Sunteți pe pagina 1din 1

Moda este un obicei, o deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social.

[1] Termenul
de "la modă" se aplică de obicei unei persoane care poartă haine sau accesorii care fac parte din
tendințele modei actuale, chiar dacă moda include mai multe ramuri. Moda se schimbă foarte repede;
este suficient ca cineva să descopere ceva mai bun și mai frumos, după care toată lumea va vrea acel
produs, moda schimbându-se cu o viteză incredibilă.
Chiar dacă interesul oamenilor pentru modă a fost și este prezent de mii de ani, această industrie a
început să capete contur mai târziu, prin jurul anilor 1850.
Isaac Singer este cel care a inventat mașina de cusut cu împunsătură continuă. La vremea aceea un
croitor numit Charles Frederick Worth a ajuns la un grad înalt de popularitate.
Hainele au fost cusute de mână o perioadă, mai precis înainte de 1850, chiar de către cei care le
purtau. Calitatea produsului depindea de talentul cusătoresei.
Climatul în care locuia și tendința din țară dar și standardele comunității locale erau reperele unei
gospodine obișnuite, în materie de modă, astfel încât toată comunitatea dintr-o anumită regiune se
îmbrăca la fel, cu foarte mici diferențe.
„Vinovatul” datorită căruia apar astăzi tendințe noi în fiecare sezon este Ludovic al XIV-lea, care avea
un simț aparte și un ochi educat pentru estetică, astfel că acesta a schimbat croiala hainelor masculine
de 63 de ori în timpul domniei sale de 72 de ani.
Denumirea de „Poliție a modei” implică astăzi o persoană care critică modul în care se îmbracă ceilalți.
În trecut poliția modei patrula străzile, amendând sau arestând pe cei ce încălcau codul vestimentar. În
urma lui Napoleon, exclusivitatea de a purta îmbrăcăminte după ultima modă franceză a supraviețuit,
industria haute-couture aducând cu ea posibilitatea de a cumpăra rochii noi în fiecare sezon, punându-
și amprenta asupra înaltei societăți.

S-ar putea să vă placă și