Sunteți pe pagina 1din 5

Tainica bisericuță din satul Siliștea Snagovului

Fotografii: Mihnea Păduraru


Un articol de: Dumitru Manolache - 25 Noi, 2019

Am trăit în bisericuța „Nașterea Maicii Domnului”, din Parohia Siliștea Snagovului,


comuna Gruiu, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, o întâlnire cu
legenda, istoria și sfințenia, întruchipate exemplar de un părinte cu chip athonit,
Nicanor Lemne. Când adevărul bisericuței a prins chip de taină, misiunea părintelui s-a
încheiat, iar el s-a mutat la Domnul, căci viața lui fusese „ca o cântare”. Și, „când ajungi
la capătul cântării, pleci!”, cum mărturisea părintele.

Dumnezeu l-a hărăzit cu suficientă viață pentru a strânge și legenda, și istoria, și credința care
îmbracă acest sfânt locaș într-un nod. În urma părintelui a rămas un vrednic ucenic. Preotul
paroh Daniel Avram continuă să tot strângă „nodul” adevărului bisericuței, din care, uneori,
fie legenda, fie istoria încearcă să se desfacă, niciodată însă credința. Ea rămâne acolo, vie,
lucrătoare, de câteva secole bune.

Într-o zi de toamnă târzie, ajunsă în pragul iernii vioaie încă și caldă, ne-am întâlnit cu
părintele Avram, paroh din anul 2000, și cu legendara bisericuță din cimitirul satului Siliștea
Snagovului. Am vizitat-o, am discutat cu părintele, l-am ascultat, apropiindu-ne de adevărul
acestei bijuterii istorice, cu blândețe, având grijă să nu-i risipim taina, să nu o scoatem din
matca în care a așezat-o Dumnezeu, cu cine știe ce vorbe nesocotite. „Biserica aceasta este
monument istoric. Ea a fost ctitorită undeva între 1400 și 1500. Denumirea actuală a satului
datează din 1959, vechiul nume al lui fiind Turbați, de la fostul schit Turbatele, unde au avut
«sălaș lucrând acolo maice călugărițe, păzind întru totul podvigul chinovicesc... apoi în zilele
din urmă, înmulțindu-se norodul și adunându-se siliște de sat... mergeau toți de-a valma», cum
spun unele surse documentare. În tabloul votiv al bisericuței apare Mihai Viteazul, împreună
cu doamna sa Stanca, ținând în mâini o biserică. Din istoric se știe că ei au făcut doar o
donație schitului. Legat de obârșia locului doar legendele vorbesc. Potrivit uneia dintre ele,
legendarul domn Negru Vodă ar fi aflat că la Peștera Ialomicioarei pustnicește o măicuță care
are darul tămăduirii turbării. Mergând la ea, voievodul o roagă să vină la un loc mai deschis
pentru a putea să aibă acces la vindecare cât mai mulţi oameni. Măicuţa, denumită ulterior
«Ialomicioara», a acceptat, cu condiţia ca locul să fie lângă ape, știut fiind că bolnavii de
turbare sunt hidrofobi. Maicile, după ce le aplicau metodele lor, «cu ierburi şi cu rugăciuni»,
cu tăieturi în frunte sau sub limbă, îi duceau la apă, verificând astfel dacă bolnavii se
vindecaseră sau nu. După legendă, aşa a apărut aici prima schivnicie, care se numea «pot chiv
călugăresc», adică «pustnicie cu desăvârșire». În biserică, pe peretele din partea dreaptă, cum
intrăm, este pictată o măicuță cu două fetițe de domn, pe care le închină Mântuitorului,
tămăduite. Istoria localităţii începe însă cu Vlad Ţepeş, care, aflând de darul tămăduitor al
maicilor de la Turbaţi, a adus aici pe toţi bolnavii de turbare și de ciumă din Țara
Românească, pentru ca maicile să îi tămăduiască şi apoi ei să rămână pe pământurile
schitului, să le muncească. Pentru ei, voievodul a ridicat două stabilimente: unul pentru
bolnavii de turbare, la Schitul Turbatele, și altul în spatele bisericii, la vreo 200 de metri,
dincolo de râul Ialomița, pentru bolnavii de ciumă. Aşa cum arată şi documentul lui Ipsilanti,
sfântul locaș a servit şi ca biserică de mir, dovadă fiind faptul că în pronaos există un puţ
absorbant pentru evacuarea apei de la Taina Sfântului Botez. O altă parte a comunităţii săteşti
s-a format după eliberarea robilor Mănăstirii Snagov, în vremea lui Cuza Vodă. Aceștia,
neavând unde pleca, s-au stabilit aici”, ne povestește părintele paroh Daniel Avram.

Conform celor relatate de bătrânii satului, icoanele împărăteşti din bisericuța veche ar aparţine
unei biserici scufundate în lacul Snagov, ca și fostele uşi de la intrare, expuse în prezent la
Muzeul Naţional de Artă al României. Oamenii spun că atunci când bate vântul şi mişcă apele
lacului Snagov în adânc, se aude sunet de clopote. Atât icoana făcătoare de minuni a Maicii
Domnului, cât și uşile împărăteşti ale bisericii scufundate ar fi plutit pe apă până la Turbaţi,
iar maica stareţă le-ar fi luat şi le-ar fi adus în biserica schitului. „La 1813, domnitorul
fanariot Gheorghe Hangerliu le-a mutat pe maicile de aici, pentru că în biserică, din cauza
mirenilor, se pricinuia «multă scandelă», și schitul a rămas pustiu. Mai întâi, i-a mutat pe
călugării de la Țigănești la Căldărușani, iar pe maicile de aici și pe cele de la Hagidina
(Schitul Maicilor de la București) le-a dus în locul lor. Pomelnicul Mănăstirii Țigănești începe
cu Mihai Vodă, deși așezământul nu a fost ridicat de acesta, pentru că maicile mutate acolo au
venit cu pomelnicul de aici. Pe la 1867, pe aici a trecut Alexandru Odobescu. El a scris
celebrul volum de eseuri «Câteva ore la Snagov», în care precizează că a găsit biserica
părăsită. În 1936, schitul a fost vizitat și de Nicolae Iorga, care a descoperit cele două uși de la
intrare, lucrate atât de frumos, le-a descifrat inscripția, din care reiese că fuseseră făcute de
Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, le-a luat și le-a dus la muzeu. Tot el a trimis doi studenți de
la Belle Arte să curețe depunerile de fum de pe icoane. Aceștia, necunoscând tehnicile de
curățire, au spălat cu apă și săpun o parte din icoanele de pe catapeteasmă și astfel s-au șters
chipurile sfinților. Pictura de sus este de sorginte neobizantină, iar cea de jos, de la linia
mediană, inclusiv tabloul votiv, este pictură de inspirație slavă, naivă”, ne mai spune părintele
paroh.

Cu grijă, prin cer


Privim jur-împrejur și călcăm cu grijă podeaua, minunându-ne tare, căci tocmai pășim în
taină. O lume trecută, cu maici, domni și domnițe, un cer de demult, cu sfinți și heruvimi,
sunete ca niște fâlfâiri de aripi ni se așază în auz și tăcem adânc, căci aici cuvintele noastre se
retrag în sine, nu-și mai au rostul. Doar o fotografie a părintelui Nicanor așezată lângă icoana
Maicii Domnului, care o vindecase de cancer pe Olga, preoteasa lui, femeia care după 17 ani
de boală îi născuse cel de-al doilea fiu, și vocea părintelui Avram concordă solemn, cald,
discret, cu taina locului. „Bisericuța în forma actuală a fost ridicată la 1664 de Mihai
Cantacuzino, în amintirea stolnicului Constantin Cantacuzino, ucis în noaptea de Paști, de
către Grigorașcu Ghica Vodă, în urma complotului pus la cale de Stroe Leurdeanu. Fapt unic,
pisania a fost răzuită cu dalta de cei care doreau să șteargă amintirea celui omorât. În toate
bisericile ortodoxe, Sfânta Masă se află în mijloc. În această bisericuță, ea este lipită de
peretele dinspre nord. Tăblia ei este făcută dintr-o blană groasă de stejar, pe care este scris
«Grigorașcu Vodă, 1670». Istoria spune că la Mănăstirea Snagov, sau aici, ar fi fost omorât
Constantin Cantacuzino, iar Grigorașcu Vodă, semnat pe Sfânta Masă, și-ar fi pus numele
acolo pentru ca Dumnezeu să-i ierte păcatele. Ucigașul în cele din urmă s-a călugărit. Peste
apă, la Mănăstirea Snagov, mormântul lui Vlad Țepeș este săpat în fața ușilor împărătești în
aceeași idee, pentru ca preotul să treacă cu Cinstitele Daruri peste trupul lui. Dar trupul lui nu
se mai află acolo. Se spune că Iorga ar fi făcut săpături și ar fi găsit în el niște oase de cal.
Asta pentru că păgânii au luat trupul domnitorului, l-au zvârlit în apă, iar în locul lui au
aruncat un stârv de cal, să-i spurce mormântul”, ne mai spune părintele paroh.

Legendă și istorie, taină și adevăr. Totul se învolburează, se strânge în jurul nostru, blocându-
ne gândurile, de nu putem nici măcar să ne imaginăm cum arăta tainița de deasupra
pronaosului, ascunzătoarea în care tremurau domnii în timpul atacurilor păgâne sau își -
ascundeau tezaurele. Și peste toate, chipul athonit al părintelui Nicanor așterne rânduială.

Adevărata bucurie

Părintele Nicanor Lemne a trăit aproape 102 ani, dintre care 30 i-a trudit la restaurarea
bisericuței, unică în felul ei, în formă de navă pe afară și de cruce la interior, spunând la final:
„Am o mulțumire până la cer că am salvat-o de la moarte și am redat-o cultului, ca să-L
slăvim pe Dumnezeu...” Era fiu și nepot de preot. Fusese preoțit în Basarabia, iar în 1946 se
refugiase în România. A stat doi ani la Vâlcea, după care a venit la Siliștea Snagovului ca să
slujească, 75 de ani, pentru că „preoția era adevărata lui bucurie”, cum spunea Preasfințitul
Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la prohodirea
părintelui. „Când a ajuns aici, în bisericuță își făcuseră vizuină vulpile, copiii se jucau în ea,
dar părintele a început să slujească. Venea lume din toate satele. Cu banii adunați de la
credincioși a început restaurarea bisericii. A făcut subzidire, centuri de siguranță, astfel că în
1977, la cutremur, sfântul locaș era asigurat și nu a suferit prea mult. La recuperarea și
restaurarea picturilor s-a lucrat 10-15 ani. Părintele a pus aici sufletul lui. Fiecare bucățică din
pereți poartă ceva din inima lui, din dragostea lui. A iubit foarte mult această biserică. La fel
i-a iubit și pe oameni. Oricine a venit la dânsul a simțit cum bate inima lui mare. Era de o
dragoste și de o simplitate impresionantă. Eu i-am fost ucenic și am slujit împreună aproape
20 de ani. Sfinția sa m-a format ca preot“, ne mai mărturisește părintele Daniel Avram.

Cu părintele Nicanor și cu duhul acestui loc, ne-am lăsat și noi pătrunși de chipul de taină ce-l
poartă și am pornit înapoi, spre casele noastre de beton, din cenușiul oraș, în care, anonimi,
străbatem clipă cu clipă drumul spre capătul cântării. Parafrazându-l pe marele părinte,
câteodată cântăm mai repede, altădată mai încet, repetăm refrenul, ne mai întoarcem la prima
strofă și, uite așa, ne petrecem viața ca o cântare. În intersecția în care legenda se întâlnește cu
istoria, adevărul ia chip de taină. În această cruce referențială, timpul parcă se anulează, iar
întâmplările unor vremuri se mută cu totul în veșnicie, și orice încercare de a înțelege rațional
o asemenea paradoxală situație este sortită eșecului. Iată de ce într-o atare realitate faptică este
necesar să te apropii de adevăr cu blândețe, curtenitor chiar, pentru ca lucrurile să nu se
risipească, ci să rămână în matca în care le-a așezat Creatorul. Astfel am „descifrat” noi
dăinuirea bisericuței-monument istoric din satul ilfovean Siliștea Snagovului.