Sunteți pe pagina 1din 54

Sângele

de Sergi Belbel

PERSONAJE:
Femeia
Bărbatul
Fetița
Femeia tânără
Băiatul
Fata
Fetița rătăcită
Polițistul
Polițista
Bărbatul timid
Tânăra mesageră
Amanta
Soțul

Timpul: Acum
Spațiul: un interior și trei exterioare care cotrastează profund cu interiorul prin amplitudine, lumină,
miros, aer, soare, vânt, calm
Notă importantă:
Bărbatul și Bărbatul timid, Fetița și Fetița rătăcită, Femeia tânără și Tânăra mesageră trebuie
să fie interpretați de aceeași actori pentru a menține în cele trei cazuri ambiguitatea situației în care
personajul este același deghizat sau sunt două personaje diferite. Actorii care interpretează aceste
personaje pot avea un accent, o culoare a pielii sau o particularitate comună care să-I diferențieze de
restul (nu e neapărat necesar).
Restul personajelor, cu excepția Femeii pot fi interpretate de un singur actor și o singură actriță.
Actor: Băiatul, Polițistul, Soțul. Actrița: Fata, Polițista, Amanta

1
Scena 1

Interior, o cameră mică, obscură, care provoacă claustrobofie. Liniște îndelungată. Dintr-o dată, se aude
zgomotul lui uși care se deschide. O rază pală de lumină. Apare împins un corp legat la mâini și la ochi.
Cade pe dușumea. Ușa se închide. Penumbră. Totul rămâne în loc, nemișcat. După o pauză lungă corpul
începe să se miște foarte lent. Pare a fi o femeie. Se aude vocea unui bărbat dinspre întunericul din
spatele scenei.

Vocea: Sunteți bine?

Femeia: Unde sunt?

Vocea: Nu puneți întrebări.

Femeia: Mă doare tot corpul.

Vocea: O să vă treacă.

Femeia: De ce m-ați legat la ochi?

Vocea: V-am spus să nu puneți întrebări.

Femeia: Nu pot să mă mișc. Sunt prea stâns legată.

Vocea: Nu vă faceți griji, vă dezlegăm imediat.

Femeia: Mulțumesc! Să nu-mi fac griji?

Vocea (după o pauză): Nu vă puteți ridica?

Femeia: Ba cred că da. (pauză) Nu.

Dintr-un colț întunecat apare o siluetă - Bărbatul - care se apropie de Femeie. Are aspect comun. Se
apleacă și o dezleagă la ochi. Se ridică. Femeia întoarce capul și încearcă să-l privească.

Femeia: Mâinile.

2
Bărbatul: Nu încă!

Femeia: Ne cunoaștem? (pauză) Ah, să nu pun întrebări! (pauză) E prea întuneric aici.

Bărbatul: Vreți să aprind lumina? O să vă deranjeze.

Femeia: Mi-ar plăcea să-ți văd fața.

Bărbatul: De ce? E o față ca oricare alta. Nu, nu ne cunoaștem. E prima oară când ne vedem.

Femeia: Vocea ta.

Bărbatul: Ca oricare alta. Toate vocile sună la fel.

Femeia: Nu. Poate că tu nu-ți dai seama. (pauză) Mi-ar plăcea să mă așez.

Bărbatul: Un moment.

Bărbatul se duce din nou în colțul scenei. Dispare în întuneric. Ea privește de jur împrejur speriată.
Încearcă să se ridice. Nu reușește. O doare un picior. Se oprește. Crede că e singură.

Femeia: Ce? (pauză) Ai plecat? (pauză) Iartă-mă că tot pun întrebări, dar … ai plecat? (pauză) Cred că
mi-am rupt piciorul … că mi-au rupt piciorul, oamenii tăi mi-au rupt piciorul. Mă auzi? Unde ești? Hey,
întoarce-te! Doar nu o să mă lași aici în halul ăsta, nu-i așa? Hey!

Bărbatul: De ce ați zis oamenii tăi?

Femeia: Ești aici?

Bărbatul apare din întuneric cu un scaun. Îl pune în mijlocul camerei, în locul cel mai luminat. Se
apropie de Femeie și-I dezleagă mâinile.

Bărbatul: Așezați-vă!

3
Femeia se ridică cu greu. Își freacă piciorul. Se duce spre scaun. Cade. Se chinuie să se ridice. Se târăște
spre scaun. Se așează. Începe să plângă în liniște în ciuda eforturilor pe care le-a făcut până acum să se
abțină.

Bărbatul: Nu plângeți.

Femeia: Mă doare.

Bărbatul: Nu v-ați rupt nimic.

Femeia: De unde știi?

Liniște. Bărbatul se apropie. Îngenunchează în fața ei. Îi ia ușor piciorul și I-l palpează cu delicatețe. Ea
e îngrozită, dar nu încearcă să-l îndepărteze.

Bărbatul: Nu v-ați rupt nimic.

Femeia îl privește. În sfârșit îi poate vedea fața. Se sperie.

Femeia: O să mă omori?

Liniște. Bărbatul se ridică și rămâne nemișcat privind-o. Ea îl privește în ochi un timp îndelungat. El
bagă mâna în buzunar și scoate un telefon. Verifică dacă are semnal. Din celălalt buzunar scoate o
bucată de hârtie. Formează un număr și-I dă femeii telefonul.

Femeia: Eu sunt! Sunt bine. (pauză) Nu, nu mi-au făcut nimic. Încă. (pauză) Poliția știe? Da, bineînțeles.
(pauză) Plătește-le cât îți cer, te rog. Bărbatul vrea să-I ia telefonul. Încearcă să nu afle copilul nimic.
Bărbatul îi smulge telefonul din mână și închide.

Bărbatul: Asta nu o să fie ușor. Câti ani are?

4
Femeia: Nouă ani.

Bărbatul: O să fie greu. (se uită la ceas) Cu siguranță știrea este pe toate canalele. (pauză) La nouă ani nu
mai e un copil (pauză) Cum îl cheamă?

Femeia (speriată): De ce nu ți-ai acoperit fața? (pauză) După atât timp legată la ochi, după atât întuneric
am pupilele dilatate. Îți văd fața foarte bine. Prea bine. (pauză) Aș prefera să nu o văd. (pauză) De ce stai
cu mine tot timpul? (pauză) Cât timp I-ați dat? (pauză) Câti bani vreți? (pauză) Poate că m-am înselat și
nu ești tu cel care deține controlul. Poate nu tu ești liderul. (pauză) Sau, tu ești?

Bărbatul: Vă e foame?

Femeia: Tu ești cel care mă va omorî?

Bărbatul: … Sete? Vreți să beți ceva?

Femeia: Ai vrut să vorbesc cu soțul meu ca să știe că sunt vie. (pauză) Că încă sunt vie.

Bărbatul: O să mai vină cineva.

Femeia: „Creierul” grupării?

Bărbatul: Nu avem un „creier”.

Femeia: Desigur, haha. (pauză) Scuză-mă.

Bărbatul: Dacă aș fi în locul dumneavoastră aș mânca ceva înainte.

Femeia: Înainte? (pauză) Înainte de ce? (pauză) De ce? (pauză) Înainte de a veni acel cineva? (pauză) Nu
aveți creier. (pauză) Vizita cui? A torționarului? (pauză) Soțul meu o să plătească, nu aveți de ce să mă
torturați. (pauză) Sau a călăului? (pauză) O să plătească. Nu aveți de ce să mă … (pauză) De ce m-ai
dezlegat? (pauză) De ce trebuie să mănânc? Crezi că mi-e foame? (pauză) Crezi că voi îndura mai ușor cu
stomacul plin? (Pauză) Nu am voie să pun întrebări, știu. Aprinde lumina, te rog.

Bărbatul: Mai bine nu. Se va încălzi și mai tare.

Femeia: Cât timp aveți de gând să mă țineți aici?

Bărbatul: Avem fructe și legume. Sunt ușor de digerat.

Femeia: Mi-e clar, n-am de ales. Bărbatul zâmbește Leagă-mă. Îmi vine să sar pe tine să-ți înfing unghiile
în gât. Și știu că nu e în interesul meu.

Bărbatul: Nu, nu este. Știți foarte bine, de-asta nu o să o faceți.

5
Femeia: Atât de rațională îți par? Nimeni nu poate prevedea cum reacționează oamenii în fața pericolului.
Cei mai vulnerabili pot deveni uneori cei mai cruzi. Deși cruzimea nu ajută la nimic, ba chiar grăbește
finalul inevitabil. Am nevoie la toaletă.

Bărtatul: Acolo.

Femeia: Câtă delicatețe, în colțul cel mai întunecat.

Femeia se ridică indecisă

Bărtatul: Sunt mai puternic decât dumneavoastră. Orice ați încerca e nimic în comparație cu cât v-aș putea
răni eu.

Femeia: Să mă mai răniți...

Femeia se târăște spre colțul întunecat. Abia se vede. Își dă jos pantalonii și chiloții. Se așază pe un fel de
latrină. Se aud sunete de excremente nu tocmai solide.

Femeia: Presupun că în situațiile astea oricine reacționează ca mine. Se cacă pe el. (pauză) Simți mirosul?
(pauză) Sigur, nu există nici ferestre, nici ventilație. Mirosul o să persiste o vreme. Putoarea. Mă bucur
pentru tine. Din fericire pe nimeni nu deranjează mirosul propriului căcat. Nu e atât de respingător ca
pentru ceilalți, nu-i așa? (pauză) Aproape mă bușește râsul... haha (pauză) Dacă nu ar fi frica asta care mă
îngheață. (pauză) Râsul este fructul ridicolului, denotă sentimente primare și e întotdeuna legat de
insensibilitate și distanțare. Bergson. Uită-te la mine. Mi-e frică și mă cac. Mă cac și cu toate astea râd.
Sunt lipsită de sensibilitate? M-am distanțat de mine însumi? La dracu cu Bergson! (pauză) Căcat și râs.
(pauză) Ființă și neființă … hahaha. (pauză) Sartre. Un alt căcat. Greața și nimicul. Dacă era aici greața s-
ar fi descompus, pură diaree empirică. Ca a mea te asigur. (o bușește râsul. Alt sunet de excremente) Dacă
studenții mei m-ar vedea așa. Profesoara lor distinsă. Știu că te cunosc. Mi-ai fost student. (pauză) Nu-i
așa? (pauză) Acum trei ...nu, patru ani. (pauză) Te așezai mereu în ultimul rând. În stânga, lângă fereastră.
Sala 39 (pauză) Da, tu ești! (pauză) Într-zi m-ai întrebat ceva pe la jumătatea cursului. Îmi amintesc clar
că nu ți-am răspuns (pauză) Ceva de genul... Care este natura „limitelor unei morale comune?” Așa ai zis.

6
(pauză) Nu știu de ce nu am răspuns.(pauză) Sau știu. (pauză) Nu mi-a picat bine. (pauză) Poate de-aia.
Nu e hârtie igienică.

Bărbatul: Nu eram eu.

Femeia: Hârtie, te rog.

Bărbatul: Dacă nu o vedeți înseamnă că nu există.

Femeia: Înseamnă că trebuie să-mi trag chiloții fără să mă șterg. Nu ai auzit în ce stare sunt? Hârtie, te
rog. Du-te și caută.

Bărbatul: În căteva minute o să vină cineva. Nu pot să plec până nu ajunge.

Femeia: Presupun că minutele în situația asta pot deveni ore (pauză) sau zile.

Bărbatul: Câteva minute înseamnă câteva minute.

Femeia: Foarte bine. Cum zici tu.

Femeia în colțul întunecat se ridică fără să-și ridice chiloții sau pantalonii și își ține cămașa deasupra
buricului. Privește în stânga și în dreapta.

Femeia: Nu am cum să trag apa.

Bărbatul: O să aducă niște găleți cu apă.

Femeia: Cine? Acel cineva care ar trebui să ajungă în câteva minute?

Femeia se apropie de mijlocul scenei, de scaun și întră în conul de lumină, cu pantalonii și chiloții în
vine, ținându-și cămașa astfel încât să nu o murdărească.

Bărbatul: Ce faceți?

Femeia: Am terminat. Sunt plină de căcat. (pauză) Dacă te deranjează nu te uita. (pauză) Pe mine nu mă
deranzează mirosul, ți-am zis. Puțin îmi pasă (pauză) Dacă nu e hartie, o să aștept până se usucă. Apoi o
să mă șterg cu mâinile. Și o să fac biluțe. Biluțe mici. Și o să le arunc pe jos. La picioarele tale. (pauză)

7
Ești un bărbat puternic, orice aș încerca e nimic în comparație cu cât m-ai putea răni tu, nu?. De ce te uiți
așa la mine?

Bărbatul bagă mâna în buzunar și scoate o batistă. I-o întinde. Ea o ia și fără pudoare se șterge în fața
lui. El neștiind ce să facă privește în partea opusă.

Femeia (în timp ce se șterge): Nu-mi aduc aminte numele tău, dar întrebarea aceea m-a surprins. Da, da.
„Care sunt limitele unei morale comune?” Ce amuzant … Îmi amitesc că te îmbrăcai mereu în negru. Văd
că ți-ai schimbat obiceiul. E bine să îți schimbi obiceiurile, știi? Ce barbar! Uite cât căcat poate să existe
într-un singur trup. Patru sau trei ani? Sunt deja cinci? Tu nu voiai un răspuns filosofic, voiai un răspuns
politic. Încercai să-mi descoperi punctul slab. Asta făceai cu toți profesorii. Nu numai tu, desigur. Toți cei
din grupul tău. Nu voiai un răspuns filosofic, de-aia nu ți-am răspuns. Raționamentele voastre mi-au părut
întotdeauna imature. Morala comună. Haha. Da, morala nu e un set de reguli stabilite de un individ. Și cu
atât mai puțin de un grup de fanatici retrograzi, e o stare de spirit. Kierkegaard. Bine, asta cu fanaticii
retrograzi e a mea. Mai știi Kierkegaard. El detesta cuvântul „noi”. Și eu îl detest. Se termină de șters. Îl
privește. El evită privirea. Se uită la batistă. E superbă cu degradeul ăsta. (pauză. Se apropie de el și îi
întinde batista). Ești foarte amabil.

Bărbatul: Păstrați-o.

Femeia: Nu accept cadouri de la necunoscuți.

Bărbatul: Nu ziceați că mă cunoașteți?

Femeia: Nu primesc cadouri de la oamenii pe care nu-i apreciez.

Bărbatul: Atuncați-o în toaletă.

Femeia: Arunc-o tu.

Îi aruncă batista în față. El se ferește și batista cade pe jos. Ea își ridică chiloții și pantalonii și se așază
pe scaun.

8
Femeia: Mi-e sete. Trebuie să beau apă. Multă apă. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci când ai diaree
e să bei apă. (pauză) Mai devreme m-ai întrebat dacă mi-e sete. Acum mi-e sete! Unde e apa?

Bărbatul: O vor aduce.

Femeia: În câteva minute, acel cineva misterios. Sună-l și spune-i să fie punctual. Nu o faci?

Se deschide ușa. Rază e lumină. Ea se întoarce și se ridică. Apare o siluetă în ușă, în contre jour. E
cineva foarte scund. Pauză lungă.

Bărbatul (către siluetă): E foarte agitată.

Femeia: Sunt mai calmă decât tine. (Către siluată) De ce nu intri? E așa bine aici. Lumina asta intimă și
parfumul ăsta delicat. (pauză) O să rămâi acolo?

Silueta face câtiva pași. E o fetită de zece ani. Femeia o privește surprinsă.

Fetița: De ce are nevoie?

Bărbatul: Apă și hârtie igienică. Deocamdată nu vrea să mănânce.

Fetița se apropie și vede batista pe jos.

Fetița: Ce e asta?

Femeia: Batista domnului murdară de căcatul meu. Tu cine ești, copilă?

Fetița: Poftim?

Fetița o privește fix pe femeie. Femeia tresare.

9
Fetița (cu serenitate): De ce îmi spuneți „copilă”?

Femeia: Pentru că ești o fetița. (spre bărbat) Pe ea o așteptam?

Bărbatul nu răspunde. Liniște. Se apleacă, ia batista de un colț, se ține de nas cu cealaltă mână și iese.
Închide ușa. Fetița se apropie de femeie și o așază pe scaun. Femeia nu știe cum să reacționeze. Fetița
începe să se plimbe prin cameră cu pași ritmați și lenți. Apoi se învârte în jurul scaunului.

Femeia: Ești fiica cuiva din organizație?

Fetița: Organizație?

Femeia: Organizație. (pauză) Vă antrenează de mici. Știi de ce sunt aici, draga mea?

Fețița: Tăceți, vă rog. Mă doare capul. Și nu-mi spuneți draga mea, eu nu vă sunt dragă.

Fetița se așază în spatele femeii și îi pune delicat o mână pe cap.

Fețița: Pot să vă cânt un cântecel. O să vă calmeze.

Femeia rămâne nemișcată, în expectativă. Fetița începe să cânte un cântecel pentru copii. E mai degrabă
sumbru.

Fetița: Când se lasă noaptea ies vrăjitoarele

Pe măturile lor negre

Și pleacă de pe pământ

Zburând spre lună.

Vreau să fiu o vrăjitoare tra-la-la

Care zboară pe o mătură tra-la-li

10
Vreau să părăsesc pământul tra-la-la

Tra-la-li tra-la-li pe lună vreau să merg.

Femeia privește în gol. Fetița îi ia mâna de pe cap și se așază în fața ei.

Fetița: E un cântecel idiot. (pauză) Dar mie mi se pare trist. (pauză) Dumneavoastră nu vi se pare că e un
cântecel trist?

Femeia: Nu știu.

Fețița: Îl știți?

Femeia: Nu.

Fețița: Sigur că nu. Eu l-am inventat. (pauză) Mie îmi place să inventez lucruri. Dumneavoastă nu ați
inventat nimic?

Femeia: Nu. (pauză) dar mi-ar plăcea.

Fețița: Cel mai trist este versul „vreau să părăsesc pământul, tra-la-la” Fetița din cântecel e nefericită.
(pauză) Nu îi place pe pământ. (pauză) Poate are probleme. (pauză) De aceea vrea să plece. (pauză) Pe
lună, ce prostie!

Femeia: Cine ești?

Fețița: Zice că vrea să meargă pe lună ca să zică și ea ceva. (pauză) Luna e frumoasă de pe pământ, dar
atât. Acolo nu există nici aer, nici apă, nici foc. Doar deșert și pietre. Luna e un loc oribil. Fetița nu ar
putea trăi pe lună. Presupun că în momentul în care vrea să meargă pe lună ceea ce vrea să spună în
realitate este că vrea să moară, nu-i așa?

Femeia: Câti ani ai?

Fețița: Doisprezece. Mint (pauză) Zece. (pauză) Îmi place să cred că sunt mai mare. (pauză) Ați crezut că
am doisprezece?

Femeia: Nu știu, da.

Fețița: Știu să mint. M-a învățat mama. Dacă vrei să ajungi cineva în viața, trebuie să știi să minți, așa mi-
a zis.

11
Femeia: Cine e mama ta?

Fețița: A murit, e moartă.

Femeia: Și tatăl tău?

Fețița: Mort și el. I-a ucis. (pauză) Inamicul. (pauză) În fața mea. (pauză) Acum patru ani. (pauză) Încă
am coșmaruri.

Femeia: Inamicul?

Fețița: Am învățat încă de când m-a născut să-l urăsc pe inamic. (pauză) Nu e ușor să scapi de ură când
asta e primul lucru pe care l-ai învățat, ea crește o dată cu tine. (pauză) Și cu durerea provocată zi de zi de
inamic. (pauză) Mama mea era foarte deșteaptă. M-a învațat o mulțime de lucrurI: cum să mint, cum să
tac, cum să simt.

Se deschide ușa. Apare siluata unei femei tinere. Cară niște pungi și o cutie. Se îndreaptă spre fetiță. Nu-i
vedem fața. Femeia se întoarce cu spatele, fetița se duce spre ea.

Fetița: S-a mai liniștit. Nu o să o rănești prea tare, nu-i așa?

Femeia tânără: Doar cât va fi necesar. Ar fi bine să pleci.

Fetița: Mi-ai zis că pot rămâne.

Femeia se ridică.

Femeia tânără: Așezați-vă.

Femeia: Ce se întâmplă? Ce o să-mi faceți?

Femeia tânără (spre fetiță): Pleacă!

Fetița: Nu. Lasă-mă să te ajut.

Femeia tânără: Nu poți vedea așa ceva.

Fetiția: Dar ai promis că o vom face împreună.

12
Femeia tânără: Ești prea mică.

Fetița: Nu sunt mică. (femeii) Nu-i așa că nu sunt mică? (femeii tinere) Ea m-a crezut. I-am spus că am
doisprezece ani și m-a crezut. Nu-i așa?

Femeia: Vă rog... Ce înseamnă toate astea? Dumneavoastră cine sunteți?

Femeia tânără (fetiței): Ajută-mă să o leg. Apoi pleci.

Femeia se ridică și nervoasă se apropie de femeia tânără. Femeia tânără reacționează rapid, închide
ușa, aruncă plasele și cutia, se apropie rapid de femeie, îi dă un pumn, iar aceasta cade.

Fetița: Wow, ce directă.

Femeia zace pe jos aproape inconștientă. Sângerează.

Femeia tânără: Mișcă-te, ajută-mă să o așez pe scaun!

Fetița și femeia tânără o târăsc spre scaun. În timp ce o așază aceasta se trezește, reacționează violent și
le împinge. Fetița cade. Femeia tânără îi dă un pumn în stomac femeii luîndu-I respirația câteva secunde.
Femeia se ghemuiește de durere. Femeia tânără o ajută pe fetiță să se ridice.

Femeia tânără: Te-ai lovit?

Fetița: Da.

Femeia tânără: Unde te doare?

Fetița: Aici în piept. Cred că mi-am rupt o coastă. Aaaaa... da. Mă doare rău. Ahhhh.

Femeia tânără: Liniștește-te! Te duc mai târziu la spital să-ți facă o radiografie.

Fetița: Te rog, pot să rămân?

13
Femeia tânără: Bine.

Femeia tânără se duce spre femeie. Fetița zâmbește și se face un semn impredictibil de victorie pe care
femeia tânără nu–l vede. Aceasta o ridică pe femeie care încă e ghemuită de durere și o așază pe scaun.
Ia pungile și cutia. Scoate funii, leucoplast și tot felul de ustensile. Femeia vede, este pe punctul de a țipa,
dar femeia tânără reacționează rapid. Îi bagă o bilă de metal în gură femeii și o acoperă cu luecoplast.
Femeia se zbate, femeia tânără reusește să o lege de scaun. Fetița privește totul dintr-un colț.

Fetița: Ce o să-i faci?

Femeia tânără: O să-i tai un deget.

Femeia reacționează violent, cu spasme și convulsii. Vrea să scape. Urlă surd. Cade încă legată de
scaun. Se târăște patetic pe jos. Plânge. Femeia tânără și fetița o privesc impasibile. Într-un final femeia
nu se mai mișcă. Doar plânge, apoi se oprește brusc și o privește pe femeia tânără implorând îndurare.

Femeia tânără: Astea sunt ordinele, îmi pare rău.

Femeia tânără ia cutia și se apropie de femeie. Se apleacă și începe să scoată obiecte din cutie: o mască
cu inhalator, dezinfectant, pansament și în ultimul rând un fierăstrău electric. Femeia începe să țipe și să
se zbată. Fetiță e entuziasmată.

Fetița: Toată viața mi-am dorit să văd asta. În sfârșit, în sfârșit se întâmplă.

Femeia tânără pornește fierăstrăul. Zgomot înfundat și persistent de motor. Femeia suferă de utac de
panică cu convulsii isterice. Femeia tânără îi face un semn fetiței să o ajute. Fetița încearcă să o ridice
pe femeie. Femeia o împinge brusc pe fetiță, aceasta cade și se lovește la cap. Fetița țipă.

14
Femeia tânără: Vreți să vă tai toată mâna?

Femeia face semn că nu. Respiră alert. Fetița se ridică furioasă.

Fetița: Acum chiar m-ați rănit.

Fetița o scuipă pe femeie. Apucă fierăstrăul și îl îndreaptă către ea. Femeia tânără o oprește brusc și îi ia
fierăstrăul. Femeia încă pe jos este blocată de panică. Fetița și femeia tânără încep o discuție aprinsă.

Fetița: Pot să fac eu asta?

Femeia tânără: Nu!

Fetița: Dar m-a rănit!

Femeia tânără: E prea complicat. Trebuie să ai forță.

Fetița: Ce, crezi că n-am?

Femeia tânără: O să curgă mult sânge.

Fetița: Și ce?

Femeia tânără: Nu poți să o faci tu, nu înțelegi? Nu e deloc ușor să tai osul. Pielea se taie ușor, dar osul e
prea dur. Trebuie să apeși mai tare. Și trebuie să fie o tăietură perfectă, curată. Trebuie să tai dintr-o
bucată. Tu ești neîndemânatică. Nici măcar nu știi cum să oprești hemoragia. Crezi că o să curgă doar o
picătură de sânge? Va curge atât de mult sânge încât nu vei știi cum să-l oprești. În plus, ar dura ore dacă
i-ai tăia tu degetul. Cu toată pornirea asta, cu tot avântul ăsta care mă înspăimântă... Nu-mi place
atitudinea asta, auzi? Când am intrat mi-ai spus să nu-i fac niciun rău. Acum, în schimb, vrei să o
măcelărești ca pe un porc la abator. De ce?

Fetița: Nu știu.

Femeia tânără: Pentru că te-a rănit? Ca să te răzbuni? Rău, foarte rău. Noi nu te-am educat că să simți
asta. Răzbunare. Nimic din ceea ce facem, nu facem din răzbunare. Ți-am explicat de o mie de ori, dar
pare că nu mă asculți.

15
Fetița: Nu mă certa, te rog!

Femeia tânără: Nu poți să te comporți așa. Mă dezamăgești. Pe mine și pe ceilalți. Tu trebuie să


supraviețuiești când noi nu vom mai fi. Tu ești viitorul. În tine ne punem toate speranțele. Trebuie să fii
curată, trebuie să fii neprihănită, fără amărăciune. Niciun strop de amărăciune.

Fetița: Și ura?

Femeia tânără: Ura împotriva asupritorului, nu a individului. Uită-te la ea! E o biată femeie lipsită de
apărare. Ce ți-a făcut? Doar te-a împins. S-a apărat. Îi este frică și durerea o panichează. E normal.

Fetița: Dar ea nu e inamic?

Femeia tânără: Acum nu mai este. Acum e doar o femeie, ca mine și ca tine.

Femeia încă pe jos se miră de ce aude. Pentru câteva clipe crede că ce trăiește este un coșmar.

Femeia tânără: În plus, ai făcut o mare greșală.

Fetița: Ce?

Femeia tânără: M-ai mințit! Prima dată când ai căzut nu te-ai lovit, m-ai păcălit!

Fetița: A fost o minciună mică, mititică. Mama îmi spunea mereu: O minciună mică nu face rău nimănui
dacă o spui pentru a face un bine. Mi-ar fi plăcut foarte mult să rămân să privesc.

Femeia tânără: Un bine? Un bine, monstru mic și morbid?

Pauză încordată. Femeii tinere i se umplu ochii de lacrimi.

Femeia tânără: Nu mai pot!

Femeia tânără scoate din priză fierăstrăul, se ghemuiește într-un colț și începe să plângă. Femeia
așteaptă. Fetița se apropie cu lacrimi în ochi de femeia tânără.

16
Femeia tânără: Atâția ani de luptă, atâtea speranțe deșarte... și sunt tot aici cu femeia asta isterică și cu
tine. Tu cu sadismul tău care te năpădește din interior și mă înspăimântă... Nu mai pot! Cum o să se
termine totul?

Fetița: Iartă-mă, nu o să mai fac asta.

Femeia tânără: Dumnezeule, ce sens au toate astea? Nu trebuia să fiu de acord cu... pleacă, pleacă! Cum
mi-a trecut prin cap să-ți permit să rămâi? Încă ești imatură și nu înțelegi nimic. Creierul tău nu s-a
dezvoltat suficient. Ai asimilat greșit tot ce te-am invățat. Mă doare sufletul când mă gândesc. Îmi doresc
să crești și să nu te mai comporți prostește.

Fetița: Nu mă comport prostește, jur! Da, recunosc, voiam să o rănesc. La început mi-a plăcut de ea, ai
dreptate, este o biată femeie care nu are nicio vină pentru cine este, cum este sau pentru ceea ce gândește.
E o victimă. În plus, știm deja că soțul ei e porcul, nu ea. V-am auzit spunând asta. Nu-i așa? Dar atunci
când a început să mă lovească... da, te-am mințit, prima oară nu m-a rănit, m-am prefăcut ca să-ți se facă
milă de mine, să te conving să mă lași să te ajut. Prima mea tortură... e important, nu înțelegi? Dar apoi,
m-a rănit. Și am simțit înauntrul meu o forță care voia să iasă, ca un strigăt, da, am vrut să o ucid...Am
văzut lama fierăstrăului, am auzit sunetul pe care îl facea, ea pe jos fără să înteleagă nimic, privindu-ne cu
ochii aia patetici... și ...da, pentru câteva minute am vrut să o tai în bucăți... Dar sunt fericită că nu m-ai
lăsat. Îmi recunosc greșeala. Îmi cer iertare. Pedepsește-mă, te rog, pedepsește-mă, trebuie să mă
pedepsești. Te implor cu lacrimi în ochi, pedepsește-mă!

Fetița se așază în genunchi cu bratele deschise apoi se întinde pe burtă cu brațele încrucișate.

Femeia tânără: O să te pedepsească ea.

Femeia tânără o privește pe femeie, se îndreaptă spre ea. Aceasta e terorizată. Femeia tânără o ridică. Îi
scoate călușul din gură. Femeia respiră agitată.

Femeia: Nu mă răni!

Femeia tânără: Mă ocup de dumneavoastră mai târziu, mai târziu. Și nu o să vă doară pentru că înainte o
să vă sedez. Acum trebuie să o pedepsesc pe fetiță. Nu ați văzut cum se comportă?

17
Femeia: Te rog, dă-mi drumul.

Femeia tânără: Poftim?

Femeia: Ați vorbit cu soțul meu. O să vă dea banii.

Femeia tânără: Și ce dacă?

Femeia: Huh?

Femeia tânără: Ce vă face să credeți că vrem doar bani? Acum propuneți o pedeapsă pentru fetiță. Ce
pedeapsă vreți dumneavoastră. Aveți tot dreptul. Voia să vă facă ceva îngrozitor.

Femeia: Și tu la fel.

Femeia tânără: Da, dar din motive legitime, nu e același lucru.

Femeia: Legitime?

Femeia tânără: Să nu începem să ne certăm. Avem patruzeci de ore. O să avem timp. Ce vă cer acum este
o pedeapsă pentru fetiță. O să facem exact cum spuneți.

Femeia: Patruzeci de ore? De ce patruzeci de ore?

Femeia tânără: A, nu v-au spus? Dead line-ul... O să vă tăiem câte o parte a corpului la fiecare zece ore.
Patruzeci de ore, patru părți ale corpului, am decis asta. Prima... un deget. A doua... o ureche. A treia...un
picior. A patra... capul. O să supraviețuiți primelor trei.

Femeia vrea să țipe, dar nu se aude niciun sunet. Leșină.

Femeia tânără: Ia uite ce ai făcut!

Fetița: Și pedeapsa?

Femeia tânără: O să te pedepsesc eu. Ridică-te! Apropie-te! Care ar fi cea mai grea pedeapsă?

Fetița: Să nu o mai văd. Să nu o mai văd înainte să moară. Să nu o văd moartă.

18
Fetița plânge. Femeia tânără deschide ușa. O lumină orbitoare intră din spatele ușii. Femeia tânără îi
indică fetiței să iasă. Fetița se îndreaptă spre usă miorlăind. Când ajunge în dreptul ușii se întoarce și o
privește pe femeie.

Fetița: Degetul, urechea, piciorul și capul. Nici pe astea nu pot să le văd?

Femeia tânără: Nu!

Fetița: Dar sângele?

Femeia tânără: Nici sângele.

Fetița: O să se scurgă pe jos.

Femeia tânără: O să se usuce, o să dispară.

Fetița: O să se amestece cu sângele alor ei. O să râmână aici. Sângele face parte din noi. M-ați învățat
asta. Sângele acestei femei se va uni cu sângele celorlalți. Pământul e plin. O parte din ei încă trăiește aici.
Mi-e foame.

Femeia tânără: Ai ouă în frigider. Fă-ți o omletă.

Fetița: O să cinezi cu noi?

Femeia tânără: O să rămân cu ea. Nu mă așteptați.

Fetița închide ușa. Penumbră. Femeia tânără se apropie de femeie. Se apleacă și o priveștie.

Femeia tânără: O să încerc să nu vărs nicio picătură.

Întuneric.

19
Scena 2

Un parc public. O bancă. Un băiat și o fată stau așezați la distanță față de celălalt. Ambii citesc.

Băiatul: Îmi poți spune, te rog, cât e ceasul?

Fata: Șase.

Băiatul: Deja? Acum cinci minute era cinci.

Fata: Acum cinci minute era 5:55.

Băiatul: Da, sigur! Bine, dacă este șase trebuie să plec.

Fata: Foarte bine.

Băiatul: Foarte bine?

Fata: Huh?

Băiatul: Îți pare bine?

Fata: Ce?

Băiatul: Că trebuie să plec de aici. În momentul ăsta când îmi e bine. Îți pare bine, huh?

Fata: Îmi pare rău, dar e ora șase.

Băiatul: Mulțumesc! Ai zis că îți pare rău?

Fata: Huh?

Băiatul: Îți pare rău că plec? Când ai spus Îmi pare rău, dar e ora șase voiai să spui că nu vrei, că ți-ai
dori să nu plec? Știi că dacă este ora șase, trebuie să plec pentru că ți-am spus mai devreme, dar acum
când ai spus din nou Este ora șase ți-a scăpat acel îmi pare rău care era cu siguranță sarcastic. Vreau să
spun că, la o primă interpretare, ar putea însemna Ce tip plictisitor, să plece odată, dar apoi, când ai spus
Îmi pare rău, dar este ora șase m-am gândit să ți spun, în momentul de liniște care a urmat, mulțumesc.
Un mulțumesc sarcastic ca să-ți răspund cu aceeași monedă. Dar în momentul ăla mi-am zis: Nu, poate că
nu era nici urmă de sarcasm, poate că fata asta e o singuratică și nu știe încă asta, și crede că spunând-o

20
așa e ca și cum mi-ar spune să mă duc dracului, când la o citire mai atentă îmi spune de fapt: Nu pleca. De
mai bine de o oră împărțim banca asta fără ca vreunul dintre noi să aibă curajul să pronunțe vreun cuvânt,
să arunce o privire, din frica de ce ar putea crede unul despre celalalt. Eu despre tine, tu despre mine, ei
despre noi. Eu despre fața ta de fată singuratică, tu despre mutra mea de băiat singuratic. Mi-ai spus Îmi
pare rău, dar e ora șase, sigur, acum înțeleg, acum știu ce simți cu adevărat. Îți place puțin de mine și
voiai să-mi spui asta. Te imaginai singură pe bancă, fără mine, și deja simteai că ți-e dor de mine. Asta e
realitatea ta, dar în realitatea mea e deja trecut de ora șase și eu trebuie să merg la o întâlnire, nu e o
întâlnire amoroasă, dar trebuie să plec.

Băiatul se ridică, rămâne nemișcat. Într-un final face un pas.

Fata: Așteaptă!

Băiatul se oprește. Se privesc.

Băiatul: În sfârșit! Credeam că nu o să spui nimic.

Fata: Ai uitat asta.

Fata arată o cutie care se află pe bancă. Liniște.

Băiatul: Nu-i al meu.

Fata: Huh?

Băiatul se apropie încet.

Băiatul: Ce scuză bună! 1-0 pentru tine.

Fata: O scuză bună ca să mai rămâi. Vai! Ai uitat ceva. Ce joc ieftin! Când am ajuns și m-am așezat, tu și
cu pachetul erați pe bancă.

Băiatul: Am ajuns eu primul? Nu, erai aici când m-am așezat pe bancă.

Fata: Minți! Nu am ajuns eu prima. Tu erai aici. Erai pe bancă, mincinosule!

Băiatul: Aha, de aia te-ai așezat pe bancă!

Fata: Ce?

Băiatul: Ești surdă sau eviți adevărul?

Fata: Ești incorigibil! Ia-ți lucrurile și du-te dracului!

21
Băiatul: Nu-mi aparține. Nu iau. Haide, gata, pa! Ești o frustrată!

Băiatul dispare. Fata se uită în direcția în care a plecat. Suspină. Începe să citească. Cască. Dintr-o
dată, privește coletul. Trece un timp. Vrea să îl atingă. Fix în momentul acela, se întoarce băiatul
alergând.

Băiatul: Nu-l atinge!

Fata: Aaaa!

Băiatul: Te-am speriat.

Fata: Nu degeaba ai față de imbecil. Chiar mă gândeam ,,sigur e ca toți ceilalți”, dar nu! Ești mai rău
decât ceilalți.

Băiatul: Voiai să-l deschizi?

Fata: Deci e al tău, huh? Uite ce e, eu plec. Mi-a ajuns.

Fata se ridică.

Băiatul: Nu, nu! Așteaptă! Scuze că te-am speriat. Când am plecat, m-am gândit ,,Dă-o dracului! E o
isterică la fel ca celelalte.” Dar când am ajuns la colt, mi-am zis: ,,De ce ești prost? Ce-i cu obsesia asta
de-ai judeca non-stop pe ceilalți? Nu o cunoști nici măcar de o oră și nu ați schimbat mai mult de trei
cuvinte.” Și mă gândeam așa sprijinit de copacul ăla și dintr-o dată mi-a căzut un con în cap. Ia uite ce
cucui am făcut. Și-atunci am avut o revelație, ca Newton cu mărul. Sau para? Nu contează. Cu siguranță
nu era un con. Atunci am privit conul care stătea la picioarele mele și mi-am zis: ,,Ia stai puțin! Ce-o fi în
pachetul ăla despre care ea credea că-i al meu iar eu cred că-i al ei?” Și am simțit o dorință să te văd încă
o dată. Și fix în momentul acela, am văzut că voiai să-l deschizi și m-am gândit: ,, Nu! Du-te să vezi ce-i
înăuntru! Poate că, săraca fată singuratică, frustrată și isterică e în pericol. Mă duc să o salvez. De aia am
țipat.

Fata: Aaa.

Băiatul: Și te-am speriat.

Fata: Nu degeaba ai față de imbecil. Chiar mă gândeam ,,sigur e ca toți ceilalți”, dar nu! Ești mai rău
decât ceilalți.

Băiatul: Urma să-l deschizi?

Fata: Deci e al tău, huh? Uite ce e, eu plec. Mi-a ajuns.

22
Pauză. Se privesc.

Fata: Inelul lui Moebius.

Băiatul: Huh?

Fata: Ce?

Băiatul: Inelul cui? E un inel în pachet? Voiai să îi dăruiești un inel acelui… ? E iubitul tău? Moe… ce?
Moe Bius? E străin?

Fata: Ce?

Băiatul: Aha! E iubitul tău. Mi-ai întins o capcană? Ce deștepte sunteți voi, femeile! Mi-ai făcut o farsă
ieftină, și acum aflu că în pachet este o verighetă care pecetluiește iubirea ta pentru altcineva. De asta m-
ai ținut aici o oră, de asta am întârziat la întâlnire și de asta mi-am spart capul cu un con. Ca să-mi spui că
ai un inel pentru altul, și pe deasupra e și strain. Cu siguranță, e rafinat, cult, inteligent…

Fata: Tu chiar nu știi ce înseamnă inelul lui Moebius?

Băiatul: E de aur?

Fata: Un inel sau o bandă care are o singură față. Reprezentarea tridimensională a infinitului.

Pauză.

Băiatul: Ce frumos!

Pauză.

Fata: Eu plec.

Fata pleacă în aceeași direcția în care a plecat el mai devreme. El rămâne blocat privind în gol. Se
așează pe bancă. Privește coletul. Rămâne blocat. Apare fata cu conul în mână.

Fata: Era adevărat?

Băiatul: Ce?

Fata: Povestea despre con… L-am găsit la rădăcina pinului, l-am luat și m-am uitat la el. Are o pată mică
de sânge. E sângele tău?

Băiatul își pipăie cucuiul. Se uită și are degetele murdare de sânge.

Fata: Era adevărat...

23
Băiatul: Sânge.

Fata: Te doare?

Băiatul: Nu, nici nu mi-am dat seama.

Fata îl privește cu drag. Se așează pe bancă, stau amândoi ca la începtul scenei, cu pachetul între ei.
Privesc în gol. Dintr-o dată, amândoi privesc pachetul, și apoi se uită unul la celălalt.

Băiatul: Mor de nerăbdare să văd ce e înăuntru.

Fata: Și eu.

Băiatul: Dar nu se face așa ceva, e urât.

Fata: Foarte urât.

Băiatul și fata rămân blocați. Apare o fetiță îmbrăcată sărăcăcios. Se îndreptă spre ei plângând.

Fetița rătăcită: Ați văzut o femeie foarte înaltă îmbrăcată în negru?

Băiatul: Ce?

Fata: Nu. De ce?

Fetița rătăcită: M-am rătăcit.

Fata: E mama ta?

Fetița rătăcită: E mătușa. Am plecat împreună la cumpărături. Mama nu a vrut să-mi dea voie. În primul
rând, pentru că nu avem bani să cumpărăm nimic. Noi nu cumpărăm niciodată, doar ne uităm. Dar mătușa
întotdeauna zice: ,,Hai la cumpărături!” și pe mama o scoate din minți asta. În al doilea rând, fiindcă
mătușica e mereu cu capul în nori. Nu e prima data când mă pierde. Eu stau foarte departe de aici, e un
cartier oribil, în care oamenii locuiesc ca sardinele în cutie. (îngresuiți, îngrămădiți) Habar n-am cum să
mă întorc acasă.

Băiatul: Îmi pare rău. Caută un polițist!

Fata: Unde te-ai rătăcit?

Fetița rătăcită: Ce-i acolo în cutiuță?

Băiatul: Huh?

24
Fetița rătăcită (fetei): La ieșirea din magazinul acela mare. Era îmbulzeală. Uff! Un grup imens de
japonezi veneau la cumpărături. Eram una lângă cealaltă. Și dintr-o data mă uit în stânga: un japonez. Mă
uit în dreapta: o japoneză. Nici urmă de mătușica.

Băiatul: Fetiță, fetiță dragă…

Fetița rătăcită: Vă deranjez, așa-i? Ce făceați? Aaa, da. Băiatul îi face un cadou fetei. Ca pe vremuri. O să
vă căsătoriți? Acolo e inelul?

Băiatul: Uite, o femeie foarte înaltă îmbrăcată în negru. Nu e ea?

Fetița rătăcită: Nu, mătușa e mai slabă. Și e îmbrăcată în negru negru, nu în negru gri. Când vă căsătoriți?
E inelul?

Băiatul: Da… Al lui Moebius.

Fetița rătăcită: Ce?

Fata: Nu-l băga în seamă.

Fetița rătăcită: Îi curge sânge.

Băiatul: Tot mai curge? Încă?

Fetița rătăcită: Nu suport sângele. Ce-ai pățit?

Băiatul: Un hoț. Voia să-mi fure portofelul, era unul cu o față de criminal și m-a lovit cu patul
pistolului… Parcul ăsta e foarte periculos… Eu în locul tău m-aș întoarce la magazin, asta dacă nu vrei să
te prindă hoțul și să te lovească și pe tine.

Fetița rătăcită (fetei): E adevărat?

Fata: Nu.

Băiatul: În plus, mătușa aia înaltă și neagră, cu siguranță, nu s-a mișcat din parfumeria de la parter. Sigur
stă acolo și încearcă toate parfumurile, asta fac toți săracii.

Fetița rătăcită: Trebuie să îți vindeci rana aia, spui din ce în ce mai multe prostii.

Băiatul: Mda. Hai, fugi și cheamă poliția, sau ambulanța! Repede, înainte să leșin.

Fetița rătăcită: Nuuu, eu nu știu cum să vorbesc cu oamenii și ce să fac. Cu atât mai puțin cu poliția sau cu
cei de la spital. Nu am făcut asta niciodată. Cum se face? La telefon? La ce număr trebuie să sun? Ce
trebuie să zic când îmi răspund și îmi spun ,,Alo”. M-aș pierde complet. Eu nu știu nici unde sunt. Aș

25
începe să țip și aș închide. Și în tot timpul ăsta, tu stai aici și îți curge sânge din cap. Da… Ți-aș fi de
mare ajutor… Eu sunt o toantă. Ia stai puțin, de ce nu sunați voi?

Băiatul: Ce? Pe cine?

Fetița rătăcită: Poliția, ambulanța. Tu!

Fata: Eu? De ce eu?

Fetița rătăcită: Deci, iubitul tău e aici, sângerând de moarte, și pe tine te interesează mai mult cadoul ăla
decât starea lui de sănătate… Fiindcă, odată cu sângele, își pierde și mințile. Nu vezi? Sigur că, în
realitate, cele două lucruri depind una de cealaltă. Ne-a spus profesoara de biologie: Sângele transportă
oxigen la cap, la creier; fără oxigen, creierul nu funcționează. Lui îi iese tot oxigenul din cap prin rana aia.
Nu-i așa? Așadar, cu fiecare minut care trece, mintea lui funcționează din ce în ce mai puțin. Nu-i bine să
pierdem sânge pentru că înnebunim.

Băiatul: Îmi pare rău, nu mai am răbdare. O să deschid cutia.

Fetița rătăcită: M-am prins! Plec. Vreți să fiți singuri. E normal. Presupun că peste câțiva ani, eu o să fiu
în locul vostru, pe aceeași bancă, cu un bărbat lângă mine, care îmi face declarații. Și în momentul în care
un copil o să-mi spună că s-a pierdut, o să mă doară în cot, și o să vreau să plece naibii mai repede.

Fata: Eu nu vreau să pleci naibii mai repede.

Fetița rătăcită: Minți! Mulțumesc pentru ajutor!

Fetița rătăcită pleacă. Fata o privește cum se îndepărtează. Băiatul deschide cu grijă cutia. Privește fix
ce-i înauntru. Fata se uită la băiat, fără să observe ce-i în cutie. Băiatul se albește la față, și brusc
închide cutia.

Fata: Ce-i acolo?

Liniște. Băiatul nu poate să articuleze niciun cuvânt. Scoate un bilețel din cutie.

Băiatul: E un bilețel. ,,Duceți-l imediat la poliție!”

Fata: Dar ce-i înăuntru?

Băiatul: Un deget.

Pauză. Fata zâmbește neîncrezătoare. Deschide cutia. Privește. Împietrește. Închide cutia. O pune înapoi
de bancă. Nu are nicio reacție. Începe să tremure. Începe să râdă isteric și apoi să zbiere. Fuge plângând
în hohote. Băiatul nu știe ce să facă. Se uită în stânga și în dreapta. Fuge în partea opusă fetei. Se

26
oprește. Apoi se întoarce de unde a venit, privește cutia, se scarpină în cap. E speriat. Simte o durere în
cap. Nu se mai scarpină, dar își privește degetele. Se uită la cutie.

Heblu.

Scena 3

Curtea unui comisariat de poliție, un edificiu vechi. Se vede cerul clar, limpede, pătrund raze de soare
care creează o baie de lumină. Adie briza. Un polițist și o polițistă, ea însărcinată în opt luni, se
relaxează la soare. Fiecare are câte un sendviș în mână. Al femeii este uriaș.

Polițistul: Nu a lăsat să se vadă nicio emoție în comunicatul de ieri seară.

Polițista: Era de-o serenitate…

Polițistul: Serenitate? Într-o situație ca asta?

Polițista: Așa sunt politicienii. Este mai importantă imaginea decât orice altceva.

Polițistul: Dar e nevastă-sa! Dă-o dracului de imagine publică! Dă-o dracului de liniște.

Polițista: Se consumă pe dinăuntru.

Polițistul: Da?

Polițista: Presupun că da.

Polițistul: Crezi că le-a dat banii?

Polițista: Nu cred.

Polițistul: Oare o să le dea cât au cerut?

Polițista: Ce știu eu?

Polițistul: Eu sigur aș da tot ce mi s-ar cere.

Polițista: Ai auzit și tu ce a zis vicepreședintele.

Polițistul: Puțin îmi pasă! Chiar și-așa eu aș plăti! Săraca femeie!

Polițista: Cel mai rău e că suferă degeaba.

Polițistul: Adică cum?   

Polițista: Or să o ucidă oricum.

27
Polițistul: Nu. Vor doar să primească banii.

Polițista: Nu numai banii.

Polițistul: Bine, banii și să pună presiune ca să li se accepte revendicările.

Polițista: Nu știi deloc psihologie.

Polițistul: Psihologie?

Polițista: Vor putere!

Polițistul: Ce?

Polițista: Putere. Punct. Sunt perfect conștienți că nu li se vor accepta revendicările. PUTEREA contează!

Polițistul: La ce te referi?

Polițista: Și știu exact cum să obțină ce își doresc!

Polițistul: Sunt niște animale!

Polițista: Sau sunt prea oameni/ umani.

Polițistul: Poftim?

Polițista: Nimic.

Pauză. Își desfac sendvișurile.

Polițista: Al tău cu ce e?

Polițistul: Cu omletă.

Polițista: Ce bun!

Polițistul: Al tău?

Polițista: Cu salam.

Polițistul: Nu-i rău deloc.

Polițista: Ba da! Mi-ar fi plăcut să fie cu omletă. Iubesc omleta. Dar nu am voie să mănânc ouă.

Polițistul: De ce?

Polițista: Am arsuri.

28
Polițistul: Tot timpul sau doar în perioada sarcinii?

Polițista: Doar acum… De câteva săptămâni nu mai pot mânca aproape nimic…Uneori nici salam…

Polițistul: Cred că e destul de dificil.

Polițista: Ce?

Polițistul: Să fii însărcinată.

Polițista: Depinde.

Polițistul: E prima data?

Polițista: A treia. Nu știai? Uite. (scoate din buzunar portofelul și îi arată) Cea mare și cea mijlocie.

Polițistul: Sunt drăguțe! Ați aflat sexul?

Polițista: E băiat.

Polițistul: Ce bine!

Polițista: De ce?

Polițistul: Două fete și un băiat. E bine, nu?

Polițista: Ce pot să spun? Mie mi se părea bine și trei fete. Nu-mi pasă! Dar bărbatul meu a sărit în sus de
bucurie. În sfârșit cineva care să ducă numele mai departe. Mie nu-mi pasă. Important e să fie sănătos. Și
să fie fericit. Ce importanță are dacă e fată sau băiat?

Polițistul: Da, da…

Polițista: Înainte era important, dar acum…nu mai contează ce sex ai.

Polițistul: Da, da… Secolul următor o să fie secolul femeilor.

Polițista: Ce?

Polițistul: Așa se spune…nu?

Polițista: Nu întrece limita… mănâncă și lasă prostiile că ni se termină pauza de masă.

Pauză. Mănâncă. Apare un om timid, cu o pungă de plastic, veche în mână. E îmbrăcat sărăcăcios.
Avansează timid. Cei doi polițiști continuă să mănânce și îl privesc.

Bărbatul timid: Bună ziua!

29
Polițista: Bună ziua!

Polițistul: Bună ziua!

Bărbatul timid: Nu era nimeni la ușă!

Polițista: Ce ușă?

Bărbatul timid: Ușa de la intrare.

Polițista: Cum adică nu era nimeni?

Bărbatul timid: Nu era.

Polițista: Ce doriți?

Bărbatul timid: Am găsit asta la metrou, cu biletul ăsta (îi dă femeii biletul). Aveți aici un department de
obiecte pierdute?

Polițistul: La etajul doi.

Polițista: „Duceți-l imediat la poliție.” Nu e pentru obiecte pierdute. E pentru poliție. Pentru noi. Dați-l
încoace!

Bărbatul timid: Bine…deci…gata…bine. Mulțumesc! O zi bună!

Polițista: Stați puțin. Știți ce se află înăuntru?

Bărbatul timid: Nu. Nu m-am uitat.

Polițistul: Poate e mai bine să îl verificăm cu detectorul de metale.

Polițista (pipăind punga): Nu-i nimic metalic aici.

Bărbatul timid: Nu o fi o bombă?

Polițista: O bombă?

Bărbatul timid: Bine...ăăă...eu plec.

Polițista: Nu vă mișcați de aici până nu vedem ce se află înăuntru. Poate e nevoie să dați o declarație.

Bărbatul timid: Ce declarație? Imposibil! Eu…nu am timp. Uitați care e treaba…mă grăbesc. Soția mea
este însărcinată…nu așa ca dumneavoastră, dar este însărcinată…ea e în patru luni. Și am stabilit că ne
întâlnim la ginecolog. Deja trebuia să fiu acolo…azi aflăm dacă este băiat sau fată…știți, e la a treia
sarcină, pe ceilalți i-am pierdut. Avort…avort spontan adică…Suntem foarte entuziasmați cu copilul de-

30
acum…Și nu vreau să ajung prea târziu…Dacă știam, luam punga la ginecolog și o aduceam apoi…Am o
grămadă de timp, sunt liber toată după-amiaza…Adică…nu deschideți punga, eu mă întorc într-o oră, o
deschideți de față cu mine și vă dau toate declarațiile de care aveți nevoie…Vă rog…De fapt…sunt un
imbecil…Am vrut să fiu un cetățean cinstit…Dacă scrie „URGENT” pe pungă m-am gândit să vin repede
aici, mi-am neglijat îndatoririle de tată. Soția mea o fi ajuns deja. Și cu siguranță e foarte îngrijorată.
Săraca, se învinovățește pentru toate sarcinile pierdute și crede că deja sunt sătul de toată povestea asta și
deja își face filme: „nu o să vină, iar mă lasă singură, sigur mă urăște fiindcă i-am ucis doi dintre copii”.
Nu putem să-l pierdem și pe al treilea. Azi ne spun ce este. Eu vreau să fie fetiță și ea vrea să fie băiat. De
fapt nici nu contează, dar dacă e fată eu m-aș bucura enorm… Maria, așa i-am spune. E un nume simplu
și frumos. Pentru băiat nu am ales încă un nume. Haideți, vă rog frumos, nu am timp de pierdut, sunt un
cetățean cinstit, pot să plec? Facem așa, îmi dați punga, uitați că ne-am întâlnit și mă-ntorc într-o oră. Eu
o să fiu mai liniștit, o să aflu că sarcina este în siguranță, o să aflu dacă-i băiat sau Maria și o să am mult
timp la dispoziție, tot timpul din lume, da…tot timpul…pentru dumneavoastră…pentru că…da…pentru
că…(începe să plângă) Îmi cer scuze! Îmi pare rău!

Polițistul: Vă simțiți rău?

Bărbatul timid: Nu…Ba da…Adică…De un an și opt luni sunt șomer… mi-am tot căutat de lucru și… de
aceea spuneam că am timp…Da, dar asta nu e tot…Soției i se încheie contractul în trei săptămâni și ieri
au anunțat-o că nu i-l reînoiesc. Asta din cauza sarcinii…Luna viitoare nu avem cu ce plăti chiria și or să
ne dea afară. Ce viitor are fata mea? Sau băiatul… mă scuzați…mi-e și rușine…

Polițista: Nu vă panicați! Trebuie să fiți mai optimist!

Bărbatul timid: Optimist? Ce treabă aveți dumneavoastră? Dumneavoastră sunteți asigurată! Aveți un
salariu decent, un contract nedeterminat, concediu de maternitate, asigurare de sănătate, concediu plătit!
Copilul dumneavoastră sigur are deja pătuț, hăinuțe, jucării și tot ce-i trebuie; vă plătiți ratele la timp,
facturile sunt la zi și aveți program de pensie privată. Și de-asta sunteți optimistă! Fac pariu că la sfărșitul
lunii vă rămân bani să vă cumpărați și mașina la care visați…Acum uitați-vă la mine. Nu am nimic!
NIMIC. Doar speranța că într-o zi fiica mea, Maria, o să aibă parte de o lume mai bună, o lume în care
fericirea nu se măsoară în facturi achitate la timp și în condițiile din contrctul de muncă, ci este bazată pe
valorile autentice. Doar așa mă poate răzbuna! Eu sunt un om bun, nu foarte inteligent, sensibil, educat,
generos și ia uitați ce am ajuns! Nu-mi mai spuneți că trebuie să fiu optimist. Nu acum! Vă rog, nu acum!
Mă scuzați...nu voiam să...

Polițistul: Vedeți-vă de treabă! / Plecați odată!

31
Polițista: Dați-ne numărul de telefon.

Bărbatul timid: 739876129. O zi bună! Și să vă fie de bine! Când...?

Polițista: Peste două săptămâni.

Bărbatul timid: Baftă!

Polițista: La fel!

Bărbatul timid: Mulțumesc!

Bărbatul timid iese. Polițiștii îl privesc. Polițista zâmbește.

Polițista: Și noi suntem buni.

Polițistul: Aproape că mi-a pierit foamea. Oamenii aștia mă deprimă. E inevitabil. Mi-e greu și să-i
privesc în ochi. E tot timpul la fel. Mă blochez, nu știu ce să le spun, cum să reacționez, dacă să le dau
niște bani sau să le iau ceva de mâncare. Până la urmă rămân blocat, mut, nu fac absolut nimic, nu zic
nimic, mă prefac și eu că nu aud, și ei pleacă și apoi eu rămân cu tristețea asta de căcat toată ziua. Dă-o
încoace, o duc în birou.

Polițista: Deschide-o!

Polițistul: Nu! Mai bine o duc sus!

Polițista: Deschide-o că sunt curioasă!

Polițistul mușcă din sendviș. Deschide punga. Scoate un obiect mic, învelit în staniol. Polițista se uită. El
deschide staniolul. Privește. Îi dă obiectul femeii, se duce mai încolo și vomită. Femeia se uită șocată,
lasă sendvișul jos. Scoate o ureche din staniol.

Polițista: Du-te! Fugi după el! Haide! Mișcă-te!

Polițistul aleargă. Polițista pune urechea la loc în staniol. E pierdută. Își dă seama cui îi aparține
urechea.

Polițista: Căcat! Căcat! Căcat!

Polițistul se întoarce alergând, nu poate respira. Îi curge sănge din gură. Vorbesc repede, brambura.

Polițistul: L-am pierdut!

Polițista: Și ce dacă? Căcat!

32
Polițistul: Mă duc să-l anunț pe comisar.

Polițista: Stai puțin.

Polițistul: De ce?

Polițista: Știi a cui e, nu?

Polițistul: Normal.

Polițista: Căcat. O să se umple secția de ziariști, nu pot să-i sufăr! Interviuri, întrebări...nenorociții ăștia se
gândesc doar la senzațional, sunt toți niște porci. Săraca femeie, nu mai are nici deget, nici ureche...căcat,
căcat, căcat... Au, mă doare...

Polițistul: Contracții?

Polițista: Arsuri... Ce ai în gură?

Polițistul: Ce am?

Polițista: Sânge.

Polițistul: Mi-am mușcat limba.

Polițista: Ai hemoragie.

Polițistul: Nu mă speria.

Polițista: Strânge cu o batistă.

Polițistul: Nu am.

Polițista: Ia-o pe a mea. E curată.

Polițistul: Mulțumesc! A...a...amețesc. Anunță-l pe comisar.

Polițista: Îți curge prea mult sânge...Au, iar am arsuri...Săraca femeie...săraca...cât suferă...

Polițistul: Nu-mi simt limba...amețesc.

Polițista: Hai la baie!

Polițistul: Nu pot! Văd dublu! Nu pot...nu... (cade)

Polițista: Lasă-mă pe mine. Deschide gura. Gata! Închide-o! Strânge bine. Pfff, nu ți-ai mușcat limba,
aproape ți-ai smuls-o. Strânge tare. Haide, nu-ți fie frică. Nu te mișca, rămâi aici. Unde-ai pus urechea?

33
Mă duc să i-o duc comisarului. Apoi sun la ambulanță. Nu te speria! Respiră adânc, fără frică. Nu ai
nimic, stai liniștit. Aduc trusa de prim ajutor. Opresc hemoragia până ajunge doctorul. Apoi îți pune doua-
trei fire și gata, nu mănânci câteva zile și ești ca nou. Dar ea, ea e condamnată, gândește-te la asta.

Polițistul: Da.

Polițista: Măcar dacă o omorau.

Polițistul: De ce?

Polițista: Ca să nu mai sufere.

Polițistul: O să-i găsim. (femeia zâmbește cinic) Or să-i găsească. Mă...ah...

Polițistul e din ce în ce mai slăbit. Cu batista în gură care s-a înroșit de tot. Are sânge pe mâini. Polițista
vrea să plece, dar se întoarce brusc.

Polițista: Ai crezut tot ce-a zis bărbatul ăla?

Polițistul: Da.

Polițista: Rezistă. Mă-ntorc imediat.

Polițistul: Stai.

Polițista: ???

Polițistul: Sună-l. 7...3.....98......76....1.....29....nu, 39... nu, 49...nu....

Polițista: 99?

Polițistul: 22?

Polițista: 29?

Polițistul: 39?

Polițista: Nu mai contează. Stai liniștit.

Polițista iese. Polițistul privește în gol. E plin de sânge.

Polițistul: Condamnată...

Închide ochii...întuneric.

34
Scena 4

Grădina unei case luxoase. Iarbă. Senin. O piscină. Reflexii albastre de apă. O femeie în halat, cu
ochelari de soare întinsă pe un șezlong. Amanta. Intră pe furiș o femeie în uniformă roșie. Tânăra
mesageră. Are o cutie în mână. Amanta nu o vede. Mesagera este cu gura căscată, contemplă casa și
grădina. Se apropie de amantă, care nu o observă. Mesagera stă liniștită în fața amantei. Tușește.
Amanta se sperie și o privește.

Amanta: Cine sunteți? Cum ați intrat?

Tânăra mesageră: Pe ușă. Mi-a deschis servitoarea.

Amanta: De ce v-a lăsat să intrați?

Tânăra mesageră: Ca să vă pot înmâna coletul.

Amanta: De ce nu l-a luat ea?

Tânăra mesageră: E pentru dumneavoastră. Trebuie să vi-l înmânez personal. Scrie aici, ia uitați.

Amanta: Personal? Dar nu aștept niciun colet.

Tânăra mesageră: Și eu ce să fac?

Amanta: Cum ați trecut de polițiști?

Tânăra mesageră: Polițiști? Care polițiști?

Amanta: Cei de la intrare.

Tânăra mesageră: Nu am văzut pe nimeni. Poate sunt sub acoperire...

Amanta se ridică și dispare un minut. Mesagera lasă coletul pe șezlong. Amanta se întoarce.

Amanta: Cred că se schimbă tura...

Tânăra mesageră: Semnați aici, vă rog...

Amanta: Ce e?

Tânăra mesageră: Firma noastră nu cotrobăie coletele pe care le trimite.

Amanta: Sigur că nu, dar...

35
Tânăra mesageră: Dar ce?

Amanta: Nimic. Poftiți.

Tânăra mesageră: Copia dumneavoastră.

Amanta: Mulțumesc! Nu am nimic la mine...ca să...pentru...

Tânăra mesageră: Poftim?

Amanta: Bacșiș adică.

Tânăra mesageră: Nu acceptăm niciun fel de bacșiș.

Amanta: Ah, foarte bine. Nu e nevoie să vă conduc, așa-i?

Tânăra mesageră: Nu. (E pe punctul de a pleca, dar se oprește. Se întoarce. Îi surâde senzual amantei)
Aveți o casă superbă.

Amanta: Mulțumesc!

Tânăra mesageră: Mi-ar plăcea să am o casă ca a dumneavoastră. Asta mi-am dorit întotdeauna. E casa
visurilor mele.

Amanta: Mă bucur.

Tânăra mesageră: Ar trebui să mă mărit cu un miliardar. Așa cum ați făcut dumneavoastră.

Amanta: Nu sunt căsătorită.

Tânăra mesageră: Sunteți fiica unui miliardar.

Amanta: Nu. Știți ce? Nu credeți că...?

Tânăra mesageră: Atunci de unde aveți atâția bani? Cu ce vă ocupați? Mă scuzați!

Sună telefonul. Amanta se grăbește să răspundă. O privește pe mesageră.

Amanta: O zi bună!

Tânăra mesageră: La revedere!

Mesagera dă să iasă. Amanta răspunde la telefon. Mesagera se oprește cu spatele la amantă și ascultă
subtil conversația.

36
Amanta: Alo! Bună! Bine! Ce faci? Și copilul? Aha! Unde ești? Da, da, te văd. Nu, nu vreau să ies.
Parchează și vino încoace. Pe curând. Te pup!

Amanta închide. Privește lung coletul. Dintr-o dată observă că mesagera este în spatele ei. Se întoarce
brusc.

Amanta: De ce nu ați plecat?

Tânăra mesageră: Ați pățit ceva?

Amanta: Vă rog frumos să ieșiți imediat din casa mea.

Tânăra mesageră: Nu vă pot ajuta cu nimic?

Amanta: Mi-ar plăcea să puteți, dar nu. O zi bună!

Tânăra mesageră: De ce e poliția la ușa casei?

Amanta: Nu m-ați auzit?

Tânăra mesageră: De unde aveți casa asta dacă nu sunteți căsătorită, nu sunteți fiica unui miliardar și nici
nu ați cumpărat-o dumneavoastră?

Amanta: Polițiștii au ajuns deja!

Tânăra mesageră: Nu cred că mă pot aresta fiindcă vă pun întrebări. Cine șunteți? Bine, plec. Îmi cer
scuze! Voiam doar să vă ajut.

Amanta: De ce credeți că am nevoie de ajutor?

Tânăra mesageră: Păreți speriată.

Amanta: Dumneavoastră cine sunteți?

Tânăra mesageră: Poftim?

Amanta: O să le spun să vă interogheze.

Tânăra mesageră: Pe mine? Să mă interogheze? De ce? Nu am făcut nimic rău. V-am înmânat coletul. N-
am avut niciodată probleme la firmă. Am rămas puțin pentru că...vă văd așa...tristă...apatică...Aveți o
problemă gravă. Vi se vede în ochi. Și simțiți nevoia să povestiți cuiva...să vă eliberați. Vreți să povestiți,
să scăpați de apăsarea asta care vă neliniștește de prea mult timp. Fix asta mi-a trecut prin cap în clipa în
care v-am văzut. Da, desigur...cine sunt eu și cine sunteți dumneavoastră...Ce păr aveți, ce haine, ce
coafură, ce piele fină, ce casă frumoasă...Pfff, sunt o toantă, de parcă aș putea eu...Mă scuzați!

37
Mesagera iese. Amanta o privește lung. Are lacrimi în ochi. Se așează pe șezlong. Ia coletul. Îl cântărește
și îl întoarce pe toate părțile. Rupe adezivul cu unghia. Scoate câteva capse și se înțeapă din greșeală în
degetul mare de la mâna dreaptă. Țipă și apoi își scoate capsa din deget. Îi curge sânge. Bagă degetul în
gură. Continuă să deschidă coletul în timp ce-și suge degetul.Scoate o pungăsigilată. care are ceva
albicios înăuntru. Deschide punga și rămâne mască. Apoi o aruncă, scoate un strigăt mut și începe să
tremure. Se uită îngrozită la colet, neputând să facă nicio mișcare.

Apare soțul. Un bărbat între două vârste, îmbrăcat în costum, fără cravată. Amanta nu îl observă.

Soțul se apropie. Vrea să o sărute, dar se oprește când observă în ce stare se află.

Soțul: Ce-ai pățit?

Amanta nu scoate niciun sunet. Privește obsesiv punga. Soțul vede și el punga, condus de privirea
amantei. Vede cutia și punga de plastic. Se apropie. Ia punga. Rupe plasticul. Înăuntru vedem un picior
tăiat deasupra gleznei. Îl ia în mână. E palid. Înima îi bate sălbatic. Nu poate să respire. E pe punctul de
a face un atac de panică, închide ochii și începe să respire profund. Face eforturi imense să își păstreze
calmul. Se liniștește. Deschide ochii. Respiră normal. Se așează pe șezlong, cu piciorul în mână și și-l
așează în poală.

Soțul: Tocmai le-am dat banii.

Amanta: Doamne Dumnezeule...

Soțul: Du-te să chemi poliția.

Amanta: Nu pot.

Soțul: Cum a ajuns aici?

Amanta: O fată...abia l-a adus.

Soțul: A plecat?

Amanta: Da.

Soțul: De ce?

Amanta: Nu-l deschisesem.

Soțul: Nu ai bănuit nicio clipă ce e?

Amanta: Nu. De ce? Aici? La mine acasă?

38
Soțul: Du-te să-i chemi.

Amanta: Nu pot.

Soțul lasă piciorul pe iarbă și se ridică. Vrea să plece.

Amanta: Nu! Stai aici. Nu mă lăsa singură cu...cu...ăla.

Soțul: Ăla?

Amanta: Da.

Soțul: Ce-ai pățit la mână?

Amanta: Ce?

Soțul: Îți curge sânge.

Amanta: Nu-i nimic.

Soțul: Mă-ntorc imediat.

Amanta: Ți-am zis să nu pleci.

Soțul: De ce?

Amanta: Or s-o omoare, nu-i așa?

Soțul: Ți-am spus, tocmai am plătit.

Amanta: Nu vor bani.

Soțul: Ba da. Și îi au deja. În vreo cinci ore se va termina cu bine.

Amanta: Dacă voiau bani, nu o răneau.

Soțul: Oamenii aștia nu gândesc ca noi.

Amanta: Slavă cerului!

Soțul: Poftim?

Amanta: Cum poți să fii atât de calm?

Soțul: Nu sunt calm.

Amanta: Nu te gândești deloc la ea?

39
Soțul: Cum să nu?

Amanta: Cred că o să leșin.

Soțul: Respiră adânc.

Amanta: Nu pot. Nu mă pot mișca.

Soțul: Calmează-te!

Amanta: Ia ăla de-acolo, te implor!

Soțul vrea să ia piciorul, amanta îl oprește.

Amanta: De unde știu cine sunt?

Soțul: Nu știu.

Amanta: Ea le-a spus.

Soțul: Poftim?

Amanta: Ea...

Soțul: Hai înăuntru. Trebuie să te odihnești.

Amanta: Știe tot. E mai inteligentă decât noi toți. Dacă e o înscenare?

Soțul: Delirezi!

Amanta: Atunci? De ce mi-au trimis ăla?

Soțul: „Ăla” e piciorul ei.

Amanta: Și dacă nu-i al ei?

Soțul: Tu chiar crezi că nu sunt în stare să recunosc piciorul soției mele? L-am văzut zi de zi, timp de
cinsprezece ani.

Amanta: Pe al meu l-ai recunoaște? De unde ai scos banii?

Soțul: Nu contează.

Amanta: Ba contează.

Soțul: Nu contează!

40
Amanta: Vreau să mor.

Soțul: Nu-i adevărat.

Amanta: Nu vreau să o omoare.

Soțul: Nimeni nu vrea asta.

Amanta: Nimeni? Nimeni?

Soțul: Nimeni.

Amanta (dintr-un suflu, isteric): Piciorul ăla trebuia să fie piciorul tău, nu al ei. Tu ești politicianul, tu ești
persoană publică, tu ești personajul principal. Pe tine trebuia să te mutileze. Ea nu e vinovată, nu a făcut
nimic, nimic în afară de a se căsători cu tine și a-mi mânca mie zilele. Tu ești ipocritul, coruptul,
nemernicul care s-a luat de toată lumea. Orgoliosul care nu a cedat nicio secundă în fața pericolului doar
ca să obțină putere, putere, mai multă putere. Au răpit-o pe ea fiindcă tu ai bodyguard, deja i-au tăiat un
deget, o ureche, un picior, în câteva ore or să-i taie și capul. Asta după ce ridică banii. Banii murdari pe
care i-ai cerșit de la prietenii tăi corupți. Cine știe ce or să îți ceară în schimb? Ți-ai distrus viață. Ne-ai
distrus viața.

Soțul: Viața merge mai departe, indiferent ce se întâmplă cu ea.

Amanta: Se-nnorează. O să începă ploaia.

Soțul: Am nevoie de tine. Știi bine...

Amanta: Nu mă atinge. Puterea e în mâinile ei. Nu înțelegi? Suntem în mâinile ei.

Soțul: Trebuie să îți pansez degetul. Îți curge din ce în ce mai mult sânge.

Amanta: Da, de la o zgârietură...oare ea cât sânge a vărsat?

Soțul: Teci odată! Te rog!

Amanta: Cât? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce? De ce?DE CE?

Soțul: Haide, vino cu mine! Sprijină-te aici.

Amanta: NU MĂ ATINGE! MI-E SCÂRBĂ DE TINE, MI-E SCÂRBĂ, TU EȘTI SINGURUL


VINOVAT. MISOGIN ÎMPUȚIT, INSENSIBILULE. CREDEAI CĂ POȚI AVEA TOTUL, NU-I AȘA?
TOTUL: FUNCȚIE, POZIȚIE SOCIALĂ, PRIVILEGII, TOTUL. CHIAR DACĂ OPOZIȚIA TE
ATACĂ CONSTANT. DA, AI VIITORUL ASIGURAT. POATE AJUNGI ȘI PREȘEDINTELE

41
ACESTEI ȚĂRI PE CARE O IUBEȘTI ATÂT DE MULT ȘI CARE ÎN ADÂNCUL TĂU NU
ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECÂT BANI, BANI ȘI IAR BANI . AVEAI O NEVASTĂ PERFECTĂ,
CULTĂ, INTELIGENTĂ, UN FIU MINUNAT, O MULȚIME DE CASE, NICI NU ȘTIU CÂTE
MAȘINI, O AMANTĂ SECRETĂ, NICI TÂNĂRĂ, NICI BĂTRÂNĂ, MAI MULT FRUMOASĂ
DECÂT INTELIGENTĂ CARE SĂ COMPENSEZE CALITĂȚILE SOȚIEI. O AMANTĂ CĂREIA ÎȚI
PERMIȚI SĂ-I FACI CADOU O CASĂ. O AMANTĂ CARE NU PUNE ÎNTREBĂRI, DAR CARE
NU-I ATÂT DE SECRETĂ PE CÂT CREDEAI, ASTA PENTRU CĂ A PRIMIT PICIORUL SOȚIEI
PE CARE NIȘTE TERORIȘTI FANTOMĂ AU MUTILAT-O. O AMANTĂ CARE NU PUNE
ÎNTREBĂRI DAR CARE FIX ÎN CLIPA ASTA VREA SĂ ȘTIE, SĂ AFLE, SĂ SPUNĂ CE CREDE:
TU EȘTI SINGURUL VINOVAT, PENTRU CĂ EȘTI CINE EȘTI, PENTRU CĂ AI FĂCUT CE AI
FĂCUT. MI-E SCÂRBĂ DE TINE. TOATĂ VIAȚA TA E O MINCIUNĂ. CA ȘI CALMUL ĂSTA.
NEVASTĂ-TA E BUCĂȚELE, ÎMPĂRȚITĂ PRIN TOT ORAȘUL, ȘI EU, AMANTA TA SUNT
DISTRUSĂ. SÂNGELE PE CARE EA L-A VĂRSAT, SÂNGELE ĂLA V-A SUPRAVIEȚUI PRIN
INTERMEDIUL COPILULUI VOSTRU, CHIAR DACĂ-I AMESTECAT CU SÂNGELE TĂU
PUTRED. ASTA DACĂ ȚIE ÎȚI CURGE SÂNGE PRIN VENE. POLITICIAN SCÂRBOS. PE MINE
NU MĂ POȚI MINȚI. NU SUNT TERORIȘTII DE VINĂ. TU EȘTI DE VINĂ!

Soțul: Ai dreptate, trebuie să întrăm în casă. Începe ploaia.

Soțul se appropie de amantă și o ia de braț. Ea se desprinde brusc și îl împinge. El cade foarte aproape
de piciorul tăiat.

Amanta: E încă murdar de sânge. Chiar dacă-i aproape uscat, sângele e acolo. Mănâncă-l. Poate că
sângele ei te curăță. Ascultă-mă măcar o dată în viață. Prima și ultima dată. Mănâncă-l.

Amanta iese. Soțul privește piciorul și apoi îl strânge în brațe. Privește cerul. Începe să plouă încet și rar.
Picăturile de ploaie se amestecă cu lacrimile lui. Pleacă capul și privește infinitul.

Soțul: Capul. Mă doare capul.

Bărbatul dă drumul piciorului, își înfige unghiile în față și îți zmulge pielea. Începe să sângereze. Nu are
nicio reacție, ochii săi rămân fixați. Privește piciorul. Cu mâinile pline de sânge îl ia de jos. Mângâie
unghia de la degetul maire, o desprinde. Deschide gura și încet își pune unghia în gură. Închide gura și
începe să mestece.

Întuneric.

42
Scena 5 și ultima

Spațiul claustrofob din prima scenă

Penumbră.

Femeia e singură în centrul camerei, poartă doar o cămașă. Nu are degetul arătător de la mâna dreaptă,
urechea stângă și piciorul drept. Este bandajată în aceste trei locuri. Pansamentul este foarte bine
executat. Nicio picătură de sânge nu a trecut prin pansament. Piciorul din care i-a fost amputată laba stă
sprijinit pe o cutie. Este desculță. Își ține ochii închiși.

Dintr-o dată deschide ochii și privește în față. Fața ei nu exprimă nimic. Este complet imobilă. Stă un
timp așa, cu privirea fixată, pierdută. Ochii i se umplu de lacrimi care nu îi curg. Rămâne o vreme
nemișcată, fără să clipească. Apoi, abia auzindu-se, începe să îngâne cântecul fetiței. Se înțeleg doar o
parte din cuvinte.

Femeia: ...vrăjitoarele...mături...pământul...luna...

Când se lasă noaptea ies vrăjitoarele

Pe măturile lor negre

Și pleacă de pe pământ

Zburând spre lună.

Vreau să fiu o vrăjitoare tra-la-la

Care zboară pe o mătură tra-la-li

Vreau să părăsesc pământul tra-la-la

Tra-la-li tra-la-li pe lună vreau să merg.

Tace. Rămâne iar nemișcată, în liniște. Ușa se deschide. Întră lumină. Ea nu se mișcă. Stă așa,
cu privirea fixă. Intră bărbatul cu o cutie imensă, plină de ustensile. Închide ușa. O privește. Rămâne
fixat în spatele ei cu cutia în brațe.

Bărbatul: Aveți nevoie de ceva?

43
Femeia: Mai e puțin, nu-i așa?

Bărbatul: Mâncare?

Femeia: Știu că soțul meu a plătit.

Bărbatul: Ceva de băut?

Femeia: Ce contează acum dacă mi-e sete sau foame?

Bărbatul: Nu doriți nimic?

Femeia: Să-mi dai drumul.

Bărbatul: De unde știți că a plătit?

Femeia: Știu!

Bărbatul: Sigur nu vreți nimic?

Femeia: Ți-am spus ce vreau.

Bărbatul se duce în colțul întunecat. Ea rămâne nemișcată, dar respiră din ce în ce mai greu și transpiră.

Femeia: Ba da. Vreau două lucruri. (Bărbatul nu răspunde.) îmi doresc două lucruri. Două. Dacă mai am
doar câteva minute, nu e așa dificil, mi le poți oferi. Mai e foarte puțin, nu-i așa? Cam cât exact? Cred că
au trecut două ore de la ultimul calmant pe care mi l-a injectat partenera ta...sau nu e partenera ta?
Apropo, a trecut deja efectul. Nu știu de unde ați luat calmantele astea, dar nu sunt bune de nimic.

Bărbatul îți aranjează în întuneric ustensilele. Se aud sunete metalice și bubuituri.

Femeia: Nu mai face atâta zgomot, te rog. Am auzul foarte sensibil. Auzul urechii care mi-a mai rămas. Și
în partea cealaltă e mai deranjant.

Bărbatul apare în lumină. Se apropie de femeie. Ea întoarce capul și-l privește fix în ochi, cu curaj.

Bărbatul: Ce vreți?

Femeia: În primul rând, ceva intim. O...necesitate fiziologică. Trebuie să mă ajuți. Nu pot singură. Nu
cred că am forța necesară. Abia mă pot mișca. Mă ajuți?

Bărbatul: Să ce?

Femeia: Mă mănâncă foarte rău. Trebuie să mă scarpini.

Bărbatul: Unde?

44
Femeia: Mă ajuți?

Bărbatul: Da.

Femeia: Mulțumesc!

Bărbatul: Unde?

Femeia: Pe picior.

El se apleacă și o scarpină ușor pe picior.

Femeia: Așa, foarte bine. Dar avem o mică problemă. Nu piciorul ală mă mănâncă.

Bărbatul se oprește, o privește. Ea îl sfidează. El se intimidează și se ridică.

Bărbatul: Nu vă mai bateți joc de mine.

Femeia: Nu-mi bat joc. Mă mănâncă rău. Degetele, talpa, călcâiul. Tot piciorul. Unicul lucru pe care l-am
simțit când a trecut anestezia a fost mâncărimea asta insuportabilă. M-am uitat, nu am văzut piciorul, dar
tot mă mănâncă. Și degetul la fel. Și urechea. Asta mă liniștește. Când o să-mi tăiați capul, pentru o
fracțiune de secundă ochii mei or să vadă, poate, că am corpul în altă parte, dar încă o să mai simt că îmi
aparține. Asta doar în capul meu. Realitatea mă contrazice, dar nu-mi pasă. În capul meu, totul este unde
trebuie să fie. Unde mi-ați aruncat piciorul? În ce loc putrezește? Chiar nu contează. Piciorul, urechea și
degetul încă fa parte din mine. Fizic. Îți ur. Le simt, le pot mișca, mă mănâncă. Mi-e greu să mă ridic, dar
o să încerc. Ia uite.

Femeia se apleacă cu greu.Își întinde mâna spre spre piciorul absent și cu degetul amputat se scarpină.

Femeia: Ah, da...da...așa este mult mai bine.

Bărbatul: Ajunge!

Femeia: Ce bine e.

Bărbatul: Ajunge! Gata, am zis!

Femeia: Te deranjează că mă scarpin? De ce?

Bărbatul: Vă bateți joc de mine.

Femeia: Și dacă-ar fi așa? Ce? Îți e frică? Te îngrozește să te gândești că ultimul meu gând, ultimul, cel pe
care o să-l am probabil și după ce îmi veți despărți trupul de cap o să fie despre tine? O bătaie de joc?ai

45
prefera să mă arunc la picioarele tale, să plâng și să te implor? Să-ți amintesc că sunt încă tânără și că am
un copil mic și toată viața înainte? Asta ai prefera să auzi?

Bărbatul: Poate că da.

Femeia: Foarte bine. Privește-mă fix în ochi. (Lacrimile încep să i se rostogolească pe față abundent, dar
ea continuă să vorbească împăcată) Nu mă omorâți. Sunt încă tânără. Am un fiu, e încă mic. Am toată
viața înainte. Rog îndurare.

Bărbatul: Nu sunt eu cel care vă poate cruța.

Femeia: Atunci cine?

Bărbatul: Nu eu.

Femeia: Atunci tu ești un nimeni.

Bărbatul: Eu sunt eu. Și nu pot...

Femeia: Te admir.

Bărbatul: Poftim?

Femeia: Pe tine și pe partenera ta. Vă admir. Sunteți nimeni.

Bărbatul: De ce spuneți asta?

Femeia: Executați un ordin. Atât. Pentru binele tuturor. Pentru bine vostru al tuturor. Binele alor voștrii,
grupul vostru mic, mic și puternic. Un grup cu regulile sale. Dacă regulile spun că trebuie să ucidem, nu
contează, ucidem. În orice caz, niciodată nu moare un om din grup sau nu ucide un om din grup, grupul
ucide. Tu știi clar că nu ești tu cel care ma ucide. Tu ești nimeni. Doar grupul este cineva. Ai spus „eu
sunt eu” și ai mințit. Nu dispui de eu. Tu dispui doar de „noi”. Teritoriul nostru. Lupta noastră, casa
noastră, limba noastră, cultura noastră, caracterul nostru, imaginea noastră...noi...a noastră...al nostru. Dar
cine este, unde este, ce este „noi”? Cum arată? Cum respiră? Cum vorbește? Cum se mișcă? Ce gândește?
Ce culoare are sângele? Mie cuvântul ăsta mi se pare straniu. Teribil. Din altă lumea. Din alte vremuri. Ca
să am acces la lumea asta, m-ați obligat să folosesc mașina timpului. Doar că nu știu dacă ați programat-o
pentru preistorie sau pentru secolul XXV. De ce taci?

Bărbatul: Nu înțeleg ce spuneți.

Femeia: A doua dorință.

Bărbatul: Poftim?

46
Femeia: Am zis că am două dorințe. Am spus-o pe prima. A doua...

Bărbatul: Da.

Femeia: Îmi dorec să o văd pe fetiță.

Bărbatul: Imposibil.

Femeia: Trebuie să o văd.

Bărbatul: E pedepsită.

Femeia: E singul lucru pe care mi-l doresc.

Bărbatul: De ce vreți să o vedeți?

Femeia: Nu știu, îmi doresc să o văd.

Bărbatul: De ce?

Femeia: Ți-am zis că nu știu. Sau poate...da. Vreau să-mi iau „La revedere!” de la ea.

Bărbatul: O să îi transmit.

Femeia: Nu-i același lucru.

Bărbatul: De ce să faceți asta?

Femeia: Vreau să o văd. Punct. Trebuie să o văd. Trebuie să îmi iau „La revedere!”

Bărbatul: De ce?

Femeia: Nu mă mai întreba „de ce?”, mă scoți din minți, am eu motivele mele, așa cum voi le aveți pe ale
voastre să faceți ceea ce faceți. Nu am întrebat niciodată „de ce?”. Pot să înțeleg că m-ați răpit, că aveți
nevoie de bani, că vreți să fiți pe prima pagină a ziarelor, să vă simțiți puternici, aveți voi motivele
voastre, o lută într-un război al vostru. Acum ați primit banii și nu vă veți ține de cuvănt, sunt deja moartă,
știu, sunt moartă și nu întreb „de ce?”. Sunt moartă din clipa în care m-ați adus aici, în gaura asta de șarpe
și nu întreb „de ce?” înainte să mă omorâți m-ați ciopârțit, nu am întrebat „de ce?” nu m-ați împușcat în
tâmplă din prima clipă, ar fi fost mai simplu, fără crize, tortură, nervi, hemoragie și fără suferință inutilă.
Eu nu am întrebat „de ce?” nu vă țineți de cuvânt și nici ce vă mână în luptă, nu am întrebat pentru că nu
sunt imbecilă. Logica voastră și logica mea se află în planuri diferite, care nu se pot întâlni niciodată, ca
liniile paralele, știm că se ating în infinit, dar nu am cum să văd infinitul. Pentru că nu există. Universul
este limitat, nu infinit, a început și se va sfârși. Deci puțin îmi pasă că nu există linii absolut paralele, nu

47
mă interesează o teorie, singurul lucru care mă interesează este că eu nu le pot vedea niciodată împreună.
Deși... Ajunge. Te rog frumos, spune-i fetiței să vină, și nu mai întreba „de ce?” vreau să o văd. Dacă-ți
explic, oricum nu ai să înțelegi.

Bărbatul: Chiar și așa, vă rog să-mi explicați.

Femeia: Bine: Mi-e frică de moarte. Asta este!

Bărbatul: Și ce legătură are cu fetița?

Femeia: Eu am un fiu.

Bărbatul: Și?

Femeia: Tot nu înțelegi?

Bărbatul: Nu. Nu are nicio legătură cu fiul dumneavoastră. Nu seamănă sub nicio formă.

Femeia: Ba da.

Bărbatul: La ce?

Femeia: Vârstă. Statură. Privire. Voce. Gesturi. Zâmbet. Limbaj. Sângele.

Bărbatul: NU, sângele nu?

Femeia: NU?

Femeia îl privește, liniște. Se dechide ușa, intră un strop de lumină. Apare femeia tânără. Bărbatul o
privește.

Bărbatul: Ai adus-o?

Femeia tânără: Da.

Bărbatul: Ai preparat totul?

Femeia tânără: Da.

Femeia: Despre ce vorbiți?

Femeia tânără intră în lumină. Are în mână o seringă plină. Femeia o vede. O ia cu frisoane. Inima
începe se bată alert, aproape că nu mai poate respira.

Femeia: Nu, vă rog!

48
Femeia tânără: Nu o să vă doară!

Femeia: Așteptați puțin, doar un moment.

Bărbatul: Vrea să o vadă pe fetiță.

Femeia tânără: Tocmai a ieșit.

Bărbatul: Unde s-a dus?

Femeia tânără: A zis că se duce să se joace cu niște prieteni.

Femeia: Să se joace...

Bărbatul: Cu ce prieteni?

Femeia tânără: Nu știu.

Bărbatul: Du-te să o cauți.

Femeia tânără: De ce?

Bărbatul: Ca să o vadă...înainte.

Femeia tânără: Nu.

Femeia: Vă rog, nu vreau să mor!

Bărbatul: Liniște!

Femeia tânără: Trebuie să-mi țin cuvântul.

Bărbatul: Nu poți face o excepție?

Femeia: NU VREAU SĂ MOR!!!

Bărbatul: Tăceți odată!

Femeia tânără: Am pedepsit-o! Trebuie să fiu coerentă. Nu pot...

Femeia: Coerentă? Să te ții de cuvânt? Păi nu ai zis că îmi dai drumul dacă soțul meu plătește?

Femeia tânără: Nu a plătit.

Femaia: Știu clar că a plătit.

49
Femeia tânără: Era pe punctul de a o face, dar partidul i-a interzis. Ce soț ciudat aveți. Preferă să nu-și
piardă funcția decât să-și salveze soția și conștiința.

Femeia: Unde este telefonul? Lăsați-mă să vorbesc cu el!!!

Bărbatul: Ați vorbit la timpul potrivit. Dacă nu v-a ascultat atunci, de ce ar face-o acum?

Femeia: Mă mințiți. Cu siguranță a plătit. Doar că nu puteți să mă eliberați. O să mă ucideți. Ăsta era
planul și v-a ieșit întocmai. De ce nu aveți curaj să recunoașteți?

Femeia tânără: Bine! A plătit. Vă simțiți mai bine? Poate că vă iubește, dar nu mult, nenorocitul ne-a dat
banii în ultimul moment. Și acum să terminăm. Ține-o!

Femeia: Nu încă, vă rog!

Femeia tânără: De ce vreți să vă prelungiți suferința?

Femeia: Lăsați-mă să vorbesc cu fetița...

Femeia tânără: Ține-o ți-am zis!

Bărbatul o ține pe femeie și o strânge puternic. Ea bolborosește ceva neintelegibil și plânge. Femeia
tânără îi injectează lichidul în brațul stâng.

Femeia: S-a terminat?

Liniște. Femeia se relaxează. Bărbatul și femeia tânără rămân în picioare, la distanță, așteptând ca
femeia să-și piardă cunoștința și să moară. Femeia se uită fix la femeia tânără.

Femeia (cu vocea din ce în ce mai slăbită chinuindu-se să nu leșine și să spună ce are de spus): Voi nu
aveți copii? Nu? Eu am unul. Un băiat. E mare deja, are aproape aceeași vârstă ca ea. Adorm. Nu aveți
copii, dar e ca și fiica voastră. Așa-i? Îi spuneți ceva din partea mea? De-asta voiam să o văd. Vă rog! Nu
pot...spuneți-i că mi-ar plăcea...că mi-ar plăcea mult...Amețesc...aceeași înălțime... Aceeași
privire...același...Mi-ar plăcea să știe că... să poată... linii paralele. Poate... Dar sângele... Poate că...
Înainte să se termine totul... Sângele... Nu vâd nimic...Nimic...

Moare. Femei atânără se uită la bărbat. El se apropie de femeie, îi ia pulsul și constată moartea.

Femeia tânără: Haide, e târziu, termină treaba. Mă duc să o caut pe fetiță.

Bărbatul: Luăm cina aici?

Femeia tânără: Nu. Avem întâlnire.

50
Bărbatul: Altă întâlnire?

Femeia tânără: Da.

Pauză lungă. Femeia tânără privește cadavrul femeii. Bărbatul o privește pe femeia tânără și zâmbește
cu amărăciune.

Bărbatul: Te iubesc!

Femeia tânără: Și eu!

Femeia tânără se apropie și îl sărută pe gură.

Bărbatul: De când...câte zile au trecut de când nu ne-am futut?

Femeia tânără: Numai la asta te gândești. Termină treaba.

Bărbatul: O terimin, și-apoi ce? Mergem la întânire, se face târziu și apoi...

Femeia tânără: E important.

Bărbatul: Nu spun că nu e important. Dar și noi suntem importanți.

Femeia tânără: Nu spune asta.

Bărbatul: De ce?

Femeia tânără: Sunt lucruri mult mai importante decât noi doi.

Bărbatul: Serios?

Femeia tânără: Da.

Bărbatul: Nu știu. Nu mai știu nimic.

Femeia tânără: E normal să te simți așa. Și pe mine mă costă, dar gata. A trecut. Haide să plecăm câteva
zile, doar noi doi.

Bărbatul: Și fetița?

Femeia tânără: Să stea cu altcineva. Nu se-ntâmplă nimic în două săptămâni.

Bărbatul: Nu o să-i fie dor de noi?

Femeia tânără: Ba da. Dar o să-i prindă bine să schimbe mediul.

Bărbatul: Dacă o lăsăm la bunică-sa?

51
Femeia tânără: O să vrea?

Bărbatul: Sigur!

Femeia tânără: Fetița zic...

Bărbatul: Dacă o convingem...

Femeia tânără: Dar se plictisește în casa aia mare și veche.

Bărbatul: Dar are și câinele, e și grădina, sunt copiii vecinilor care o plac foarte mult.

Femeia tânără: Dar nici nu-i bagă în seamă.

Bărbatul: Ba da. Îi place doar să fie rugată. Așa fac toți copiii.

Femeia tânără: Ai câștigat. O sun să văd ce părere are.

Bărbatul: Ai să vezi, sărăca, o să fie încântată să își petreacă timp împreună.

Femeia tânără: E foarte bătrână, o să obosească.

Bărbatul: Îi ducem un cadou. Ca să compensăm.

Femeia tânără: Un vin bun. Nu-i place nimic mai mult.

Bărbatul: Deci?

Femeia tânără: Ce?

Bărbatul: Ești sigură că vrei să plecăm doar noi doi?

Femeia tânără: Nu ți-am zis că da?

Bărbatul: Or să ne dea voie?

Femeia tânără: Totul a mers conform planului. De ce nu?

Bărbatul: Ne dau bani în seara asta?

Femeia tânără: Da. Și acte.

Bărbatul: Foarte bine.

Femeia tânără: Mă duc să o caut pe fetiță.

Bărbatul: Stai puțin. Unde să mergem?

52
Femeia tânără: Nu știu. Unde ți-ar plăcea?

Bărbatul: La mare.

Femeia tânără: Bine.

Bărbatul: Și dacă plecăm în seara asta, după întâlnire?

Femeia tânără: Nu-i prea în pripă?

Bărbatul: Conduc eu. Tu poți să dormi. Mergem spre sud. Cu puțin noroc, ajungem înainte de răsărit. Te
duc într-un loc senzational, un paradis. Parchez mașina spre mare și apoi te trezesc. Când vei deschide
ochii, nu o să-ți vină să crezi. Și nu o să poți să te abții și...

Femeia tânără: La ce te gândești?

Bărbatul: Știi tu. Freamătul valurilor...răsăritul...cântecul pescărușilor...nisipul umed...noi doi...

Femeia tânără: Ești...

Bărbatul: Cum?

Femeia tânără: Nimic. Nu trebuie să mergem atât de departe pentru un futai.

Bărbatul: M-am entuziasmat. Tu nu?

Femeia tânără: Ba da...După zilele astea. Da, ai dreptate. Un loc paradisiac. Dar nu ai...

Bărbatul: Nu-ți face griji. Durează o clipă. Haide, du-te să o cauți pe fetiță. Pot singur.

Femeia tânără îl sărută și pleacă. Bărbatul privește trupul femeii. Se apropie. O ia de picioare și o
târăște în întuneric. Sunete metalice. Nu îi vedem. Se aud bușituri. Bărbatul îți alege uneltele cu care
urmează să o decapiteze. Pornește fierăstrăul electric. Se aude sunetul fierăstrăului care sfâșie carnea și
oasele.

Vedem picături de sânge care tâșnesc. Bărbatul oprește fierăstrăul.

Bărbatul: Căcat!

Bărbatul întră în lumină. Este plin de sânge, lasă o urmă de sânge în spatele lui. Caută o cârpă să se
șteargă. Nu găsește. Deschide ușa.

Bărbatul: Ai plecat? Hei! Am nevoie de niște prosoape sau de niște cârpe. Curge prea mult sânge...Mă
auzi?

53
Așteaptă. Privește spre cadavru. Balta de sânge este din ce în ce mai mare, îl urmărește

Bărbatul: Căcat!

Bărbatul pleacă.

Sângele continuă să se împrăștie.

Din cealaltă parte a camerei vine fetița care merge încet. Se apropie și se apleacă. Vorbește cu sângele.

Fetița: Nu am înțeles ce voiai să-mi spui. I-am păcălit. Ei cred că sunt în parc jucându-mă cu ceilalți copii.
Nu m-au văzut intrând. Nici tu nu m-ai văzut! Dormeai. Mi-a plăcut cum ai cântat cântecelul meu. L-ai
cântat mai bine decât mine. Nu mi-a plăcut sunetul fierăstrăului în timp ce îți tăia capul. Am fost pe
punctul de a țipa! Mi-am mușcat mâna, uite, ca să nu țip. Dar nu mi-a curs sânge. Bine, mi-a curs puțin,
foarte puțin. Ce ciudă mi-e că nu știai că te ascult, mi-ar fi plăcut să ne privim în ochi, dar nu puteam ieși,
m-ar fi pedepsit și mai rău. Mie nu-mi plac pedepsele. Nici de tine nu mi-a plăcut la început, m-ai lovit,
dar ai învățat cântecelul meu...și-ți doreai atât de mult să mă vezi și să-mi vorbești...acum te plac puțin.
Îmi cer scuze pentru ieri. Mulțumesc! Știam că o să mă ierți. (Ia puțin sânge cu degetul) Are aceeași
culoare. E dens și cald ca al mamei în ziua în care au ucis-o. La fel, la fel! Același gust. Mă făcuse
fleașcă. A murit peste mine și m-a făcut fleașcă. Mâinile, corpul, fața, totul. Au împușcat-o direct în inimă
sau mai jos, nu-mi amintesc exact, și a avut timp să intre în camera mea și să mă îmbrățișeze. Spunea tot
felul de lucruri pe care nu le înțelegeam. Nu puteam să văd altceva decât sângele ei. Am și înghițit o gură.
Am urlat atât de mult că după aceea nu am mai putut vorbi o lună. Nu te teme, nu ești moartă. Ca mama.
Ca tata. Nu ești moartă. Ești aici. Și aici vei rămâne pentru totdeauna. Ce proști sunt...cum să nu curgă
sânge? Trebuia să o facă în altă parte. Departe de aici. Sau să nu o facă deloc. Apropo, ce voiai să-mi
spui? Ziceai cev ade fiul tău, dar ce? Offf, ești aici, dar nu poți vorbi. Ce furioasă sunt, ai luat cu tine
ultimul tău gând, care era pentru mine și acum nu mi-l mai poți spune. Ce caduț e. Mi-a făcut plăcere să te
cunosc, serios. Ești o inamică, dar o inamică diferită. Mi-a plăcut vocea ta. Și lucrurile pe care le spuneai,
pe care nu știu dacă le-am înțeles până la capăt. O inamică-prietenă, ha ha ha. Nu-ți fie frică, nu o să spun
nimănui, o să fie secretul nostru. Un pact de sânge. Gata. Știi ceva? Cred că zilele astea cât voi sta la
bunica. O să o rog să mergem la plimbare. Ea e foarte inocentă, face tot ce-i spun. Înainte voi afla adresa
casei tale. O să ne apropiem și-i voi spune că acolo locuiește un băiețel pe care îl cunosc. O să sunăm la
ușă, o să întreb de el. El o să vină și o să spună că nu mă cunoaște. Dar nu contează, eu o să-l privesc, el o
să mă privească și o să înțeleagă totul.

54