Sunteți pe pagina 1din 6

Sistemul solar este un ansamblu format dintr- Universului.

Dacă rata de expansiune a


o stea – Soarele – în jurul că reia gravitează Universului este cunoscută se poate estima
opt planete: Mercur, Venus, Terra, Marte, vârsta sa. În zilele noastre estimă rile
Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. În jurul referitoare la vârsta Universului se situează
planetelor gravitează sateliţi. „Corpurile mici” între 7 şi 20 miliarde de ani. Limita inferioară
grupează mii de asteroizi, comete (stele cu a estimă rilor vârstei este în conflict cu vârsta
coadă , în greacă ), sistemele de inele ale celei mai vechi stele, despre care se crede că
planetelor gigant şi praful interplanetar, are în jur de 16 miliarde de ani.
compus din particule silicatice învă luite în Starea Universului. Fizicianul germano-
american Albert Einstein a propus o teorie
gheaţă . Sistemul solar poate fi asemuit, din despre Univers bazată pe relativitatea
punct de vedere structural, cu un disc în generală, în care gravitaţia este echivalentă cu
centrul că ruia se află Soarele, iar în jurul să u, o curbă a spaţiului în patru dimensiuni.
Soluţia sa indică că Universul nu este static
orbitele succesive ale planetelor. Orbita dar trebuie să se extindă sau con-tracte. Din
planetei Mercur are o înclinare mai mare faţă nume-roasele teorii ne-statice, cea propusă de
matematicianul rus Alexander Friedmann
de planul discului. Sistemul Solar. Prin
este cea acceptată. Soarta Universului lui
folosirea telescoapelor, tot mai mulţi noi Friedmann depinde de media densităţii
membri ai Sistemului Solar au fost materiei Universului. Dacă este relativ puţină
materie în Univers, atracţia gravitaţională
descoperiţi, incluzând Uranus în 1781, Neptun între galaxii va fi slabă, iar Universul se va
în 1846 şi Pluto în 1930. Numă rul sateliţilor extinde la nesfârşit. Dacă densitatea materiei
cunoscuţi a crescut la peste 60. Cercetă rile
este aproape de valoarea critică, expansiunea
va înceta şi se va putea transforma în
spaţiale au descoperit inele în jurul lui Jupiter contracţie, sfârşindu-se în colapsul total al
şi noi sateliţi ai lui Saturn şi Uranus. întregului Univers. Soarta acestui colaps nu
este sigură. O altă teorie spune că Universul
Cea mai apropiată stea, Alpha Centauri,
va exploda, producând un alt Univers care va
este de 260.000 de ori mai departe faţă de colapsa la rândul său.
Pă mânt decât de Soare. Prima distanţă
interstelară mă surată a fost în 1838. Masele Teoria Big Bang. Fizicianul ruso-american
George Gamow a propus teoria că Universul
stelare nu pot fi determinate pentru Soare şi a fost creat în urma unei explozii gigantice
pentru câteva stele. Dintre stelele cele mai numite Big Bang. Această teorie a ajutat la
explicarea primelor stagii ale formării şi
apropiate 10% sunt mai stră lucitoare, mai
evoluării Universului. Densitatea extrem de
mari şi mai masive decât Soarele. În 1960 mare a cauzat dilatarea rapidă a Universului.
astronomii britanici Jocelyn Bell şi Antony Hidrogenul şi heliul s-ar fi răcit şi condensat
formând stele şi galaxii. Conform teoriei lui
Hewish au descoperit pulsarii, care sunt
Gamow, radiaţiile s-ar fi răcit până la –
aparent ultimul stagiu al “morţii” stelei într-o 270°C. Această radiaţie a fost detectată în
gaură neagră . Oamenii de ştiinţă estimează 1965, astfel, după părerea cercetătorilor, fiind
o confirmare a teoriei Big Bang.
că gaura neagră are o masă între 2,5 şi 3,5 Evoluţia Universului. Încă nu se ştie
miliarde de ori mai mare decât o stea. dacă Universul se va dilata la nesfârşit sau se
va contracta din nou. O metodă de a afla
Universul reprezintă totalitatea de
răspunsul este de a afla densitatea medie a
energie şi materie, inclusiv Pă mântul, materie in Univers. Înmulţind masa fiecărei
galaxiile şi conţinutul intergalactic. Vârsta galaxii cu numărul galaxiilor este doar 5 –10 %
din numărul critic al lui Friedmann. Înmulţind
masa zonelor galactice cu numărul zonelor numeroasele galaxii, unele chiar la miliarde
galactice rezultă un număr aproape de ani lumină. Cuasarul descoperit prin anii
valoarea critică. Diferenţa dintre aceste valori 1950 cu ajutorul radiotelescoapelor este
indică prezenţa unei materii invizibile, aşa considerat de mulţi astronomi a fi nucleul
numita materie neagră, aflată în afara energetic al unei galaxii îndepărtate. Un
galaxiilor, dar în interiorul zonelor cuasar a fost descoperit la 12 miliarde ani
intergalactice. Până când fenomenul este lumină în 1991. Astronomul american Edwin
înţeles, această metodă de a determina soarta Hubble a arătat că galaxiile se distanţează de
Universului va rămâne neconcludentă. Calea Lactee, demonstrând că universul se
În Univers sunt aproximativ 50 de dilată, şi că şi-a avut originea într-un loc
miliarde de galaxii, cea mai mare fiind de 13 extrem de cald, dens, cauzat de o explozie,
ori mai mare decât Calea Lactee. Pe lângă numită Big Bang.
stele şi planete, galaxiile conţin hidrogen, Cosmologia. Ştiinţa care se ocupă de
molecule complexe şi radiaţii cosmice. studiul universului, inclusiv teorii despre
Galaxiile emit lumină vizibilă, unde radio, raze origine, evoluţie, structură şi viitor este
infraroşii, ultraviolete şi raze X. cosmologia.
Astronomii au estimat distanţele Legea lui Hubble. Mii de galaxii se
comparând obiecte din alte galaxii cu cele află în exteriorul Căii Lactee, care conţin
din galaxia noastră. Stele care îşi schimbă sisteme solare. Fiecare galaxie conţine sute
periodic strălucirea sunt valoroase, deoarece de miliarde de stele. Cele mai multe galaxii
perioada de variaţie este raportată la se îndepărtează de Calea Lactee, la o viteză
strălucirea stelei, indicând distanţa. Viteza de câteva sute de km/s. Astronomul american
stelelor care orbitează în galaxie depinde de Edwin Hubble a descoperit că galaxiile
strălucirea galaxiei şi indică distanţa. izolate au viteze de îndepărtare mai mari.
Galaxiile sunt grupate, formând zone Universul se dilată, îndepărtând galaxiile
largi. Galaxia noastră este una din cele 20 din între ele. Datorită atmosferei, telescoapele de
Grupul Local. Calea Lactee şi Andromeda pe Pământ nu au o imagine destul de clară
sunt două dintre cele mai mari. Grupul Local pentru a studia stele, galaxiile, etc. În 1995
este membru în zona Virgo, care conţine mii NASA (agenţia naţională de aeronautică şi
de galaxii. Cele mai îndepărtate galaxii spaţiu din SUA) a lansat un telescop pe
cunoscute sunt albastre deoarece sunt orbita Pământului. Acest proiect, în valoare
fierbinţi datorită stelelor tinere pe care le de 1 miliard de dolari, a fost menit să rezolve
conţin. Galaxiile la o distanţă de 13 miliarde problema cauzată de atmosferă. Telescopul
ani lumină s-au format când Universul era se numeşte Hubble şi poate “vedea” mai
doar la 10-20 % din vârstă. Aceste galaxii par adânc în spaţiu decât orice alt telescop. Cu
a fi sferice. Stelele orbitează în galaxii pe o ajutorul lui s-au putut vedea imagini
traiectorie spiralată mai repede spre exterior spectaculoase.
decât spre centru. La periferie au fost Teoria stadiului stabil.
măsurate chiar şi viteze de 3000 km/s. Astronomii britanici Hermann Bondi,
Creşterea vitezei însemnă că masa galaxiilor Thomas Gold şi Sir Fred Hoyle au prezentat
nu este concentrată în centru. Corpurile la o altă teorie despre Univers. Ei cred că
distanţe mari de centru au o luminozitate atât scăderea densităţii medii în Cosmos este
de redusă încât au fost detectate doar pe baza echilibrată de
atracţiei gravitaţionale. Natura lor exactă este formarea continuă
necunoscută. Galaxia. La sfârşitul secolului de materie,
al 18-lea, Sir William Herschel a observat că menţinând forma
Soarele face parte dintr-un nor de stele, Universului. Teoria
numit Calea Lactee. Un fascicul luminos, la o stadiului stabil nu
viteză de 300.000 km/s ar necesita 400.000 mai este acceptată
ani să traverseze Calea Lactee. Aceasta este o de majoritatea
galaxie în spirală, conţinând aproximativ 1 cosmologilor.
milion de stele. Soarele se află la aproximativ
30.000 ani lumină faţă de centrul Căii Lactee.
Cosmosul. Calea Lactee este una din
Sistemul solar este un ansamblu format Planetele se grupează după mărime şi
dintr-o stea – Soarele – în jurul căreia compoziţie în interne (Mercur, Venus, Terra,
gravitează opt planete: Mercur, Venus, Terra, Marte) şi externe (Jupiter, Saturn, Uranus,
Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. În Neptun). Primele sunt numite şi planete
jurul planetelor gravitează sateliţi. „Corpurile telurice (tellur – pământ în latină), aici fiind
mici” grupează mii de asteroizi, comete (stele inclusă şi Luna. Deoarece planetele interne
cu coadă, în greacă), sistemele de inele ale sunt formate în principal din roci, ele sunt
planetelor gigant şi praful interplanetar, planete solide, fiind şi cele mai dense din
compus din particule silicatice învăluite în sistemul solar. Terra este cea mai mare dintre
gheaţă. Sistemul solar poate fi asemuit, din planetele interne. Planetele externe au, în
punct de vedere structural, cu un disc în majoritatea lor, o aparenţă gazoasă, fiind
centrul căruia se află Soarele, iar în jurul său, compuse din hidrogen, heliu, metan, amoniac
orbitele succesive ale planetelor. Orbita etc. Între ele, Uranus şi Neptun au mai mult
planetei Mercur are o înclinare mai mare faţă metan, amoniac şi apă îngheţată, iar Jupiter şi
de planul discului. Soarele face parte din Saturn mai mult hidrogen şi heliu
clasa stelelor mijlocii (pitică galbenă G2), cu Soarele
un diametru de cinci sute de ori mai mic în
raport cu stelele gigant. Sub aspect structural, Vârsta …………………………..4,5 miliarde ani Raza
Soarele este compus din nucleu, învelişul ……………………........…700 000 km
Masa…………………………….2 • 1027t Densitatea
radiativ (zona radiativă), învelişul (zona) medie ……….............1,4 g/cm3 Temperatura la
convectiv şi atmosfera. Pentru Terra, cel mai suprafaţă ………..5 770 K Temperatura în centru
important strat solar este atmosfera, de unde …………..15 mil. grade K Durata de rotaţie la ecuator
provine întreaga energie. Atmosfera Soarelui ……..25,03 zile Mişcarea de rotaţie este diferită, fiind
se compune din trei straturi, direct de 25 – 27 de zile la ecuator şi de 35 – 37 de zile în
zonele polare. Diferenţa este determinată de faptul că
observabile de pe Pământ: fotosferă, materia în Soare e în stare de plasmă şi face ca turtirea
cromosferă, coroană. Fotosfera (sferă de la poli să fie neglijabilă. Distanţa până la Pământ
lumină – gr.) are o grosime de peste 100 km …………150mil.km
şi o structură granulară. Principalele forme
sunt petele solare. Petele sunt suprafeţe Universul este un ansamblu de materie și energie,
într-un spațiu cosmic întins și infinit, care suferă
întunecate, dar mai reci ale fotosferei. Apar o evoluție continuă, treceri succesive ale materiei
ca un fel de umbră, fiind înconjurate spre și energiei și invers. Întreaga lume
exterior de o zonă de penumbră. În mod înconjurătoare, nemărginită spațial și temporar,
obişnuit, petele apar în grupuri de câte două, se află în permanentă mișcare și transformare
cu o frecvenţă maximă între 300 – 450 (evoluție).
latitudine, şi au o tendinţă de deplasare spre O definiție care să satisfacă exigențele sporite ar
ecuatorul solar. În perioadele de minim al suna astfel: Universul este întreaga lume
activităţii solare, numărul petelor se reduce nemărginită în timp și spațiu, infinit diversificată,
mult, până la dispariţie. Cromosfera (sferă de caracterizată printr-o multitudine de forme ale
materiei, aflate în diverse stadii de dezvoltare,
culoare – gr.) este un înveliş gazos mult mai Universul cuprinzând totalitatea obiectelor,
cald comparativ cu fotosfera şi cu grosimi evenimentelor, relațiilor și energiilor existente în
variabile de 10 000 – 15 000 km. În partea sa mod obiectiv.
inferioară, hidrogenul este în stare neutră,
devenind tot mai ionizat pe măsură ce Părțile universului:
• ”Universul observabil” sau Metagalaxia: este
temperatura creşte. Sub aspectul structurii, limita până la care instrumentele actuale pot
spre deosebire de fotosferă unde apar ajunge;
granulaţii relativ circulare ca efect al • Universul fizic: este dincolo de Universul
mişcărilor convective subiacente, în observabil, detectabil indirect și presupus;
cromosferă structurile sunt alungite şi mult • Universul...
mai fine. Organizarea acestora este impusă Evoluția Universului și a Terrei
de câmpul magnetic solar. Coroana solară se
vede ca un halou alburiu în timpul eclipselor În anul 1924 astronomul american Hubble
totale sau prin intermediul coronografelor descoperă că Universul nu este static. Deși
atracția gravitațională dintre galaxii ar trebui să
plasate pe sateliţi. Coroana este compusă din le apropie, ele se îndepărtează, rezultă
gaz foarte rarefiat, foarte cald şi ionizat. expansiunea Universului (creșterea, dezvoltarea).
După 1970 apare teoria modernă privind originea
și evoluția Universului, Sistemului Solar și a
Pământului – Big Bang-ul (Marea Explozie).