Sunteți pe pagina 1din 4

Istorie, etnografie și atracții pentru copii la Muzeul Golești

Fotografii: Daniel Neamu


Un articol de: Daniela Șontică - 28 Noi, 2019

Complexul muzeal de pe domeniul boierilor Golești, situat în orașul Ștefănești, Argeș,


adună mai multe obiective turistice: conacul Goleștilor construit în 1640, Școala
slobodă-obștească înființată de Dinicu Golescu în 1826, bolnița, foișorul din turnul de la
intrare în care și-a trăit ultimele zile de libertate Tudor Vladimirescu și Muzeul
Viticulturii și Pomiculturii. Acesta din urmă este un muzeu al satului cu case și elemente
de construcție specifice zonelor viticole și pomicole din întreaga țară.

Conacul Goleștilor este singura construcție laică medievală fortificată din țară. Primul lucru
pe care îl vezi de departe când te îndrepți spre Muzeul Golești este chiar zidul ce înconjoară
fosta curte boierească. Apoi îți atrag atenția turnul de la intrare, statuia lui Dinicu Golescu,
purtând o căciulă celebră în epocă, în stil otoman, rotonda Goleștilor în care îi vedem sculptați
în piatră pe membrii familiei, conacul, anexele și parcul. Construit de Stroe Leurdeanu, co-
nacul a fost reședința familiei Golescu din secolul al 18-lea până la începutul secolului 20.

Distinsa reședință are o arhitectură tradițională românească, cu influențe orientale și


caracteristici ale civilizației occidentale. Peste un beci mare, cu arcade și ziduri groase, s-a
ridicat parterul, în care erau camerele de locuit. Mai târziu, Zinca Golescu a adăugat la etaj un
mare salon de baluri, spre care se urcă pe o scară de stejar. Din holul principal se intră în toate
încăperile de la parter: salonul în care doamnele Golescu primeau oaspeții, rudele sau
prietenii; biroul de lucru al fraților Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru Golescu, unde s-a pus
la cale Revoluția de la 1848 (un tablou de N. Popovici Lespezi redă acele momente); eleganta
cameră a Zincăi Golescu în care a fost găzduit la venirea în România (9 mai 1866) viitorul
rege Carol I; camera în care a locuit familia doctorului Carol Davila; salonul oriental; salonul
de iarnă, în care marea familie Golescu se reunea de sărbători și în care sunt expuse astăzi
tronul regilor României și biroul regelui Carol I.

Conacul Goleștilor a fost transformat în muzeu printr-un decret al regelui Carol al II-lea în
1939. „La vremea aceea erau mai multe monumente în țară care trebuiau salvate și pentru că
nu se putea să fie toate salvate - erau case boierești din Iași, din Oltenia - s-a ajuns la
concluzia că pentru contribuția importantă a boierilor Golești în istoria țării este mai bine să se
păstreze conacul lor sub formă de muzeu”, a subliniat muzeograful Călin Gerard.

În timp ce privim arborele genealogic expus în pridvor, ghidul nostru explică: „Neamul
Goleștilor s-a încheiat pe la 1900 pe linie directă, întrucât copiii lui Dinicu nu au vrut să se
căsătorească și au murit fără urmași”. Aflăm că și linia lui Iordache Golescu s-a stins, ultimii
care au avut legătură cu neamul fiind Davileștii. Pictorul Nicolae Grant, unul dintre
descendenți, a locuit la conac în ultimii ani ai vieții, a pictat și desenat interioarele și grădina,
astfel încât acestea au putut fi reconstituite fidel. De asemenea, Felicia Racoviță, altă membră
a familiei, a desenat foișorul, iar schițele ei au ajutat la amenajare când s-a făcut muzeul. Este
impresionant că locuința boierească de la Golești este în picioare la fel ca în 1640, fiecare
generație aducând îmbunătățiri conacului. Pridvorul a fost adăugat în jurul anului 1800, iar
partea din spate a fost și ea construită mai târziu.

Satul dintre podgorii și livezi

În vecinătatea zidurilor impunătoare care înconjoară cele 4 hectare ale fostei curți boierești se
află alte 10 hectare dedicate Muzeului Viticulturii și Pomiculturii. Muzeograful Călin Gerard
ne-a oferit informații: „Acest muzeu a fost proiectat de arhitectul Paul Niedermaier în 1966 și
cuprinde 36 de gospodării din toate zonele etnografice ale țării. Dacă am privi de undeva, de
sus, am vedea că întregul muzeu arată ca o hartă a României, iar casele sunt amplasate în
partea geografică de unde au fost aduse. În timp, s-au mai făcut anumite inserții, a fost creat
aici un parc hipic, unde sunt ponei pentru agrementul copiilor, și a fost amplasat un han”.

Muzeograful ne-a fost ghid pe ulițele satului și ne-a descoperit câteva dintre tainele caselor de
podgorii și ale ansamblurilor tehnice întâlnite, povestindu-ne și despre întemeierea muzeului:
„Specialiștii au simțit lipsa unui astfel de muzeu prin anii ‘62-’63 și au ales ca acesta să se
organizeze la Golești din două motive: pentru a reprezenta în același timp cu civilizația
boierului și pe cea a țăranului, cu meșteșugurile tradiționale ale pomiculturii și viticulturii, și
pentru că dealurile din împrejurimi sunt pline cu podgorii domnești. Să nu uităm că la
Ștefănești erau viile regale, că mai înainte, Brâncoveanu avea aici o casă construită de boierul
Golescu la ordinul acestuia - încă mai există ruinele...”.

Cele mai multe construcții din muzeu datează din perioada 1800-1900 și doar câteva sunt din
secolul 20. Fiecare gospodărie viticolă și pomicolă înglobează în cadrul ei casa de locuit,
dependințele, dar și instalațiile și uneltele de lucru. „Avem o colecție de 48 de teascuri și
linuri. Suntem singurul muzeu din țară cu o colecție întreagă de teascuri cu urs, care nu se
foloseau decât la podgorii, așezate direct în dealurile cu vii. Ursul este acel șurub foarte mare,
care presează strugurii în mod industrial. Se proceda astfel: se turnau strugurii în țarc, peste ei
se punea un blat și apoi ursul cu o bârnă. Se pornea procesul, iar presarea se realiza de la sine,
pe măsură ce strugurii se presau, ursul cobora mai jos și presa în continuare. Sunt instalații din
antichitatea greco-romană și au ajuns la noi prin intermediul sașilor”, ne-a mai explicat Călin
Gerard.

Sunt impresionante și cramele, dar pot fi admirate și zveltele conace de deal. „Față de una
obișnuită, o casă de viticultor are la parter un spațiu de depozitare a sculelor pentru viticultură,
deasupra are camerele de locuit și mai are pivnițe generoase și anexe gospodărești specifice”,
subliniază ghidul nostru și ne arată o casă tipică de viticultor din Ștefănești, care este bine
proporționată, construită în stil muscelean, având ceva din arhitectura culelor oltenești.

În muzeu există și câteva poverne - construcții în care se obținea țuica -, aceste clădiri
semiîngropate fiind așezate, de obicei, la marginea satelor, lângă o apă curgătoare, pentru a se
putea face un curs de răcire prin jgheab. În poverne se intra cu căruța pe o parte și după
descărcarea prunelor se ieșea pe cealaltă parte, fiind asigurat fluxul eficient al fabricării țuicii.
Mai poate fi admirată și colecția la fel de impresionantă de cazane de țuică, prezentând una,
două sau trei țevi, cu răcitor în serpentină sau drept.

Pentru ca imaginea de ansamblu a muzeului în aer liber cu specific viticol și pomicol să fie
completă, au fost aduse acolo nu doar gospodării din zonele cu meșteșugurile amintite, ci și o
primărie, o biserică, o școală (din Comănești, Bacău, de la 1910), un han și atelierele
necesare: dogar, fierar, olar, precum și o moară de apă.

O zi la muzeu

Despre modul în care se poate face atractiv un muzeu ne-a vorbit managerul general al
Muzeului Golești, Iustin Dejanu (foto): „Muzeul Golești a suferit în ultima vreme unele
transformări. Am dorit să se adreseze în primul rând copiilor, să aibă această latură didactică,
și am venit cu niște atracții, știind că ei sunt speriați de noțiunea de muzeu. Oferim conceptul
O zi în muzeu. Am vrut ca acest loc să fie un spațiu în care cei mici să petreacă timp în mod
sănătos, plăcut și în care să învețe ceva. Avem pe de o parte tiroliană, loc de cățărare, ponei,
dar organizăm și ateliere de tot felul: pictură, ceramică, țesătorie, olărit, icoane, sculptură.
Dacă, de exemplu, vine un autocar cu 50 de copii din București, atunci 10 copii pot lucra în
atelierul de țesătorie, 10 în cel de pictură, alții la porțelan, la icoane, după cum își aleg, iar cu
10 din ei facem vizite ghidate și le arătăm elemente de istorie în muzeu, cu alții mergem în
partea de gospodării. Ghizii noștri încearcă să le inoculeze și cunoștințe istorice, culturale și
etnografice. După aceea, pot merge în parc, unde avem amenajată o scenă cu sonorizare și pot
avea program artistic. Doar cazare nu le putem oferi și mâncare, pot comanda însă prin firme
de catering. Colaborăm cu profesoara Elena Stoica, pictoriță, care îi selectează pe cei mai
talentați la pictură și le oferim vara o tabără artistică, cu cazare în 7 camere”. Directorul
muzeului ne-a mai spus că această deschidere spre nevoile actuale ale copiilor și tinerilor a
făcut ca numărul anual al vizitatorilor să crească de la 12.000 în trecut la aproximativ 50.000
în prezent. Am mai aflat că la Muzeul Golești este în continuă dezvoltare și componenta
științifică, muzeul fiind gazda unor sesiuni științifice și simpozioane ale cluburilor UNESCO
din care face parte. Conducerea acordă, de asemenea, importanță activității de restaurare și
conservare, dar și cercetărilor în horticultură și pomicultură.