Mi-am spus că eu nu voi fi la fel, că nu voi face greșelile lui, carne din carnea și

sufletul lui, cel cu care semăn atât de mult. Mi-am spus că voi avea demnitate și voi
iubi curat. Mi-am spus toate astea, crezând că sunt sinceră și chiar eram.

Știi lecția aia cu „niciodată să nu spui niciodată”? Nici eu n-o știam. N-o știam nici
pe aia cu „dacă vrei o schimbare, începe cu tine”.

Am început așadar cu mine, într-un moment în care niciodată se transformase,

ușor agresiv, în „de ce nu?!”.

Ne-am cunoscut devreme, m-a cerut de soție după o lună și ne-am căsătorit tot
devreme, raportat la anii pe care-i dețineam amândoi la secțiunea „Trăiți și asuma ți,
amin!”. Întotdeauna am avut o relație fantastică, iubirea care a izbucnit vulcanic între
noi a ars cu vâlvătaie an după an, crescând în intensitate. A fost prietenul meu cel
mai bun, bărbatul căruia i-am încredințat fiecare secret sau dilemă, mi-a stat alături
neclintit și cu o maturitate care mie mi-a lipsit de cele mai multe ori. Am înv ățat
abecedarul iubirii adevărate lângă el și am învățat cum să mă iubesc tot pornind de la
el.

Când a apărut fiica noastră, bucată ruptă din el, am crezut c ă ne vom pierde
intimitatea, prietenia, iubirea, printre nopți nedormite și diformitatea corpului meu pe
care l-am urât cu pasiune până am născut. Alea 7 kile jumate, luate în 9 luni, s-au
topit în primele 2 zile, iar într-un an eram mai slabă decât fusesem înainte de sarcin ă.
Nu a fost suficient. Mi-am dorit mai mult, mereu mai mult. Din orice.

Omul este un animal evoluat. Instinctul primar nu fuge nicăieri, chiar dac ă îl
acoperă straturi groase de rațiune.

N-am luptat nicio clipă împotriva lui, pentru că varianta asta nu exista. L-am
îmbrățișat cu candoarea cu care spuneam de fiecare dată: dac ă ra țiunea mea mai dă
greș uneori, instinctul niciodată, așa că e singurul pe care îl urmez de ani de zile, cu
sfințenie!

După 15 ani lângă omul meu, a venit ziua în care mi-am dorit un amant. Nu pentru
că mi-a lipsit vreodată ceva, ci pentru că am vrut să văd cum e. Și mai știi de ce?
Pentru că citesc de atâta vreme Catchy, cu toate poveștile alea intense despre iubiri
interzise, încât mi-e poftă de ceva nou, ca unui însetat de sticla aburită și rece, din
fața lui… Mă stârnește numai gândul că mă voi întâlni mai pe seară cu el și mă va
duce, repede, departe de oraș, să ne consumăm iubirea, pe sub fuste de mătase
ridicate la repezeală pe capota încinsă a mașinii.

Fie-mea a plecat cu bunicii în vacanță, așa că am weekend-urile libere pentru o

vreme.

– Azi vreau să mă iei de acasă și să mă duci în natură!

E devreme încă, iar aerul fierbinte al amiezii mă face să mă înfior de plăcere, la

gândul că-mi va mângâia curând pielea cafenie și goală.

– Mmmm…, mârâie ca un animal, iar eu știu că îi e poft ă… Hai mai bine să ne

vedem la apus, ce zici?
 – Fieee…mă bosumflu puțin, dar îmi trece repede, amândoi avem obligații.

La ora 18 urc repezită în mașină, cu rochița mea scurtă ridicată pe coapse și fără
lenjerie intimă.

Pornim spre pădurea de căprioare și lopătari, ascunsă la doi pași de civiliza ția de
beton și asfalt.

Pe drum se mai întinde spre coapsele mele și le mângâie ușor. Tensiunea mea e la
cote paroxistice încă de când am ieșit pe ușă, așa că nu mai rezist, încep să mă ating
în fața lui și nu mă opresc până la pădure.

Ajungem la lizieră întâmpinați de o mămică și un pui, care traversează grăbiți

drumul de pietriș, speriați de mașina care tocmai le-a tulburat liniștea. Vreo 20 de
cerbi mari, cu coarne uriașe, se ridică și fug din frunzișul uscat spre inima p ădurii. E
prima dată când văd cerbi de când vin aici, așa că bat fericită din palme, râzând ca un
copil.

Acolo s-au oprit timpul, viața și civilizația. Greierii și păsările se aud cu ecou.

Oprim pe dreapta, în adâncurile pădurii și ne consumăm iubirea repezit, brutal și

din picioare, sprijiniți de mașina care parcă s-a mulat perfect pe nevoile și înăl țimea
mea.

Mă dezgolesc cu teamă și las aerul răcoros să-mi mângâie pielea fierbinte. Tremur
a de toate, amestecate! Îl iubesc așa cum n-am crezut să pot iubi vreodată, dar nu-i
spun asta acum. Acum ascultăm natura…

Mă descalț de pantofii sport, ultima redută a civilizației din care vin, într-un impuls
nebunesc și încep să alerg și să sar pe drumul forestier, goală și desculță, cu pletele
lungi și negre pe spate, biciuindu-mi ba mijlocul, ba umerii sau sânii. Încep zâmbind,
apoi mă descătușez treptat și dau drumul șuvoiului de viață din mine. El mă pozează
încântat și prinde cadre dumnezeiești…

Oprește timpul, îmi vine să-i strig! Să nu mai fie nimic în lume, în afară de noi doi,
amanții supremi ai universului! Ascultăm, în schimb, liniștea, împietriți amândoi. În
curând va fi timpul…

– Mergem? îmi spune el cu jumătate de glas.

– Mergem…

– Hai, atunci, ne așteaptă Americanu’ la el, i-am zis că ajungem pe la 20:30. Au

ajuns și ai mei, între timp…

Ai lui au ajuns la băi, cu fiica noastră… 18 zile vom fi doar noi doi, iar prima tocmai
se apropie de final.

La începutul zilei, întărâtată de simțirile stârnite de Catchy și de ideea care mi-a

răsărit jucăuș în cap, mi-am spus singură: „la dracu, de ce nu?!” și l-am băgat în
ședință:

– Azi voi fi amanta ta, tratează-mă ca și cum ar fi adevărat și du-mă departe!

 Și m-a tratat regește, înnebunit deja, de dimineață, de ineditul situa ției. Pentru că
nu există amantă mai bună decât Femeia ta și nici amant mai bun decât Omul tău. Și
oricând mi-am dorit o schimbare, mi-am început schimbarea din interior și-am devenit
ce mi-am și și-a dorit, pentru că încă suntem doar noi doi, echipa de oțel! Și împreun ă
putem fi orice. De ce să caut în afară, când în patul meu am singurul b ărbat adevărat
care îmi poate fi, pe rând, iubit, soț, amant? De ce să umble după plăceri efemere,
intense doar datorită noutății pe care o reprezintă femeia din fața lui, ca un b ăț bleg
cu artificii reci, de brad comunist, când doar femeia lui de 15 ani știe exact, dup ă
atâta timp, unde, cum, când să-l atingă, ca să ia foc cu artificii de 4 iulie?

Dacă vrei o schimbare, începe cu tine, pentru că nu e nimic în neregulă să vrei mai
mult. Mereu mai mult. Dar ai grijă unde cauți! Uneori soluția doarme chiar cu tine în
pat și nici măcar nu știi, pentru că n-ai avut curiozitatea să cau ți întâi acolo…