Rușii-lipoveni din Bucovina

I. Istoric

Etnie de sorginte slavă, rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai

adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în
secolele XVII-XVIII, în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, consecință
tragică a reformelor de cult inițiate de țarul Aleksei Mihailovici Romanov (tatăl
lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei (1652-1658).

Reforma, începută în anul 1654, viza modificarea ritualului bisericesc și a fost

adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667. Cei care nu se
supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați eretici, rascolnici
(denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat
rascolul - schisma).

Dintre cei care s-au împotrivit reformei, fiind adepți ai credinței străbune, îi
amintim pe episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, pe protopopul
Avvakum, pe Ioann Neronov sau pe boieroaica Morozova ș.a. Pentru
nestrămutata lor credință, unii dintre ei au fost arși pe rug, alții supuși prigoanei
autorităților țariste și ecleziastice; la sfârșitul sec. al XVII-lea, peste 20.000 de
staroveri au ars pe rugurile acestei năpraznice inchiziții pravoslavnice din Estul
Europei.

Începînd cu anul 1685, după legalizarea persecuțiilor la adresa staroverilor

(prin decretul regentei Sofia, sora mai mare a lui Petru I), aceștia au luat
drumul pribegiei, răspândindu-se în lumea întreagă (Turcia, Prusia, Austria,
Australia, Argentina, Brazilia, Canada, Japonia, Țările Baltice, Polonia, SUA,
România, Bulgaria, Finlanda, Ucraina, Belarus etc.).

Adepții credinței de rit vechi s-au grupat în câteva centre spirituale:

Starodubie (pe teritoriul actual al Ucrainei), Kerjeneț (lângă orașul Nijni
Novgorod din Rusia), Irghiz (centru apărut în perioada Ekaterinei a II-a, care a
domnit între anii 1762-1796), Rogojskoe kladbișce (un teren oferit staroverilor
de Ekaterina a II-a, ca să aibă unde să-și îngroape morții, victime ale epidemiei
de ciumă din Moscova din 1771); Vâg (nordul Rusiei) – prima comunitate a
staroverilor fără popă (bespopovțî); Vetka (astăzi, pe teritoriul Republicii
Belarus); Fântâna Albă, centru al ortodocșilor de rit vechi popovțî (cu preot)
din Rusia, Europa, America, Australia și Canada (actualmente, în Ucraina);
Novozâbkov (pentru staroverii fără preot). Mulți dintre staroveri s-au retras în
zone greu accesibile din nordul Rusiei sau din Siberia.

În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nikolai I, prigoana asupra staroverilor

s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult
 arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale ruse a ridicat
anatema aruncată în veacul al XVII-lea asupra staroverilor.

Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche,

numiți și staroobreadțî - de rit vechi) pe teritoriul României datează din
perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în diferite localități din Moldova și
Bucovina ori au întemeiat noi așezări. Spre exemplu, 40 de familii de staroveri
au întemeiat satul Socolinți-Lipoveni în jud. Suceava, în anul 1724. Tot din
vechime, din prima jumătate a veacului al XVIII-lea, datează satele Dumasca
din jud. Vaslui ori Lespezi și Brătești din jud. Iași.

Una dintre primele așezări în care s-au stabilit ortodocșii de rit vechi este și
Manolea din jud. Suceava, localitate în care, conform mai multor surse – N.I.
Nadejdin, călugărul Partenie etc. – , prezența acestora e semnalată încă de pe la
1700.

Originea rușilor lipoveni din Moldova este moscovită ori din suburbiile
capitalei Rusiei.

II. Tradiții, meșteșuguri, obiceiuri

Lipovenii sunt grădinari vestiți, de asemenea se ocupă cu cultivarea fructelor și

a cânepii, cu albinăritul, sunt buni meseriași, sculptori de cruci și cadre, țesători
de pânzeturi și împletitori de funii, săpători de iazuri și canale.

Viața rușilor lipoveni este indisolubil legată de credința ortodoxă.

Sunt creștini-ortodocși de rit vechi, iar obiceiurile lor se regăsesc în calendarul

iulian.

Cele mai reprezentative tradiții sunt cele legate de Maslenița/Săptămâna

Brânzei sau a Laptelui, ce precede intrarea în Postul Mare, când petrec, cântă
melodii vesele și servesc preparate specifice, precum varenniki, blinî, piroghi.
Foarte importante sunt, de asemenea, sărbătorile de Florii, de Paști (când nu se
consumă carne de miel) și de Crăciun (lipovenii nu au colinde, ei cîntă un
singur cântec, care vestește Nașterea Domnului).

Rușii-lipoveni au construit biserici în toate localitățile în care s-au așezat –

Lipoveni, Climăuți/Mușenița, Manolea, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului ori
Suceava.
 Biserica lipovenească Sfântul Serghei de Radonej din
Climăuți/Mușenița

III. Cultură

Din rîndul rușilor lipoveni s-au ridicat ingineri și profesori, medici și juriști,
istorici, actori și scriitori.

Comunitatea rușilor lipoveni, filiala Suceava, respectiv Casa de Cooperare

Economică și Culturală Româno-Rusă promovează limba rusă în rândul
comunității și la nivel regional, conservă patrimoniul cultural și spiritual al
rușilor lipoveni.
 Copii ruși-
lipoveni la celebrarea Zilei Europei (2018)

IV. Personalități ale rușilor lipoveni din Bucovina

Leonte Ivanov s-a născut în 1961, în Manolea, Suceava.

Este profesor universitar, istoric literar, traducător.

Doctorat în științe umaniste cu lucrarea Ipostaze ale străinului în literatura

română (1840 -1945). Imaginea rusului şi a Rusiei (2003).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2012).

Volume de autor: Imaginea rusului şi a Rusiei în literatura română. 1840-

1948 (Editura „Cartier”, Chişinău, 2004); Studii tolstoievskiene. Retrospecţii
literare (Editura „Timpul”, Iaşi, 2007); Prezenţe culturale româneşti în spaţiul
rus: Antioh Cantemir şi Nicolae Milescu Spătarul. Corespondenţa particulară şi
diplomatică (Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti,
2013). Ruşii lipoveni în studii şi documente (I) (Editura „Timpul”, Iaşi, 2013).

Traduceri: F.M. Dostoievski, Jurnal de scriitor; Prinţesa Cantemir. Portret de

epocă şi corespondenţă inedită (în colaborare cu Marina Vraciu); Lev
Tolstoi, Sonata Kreutzer şi alte povestiri (în colaborare cu Ana-Maria Brezuleanu,
Magda Achim şi Marina Vraciu), F.M. Dostoievski, Scrisori. A publicat peste 200
de studii și articole în reviste de specialitate („Convorbiri literare”, „Studii de
slavistică”, „Transilvania”, „Hyperion”, „Timpul”, „Kitej-grad”).
 Profesorul și traducătorul Leonte Ivanov

Nichita Danilov provine din satul Climăuți și s-a format ca economist și

profesor.

De asemenea, a fost editor și redactor al revistei ”Convorbiri literare”, corector

și muzeograf, redactor-șef al revistei „Kitej-Grad”, secretar literar al Teatrului
Național din Iași, director al Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” din
Iași, respectiv al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” din Iași.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European. A

fost atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din
Republica Moldova, îndeplinind și funcția de ambasador interimar al misiunii
diplomatice în Republica Moldova.

A fost premiat cu numeroase distincții din partea Uniunii Scriitorilor din

România, Asociației Scriitorilor din Iași și din partea unor prestigioase
publicații, precum „Cronica” sau „Poesis”.

Poetul și politicianul Nichita Danilov