ORGANIZAŢIA STATELOR AMERICANE

Conceptul de cooperare interamericană nu este tocmai nou.

Încă din 1820, Simon Bolivar îşi imagina o regiune „unită prin
inimă”.
În anul 1890 se înfiinţează Biroul Comercial al
Republicilor Americane, care va duce la formarea Uniunii Statelor
Americane şi apoi la Uniunea Panamericană de la începutul
secolului al XIX-lea.
Organizaţia Statelor Americane (OSA), ca succesoare a
Uniunii Panamericane, s-a constituit în forma actuală prin
adoptarea Cartei OSA, la Bogota, la 30 aprilie 1948, la cea de-a
IX-a Conferinţă interamericană. Doar la câteva zile, la 2 mai 1948,
s-a adoptat şi Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor
omului, prima declaraţie internaţională care consacra un catalog de
drepturi şi libertăţi fundamentale, dar şi unele îndatoriri.
“Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor
omului” este primul document care proclamă solemn în
plan internaţional, dar şi regional, drepturi ale omului, cu
câteva luni înaintea Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului. Spre deosebire de aceasta, consacră şi câteva
îndatoriri ale omului. Fiind doar o rezoluţie a Conferinţei
internaţionale americane din anul 1948, declaraţia nu
avea iniţial valoare de drept şi, prin urmare, statele
membre ale organizaţiei nu aveau obligaţia de a o
respecta. Trecerea timpului şi interesele statelor au făcut
ca ea să devină o veritabilă autoritate de interpretare a
dispoziţiilor Cartei cu privire la drepturile fundamentale
ale persoanei. De altfel, chiar Curtea Interamericană a
Drepturilor Omului, printr-un aviz consultativ, a apreciat
că Declaraţia reprezintă o sursă de obligaţii pentru
statele membre ale OSA. Declaraţia americană consacră
atât drepturi civile şi politice cât şi drepturi economice,
sociale şi culturale, foarte asemănătoare cu cele cuprinse
în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Spre
 deosebire de sistemul ONU şi sistemul european de
protecţie a drepturilor omului, care consacră doar în
general îndatoriri ale omului, Declaraţia americană
stabileşte şi câteva îndatoriri concrete: datoria faţă de
societate, faţă de copii şi părinţi ; datoria de a
se instrui ; datoria de a vota ; datoria de a
respecta legea ; datoria de a fi utili comunităţii
şi naţiunii ; datoria de a plăti taxele ; datoria
de a munci ; datoria de a se abţine de la
activităţi politice într-o ţară străină.

Sediul OSA este la Washington şi limbile oficiale ale

acesteia sunt engleza, spaniola, portugheza şi franceza.

Membrii organizaţiei, potrivit Cartei de la Bogota, pot fi

statele americane care recunosc prevederile Cartei. În prezent, toate
statele independente de pe cele două continente americane (35) sunt
membre ale OSA, Cuba fiind suspendată încă din 1962, ca urmare a
regimului său politic. Prin urmare, OSA poate fi calificată ca o
veritabilă organizaţie panamericană. Pe lângă organizaţie sunt şi 30
de membri observatori, inclusiv Uniunea Europeană.
Cât priveşte scopurile şi sarcinile OSA, încă de la început,
organizaţia a fost orientată contra penetrării comunismului pe
continentele americane. Principalele sarcini ale organizaţiei sunt:

- apărarea democraţiei şi a drepturilor omului;

- întărirea păcii şi securităţii pe continentul american;

- soluţionarea diferendelor dintre statele membre prin

mijloace paşnice;

- apărarea comună în caz de agresiune împotriva unui stat

membru;
 - soluţionarea problemelor economice, politice, sociale,
culturale şi juridice ale
o statelor membre;

- favorizarea liberului-schimb;

- lupta contra traficului cu droguri;

- combaterea corupţiei;

- alte preocupări: educaţie, justiţie, relaţii de muncă,

cultură, conservarea biodiversităţii, atenuarea
catastrofelor naturale, telecomunicaţii (societatea in
formaţională globală) etc.

Organele OSA sunt:

Adunarea Generală, ca organ suprem, este alcătuită din
delegaţii acreditate de statele membre, acestea fiind compuse din
reprezentanţi, consilieri, membri acreditaţi de guvern
1. . Se întruneşte anual şi are rolul de a stabili politica
generală a organizaţiei, cooperarea cu ONU şi alte organizaţii
internaţionale, precum şi promovarea cooperării economice, sociale
şi culturale;
Reuniunile consultative ale miniştrilor afacerilor externe,
cu scopul de a studia problemele cu caracter de urgenţă şi de interes
comun. Aceste reuniuni au loc la cererea statelor, dar numai ca
urmare a deciziilor Consiliului Permanent luate cu majoritate
absolută.
Consiliul Permanent, alcătuit din reprezentanţi ai statelor
membre, cu rang de ambasadori. Rolul acestuia este consultativ, în
special pentru pregătirea ordinii de zi a reuniunilor consultative.
Consiliile şi agenţia OSA, ca organe cu competenţă
recomandativă în probleme ce ţin de competenţa lor. Acestea sunt:
- Consiliul Economic şi Social;
 - Consiliul Interamerican pentru Educaţie, Ştiinţă şi
Cultură;
- Consiliul Interamerican pentru Dezvoltare Integrată,
axat pe promovarea dezvoltării economice şi lupta
contra sărăciei;
- Agenţia Interamericană pentru Cooperare şi Dezvoltare,
creată în anul 2000 pentru
promovarea formelor noi şi eficiente de cooperare în lupta
contra sărăciei şi
pentru promovarea dezvoltării sociale şi economice;

Comitetul Juridic Interamerican, ca organ consultativ,

format din 11 jurişti aleşi de Adunarea Generală, cu rolul de a
contribui la codificarea dreptului internaţional;
Comisia Interamericană a Drepturilor Omului, care are
ca scop promovarea şi apărarea drepturilor omului;
Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, ca organ
jurisdicţional care poate adopta hotărâri obligatorii pentru state care
i-au acceptat jurisdicţia, în domeniul drepturilor omului;
Secretariatul, ca organ permanent al organizaţiei condus
de Secretarul General, cu un mandat de 5 ani;
Conferinţele specializate pe diverse domenii ale cooperării
dintre statele membre.
OSA şi-a creat şi unele organisme specializate, precum
Organizaţia Interamericană pentru apărare, Comisia
Interamericană pentru lupta împotriva abuzului de droguri, Banca
Interamericană de Dezvoltare, Organizaţia panamericană a
Sănătăţii, Institutul Interamerican al Copilului, sau Institutul
Interamerican de Cooperare pentru Agricultură.

UNIUNEA AFRICANĂ

Uniunea Africană (UA) este succesoarea Organizaţiei

Unităţii Africane (OUA).
 OUA a fost o organizaţie regională cu competenţă
generală pe continentul african şi a fost creată la 25 mai 1963, prin
Carta Organizaţiei Unităţii Africane, având drept scopuri întărirea
unităţii şi cooperării statelor africane, apărarea colectivă a statelor
membre, eradicarea colonialismului în Africa şi dezvoltarea
cooperării internaţionale conform Cartei ONU.
În anul 2002, OUA a fost înlocuită cu Uniunea Africană,
organizaţie care reuneşte toate statele de pe continentul african.
Actul constitutiv al UA a fost adoptat la 11 iulie 2000, la
summit-ul OUA de la Lomé (Togo) şi a fost supus semnării şi
ratificării statelor membre ale OUA, intrând în vigoare în mai
2001. Înlocuirea OUA cu UA a avut loc oficial la 9 iulie 2002, cu
ocazia primei Conferinţe a Uniunii, la Durban (Africa de Sud).
Inspirată de Uniunea Europeană, Uniunea Africană a fost
creată pentru realizarea unei mai bune integrări, guvernări şi
stabilităţi pe continentul african, având în vedere dificultăţile mari
prin care au trecut statele africane în ultimele decenii.
UA urmăreşte să devină o instituţie fundamentală şi
principala organizaţie în domeniul promovării integrării sociale şi
economice accelerate a continentului, în vederea întăririi unităţii şi
solidarităţii între ţările şi popoarele, bazată pe o Africă unită şi
puternică. Organizaţie cu continentală – panafricană – UA
acţionează pentru punerea în aplicare a programului său în
domeniul dezvoltării şi integrării şi pentru promovarea păcii,
securităţii şi stabilităţii pe continent.
UA s-a constituit având la bază principiile egalităţii,
suveranităţii şi interdependenţei statelor, respectării frontierelor,
neamestecului în treburile interne, interzicerii forţei şi a
ameninţării cu forţa, apărării drepturilor omului şi ale popoarelor,
democraţiei şi supremaţiei dreptului dar, ca un aspect de noutate în
planul relaţiilor internaţionale, şi dreptul la ingerinţă al UA pentru
a interveni în treburile interne ale statelor, pentru a împiedica
crimele de război, genocidul şi crimele contra umanităţii.
De asemenea, între principiile pe baza cărora funcţionează
UA, se numără şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei,
respectarea principiilor democraţiei, drepturilor omului, statului de
drept şi a bunei guvernări, promovarea justiţiei sociale pentru a
asigura o dezvoltare economică echilibrată, respectarea
caracterului sacrosant al vieţii umane şi pedepsirea asasinatelor
politice, actelor teroriste şi activităţilor subversive, condamnarea şi
eliminarea schimbărilor anticonstituţionale de guverne.

Potrivit Actului constitutiv al UA, printre obiectivele

acesteia sunt înscrise:
- apărarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi
independenţei statelor membre;

- accelerarea integrării politice şi social-economice a

continentului;

- promovarea şi apărarea poziţiilor africane comune

pentru continent si pentru popoarele sale;

- favorizarea cooperării internaţionale;

- promovarea păcii, securităţii şi stabilităţii pe continent;

- promovarea principiilor şi instituţiilor democratice, a

participării populare şi
- bunei guvernări;

- promovarea şi apărarea drepturilor omului şi ale

popoarelor;

- dezvoltarea durabilă economică, socială şi culturală şi

integrarea economiilor;
- ridicarea nivelului de viaţă a popoarelor africane;

- promovarea cercetării în toate domeniile, în special în

ştiinţă şi tehnologie;
 - eradicarea bolilor şi promovarea sănătăţii pe continent.

Instituţiile şi organele UA sunt inspirate, de asemenea,

din structurile instituţionale ale UE. Printre acestea, amintim:
- Conferinţa Şefilor de Stat şi de Guvern, care este
organul suprem al Uniunii şi adoptă decizii prin consens
pentru politicile comune ale Uniunii, crearea organelor
acesteia, controlul aplicării politicilor decise. De
asemenea, Conferinţa dă directive Consiliului executiv
cu privire la gestionarea conflictelor, situaţiilor de război
şi altor situaţii de urgenţă, precum şi pentru restabilirea
păcii.
- Consiliul executiv, compus din miniştri afacerilor
externe sau alte autorităţi desemnate de guverne, asigură
coordonarea şi decide politicile în domenii de interes
comun: comerţ exterior, industrie, agricultură, educaţie
etc.
- Parlamentul panafrican, care urmează a fi creat, are ca
scop asigurarea participării popoarelor africane la
dezvoltarea şi integrarea economică a continentului.
- Curtea de Justiţie, care, de asemenea, urmează a fi
creată printr-un protocol.
- Comisia, ca secretariat al Uniunii, compusă din
Preşedinte, vicepreşedinţi şi comisari, cu puteri
executive importante pentru aplicarea programelor şi
deciziilor.
La aceste organe ale Uniunii se adaugă: 6 comitete tehnice
speciale, instituţiile financiare (Banca Centrală Africană, Fondul
Monetar African, Banca Africană de Investiţii), Comitetul
reprezentanţilor permanenţi, Consiliul economic, social şi cultural.
De asemenea, se are în vedere chiar crearea unui Consiliu al păcii
şi Securitţii, inspirat de Consiliul de Securitate al ONU, pentru
gestionarea crizelor pe continentul african.