COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ A REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA ŞI

UCRAINA

Dr. Mihai ROŞCOVAN

Cooperarea transfrontalieră reprezintă unul din instrumentele polivalente importante care

presupune şi mobilizarea resurselor financiare în cadrul unor proiecte comune. Obiectivele pe
termen lung ale unor atare proiecte au ca finalitate: (i) crearea mai multor avantaje bilaterale;
îmbunătăţirea infrastructurii fizice şi economice; (ii) dezvoltarea resurselor umane ale regiunii;
(iii) adâncirea legăturilor culturale şi educaţionale; (iv) pregătirea pentru aderarea la UE; (v)
protecţia mediului etc. Având în vedere faptul că şase judeţe din Republica Moldova participă
împreună cu judeţe din România şi regiuni din Ucraina în cadrul euroregiunilor „Prutul de Sus”,
„Siret-Prut-Nistru” şi „Dunărea de Jos”, noile oportunităţi sunt considerate drept avantaje ale
viitoarelor regiuni de dezvoltare ce se impun să fie valorificate pe deplin.

Imediat după proclamarea independenţei şi recunoaşterea de către comunitatea

internaţională, Republica Moldova a depus eforturi considerabile pentru stabilirea relaţiilor
internaţionale, prin aderarea la cele mai importante organisme şi organizaţii politice şi economice
internaţionale, precum şi prin semnarea acordurilor bilaterale cu diferite ţări. Fiind o ţară mică,
cu resurse naturale limitate Republica Moldova nu-şi poate dezvolta economia, decât integrându-
se în structurile economice europene şi mondiale. În acest sens, eforturile de integrare în
comunitatea internaţională au fost promovate atât la nivel central, cât şi la nivel regional prin
intensificarea cooperării comunităţilor regionale cu structurile similare din ţările vecine,
România şi Ucraina.

Relaţii de colaborare stabile între regiunile frontaliere ale Republicii Moldova, României şi
Ucrainei au fost stabilite încă la mijlocul anilor ‘80, însă ele purtau un caracter mai mult formal.
După 1989, odată cu noile realităţi din Europa, aceste relaţii s-au intensificat, dar ele erau stopate
de lipsa clarităţii în relaţiile externe între state. Prin semnarea tratatului de bază româno-
ucrainean la 2 iunie 1997, au fost puse bazele unei cooperări mai strânse între România şi
Ucraina în diferite domenii, inclusiv în domeniul cooperării transfrontaliere. În conformitate cu
art. 8 a Tratatului, părţile se angajau să sprijine cooperarea între unităţile administrativ-teritoriale
din regiunile de frontieră. Mai mult decât atât, prin acelaşi articol se preconiza crearea
Euroregiunilor „Prutul de Sus” şi „Dunărea de Jos” la care puteau să participe şi unităţi
administrativ-teritoriale din Republica Moldova. Euroregiunile, fiind formele instituţionalizate
ale cooperării transfrontaliere constituie, în prezent, un model eficace pentru rezolvarea
problemelor de dezvoltare social-economică a oricăror ţări limitrofe. Acesta se explică prin
faptul că între regiunile de frontieră a ţărilor limitrofe există legături tradiţionale stabilite de
veacuri, problemele cu care se confruntă sunt în mare parte omogene, iar rezolvarea lor nu se
poate face exclusiv pe teritoriul statelor naţionale.

Iniţiativa privind instituţionalizarea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova,

România şi Ucraina a fost lansată de Preşedintele României la începutul anului 1997. Ea a fost
materializată puţin mai târziu, în cadrul summit-ului de la Ismail din 3-4 iulie 1997 prin
semnarea de către Preşedinţii Republicii Moldova, României şi Ucrainei a „Declaraţiei privind
cooperarea transfrontalieră” şi, la nivel guvernamental, a protocolului de colaborare trilaterală
între cele trei ţări.

Poziţia statelor. Opţiunea politică a României, respectiv orientarea ireversibila spre

integrarea euro-atlantică impune acceptarea teoretică si practică a regionalismului. Cu toate că
România nu se opune cooperării transfrontaliere, pe care o consideră parte componenta a
procesului general-european de integrare, totuşi preferă ca aceasta sa fie decisa la nivel statal
pentru fiecare caz in parte, pe baza de principii si criterii bine definite, care sa ofere garanţii si
perenitate unei astfel de cooperări. Totodată, România punând accentul pe aderarea la
organismele euro-atlantice, nu poate să meargă prea departe în cooperare cu vecinii, reieşind din
situaţia că aceasta poate să greveze, ca ritm şi durată, asupra aderării la Uniunea Europeană. De
asemenea, prin relaxarea masurilor de control in zonele de frontiera care intra in componenta
euroregiunilor, ar putea apărea elemente şi condiţii care ar favoriza pătrunderea sau amplificarea
fenomenului terorist, al crimei organizate, acţiunilor de tip mafiot, criminalităţii economice,
fenomenului infracţional, traficului de droguri, armament, sau ar putea încuraja migrarea ilegala
a unor persoane din ţări cu tendinţe de emigrare.
La început, Ucraina a manifestat un „entuziasm temperat" faţă de iniţiativele privind
cooperarea in cadrul unor Euroregiuni „româneşti”, care implica participarea unor zone ale
teritoriului său cu o semnificativă populaţie românească. Daca idea de cooperare transfrontalieră
ar conţine numai dimensiunea economică, Ucraina s-ar fi conectat entuziast la iniţiativele statelor
vecine, văzând în aceasta un mijloc de a asigura evoluţia, fără un efort consistent din partea
Kievului, a unor zone mai puţin dezvoltate (raioanele Reni, Izmail, Chilia, regiunea Cernăuţi), in
condiţiile in care întreaga Ucraina se confruntă cu dificultăţi economice. Totuşi, in ultimii ani,
poziţia Ucrainei faţă de cooperarea transfrontalieră, a devenit pozitivă, ca urmare atât a abordării
mai pragmatice a problematicii care, pe fond, o avantajează datorita colaborării cu zone de
graniţă mai dezvoltate economic ale partenerilor, cât si urmăririi obiectivului politic de a se
afirma ca ţară cu vocaţie europeană, ce realizează zona tampon faţă de sistemul euro-asiatic al
Federaţiei Ruse. . Factorii de putere regională urmăresc obţinerea de avantaje economice şi
financiare cat mai substanţiale, inclusiv crearea de infrastructura industriala, de transporturi si
comunicaţii pe teritoriul Ucrainei.
Graţie avantajelor economice apărute, participarea Republicii Moldova în cadrul
Euroregiunilor prezintă un interes deosebit din partea autorităţilor de la Chişinău. Unităţile
teritorial administrative din România şi Ucraina posedă un potenţial economic mult mai mare în
comparaţie cu judeţele din Republica Moldova. Totodată, interesul vădit al Republicii Moldova
în aprofundarea relaţiilor de cooperare transfrontalieră a fost în permanenţă eclipsat de o
pasivitate pronunţată atât la nivel central, cât şi la cel local.

Pasivitatea părţii moldoveneşti în lansarea şi realizarea activităţilor de cooperare este

cauzată de mai mulţi factori. În Republica Moldova nu funcţionează o structură guvernamentală
care să promoveze politica regională de stat şi să sprijine interesele Euroregiunilor în structurile
centrale de stat. Structurile administrativ-teritoriale moldoveneşti constituite recent au redus mult
capacitatea şi aşa destul de joasă în promovarea unor politici de cooperare de sine stătător.
Practic, participarea parţii moldoveneşti în cadrul Euroregiunilor poartă un caracter inerţial, fiind
catalizată mai mult de relaţiile româno-ucrainene. Atât la nivel central cât şi la nivel judeţean nu
există strategii de integrare regională sau planuri de acţiuni concrete care să valorifice beneficiile
cooperării pentru teritoriile moldoveneşti de la frontieră. O altă cauză este şi insuficienţa
resurselor financiare de la bugetele locale pentru finanţarea activităţilor de cooperare, accesul şi
posibilităţile reduse la sursele financiare externe.

Euroregiunea “Dunărea de Jos”. Acţiunile concrete în vederea constituirii Euroregiunii

au urmat la reuniunea de la Ismail din 24-25 februarie 1998, desfăşurată sub egida Consiliului
Europei, unde s-a convenit asupra semnării „Declaraţiei cu privire la promovarea cooperării
transfrontaliere între autorităţile locale şi regionale din România, Republica Moldova şi
Ucraina”. De asemenea, la 9-10 iunie 1998, au fost organizate la Galaţi reuniuni la nivel de
experţi ai autorităţilor regionale interesate, la care s-a definitivat forma şi conţinutul Statutului
Euroregiunii “Dunărea de Jos”.
 La 14 august 1998, la Galaţi, în cadrul reuniunii conducătorilor regiunilor frontaliere ale
Republicii Moldova, României şi Ucrainei, a fost semnat Acordul privind crearea Euroregiunii
“Dunărea de Jos”. La aceeaşi reuniune a fost aprobat Statutul Euroregiunii, Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Consiliului şi au fost desemnate organele de conducere, executive şi
de coordonare a euroregiunii. Conform Statutului în cadrul euroregiunii intră: din partea
Republicii Moldova- judeţul Cahul, din partea României – judeţele Brăila, Tulcea şi Galaţi şi din
partea Ucrainei – regiunea Odesa.

Tabelul 1 Profilul Euroregiunii “Dunărea de Jos”

Ponderea Ponderea în
Unităţile Populaţi Nr. de loc.
Teritoriul, teritoriului, % populaţie, %
administrativ- a, la
mii km Euro Euro
teritoriale Pe ţară mii loc. Pe ţară 1 km
regiune regiune
Judeţul Cahul
2,7 7,1 5,1 248 5,2 6,1 103,5
Judeţul Brăila
4,4 1,8 8,3 403 1,8 9,9 85,9
Judeţul Galaţi
4,5 1,9 8,4 643 2,7 15,7 142.9
Judeţul Tulcea
8,4 3,5 15,8 266 1,2 6,5 31,7
Regiunea
33,3 5,5 63,0 2 528 5,1 61,8 76,2
Odessa
Total 53,3 100 4 090 100 76,7

Organul suprem de conducere al euroregiunii este Consiliul în componenţa căruia intră câte
trei membri ai fiecărei părţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice regionale. Consiliul este condus
de un preşedinte ajutat de un vice preşedinte. Organele de lucru ale euroregiunii sunt nouă
comisii de lucru pentru diferite domenii. Coordonarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în
cadrul euroregiunii sunt asigurate prin intermediul Centrului de Coordonare. Începând cu 18
martie 2003 Preşedenţia Consiliului a fost transmisă prin rotaţie judeţului Cahul, care pe
parcursul a doi ani zile vor coordona activitatăţile din cadrul Euroregiunii.

Euroregiunea “Prutul de Sus”. Activităţile concrete privind crearea Euroregiunii „Prutul

de Sus” au început în august 1997. Pentru început, partea ucraineană a propus ca în cadrul
Euroregiunii colaborarea să fie axată exclusiv pe problemele ecologice. Ecoeuroregiunea trebuia
să includă la prima etapă doar regiunea Cernăuţi şi judeţele Botoşani şi Suceava, iar în a două
etapă la Ecoeuroregiune se preconiza aderarea şi a câtorva raioane din nordul Republicii
Moldova.

În martie 1999, după câteva şedinţe de lucru la nivel de experţi, Acordul privind crearea
Euroregiunii a fost, finisat şi se preconiza să fie semnat la întâlnirea Preşedinţilor României şi
Republicii Moldova în cadrul vizitei lor în Ucraina. Evenimentul a fost, însă, amânat datorită ne-
finisării reformei administrativ-teritoriale în Republica Moldova. Ulterior, la nivelul autorităţilor
publice locale, au fost desfăşurate acţiuni pentru constituirea Euroregiunii. Aceste acţiuni s-au
finisat la Botoşani, la reuniunea şefilor administraţiilor publice locale din 22 septembrie 2000,
când a fost semnat Acordul privind crearea Euroregiunii “Prutul de Sus”. La aceeaşi reuniune, au
fost adoptate hotărârile privind constituirea Consiliului Euroregiunii, alegerea Preşedintelui în
Exerciţiu al Consiliului Euroregiunii, a fost aprobată simbolica Euroregiunii şi componenţa
Comisiilor de lucru.
 Conform Statutului în componenţa euroregiunii intră: din partea Republicii Moldova –
judeţele Edineţ şi Bălţi, din partea României – judeţele Suceava şi Botoşani şi din partea
Ucrainei – regiunea Cernăuţi.

Organul suprem de conducere al euroregiunii este Consiliul format din conducătorii

unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Euroregiunii. Preşedintele în exerciţiu al
Consiliului euroregiunii conduce activitatea Consiliului. Organele executive ale euroregiunii sunt
4 comisii de lucru constituite pe domenii de activitate, care organizează şi coordonează
activitatea euroregiunii în aceste domenii.

Tabelul 1 Profilul Euroregiunii “Prutul de Sus”

Ponderea Ponderea în
Nr. de loc.
Unităţile Teritoriul, teritoriului, % populaţie, %
Populaţia,
la
teritorial-administrate Mii km Euro mii loc. Euro
Pe ţară Pe ţară 1 km
regiune regiune
Judeţul Edineţ 3,1 9,3 10,7 300,7 7,0 10,3 95
Judeţul Bălţi 4,2 12,6 14,5 505,1 11,7 17,3 120
Judeţul Botoşani 5 2,1 17,3 461,3 2,1 15,8 92,5
Judeţul Suceava 8,1 3,4 28,0 716,3 3,2 24,6 84
Regiunea Cernăuţi 8,5 1,4 29,4 933,9 1,9 32,0 115
Total 28,9 100 2917,3 100 100,9

Asigurarea lucrărilor de secretariat pentru buna desfăşurare a lucrărilor Consiliului

Euroregiunii este efectuată de Secretariatul Consiliului Euroregiunii. Pentru realizarea direcţiilor
şi mecanismelor de acţiune concrete ale euroregiunii, sunt create grupuri de experţi, precum şi
grupuri de lucru.

Euroregiunea “Siret Prut Nistru”. La 18 octombrie 2002 a fost semnat Acordul de

constituire a euroregiunii moldo-române „Siret-Prut-Nistru”. În componenţa euroregiunii intră
din partea Republicii Moldova - judeţele Ungheni, Chişinău şi Lăpuşna şi din partea României –
judeţele Iaşi şi Vaslui.

Tabelul 2 Profilul Euroregiunii “Siret-Prut -Nistru”

Ponderea Ponderea în
Nr. de loc.
Unităţile Teritoriul, teritoriului, % populaţie, %
Populaţia,
la
teritorial-administrate Mii km Euro mii loc. Euro
Pe ţară Pe ţară 1 km
regiune regiune
Judeţul Chişinău 3,4 10,1 12,9 382,2 10,5 13,6 112
Judeţul Lapusna 3,5 10,4 13,3 282,2 7,8 10,0 81
Judeţul Orhei 3,2 9,5 12,1 303,4 8,4 10,8 95
Judeţul Ungheni 2,3 6,8 8,7 258,9 7,1 9,2 113
Judetul Soroca 3,2 9,5 12,1 278 7,7 9,9 87
Judeţul Iaşi 5,5 16,3 20,8 836,8 23,1 29,8 152
Judeţul Vaslui 5,3 15,7 20,1 466,7 12,9 16,6 88
Total 26,4 100 2808,2 100 106
 Realizări şi oportunităţi de cooperare. Cu toate că cadrul legal existent este suficient
pentru coordonarea şi planificarea activităţilor legate de dezvoltarea euroregiunilor, colaborarea
transfrontalieră se caracterizează printr-un triplu deficit - de prosperitate, de cooperare şi deficit
de integrare. Problemele de ordin politic existente între statele partenere n-au permis semnarea
unor acorduri interstatale cu privire la lărgirea substanţială a competenţelor autorităţilor locale în
ce priveşte activitatea euroregiunilor. Regimul circulaţiei mărfurilor, capitalurilor şi forţei de
muncă în Euroregiuni nu se deosebeşte, cu mici excepţii, de cadrul general existent.

Situaţia Euroregiunilor „Dunărea de Jos" si „Prutul de Sus", deşi proiectate a fi realizate de

aceiaşi parteneri, nu este similară. Cooperarea din sud, cu urmări pozitive in înviorarea activităţii
economice şi ameliorarea nivelului de trai al locuitorilor din zonele nord-dunărene - mai puţin
dezvoltate - convine şi nu ridică probleme pentru strategia Ucrainei. In consecinţă, oraşul Galaţi
si-a asigurat calitatea de centru al euroregiunii, prin forţa sa economică polarizând viaţa
comercială a sudului Republicii Moldova şi raioanelor dunărene ale Ucrainei. Euroregiunea
„Prutul de Sus" prezintă un interes sporit pentru Ucraina, întrucât aceasta îi favorizează
dezvoltarea pe direcţia vest. In consecinţă, Kievul va coopera angajat pentru realizarea unei
Euroregiuni intr-o zona mai ampla decât cea preconizata iniţial, cuprinzând regiunea Cernăuţi,
nordul judeţelor Suceava, Botoşani si al Republicii Moldova, Maramureşul de Nord si
Transcarpatia. Prin aceasta se urmăreşte crearea si consolidarea unei regiuni cu centrul la
Cernăuţi, cu un viitor economic bine conturat.

Evaluarea potenţialului economic şi social al euroregiunilor identifică numeroase

oportunităţi de cooperare transfrontalieră din diverse domenii, care vor accelera cooperarea
economică, precum şi vor impulsiona dezvoltarea economică a celor trei ţări părţi. Din întregul
spectru de oportunităţi vom menţiona:
 Corelarea programelor regionale de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi a căilor de
navigare fluvială
 Constituirea unor structuri comune privind certificarea mărfurilor, dezvoltarea pieţelor
de desfacere a produselor, ocuparea forţei de muncă, valorificarea şi dezvoltarea potenţialului
economic existent
 Coordonarea eforturilor privind aprovizionarea cu apă potabilă şi gaze naturale
 Dezvoltarea infrastructurii care să asigure facilitarea trecerii frontierelor, realizarea
unor noi puncte de trecere a frontierei şi modernizarea celor existente
 Dezvoltarea şi promovarea comună de oferte turistice şi a traficului turistic
 Organizarea festivalurilor, expoziţiilor, târgurilor culturale şi competiţiilor sportive
regionale
 Coordonarea programelor de protecţie a mediului, realizarea în comun a proiectelor şi
monitorizarea în comun a factorilor de poluare din regiuni.