Bătălia de la Vaslui

Bătălia de la Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele
unor cronicari) aproape toată armata. Este considerată cea mai mare înfrângere din
istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul Moldovei. Radu cel
Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă
Basarab de pe tronul Țării Românești (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și
prădând până la Bârlad.[1]Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în
data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone
sub comanda lui
Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească unde, după înlăturarea
lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. În octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea
otomană, ceea ce a dus la o campanie fără succes a lui Ștefan în Țara Românească.
În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele
Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție
creștină antiotomană.
Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească, unde îl
înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej.
Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și
cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat. Luptele din Albania au durat până în toamnă,
iar atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere apropierea iernii,
Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar
apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ștefan și apoi să treacă prin foc și sabie Vilaietul
Bogdania, precum era numită de turci pe atunci Moldova. Laiotă, pentru a-și păstra tronul, se
supune turcilor. Ștefan, în înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător și îl înscăunează pe
Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de Suleiman Pașa, care-l
reînscăunează pe Laiotă. Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000
de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de
60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă
înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga,
„în zările albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri,
spahii și gloată, ca lupii flămânzi.”
O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul său.

Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir - Principele Poloniei și lui Matia Corvinul, regele Ungariei, cu
care era în relații proaste, ca urmare a Bătăliei de la Baia, cerându-le să-i vină în ajutor și să
intervină pe lângă alți principi creștini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la
Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu venețienii și
îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească împotriva Otomanului și puterii
înspăimântătoare a acestuia, Moldova fiind gata întru totul, cu tot sufletul și cu toată puterea pe care
ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creștinătate, cu toate forțele noastre. Totuși nimeni nu a
trimis ajutor, nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ 5.000 de secui, 1.800 de unguri
(de la Matia Corvinul) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub conducerea lui Buciațchii). În Cronica
Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a 10.000 de lituanieni, dar este posibil ca
cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui Ștefan ca lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.
Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind
comasați cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniți în
ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri. Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că
Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau
toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările omenești care puteau
nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.
Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii otomane, să o
hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după
hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea
Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna
desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată. Există discuții în continuare în privința
plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune Băcăoani în sudul
orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie
a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei
localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor
documente.
În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care
nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească,
încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același
loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit
avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau
să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni.
Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și
putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui
aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți
oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa
cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați
din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni.
În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au întors spatele,
atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. Până să se
dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși,
iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i
opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Nobilii lituanieni au receptat mesajul lui Ștefan, cerând Principelui Poloniei să trimită ajutor (Lituania
și Polonia formau atunci un singur regat), arătând că este mai bine să se lupte pentru apărarea
vetrelor moldovenilor, decât pentru ale lor, dar regele polonez nu a luat nici o măsură de a-l
sprijini. Matia Corvin, regele Ungariei, și-a asumat meritele, scriind principilor europeni că victoria de
la Vaslui a fost obținută de Ștefan, „căpitanul său“. De asemenea, ca suzeran al Moldovei, a cerut
acestora bani pent ru a continua războiul. Astfel, papa Sixtus al IV-lea a trimis subsidii regelui Matia,
iar domnitorului moldovean i-a trimis vorbe frumoase, deși solii lui Ștefan i-au explicat că acesta nu
este supusul regelui Ungariei, ci stăpân deplin al țării și al poporului său. Vasalitatea lui Ștefan cel
Mare față de regele Ungariei a fost de fapt acceptată de acesta într-adevăr în anul 1475, sub
presiunea invaziei otomane, dar tratatul de fapt, ascuns sub termenii feudo-vasalici specifici,
reprezenta în fapt un tratat de alianță, diferit de cel de vasalitate care exista până la conflictele
moldo-ungare din perioada 1461-1467, încheiate cu înfrângerea lui Matia Corvin în Bătălia de la
Baia. La venirea primăverii, nici un principe european nu era pregătit să trimită ajutoare lui Ștefan.
Campania de răspuns a lui Mehmed al II-lea pentru pierderea suferită la Vaslui a tatonat terenul prin
ocuparea Caffei, cetatea negustorilor genovezi, și a altor cetăți din Crimeea, apoi atacarea Cetății
Albe și a Chiliei. A urmat atacarea Mangopului, de unde provenea doamna lui Ștefan, Maria de
Mangop, culminând la 27 iulie 1476 cu marea înfruntare de la Valea Albă, Războieni, una din cele
mai mari bătălii ale epocii, cu un raport de 12.000 de moldoveni la peste 200.000 de turci, pierdută
de moldoveni, dar fără ca Ștefan să fie supus.