Sunteți pe pagina 1din 3

ACTUL ADMINISTRATIV III

Rezumat
1. Efectele juridice ale actelor administrative au în vedere: forţa juridică a actelor
administrative, forță care depinde de locul organului emitent în structura
administraţiei publice, natura organului emitent, din punct de vedere al competenţei
sale, dar şi de categoria actelor – individuale sau normative; momentul din care
produc efectele juridice – moment distinct pentru organul emitent, respectiv pentru
celelalte subiecte de drept (după cum actul administrativ este individual sau
normativ); întinderea efectelor juridice ale acestor acte care diferă, de asemenea,
după cum actul administrativ este individual, respectiv normativ.

2. Încetarea efectelor juridice produse de actul administrativ se poate produce


urmare a uneia dintre procedurile de scoatere din vigoare a acestuia, anume: anulare,
revocare propriu-zisă, retractare, respectiv abrogare.

3. Suspendarea actelor administrative presupune întreruperea vremelnică a


producerii de efecte juridice de către un act administrativ. Suspendarea poate fi de
drept, adică în baza legii, sau dispusă prin act juridic al unui organ competent în
acest sens.

4. Revocarea desemenează acea operaţiune juridică prin care organul emitent sau
organul superior ierarhic desfiinţează actul în cauză, din oficiu sau la cererea
subiectelor de drept interesate. Este necesar a distinge între revocarea propriu-zisă,
despre care vorbim atunci când este dispusă de organul superior ierarhic emitentului,
respectiv retractare, despre care vorbim atunci când este dispusă chiar de organul
emitent. Nu toate actele administrative sunt revocabile, dar excepţiile de la principiul
revocabilităţii vizează doar actele administrative individuale, niciodată pe cele
normative, iar actele administrative ce nu pot fi revocate, pot fi totuşi desfiinţate,

Page 1 of 3
mai precis anulate, de instanţa de judecată.

5. Anularea actelor administrative este acea operaţiune juridică prin care se dispune,
de regulă de instanța de judecată, desfiinţarea unui act, încetarea definitivă a
producerii de efecte juridice de către acesta.

6. Anularea actului administrativ nu trebuie confundată cu inexistenţa acestuia.


Inexistenţa unui act administrativ este o sanctiune specifică acestei categorii de acte,
care interrvine atunci când viciile de legalitate care afectează actul sunt atât de grave
încât conştientizarea lor este facilă pentru toate subiectele de drept. Inexistenţa
actului administrativ este consacrată inclusiv prin prevederi constituţionale precum
cele din art. 100 alin. (1) sau cele ale art. 108 alin. (4) din Constituţia României,
republicată.

7. Prezumţia potrivit căreia actele administrative au fost emise cu respectarea tuturor


condiţiilor prevăzute de lege, prezumţie ce stă la baza efectelor juridice pe care le
produc actele administrative, are trei dimensiuni: prezumţia de legalitate, prezumţia
de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. Orice persoană vătamată poate răsturna
oricare dintre aceste prezumţii, acestea nefiind absolute, ci relative.

8. Pentru organul emitent momentul de la care se produc efecte juridice este chiar
momentul emiterii sau adoptării, după caz, a actului administrativ, pe când pentru
celelalte subiecte de drept acest moment diferă dupa cum actul este unul individual
când, în principiu, efectele se produc de la momentul comunicării acestora, sau unul
normativ, când efectele juridice se produc de la momentul aducerii la cunoştinţă
publică, de regulă prin publicare. Hotărârile de guvern, precum şi decretele
Preşedintelui României care au caracter individual produc efecte juridice, prin
excepţie de la regula deja enunţată, de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, sub sancţiunea inexistenţei actului.

9. De regulă actele administrative produc efecte juridice pentru viitor, din momentul
în care au fost aduse la cunoştinţă, în formele prevăzute de lege. Excepţii de la
această regulă pot fi actele administrative care produc efecte retroactive, în categoria
acestora intrând acte administrative individuale, precum: actele declarative (ex.
certificate de naştere, căsătorie, deces), actele administrative interpretative, actele
administrative jurisdicţionale; respectiv actele administrative care produc efecte

Page 2 of 3
juridice de la o dată ulterioară aducerii lor la cunoştinţă, dată care, de regulă, trebuie
menționată chiar în conținutul acestor acte.

10. Suspendarea executării unui act administrativ are ca efecte juridice întreruperea
temporară a producerii de efecte juridice de către actul suspendat. Subiectele de
drept care pot dispune suspenderea sunt: organul emitent, organul ierarhic superior
celui emitent; instanţa de judecată, legiuitorul. Regimul juridic al suspendării
dispusă prin act juridic al unui organ competent este reglementat de prevederile
art.14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

11. Revocarea actelor administrative are valenţele unui principiu, motiv pentru care
regula este cea potrivit căreia actele administrative sunt revocabile. Revocarea poate
interveni atunci când nu sunt respectate condiţiile de legalitate ale actului
administrativ, dar şi atunci când este evidentă lipsa de oportunitate a acestuia. După
cum cauzele ce determină revocarea sunt anterioare sau concomitente emiterii
actului administrativ, respectiv sunt ulterioare emiterii acestuia, revocarea produce
efecte juridice pentru trecut (ex tunc), respectiv pentru viitor (ex nunc).

12. Nulitatea unui act administrativ are, de regulă, efecte juridice retroactive (ex
tunc), însă retroactiv pot fi înlăturate, tot de regulă, doar efectele juridice, nu şi
faptele materiale. De asemenea, în principiu, declararea nulităţii unui act
administrativ are ca efect şi anularea tuturor actelor juridice ulterioare şi
condiţionate, sub aspectul legalităţii, de existenţa actului administrativ anulat.

13. Inexistenţa actului administrativ este o sancţiune juridică consacrată de


Constituţie, motiv pentru care poate fi considerată mai gravă decât nulitatea
absolută. Actele administrative inexistente nu se bucură de prezumţia de legalitate;
sunt lipsite de forţă executorie, nu sunt vizate de obligaţia de respectare şi de
executare a actului. Inexistenţa unui act administrativ poate fi constatată de orice
subiect de drept.

Page 3 of 3

S-ar putea să vă placă și