STILURILE FUNCŢIONALE

Stil funcţional = variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare într-un domeniu de
activitate; apare ca un model care exercită o anumită presiune asupra conştiinţei vorbitorilor, aceştia îşi
modelează involuntar sau intenţionat forma comunicarii, în funcţie de condiţiile concrete în care ea are loc;
modelele s-au constituit istoriceşte şi sunt în evoluţie;

În limba română contemporană sunt 5 stiluri funcţionale: - ştiinţific (tehnic)

- artistic (beletristic)
- oficial (juridic-administrativ)
- publicistic (jurnalistic)
- colocvial
1. STILUL ŞTIINŢIFIC (tehnic)

- îndeplineşte funcţia de comunicare în domeniul ştiinţei şi al tehnicii;

- modalităţile de comunicare: monologul scris (lucrări, documente ştiinţifice/tehnice), monologul oral
(prelegeri, expuneri, comunicari cu caracter ştiinţific/tehnic), dialogul oral (colocvii, seminare, dezbateri
ştiinţifice);
- caracteristici: - corectitudine (varianta literară a limbii);
- obiectivitate (lipsa încărcăturii afective);
- accesibilitate - relativă;
- terminologie specifică domeniului respectiv (specializare lexicală); termeni
monosemantici (absenţa ambiguităţii şi a echivocului); neologisme; evitarea figurilor de stil;
- morfologic – frecvenţa substantivelor abstracte provenite din infinitive lungi, pronume cu
valoare impersonală (posibila apariţie a pluralului autorului = „noi”- pers. I sg.); infinitiv cu valoare de
imperativ („a nu se agita”);
- sintaxa – simplă, clară, apar construcţii explicative (digresiuni); în structura enunţurilor
predomină subordonarea; intonaţia – neutră / interogativă;
- scopul – informativ;
- predomină funcţia referenţială;
- apariţia citatului ca material demonstrativ, schiţe, tabele.

2. STILUL ARTISTIC (BELETRISTIC)

- are un domeniu propriu de manifestare: domeniul esteticului;

- spre deosebire de celelalte stiluri funcţionale, transmiterea informaţiei este corelată cu efectul produs de o
anumita formă de transmitere, ca expresie a unui anume conţinut; această formă este unică şi nerepetabilă;
- are la baza o convenţie: comunicarea este expresia unei realităţi imaginate de autor;
- generează emoţie estetică;
- modalităţi de comunicare: descriere, naratiune, dialog, monolog scris (literatura cultă) şi monolog oral
(literatura populară) + mijloace extralingvistice de expresie (gestica, mimica, dans etc.);
- caracteristici: - mare bogaţie a vocabularului; toate registrele stilistice;
- predomină sensurile conotative;
- ambiguitate, echivoc, abateri de la norme;
- structură gramaticală variată;
- predomină funcţia expresivă (conform Roman Jakobson);
 - se adresează sensibilităţii, dar şi intelectului;

3. STILUL JURIDIC- ADMINISTRATIV (oficial)

- funcţia de comunicare în sfera relaţiilor oficiale;

- modalităţi de comunicare: monologul scris (documente, acte oficiale, administrative, politice, juridice,
economice), monologul oral (cuvântări cu ocazii oficiale), dialogul scris (corespondenţa oficială), dialogul
oral (în relaţiile oficiale dintre instituţii şi public);
- caracteristici: - respectarea stricată a normelor limbii literare;
- caracter obiectiv, impersonal: comunicările (orale/scrise) sunt neutre din punct de vedere
expresiv, lipsite de încărcătură afectivă;
- accesibilitate, claritate şi precizie: comunicările oficiale nu permit decât o singură
interpretare;
- prezintă o terminologie specifică (adeverinţa, adresa, caracterizare, certificare, cerere,
dovada, lege, proces-verbal, referat etc.);
- scop: informativ.

4. STILUL PUBLICISTIC (jurnalistic)

- propriu presei scrise şi mijloacelor de comunicare în masa (mass-media);

- publicul este informat, influenţat şi mobilizat într-o anumită direcţie în legatură cu evenimentele sociale şi
politice, ştiinţifice, economice, artistice etc.
- modalităţi de comunicare: monologul scris (presa, publicaţii), monologul oral ( radio/TV), dialogul oral
(dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate în scris);
- caracteristici: - contopirea celor două componente: informativă şi afectivă, tranzitivă şi reflexivă în
vederea îndeplinirii sarcinilor de propagandă (informare şi formare de convingeri);
- tendenţionism: orice comunicare publicistică este expresia unei tendinţe, a unei atitudini
exprimate;
- varietate excepțională de forme publicistice: articol, editorial, apel, comentariu,
comunicat, cronica, corespondenţa, cuvântare, declaraţie, grupaj, interviu, manifest, reportaj, pamflet,
manifest, masa rotunda, ştire, casetă etc.
- normele limbii literare sunt, în general, respectate (daca apar abateri ele au rol expresiv);
- accesibilitate
- se foloseşte de multe ori citatul + mijloace extralingvistice (fotografii, caricaturi, hărţi,
diagrame, statistici etc.)
- varietate mare a vocabularului, amestec de stiluri
- structura gramaticală – simplă

5. STILUL COLOCVIAL (al conversaţiei uzuale)

- îndeplineşte funcţia de comunicare în cadrul diferitelor relaţii umane;

- este singurul stil „stăpânit” de toţi vobitorii şi însuşit treptat din primii ani de viaţă;
- este unicul stil în care este posibilă şi se realizează dezvoltarea spontană a limbii;
- mijloacele lingvistice sunt foarte variate: unele se apropie de norma literară, altele de normele dialectale
sau de normele limbajelor sociale speciale (jargon, argou, limbaj profesional).