Disparitie Carte PDF

Vi se pare cumva nedreaptă
dispariţia dumneavoastră?
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
VIȘNIEC, MATEI
vi se pare cumva nedreaptă dispariția dumneavoastră / Matei Vișniec.
- Bucureşti:
Tracus Arte, 2019
ISBN 978-606-023-071-7
821.135.1
www.edituratracusarte.ro
Editura Tracus Arte
Bucureşti, str. Sava Henţia nr. 2, sector 1
© 2019 Tracus Arte
Matei Vişniec
Vi se pare cumva nedreaptă

dispariţia dumneavoastră?
2019
INTRODUCERE
Vi se pare cumva nedreaptă dispariţia dumneavoastră?
Nu mai era loc
Nu mai era loc de încă un poem

am văzut imediat cum pe feţe
se aşeza cortina finală
o mie de ani de poezie era de ajuns
am văzut cum ochii mulţimii

erau pe cale de împăienjenire
nimeni nu mai putea suporta, accepta, înghiţi
nici un cuvînt suplimentar
dacă le mai spui un singur cuvînt

mulţimile ajunse la saţietate
devin periculoase, se transformă în haită
îşi scot colţii se reped asupra poetului şi îl
sfîşie
e foarte important pentru poet să ştie
cînd să se oprească
măcar un pic
7
Matei Vişniec
Gunoierul care mă ajuta să mă spăl pe mîini
Nimic nu se văzuse, nimic nu se

auzise
din ochii neştiutului se scurgeau firimituri
de pîine
oare cine le ciugulea în capul întors pe dos?
pe nişte biciclete vechi

violonişti ciungi străbăteau oraşul
erau veseli ceva îi făcea să fie încrezători
în trecut
nu m-am putut abţine să nu rîd în hohote

văzînd toate acestea
chiar şi gunoierul care mă ajuta să mă spăl
pe mîini
zîmbi puţin speriat
8
Ar fi vrut să ridice o piatră
Un om care voia să ridice o piatră

îşi dădu seama brusc că nu avea mînă
că nu avea cum să apuce piatra
pe care voia să o ridice
şi să o arunce
dar nici ochi nu avea
omul care ar fi vrut să ridice piatra
neavînd ochi, deci, n-ar fi văzut nicicum
nici unde era piatra
şi nici încotro să o arunce
nu avea nici mînă şi nici ochi

omul care ar fi vrut să arunce o piatră
pentru că de fapt nici nu era om era
sperietoare
o sperietoare pe care se aşezau mereu
păsările
iar o sperietoare nu are decît o singură posibilitate
de a alunga păsările, aruncînd cu multe pietre
în ele
poate că această poveste n-ar fi fost atît de tristă

dacă păsările ar fi fost păsări
9
Matei Vişniec
dar şi cu ele era o problemă

pentru că nu prea aveau aripi
şi nici văzduh
se tîrau doar imobile
pe o cîmpie invadată de peşti
10
Prin arderea pînă la capăt
Din cuvîntul cîmpie se ridica

un fel de ceaţă, aburi roz
ca şi cum un cuvînt asudat
s-ar fi predat în faţa altui cuvînt
mai vast –
cuvîntul cer
la mijloc se chircise
cuvîntul aer
extrem de fragil, trecut prin filtrul
mai multor plămîni
eu însumi eram dependent
de silueta sa succintă
aer aer aer
striga şi cuvîntul plămîn
înăbuşit în cuvîntul apă
aşa s-a terminat de altfel şi acest poem
prin arderea pînă la capăt
a cuvîntului poem
11
Matei Vişniec
Dezastrul nu mai poate fi oprit
Cel mai mult îmi place cînd scriu poeme

pornind de la cuvîntul nimic
pentru că el, cuvîntul nimic
e sensibil, odată pronunţat
scos din neant
se aruncă pe foaia albă ca un strigăt
se zbate pînă cînd provoacă
valuri circulare imense în jurul său
mici bărcuţe de hîrtie care plutesc
pe marea noastră interioară
se tulbură dintr-odată, iau viteză
se răspîndesc pe întreaga suprafaţă
a mării Egee
aşa apare civilizaţia greacă
mai apoi cetăţile se luptă între ele
cer ajutorul zeilor, vă jur
cînd cuvîntul nimic începe să-şi pună
întrebări
dezastrul nu mai poate fi oprit
12
Eu sunt făcut să stric totul
Două poeme pe ziua de azi

în mod normal ar trebui să-mi fie de ajuns
să-mi fie suficiente
ar trebui să ies fericit de aici
din cafeneaua nemulţumiţilor
şi să strig
am scris două poeme în dimineaţa asta
în dimineaţa nemulţumiţilor
în mod normal ar trebui să-mi spun

ziua este cîştigată
să alerg vesel pe străzi
să recitesc în fugă cele două poeme
două realităţi de nezdruncinat
scoase din neant
aşa ar trebui să fac, să mă simt fericit
împlinit
dar eu, nu, eu sunt făcut să stric totul

zi de zi, minut de minut
aşa că iată
mai scriu unul
13
Matei Vişniec
Ne-aţi înnebunit cu ticurile dumneavoastră
Poet chiar şi la vîrsta de 63 de ani…

să mori de rîs, nu alta, să răsmori
peste cincizeci de ani de poezie
ce iluzie vă face atît de ridicol, domnule?
vă rog să nu mai scrieţi în această cafenea

plecaţi, domnule, aici poezia este
interzisă
după vîrsta de 63 de ani
ne-aţi înnebunit cu ticurile dumneavoastră
luaţi-vă fularul, luaţi-vă pălăria
luaţi-vă caietul, luaţi-vă telefonul
nu avem nevoie nici de banii dumneavoastră
şi plecaţi
gata, pentru dumneavoastră

cafeneaua va fi veşnic închisă
idioţi mai sunt şi poeţii ăştia!
14
Fără balene
Ca un cuib încremenit în piatră

stau cu stiloul suspendat deasupra paginii albe
deasupra primului cuvînt încă nescris
ar fi trebuit să încep acest poem

încă de dimineaţă, dar n-a fost cu putinţă
suspendată deasupra paginii albe
mîna nu mai ştia să scrie
ceva ceva o calamitate
a alungat toate cuvintele
de pe această pagină
ca un fel de ocean fără balene

este pagina albă în faţa căreia aştept
de trei zile
vîntul nu bate, soarele nu apune
nu tu flux şi reflux, corăbiile toate
în derivă
nici o vibrație în adîncul oceanului
nici o pasăre deasupra lui
cineva a speriat definitiv
cuvintele din mine
15
Matei Vişniec
Stupizi mai sunt şi extratereştrii
La ce folosesc aceste cuvinte

pe care le aşterni atît de des
pe acest caiet?
mă întreabă extraterestrul
ce-ţi lipseşte că trebuie în fiecare zi

să le scrii, să le repeţi?
din cauza cărei absenţe
te aşezi la masa de scris
în fiecare zi alta?
ce nu s-a terminat în tine

ca să te agăţi atît de des
de aceste pagini, de aceste
cuvinte scrijelite pe os?
faptul că ele oricum dorm în tine

nu îţi este suficient?
faptul că ele s-au născut în tine
de la începuturile lumii
nu îţi este suficient?
16
(Stupizi mai sunt şi extratereştrii

seamănă oarecum
cu muştele)
17
Matei Vişniec
Merci beaucoup
Scriu acest poem la repezeală

în timp ce chelnerul îmi aduce
restul
de la o bancnotă de 50 de euro
ce se poate spune într-un timp atît de scurt

ceva despre viaţă?
ceva despre tăcere?
despre vise, poate, despre iubiri?
chelnerul se apropie, îl aud

vine cu banii puşi pe o tipsie
se pregăteşte să mă privească languros
cît să-i las?
gata, s-a terminat

n-am avut timp să spun nimic esenţial
îmi iau restul şi plec
merci beaucoup
merci beaucoup
18
Ceea ce pe el îl destabilizează total
Şi acum?
Şi acum, ce?
El se simte imediat destabilizat cînd, după întrebarea lui

„Şi acum?”, eu spun „Şi acum, ce?” O vreme tace. Este atît
de surprins de cum îi întorc eu întrebarea încît poate să
tacă şi o zi. Şi zece zile. Şi o sută de ani. Eu mă prefac că nu
mă afectează cu nimic tăcerea lui. Mă prefac că am treabă,
deşi nu am nimic altceva de făcut decît să aştept noua lui
întrebare. Aştept deci şi două sute de ani, şi trei sute de ani,
şi o mie de ani ca el să spună din nou „Şi acum?”
„Şi acum, ce?” răspund eu calm, ceea ce pe el îl destabilizează

total.
19
Matei Vişniec
Fulguraţii pe data de 11 martie 2011 în Grădina

Luxembourg
Ora 18h05. Răcoare dar puţin soare. Tentativă de intrare a

primăverii în peisaj. Lume multă. Un porumbel vine să-mi
cerşească puţină mîncare. O adiere de vînt. Doi porumbei
vin să-mi cerşească puţină mîncare. Unul dintre ei se învîrte
în jurul meu cu insistenţă, are ceva de reproşat. În preajma
marelui bazin, ciorchini de copii. Peluze verzi, verzi, verzi.
Multe panseluţe galbene, galbene, galbene. Pescăruşi, cinci la
număr, în căutare de mîncare pe peluză. Îmi place dezordinea
scaunelor de metal, faptul că fiecare individ poate să-şi
deplaseze scaunul unde vrea. O senzaţie de libertate. Într-un
stat totalitar scaunele ar fi fixe.
20
Eu
Nu pot scrie un singur cuvînt

fără să nu-l aud strigînd
EU
pînă şi cuvîntul eu strigă EU
toate cuvintele au impresia să sunt
portretul meu
şi întrucît ies din mine ele mai cred
că eu sunt altceva decît lumea
simţurile mele strigă EU

şi mă asigură că se roagă
numai la mine
tot ce văd, tot ce aud, tot ce simt
urlă cu disperare
EU, EU, EU
eu auzul, eu văzul, eu mirosul

noi papilele gustative, eu pielea, eu înghiţitul în sec
nu avem nici o treabă cu nimeni
nu avem legătură decît cu tine
(inutilă orice iluzie, la lumea înconjurătoare
nimeni nu are acces
atîta vreme cît rămîne el însuşi)
21
Matei Vişniec
dar eu surîd mai ştiutor fiind

nu mai e mult şi voi deveni
un hohot de rîs
în spatele cuvîntului EU
pîndeşte cuvîntul NOI
torţionar
care nu ştie de glumă
22
Agresat cum nu mai fusese niciodată
Nimeni nu-i spusese punctului să tacă

şi pe bună dreptate, rolul punctului
era să tacă
punctele sunt născute ca să tacă
era de la sine înţeles
iată de ce urletul punctului

provocă o contracţie dureroasă în toată
fraza
busculate, cuvintele se retraseră precum
coarnele unui melc
înapoi în creier
agresat cum nu mai fusese niciodată
creierul explodă
omul se apucă cu mîinile de cap
şi începu şi el să urle de durere
23
Matei Vişniec
În aşteptarea unei cafele
– Ar trebui să te opreşti.
De ce, de ce îmi spune el asta, tocmai acum? Să nu fie el, să

nu mai fie el mulţumit de mine?
– Ar trebui să te opreşti şi să te uiţi în jur.
De ce, de ce îmi spune el aşa ceva, de ce aceste cuvinte

ciudate tocmai acum cînd mi se deschid toate porţile? Cîte
priviri nu au rămas împotmolite în cuvintele mele! Cîte
oftaturi, cîte lacrimi, cîte scrisori de dragoste… Cîte decoraţii
în cutiile mele de tinichea, cîte premii, diplome, menţiuni…
– Ar trebui să te opreşti, să te uiţi în jur şi să ne spui măcar

acum adevărul.
De ce, de ce îmi spune el aceste cuvinte pe un ton atît de

supărat, oare ce i-am făcut, pînă acum ne-am înţeles cît de
cît…
– Ar trebui să te opreşti, să te uiţi în jur şi să ne spui măcar

acum adevărul adevărat. De ce scrii?
24
Dar cine eşti dumneata, domnule, să-mi pui aceste

întrebări de la distanţă, aşezat tocmai de cealaltă parte
a terasei în aşteptarea unei cafele pe care ştiu, ştiu că ai
comandat-o acum o oră, sau eşti furios că azi chelnerul nu
vrea să te servească?
25
Matei Vişniec
Accesibil doar oamenilor care nu au nimic de spus
Ce? de ce? de unde? cum?

toate aceste întrebări nu mai trăiră
multă vreme
un răspuns unic le seceră brusc
pe cîmpul de luptă unde întrebările

se bătuseră cu răspunsul unic
zăceau acum tone de semne de
întrebare desfigurate
masacrate cu sălbăticie
întrebările esenţiale zvîcneau încă

mute amuţite făcute varză
nici întrebările retorice
nu avură o soartă mai bună
nici întrebările minore
de la care nimeni nu aştepta oricum nimic
totul fusese trecut ca printr-o

uriaşă maşină de tocat carne
întrebările legitime întrebările mincinoase
ce faci? cum merge?
cîmpul de bătălie unde întrebările
26
încercaseră o ultimă formă de rezistenţă

deveni muzeu
accesibil doar oamenilor care nu au nimic
de spus
27
Matei Vişniec
Un text cu cheie
Nimeni nu mă auzise strigînd

şi totuşi cinci perechi de braţe s-au întins
spre mine
vă doare ceva?
vă simţiţi învăluit în fum?
vi se pare nedreaptă dispariţia dumneavoastră?
ce să răspund?
în cădere cuvintele se amestecară
şi nu mai ascultau de buzele mele
creierul pierduse din înălţime
nu mai stăpînea nici măcar arta
contrapunctului
imposibil să mă exprim în aceste condiţii
am încercat doar să-mi agit degetul cel mic
să dau din cap, să închid şi să deschid ochii
să le arăt că devenisem un semn
un text cu cheie
un mesaj
dar ei n-au înţeles mai nimic
în loc să mă citească m-au învăţat pe de rost
28
Amsterdam
Am scris acest poem la Amsterdam

în holul unui hotel tipic de la Amsterdam
tot oraşul Amsterdam era învăluit
într-un soare rece amsterdamez
bicicletele oraşului Amsterdam
aşteptau ciorchine să se trezească locuitorii
Amsterdamului
duminica dimineaţa la Amsterdam
viaţa se pune în mişcare încet
Amsterdamul nu se grăbeşte
canalele oraşului Amsterdam
par mai numeroase decît de obicei
nu vă mint, toamna la Amsterdam
e un drog
29
Matei Vişniec
M-am strîns ca un ghem
Cînd să continui acest poem

ce să vezi, o musculiţă
o fărîmă de insectă aproape
invizibilă
mi se aşeză, ca o virgulă
ca un semn bizar de punctuaţie
în mijlocul frazei
n-am mai putut avansa dincolo de

musculiţă
musculiţa m-a blocat pe viaţă
invizibilă cum era, bestia mică deveni
un fel de baraj pentru toate
gîndurile mele profunde
pentru toată energia mea poetică
m-am strîns ca un ghem

m-am inhibat
nu s-a mai ştiut nimic de mine
30
Al doilea născut
Nu mai era loc pentru încă un mit

aşa că m-am retras
n-am cerut decît o insulă
pe o planetă pustie
fără lună, fără constelaţii
doar cu un soare mai mic
atît cît să-i ajungă unui singur om
pentru eternitate
Dumnezeu a fost bun

a considerat că toate acestea
erau justificate
pentru o viaţă normală

care să sfîrşească pe cruce
venisem prea tîrziu
al doilea născut nu mai are
aura primului
31
Matei Vişniec
Alte anomalii se întîmplă
La adresa la care trebuia să-l găsesc

mi s-a spus că acolo nu mai locuieşte
nimeni
casele nu mai aveau numere de multă vreme
pe acea stradă
iar strada nu mai avea nume
oraşul era şi el lipsit de străzi
întrucît fusese transformat în mlaştină
uşor se scufundau în mocirla universală
sufletele foştilor locuitori
ca unic vizitator al oraşului dispărut

am fost declarat suspect
şi obligat să-mi declin identitatea
memoria mea însă nu funcţiona în ziua aceea
oricîte eforturi făceam ca să-mi amintesc
cine sunt
ajungeam mereu la cifra zero
iar uneori la o imagine vagă
de siluetă de pasăre izbindu-se de o cuşcă
aşa nu se mai poate, îmi spuseră anchetatorii

obosiţi
32
cu picioarele încleiate în povestea acelei zile

pînă la urmă tot ai să mărturiseşti
cuvintele pe care ţi le scriem pe faţă
te vor face să urli de durere
cînd, tîrziu, după ani şi ani

mi-am smuls de pe faţă cuvintele zgîriate
de locuitorii acelui oraş epuizat
puse cap la cap ele au dat acest poem
uneori îl studiază elevii la lecţiile de anatomie
comparată
dar nu înţeleg mare lucru
inima poemului este retezată şi lipsită
de pleoape
genunchiul stîng al poemului nu mai are
sfîrc
iar buricul refuză să clipească
alte anomalii se întîmplă la enumerarea

vertebrelor
toate sunt dezacordate, iar cutia craniană
nu mai produce nici un ecou
ciudat, ciudat, strigă elevii în somn
ne învaţă ăştia la şcoală
lucruri care nu dor
33
CUPRINS
Zece mii de lucrări de doctorat
Nimicul încercînd şi el să imite infinitul

se răsuci brusc muşcîndu-se de ceafă
sperînd în felul acesta să se poată privi
măcar o secundă în oglindă
numai că oglinda se făcu ţăndări

în faţa privirii goale a nimicului
fiecare ciob de oglindă, tăios, necruţător
se înfipse apoi în carnea
trecătorilor, retezîndu-le tendoanele
ligamentele
nodulii, nervii, zilele săptămînii
începutul şi sfîrşitul
nimeni nu înţelese nimic
de ce atîta panică, de ce urlă maşinile salvării
să fi fost cutremur, război, erupţie vulcanică?
o mie de ani dură panica

o cenuşă neagră se aşternu treptat peste oraş
cauza iniţială a acestui cataclism
inspiră 1357 de tratate
şi peste zece mii de lucrări de doctorat
37
Matei Vişniec
Două scaune
În sala de aşteptare
un singur om şi un singur scaun
mă aşez disciplinat nu mă uit
la ceas
ştiu că nu voi fi singur multă vreme
în sala de aşteptare
doi oameni şi două scaune
ne aşezăm şi aşteptăm
suntem disciplinaţi, nu
ne uităm unul la altul
nu vorbim între noi
ştim că nu vom rămîne singuri
multă vreme
în sala de aşteptare
o lume de oameni şi scaune
ne aşezăm toţi în tăcere
ştim că numai aşa vom putea naviga
fără să ne pierdem minţile
pînă mîine
38
Piaţa de nimicuri
Azi toate urmele au fost şterse

domnişoara Ri a vrut să dispară din
univers
n-am avut ce face, mi-am deschis venele
ca să poată intra aer curat în mine
atomii de aer au spălat totul
au remodelat visele au înlocuit uşile
cu pereţi de beton
iar ferestrele au fost cauterizate
acum nu mai locuieşte nimeni
în vechea poveste
pînă şi cuvintele pronunţate
pe cînd mă plimbam cu ea prin piaţa de
nimicuri
au fost închise în mici cutii sferice
şi trimise în dar unui zeu mut
39
Matei Vişniec
Îl atinge cu coada
Domnul K. mă mai vizitează din cînd în cînd

intră, îşi scoate pălăria
se aşază la masa mea de lucru
nu atinge nimic, dar privirile
i se pierd în ceaţă
cînd pisica se plictiseşte

se apropie de domnul K.
îl atinge cu coada
domnul K. se trezeşte din reverie
se ridică, îşi pune pălăria
îşi ia rămas bun
şi pleacă la alte cunoştinţe
40
Un lac devenise şi incinta tribunalului
Cînd să fie pronunţată sentinţa

brusc mi se făcu sete
am privit spre gardianul din stînga mea
era de apă
am privit spre judecător
era de apă
juraţii erau şi ei un cub de gheaţă
care se topea
un lac devenise şi incinta tribunalului
iar avocatul acuzării şi avocatul apărării
erau două fîntîni
de altfel se şi intersectau la orizont
cu oceanul
de atîta sete n-am auzit cuvintele de apă
ale judecătorului
le-am băut cu aviditate
acum
îmi este ceva mai bine
41
Matei Vişniec
Magazinul de porţelanuri
Cînd mai vii, domnişoară Ri

în magazinul meu de porţelanuri?
tu n-ai cum să ştii, dar

de fiecare dată cînd le priveşti
ceştile, farfurioarele şi bibelourile
din vitrine
se fisurează brusc
iar de cîte ori le mîngîi cu palmele
după plecarea ta toate se transformă în nisip
dar ce contează oricum

toate se vor face praf într-o zi
aşa că vino
mai admiră cîte o vază
mai transformă în pulbere
cîte o oglindă
poţi să intri şi cu licornul tău dacă vrei
nu-l mai lăsa în ploaie în faţa
magazinului meu de porţelanuri
intraţi amîndoi
rugaţi-mă să vă fac un pachet cadou
aruncaţi totul în aer
42
De două ori pe zi
De vină era fără îndoială

gîndul venit pe furiş
infiltrat ca o ploaie în caldarîm
domnul Gînd îmi locuia acum
creierul
era un gînd rău, inutil să mai
precizez
nu mă mai lăsa în pace
trebuia să-l scot la plimbare
ca pe un cîine
de două ori pe zi
la naştere şi la înviere
43
Matei Vişniec
Îşi cerură banii înapoi
Lipsa de asperităţi transformase toboganul

în noapte
lumile se ciocneau între ele fără muzicalitate
iată de ce spectatorii îşi cerură banii înapoi
şi mă lăsară singur
actor stîngaci, sufleor timid

n-am mai ştiut ce să fac
mă aşteptam la toată această cruzime
dar nicidecum să fiu jupuit
de toate cuvintele
de limbă şi de sunete
de şira gramaticală şi de basorelieful sintaxei
ca un prost am aşteptat în frig

în vid şi în nedumerire
dar porţile teatrului au rămas închise
cuvîntul teatru se rotea doar lătrînd
în jurul meu
44
Vizitatorul inocent
Ce lume, cîte întîmplări, cîte oase

pe cîmpul de luptă
ce strigăte frumoase, ce
poeme nemuritoare după oroare
aşa se dezvolta sămînţa gîndirii

în mintea vizitatorului inocent
el nu mai văzuse niciodată
oameni în mişcare, civilizaţie pămînteană
iar acum era tulburat
ei ştiu ceva despre univers

ce nouă celorlalţi născuţi în univers
ne scapă
mai gîndi vizitatorul inocent
despre oameni
în timp ce era mîncat de viu
într-o salată de fructe de mare
de către oameni
45
Matei Vişniec
Se petrecea ceva pe cer
Se petrecea ceva pe cer

nu ştia nimeni prea bine ce
omul urcat pe umerii omului urcat pe
umerii omului urcat pe
umerii omului
încerca să vadă să înţeleagă să explice
cît de cît întîmplarea
cuvintele sale erau însă
luate de vînt arse de aripile exploziei
răsucite despuiate de sens inversate şi
fărîmiţate
ce-i spunea omul de pe umerii omului
omului de pe umerii omului
ajungea trunchiat neadevărat
ba chiar prosteşte
la omul de pe umerii omului de pe umerii
omului de pe
umerii omului
totuşi, oamenii care ţineau pe umerii lor alţi
oameni
care ţineau pe umerii lor alţi oameni
care ţineau pe umerii lor alţi oameni
notară tot
46
textul poate fi citit de toată lumea

numai că nimeni nu înţelege nimic
47
Matei Vişniec
Împreună
Suntem de multă vreme împreună

şi împărţim totul pe din-două
cînd eu spun DA ea spune NU
cînd eu spun din două una
ea spune ori, ori
cînd eu mă îndrept spre linia orizontului
ea sapă o fîntînă orizontală
în care poate fi înfăşurată toată cîmpia
dar ce contează, important este că suntem

împreună
eu întind mîna să culeg un melc
ea este însă cea care îl descîntă
din ce-mi spune ea eu înţeleg doar sfîrşitul cuvintelor
din ce-i spun eu ea înţelege doar prima silabă
poate că am reuşi să ajungem la miez
dacă nu ne-ar urmări cu atîta sălbăticie
melcul
48
Prin topirea cheilor
Ceva mai aveam eu de spus

dar n-am îndrăznit
şi oricum mulţimea nu mai avea urechi
toată lumea se lupta să mai reziste
un minut, două
înainte de a fi înghiţită de lavă
inutilă fu deci ultima întrebare

inutile fură ultimele priviri îndreptate spre mine
toată acea suflare ştia că numai eu
o mai puteam salva
cu cheia de la uşa verde
cu cheia de la uşa albă
cu cheia de la uşa neagră
dar n-am mai avut timp să le spun esenţialul

după ce le-am dat cheile
n-am mai avut timp să le spun
atenţie, uşile se deschid prin topirea cheilor
înăuntru, în încuietori
49
Matei Vişniec
Din cauza tensiunii
Cînd chelnerul vine, după o oră

să mă întrebe ce doresc
nu-i răspund nimic, nici măcar
nu-l privesc
mă uit în depărtare, fixez un punct
la orizont
pe care nu-l văd decît eu
nu observ lacrima care se prelinge
pe faţa nervoasă a chelnerului
îl las să aştepte în picioare
timp de o oră
pînă cînd simt cum punctul fixat
de privirile mele
la orizont
explodează din cauza tensiunii
50
Ele merg împreună
Un om bun se aşază lîngă mine

poate aveţi o viaţă în plus?
da, sigur, chiar şi o moarte
suplimentară
nu ştiu de ce
dar ele merg împreună cînd sunt oferite
la fel ca lichidul care trebuie
pus numaidecît într-o ceaşcă
51
Matei Vişniec
În direcţia cerului
Un cer prea încărcat de

strigăte de ajutor…
nu ştiu de ce dar toţi strigă

în direcţia cerului
cînd au nevoie de ceva
să fie el o
ureche?
52
Încă adormit
Cîte iluzii, cîte măşti

un nas roşu de clovn
ochelari de cal, zgardă
lanţ de ceas, brelocuri şi cozoroc
catarame de alamă, nasturi
de multe mărimi
epoleţi, funde, şireturi nesfîrşite
toate îmi erau necesare
ca să ies în lume
nu ieşeam din mine însumi

decît baricadat în numeroase culori
cu spume, focuri de artificii şi
efecte arteziene
înhămat la mai multe cufere pline cu
bijuterii
şi cu două catalige sub braţ
aşa treceam prin oraşul încă adormit
doritor să se ştie că sunt
53
Matei Vişniec
O privire profund eronată
Dintr-o eroare adevărul apăru la suprafaţă

spre stupefacţia oamenilor născuţi şi ei
dintr-o eroare
timpul inventat dintr-o eroare
se năpusti apoi asupra universului
apărut dintr-o eroare
cifra unu
născută din greşeală din cifra zero
începu să comită alte erori
se născu astfel din eroare
cifra doi
eu şi ea altfel spus – două erori
monumentale
primul nostru sărut fu o eroare atît
de mare
încît voluptatea nu se mai putu abţine
şi strigă EROARE EROARE
cuvîntul EROARE
refuză el însuşi să mai facă jocul vieţii
şi al morţii
orice gîndeşte creierul este o eroare
spuseră apoi toate cuvintele în cor
54
chiar şi acest poem nu este altceva

decît o privire profund eronată
asupra întîmplării
55
Matei Vişniec
Poem scris la Auxerre în Burgundia

pe data de 12 februarie 2016
după ce am citit într-o frumoasă librărie, la ora şapte
seara,
în faţa a 14 oameni, fragmente din romanul meu
Negustorul de începuturi
de roman proaspăt publicat în Franţa
În oraşu-n care toate

se închid la ora şapte
chiar şi şoaptele suspină
cînd se lasă lunga noapte
nu tu umbră după nouă

nu tu viaţă după zece
are gust de infinită
noaptea care nu mai trece
doar pisicile pe străzi

se preumblă fără frică
fericit nu eşti aici
decît dacă eşti pisică
56
Din direcţia inimii
Din direcţia inimii, ce să vezi?

un vierme
nu prea sătul, chiar palid, chiar
posomorît, inimile nu sunt săţioase
prea multe contradicţii, probabil
prea multe semne de întrebare după răspunsuri
cînd îţi revine ţie, ca vierme

inima omului
ieşi cel mai prost dintre toţi viermii
una e cînd mănînci un creier
cînd mănînci ficaţii omului
sau cînd îi mănînci suprafeţele fine
timpanul, ochii
dar inimile sunt întotdeauna

o pacoste
nişte găuri negre în care
dacă nu eşti atent
te poţi scufunda
crezînd că te hrăneşti
57
Matei Vişniec
În sus şi în jos
La mare adîncime bîntuie

un animal de adîncime, el nu se întîlneşte
niciodată
cu animalul care bîntuie la mare înălţime
nici n-ar fi ştiut unul de altul
dacă n-ar fi aflat veşti unul despre altul
de la animalul de cîmpie
cel mai orizontal dintre toate animalele
şi pe care îl cuprinde ameţeala
cînd se uită în sus spre înălţime de nouri
şi în jos spre adîncul de mare
acum animalul de mare înălţime

şi animalul de mare adîncime
s-au îndrăgostit unul de altul
scrisorile lor de dragoste sunt purtate
zilnic
de animalul de cîmpie
în sus şi în jos
58
Ne place să vorbim privindu-l
(lui Mihai Şora)
În jurul mesei – noi şi filosoful tăcut

noi vorbim vrute şi nevrute
prezenţa filosofului ne face bine
ne dă un sens
el ne ascultă, ne oferă timp
noi despicăm firul în patru
firimiturile de pe masă – în patru
punctele mici de sub semnele de întrebare
– în patru
ne place să ne auzim vorbind
ne place să vorbim privindu-l pe el
pe filosoful tăcut
drept în ochi
suntem atît de extaziaţi
că filosoful tăcut ne ascultă
încît lui nu-i punem nici o întrebare
el se preface că nu observă
anii trec, noi uităm să-i cerem să ne spună
ce gîndeşte el
ce simte el
59
Matei Vişniec
ce vede el
ne mulţumim să vorbim să vorbim
în tot acest timp filosoful tăcut se miră
blînd de noi
ne priveşte surîzînd
noi îmbătrînim
el nu
60
La masa de lucru
La masa de lucru, un om liniştit

respirînd liniştit, un inventator
de cuvinte liniştite
într-o seară liniştită
la sfîrşitul unui secol liniştit
scriind despre liniştea din univers

omul liniştit nu făcea nici
un zgomot
ceva însă îi irită pe clienţii
încremeniţi la locurile lor
poate scrîşnetul cuvintelor pe hîrtie
poate urletul absenţei dintre cuvinte
omul liniştit fu dat afară
în linişte
creierul său explodat pe caldarîm
nu provocă însă
nici măcar un zvîcnet
61
Matei Vişniec
Un sentiment uşor de vinovăţie
La atîta lipsă de recunoştinţă

nici nu se aştepta, el, bobul de mac
şi de altfel nu-şi ţinu gura
nu se mai temea de nimic
dat fiind că ireparabilul se produsese
îi spuse furnicii:
furnică spurcată, animal fără inimă
expresie a monstruozităţii ce eşti
cum poţi să mă rostogoleşti aşa
unde mă duci?
nu vezi că ameţesc?
nu vezi că-mi întinzi maţele
de-a lungul drumului
nu vezi că de atîta rostogolire
devin pătrat?
dar furnica nu zicea nimic

tăcea deşi în adîncul ei
un sentiment uşor de vinovăţie
începuse să crească, să se muncească
să se rostogolească
62
O corabie care se izbeşte
Din prea multă dragoste de sine

de tot ce se întîmpla
în sinele său
pe planeta sa minusculă, dar personală
bobul de mac începuse să se panicheze
nu mai avea somn, imagini bizare
îl asediau
se trezea în timpul nopţii contemplîndu-se
de undeva de sus
sau, şi mai des, plutind în ceruri neprimitoare
oare ce mi s-a întîmplat

de ce mi-am pierdut liniştea?
se tot întreba el
în fiecare zi o dată pe minut
o întrebare continuă deveni
chiar viaţa sa, da,
o mirare fără răspuns, fără întoarcere
ca o corabie care se izbeşte
de ultimul ţărm posibil
63
Matei Vişniec
Sinele
Sinele se întunecă dintr-odată

la vederea exinelui
nici nu ştiam că exişti, spuse
sinele
şi chiar acum, că am făcut dragoste cu tine
mă întreb dacă n-am comis
o gigantică ireversibilă prostie
ei bine, da, nimic de spus

sinele avea dreptate
din momentul acela de ameţală
de copulaţie vinovată
se născură lumi, planete
fiinţe vii mişcătoare
care mai de care mai minuscule
şi mai agitate
şi chiar şi aceste rînduri
tot din acel moment de beţie
au ieşit
64
Dacă n-aş fi atît de lipsit de vlagă
Prin faţa cafenelei trece o bătrînică

o urmăresc cu privirile
se duce la piaţă, împinge un cărucior
în faţa ei
are privirea aţintită într-o singură direcţie
înainte
o urmăresc cu privirile
văd cum dispare, nu o voi mai întîlni
niciodată
va fi bătrînica plecată veşnic la piaţă
personaj al poemului meu
dacă n-aş fi atît de leneş
m-aş ridica şi aş alerga în urma ei
dacă n-aş fi atît de lipsit de vlagă
şi pe cale de a mă înnoura
m-aş duce să o întreb
cum vă numiţi, doamnă?
dar nu schiţez nici un gest

numele ei îl cunosc, este
Madame Bovary
65
Matei Vişniec
Culoarea despre care vorbesc
Dimineaţa care se revărsa peste oameni

era dintr-un motiv necunoscut oarecum roşie
în sensul că toate lucrurile începuseră
să se înroşească încet
să mocnească precum jarul
focuri stinse cu stîngăcie erau lucrurile, oamenii
fiinţele
în acea dimineaţă avînd mai degrabă o formă lăptoasă
ca un lapte roşu care se revarsă din noi înşine
de fapt nici nu era o dimineaţă ci mai degrabă

o trezire
o trezire bruscă în aşteptarea meteoritului roşu
de unde şi culoarea despre care
vorbesc
66
Fără întoarcere
Plecase supărat, îmbufnat,

împătrăţit
se vedea după mers, după punctele cardinale
nici vorbă să mai întoarcă o dată capul
să mai trăiască o dată
să mai ducă o iubire la bun sfîrşit
îi tremurau umerii
zilele i se scurgeau şiroaie de pe umeri
nu mai avea aripi, nu mai năştea măşti
dezbrăcat precum fluviul se îndepărta de noi
şi n-ar fi fost grav, n-ar fi fost nimic trist

în toate acestea
dacă nu ne-ar fi înşfăcat şi pe noi în supărarea sa
dacă nu ne-ar fi tîrît şi pe noi după el
fără să vrea, de bună seamă
dar şi fără întoarcere
67
Matei Vişniec
De la bun început
I-am spus NU deşi în mintea mea

NU era DA
am fugit de ea deşi doream de fapt
să o iau în braţe
m-am întins cu faţa în jos pe pămînt
deşi voiam să zbor
n-am scris ce aş fi vrut să scriu
am înţeles tîrziu ceea ce
mi se dezvăluise de la bun început
68
Am furnici din acelea
În aşteptare fără nici o clipă

suplimentară în stoc i-am
spus nu mai am secunde
nu mai am minute nu mai
am ore nu mai am zile nu
mai am săptămîni nu mai
am luni nu mai am decenii
nu mai am secole nu
mai am milenii nu
mai am infinituri nu
mai am aripi nu mai
am furnici din acelea
roşii care măsoară timpul
nu mai am cuvinte din

acelea inutile care măsoară
timpul
nu mai am punctuaţie pentru
timp
69
Matei Vişniec
O zi stupidă
Farmacia era închisă aşa că m-am întors

la hotel care tocmai luase foc
am urcat la etajul întîi ca să-mi salvez
valiza dar lucrurile mele se făcuseră deja
scrum
pompierii n-au mai încercat să stingă
incendiul am vrut şi eu să fotografiez
flăcările dar telefonul meu mobil
nu mai avea baterie
ce zi stupidă mi-am spus

am întrebat pe cineva unde era gara
dar nu ştia, cînd a început ploaia
nu aveam umbrelă cînd m-au arestat
pentru perturbarea ordinii devastatoare
mi-am dat seama că nu făcusem nimic
cînd s-a pronunţat sentinţa
judecătorul era absent
am cerut să iau şi eu cuvîntul
dar mi s-a spus că nu mă născusem
încă
70
Doldora de nouă vieţi
Mi-a ieşit în cale o pisică

doldora de nouă vieţi
una mi-a dăruit-o pe loc
şi i-au rămas pentru eternitate doar opt
mi-a ieşit în cale o pisică

doldora de opt vieţi
i-am furat una ca să mai amîn
plecarea trenului
şi a rămas pentru eternitate doar cu şapte
cînd pisica doldora de şapte vieţi

mi-a sărit pe genunchi
ăla sunt, mi-am spus, arătarea asta
va face pui în braţele mele
şi îmi va moşteni casa
mi-a ieşit în cale o pisică

doldora de şase vieţi
nu s-a lăsat mîngîiată
nu i-au plăcut cifrele cu soţ
dar nici nu m-a părăsit vreodată
71
Matei Vişniec
cînd mi-a tăiat calea într-o noapte

pisica neagră cu cinci vieţi
s-a amuzat văzînd cum ratez totul
cum îmi pierd visurile pe rînd
s-a gudurat apoi de mine
şi mi-a împrumutat o viaţă
blestemată fie pisica tărcată

cu patru vieţi
ea m-a zgîriat cel mai tare
şi m-a scuipat pluf de patru ori
pisica albă cu numai trei vieţi

în rezervă
nu a avut timp de mine
m-a atins în trecere
spunîndu-mi: trebuie să înţelegi
trei vieţi trec repede
a venit apoi pisica leneşă

cu două vieţi leneşe
am lenevit cu ea timp de o viaţă
despre pisica roşie de Agora

cu doar o viaţă în ea
nu vă mai spun nimic
înţelegeţi de ce
72
Ca să nu ne invidieze
Ar trebui să alternăm puţin

măcar din cînd în cînd
frumosul cu urîtul, iubirea cu ura
ca să nu ne invidieze ei
ăştia
dînşii
gloata
zău aşa, ar trebui să alternăm

gesturile tandre cu lovituri de cuţit
viaţa fără de moarte cu moartea subită
ieşirea periodică din starea de a fi
cu învieri lungi, durabile
ca să nu ne invidieze
ăştia
mulţimea
semenii noştri
73
Matei Vişniec
Cît pe ce să fie uitate
A plouat toată noaptea

memoria lucrurilor s-a împrospătat
picături de memorie se preling încă
pe mese
pe scaune, pe pălării
o ploaie de memorie, mici detalii
tăieturi
fiinţe nesemnificative
care erau cît pe ce să fie uitate
trăiesc din nou, rîd, s-ar putea
să ia puterea
74
Cu mănuşi
Care stare de veghe

care plecare, ce, aţi înnebunit?
nu ne plac nouă contrariile
nu ne plac nouă vieţile trăite
cu voce tare
care stare de veghe

care întoarcere, ce, aţi înnebunit?
nu ne plac nouă definiţiile
nu ne plac nouă
oglinzile
cioburile care sclipesc
nu vrem să ne amintim de nimic
vieţile noastre noi le trăim
cu mănuşi
75
Matei Vişniec
Pînă cînd nu se lasă
N-am mai avut încotro i-am deschis

uşa şi i-am spus i-am deschis fereastra şi
i-am spus i-am deschis una dintre
rănile mele cele mai secrete
şi i-am spus
i-am deschis ochii
şi i-am spus
nu
aşa nu mai merge
dacă vrei să te scufunzi
scufundă-te numai fă-o cît
mai repede
pînă cînd nu se lasă
de zinoapte
76
După scenariul prevăzut
Era atît de devreme

încît nici măcar cuvîntul devreme
nu se trezise încă
fiind eu primul ieşit din cochilie urma

să asist la naşterea lumii
îmi era puţin frig dar
ţipătul iniţial mă făcu să tresar
exploziile, incendiile, primele

întrebări stupefiante
toate mă făcură să mă simt în siguranţă
mi-am aruncat o privire
pe liniile din palma mea stîngă
da, totul se desfăşura după
scenariul prevăzut
77
Matei Vişniec
Vor spăla chiar şi amintirea ploii
Acum pot pleca totul s-a sfîrşit

cu bine
actorul a murit pe scenă
spectatorii au murit în sală
teatrul a ars, s-a făcut scrum
pompierii n-au mai venit să stingă
flăcările care oricum erau invizibile
din tot ce s-a spus pe scenă

nu a mai rămas în aer
nici un cuvînt nici un ecou
de trei zile plouă de altfel
deasupra acestei întîmplări
încă puţin şi stropii de ploaie
vor spăla chiar şi amintirea ploii
78
Frica de Eliza
Ea avea dinţii cei mai frumoşi din lume

aliniaţi ca nişte planete
doldora de promisiuni
ea nu-şi arăta dinţii nimănui

toată ziua îşi ţinea gura încleştată
nu vorbea uneori zile în şir
putea să trăiască şi un an fără apă
doar mie din cînd în cînd

întrucît pe mine mă iubea din cînd în cînd
îmi arăta dinţii timp de o secundă
dinţii ei preţioşi, frontiere de gheaţă
şirag de planete aliniate perfect înainte
de explozia finală
doar mie îmi surîdea ea din cînd în cînd
ca să înţeleg ce înseamnă
frica de haos
79
Matei Vişniec
Zîmbea tîmp
Nu se mai vedea nimic din

ce se zărise
nu se mai surpa nimic din
ce se zidise
din ce se spusese nu se mai auzea
decît ecoul
din lătratul cîinelui nu se mai lăsa
de noapte
şi din înviere nu se mai
deschideau uşi
la fel şi cu sublimul
din norul pătat cu sînge
nu se mai putea reconstitui
explozia avionului
din cuvîntul moarte
nu se mai puteau decupa amintiri
în albumul meu de fotografii

inutile
zîmbea tîmp doar
punctul
80
Am încercat cu mănuşi
Eu şi capul – valsuri
paşi în doi, false temenele
relaţie tensionată
capul, chiar dacă este al meu
vrea mai multă autonomie
vrea să plece undeva (singur)
şi să ne tîrască pe toţi după el
de aceea protestăm cu toţii aici

pe această pagină
noi, plămînii, inima, vezica biliară
braţele şi picioarele
stomacul şi urechile
suntem mulţi la manifestaţie
(inclusiv sîngele şi testiculele)
ne este frică de cap

nu mai avem încredere în cap
nu mai ştim cum să vorbim cu el
nu mai vede nimic în jurul său
am încercat cu mănuşi
81
Matei Vişniec
cu vorbe bune
dar nu merge
poate să-l tăiem?
82
Cum să moară domnul Hamburda?
Mi se spune că ar fi murit domnul Hamburda

vecinul meu de pe strada Voluntarilor
că ar fi avut peste 80 de ani şi
că s-ar fi dus în somn
ce prostie, cum să moară domnul Hamburda

cînd chiar acum îmi face un semn
din interiorul acestui poem
e ciudat cum se pot păcăli uneori rudele
orice om pe care nu l-ai mai văzut de 30 de ani
este dat mort
orice om căruia nu i-ai mai pronunţat numele
de 30 de ani
este dus la cimitir şi închis într-un sicriu
ca şi cum ar fi surd
ca şi cum ar fi miop
ca şi cum ar mesteca prea încet la masă
ce vină are domnul Hamburda

că m-am gîndit la el aşa de rar?
83
Matei Vişniec
Una spui şi alta faci
Una spui şi alta faci: iată

reproşul pe care mîna dreaptă
îl face de o vreme mîinii stîngi
nici ochiul drept nu e mulţumit

de ochiul stîng
nu mai visezi în ritm cu mine
iar cînd clipeşti stropeşti cu gene
brusc retezate
îi zice ochiul drept ochiului stîng
şi genunchiului drept îi este

ruşine de genunchiul stîng, de
cît de des stă lipit de pămînt, de
cît de repede devine una cu pămîntul
prizonier între toate aceste certuri
de familie
ce pot să fac eu? îmi

smulg urechea stîngă cu mîna
dreaptă
şi o arunc în gura lumii:
na! hrăniţi-vă cu cele auzite
84
de mine
(urechea stîngă, am uitat să vă spun
nu înregistrează decît şoaptele)
85
Matei Vişniec
Din moment ce scriu aceste rînduri
Am fost aseară la înviere

nu eram singur, şi alţi morţi
stăteau la coadă pentru a gusta miracolul
se zvonise de peste două mii de ani
că o nouă viaţă era posibilă
mai trebuia doar să credem în ea
şi să aşteptăm în tăcere
am aşteptat şi eu cu dinţii încleştaţi

nu eram nici printre primii
dar nici printre ultimii
cumva la mijloc, prins între
două coloane interminabile
brusc s-a văzut o lumină
s-au auzit cîntece
busculada a fost atît de mare
încît unii au murit a doua oară
am ajuns şi eu în faţa porţii

de unde ţîşnea lumina
ceva m-a transfigurat
nu mai sunt ca înainte
86
nu-mi dau seama precis ce s-a întîmplat

cu mine
dar faptul că scriu aceste rînduri
îmi dă de gîndit
87
Matei Vişniec
Cînd pun punct
Dintre atîtea epave ce era să fac?

am ales ziua de astăzi
o formă nedefinită de prezent
mi se spusese că va fi eternă
fusesem obosit în momentul alegerii

m-am lăsat orbit de pulsiunile imortalităţii
şi acum uite: mă plictisesc de moarte
aş da orice pentru revenirea la neant
o pauză lungă între două paranteze protectoare

o încifrare a ochiului
o încleştare perfectă a pleoapei – asta
mi-ar trebui acum
cînd pun punct.
88
Ca să cumpere ce?
Semne fără adăpost

cuburi înspăimîntate de pătrate
sfere descălţate de rotunjimi
doamne, în ce lume trăiesc?
nici tu întuneric noaptea

nici tu lumină ziua
secunda nu mai face pui, nu mai
naşte minute
iar orele nu mai scuipă zile
o mulţime de oameni
din care cresc la întîmplare mii de
mîini şi de picioare
se înghesuie totuşi
în faţa magazinului de ochelari
ca să cumpere ce?
cînd se ştie că orice mulţime de oameni
are un singur ochi
89
ÎNCHEIERE
Poem strict muzical 1
Cu atîta încîlceală înghemuială

descălţare de sine de nesine de
zăpăceală înzăpăceală zdupăcenie
smerenie
ce atîta adăugare de încoace-încolo

de trecere de netrecere de
împilduire de caznă şi dezcaznă
ia mai opriţi-vă cu dezoprirea

cu desprivirea cu îndobitocirea
îndobitocitoare a nevinovatelor dobitoace
adică noi
ia mai priviţi-vă mai priponiţi-vă
privirile împrivirile împietritele dezpriviri
acum şi aici
că o dată mă
că o dată mă ene
că o dată mă enervez
că o dată mă enervezipesc
93
Matei Vişniec
Ce a fost va mai fi, spuse filozoful

ce a fost va mai fi şi va mai
refi, ce a fost să fie va mai fi fiind
şi se va mai repeta
fiinţîndu-se
spuse filozoful sorbindu-şi cafeaua de dimineaţă
şi arzîndu-şi limba cu ea
da, ce a fost fiinţă va mai fi

refiinţă, se va înfiinţa şi desfiinţa
ca fiinţă în refiinţare, ce a fost
să nu se fi întîmplat se va
întrufiinţa şi va fi să se înfiinţeze
la poarta fiinţării
că aşa se întrufiinţează se întrefiinţează
se suprafiinţează fiinţările
potenţiale
(fir-ar a dracului de cafea că

vaca asta mi-o aduce întotdeauna
fierbinte!)
94
Peste unde peste poate peste

umăr peste înainte peste adîncime
peste aşa peste dincolo
peste voinţa mea peste
mări şi peste ţări peste
niciunde peste atîţia ani peste
timp peste cuvînt peste
lipsa de sens peste sens peste
nonsens peste neputinţa de sens
peste căutarea de neputinţă de
sens peste tot ce ştim şi
nu ştim peste limbajul care
se zvîrcoleşte ca un vierme tăiat
peste trupul meu peste cuvîntul
peste
peste acest poem păstos păcătos
pestifer
peste unu şi peste doi peste
noi peste voi peste ceea
ce nu s-a spus peste
pe este
95
Matei Vişniec
La zid cu ei!
cine spune unu să fie pus să ridice un zid
cine spune doi să-i fie zidită gura
cine spune trei să fie aruncat de pe zid
cine spune patru să fie călcat în picioare
pe zid
cine spune cinci să fie dat de cinci ori cu capul de zid
cine spune şase să fie îngropat de tot în zid
cine spune şapte să fie înzidit cu toţi ai săi
cine spune opt să fie zideificat
cine spune nouă să fie zi de zi şi de zid de zid
mai sunt şi alţii?
de zidire de înzidire
de trezire la zid
de zile de zid, de zidire
zilnică
de înzăpezire a zidului
de tresărire a zidului
de zid de zi
deziderat de zădărnicie
toate-s un zid
96
un zid umanizat
un ziduman
un zidîntunecare
97
Matei Vişniec
Era de rîs, era de văzut

era de crezut, era de abandonat
cu tot cu aluat a luat el
lumea
în braţele sale fără maţe
a scos din ea miezul
sîmburele
esenţa
şi restul l-a aruncat la ghenă
la Gheenă
nici îngenunchere după aceea
nici cumpănă

98
De aproape, de departe
de cînd pînă cînd
de atunci poate, de atunci încă
de unde pînă unde
de atîta amar de atîta dulce
de ce nu şi de ce da
de ce s-ar
şi de ce nu sar
de mărunţică, de harnică, de deşteaptă
de spus, de neuitat, de memorizat
fără de fiinţă nici verbul a fi nu s-ar sfii
ei şi ce dacă, ei şi ce dacă nu
ei şi ce dacă da, ei şi ce dacă într-o zi
şi fără a fi din fire şi fără să fi fost
tot aici am fi ajuns, tot aici am fi însămînţat
cuvinte cu rădăcini lungi
99
Matei Vişniec
Nu se făcuse nu se desfăcuse
nu se trăise nu se murise
nu se legase nu se dezlegase
nu se întorsese
nu se împărase
nu se rodise nu se crudise
nu se încă nu se dacă
nu se poate nu se toate
cu atît plecat pe cît
cu ce poate pînă unde
semn semn semn
grai de imn
ademn
100
Ce să fie, ce să fiu
anatemă, vis, sicriu?
ce să unde, ce să cum
aroganţă, lut, pafum?
ce să da şi ce să nu
cum să nu şi cum să tu
cît să unde, cît să oare
anatemă, lut, savoare?
cum să cînd şi cum să unde

la ce bun şi la ce rău
ce arată, ce ascunde
cît abis, atîta hău…
101
Matei Vişniec
Ce lume, ce lumină, ce mină

de aninături
ce adunături, ce apucături, ce aşteptărisme
ce sfioşi ei toţi, ce simandicoşi
ce scîrbavnici şi netoţi
ce neînduplecată era ea, ce rea

ce neplecată
ce neîndreptăţit eram eu
cîtă începere fără urmare
ce împărţit între plecare şi neînduplecare
ce neînviată era lumea
care pe care
ce să mai spun, ce să mai tac

ce să mai aştept, ce să mai neînviez…
mă supun, mă înclin, mă fac supunere spunere
am scris aceste rînduri fără nici o

aşteptare
fără stare, fără vreun gînd anume
cu mîinile jupuite de em, de oem
nu speram să devină
cel mai cetit poem din lume
102
Ce dacă nu fusesem acolo?

ce dacă nu văzusem nimic?
ce dacă nu ştiam de unde să o iau?
ce dacă nimeni
niciodată
în vis?
ce să mai cer atunci

cu ce drept în acest caz
de unde pînă unde ferestre cînd
zidul ascunde un zid
să mai pun o întrebare pe listă:

la ce bun cînd văzul
la ce bun cînd auzul
la ce bun cînd cuvîntul…
103
Matei Vişniec
Nu se mai putea nu se
mai vedea nu se mai
trecea nu se mai adeverea
era trecere mare, era destin

era festin, era întrebare
nepusă era un dus întors
şi ca să vezi îndepărtare şi
ca să vezi întindere şi ca să
vezi întunecare de sine
dar eu m-am ţinut m-am

întins pe spate n-am răbufnit
n-am scos o şoaptă m-am tăcut
aşa că iată, aşa că îndată aşa

că pînă şi de ce, aşa că nu
aşa că da, aşa că lăsaţi-mă
104
Dacă aş locui cu ea într-un măr

iată ce i-aş face eu ei:
aş despleti-o de tot
aş espleti-o, aş spleti-o, aş pleti-o
aş încerca apoi să-i vorbesc, s-o orbesc
s-o orbecăiesc
un cuvînt, o muşcătură de măr
un cuvînt, o înghiţitură de măr
pînă la epuizarea mărului, a rotundului
pînă la îngemănarea muşcăturilor
cu toate cuvintele muşcate

de ea, de mine
aş imagina apoi mici poeme fumegînde
ca nişte fiinţe bătute măr
abandonate, zemoase pe craterul unui vulcan
stins
aş aştepta apoi cuminte

cu ochii încuminţiţi, cu simţurile însămînţate
să erupă eternitatea
105
Matei Vişniec
Nu era să fie, nu era să nu fie

din fiinţă întrupîndu-se
spre neant ţintind
sămînţă de întrebare hrănind
acesta e omul – definiţie mai exactă

nu încăpea în carapacea gîndirii
o senzaţie de precizie emana din toate
aceste cuvinte
ca un abur după o ploaie de vară
adevărurile epuizate
lasă în urmă
ceea ce simţim noi omeneşte vorbind
106
În încercarea lui de a se de a se
de a se
dintr-odată el s-a el s-a el s-a
era prea tîrziu ca să mai ca să mai

ca să mai
şi atunci el a preferat să a preferat să
a preferat să
tot ce vă spun nu că n-ar avea

n-ar avea n-ar avea
dar mă tem că de atîta de atîta
de atîta
nici n-o să fiţi dispuşi să re
să re să re
de aceea nu mai fac nici o

nici o nici o
aşa i-a fost dat să fie să fie să fie
acestui fragment nătîng de po
de poe
de poezie
107
Matei Vişniec
Şi atunci, dintr-o dată, brusc

dintr-o dată atunci brusc
cînd nimeni nu se mai aştepta
pe neaşteptate deci şi dintr-odată
spre surprinderea tuturor, spre
gura căscată a tuturor
spre ochii holbaţi ai tuturor
fără nici o pregătire, fără prolog, fără
să bată la uşă
dintr-o dată bruscată, cum spuneam
a amînat el totul, a lăsat-o baltă
a dat din mînă, uite aşa, umed
şi s-a retras în sine, s-a făcut tot mai mic
picătură s-a făcut şi a dispărut
cu un fîsîit lung
fîsssss
108
Poem strict muzical 16 (pentru Andra)
Dacă ai fi fost doar puţin mai

cum să zic, mai aşa, mai
rotundă cu mine
da, dacă ai fi fost mai rotundă, dacă
m-ai fi luat drept o sferă, de exemplu, ca să
fii mai rotundă cu mine
sau dacă ai fi fost mai tăcere
mai aşteptare
mai blîndeţe
da, dacă m-ai fi luat drept urlet
şi să fi fost tu tăcere
eu urlet şi tu tăcere
eu cel care dă buzna şi tu aşteptare
eu furie şi tu blîndeţe
dacă toate acestea ar fi fost posibile
tu să fii mai seară, eu mai dimineaţă
tu mai ceaşcă de cafea şi eu mai farfurioară
tu telefon mobil, eu hoţ
tu avion, eu aer
tu cruce, eu răstignit
dacă toate acestea ar fi fost reunite, poate
poate că ieri ieşind eu din florărie
cînd ne-am încrucişat ieri în faţa florăriei
109
Matei Vişniec
timp de o secundă, eu şi tu
eu ieşire, tu intrare
aş fi avut curajul să te opresc
să-ţi spun ce aveam de spus
eu cuvînt, tu cugetare
110
Cum să nu te enervezi cînd ea

cînd ea, ea, ea
cînd ea face ce vrea ea
cînd vrea ea, cu cine vrea ea, cînd i se
pare ei că vrea
cînd i se pare ei că e momentul
întotdeauna, de fapt, tot timpul, cînd
nu te aştepţi
ea, care nu se enervează niciodată
cum să nu te enervezi deci

că ea nu se enervează niciodată
că nu te vrea niciodată, dar nici nu te alungă
niciodată
ca şi cum n-ai fi tu umbra ei
adică privirile ei adică acea absenţă
unică în stare să facă umbră
să te umbrească şi pe tine, să te transforme în
absenţă şi pe tine
şi asta chiar că te scoate din sărite
să fii o absenţă care se enervează
111
Matei Vişniec
Unde să fi fost ea
toată noaptea?
ea toată, toată noaptea, unde?
unde să fi fost toată, ea

toată noaptea
toată ea, toată noaptea, ea toată
unde?
toată, unde, ea, să toată

toată să fie
toată să fi fost
ea să fie, ea să toată
să fie
să toată
să noaptea?
112
Ce mai bucăţică!
da’ ce bucăţică!
da’ ce bucăţică bună!
da’ ce bucă… da’ ce caţă…
da’ ce căţea…
ce căţea, ce bucată, ce bucă!

ce caţaveică, ce viaţă de căţea
ce căţea, ce ţarcă, de ţăcălie
ce căţărlie, ce ţărlie, ce ţară
da, ce ţară…
113
Matei Vişniec
La aşa ceva
nu, la aşa ceva eu nu
nu şi nu, la aşa ceva
nu, la aşa ceva, nu
la ceva da, dar la aşa ceva
nu
nu aşa
ceva, ceva, da, dar nu aşa
aşa nu
nu, nu, aşa nu
ceva da, dar aşa nu
ceva, dar nu
nu aşa
nu la aşa ceva
la nu, da…
dar la da
nu!
114
Unde? cînd? de ce?

sau, mai corect: de ce? cînd? unde?
deşi, dacă vreţi, poate e mai logic
cînd? unde? de ce?
ori poate
pînă cînd? pînă unde? de ce?
sau, şi mai bine
cum? unde? cînd? de ce?
de ce acum? de ce azi cînd exact acum…
sau poate ordinea poate fi şi mai subtilă

cînd? unde? de ce? cum dracu’?
că doar…
unde, că doar…
de ce, că doar…
cum, că doar nu doare
de ce să, de ce să nu, cum să nu
cînd să vă, cum să vă, cînd să nu,
unde să nu se, pînă cînd să se tot..
de ce că doar nu e ce pare?
115
Matei Vişniec
Poem strict muzical cu titlu: nu am putut transcrie totul
Să nu se mai facă nimic că dacă

să nu se mai
să nu se facă dar nu
facă-se dacă
iată începutul poemului meu şchiop

inutil, într-o zi cînd eram singur
cu mine într-un loc frumos
într-o inutilă zi şchioapă
iată continuarea şi momentul

culminant cînd delirînd
într-o inutilă
într-o
nu am putut transcrie totul

din cauza poemului care
cuvînt cu cuvînt a intrat
în neant ca într-o
teacă
116
Poem strict muzical cu titlu: pac! peste gură
Nu vă pot spune ce văd ce aud cuvintele

îmi interzic să mai deschid gura iar
gura nu mai comunică de loc cu
creierul creierul nu mai vede nimic
în întunericul capului iar capul se
clatină între cele două mîini
ochiul refuză să mai clipească iar
visele nu mai au creier gura nu
mai are cuvinte iar capul nu mai
comunică de loc cu ochii, cu mîinile
şi cu cuvintele, întunericul capului
nu mai recunoaşte cuvintele iar
visele refuză să mai locuiască în
creier nici creierul nu mai vrea
să locuiască în cap iar cuvintele
fug pe gură ca pe o scară de
incendiu
de ce v-am povestiti toate acestea, de ce

cuvintele plecînd au trîntit uşa
pac! peste gură
117
Matei Vişniec
Rana
Nu că aş avea ceva de spus

dar curg cuvintele din mine
parcă sunt o rană care nu se mai vindecă
imediat ce mă aşez în faţa foii albe
în faţa ochilor mei şi în faţa întrebărilor mele
încep să curgă să se scurgă să se îmbulzească
să ţîşnească să se înfurie
cuvintele
mii de cuvinte neînnumărate
e clar că sunt rănit rău

e clar că rana se agravează se adînceşte
se răspîndeşte periculos
se extinde se întinde se rostogoleşte
o rană ca asta nu mai poate fi cicatrizată
nu există căluş pentru ea
nu ştiu cum de mi s-a dat
dar nu mai e nimic de făcut
mă naşte, mă paşte, mă soarbe şi mă scuipă
fără încetare
s-a făcut o gaură între mine şi cerul gurii mele
de cînd mă tot plimb cu rana
118
pentru că rana nu are picioare

eu sunt picioarele ei
rana nu are nici ochi, eu sunt ochii ei
eu îi împrumut mîini, plămîni şi urechi
eu gîfîi pentru ea şi eu îi înghit lacrimile
în mine se cuibăreşte ea cînd îi este frig
şi eu o apăr de pietrele pe care mulţimea
le aruncă după noi
pentru că tot eu trebuie să o ajut să fugă
să zboare şi să vadă de sus
cum arată lumea după trecerea rănii
pentru că ei îi place, da, îi place să contemple

să se privească în oglinzi, în cît mai multe oglinzi
pe care tot eu i le şlefuiesc
tot eu i le pun în faţă
n-am făcut altceva în cursul acestei vieţi
decît să mă ocup de rană
să o străpung din cînd în cînd cu diverse
instrumente ascuţite otrăvite
ori de cîte ori dădea semne de vindecare
tot pe mine a căzut, da, şi acest păcat
această mizerabilă misiune
să întreţin zvîcnirile dureroase ale rănii
puroiul din ea
să-i iau temperatura cu un termometru făcut
din oase
119
Matei Vişniec
o singură secundă nu s-a aflat rana

în primejdie de vindecare, de înliniştire
dar acum a venit momentul să o dau în pază
altcuiva
de aceea mă adresez vouă scriind acest poem
caut un om bun, generos, o fiinţă devotată
pentru a-i da rana în grijă
nu vă temeţi, vieţile trec repede
iar rănile au această calitate
încetinesc trecerea timpului
uneori pînă la contactul cu pămîntul
120
Cuprins
Introducere
Nu mai era loc / 7

Gunoierul care mă ajuta să mă spăl pe mîini / 8
Ar fi vrut să ridice o piatră / 9
Prin arderea pînă la capăt / 11
Dezastrul nu mai poate fi oprit / 12
Eu sunt făcut să stric totul / 13
Ne-aţi înnebunit cu ticurile dumneavoastră / 14
Fără balene / 15
Stupizi mai sunt şi extratereştrii / 16
Merci beaucoup / 18
Ceea ce pe el îl destabilizează total / 19
Fulguraţii pe data de 11 martie 2011 în Grădina
Luxembourg / 20
Eu / 21
Agresat cum nu mai fusese niciodată / 23
În aşteptarea unei cafele / 24
Accesibil doar oamenilor care nu au nimic de spus / 26
Un text cu cheie / 28
Amsterdam / 29
M-am strîns ca un ghem / 30
Al doilea născut / 31
Alte anomalii se întîmplă / 32
Cuprins
Zece mii de lucrări de doctorat / 37

Două scaune / 38
Piaţa de nimicuri / 39
Îl atinge cu coada / 40
Un lac devenise şi incinta tribunalului / 41
Magazinul de porţelanuri / 42
De două ori pe zi / 43
Îşi cerură banii înapoi / 44
Vizitatorul inocent / 45
Se petrecea ceva pe cer / 46
Împreună / 48
Prin topirea cheilor / 49
Din cauza tensiunii / 50
Ele merg împreună / 51
În direcţia cerului / 52
Încă adormit / 53
O privire profund eronată / 54
Poem scris la Auxerre în Burgundia
pe data de 12 februarie 2016 după ce am citit
într-o frumoasă librărie, la ora şapte seara,
în faţa a 14 oameni, fragmente din romanul meu
Negustorul de începuturi /
de roman proaspăt publicat în Franţa / 56
Din direcţia inimii / 57
În sus şi în jos / 58
Ne place să vorbim privindu-l / 59
La masa de lucru / 61
Un sentiment uşor de vinovăţie / 62
O corabie care se izbeşte / 63
Sinele / 64
Dacă n-aş fi atît de lipsit de vlagă / 65
Culoarea despre care vorbesc / 66
Fără întoarcere / 67
De la bun început / 68
Am furnici din acelea / 69
O zi stupidă / 70
Doldora de nouă vieţi / 71
Ca să nu ne invidieze / 73
Cît pe ce să fie uitate / 74
Cu mănuşi / 75
Pînă cînd nu se lasă / 76
După scenariul prevăzut / 77
Vor spăla chiar şi amintirea ploii / 78
Frica de Eliza / 79
Zîmbea tîmp / 80
Am încercat cu mănuşi / 81
Cum să moară domnul Hamburda? / 83
Una spui şi alta faci / 84
Din moment ce scriu aceste rînduri / 86
Cînd pun punct / 88
Ca să cumpere ce? / 89
Încheiere
Poem strict muzical 1 / 93

Poem strict muzical 16 (pentru Andra) / 109
Poem strict muzical cu titlu: nu am putut transcrie
totul / 116
Poem strict muzical cu titlu: pac! peste gură / 117
Rana / 118
Redactor: Teodor Dună
Copertă: Joèla Vișniec
Tehnoredactor: Emilia Petre
Bun de tipar: aprilie 2019. Apărut: 2019

Editura Tracus Arte, str. Sava Henţia nr. 2, sector 1, Bucureşti.
E‑mail: office@edituratracusarte.ro, vanzari@edituratracusarte.ro
www.tracusarte.ro
Tel/fax: 021.223.41.11.
Tiparul executat de S.C. WorldMediagraph Bucureşti

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul
Uniunii Scriitorilor din România

Disparitie Carte PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disparitie Carte PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vi se pare cumva nedreaptă

Vi se pare cumva nedreaptă

Nu mai era loc

Nu mai era loc de încă un poem

am văzut cum ochii mulţimii

dacă le mai spui un singur cuvînt

Gunoierul care mă ajuta să mă spăl pe mîini

Nimic nu se văzuse, nimic nu se

pe nişte biciclete vechi

nu m-am putut abţine să nu rîd în hohote

Ar fi vrut să ridice o piatră

Un om care voia să ridice o piatră

nu avea nici mînă şi nici ochi

poate că această poveste n-ar fi fost atît de tristă

dar şi cu ele era o problemă

Prin arderea pînă la capăt

Din cuvîntul cîmpie se ridica

Dezastrul nu mai poate fi oprit

Cel mai mult îmi place cînd scriu poeme

Eu sunt făcut să stric totul

Două poeme pe ziua de azi

în mod normal ar trebui să-mi spun

dar eu, nu, eu sunt făcut să stric totul

Ne-aţi înnebunit cu ticurile dumneavoastră

Poet chiar şi la vîrsta de 63 de ani…

vă rog să nu mai scrieţi în această cafenea

gata, pentru dumneavoastră

idioţi mai sunt şi poeţii ăştia!

Ca un cuib încremenit în piatră

ar fi trebuit să încep acest poem

ca un fel de ocean fără balene

Stupizi mai sunt şi extratereştrii

La ce folosesc aceste cuvinte

ce-ţi lipseşte că trebuie în fiecare zi

ce nu s-a terminat în tine

faptul că ele oricum dorm în tine

(Stupizi mai sunt şi extratereştrii

Scriu acest poem la repezeală

ce se poate spune într-un timp atît de scurt

chelnerul se apropie, îl aud

gata, s-a terminat

Ceea ce pe el îl destabilizează total

El se simte imediat destabilizat cînd, după întrebarea lui

„Şi acum, ce?” răspund eu calm, ceea ce pe el îl destabilizează

Fulguraţii pe data de 11 martie 2011 în Grădina

Ora 18h05. Răcoare dar puţin soare. Tentativă de intrare a

Nu pot scrie un singur cuvînt

simţurile mele strigă EU

eu auzul, eu văzul, eu mirosul

dar eu surîd mai ştiutor fiind

Agresat cum nu mai fusese niciodată

Nimeni nu-i spusese punctului să tacă

iată de ce urletul punctului

În aşteptarea unei cafele

De ce, de ce îmi spune el asta, tocmai acum? Să nu fie el, să

– Ar trebui să te opreşti şi să te uiţi în jur.

De ce, de ce îmi spune el aşa ceva, de ce aceste cuvinte

– Ar trebui să te opreşti, să te uiţi în jur şi să ne spui măcar

De ce, de ce îmi spune el aceste cuvinte pe un ton atît de

– Ar trebui să te opreşti, să te uiţi în jur şi să ne spui măcar

Dar cine eşti dumneata, domnule, să-mi pui aceste

Accesibil doar oamenilor care nu au nimic de spus

Ce? de ce? de unde? cum?