Johann Gregor Mendel

Johann Gregor Mendel (n. 20 iulie 1822 — d. 6 ianuarie 1884) a fost

călugăr augustinian și cercetător științific, cunoscut ca fondator al geneticii.

S-a născut la Heizendorf (astăzi cartier din Vražné) Odrau (astăzi Odry, în Cehia), într-o
familie vorbitoare de limbă germană și a fost botezat la două zile după naștere. De mic, Gregor
își ajuta părinții la grădinărit și apicultură. Înclinațiile pentru cercetare au fost remarcate de
preotul satului, care l-a încurajat să urmeze studiile superioare.

Astfel, după absolvirea, în 1840, a gimnaziului din Troppau, Mendel este înmatriculat la
Institutul de Filozofie din Olmütz (Olomouc). La recomandarea profesorului de fizică Friedrich
Franz, în 1843, Mendel intră în viața monahală la abația augustină St. Thomas din Brünn (Brno)
și își schimbă prenumele din Johann în Gregor. Este trimis la Universitatea din Viena în 1851.
Aici studiază fizica, botanica, entomologia și paleontologia. După doi ani se reîntoarce la abație
ca profesor de fizică. La mănăstire, beneficiind de un mediu favorabil aspirațiilor sale științifice,
își continuă cercetările începute la Viena privind hibridizarea plantelor.

Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost îndrumat de ambii săi profesori de la
universitate și de colegii de la mănăstire să studieze variația plantelor, executându-și cercetările
în grădina mănăstirii. Între 1856-1863 a cultivat și a studiat plante de mazăre, experiențele sale
ducând la generalizările ce ulterior au devenit cunoscute ca „Legile eredității ale lui Mendel”:

 prima lege: legea uniformității hibrizilor în prima generație (F1);

 a doua lege: legea segregării caracterelor în generația a doua (F2) sau legea purității
gameților;
 a treia lege: legea asortării independente a caracterelor în generația a doua (F2).
Mendel și-a citit lucrarea „Versuche über Pflanzen-Hybriden” („Experiențe asupra
hibridizării plantelor”), în 1865, la două întruniri ale Societății de Istorie Naturală din Moravia.
Publicarea lucrării sale în 1866 în jurnalul societății a avut un impact slab, fiind citată doar de trei
ori în următorii 35 ani.
După ce și-a completat lucrarea despre mazăre a revenit la experiențele cu albine în scopul
dezvoltării cercetărilor sale privind genetica animalelor. El a produs o rasă hibridă de albine, dar
nu a reușit să redea un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albine, din cauza
controlului complicat al comportării reginei albinelor. A mai descris noi specii de plante,
supranumite prescurtat „Mendel”.
Promovat la rangul de abate în 1866, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică din cauza
numeroaselor și grelelor responsabilități administrative, îndeosebi în disputa dintre guvernul laic
și instituțiile religioase cu privire la o impozitare specială.
În timpul vieții, rezultatele sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea
științifică la vârsta de 61 de ani de nefrită cronică. La numai câteva zile după moartea sa, abatele
care i-a succedat i-a ars lucrările din bibliotecă.
Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată abia la începutul secolului al
XX-lea când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns în mod
independent la aceleași concluzii, redescoperind astfel legile eredității.