CALITĂŢILE UNUI PROFESOR IDEAL

Încă din copilărie am fost fascinată de profesorii mei, care știau să-mi provoace și să-mi
dezvolte interesul pentru materia predată, să explice lucrurile concret şi clar. Prin transmiterea
cunoștințelor dobândite către elevi, aceşti profesori asigură, odată cu încrederea în sine, o informare
şi o orientare adecvată pentru fiecare dintre tinerii discipoli.
Din punctul meu de vedere, activitatea complexă de educare nu este ceva ce poate fi învăţat
prin acumularea, mai întâi, a unor principii teoretice şi apoi aplicarea lor în practică. Experienţa este
necesară pentru a şti ce idei merită transpuse în practică, în ce măsură pot fi materializate şi în ce
condiţii anume aceste idei sunt necesare, iar acest lucru se poate face numai într-un cadru
profesional, de către profesori calificaţi şi bine pregătiţi.
Un aspect foarte important în personalitatea profesorului îl constituie dimensiunea ştiinţifică
şi culturală, psihologică şi pedagogică a acestuia.
Profesorul ştie că fiecare persoană este unică în felul său, și indiferent de statut, limbă, etnie,
fiecare persoană are drepturi care trebuie respectate, și fiecare persoană care se află într-un anumit
impas trebuie ajutată să depășească momentul prin tehnici profesionalizate, prin efort atât din partea
persoanei în cauză cât și din partea profesorului, care are datoria să ajute la soluționarea problemei.
Profesorul ideal trebuie să fie o persoană dinamică, serioasă, cunoscută ca având capacităţi de
organizare şi de a stabili responsabilităţi în grup. De asemenea, trebuie să aibă capacitatea de a
comunica uşor cu oamenii, de a-i influenţa şi motiva pentru diverse activităţi. Agreabilitatea,
deschiderea spre ceilalţi, permeabilitatea la schimbări, amabilitatea, răbdarea, stăpânirea de sine,
dorinţa de a ajuta, sociabilitatea, încrederea, capacitatea de a înţelege problemele sunt un atu major
în relaţiile cu profesorului cu elevii.
In concepţia pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poata concepe, organiza, proiecta
actul educational, are neapărată nevoie de: pregătire, tact şi măiestrie psihopedagogică, cerute
îndeosebi de ipostaza de educator. Competenţele didactice necesare cuprind: competenţa cognitivă,
cuprinzând abilităţile intelectuale şi cunoştinţele aşteptate din partea unui profesor; competenţa
afectivă, reprezentată prin atitudinile aşteptate din partea profesorului şi considerată specifică
profesiunii didactice, deoarece este cel mai greu de obţinut; competenţa exploratorie, care vizează
nivelul practicii pedagogice şi oferă ocazia profesorilor de a-si exercita abilităţile didactice;
competenţa legată de performanţă, prin care profesorii dovedesc nu numai că ştiu, dar şi pot utiliza
ceea ce ştiu; competenţa de a produce modificări observabile ale elevilor în urma relaţiei pedagogice.
Procesul educaţional nu este un program static sau o procedură fixă, pe care cineva o poate
stăpâni o dată pentru totdeauna. Complexitatea acestuia, dar şi marea diversitate a capacităţilor de
învăţare, a aptitudinilor şi intereselor copiilor fac necesară lărgirea şi diversificarea paletei de
activităţi necesare atingerii finalităţilor educaţiei, iar acest lucru se poate face printr-o permanentă
pregătire continuă a profesorului, o permanentă conectare la cele mai noi modalităţi de instruire
pedagogică.
Sunt de părere că în adâncul sufletului suntem cu totii conectaţi şi, prin acest aspect,
profesorul are puterea de a dărui, de a trăi sub zodia unor aspirații înalte, de a căuta soluții care se
află între artă şi știință, între vocație şi cunoaștere, între raționalitate şi intuiție. Acesta trebuie să se
ghideze după principii morale: justiţia, egalitatea, libertatea, cinstea, echitatea în distribuirea
resurselor și respectul pentru fiecare persoană.
În acest context, misiunea profesorului este de a transmite cunoștințe, de a contribui la
educarea elevilor, ajutându-i să-și organizeze munca personală, să-și evalueze deprinderile,
cunoștințele dobândite și să-i formeze pentru integrarea socială și profesională.