Sunteți pe pagina 1din 2

Cum Alegem Vinul pentru Sărbători Fericite?

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej perfect pentru a ne răsfăța cu un vin bun alături de cei dragi, de cele
mai multe ori în completarea unei mese bogate. Cum platourile festive sunt mai sățioase, cu multă carne
și sosuri, vinurile alese vor fi preponderent roșii. Bineînțeles, nu vom uita de spumant și vinuri de desert,
avem scuza perfectă să ne facem câteva mofturi, sau chiar să îi cerem Moșului să fie darnic. Iată cum
poate arăta lista de cumpărături pentru masa festivă.

Spumant sau Șampanie?


Pentru a intra în spiritul sărbătorilor e cel mai potrivit să începem cu un pahar de vin spumant, care să
ne bine-dispună. Acesta poate fi servit la primirea oaspeților și alături de aperitive diverse, din pastă de
brânză, somon afumat, măsline sau mezeluri fine.

Dacă bugetul ne permite, putem alege o șampanie autentică, franțuzească. Există și variante mult mai
economice, vinuri spumante create după metoda tradițională franceză în cramele românești, de la
producători cu renume. Pentru cei care preferă vinurile mai lejere, răcoritoare și cu gust de citrice și
mere verzi, un prosecco este alegerea perfectă, efervescent si spumos ca o conversație cu un ragazzo
italiano.

Roșu Puternic
Alegerea ”ca la carte” pentru mâncărurile de iarnă, un vin roșu sec din Fetească Neagră, Cabernet
Sauvignon sau mai exoticul Syrah va face deliciul domnilor și poate stârni pasiuni noi printre doamne.
Create parcă pentru mâncărurile tradiționale cum sunt salata de boef și sarmalele, vinurile acestea pun
în valoare notele condimentate-afumate din mâncăruri și aduc propriile arome elegante de fructe uscate
și vanilie. Deschideți sticla cu jumătate de oră înainte de servire și folosiți pahare mari, în care oaspeții să
poată roti vinul pentru a-l aera și a-l admira.

Roșu Elegant
Dacă sunteți adepți mâncărurilor tradiționale reinterpretate sau mai dietetice, din carne albă, cum ar fi
curcan sau rață, puteți alege un vin roșu mai puțin intens. Carnea de pasăre este mai fadă și poate fi
copleșită de un vin prea expresiv. De aceea, la friptura de curcan sau la rața la cuptor vom alege vinuri
roșii lejere de tipul Pinot Noir, Merlot sau Cadarcă. Acestea au note de fructe roșii, proaspete, dar și
vegetale sau condimentate (piper, scorțișoară, oregano) care scot din banalitate o friptură la cuptor și îi
dau o aromă de sărbătoare.

Vin de Desert
Multe gospodine fac din desert piesa de rezistență a mesei, un fel de ”mireasă” a colecțiilor de modă. Ca
atare, această apariție merită propriul vin care să o pună în evidență. Cu cât desertul este mai dulce, cu
atât este necesar ca vinul să fie cel puțin la fel de dulce, pentru a nu lăsa senzația de acru prin
comparație. Ca regulă simplă, asocierea după culoare este cea mai recomandată. Vinurile dulci albe se
potrivesc cu torturile cu frișcă, tarte cu piersici sau lămâie. Vinurile dulci roșii îmbogățesc un desert cu
ciocolată.
Cel mai important este să nu uităm să privim în ochii celor dragi atunci când ciocnim, vinul este o
experiență care trebuie împărtășită pentru a fi savurată.

S-ar putea să vă placă și