1

Suine

Particularităţi
Suinele sunt animale monogastrice, omnivore.
Dacă furajele sunt puţin mărunţite masticaţia este activă şi salivaţia abundentă, mai
ales în hrănirea cu furaje uscate (10-15 l salivă/zi).
Stomacul are capacitate mică şi intervine activ în mărunţirea hranei. În colonul
helicoidal are loc fermentaţia metanică a celulozei, dar are valori mult mai reduse decât la
ecvine şi rumegătoare. Cerinţele de proteină ale organismului sunt mai ridicate decât la
erbivore şi, în mod particular faţă de proteina cu valoare biologică ridicată. Sunt uşor
carenţabile în vitamine şi elemente minerale.
Au gustul şi mirosul dezvoltate şi consumă mai bine hrana preparată. Valorifică cu
15% mai bine furajele concentrate, iar suculentele şi masa verde sunt valorificate
dependent de conţinutul acestora în celuloză (celuloza = factor limitativ).
În alimentaţia diferitelor categorii de producţie de la suine intră o mare varietate de
furaje. Ponderea cea mai mare (70-80% din valoarea nutritivă a raţiilor, până la 90 sau
chiar peste 90%) o au concentratele de origine vegetală.
Hrana se administrează sub formă de amestecuri, grăunţele fiind măcinate,
transformate în uruieli mijlocii, iar rădăcinoasele şi suculentele este bine să se taie felii sau
tăiţei (obstrucţiile esofagiene sunt greu de remediat la suine).
Se utilizează diferite metode de tratare a furajelor care au drept scop creşterea
consumului voluntar prin ameliorarea calităţilor gustative şi creşterea valorii nutritive:
prăjirea grăunţelor, zaharificarea, dospirea, fermentarea.
Raţia trebuie să aibă un volum mic şi poate fi distribuită la discreţie (la unele
categorii) sau în 3-4 tainuri, sub formă uscată sau umedă.
Sfecla furajeră se recomandă a fi administrată în stare crudă. Cartofii sunt
valorificaţi mai bine dacă sunt fierţi în prealabil.
Celuloza din raţie este un factor limitativ, nivelul ei netrebuind să depăşească 5% la
tineret şi 7-10% la animalele adulte.
Asigurarea nivelului proteic se va face atât prin proteina de origine vegetală –
şroturi, mazăre – , dar şi prin nutreţuri de origine animală care asigură aportul de a.a.
esenţiali. Furajele proteice vegetale se utilizează în proporţie de 10-25%, iar cele de origine
animală în proporţie de 2-7%.
Nivelul proteic trebuie corelat cu nivelul energetic. În hrana suinelor, grăunţele de
porumb, orz mei, sorg reprezintă 75-80% din hrană.
Ovăzul este un furaj extrem de important care nu trebuie să lipsească din hrana
vierilor (50-60%) şi a tineretului pentru reproducţie (30% - limitarea la tineret se datorează
celulozei).
În sistemele de creştere intensivă se pot utiliza suculentele de iarnă – sfecla, napii –
în % de 15-45% din raţie. Morcovii furajeri, la animalele de reproducţie – 3-5%, masa
verde 10-25% (lucernă).
În perioada de iarnă se poate utiliza făina de fân de lucernă sau lucerna deshidratată
10%.
Suplimentele minerale: sarea 0,5-0,7%, carbonatul de calciu 1%.
 2

Tipuri de alimentaţie la suine (tipul concentrat, semiconcentrat, voluminos)

1. Tipul concentrat – utilizează nutreţuri combinate destinate fiecărei categorii de
producţie (în creşterea intensivă).
2. Tipul semiconcentrat – nutreţul combinat asigură 50-60% din raţie, iar restul este
acoperit cu suculente sau alte categorii de nutreţuri cu importanţă locală.
3. Tipul voluminos – utilizează într-o proporţie mai mare nutreţurile suculente
(cartofi, sfeclă) care acoperă 50-60% din cerinţe, iar diferenţa este acoperită de
concentrate.
Cerinţele de hrană sunt stabilite în funcţie de vârstă, sex, stare fiziologică, masă
corporală, sporul de m.c., compoziţia chimică a furajelor şi alţi factori. Aceste cerinţe sunt
cuprinse în tabele. De regulă, reţetele furajere cuprind două părţi: partea superioară care
redă cerinţele nutritive ale animalelor şi partea inferioară care cuprinde proporţiile furajelor
înscrise în raţie.
Cerinţele de apă sunt de 2-4,5 l/kg SU. Raportat la 100 kg m.c., aceste cerinţe sunt
de 7 l la adulte şi 2 l la tineret. Acestea oscilează, fiind mai mari la scroafele în lactaţie, dar
depind şi de temperatura ambiantă. Este foarte important ca la toate categoriile de vârstă şi
producţie ca apa să se asigure la discreţie.
Activitatea enzimatică a tubului digestiv se dezvoltă de la vârsta de 10 zile.
Hrănirea suplimentară a purceilor începe de la vârsta de 6 zile, cu nutreţ de bună calitate
(01, care are şi zahăr). Aceste amestecuri de concentrate sunt valorificate mai bine decât
celelalte specii (cu până la 40% mai mult decât erbivorele).
În raţie sunt importante: asigurarea echilibrului energo-proteic, asigurarea valorii
biologice a proteinei, asigurarea vitaminelor şi elementelor minerale.
Calciul se va asigura în limitele cerinţelor, fiind important raportul Ca:P. Necesar:
Fe 7 mg/zi, Cu 10 mg/zi.
Ritmul de creştere al suinelor este influenţat de ingesta voluntară de hrană care, la
rândul său este influenţată de apetit (este determinat de calităţile gustative ale hranei, de
nivelul de preparare, de modul de administrare).
Apetitul este redus la purcei, dar este mai mare la tineret şi la animalele adulte.
Până la greutatea de 40 kg ingesta de hrană nu satisface potenţialul de creştere, deci este
important să se stimuleze consumul. La o greutate mai mare de 50 kg se depăşeşte prin
apetit capacitatea de creştere şi asimilaţie a hranei, deci este necesară restricţionarea
furajării.
Toate categoriile de suine sunt pretenţioase la gust şi miros: preferă nutreţurile
dulci-sărate, aromate şi refuză furajele amare, acre sau prost conservate, cu modificări
organoleptice. Sunt refuzate şi amestecurile în care participă grâul cu neghină, lupinul.
Prepararea prin prăjire, zaharificare, fermentare, drojduire stimulează consumul, la fel şi
nutreţurile aromatizate (cu vanilie).
Grăunţele se macină la un diametru de 1,5 mm, dimensiunile mai mari influenţează
negativ digestia, iar cele mai mici favorizează ulcerul gastric.
Fierberea se practică pentru uruieli, dar şi pentru alte nutreţuri. De obicei se fierb în
amestec. Prin fierbere creşte consumul voluntar, purceii se obişnuiesc mai uşor cu furajele
şi, de asemenea, se pot obţine preparate dietetice.
Sistemul de hrănire poate fi la discreţie (se aplică până la vârsta de 4 luni, la porcii
între 25-50 kg) sau restricţionat (3-4 tainuri fixe în funcţie de vârstă, categoria de
 3

producţie, starea fiziologică; se aplică mai ales pentru vieri şi scroafe, categorii la care
riscul de îngrăşare este mai mare).
Ca şi performanţe productive, nu sunt diferenţe deosebite între furajarea uscată cu
granule şi furajarea cu făinuri (acestea cresc cantitatea de pulberi din aer).

Alimentaţia vierilor

Are scopuri diferite:

 La vierii tineri se urmăreşte creşterea moderată până la maturitatea fiziologică
 La vierii maturi se urmăreşte menţinerea constantă a greutăţii vii şi obţinerea unui
material seminal de calitate, cu o capacitate fecundantă bună
Sunt importante: valoarea biologică a proteinei, conţinutul în triptofan (a.a. limitant
pentru această categorie), conţinutul în vitamine (A, B, C) şi elemente minerale (K, Na, P,
Ca, Cl) al raţiei.
În creşterea intensivă, nutreţul combinat destinat vierilor trebuie să asigure:
– 2900 kcal EM/kg
– 14,5 g PB
– 0,55% lizină
– 0,45% metionină şi cisteină

Consumul zilnic de nutreţ combinat este de:

– 2 – 2,5 kg/animal în perioada de repaus
– 2,5 – 3 kg/animal în perioada de montă moderată
– 4,5 kg/animal în perioada de utilizare intensă, cu condiţia ca fermierul să
urmărească cu atenţie evoluţia animalului
Nutreţurile de bază în amestecuri sunt ovăzul şi orzul care trebuie să reprezinte
50%, apoi porumbul, tărâţele, suplimentele minerale, vitaminele.

În creşterea în sistemul gospodăresc se administrează (în 2-3 tainuri):

– 3-4 kg de suculente de iarnă/zi sau masă verde vara, 0,4-0,6 kg/100 kg
– 1-2 kg de concentrate
– 1 ou, 1-2 l de lapte smântânit/100 kg m.c.

Adăparea se face la adăpători automate.

Temperatura ambiantă este foarte importantă (optim 15-17 oC). În sistemul
gospodăresc este recomandată existenţa bazinelor cu apă pentru răcire, iar în sistemul
intensiv sisteme de pulverizare a apei pentru scăderea temperaturii.

Alimentaţia scroafelor

Alimentaţia scroafelor în repaus şi a celor gestante

Scopul este obţinerea unui număr mai mare de purcei, cu un randament maxim de
creştere, cu imunitate corespunzătoare.
Creşterea în greutate în perioada de gestaţie se datorează mai multor factori:
– creşterii moderate în greutate mai ales la primipare şi secundipare
 4

– dezvoltării fetuşilor şi anexelor fetale

– refacerii rezervelor folosite în lactaţia anterioară
– sporului de m.c. datorat gestaţiei
Durata gestaţiei este de 115 zile, iar numărul de produşi este de 7-12.
În faza de repaus nivelul energetic trebuie să depăşească cu puţin nivelul energetic
pentru întreţinere. În faza de pregătire pentru montă sau însămânţare, cerinţele se
majorează cu 15-20%.
În primele 3 luni de gestaţie cerinţele de energie vor fi egale cu cele de întreţinere,
iar în ultima lună se vor majora cu 20-25% faţă de cele de întreţinere.

Alimentaţia scroafelor în lactaţie

Lactaţia la scroafă se declanşează cu 2-3 ore înainte de parturiţie, durata acesteia

fiind de 2 luni.
Producţia de lapte este dependentă de rasă şi numărul de purcei fătaţi. Se apreciază
că:
– în săptămâna 1 de lactaţie producţia de lapte este de 3-4 l/zi
– în săptămânile 3-4 de până la 8 l/zi
– în săptămânile 5-8 de 3-4 l/zi
Producţia totală este de 340 l, iar comparativ cu laptele de vacă, laptele de scroafă
conţine 15-20% SU; o scroafă elimină zilnic prin lapte 7000-8000 kcal. Acesta este
motivul pentru care scroafele slăbesc în primele săptămâni de lactaţie, indiferent de nivelul
raţiilor.
Eficienţa de utilizare a energiei în producţia de lapte este de 71%, la care se adaugă
faptul că în primele zile după parturiţie scade drastic consumul de furaje. Deci stimularea
consumului voluntar de furaje se va face prin administrarea de produse de bună calitate.
În primele zile după parturiţie se va administra terci de tărâţe cu adaos de NaCl şi
sulfat de sodiu pentru accelerarea tranzitului intestinal.
În continuare se vor administra cereale de bună calitate, asigurându-se în cazul
energiei:
– 0,9 UN/100 kg m.c. – pentru funcţiile vitale
– 0,5 UN pentru un purcel alăptat (cerinţele pentru lactaţie)

În sistemul gospodăresc:
– vara: 10 kg de masă verde (leguminoase) şi 1,5-3 kg concentrate
– iarna: 0,5-1,0 kg făină de lucernă, 5-10 kg suculente de iarnă, 1,5-3 kg de
concentrate.
Printr-o alimentaţie bine organizată, greutatea scroafei se va reduce mai puţin în
primele 4 săptămâni de lactaţie, iar purceii se dezvoltă normal şi sunt sănătoşi. Cu câteva
zile înainte de înţărcare se va reduce cantitatea de concentrate din raţie.

Alimentaţia purceilor sugari

Ritmul de creştere al acestora este mare, deci raţiile trebuie să conţină substanţe
uşor digestibile şi proteină cu valoare biologică mare.
În primele 8 săptămâni de viaţă, un purcel consumă 40 l de lapte.
 5

Laptele asigură dublarea în greutate la o săptămână, determină creşterea în greutate

de 5 ori la o lună. Un kg spor în greutate se asigură prin 4 l de lapte.
Frecvenţa suptului este mare în primele zile de viaţă (20-25 ori/zi), dar cantitatea de
lapte consumată la un supt este mică (20-30 g/supt)
Capacitatea de digestie a SU creşte odată cu dezvoltarea echipamentului enzimatic
care se poate considera complet la vârsta de 7 săptămâni (în condiţiile unei alimentaţii
complete).
În primele 3 săptămâni purceii au în echipamentul enzimatic lactaza, dar lipseşte
amilaza, maltaza, sucraza. De asemenea, dintre enzimele proteolitice este prezentă doar
tripsina, dar în C% mică, care creşte constant până la 3 săptămâni. Pepsina lipseşte, dar
creşte până la 7 săptămâni (în primele săptămâni este inactivă deoarece nu se secretă acid
clorhidric). Lipazele sunt în cantitate redusă, astfel purceii în primele săptămâni de viaţă
pot digera doar proteinele, glucidele şi lipidele din laptele matern.
După vârsta de 3 săptămâni se reduce lactaza şi creşte producţia celorlalte enzime
– amilaza pancreatică, enzimele proteolitice, lipazele; deci, de la această vârstă, purceii pot
să valorifice şi alte surse de hrană decât laptele matern. La 5 săptămâni echipamentul
enzimatic este bine dezvoltat, iar la 7 săptămâni poate fi considerat complet.
Este bine ca alimentaţia suplimentară să se introducă de la vârsta de 5-6 zile pentru
stimularea acţiunii secretorii şi dezvoltării echipamentului enzimatic. Suplimentarea se va
face cu furaje de bună calitate, de obicei nutreţul combinat 01. Dacă nu se pot amenaja
locuri suplimentare pentru furajarea purceilor, se va avea în vedere ca furajul pentru
scroafă să fie de foarte bună calitate pentru a putea fi consumat şi de purcei.
Prima criză – apare la vârsta de 14-15 zile, moment în care laptele scroafei nu mai
acoperă cerinţele nutritive ale purceilor. De aceea este foarte importantă suplimentarea
timpurie a alimentaţiei, pentru ca purceii să dispună totuşi de un echipament enzimatic care
să le permită, la 14-15 zile, să digere suplimentele.
Suplimentarea se va face:
– în sistemul gospodăresc – cu grăunţe prăjite
– în sistemul intensiv – cu furaj combinat 01 (conţine şi zahăr furajer)
În primele 24 h trebuie tăiaţi colţii purceilor (pentru a nu fi respinşi de scroafă); la 2
săptămâni este bine ca masculii să fie castraţi.
Pentru prevenirea anemiei feriprive se administrează fier în primele 2-3 zile de
viaţă – ex. fier dextran i.m. profund 2 ml.
A doua criză – survine la vârsta de cca. 21 de zile – este o criză imunologică –
datorată epuizării imunităţii pasive. În această perioadă creşte sensibilitatea şi
receptivitatea purceilor faţă de infecţiile banale.
A treia criză – este înţărcarea.
– În sistemul gospodăresc la 7-8 săptămâni
– În sistemul intensiv se poate şi la 5-6 săptămâni
Greutatea cea mai convenabilă la înţărcare este de 10 kg, dar să nu fie mai mică de
7 kg, iar purceii trebuie să consume zilnic 500 g de nutreţ combinat.
Nutreţul PRESTARTER trebuie să aibă 20% PB şi 2950 kcal EM/kg furaj. Se pot
include, alături de cerealele obişnuite, şroturi, făinuri de origine animală (4-5%), lapte praf
(4%), grăsimi (2-3%), premixuri vitamino-minerale, substanţe corectoare de gust, zahăr
furajer.
 6

Este important ca înţărcarea să se facă treptat şi, de regulă, se realizează prin

scoaterea scroafei din boxă intervale din ce în ce mai mari de timp.
În perioada de înţărcare sau imediat după înţărcare, purceii vor fi hrăniţi
restricţionat pentru a preveni boala edemelor (produsă de E. coli) favorizată de consumul
exagerat care dezechilibrează flora intestinală.
În sistemul gospodăresc de utilizează concentratele, făina de fân, suculentele de
iarnă sau masa verde (vara). Când se folosesc subprodusele din lapte sau se face furajarea
umedă, hrănitorile se vor curăţa după fiecare administrare.
După vârsta de 90 de zile se va face furajarea în funcţie de destinaţie – pentru
reproducţie sau pentru îngrăşare.

Tineretul destinat reproducţiei – scrofiţe

Hrănirea se va face în două faze:
– Faza I – greutatea de 25-50 kg – nutreţ combinat cu 15-16% PB şi 2800 kcal
EM/kg furaj în cantitate de 1,8 kg/animal/zi
– Faza II – greutate 50-100 kg – nutreţ combinat cu 14% PB şi 3000 kcal EM/kg
furaj, în cantitate de 2 kg/animal/zi
Până la 8 luni, când scrofiţele sunt dirijate spre montă, cantitatea de concentrate
consumată trebuie să fie de 320 kg/animal.
În sistemul gospodăresc, raţiile vor cuprinde iarna:
– 1-1,2 kg concentrate
– 0,5-0,6 kg făină de fân de lucernă
– 4-8 kg de suculente de iarnă
Iar vara:
– 1-2 kg de concentrate
– 6-8 kg de masă verde
Alimentaţia restrictivă se va face până la pubertate, apoi, până la montă sau IA se
va face o furajare abundentă pentru a stimula ovulaţia. După montă se revine la furajarea
restricţionată pentru a preveni îngrăşarea

Tineretul destinat reproducţiei – vieruşi

Se va face în trei faze:
– faza I – 25-50 kg – 2 kg nutreţ combinat/zi
– faza II – 51-80 kg – 2,5 kg nutreţ combinat/zi
– faza III – 81-120 kg – 2,8 kg nutreţ combinat/zi
Consumul total pe cele trei faze va fi de 300 kg/animal. Se va supraveghea
conţinutul în a.a. esenţiali – lizină, metionină – vitamina A şi SM.
În sistemul gospodăresc, iarna:
– 1-1,5 kg concentrate
– 4-5 kg suculente de iarnă, din care 2-3 kg trebuie să fie morcovi furajeri
– 0,4-0,5 făină de fân de lucernă
Iar vara:
– 1-2 kg de concentrate
– 5-8 kg de masă verde
La vârsta de 8 luni pot fi dirijaţi pentru montă sau recoltare de material seminal,
conform unui program care să nu epuizeze animalul.
 7

Porcii la îngrăşat

Se diferenţiază trei categorii:

– creşterea pentru carne
– creşterea pentru carne-grăsime
– creşterea pentru grăsime

A. Creşterea pentru carne

1. Creşterea timpurie
Depunerea de proteină are loc până la greutatea vie de 100-110 kg. Depunerea de
grăsime începe la GV de 50 kg şi accentuează cu cât greutatea corporală este mai mare.
Îngrăşarea se face în două faze:
– faza I – 25-50 kg
– faza II – 51-110 kg
Dirijarea calităţii sporului se va realiza prin calitatea nutreţurilor, prin raportul
dintre diferite substanţe nutritive din furaje.
Cel mai important raport care trebuie respectat este raportul energo-proteic. La un
nivel redus de proteină se depozitează o cantitate mare de grăsime în organism, iar la un
nivel ridicat al proteinei este favorizată depunerea acesteia în muşchi şi creşterea ochiului
muşchiului. Proporţia maximă de carne în carcasă se obţine prin creşterea conţinutului de
proteină cu 1-2% faţă de cel care asigură sporul maxim în greutate. Acelaşi efect se obţine
şi prin creşterea proporţiei de lizină din raţie, dar cu dezavantajul costurilor.
Creşterea conţinutului de Cu din raţie măreşte activitatea tripsinei (deci
îmbunătăţeşte digestia proteinelor) şi creşte ingestia de furaje.
Structura amestecurilor furajere este specifică pentru cele două faze sau, în unele
sisteme, pentru cele trei faze (25-50 kg, 51-80 kg, 81-110 kg).
În amestec, ponderea cea mai mare o au cerealele (porumb, orz), apoi proteicele
vegetale, animale, premixurile.
Tărâţele, făina de fân, nutreţurile verzi reduc nivelul energetic al raţiilor şi conduc
la scăderea proporţiei de grăsime din carcasă.
Furajarea uscată şi la discreţie influenţează negativ utilizarea hranei şi calitatea
carcasei. Administrarea de tainuri mai frecvente, fără a se reduce cantitatea de furaje,
conduce la îmbunătăţirea calităţii carcasei.
Hrănirea la discreţie se poate practica:
– sub formă uscată, până la G de 50 kg
– sub formă umedă, de la 51 la 110 kg
Totuşi, alimentaţia restricţionată duce la o mai bună valorificarea a furajelor, reduce
risipa şi conduce la obţinerea unor carcase superioare calitativ.
Conversia mai bună a hranei are loc la masculii castraţi; scroafele, deşi au ingesta
zilnică mai mică, valorifică hrana cu 5% mai bine decât masculii castraţi.

Faza I – nutreţ combinat cu 15-16% PB şi 3150 kcal EM/kg furaj

Faza II – nutreţ combinat cu 13-14% PB şi 3300 kcal EM/kg furaj
Consumul specific este de 3,6-3,9 kg/animal/zi.
 8

În sistemul gospodăresc se utilizează nutreţurile verzi, suculentele de iarnă,

concentratele, subprodusele lactate, resturi menajere (trebuie sterilizate prin fierbere).
În cazul în care se utilizează trifoiul şi lucerna raţia este echilibrată în proteine şi se
economisesc concentratele; se administrează:
– 4-8 kg suculente de iarnă sau 4-12 kg de resturi de la cantină şi 1-2 kg
concentrate
– sau 1,5-2,5 kg concentrate şi subproduse lactate
SMZ este de 500-550 g, cu un consum specific de 4,5-5,5 UN/kg SMZ

2. Îngrăşare pentru bacon

Pentru acest sistem de îngrăşare se foloseşte o anumită tehnologie de creştere,
animalele se sacrifică la 80-90 kg şi stratul de slănină este mai subţire se 2,5 cm.
Se obţine carnea care este cea mai solicitată, iar reuşita creşterii depinde de rasă (se
preferă Landrace), vârstă şi alimentaţia animalelor pe perioada de creştere.
Principalele nutreţuri care intră în raţie sunt:
– orzul, secara, grâul
– rădăcinoasele
– făina de fân, făinurile de origine animală
– nutreţurile verzi
– laptele smântânit
Nu se administrează porumbul şi şroturile. Doar în mod excepţional se
administrează în faza I porumb maxim 20% şi şroturi 10-15% din amestec.
În sistemul intensiv:
– în faza I – nutreţ combinat cu 2900 kcal EM/kg furaj, 16% PB şi 0,8% lizină
– în faza II – nutreţ combinat cu 2900 kcal EM/kg furaj, 15% PB şi 0,7%
lizină
Consumul specific este de 3,3 kg nutreţ pentru 1 kg spor.

În sistemul gospodăresc:
– iarna: 2-5 kg suculente de iarnă, 1,5-2,5 kg concentrate
– vara: 4-5 kg masă verde şi 1,5-3,5 concentrate
Se administrează în 4 tainuri, de preferat a se da sub formă de terciuri preparate cu
subproduse de lapte. Consumul specific este de 3,5-4 UN/kg spor.

B. Creşterea pentru carne-grăsime

Se continuă îngrăşarea de la 110 kg la 150 kg folosindu-se aceeaşi raţie din faza a
II-a.
Se administrează concentrate, suculente: 5-8 kg de suculente sau nutreţuri verzi şi
1-2 kg de cereale. Proporţia de cereale creşte treptat până la 3-4 kg/animal/zi în faza finală.
Nivelul proteic al raţiilor este mai redus pentru că sporul în greutate este mai ales pe seama
grăsimii.

C. Creşterea pentru grăsime (recondiţionarea animalelor)

Se adresează animalelor adulte, după încheierea ciclului de producţie.
 9

Durata recondiţionării depinde de starea animalelor, scoaterea lor din circuitul

reproducător pe motiv de supraîngrăşare reclamând o perioadă mai scurtă de
recondiţionare.
Durata este de 2-5 luni şi se desfăşoară în două faze:
– de pregătire (1-2 luni) – 6 kg suculente de iarnă sau 12 kg masă verde şi 2-
2,5 kg concentrate
– de finisare (2-3 luni) – 3-4 kg nutreţ de volum (suculente sau masă verde) şi
3-4 kg concentrate.
În amestecul de concentrate este bine să predomine orzul (influenţează pozitiv
calitatea slăninii).
Se pot administra 3-4 tainuri pe zi sub formă de terciuri dense. Adăpare la discreţie.
Consumul specific este de 8-10 UN/kg spor de masă corporală.