2
In cazul autoobservatiei directe, individul, desfasurand o anumita activitate,
urmareste in acelasi timp si conduita sa, reactiile, trairile sale proprii. Autoobservatia
trebuie sa fie corecta, fidela, nu deformata. Important e ca faptul supus obserbatiei sa
fie “vazut” asa cum este, nu cum am vrea sa fie, sau cum ar trebui sa fie.
Autoobservatia retrospectiva se realizeaza pe baza faptelor memoriei, cand
individul revine asupra anumitor momente, perioada din viata sa, petrecute intr-un
trecut mai mult sau mai putin indepartat. Ea are avantajul ca se poate repeta si de
fiecare data la acelasi interval de timp, aceleasi evenimente sunt privite din unghiuri si
puncte de vedere diferite, ceea ce ne permite sa ajungem la concluzii mai veridice
privind propria noastra personalitate. Dar, autoobservatia retrospectiva prezinta si
dezavantajul de a fi mai generala, mai palida. Multe aspecte, mai ales unele detalii
semnificative pentru aprecierea corecta a comportarii si activitatii noastre, nu se mai
pastreaza in memorie.
Autoanaliza presupune obtinerea unei imagini cat mai complete despre sine
prin investigatii si meditatii, orientate spre propria persoana. Prin descompunerea
mintala a propriei coportari si a activitatii efectuate, sunt evidentiate laturile pozitive
si negative, motivele si scopurile activitatii, reactiile si starile emotionale urmandu-se
perfectionarea activitatii si a conduitei.
Autoanaliza reprezinta o forma de autoperfectionare a personalitatii si
autoreglare a conduitei. Folosirea acestei metode necesita un grad redicat de
maturitate. Ea impune individului sa se priveasca cu ochii altuia, dar nu a unui
observator trecator.
Potrivit cercetarilor facute, folosirea autoanalizei in procesul educatiei de sine
presupune:
• Sa confruntam ceea ce s-a planificat cu ceea ce am realizat si sa dezvaluim
cauzele reale ale nerealizarilor;
• Sa ne imaginam ce s-ar putea schimba spre bine daca ar exista posibilitatea
repetarii a ceea ce s-a facut;
• Sa ne analizam insuccesele si sa le confruntam cu situatii analoage din trecut;
in acest sens ne vom putea intreba: “Nu este vorba cumva de anumite
neajunsuri stabile ale vointei, caracterului, etc.?”;
• Sa stabilim ce realizari am obtinut, ce calitati ne-am dezvoltat; daca am folosit
in suficienta masura trasaturile pozitive, experienta, aptitudinile;
• Sa luam in considereare numai realizarile efective, si sa nu luam dorintele
proiectelor dpret infaptuiri; sa ne apreciem deci numai pe baza a ceea ce am
facut efectiv;
3
actiuni, etc luate in analiza. Concentrarea se realizeaza si prin deconectarea activitatii
psihice de lumea externa.
In starea de maxima concentrare, fortele psihice se unifica pentru a analiza ,
judeca si evalua faptele savarsite, actiunile demarate, modul de desfasurare,
rezultatele partiale si finale. Se deruleaza strategii, se formuleaza opinii, se iau decizii.
Se rezolva contradictiile dintre scopurile imediate si cele indepartate. Se proiecteaza
actiunile ce se vor desfasura pentru a face ordine in viata personala.
Autoconvingerea poate fi folosita atat in luarea unei decizii majore din viata
noastra (cum ar fi: alternativa de a urma o facultate sau de a se incadra in productie
dupa terminarea liceului, alegerea facultatii, a locului de munca, transferare la o alta
societate comerciala, etc.) cat si in rezolvarea unor probleme din viata cotidiana.
Eficienta autoconvingerii depinde intr-o masura considerabila de optimismul
subiectului, starea lui afectiva traita in momentul respectiv, maturitatea, cultura si
inteligenta tanarului.
Este stiut ca starile afective puternice (manie, amor propriu, ofensa, invidia
etc.) ne fac sa pierdem controlul asupra noastra, ne impiedica sa analizam si sa
apreciem in mod obiectiv lucrurile, ne pot determina sa luam o hotarare pripita. O
hotarare corecta poate fi luata numai in conditiile aprecierii multilaterale a tuturor
imprejurarilor, in strare de deplina liniste sufleteasca.
Autoconvingerea se poate manifesta atat in forma autojustificarii,
autoconsolarii si autolinistii cat si pentru a neimpotrivi actiunilor si opiniilor care nu
concorda cu convingerile noastre.
Uneori autoconvingerea se imbina cu cu convingerea exercitata asupra
subiectului din partea agentilor eucationali (parinti, educatori, prieteni, colegi de
munca, etc.). Aceasta se intampla fie cant individul nu este convins de necesitatea
hotararii luate si cere ajutorul celor din jur, fie atunci cand factorii amintiti, constatand
lupta motivelor oscilatia in conduita tanarului incep sa-l convinga, sa-I intareasca
convigerea sau, dimpotriva,
s-o inlature.
Autoconvingerea se incheie de regula prin luarea unei hotarari care pate fi
exprimata sintetic prin cuvintele: “Gata!”, “Trebuie!”, “Ajunge!”, “Inainte!” etc.
Autocomanda
In activitatea cotidiana deseori suntem pusi in situatia de a ne concentra la
maximum toate eforturile pentru realizarea hotararii luata, pentru a ne determina sa
actionam intr-o anumita directie sau, dimpotriva, sa ne abtinem de la actiunea
nedorita, astfel spus sa ne comandam noi insine.
Ca si autoconvingerea si autosugestia, autocomanda se bazeaza pe rolul
excitantului verbal, al cuvantului, in reglarea comportamentului si a activitatii noastre.
4
Ea se realizeaza prin pronuntarea cu glas tare sau in gand a unor cuvinte sau propozitii
scurte formulate la imperativ.
Cercetarile facute arata ca autocomanda cu glas tare este mai semnaficativa,
intrucat in actiunile ei se include si forta analizatorului auditiv.
La autocomanda recurgem in situatii care necesita mari eforturi volitive de
scurta durata, cand trebuie sa ne impunem cu tarie sa facem ceva pentru care nu
suntem pregatiti psihologic, si de care ne este teama. In viata cotidiana asemenea
situatii apar cand trebuie sa renuntam la o activitate placuta si sa ne apucam de alta
mai putin placuta, sa sarim peste un obstacol, sa pornim la o actiune mai deosebita, sa
respectam programul zilei etc. In asemenea momente ne vom spune: “Ajunga!”, “Voi
reusi!”, “Curaj!”, “Inainte!” etc. In cazul in care folosim autocomanda pentru a ne
tempera, a ne stapani starile afective sau pentru a renunta la o activitate, vom folosi
expresii ca: “Abtine-te!”, “Renunta!”, “Stapaneste-te!” s.a.
In toate situatiile autocomanda trebuie sa fie categorica, afirmativa, exprimata
cu toata convingerea in reusita actiunii.
Autoaprecierea si autocritica
Autoaprecierea vizeaza cunoasterea calitatilor si defectelor proprii, a
capacitatilor si aptitudinilor, a trasaturilor de presonalitate si a gradului lor de
dezvoltare.
Din perspectiva autoeducatiei este necesara autoaprecierea obiectiva, realista
atat a calitatilor cat si a defectelor proprii.
Dat fiind caracterul persuasiv al devenirii personalitatii, permanenta
imperfectiune a acestuia, se impune o atitudine autocritica in procesul aprecierii
activitatii si conduitei proprii. Oricare ar fi nivelul a care a ajuns individul, oricat de
mari ar fi realizarile si succesele lui, ele nu epuizeaza niciodata resursele sale interne
in obtinerea unor performante mereu imbunatatite.
Fara indoiala ca autocritica este utila in masura in care este realista si orientata
autoeducativ, ajungand sa elimine erorile de conduita si sa determine restructurari
profunde ale personalitatii. Eficienta ei este cu atat mai mare cu cat sunt mai profunde
trairile afective ale nemultumirii fata de neajunsurile pe care le avem. Tocmai aceste
trairi constituie forta propulsoare a progresului xontinuu a fiintei umane. De aceea,
autocritica poate fi apreciata ca o experesie a fortei morale a individului, capacitatea
de examinare exigenta a muncii desfasurate, a concluziilor practice ce se impun.
5
devine mai sensibil la influenta cuvantului. Eliberarea de tensiuneile psihice
interioare, dar si de excitanti externi, permite utilizarea intregului potential al
individului in scopul autoreglarii.
Timpul cel mai prielnic pentru autisugestie este seara inainte de a adormi si
dimineata, imediat dupa trezirea din somn. Pot fi folosite in acest scop si framentele
mai mici de timp cu mar fi: deplasarea la si de la serviciu, pauzele, timpul petrecut in
timpul mijloacele de trnsport etc.
Mai mult decat celelalte categorii de mijloace ale autoeducatiei, cele legate de
autoconstrangere au fost apreciate in mod controversat in literatura predagogica si
psihologica, aprecierile mergand de la absolutizare, considerarea acestor mijloace
derpet universale, pana la emininarea lot totala din sistemul modelelor educatiei de
sine.
6
Autodezaprobarea
Prin autodezaprobare ne explicam singuri dezacordul cu fapte, atitudini,
conceptii neadecvate, cu relatii neprincipiale, cu opiniile nesanatoase exprimate intr-o
anumita imprejurare, asigurandu-ne totodata ca vom evita pe viitor asemenea situatii.
De asemenea, neputem dezaproba pentru fixarea incorecta a programului, alegerea
gresita a metodelor si procedeelor activitatii, precum insuficienta preocupare pe linia
realizarii obiectivelor stabilite etc. In asemenea cazuri von spune “Nu am procedat
bine”, “Va trevui sa evit pe viitor asemenea situatii”.
Modul concret de realizare a dezaprobarii este in funtie de caracterul
neajunsurilor, al faptelor si erorilor pe care le dezaprobam. De regula, rezultatul
autodezaprobarii se concretizeaza in inlaturearea erorilor savarsite si in intensificarea
preocuparilor pe linia autoeducatiei.
In cazuri deosebite, cand obiectul autodezaprobarii il constituie actiuni,
conceptii, atitudini, avand un grad ridicat de gravitate manifestate o perioada mai
indelungata, dezaprobarea lor poate avea drept consecinta schimbarea profunda a
personalitatii, reinnoirea de sine si trsansformarea individului suv un anumit aspect.
Fapte de modificare in acest sens a personalitatii pot si intalnite si in conditii
obisnuite cand oamenii, indeosebi cei tineri, in urma ridicarii nivelului de cultura, a
gradului de constiinta, se debaraseaza de conceptii si atitudini negative, cum ar
incercarea de a trai fara sa munceasca, sa reincadreaza in activitatea social-utila, isi
schimba radical atitudinea fata de munca.
7
dificila este renuntarea de buna voie la ceva placut, care devine dupa un timp
indispensabil.
Pentru formarea capacitatilor de autorenuntare se recomanda efectuarea
exercitiilor de renuntare la satisfacerea anumitor trebuinte chiar daca, pentru
indeplinirea lor exista toata conditiile necesare.
8
BIBLIOGRAFIE: