Sunteți pe pagina 1din 12

Psihologia vârstelor

Tema 1. Menţionaţi, pentru primii doi ani de viaţă ai unui copil, care sunt
aspectele dezvoltării pe care un părinte trebuie să le aibă în vedere (utilizaţi
informaţii privind perioadele critice şi sensibile şi orarul maturării, aspecte ale
dezvoltării cognitive, afective şi sociale). (5-6 pagini, 4 ore, 1 punct)

Perioada critică poate fi dificilă pentru oricare dintre noi, însă, deja știm că cei mici simt
emoțiile la un cu totul și cu totul alt nivel față de adulți.

Atât în psihologia dezvoltării, cât și în biologie, o perioadă critică este numită faza din
viață în care un organism are o sensibilitate mai mare decât de obicei, la stimulii exteriori. Dacă
acest organism nu primește stimulii adecvați, în această perioadă, poate deveni dificilă sau chiar
imposibilă, achiziția unor funcții, mai târziu în viață.

Perioada critică afirmă ca primii câțiva ani din viață reprezintă momentul în care se
dezvoltă. După aceștia, dacă limbajul nu a fost achizitionat într-un mod corect, achiziționarea lui
se va face mult mai greu sau chiar deloc. Pinker a dezvoltat această ipoteza și a stabilit că este
imposibil să mai achiziționăm un limbaj nou după terminarea adolescenței.

Pentru a întelege cum un copil se dezvoltă și trece prin diferite etape, este important să
înțelegem cum copilul primește stimuli din mediul exterior, folosindu-i pentru a crește.
Majoritatea psihologilor și biologilor sunt de acord că există perioade în dezvoltarea copiilor în
care ei devin suficient de mari încât să achiziționeze anumite abilități pe care ar fi fost puțin
probabil să le poată achiziționa până la acea vârstă.

Copiii sunt gata să învețe și să dezvolte anumite abilități doar în anumite momente ale
dezvoltării lor. Dacă se dorește învățarea lor mai devreme sau mai târziu, foarte rar acest fapt
poate fi transpus în realitate. În schimb, ei au nevoie ca mediul exterior să le ofere stimulii
potriviți, la momentul potrivit. Ca de exemplu, știm, deja, că bebelușii pot crește foarte mult în
primul an de viață, însă dacă nu sunt hrăniți corespunzător, nu vor putea beneficia de aceasta
abilitate. De aceea, este foarte important ca părinții să știe când ar trebui să își lase copilul să
treacă printr-o perioada critică singur și când este cazul să intervină. Deoarece, în această
situație, perioada critică poate fi exact stimulul de care el are nevoie pentru a achiziționa anumite
caracteristici desirabile, precum responsabilitatea.

Așadar, abilitatea de a te simți iubit și a avea încredere în ceilalți se învață în primul an de


viață. Mai târziu, ea va putea fi învățată foarte greu și, de foarte multe ori, tot vor exista rămășițe
ale neîncrederii, în orice relație.

Ritmul de creștere se menține intens dar acesta este oricum mai mic decât în viața
intrauterină. Pe fondul acesta, are loc constituirea trebuințelor biologice și ulterior a celor
psihologice, acestea din urmă făcând legătura între copil și adult. Spre deosebire de viața
intrauterină, acum se dezvoltă modalitățile senzoriale. În deosebi acuitatea senzorială legată de
miros, gust și cea legată de aspectele biologice, apoi se dezvoltă auzul și văzul legat mai ales de
aspectele psihologice ( relația cu cei din jur). Piaget vorbește în acest context de dezvoltarea
intelectului care începe odată cu nașterea ca fenomene ce se pot în evidența cu exactitate. Aici
sunt ilustrative conduitele senzorio-motorii care semnifică nivelul de dezvoltare psihică al
copilului. Două din aceste conduite sunt mai deosebite: - conduita suportului si conduita sforii.

Tot Piaget este cel care descrie 6 etape pe care le parcurge copilul în dezvoltarea
senzorio-motorii: primele 4 sunt caracteristice copilului sugar iar ultimile 2 depășesc puțin vârsta
sugară.

 Prima etapă – până la o lună predomină reflexele înăscute ca ulterior să înceapă să apară
unii germeni ai refexelor necondiționate.
 A 2-a etapa – o lună până la 4 luni când are loc acomodarea si coordonarea reflexelor, se
elaborează chiar lanțuri de reflexe.
 A 3-a etapa – 4 luni și durează până la 8 luni și care are drept caracteristică esențială
prelungirea perioadelor de observare a celor din jur.
 A 4-a de la 9 luni la 12 luni când apar forme noi și complexe de adaptare în care rolul
principal îl joaca anticipația.
 A 5-a – de la 12 luni la 18 luni când se elaborează mijloace de explorare și de cunoaștere
bazate pe experiența activă.
 A 6-a – de la 18 la 24 de luni când intervin mijloace de achizitie și de acomodare bazate
pe combinații mentale.

Timpul petrecut cu copilul este din ce în ce mai redus și anumite comportamente nu mai
sunt sesizate de părinții prea obosiți sau prea preocupați de problemele lor de serviciu. Deseori, o
viață dedicată profesiei sau trăită doar cu frica zilei de mâine determină și deteriorarea relației de
cuplu, care, prin tensiunea negativă existentă între cei doi adulți, influențează atmosfera din
familie și îi îndepărtează pe părinți de copil. Aceștia ajung să observe sau să fie deranjați de lipsa
unei bune relații cu copilul lor doar când el devine un copil-problemă, până atunci fiind prea
ocupați cu ei înșiși sau cu provocările vieții lor de adulți.

În cabinetele de psihoterapie ajung părinții care, la un moment dat, conștientizează că


totuși ceva nu au făcut cum trebuie sau cei care își doresc să facă anumite schimbări. Povestea
lor începe de cele mai multe ori cu „Eu am vrut doar să îi fie bine copilului, să îi asigur tot ce îi
trebuie…“ și nimeni nu poate nega buna intenție. Doar că binele copilului este o chestiune
delicată, care trebuie adaptată nevoilor fizice și emoționale ale acestuia.

Tot ceea ce ei manifestă este un semnal de alarmă pentru părinți, o chemare, un strigăt de
ajutor. Înlăturarea simptomului fără înțelegerea cauzei emoționale nu face decât ca nevoia
respectivă să se manifeste altfel. Prezența și dragostea exprimată a părinților sunt nevoi esențiale
pentru orice copil, iar atunci când nu le primește în doza optimă, psihicul unui copil apelează la o
exprimare mai puțin plăcută părinților.

Sub varsta de 1 an, nu exista metoda de disciplinare a comportamentuluiintrucat nici


micutul nu e inclinat sa faca prostioare, ci doar stangacii care se fac din neputinta fiziologica
si nu rea-vointa.
La 1 an copilul e curios, plin de energie si foarte mobil. Preocuparea lui de baza
este explorarea mediului inconjurator. Incepe sa inteleaga ce vorbesti, insa nu realizeaza ca ”nu”-
urile spuse ieri se aplica si actiunilor de astazi. Nu stie inca cum functioneaza lucrurile – ca daca
loveste o vaza, aceasta se sparge. Vrea ceva si vrea acum! N-are timp sa astepte, iar astetarea il
dispera!

Este foarte important sa nu lovim sau sa palmuim copiii de orice varsta, mai ales ca cei
sub 2 ani nu pot face legatura intre comportamentul lor si pedeapsa fizica, vor simti doar
durerea loviturii. “Bataia rupta din rai” este considerata una din cele mai controversate metode
de disciplinare a copiilor. Iata si de ce specialistii o descurajeaza:

 bataia invata copilul ca e bine sa lovesti atunci cand esti furios


 poate rani fizic copilul
 in loc sa-i invete cum sa-si schimbe comportamentul, le induce teama de parinti si ii
face sa se fereasca a se lasa prinsi de acestia
 in cazul copiilor care cauta atentia celor din jur prin orice mijloace (“se dau in
stamba”), bataia poate avea efect contrar, “recompensandu-i” – atentia negatia e mai mult
decat nimic!

Mulți părinți se întreabă de ce copilul lor are deficiente de atenție la vârsta școlară care
conduc uneori chiar la eșec școlar.

Acest lucru se petrece din cauza faptului că de la o vârstă fragedă copilul nu a fost
stimulat sau nu a fost observat corespunzător. În dezvoltarea normală a copilului fiecare etapă
din viața lui trebuie să prezinte comportamente specifice.
Comporatamentele trebuie să se încadreze între anumite perioade de vârstă din viața
copilului. Dacă aceste comportamente întârzie să apară și părinții le observă ar trebui să apeleze
la un specialist pentru evaluare.

De la vârsta de o luna, copilul procesează figurile umane în mișcare, față de cele statice.
Asta înseamnă că putem observa mobilitatea ochilor în direcția mișcării mamei sau a tatălui sau
a oricărei alte figuri care este în preajma lui.

Până la vârsta de 3 luni copilul urmărește cu privirea obiecte, pe care mama le mișcă în
direcția stânga dreapta, astfel încât copilul își răsucește capul în direcția obiectului.

Până la vârsta de 6 luni, copilul are privirea ațintită asupra unui obiect, care prezintă
interes pentru el. Jucării în mișcare, clepsidra etc.

Acesta este un comportament normal, atât timp cât răspunde și la un alt stimul auditiv și
nu rămâne în continuare cu privirea la obiect. Acestea sunt câteva exemple de comportamente
pe care copilul în normalitate le poate face între 1 și 6 luni. O dezvoltare bună a copilului
trebuie stimulată de la vârste destul de mici, și în cazul în care va simțiți depășiți, apelați la
specialist.
Tema 2. Ce tipuri de activităţi (2 pentru fiecare abilitate) puteţi face cu un elev în
şcoala primară care să îl ajute să dezvolte logica inductivă, abilităţile de clasificare,
şi să crească stima de sine. (3-4 pagini, 3 ore, 1 punct)
Raţionamentul inductiv porneşte de la particular înspre general, de la un set de premise
iniţiale înspre o concluzie cu grad ridicat de validitate, fiind în fapt un proces de extrapolare
argumentativă a particularului la nivelul unei întregi clase de obiecte sau fenomene.
În clasele primare cu precădere clasele I și a II-a elevii au nevoie de material concret
intuitiv. Invățarea numerației, a operațiilor de adunare și scădere și apoi însușirea caluclui mental
nu se pot realize fără utilizarea materialulu concre intuitive. Un elev nu va fi connvins că 1 + 1=
2 până nu va vedea că un măr/bețișor/bilă și cu un măr/ bețișor/ bilă va face două mere/
bețișoare/ bile. Majoritatea achizițiilor logico matematice din această perioadă vor avea ca suport
raționamentul inductiv.
Astfel în clasa pregătitoare elevii învață adunarea în concernul 0 – 10. În cele ce urmează
vom prezenta o activitate ce se poate desfășura la lecția Adunarea cu 1.
Pe o planșă magnetică vom folosi diferite forme cu magneți pentru a demonstra adunarea
cu 1. În partea stângă a planșei vom așeza un jeton și îl vom număra împreună cu clasa: 1. Apo
vom așeza lângă acest un alt jeton și vom enunța operația care a avut loc : 1 + 1 = 2: În partea
dreaptă vom scrie cu un marker exercițiul respectiv având grijă să notăm de fiecare dată
rezultatul cu o altă culoare. Vom continua exeplificând adunarea cu 1: 2 + 1 = 3 … până la 9 + 1
= 10. Apoi vom cere elevilor să privească rezultatele și să ne spună ce observă. Elevii vo observa
că rezultatele sunt de fapt numelere de la 2 la 10 și că de fapt rezultatul adunării unui număr cu 1
este succesorul numărului respectiv.
Spre finalul clasei a II- a și clasa a III- a se pot aborda exerciții mai complexe; de
exemplu identificarea intrusului sau identificarea unui număr dintr-un șir dat. Sunt o multitudine
de jocuri pe această temă. În acest tip de activități elevul trebuie să plece de la un număr de
elemente individuale prezentate, să identifice asemănări între ele, să găsească regula generală de
formare a unei clase de obiecte și apoi să identifice obiectul care nu corespunde acestei reguli.
Ex.
Pe o planșă se va prezenta elevului următoarele viețuitoare: barză, rândunică, bufniță, lup,
vulture. Se va cere elevului să identifice intrusul. Pentru a îl ajuta putem cere elevilor să descrie
fiecare animal în parte și să menționeze mediul de viață. Astfel elevii vor observa că că
majoritatea viețuitoarelor prezentate sunt păsări și traăesc în mediul aerian dar lupul este un
animal terestru.

Stima de sine este modul în care te simţi şi gândeşti, despre calităţile şi defectele tale.
Abilitatea noastră de a ne evalua corect şi realist, de a fi capabili să ne acceptăm aşa cum suntem,
de a ne cunoaşte realist potenţialul şi limitele personale defineşte imaginea de sine.
În ceea ce priveşte această temă rolul invăţătoarei în special, este de a creea situaţii
pozitive si de a valoriza pozitiv acţiunile copiilor. Psihologia ne învaţă că încrederea în fortele
proprii aduce jumătate din energia necesară rezolvării sarcinilor.
Broşură despre mine
 Vârsta: 8 - 18 ani
 Durata: 60 de minute
 Participanţi: 4 minim, 20 maxim
 Echipament: Creioane colorate, o foaie de hârtie şi o agrafă de birou pentru
fiecare persoană.
 Obiective:
Creşterea stimei de sine a participanţilor,
Să faciliteze participanţilor împărtăşirea feedback-ului pozitiv cu colegii.
 Desfăşurare:
Foaia de hârtie va fi colorată şi împăturată în trei. Participanţii decorează prima pagină cu
numele lor scris în maniera în care doresc ei. Sunt listate categorii care vor fi abordate în
interiorul broşurii (aproximativ 10). De exemplu, calitatea mea principală, cel mai semeţ
moment, activitatea mea preferată, ceva la ce sunt bun, etc. După listarea categoriilor
participanţii vor furniza un răspuns pentru fiecare. Ei sunt asiguraţi că nimeni nu va citi ceea ce
au scris, deci se pot simţi liberi să scrie orice, indiferent cât este de pozitiv. Participanţii
împătură broşura şi o închid cu agrafa de birou. Fiecare pasează broşura persoanei din dreapta.
Când o persoană primeşte o broşură de la un vecin o întoarce (nu o deschide) şi scrie un
comentariu despre aceasta pe spate. Însemnările pot fi lucruri simple (pentru persoanele mai
puţin cunoscute), ca "Îmi place freza ta" sau pot fi foarte personale pentru persoanele mai bine
cunoscute. Pot fi anonime sau pot fi semnate. Broşurile vor fi date în cerc de la unul la altul
până când fiecare persoană va semna pentru fiecare, şi fiecare îşi va primi broşura din nou.
Persoanele petrec 5 minute în linişte şi citesc ceea ce ceilalţi au spus despre ei.
 Discuţii:
Dacă a fost plăcut să citească lucrurile scrise de alţii despre ei,
Dacă cineva a fost surprins de ceea ce a fost scris,
Dacă cineva vrea să-şi clarifice ceva ce nu a reuşit să citească sau nu a înţeles,
Dacă a fost greu sau uşor să complimenteze pe alţii sau să primească complimente.
Sunt încurajaţi să păstreze broşura şi să o recitească atunci când nu se simt bine cu ei înşişi.

Publicitate
 Vârsta: 8 - 18 ani
 Durata: 60 de minute
 Participanţi: 2 -10
 Echipament: Ziare, foarfecă, lipici, hârtie, culori
 Obiective:
Promovarea creşterii stimei de sine
Identificarea trăsăturilor de personalitate pozitive
 Desfăşurare:
Se discută despre reclame, despre scopul lor şi despre modul în care sunt prezentate mesajele
(vizual sau prin cuvinte). Se adaugă promovarea aspectelor pozitive ale produsului, calităţile
fine. Se abordează, de asemenea, modul în care reclamele conving o persoană să cumpere un
produs. Sarcina participanţilor este să creeze o reclamă care să fie convingătoare pentru un
prieten. Indivizii îşi vor descrie aspectele pozitive prin pictură, cuvinte sau o combinaţie a celor
două. La sfârşit participanţii îşi împărtăşesc reclama cu alţii. Ceilalţi sunt lăsaţi să confirme
calităţile pozitive ale prezentatorului.

Abilitățile de clasificare
Clasificarea este operația și metoda logică prin care obiectele dintr-o mulțime dată sunt
distribuite în submulțimi numite „clase” în funcție de asemănările și deosebirile dintre ele.
Compararea obiectelor se face dintr-un anumit punct de vedere, numit criteriu.
Comparatia se realizeaza prin cautarea asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte,
fenomene sau notiuni, in functie de un criteriu. Criteriul dupa care facem comparatia trebuie sa
fie intotdeauna pus in evidenta.
Comparația stă la baza operațiilor de seriere și clasificare. Serierea constă în aranjarea
unor obiecte sau noțiuni în ordine, în funcție de un criteriu (de ex. jucariile pot fi aranjate in
functie de marime, substantele chimice in functie de numarul de electroni etc.).
In cazul clasificarii obiectele sau notiunile sunt grupate in clase, in functie de anumite
proprietati comune.
Indică clasa
 Vârsta: 6 – 9 ani
 Durata: 20 de minute
 Echipament: Forme geometrice (cercuri, dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate) de
diferite culori, dimensiuni, grosimi,texturi
 Obiective:
Dezvoltarea abilităților de clasificare a obiectelor după 1- 2 criterii;
 Desfăşurare:
Elevii vor fi grupați pe echipe de câte 2 – 4 copii. Fiecare echipă va primi câte un set
similar de forme geometrice. Elevilor li se va cere să grupeze mai întâi fomele geometrice în
funcție de câte un criteriu. Putem începe cu clasificarea după culoare (fiind mai ușor
recognoscibilă de elevi), apoi după dimensiuni, după forma geometrică și sper final după
textură care este mai dificil de recunsocut de școlarii mici. Într-o variantă mai complicată
putem cere elevilor să clasifice figurile geometrice în funcție de 2 și eventual 3 criterii. Pentru a
complica jocul putem stabili o limită de timp.
La disciplina cunoașterea mediului elevii pot desfășura un joc similar dar cu elemente și
criteria diferite.
Elevii vor primi jetoane reprezentând integral (rădăcină, tulpină, frunze, flori/ fructe)
diferite plante. Elevilor li se va cere să clasifice jetoanele în funcție de diferite criteria (tipul de
rădăcină, tipul de plantă, tipul de fructe, perioada de recoltare, etc.)
Pentru majoritatea elevilor matematica devine cu fiecare an de studi o disciplină din ce în
ce mai dificilă și pentru unii elevi de-a dreptul inabordabilă; drept urmare o serie de activități
distractive propuse în cadrul orelor de matematică au din start un handicap de neîncredere din
partea elevilor de aceea considerăm oportună realizarea unor activități de dezvoltare a logicii
inductive, a abilităților de clasificare în cadrul tuturor disciplinelor.
Tema 3. Alegeţi câte un aspect al dezvoltării cognitive, al personalităţii şi al
relaţiilor sociale în adolescenţă şi menţionaţi în ce manieră puteţi ajuta un
adolescent să dezvolte acel aspect şi să evite eşecurile/ erorile. (3-4 pag, 3 ore, 1
punct).

Dezvoltarea cognitivă în adolescență se remarcă prin progresele în aptitudinile de


rationament - evaluarea opțiunilor și raționament ipotetic, gândire abstractă, precum
și capacitatea de a analiza propria gândire – metacogniția denumește abilitatea adulților de a
analiza și a se gândi și la ceea ce simt și ceea ce gândesc. Aceste schimbări cognitive produc mai
multe fenomene tranzitive la adolescenți:
• Apare problema stabilirii personalității - "Cine sunt eu?", "La ce sunt bun?", "Ce voi
face în viitor?". La începutul adolescenței tânărul se folosește de grupul de prieteni - anturaj -
pentru a-și afirma identitatea și a obține recunoaștere.
• Tinerii devin prea conștienți de propria persoana, ceea ce le dă impresia că toată lumea
îi privește și îi analizează, dar și că nimeni nu îi înțelege. Treptat, interesul adolescentului
migrează dinspre sine spre ceilalți și astfel se dezvoltă relațiile interpersonale.
• Un "sindrom" specific adolescenței este credința că "mie nu mi se poate întampla" -
acest fenomen îi poate împinge pe tineri să ia decizii riscante: fumat, sex neprotejat, etc.
• Altă caracteristică a adolescenței este simțul critic și capacitatea de a milita pentru o
cauză.
Toate aceste faze prin care trec adolescenții îi fac să pară ciudați pentru adulți,
însa părinții trebuie să învețe să aibă răbdare și să încerce să înțeleagă ce simt tinerii. Datorită
noilor aptitudini de gândire, acum este timpul ca adolescentul să aibă un rol mai important în
propria educație.
Încercați să aveți o relație adevărată cu tânărul – împărtășiți-i propriile temeri, puncte
vulnerabile și sentimente și încercați să-l înțelegeți. Este important ca adolescentul să aibă
oportunitatea de a experimenta diverse comportamente și atitudini – lăsați-i să urmeze un sport
cu un oarecare nivel de risc (alpinism, parașutism), să se implice în diverse activități în care sunt
interesati (voluntariat).
Caracterul suferă schimbări importante în adolescenţă. Unele însuşiri caracteriale apărute
în copilărie se consolidează, dar cele care sunt legate de relaţiile cu persoanele adulte şi cu
instituţiile sociale intră într-un proces de mari prefaceri care nu este lipsit de tensiune,
contradicţii, conflicte. Acest proces a fost denumit „criza de originalitate a adolescentului”.

Criza de originalitate din adolescenţă se caracterizează printr-o stare de tensiune ce este


generată de nepotrivirea dintre schimbările fizice şi psihice din această perioadă şi
comportamentele şi atitudinile copilăriei care încă sunt aşteptate, dorite, încurajate de către
părinţi.

Criza de originalitate, ca fenomen al dezvoltării psihice, are o latură negativă şi una


pozitivă. Latura negativă se referă la înlăturarea atitudinilor şi comportamentelor specifice
copilăriei şi care nu se mai potrivesc adolescentului. Latura pozitivă se referă la condiţiile
specifice pe care le creează criza pentru construirea conştiinţei de sine şi pentru afirmarea unor
noi competenţe şi atitudini.

În mod concret, criza se prezintă ca manifestare frecventă a protestului adolescentului


faţă de cerinţele şi aşteptările adultului, care reacţie intensă de supărare şi conflict, ca respingere
a gusturilor, preferinţelor, realizărilor părinţilor. Însă felul în care se parcurge criza diferă de la
individ la individ. Diferenţele se pot referi la: intensitatea manifestării crizei, momentul începerii
ei (la unii poate începe în adolescenţă), durata crizei (la unii poate dura mai mulţi ani),
apartenenţa la sex (la băieţi este mai intensă), implicarea particularităţilor temperamentale,
apartenenţa la mediul urban sau mediul rural.

Dezvoltarea structurilor caracteriale în adolescenţă face ca tânărul să îşi structureze


propriul sistem de valori. Formare acestuia este influenţată de: creşterea capacităţilor cognitive
care permit adolescenţilor înţelegerea valorilor, creşterea experienţei de viaţă, dezvoltarea
capacităţii de observare a vieţii altora, elemente sociale. Tot în adolescenţă se formează
acceptorii morali. Acceptorii morali sunt formaţiuni psihice bipolare, rod al educaţiei, care
sintetizează concepţia despre lume şi viaţă a individului sau, altfel spus, sunt norme morale
asimilate, ierarhizate în structura intimă a personalităţii.

Toate aceste aspecte prezentate mai sus evidenţiază faptul că în adolescenţă are loc un
proces intens şi amplu de schimbare al cărui scop este restructurarea şi dezvoltarea personalităţii.
Toate caracteristicile adolescenţei arată faptul că aceasta este un adevărat laborator de plămădire
a personalităţii.

Desi unii autori si psihologi considera ca socializarea primara – cea care cuprinde
invatarea de la ceilalti a limbajului, normelor si valorilor – se desfasoara in primii ani de viata,
tind sa cred ca aceasta se intinde pe o perioada mai lunga, uneori chiar si la varste mature.
Normele si valorile unei societati pot fi intr-o continua schimbare, uneori chiar schimbandu-se
insasi societatea. Asadar, adolescentii, luand contact cu microgrupuri noi, trec printr-o forma de
socializare primara, in care invata regulile, normele si valorile acestora.

Socializarea secundara este si ea prezenta in viata adolescentilor. Orientata spre realism,


mai mult decat spre idealism, aceasta este reprezentata de adaugarea unor idei noi la cele deja
invatate in primul stadiu. De exemplu, daca intr-o prima instanta un adolescent invata ca trebuie
sa fie obedient fata de parinti si profesori, prin socializare si intalnirea unor alte modele, va
invata ca, uneori, si acestia gresesc si ca trebuie sa isi sustina propriile cauze, chiar daca asta
inseamna un conflict cu „autoritatile”.

Socializarea anticipativa este, insa, predominanta pentru adolescenti. Ea continua pana


tarziu, in tanara maturitate, si este reprezentata de asimilarea unor norme si valori pentru ca
persoana in cauza sa isi poata crea un rol social, un statut, pentru a se putea integra in cadrul
organizational sau institutional dorit. De exemplu, alegerea unui drum profesional este, adeseori,
facuta datorita socializarii, datorita mediului din jurul unui tanar, ca influenta a parintilor sau a
prietenilor. Desi socializarea este, in general, un aspect necesar in viata oricarui om, socializarea
anticipativa poate conduce, de multe ori, la conflicte interioare. Astfel, un tanar influentat prin
socializare in alegerea unei meserii, care, insa, nu este in acord cu valorile sale morale, va
renunta, intr-un final, la ea, sau va obtine rezultate mediocre.

Resocializarea este mai rar intalnita, insa prezenta, de asemeni, in viata adolescentilor.
Astfel, aceasta este reprezentata de momentul cand acesta isi va asuma o noua pozitie sociala,
fiind nevoit sa invete noi reguli, conduite si valori.

Familia este principalul agent de socializare, atat pentru copilul de varste mici cat si
pentru adolescent. Exista, insa, alti cinci factori, la fel de importanti: grupul de prieteni (peer
group), scoala, locul de munca, mass-media si statul.