Cursul al XII-lea(19.

12)
-Originile Filosofiei Europene-

Aristotel
Constantin George – Gr.352

În prima parte a cursului s-a discutat despre textele lui Aristotel și despre necesitatea studierii
acestuia pentru a putea înțelege presocraticii, studierea lui fiind un fel de traducere a
presocraticilor. (“traduco” = dincolo. Aristotel a scris atât texte care au ca punct central “physis”
– “kinesis”(schimbare), dar și texte despre “ousia”- Meta ta physika (Metafizică)
Capitolul 1 :
Aristotel încearcă să stabilească un fel de ascensiune a cunoașterii: aestheis  sophia,
sophos; “Toti oamenii poartă în fire aspirația de a ști”
Eideinai  eidos
1.Aisthesis – senzații (simțuri) | trecut
“Aisthesis” este pofta, dorința de a fi conectat la tot ce se poate simți, iar văzul este senzația
cea mai importantă în teoria lui Aristotel.
Dintre senzații nu e considerată niciuna o reprezentare a înțelepciunii, deoarece ele transmit
faptul, nu și motivul.
2.Memoria | prezent
Poți avea memorie, dar dacă nu aduci cu ține mai departe și auzul și rămâi numai la văz, nu
mai poți învață din greșeli.
De ce să nu rămânem la “aesthesis”?
Pentru ca dezvoltarea este necesară pentru supraviețuire  Deschiderea trecutului
3.enpeiria – experienta | viitor
Experiența este posibilă numai prin memorie, deoarece experiența oamenilor se naște din
aceasta  Detectarea regularității.(“experiența, la oameni, se naște din memorie”)
Desprinderea de animale
4.Techne – capacitatea de a rezolva o problemă | etern
Ce aduce știința în plus fată de ceilalți păși? Intrebările pe care și le pune omul de știință nu
sunt întâmplătoare  cunoașterea cauzei – a putea să rezolvi oricând problema în genere
Techne = individual, trecere la general
 o parte a comunicării care afectează modul în care culturile umane interacționează
“Mester“
5. episteme – arta | hypolepsis, conceptie
Cel care face arta, nu se oboșeste să aplice, este ceva de la sine.  Virtute
“aitia” – rațiunea de a fi
“aitia” = cine e de vină = arche = responsabilii și începuturile
Grecii au fost primii care au simțit nevoia să meargă în spate (nu în spațiu și timp) – “Meta ta
physika” = dincolo.
Sunt mai multe feluri de arte: arte îndreptate către necesitățile vieții, arte îndreptate spre
desfătare, dar “mai pătrunse de intelepciune” sunt cele ale căror știință nu este legată de vreun
folos.
“Profesor”
6. Sophia | hypolepsis conceptie;
Ousia – “ce este-le” din ceva (Acel ceva căutat și în vechime și acum și în viitor)
Ceea ce este căutat  mereu ne vom lovi de neputință de a merge mai departe, însă natură
umană mereu va lucra pentru a ajunge să răspundă la ce este “este”
Filosof

Capitolul al 2-lea:
Ce este Sophos? Cum arată omul care practică sophia? – scoaterea arhe-ului din real
Reprezentări ale Sophos-ului:
1. Cineva care le cunoaște pe toate cele pe cât posibil, fără însă să aibă știință lor de detaliu.
Ce are sophos-ul și nu au oamenii obișnuiți? Modul de a privi lucrurile în întregul lor, de a privi
lucrurile în ansamblu “panta”
2. Cel capabil să cunoască lucrurile dificile, “halepon” = “greu, care face probleme”
3. În orice știință este capabil să-I învețe pe alții, capacitatea de a preda, deoarece se ocupă
de chestii foarte precise. Pare să fie un conflict cu prima reprezentare. Însă, Sophia este cea care
conduce, ca un reflector, schimbarea “ce este”-le / paradigma ultimă a omului de știință.
Cunoașterea nu e mai cețoasă, ci ochiul nu este adaptat la ea.
4. Folosul. Toate serversc unui scop, vindecarea individualului. Aici folosul nu există
5. Știința care se află mai presus, cu cât urci mai mult cu atât ai mai multă “sophia”
 “Faptul de a le ști pe toate cele aparține în cel mai înalt grad celui care posedă știința
generalului” – Artizanii sunt considerați a fi mai înțelepți pentru că pot să-și dea seama de
fenomene și cunosc rațiunile acestora de a fi. Aristotel subliniază că este evident faptul că
oamenii au început să filosofeze pentru a ști, nu pentru vreun folos (practic).