CUPRINS

1. INTRODUCERE…………………………………………………………………………2

2. Actualitatea temei abordate…………………………………………………………...3

3. Obiectivele politicii fiscale ………………..............………………………………........4

4. Comportamentul fiscal al contribuabililor – Măsură de raportarefiscală....4

5. Factori de influenţă ai comportamentului contribuabililor...............................5

6. Modele ale comportamentului contribuabililor.......................................................5

7. Ipoteza temei abordate......................................................................................................6

8. CONCLUZII.........................................................................................................................8

1
 Introducere
Motto: „Viziunea guvernului asupra economiei ar putea fi sintetizată în câteva
fraze scurte: Dacă funcţionează, taxeaz-o. Dacă va continua să funcţioneze,
reglementeaz-o. Iar dacă numai funcţionează, subvenţioneaz-o”.
(Ronald Reagan, preşedinte SUA)

Importanţa fiscalităţii în economia naţională, atât ca mijloc major de acoperire a

nevoilor bugetare, cât şi ca mijloc intervenţionist nu mai poate fi pusă la îndoială.
Îmbrăcând diferite forme corespunzătoare diferitelor moduri de organizare socială,
impozitul a servit întotdeauna un mijloc tradiţional de constituire a veniturilor statului
reprezentând una din importantele surse de finanţare a cheltuielilor publice. Creşterea
continuă a cheltuielilor statului ridică probleme în legătură cu găsirea surselor
necesare pentru finanţare, iar dintre acestea, impozitele şi taxele ocupă locul
hotărâtor.
Impozitele asupra contribuabililor reprezintă forme de redistribuire organizate
de stat şi presupun o contraprestaţie din partea statului, dar nu directă şi nu imediată.
Deşi porneşte de la capacitatea de plată a contribuabilului, de la veniturile sale nu
există o relaţie de egalitate între impozitele plătite şi contraprestarea efectuată de stat.
Diferenţierea apare din necesitatea promovării unei politici financiare de încurajare
sau descurajare a unor activităţi şi sectoare de redistribuire pe plan teritorial de
sprijinire a familiilor cu mulţi copii sau a diferitelor categorii socio-profesionale.
Ca parte integrantă a politicii economice a statului politica fiscală apare ca un
instrument al Guvernului în influenţarea economiei, aplicarea căreia constă, în esenţă
în determinarea mărimii cheltuielilor guvernamentale şi a impozitelor şi taxelor, a
plăţilor transferabile sau a unei combinaţii a acestora care să ducă la realizarea
scopurilor stabilite.
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii economice a statului, cuprinde
ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor,
caracterizând opţiunile formaţiunilor politice conducătoare, la un moment dat, privind
sistemul fiscal adoptat.
La rândul ei, politica fiscală evoluează şi se perfecţionează continuu totdeauna,
2
şi se adaptează corespunzător cerinţelor ivite într-o anumită perioadă, în funcţie de
obiectivele politice, economice şi sociale din ţară.
Ţinând seama de rolul şi importanţa politicii fiscale în cadrul unei economii de
piaţă, unul din obiectivele importante de tranziţie în Republica Moldova a fost şi va
rămâne perspectivă reforma întregului sistem fiscal.
În contextul dezideratelor impuse de restructurarea sistemului fiscal în ţara
noastră, în etapa actuală şi în perspectivă, în cadrul Ministerului Finanţelor, au existat
preocupări pe linia posibilităţilor de implementare a Taxei pe valoarea adăugată,
considerată ca una dintre cele mai moderne şi eficiente componente ale sistemului
fiscal din ţările europei occidentale, acest sistem de impozitare indirectă fiind specific
economiei de piaţă.

Principalele categorii de obligaţii fiscale sunt impozitul, taxa şi contribuţia.

Deosebirea dintre taxă şi impozit rezidă în faptul că, în cazul taxei, există o contra
prestaţie imediată din partea reprezentanţilor statului, pe când achitarea impozitului
nu este urmată de un beneficiu imediat. Deosebirea dintre contribuţie şi impozit
constă în faptul că destinaţia contribuţiei este stabilită încă înainte de colectarea ei,
în vreme ce destinaţia impozitului nu se cunoaşte de la început, acesta fiind
repartizat după procesul de colectare.

Actualitatea temei rezidă în faptul că fiscalitatea a fost, este și va fi o metodă

de taxare a contribuabilior, deoarece societatea modernă nu poate supravieţui în
lipsa obligaţiilor fiscale şi mai ales a onorării lor, căci, după cum afirma Franklin
D. Roosevelt, „impozitele sunt, până la urmă, obligaţii pe care le plătim pentru
privilegiile de care beneficiem ca membrii ai unei societăţi organizate”.

Politica fiscală este instrumentul prin care se colectează resurse la bugetul

statului şi se ajustează nivelul cheltuielilor în vederea monitorizării şi influenţării
economiei naţionale.

3
 Obiectivele generale ale politicii fiscale sunt: alimentarea bugetului cu resurse
financiare necesare îndeplinirii funcţiilor statului; stabilizarea economiei; reglarea
economiei şiredresarea creşterii economice.
Ca parte integrantă a sistemului fiscal, autorităţile fiscale monitorizează activitatea
economicăa persoanelor fizice şi juridice, iar obiectivul lor primordial este colectarea cu
maximă eficienţă (costuri cât mai scăzute) a obligaţiilor fiscale. Dezideratul poate fi
obţinut prin crearea unui mediu de cooperare în care toate persoanele fizice şi juridice
aflate sub incidenţa „legii să îşi onoreze obligaţiile fiscale.
Obiectivele generale ale politicii fiscale se bazează pe:
 edificarea unui stat de orientare socială;
 asigurarea redistribuirii corecte a veniturilor şi solidaritatea socială;
 asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale;
 sistematizarea legislației fiscale naționale;
 crearea unui mediu de afaceri prielnic pentru dezvoltare şi creştere economică;
 îmbunătățirea și simplificarea mecanismelor fiscale naționale;
 armonizarea politicii fiscale și legislației fiscale naționale.

Comportamentul fiscal al contribuabililor – Măsură de raportare fiscală

Contribuabilul este componenta sistemului fiscal asupra căreia se răsfrânge
politica fiscală implementată şi modificările acesteia. Fie el persoană fizică sau
juridică, contribuabilul este obligat prin lege să transfere la bugetul statului o parte
din valoarea pe care o creează în urma prestării unei activităţi.
Deşi de obicei există foarte multe elemente similare în ceea ce priveşte înţelegerea
noţiunii de „contribuabil”, la nivel mondial fiecare autoritate fiscal stabileşte
criteriile potrivit cărora un cetăţean se încadrează în categoria contribuabililor şi, în
consecinţă, trebuie să îşi achite obligaţiile faţă de stat.
Atunci când un contribuabil se raportează la nivelul obligaţiilor fiscale stabilite
prinintermediul politicii fiscale, pot rezulta două tipuri de comportament fiscal:
Conformare şi neconformare fiscală. Potrivit lui Franzoni, contribuabilii trebuie să

4
îndeplineascăsimultan patru condiţii pentru a se conforma legislaţiei fiscale în
vigoare: 1) raportarea în totalitate a bazei de impunere; 2) determinarea corectă a
obligaţiilor fiscale; 3) depunerea latimp a declaraţiilor fiscale; 4) plata la timp a
sumelor datorate. Orice derogare de la aceste condiţii rezultă într-un comportament
de neconformare fiscală.

Factori de influenţă ai comportamentului contribuabililor

Determinanţii care influenţează comportamentul contribuabililor sunt de natură:

- economică: probabilitatea de control fiscal, amenzile, cotele de impunere, venitul;

- politico-legislativă: complexitatea legislaţiei fiscale, instabilitatea reglementărilor
legislative, reglementarea excesivă;
- socio- psihologică: atitudinile, normele, percepţiile, posturile motivaţionale,
încredereaîn autorităţile fiscale, puterea autorităţilor fiscale;
- morală: motivaţia intrinsecă de a plăti obligaţiile fiscale;
- neurologică: stări fizice corespunzătoare emoţiilor, hormoni precum oxitocina,
serotonina.

Modele ale comportamentului contribuabililor

Analiza oricărui tip de comportament economic nu poate debuta fără a lua în
calcul modelul teoretic al lui homo economicus, prototipul agentului economic
raţional lansat în 1759 de către Adam Smith în lucrarea Theory of Moral Sentiments.
Modelele de comportament fiscal abordate în teza de doctorat sunt cele
economice şi behavioriste. Modelele economice au ca punct de pornire modelul
clasic de fraudă fiscală privind venitul propus de Allingham şi Sandmo (1972), care
atribuie contribuabililor ipoteza raţionalităţii perfecte şi stipulează faptul că, în
vederea creşterii nivelului conformării fiscale, sancţiunea trebuie aplicată la venitul
nedeclarat. Neajunsurile modelului clasic suntsoluţionate odată cu recomandarea lui
Yitzhaki (1974) de aplicare a sancţiunii la impozitul neplătit.

5
Intervenţia lui Yitzhaki generează însă predicţii neaşteptate (i.e., nivelul conformării
creşte odată cu creşterea cotei de impunere) aflate în contradicţie cu rezultatele
empirice ori cu realitatea economică.

Dezvoltate în urma unor ample cercetări empirice şi construite pe baza

determinanţilor politicişi socio-psihologici ai comportamentului fiscal (i.e., atitudini,
norme, convingeri, sentimente,caracteristici sociale sau culturale), modelele
behavioriste vin să întregească portretul contribuabilului perceput până la apariţia
lor exclusiv prin prisma raţionalităţii perfecte. Cele mai cunoscute sunt modelul
„pantei alunecoase”, modelul AustralianTaxation Office şi modelul New Zealand
Inland Revenue. Modelul „pantei alunecoase” („slippery slope framework”).

Ipotezele asupra temei abordate

La baza politicii fiscale pentru perioada 2019-2021 va sta Conceptul de
rescriere a Codului fiscal. Acest document strategic vizează armonizarea cadrului
legislativ național la prevederile directivelor Uniunii Europene și perfecționarea
cadrului legislativ existent în baza calendarului de armonizare agreat.
Măsurile de politică fiscală pentru perioada 2019-2021 se axează pe
următoarele obiective:
- armonizarea politicilor și regulamentelor fiscale cu standardele UE, legate de
punerea în aplicare a Acordului de Asociere al UE;
- facilitarea unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltare și creștere;
- generarea unor venituri suficiente și stabile pentru finanțarea cheltuielilor
publice;
- contribuția la o distribuție corectă și echitabilă a veniturilor;
- îmbunătățirea și simplificarea sistemului fiscal.

O altă ipoteză privind politica fiscală reprezintă:

- Încasările din impozitul pe venitul persoanelor fizice și juridice reprezintă
aproximativ 16,1% din impozitele și taxele totale pentru anul 2018. Pentru
perioada 2019-2021, acest indicator a fost estimat reieșind din cotele impozitului

6
pe venit pentru persoanele fizice, care în prezent constituie 7% și 18% și cota
impozitului pe venitul persoanelor juridice, care în prezent constituie 12%. Vor fi
luate măsuri pentru a reduce evaziunea fiscală, în special prin intermediul
diminuării fenomenului „salariului în plic”, cu accent pe prevenirea
„subdeclarării”/declarării evazive a veniturilor.
- Veniturile din taxa pe valoarea adăugată au reprezentat aproximativ 33,2% din
totalul impozitelor și taxelor în 2018. Pentru perioada 2019-2021, acest indocator a
fost estimat reieșind din menținerea cotei standard a TVA în mărime de 20% și
cotei reduse de 8%.
- În anul 2018, încasările din accize au reprezentat11,4% din impozitele și taxele
totale. În perioada 2019-2021 vor fi luate măsuri pentru armonizarea conceptelor,
legislației și reglementărilor privind accizele pentru a reflecta mai îndeaproape
standardele UE. Cotele la produsele din tutun, băuturi alcoolice și produse
petroliere vor fi majorate, pentru a le aduce în conformitate cu valorile minime
stabilite în directivele UE, fiind stabilite, gradual, cotele accizelor pentru anul
2021.
- În prezent, impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă 1% din totalul
impozitelor și taxelor încasate în anul 2018, însă constituie o sursă importantă de
finanțare pentru administrațiile publice locale. Ajustarea sistemului de impozitare a
bunurilor imobiliare se va realiza în urma revizuirii complexe a proceselor de
evaluare a bunurilor imobiliare.
- Se propune menținerea sistemului existent de aplicare a impozitul pe avere

- Încasările din contribuțiile de asigurări sociale de stat și primele de asigurare

obligatorie de asistență medicală constituie 31,7% din veniturile totale din impozite
și taxe în anul 2018. Sustenabilitatea financiară a bugetului asigurărilor sociale de
stat și ale fondurilor obligatorii de asistență medicală este una dintre prioritățile de
politici pe termen mediu.

7
 CONCLUZII

În concluzie, menționez că impozitele și taxele pot fi privite ca modalități de

creștere a bugetului public național, dar însă avînd un efect negativ asupra
contribuabililor care trebuie să achite acesta impozite și taxe, care după părerea lor
sunt în creștere în fiecare
Tema impactului modificarilor politicii fiscale asupra contribuabililor este
absolut actuală și rezidă în faptul că fiscalitatea a fost, este și va fi o metodă de
taxare a contribuabilior, deoarece societatea modernă nu poate supravieţui în lipsa
obligaţiilor fiscale şi mai ales a onorării lor, căci, după cum afirma Franklin D.
Roosevelt, „impozitele sunt, până la urmă, obligaţii pe care le plătim pentru
privilegiile de care beneficiem ca membrii ai unei societăţi organizate”. De aceea,
indifferent de mărimea impozitelor, contribuabilii, agenții economici sunt supuși
achitării acestor taxe și impozite.
Taxele și impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei
economii concurențiale, politica fiscală fiind chemată să stabilească obiectivele
economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul mobilizării și repartizării
resurselor.
Pe plan social, rolul taxelor și impozitelor se concretizează în faptul că, prin
intermediul lor, statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între
clase și grupuri sociale, între persoanele fizice și cele juridice.