Universitatea Constantin Brâncuşi

Facultatea de Ştiinte ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică

Limba şi Literatura Engleză – Limba şi Literatura Română

Teoria Generală A Educaţiei

Comparaţie: Sistemul de învăţământ din

România şi sistemul de învăţământ japonez

Gorun Adrian

Referent: Bobic Cristiana-Mihaela

Coreferent: Buiurea Andreea Mirabela

Târgu-Jiu

2019

1
1

Abstract:

Lucrarea de față este o comparație între sistemul de învățământ din România și sistemul de
învățământ japonez, după cum reiese de altfel și din titlu. România și Japonia sunt două țări
cu două culturi diferite, și astfel ne așteptam la o multitudine de diferențe între ele. Există,
desigur, un număr destul de ridicat de diferențe, dar și asemănări destule. Fiecare ciclu de
învățământ, fie preșcolar, primar, general, liceal sau universitar, prezintă diferențe și
asemănări când cele două sisteme sunt puse în raport unul cu celălalt. Unele caracteristici ale
sistemului de învățământ din România ar putea să fie introduse și în Japonia, dar aici o să
vorbim în mod special de cum ce ar putea sistemul de învățământ românesc să fie îmbunătățit
prin comparație cu cel japonez.

Concepte cheie: comparaţie, sistem de învăţământ, România, Japonia

Comparația este un procedeu artistic care constă în alăturarea a doi termeni (obiecte,
persoane, idei, fenomene, acțiuni etc.) cu însușiri asemănătoare, urmărindu-se evidențierea
anumitor caracteristici ale primului (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care
se compară).2

Sistemul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de educaţie,

care se referă la organizarea instituţională a învăţământului. Ca să inţelegem aceasta definiţie
trebuie să explicăm de asemenea şi ce reprezintă un sistem de educaţie.
Sistemul de educatie reprezinta ansamblul organizatiilor / institutiilor sociale -
economice, politice, culturale - si al comunitatilor umane - familie, popor, natiune; grupuri
profesionale, grupuri etnice; sat, oras, cartier, colectivitate - care în mod direct sau indirect,
explicit sau implicit, îndeplinesc functii pedagogice, de activare si influentare a procesului
de formare-dezvoltare a personalitatii umane.3
În cadrul sistemului de învăţământ sunt reunite instituţiile specializate implicate în
procesul de educaţie, cercetare şi cultură, responsabile de realizarea în mod organizat,
planificat şi metodic a dezideratelor educative.
Sistemul de învăţământ, în sens larg, cuprinde “ansamblul instituţiilor care participă la
organizarea arhitecturii şcolare, adică la derularea generală a studiilor pe cicluri, orientări,
filiere.”
Privit din această perspectivă, sistemul de învăţământ are un caracter deschis
incluzând pe lângă instituţiile şcolare şi universitare cu caracter formal şi instituţiile
specializate în instruire nonformală, cum ar fi centrele de pregătire profesională, cluburile,
taberele şcolare, programele de radio / televiziune şcolară / universitară, pe de o parte şi pe de
alta parte, diferiţi agenţi sociali cu care şcoala stabileşte relaţii de tip contractual (şcolile
militare, şcolile profesionale, biserica) sau consensuale (familia, comunitatea locală).

2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Compara%C8%9Bie
3
http://www.scritub.com/profesor-scoala/SISTEMUL-DE-EDUCATIE91795.php

2
 În sens restrâns sistemul de învăţământ cuprinde instituţiile şcolare (şcoala
primară, gimnaziul, liceul, învăţământul profesional şi superior), organizate pe trepte,
cicluri şi ani de studii. Privit din acest punct de vedere, sistemul de învăţământ este definit ca
sistem şcolar, “specializat în realizarea funcţiilor pedagogice ale sistemului de
educaţie la nivelul procesului de instruire, în cadrul concret al activităţii didactice /
educative.”4
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării,
la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.

Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus care
semnifică cetățean al Romei.5

Japonia este o ţară insulară din Asia de SE, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul
Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană.

Denumirea sa oficială este Nipponkoku(“ţara de la originea soarelui”), în româneşte

cunoscută sub numele de Ţara Soarelui Răsare. 6

Considerăm că identificarea asemănarilor şi deosebirilor, nu numai din punct de vedere

geografic şi cultural, ci în mod special a sistemelor de învăţământ este importantă deoarece
astfel putem avea un model pentru posibile îmbunătăţiri ale sistemului educaţional românesc
actual, dar şi pentru o cultură generală mai vastă.

Obiectivul lucrării de faţă este elaborarea unei priviri in ansamblu a celor două sisteme de
învăţământ şi chiar propunerii unor perfecţionări a sistemului de învăţământ românesc in
special, care nu este în concordanţă cu cerinţele reale şi actuale ale cetăţenilor, în particular
ale elevilor şi studenţilor.

Metoda prin care dorim să atingem scopul acestei lucrări este comparaţia. După cum
reiese din definiţia acesteia, vom urmări evidenţierea anumitor caracteristici ale primului
termen prin intermediul celui de-al doilea.

Conţinutul este structurat astfel: vom lua câte o caracteristică a sistemului de învăţământ
românesc iar apoi o vom prezenta pe cea corespunzătoare japoneză. Uneori pot exista devieri
însă pentru o mai bună înţelegere a subiectului.

Contribuţiile personale constă în principal din opinii asupra subiectului, dar şi informaţii
găsite din diferite surse de informare.

Importanţa practic-metodologică este pentru evoluţia sistemului de învăţământ românesc.

Prin raportarea la alte sisteme cu niveluri de învăţământ şi standarde mai ridicate putem să le
împrumutăm şi adaptăm propriilor nevoi şi culturi.

4
http://www.asociatia-profesorilor.ro/sistemul-de-invatamant-si-structura.html

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia
3
 Bibliografia utilizată în mare parte este din cartea Perspectivele Învăţământului
Românesc(Cu Propunere de Lege Ferenda) scrisă de domnul Adrian Gorun pentru
învăţământul japonez dar pentru cel românesc ne-am inspirat in mare parte din articole de pe
internet. Putem să spunem că ne-a uimit cât de temeinică este descrierea învăţământului
japonez, dar şi a organizării sistemului de învăţământ in sine. Din unele articole consultate am
putea deduce ceva similar despre România, dar aceasta rămâne de vazut. Vom incerca să fim
imparţiali, dar mulţi cunoaştem că realitatea este alta.

În articolul Sistemul de învăţământ din România - un eşec pentru elevii săraci7, Sebastian
Ţoc spune că:

Salariaţii nu stau prea bine, mai mult de o treime, 1,8 milioane de persoane din România
lucrează pe salariul minim.

Mai mult de atât, există o lipsă a competenţelor de bază în rândul absolvenţilor(ale

studiilor obligatorii presupun): aproximativ 4 din 10 elevi de 15 ani au rezultate sub nivelul 2
la PISA – citire, ştiinţe, matematică (media UE e de aproximativ 20%). Sub nivelul 2 e
considerat echivalentul analfabetismului funcţional, iar aici vorbim doar de elevii de 15 ani,
fără a-i lua în considerare pe cei care au abandonat şcoala înainte de a împlini 15 ani.8

Spre deosebire de aceasta nivelul de educaţie din japonica este foarte înalt, fiind printre
cele mai educate ţări din lume,benificiind de o forţă de muncă înalt calificată, foarte
performantă, majoritatea cetăţeniilor au studii superioare.

În România, grădinița este opțională, și de obicei durează 3 grupe - „Grupa mică”, pentru
copii cu vârsta între 3-4 ani, „Grupa mijlocie”, pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani și
„Grupa mare”, pentru copii cu vârsta de 5-6 ani.
Din 2012, „Grupa pregătitoare” (Pregătire pentru școală, numită și Preșcolară), pentru
copii cu vârsta de 6-7 ani a fost scoasă, ea devenind parte a învățământului primar obligatoriu,
fiind mutată în școli.
Asemănător cu România, şi copiii japonezi frecventează grădiniţa între 3-6 ani. Spre
deosebire de noi, ei au împarţit grădiniţele în privinţa activităţilor de instruire dar şi a
programului. Grădiniţele japoneze sunt împarţite în hoikuen, yochien şi kodomoen.

În România pregătirea poate include inițierea în limbi străine (de obicei în limba engleză,
germană sau franceză), inițierea în studiul calculatorului, dans, înot, etc. Unele grădinițe oferă
cel puțin o masă sau o gustare, unele având propriile bucătării, pe când alții optează pentru
serviciile de catering, iar cele de stat nu au neapărat masă.

8
https://adevarul.ro/educatie/scoala/sistemul-invatamant-romania-esec-elevii-saraci-
1_5b3b2c0bdf52022f75cd2594/index.html
4
 În Japonia, hoikuen se concentreză însă pe învăţarea manierelor şi îndemânări(ceea ce
credem că ar trebui să fie primordial şi în România), sub supravegherea personalului
specializat îşi petrec timpul prin joacă, servirea mesei, odihnă, plimbări, etc. Se axează foarte
mult şi pe egalitatea dintre copii şi nu îi învăţă încă litere şi cifre. În schimb, în zochien
educatorii au obligaţia să îi înveţe pe copii caracterele elementare din scrierea limbii japoneze.
Kodomoen este o combinaţie între cele două.

În România, cele mai multe grădinițe oferă părinților trei tipuri de programe, pentru a se
potrivi mai bine cu programul părinților (de obicei între 8 și 13, ce adea conține cu o gustare
sau o masă), un program mediu (de obicei de la 8 la 15, întotdeauna cu o gustare și o masă și
uneori program de somn), precum și un program lung (de obicei de la 8 la 17-18 seara, cu trei
gustări, o masă și aproape întotdeauna, includ perioade de somn de după masa de prânz).

În Japonia situaţia e similar. În hoikuen programul este lung, între 7 dimineţa şi 17-20
seara iar în yochien programul se încheie în jurul prânzului.

În România, sectorul privat are un rol foarte mare în furnizarea de grădiniță și servicii
de îngrijire de zi, având o mare parte din cota de piață deținută de învățământ preșcolar.
Tipicul pentru taxele școlare private de grădiniță variază între 100 și 400 euro lunar, în funcție
de orașul în care instituția se află și asupra serviciilor oferite, iar pentru grădinițele publice nu
există nici o taxă de școlarizare (unele poate au, totuși, o taxă pentru mese și/sau transport).

În Japonia, există asemănări, dar şi deosebiri din acest punct de vedere. Gradiniţele
publice sunt cu taxă, se calculează în funcţie de veniturile părinţilor, numărul copiilor în
familie, orele de program iar o parte a taxelor e subvenţionată de stat. Au de asemenea
condiţii excelete oferite. Spre deosebire de România, accesul copiilor se face în urma unui
examen medical şi comportamental, având prioritate copii din familii în care ambii părinţi au
slujbe cu normă întreagă. Nouă nu ni se pare prea correct acest lucru, în special având în
vedere că învăţământul japonez promovează egalitatea. Mai există două tipuri de grădiniţe:
cele private patronate de stat care au rolul de a suplimenta numărul de grădiniţe publice, au
aceleaşi taxe ca şi cele publice şi primesc subvenţii dar nu oferă aceleaşi condiţii. Grădiniţele
private sunt mult mai slabe, cu taxe mai mari, programul poate fi non – stop(oare aceasta
înseamnă că educabilii petrec tot timpul lor acolo?), statul nu îşi asumă responsabilităţile în
privinţa activităţilor desfăşurate.

Ca şi o mică paranteză, o deosebire dintre România şi Japonia este cum trenurile

întârzie mereu şi nu interesează pe cineva dacă un elev îl pierde, chiar se desfinţează dacă
există prea puţini pasageri. În schimb, în Japonia, un tren a mers doar pentru o singura elevă
pănă când aceasta finaliza studiile.9

În România, învăţământul primar durează 5 ani şi cuprinde clasa pregătitoare şi

clasele I-IV. Spre deosebire de noi, învăţământul primar in Japonia durează 6 ani începând cu
clasa I.

9
http://www.bzb.ro/stire/un-tren-din-japonia-circula-pentru-o-singura-persoana-a93941
5
 În România, cele mai multe școli primare sunt publice; statisticile MECI arată că mai
puțin de 2 la sută din elevi sunt înscriși în învățământul particular. Educația este gratuită în
școlile publice (inclusiv manualele și materiale auxiliare), dar nu în întregime (unele manuale,
caiete, creioane și uniformele trebuie cumpărate).

În Japonia învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit şi este împarţit în clase

normale şi clase speciale datorită modalităţii de admitere.

În România, cu excepția cazului în care părinții aleg din timp o școală, elevul este
automat înscris la școala cea mai apropiată de casă. Unele școli care au o bună reputație sunt
inundate cu cereri de la părinti, chiar cu doi sau trei ani înainte.

În Japonia, în schimb, înscrierea nu este automată. Înscriere se face printr-o selecţie,

fiecare copil care trece de la hoikuen la şcoala publlică fiind examinat(un examen cu grad
înalt de dificultate: cei ce promovează sunt admişi la clasa normală, cei ce nu, clasa specială.
Nu sunt examinaţi numai copiii, ci şi părinţii. De reţinut este că un copil înscris la o clasă
specială poate pe baza progresului şcolar să fie trecut la o clasă normală. În continuare vom
expune cum funcţionează admiterea la şcoala primară în Japonia.

Deşi anul şcolar în Japonia începe în luna aprilie, pregătirea se face încă din luna iunie a
anului anterior. Centrul Educaţional local expediază o scrisoare părinţilor cu o dată din luna
august în care ei şi copilul sunt programaţi pentru examinare, în camera separate.

Sunt examinate abilităţile motorii, psihice şi comunicative ale copilului prin întrebări,
comenzi, provocări, etc. Testele se concentrează pe abilitatea copilului de a înțelege și executa
reguli/comenzi, de exprimare, de schițare, de concentrare, etc.

Părinții sunt interogați pe rând cu întrebări surprinzătoare, dar cu scop clar, testarea
gradului de cunoaștere a copilului, evenimentelor din viața acestuia și identificarea de către
evaluator a problemelor individuale și a înclinațiilor copilului.

Rezultatul examinării se comunică în luna noiembrie și cumulează punctajul

examinatorilor, rapoartele detaliate ale tuturor educatorilor care l-au avut pe copil la grădiniță.

Nouă ni se pare această modalitate de evaluare minunată pentru dezvoltarea copiiilor

în raport cu înclinațiile acestora de când sunt mici, și considerăm că ar putea fi ceva
implementat și în România, cu destul efort și dedicație.

În Romania, calificativele pentru școala primară sunt FB(foarte bine), B(bine),

S(suficient/satisfăcător) și I(insuficient), se aplică teste regulat iar notele sunt consemnate în
catalog.

Singura asemănare de aici cu Japonia este regularitatea testelor. În Japonia în schimb

testele sunt punctate de la 1 – 100, iar punctajele nu se consemnează în catalog.

6
 În Romania, pentru un copil, de exemplu, din clasa a IV-a, se practică mai multe
materii: matematica, limba română, istoria, geografia, știința, arta, o limba străină, informatica,
educația civică, religia, muzica și sportul.

În Japonia se predau patru discipline de bază: limba japoneză, matematică, științe ale
naturii și științe umaniste, din clasa a III-a se introduce limba engleză, muzica și desenul, din
clasa a III – a fluierul și caligrafia sunt obligatorii. Observăm aici asemănări cu materiile din
Romania cu excepția că la japonezi se pune accent și pe fluier și caligrafie.

Un lucru interesant este cum noi românii avem personal de curățenie pentru toate
ciclurile școlare în timp ce japonezii nu. De ce? Este o modalitate de înțelegere a vieții, bazată
pe o regulă simplă: dacă folosești un spațiu, ai datoria de a-l lăsa curat. Prin astfel de stiluri de
viață putem vedea diferența asurzitoare dintre Romania și Japonia.

În România există mai multe schimburi, cu durata de la 7 pâna la cel târziu 20, de
obicei (aproape întotdeauna) cei din clasele primare învață în primul schimb, de obicei până la
12 sau 13. Există cinci vacanțe: vacanța de toamnă - 1 săptămână în noiembrie; vacanța de
Crăciun - 2 săptămâni, în decembrie - ianuarie; vacanța inter-semestrială - 1 săptămână în
februarie; vacanța de Paști (fie ortodox sau catolic, în aprilie sau mai - 1 săptămână; și vacanța
de vară sau vacanța mare care durează aproximativ 13 săptămâni).

În Japonia, pentru clasele I-III programul este de la 7 la 15(vacanta mare este de o lună,
iar în timpul anului școlar mai sunt prevăzute două vacanțe, fiecare cu durata de doua
săptămâni)

Aici putem spune că românii stau mai bine, deoarece avem mai mult timp de relaxare,
dar aceasta este doar o opinie personală.

În România, Clasele I-IV sunt predate de către un singur profesor (învățător), pentru
majoritatea elevilor (cu excepția afterschool-ului care mai are un învățător auxiliar). Alte
cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de Limbi Străine,
Informatică, etc.). La grupele pregătitoare acoperirea necesarului de dascăli este realizată și
prin transferuri și detașări.

În Japonia, în fiecare an se schimbă atât învățătorul, cât și majoritatea colegilor,

învățătorul interprinde cel puțin o vizită la domicilul copilului, părinții find programați la
școală pentru interviu, discuții, consultări și ședințe. Avem și noi ședințe cu părinții, cel puțin,
dar celalalte lucruri cum ar fi vizita la domiciliu, nu. Este mai bine așa oare? Nu putem judeca.

În Romania, la finalizarea învățământului obligatoriu, beneficiarul este capabil să

aplice practic, în viața de zi cu zi, cunoștințele dobândite în domeniul comunicării, al
matematicii, al științelor și în cel digital. Are un set de abilități profesionale transferabile,
precum și atitudinea și instrumentele necesare pentru intrarea calificată pe piața muncii. Are,
de asemenea, un set de competențe care să-i permită gestionarea aspectelor economice și
financiare ale vieții independente, crearea și gestionarea unei familii, participarea la

7
comunități de interese și crearea acestora, asumarea răspunderii pentru sine și pentru acțiunile
grupurilor din care face parte. Are cunoștințele și atitudinile necesare pentru a folosi
sustenabil resursele existente în viața personală și în societate în general.

Noi considerăm din experiență personală că doar o parte din aceste afirmații sunt
adevărate, dar nu este scopul acestei lucrări de a dezbate aceasta, cel puțin nu momentan.

Scopul educației obligatorii în Japonia este “de a cultiva fundamentele unei vieți
independente în cadrul societății, dezvoltând abilitățile fiecărui individ și de a încurajă
calitățile de bază necesare oamenilor care alcătuiesc națiunea și sociatatea japoneză.” Pare
similar scopul educației obligatorii la noi și în Japonia, cu excepția că în Japonia se observă o
mai mare concentrare pe patrie, nu pe general.

Finalitatile/ standardele de atins în Romania în școala primară sunt: asimilarea

elementelor de bază ale principalelor limbaje convenționale (scris, citit, calcul aritmetic)
stimularea copilului în vederea perceperii, cunoașterii și stăpânirii mediului apropiat,
formarea motivației pentru învățare, înțeleasă ca activitate socială, formarea capacităților de
bază necesare continuării studiilor, dezvoltarea achizițiilor lingvistice pentru exprimarea în
situații variate de comunicare, dezvoltarea unei gândiri structurate și a competenței de a aplica
în practică rezolvarea de probleme, construirea unui set de valori consonante cu o societate
democratică și pluralistă.

În Japonia o parte a finalitatilor / standardelor de atins sunt similare: pe lângă

acumularea cunostiintelor de matematică elementară și științe, elevii trebuie să învețe 1006
kanji și 92 de caractere hiragana – katakana. Spre deosebire de noi, școala primară japoneză
scoate în evidență importanța bunului simț și a echipei.

Învățământul gimnazial în Romania durează 4 ani și este obligatoriu. În Japonia

aceasta este ultima etapă a învățământului obligatoriu find compus din clasele VII-IX.

În România învățământul gimnazial determină profilul de formare al elevilor, cu

scopul de a-i familiariza cu o abordare pluri și transdiciplinară a domeniilor cunoașterii.
Similar cu aceasta, în Japonia, scopul este pregătirea elevilor pentru admiterea la liceu, iar aici
încep să se consemneze notele în catalog.

În România, începând cu clasa a V-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.
În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte) .
Arareori există clasele afterschool care au 2 diriginți, în afară de materiile clasice mai sunt
organizate ore de consiliere psihologică susținute de către un psiholog școlar (uneori).

Similar cu România, la japonezi fiecare disciplină este predată de un professor

specializat și fiecare clasă are un professor al ei, responsabil cu “homeroom”(un fel de
diriginte).

8
 În România, elevii de gimnaziu (elevii de serviciu în special) au câteva
responsabilități cum ar fi organizarea clasei și efectuarea sumară a curățeniei. De asemenea
pot participa la activități extrașcolare cum este Palatul Copiiilor.

Mai mult sau mai puțin similar, în Japonia elevii au diverse sarcini precum:
organizarea clasei, consemnarea de notițe, efectuarea curățeniei, coordonarea de evenimente
cu alte clase (noi nu credem că facem aceasta). După orele de curs mulți participă la activități
școlare(cluburi), un fel de Palat al copiiilor dar nu chiar. Diferit de noi însă, elevii cu rezultate
deosebite sunt răsplătiți cu excursii în orașele importante. Niciodată nu am auzit la noi de o
astfel de răsplată.

Disciplinele în gimnaziu în Romania sunt similare cu cele din primară cu câteva

materii în plus sau care își schimbă numele. În Japonia, însă, o disciplină de învățământ
parcursă de elevii japonezi începând cu clasa a VII – a este dotoku – educația morală care are
că drept scop formarea caracterului elevilor; activitățile educaționale din orele de dotoku
cultivă ordinea, contemplarea, munca sârguincioasă, armonia, reguli de comportare etc., elevii
învățând diverse lecții de viață, modalități de rezolvare a conflictelor, reguli specifice
rationalmentului moral etc. În opinia noastră, o asemenea disciplină ar fi imperios necesară și
în România, pentru o viață mai ordonată și valori morale mai dezvoltate.

În România, studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a IX a și a X-a ) și doi
ne-obligatorii (a XI-a și a XII-a). Nu există examene între clasa a X-a și a XI-a. Există, de
asemenea, un program de frecvență redusă care durează 5 ani pentru cei care doresc să
participe la liceu, după ce au renunțat în adolescență.

Diferit față de România, învățământul liceal din Japonia reprezintă un nivel opțional,
organizandu-se pe trei ani (X-XII). Este frecventat de 98% dintre absolvenții de gimnaziu dar
nu este gratuit(taxa de admitere 500$, taxa pentru un an 1500$ pentru familiile cu venituri
mici la liceele de stat, taxa la liceele particulare aproximativ 9000$ pe an) Prețurile sunt destul
de exuberante pentru un om de rând din România, chiar dacă le comparăm cu taxele de
admitere și pe an ale unei universități de aici.

În România, conform Legii Educației Naționale din 2009, elevii din clasa a VIII a își
continuă cursurile în ciclul inferior de liceu după susținerea unei testări naționale care este
structurată după modelul testărilor internaționale standardizate (examenul național).

În Japonia accesul la liceu se face be baza de examen la limba japoneză, matematică,

științe, științe sociale și limba engleză. Nu numai atât, este nevoie o recomandare din partea
unui grup de profesori, recomandare dată elevilor cu rezultate excepționale în gimnaziu. Se
poate vedea cât de riguroasă este admiterea la japonezi față de români. Oare este mai bine așa
sau nu?

În Japonia funcționează în paralel o școală privată – juku – , frecventată de unii copii

din învățământul primar, din gimnaziu și aproape de toți elevii de liceu – care oferă programe
de studiu după prânz, inclusiv la sfârșit de săptămână contra unei taxe de 500$/lună. Desi
9
contestată de sindicatul personalului didactic, juku este apreciată de societatea japoneză, fiind
considerată cheia succesului în educație. Ceva similar cu aceasta în societatea românească
sunt pregătirile particulare, deși nu au prețuri la fel de scumpe, totuși costă destul de mult.

Invatamantul superior din Romania este finantat si de taxele platite de student si/sau
familia sa dar exista si locuri bugetate in care statul ofera locuri bugetate. Cu toate acestea,
doar 19% din populatia Romaniei a absolvit studii superioare, fiind pe ultimul loc din UE.10
Spre deosebire de Romania, in Japonia intregul parcurs in invatamantul superior este finantat
prin taxele platite de fiecare student(nu sunt finantate locuri de la bugetul statului). In
conditiile in care fiecare student isi plateste studiile, peste 50% la suta din populatia Japonia a
absolvit studii superioare.

In Romania se acorda diferite tipuri de burse cum ar fi cele sociale sau de merit cu care
studentii pot sa isi acopere taxele sau dupa bunul plac. Similar, statul japonez acorda burse
studentilor performanti si proveniti din familii cu venituri mai mici in cuantum corespunzator
pentru a-si acoperi cheltuielile de studii si a se intretine pe durata parcursului universitar.

Pe langa universitati in Romania mai exista si studii postliceale. Învățământul postliceal

permite continuarea studiilor de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. Anumite
specializări și instituții sunt subvenționate de stat, parțial sau se oferă contra-cost în intregime.
Perioada de studiu este de 1-3 ani, depinzând de specializare și dificultate.
Majoritatea cursurilor postliceale oferă titlul de „tehnician” sau de „maistru”, asemenea
Școlilor de Arte și Meserii.
Mai mult sau mai putin asemanator, in Japonia, pe langa universitati au fost infiintate:
colegii junior, cu durata de 2 ani(studii continuate dupa absolvirea nivelului liceal al unei scoli
special, pentru tineri cu nevoi educationale speciale), colegii tehnologice cu durata de 2
ani(studii unificate cu studiile liceale); colegii comunitare si scoli vocationale, cu durata de 2
ani. Institutiile ded invatamant superior din Japonia confera doua tipuri de diploma:
undergraduate(diploma de studii superioare de baza si diploma de licenta) si graduate(master
si doctorat)
Stiintele educatiei,impreuna cu Stiintele sociale, jurnalism si informatii si Arte si
stiinte umaniste reprezinta in Romania 410 mii studenti nivel licenta, 104 mii masteranzi si 17
mii doctoranzi adica 19% din totalul elevilor la licenta, 25% master si 25% doctorat. In
Japonia acestea reprezinta 56% din totalul studentilor nivel licenta, 24% masteranzi si 19%
doctoranzi. Nu va mai obosim cu alte date la fel de exacte ci doar este de retinut ca in Japonia
nu se scolarizeaza in grupa de specializari Afaceri, administratie si drept in universitati.
In Romania, procesul de admitere la facultate este lăsat la voia Universității, iar
din 2007 nu există niciun sistem integrat de admitere. Cele mai multe universități impun un
"examen de admitere" pentru admiterea în cadrul unei universități. Unii, cu toate acestea, din
cauza lipsei de relevanță a sistemului au început punerea în aplicare a unui sistem diferit,
bazat pe eseuri, interviuri și evaluări de performanță. Acest lucru a fost făcut pentru că, în
majoritatea cazurilor, testele, mai ales cele cu variante multiple, au oferit doar o evaluare
superficială. Studentii de la Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu sunt de exemplu

10
https://www.zf.ro/eveniment/pe-ultimul-loc-in-ue-doar-19-din-populatia-ocupata-din-romania-are-studii-
superioare-fata-de-media-ue-de-33-15535932
10
admisi prin concurs de dosare, adica printr-o pondere a notelor de la disciplinele de la
Bacaleaureat.
Accesul la studiile superioare in Japonia se face prin testarea riguroasa a aptitudinilor
candidatilor cuprinse in trei grupe(testul este obligatoriu pentru toate institutiile de invatamant
superior si mai este numit si juken jigoku adica examenul iadului): cunostiinte generale si
abilitati applicative; inteligenta, putere de decizie si mod de exprimare; proactivitate,
plurivalenta si cooperare. Putem spune ca Bacaleureatul acopera primele 2 grupe dar nu si pe
a treia.
Testul Daigaku Nyushi Senta Shiken este utilizat in toate universitatile publice si in
unele universitati private, se sustine in luna ianuari, in aceleasi 2 zile si la aceleasi ore in toata
Japonia. Si aceasta parte este similara cu Bacaleaureatul, cu exceptia ca aici testarea este in
vara.
O alternativa foarte rar aplicata in japonica este testul AO(raport scris de canditat si de
profesorii acestuia, plan de studii, motivatia, interviu, eseu, etc.). Totusi, maxim 9% din
student au fost admisi prin testul AO.
In Romania nu exista nici o problema daca o persoana nu este admisa din prima, poate
incerca anul viitor, dar in Japonia stigmatul ronin(“picat” la admiterea la facultate ce urmeaza
scoli particulare pentru o noua “incercare”) reprezinta o dezonoare ce-l insoteste pe individ
intreaga viata.
Doua lucruri importante pe care am dori sa le mentionam despre invatamantul superior
japonez sunt:
Majoritatea calificata a japonezilor nu concepe invatamantul superior ca pe un serviciu
public, aflat in responsabilitatea statului. Ei inteleg studiile inalte ca o pretentie de a patrunde
sau nu in randurile “inaltei societati”, un privilegiu care nu poate aspira doar prin efortul de a
studia, ci si prin efortul de a-si mentine pe cont propru studiile.
Toate instituiile de invatamant superior – publice si private – sunt declarate prin lege,
institutii non – profit. Profitul realizat de aceste institutii se colecteaza obligatoriu exclusive
pentru educatie si cercetare.
Consideram ca avem cate ceva de invatat din mentalitatea si organizarea japoneza.
In Romania la aproximativ 192 de mii de locuitori revine o institutie de invatamant
superior, din 38 de locuitori, 1 este student, densitatea medie a populatie cuprinse in
invatamantul superior este de 2 studenti/Km patrat. In Japonia,in schimb la aproximativ 108
de locuitori fiinteaza o institutie de invatamant superior, la aproximativ 323 km patrati, in
Japonia fiinteata o instituie de invatamant superior, din 42 locuitori ai Japoniei 1 este student
in 2018, densitatea medie a populatiei cuprinsa in invatamantul superior(2018) este de a
aproximativ 8 studenti pe km patrat.
In Romania, repartizarea centralizata, dirijata si absolut aleatorie a locurilor bugetatea
avantajeaza unele universitati – de peste 20 de ani aproape aceleasi – facand ca in competitive
sansele de pornire inegale sa se perpetueze si multiplice, in detrimental universitatilor private
si a celor decretate neintemeiat drept mici si neperformante. Tutela administrativa excesiva,
exercitata prin mai multe parghii – dintre care, cea mai importanta este politica de finantare –
goleste de constinut autonomia universitara.
In Japonia, atat universitatile mari,cat si universitatile de dimensiuni mici nu sunt
sustinute de stat prin distribuirea unor locuri bugetate, studentii platindu-si – din veniturile lor
11
si cele ale familiei – taxele de studii. Statul nu creeaza inegalitati intre universitati, intretinand
pe unele,prin alocarea unui numar de locuri bugetate foarte mare si subminand pe altele,prin
repartizarea de “resturi”. Competitia intre universitati in Japonia nu este arbitrate, dar mai
ales dirijata de stat: competitia se desfasoara in conditii egale si este relevanta exclusive din
perspective calitatii activitatilor didactice si de cercetare stiintifica.
Nu valoarea in sine a produselor educationale si stintifice este determinant in
ierarhizarea universitatilor romanesti, ci politicile de finantare preferential, inechitabile
promovate de stat. Statul ierarhizeaza universitatiile, agentiile specializate consacrand aceste
ierarhii.
Mentionam aici comentariul domnului Aurel Pop,presedinte al Academiei Romane si
rector al Universitatii “Babes - Bolyai” din Cluj – Napoca in care acesta condemna
“egalitarismul periculos” din Japonia si face aluzie cum ca numai universitatiile de “top” sunt
importante iar celelate cam trebuie neglijate. Un lucru interesant pe care dorim de asemenea s
il mentionam din comentariul succint al domnului presedinte Adrian Gorun este: In Romania
sunt cuprinse in invatamantul superior 35 de mii de cadre didactice. In cele cinci universitati
(Babes – Bolyai, Universitatea Bucuresti, Universitatrea Al. I. Cuza, Politehnica Bucuresti si
Universitatea de Vest Timisoara) functioneaza in prezent peste 7000 de cadre didactice –
adica 20% din totalul personalului didactic (celelalte 97 uuniversitati au impreuna 28 de mii
cadre didactice, respectiv 80%).
Am vorbit mai devreme cand am expus caracteristicile invatamantului primar despre
scopul educatiei obligatorii in Romania si in Japonia. Aducem acum in discutie scopul
educatiei in Articolul 1 si 2 din Legea Fundamentala a Educatiei din 1947 in Japonia.
“Educatia vizeaza dezvoltarea complete a personalitatii, nazuind catre dezvoltarea
oamenilor, intregi la minte si trup, care vor iubi adevarul si dreptatea, vor pretui valoarea
individuala, vor respecta munca, si vor avea un profund sentiment de responsabilitate,
impregnate cu spiritual independent, precum si constructori ai astatului si societatii pasnice.”
Observam aici cum se pune accentul atat pe individ cat si pe patrie.
Articolul 2:”Scopul educatiei va fi realizat in toate ocaziile si in toate lucrurile. Pentru a
atinge scopul, ne vom stradui a contribui la crearea si dezvoltarea culturii prin stima reciproca
si cooperare, respectand libertatea academica,, avand consideratie pentru viata actual si
cultivand un spirit spontan.”
Aici intelegem ca prin calitatile individuale se poate contribui la dezvoltarea culturii
nationale.
Exista 5 scopuri ale educatiei in Japonia: primul este sprijinul eleviilor si studentilor pentru
dobandirea de cunostinte, cautarea adevarului,sensibilitate si moralitate si chiar si sanatate. Al
doilea este dezvoltarea abilitatilor,creativitatii, independent, sustinerea relatiei dintre cariera si
viata de zi cu zi si promovarea respectului pentru truda. Cel de-al treilea este respectul pentru
justitie, responsabilitatii, egalitatea dintre barbati si femei, respectului si cooperari,
participarea la construirea si dezvoltarii societatii. Al patrulea este respectul pentru viata,
natura si dorinta de conservare a mediului. Ultimul, al cincelea, este respectul pentru traditie,
cultura si dragostea de tara si nu numai, contributia la pacea mondiala si o comunitate
internationala.
In Japonia exista o preocupare permanenta privind sincronizarea invatamantului cu
problemele reale ale vietii, in special la invatamantul superior. Un exemplu este practica

12
studentiilor prin metoda internship-urilor. Programele de internship sunt o forma evoluata a
stagiilor de practica. Ele au o durata intre 3 luni si un an iar unele dintre ele sunt platite.
Metoda are tripla utilitate: reducerea nevoilor universitatilor pentru dotarea unor
laboaratoare cu infrastructura ultraperformanta, oferirea sansei ca studentii sa aplice ceea ce
au invatat si castigarii de experienta inainte de absolvire si sporirea ratei de angajabilitate si
adoptarea studentilor la locul de munca.
Exista si in Romania internship-uri dar majoritatea sunt in orasele mari, deci exista
iarasi ierarhizare si aici.
In concluzie, nu putem zice ca un sistem este mai bun sau mai rau, mai functional
sau nefunctional, s. a. m. d. Dupa cum spune si domnul presedinte Adrian Gorun, fiecare
invatamant isi are sistemul de invatamant dezirabil si pe care si-l merita. Chiar daca functia
acestui referat este in principal informativa, putem insa face niste propuneri pentru un
invatamant cat mai placut romanesc din caracteristicile celui japonez.

Avem cateva propuneri pentru sistemul de invatamant romanesc:

Universitatile sa se adapteze nevoilor pietii muncii pentru ca multi studenti cand termina
o specializare nu isi gasesc de lucru sau isi dau seama ca nu e ceea ce vor sa faca
Integrarea studentilor prin practica, adica internship-uri in toata tara, nu numai in orasele
mari.
Un accent mai mare pe dezvoltarea valorilor morale si respectului reciproc cum este in
disciplina dotoku.
Eliminarea ierarhizarii universitatilor de top din Romania in raport cu cele mai mici, sa
nu exista o diferentiere asa colosala intre ele, sa fie mai mult egalitarism ca si in Japonia.
Stimularea eleviilor si studentilor din Romania in functie de performanta lor cu unele
beneficii cum ar fi excursii, premii in bani dupa situatie.

13
Bibliografie:

Gorun, Adrian, Perspectivele Învăţământului Românesc(Cu Propunere de Lege Ferenda),

Universitaria Craiova, 2019, Capitolul II Studiu de caz: Sistemul de învăţământ japonez, pg
39-57

Educaţia în România: https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

14