerale (P, K, Mg, Zn, etc.).
Alcătuirea internă a acizilor humici este următoarea: Determinarea humusului, constă în oxidarea substanţei organice din sol cu
- nucleu aromatic (fenolic sau chinonic); bicromat de potasiu, în prezenţa acidului sulfuric şi titrarea excesului de bicromat de
- catene laterale de diferite naturi ( radicali, hidrocarbonaţi peptide) şi grupe potasiu cu o soluţie de sare Mohr.
funcţionale organice (carboxil-COOH, fenolică-OH şi metoxil-OCH3). 2 K2Cr2O7 + 8 H2SO4 = 2 K2SO4 + 2 Cr2(SO4)3 + 8 H2O + 3 O2
Acizii humici intră în reacţie cu partea minerală a solului formând diferite
combinaţii organo-minerale: 3 C + 3 O2 = 3 CO2
- cu fierul şi aluminiul formează complexe coloidale mixte humico-ferice şi humico-
aluminice; Materiale şi reagenţi:
- cu mineralele argiloase formează complexe adsorbtive, alcătuind complexul argilo- - colbe conice,
humic sau coloidal sau adsorbtiv al solului; - pîlnii,
- cu cationii metalelor alcaline şi alcalino-teroase formează diferite săruri ale acizilor - soluţie К2Cr2О7 0,4 N în soluţie de Н2SО4 (1:1),
humici, denumite humaţi. - 0,1 N sau 0,2 N soluţie sare Mohr,
Din categoria acizilor humici se deosebesc două grupe principale: - 0,2% soluţie acid fenilantranilic,
- acizii huminici, compuşi macromoleculari, de culoare închisă cu grad ridicat de - biureta sau pipeta pentru titrare,
polimerizare, cu greutate moleculară între 10 000 şi 100 000, se întâlnesc în toate - plita electrică sau sursă de gaz.
tipurile de sol, în proporţii diferite;
- acizii fulvici, compuşi macromoleculari, de culoare gălbuie până la brun gălbuie, Mersul lucrării:
cu grad de polimerizare mai redus decât la acizii huminici, cu greutate moleculară
între 2 000 şi 9 000, sunt solubili în soluţii alcaline şi precipită în prezenţa acizilor
 se cîntăreşte cu balanţă analitică 0,2-0,3 g de sol.
5
 Se calculează conţinutul de humus; ţinînd cont de faptul că în componenţa
 Proba atent se trece în colbă conică de 100-200ml. acestuia se conţine cca 58% carbonului organic (1 g de carbon corespunde
1,724 g de humus):
 În colbă atent se adaugă 10 ml amestec cromic şi conţinutul se Humus (%) = С(%)•1,724.
amestecă cu precauţie.
Rezultatele se compară cu datele din tabel.
 În colbă se introduce o pîlnie, care va reprezinta un refregerent
invers, ea se pune pe suport de asbest şi se aduce pînă la fierbere. Conţinutul se Clasificarea solurilor reieşind din asigurarea acestora cu humus
fierbe timp de 5 min de la apariţia bulelor de CO2, evitînd fierbere intensă. În Humus, % Asigurarea solurilor
cazul analizelor multiple această fierbere este înlocuită cu încălzire în etuvă ≤ 1 Foarte sărace
la temperatură de 150°С timp de 30 min. 1,01 - 2,0 Sărace
2,01 - 3,0 Asigurate insuficient
 Colba se răceşte şi amestecul se aduce pînă la volumul de 30-40 ml 3,01 - 4,0 Asigurate suficient
cu ajutorul apei distilate. ≥ 4,0 Asigurate bine

 Se adaugă 4-5 picături soluţie de acid fenilantranilic 0,2%. ! Se formulează concluzia despre conţinutul de
humus în proba cercetată şi corelarea parametrului obţinut ce alţi
 Se titrează cu soluţie 0,1 N sau 0,2 N de sare lui Mohr. La finisarea parametri obţinuţi.
titrării culoarea soluţiei se schimbă din violetă în verde.

 La fel se realizează o titrare control. În acest caz în calitate de e) salinizarea solurilor şi determinarea clorurilor în sol
obiect se ia solul călit în cantitate de 0,2 g.
Acum se recunoaşte că clorul este un element necesar în creşterea plantelor,
 Conţinutul carbonului organic se determină cu ajutorul relaţiei: acestea avîând un conţinut mediu de 35-70 ppm.
Cunoaşterea conţinutului clorurilor în sol poate servi la stabilirea limitelor
С = [ (100•(а - в) • КМ • 0,0003)]: Р, care pot provoca carenţe şi deranjamente fiziologice la plante, dar mai ales pentru a
determina excesul de clor, care este tot atîât de dăunător ca şi carenţa. Se consideră
că cele mai multe plante de cultură pot suporta un conţinut de 0,100 şi 0,180 mg la
în care: С – conţinutul de carbon organic, %;
100 g sol uscat.
а – cantitatea soluţiei de sare Mohr, care s-a consumat pentru titrarea probei
Ionii de clor sunt de obicei prezenţi în cantităţi mari în solurile sărăturate,
de control;
unde clorurile ocupă adeseori locul principal. Cunoaşterea conţinutului de clor din
в - cantitatea soluţiei de sare Mohr, care s-a consumat pentru titrarea
aceste soluri alături de alţi anioni, ne indică atâît gradul de salinitate cîât şi tipul de
excesului de bicromat de potasiu;
salinizare al solului respectiv, în funcţie de care se stabilesc posibilităţile de
КМ – concentraţia sării Mohr;
ameliorare a solului cercetat.
0,0003 – cantitatea carbonului organic, ce corespunde 1 ml soluţiei sării
Mohr 0,1N;
Lucrarea de laborator
Р – masa probei de sol analizate, g.
Principiul metodei:

6
Determinarea se bazează pe titrarea extractului apos (neutru) cu azotat de V - volumul total de extract apos (ml)
argint, 0,01 N în prezenţa cromatului de potasiu pîână la apariţia unei coloraţii brune v - volumul de soluţie analizat (ml)
roşcate stabile datorită formării cromatului de argint. f - factorul soluţiei de azotat de argint 0,01 n
Au loc reacţiile: 0,000355 - grame clor ce corespund la 1 ml AgNO3 0,01N
NaCl + AgNO3 AgCl + NaNO3 m- cantitatea de sol în grame folosită la obţinerea extractului apos.
K2CrO4 + 2AgNO3 Ag2CrO4 + 2KNO3
După ce toţi ionii de clor au fost precipitaţi sub formă de clorură de argint,
cromatul de argint format, imprimă soluţiei o coloraţie brun-roşcată, ceea ce indică ! Se formulează concluzia despre conţinutul de
sfîârşitul titrării. cloruri în proba cercetată şi gradul de salinizare a solului.
Conţinutul de cloruri se calculează apoi în funcţie de volumul de azotat de Классификация почв по их засолению
argint folosit la titrare. Степень Тип засоления (массовые доли %)
Materiale şi reagenţi: засоления
- colbe conice хлоридный сульфатн содово- содово-
- pîlnii о- хлоридный и сульфатн
- soluţie 10% de К2CrО4 , хлоридны хлоридно- ый
- soluţie de azotat de argint 0,01N, й содовый и
- biuretă sau pipetă pentru titrare сульфатно
Mersul lucrării: -
содовый
 Se cîntăreşte la balanţă de precizie 20 g sol uscat
Незасоленные 0,03 0,05 0,1 0,15
 Proba de sol se introduce în pahar chimic de 100-150 ml şi se
почвы
adaugă 50 ml de apă
Слабозасоле 0,10-0,30 0,05-0,12 0,10-0,15 0,13-0,20
 Conţinutul se agită timp de 10 – 20 min şi se lasă în repaos pe 5
нные
min.
почвы
 Proba se filtrează prin filtru de hîrtie şi se măsoară volumul
Среднезасоле 0,10-0,30 0,12-0,35 0,15-0,30 0,25-0,35
extrasului
нные
 Se măsoară 25 ml extras apos de sol şi se introduc într-un balon почвы
conic de 200 ml. Сильнозасол 0,30-0,60 0,35-0,70 0.30-0,50 0,35-0,60
 Se adaugă 1 ml soluţie de cromat de potasiu 10% şi se agită pentru енные
omogenizare; почвы
 Se titrează cu o soluţie de azotat de argint 0,01 n pînă la apariţia Очень 0,60 0,70 0,50 0,60
culorii brun roşcate. сильно
засоленные
почвы
Conţinutul de cloruri se calculează în procente folosind relaţia:
V0 ⋅ f ⋅ 0,000355 ⋅ V
Cl % = ⋅ 100
m⋅v
în care:
V0 - volumul de AgNO3 0,01 n (ml) folosiţi la titrare