Sunteți pe pagina 1din 18

Introducere

În ultimii 25 de ani, pornind de la momentul, Marii Revoluţii, intenţiile de reformare


au fost o constantă a discursului politic,însă, reuşite în materie de transformări esenţiale nu
prea s-au înregistrat. Cu unele excepţii, clasa politică nu şi-a putut asuma responsabilitatea şi,
respectiv, costurile legate de promovarea unor transformări cardinale. Evident, reformele
orientate spre crearea unei economii de piaţă funcţionale nu s-ar fi putut realiza fără
suportarea unor costuri sociale, însă, aceste “pierderi” erau inevitabile şi ar fi fost mici în
comparaţie cu avantajele generate de crearea unei economii competitive, care ar fi asigurat o
dezvoltare durabilă şi calitativă.
Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o
situaţie în care economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel,
România are o situaţie social-econimică ce nu avantajează "supravieţuirea" societăţilor
comerciale, decât dacă acestea funcţionează pe baza unui fond bine consolidat. Politicile
publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul
nostru are un potenţial productiv redus. Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi
instabilitatea politică, corupţia mare şi monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile
de coluziune (de cartel).
Multă lume consideră că procedura de “insolvenţă” este acelaşi lucru cu “falimentul”.
În ceea ce priveşte “reorganizarea” majoritatea asociază acest cuvant cu insolvenţa/falimentul,
fară să cunoască, în concret, care este legatura dintre ele.
Trebuie ştiut însă faptul că, deşi cele două (2) noţiuni (insolvenţa şi falimentul ) au
legatură una cu celelalte, ele nu se confundă, ci au semnificaţii distincte.
Procedura “insolvenței” este acea procedură legală care se deschide, la cererea
debitorului sau a creditorilor, în cazul în care o societatea se află în stare de insolvență.
Conform legii, starea de insolvență reprezintă acea stare a patrimoniului unei societăți care se
caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe,
lichide și exigibile.
Procedura “falimentului” reprezintă procedura de insolvență care se aplică debitorului
în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea
debitorului din registrul în care este înmatriculat.

3
Procedura de “reorganizare” judiciară este procedura de insolvenţă care se aplică
debitorului în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor.
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea
unui plan, numit plan de reorganizare.
În cazul reorganizării, societatea comercială va fi condusă de aceiaşi manageri, însă în
cazul în care judecatorul sindic va aprecia ca redresarea societăţii depinde de schimbarea
acestora, vor fi numiţi alţi manageri.
De asemenea, societatea comercială se va supune unui plan de reorganizare, al carui
scop este asigurarea posibilităţilor societăţii de plată a datoriilor. În cazul în care planul de
reorganizare reuşeşte, societatea comercială işi va continua activitatea, iar în cazul în care
debitorul nu se conformează planului sau planul nu reuşeşte, judecatorul sindic poate să
aprobe începerea procedurii falimentului.

4
1. SOCIETATEA COMERCIALĂ

Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :

 ca o institutuție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă pe


baze asociative, cu scopul obținerii unei anumit profit de către cei care s-au asociat, și
în vederea realizarii unei activități comerciale;
 ca un contract, cu caracteristici propii, determinate de specificul scopului pentru care
s-au asociat, și în vederea realizarii unei activități comerciale.
Cele două sensuri în care trebuie privită societatea comercială explică de astfel și natura sa
juridică cu totul specifică, natură ce rezultă din înțelelerea conceptelor de societate-cotract și
societate-instituție.1
Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială se poate constitui într-una
din următoarele forme juridice:
 societatea în nume colectiv - societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;
 societatea în comandită simplă - societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitata şi solidara a asociaţilor comanditaţi;
asociaţii comanditari răspund numai până la concurenta aportului lor;
 societatea pe acţiuni - societatea al cărui capital social este împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în
limita aportului lor;
 societatea în comandită pe acţiuni - este societatea al cărui capital social este
împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditati; asociaţii comanditati
răspund numai până la concurenta aportului lor;
 societatea cu răspundere limitată - este societatea ale cărui obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.

1
Smaranda Angheni, Drept comercial Ediţia 3, Ed. All Beck, p.85

5
Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Răspunderea asociaţilor diferă
în funcţie de forma de societate aleasă. Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii
comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi
solidar pentru obligaţiile sociale.
Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi,
numai dacă societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în
întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi.
Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată
răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris (art. 3 Legea nr. 31/1990 a
societăţilor comerciale).
Nu există aprobări specifice ale investiţiilor necesare pentru a înfiinţa o societate
comercială în România. Procedura în sine impune îndeplinirea anumitor formalităţi legale
cum ar fi înregistrarea la Registrul Comerţului din România şi la Administraţia Fiscală.
Constituirea unei societăţi comerciale se realizează prin parcurgerea unor etape obligatorii.
Înregistrarea (înmatricularea) societăţii comerciale în registrul comerţului are rol constitutiv.
De la data înregistrării în registrul comerţului societatea va dobândi persoanlitate juridică,
fapt care dă dreptul la începerea, de către comerciant, a activităţii economice pentru care a
fost autorizat.

6
2. ACTIVITATEA COMERCIALĂ ŞI DIFICULTĂŢILE SALE

Activitatea comercială, adică activitatea de producere şi circulaţie a mărfurilor şi


serviciilor, se întemeiază pe anumite raporturi juridice stabilite între comercianţi, în special
raporturi juridice contractuale. Prin asemenea raporturi juridice se realizează aprovizionarea
tehnico-materială şi desfacerea mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Desfăşurarea normală a activităţii comerciale impune ca toţi comercianţii care şi-au
asumat obligaţii, în baza raporturilor juridice la care participă, să îşi execute aceste obligaţii în
strictă conformitate cu contractele încheiate.
În privinţa executării obligaţiilor, o importanţă deosebită o are executarea obligaţiilor
al căror obiect il constituie plata unor sume de bani. Într-adevăr, neachitarea la scadenţă a
sumelor de bani datorate de către debitor il pune pe creditor in situaţia de a fi lipsit de
mijloacele financiare necesare reluării ciclului de producţie. Mai mult, având în vedere că cel
mai adesea, produsele, lucrările şi serviciile se realizează cu bani imprumutaţi, creditorul nu
va putea restitui bancii creditele primite.
Prin urmare neexecutarea obligaţiilor baneşti la scadenţă produce consecinţe negative
nu numai asupra creditorului, ci şi faţă de alţi comercianţi cu care creditorul se află în
raporturi juridice. Ţinând seama de interconexiunea raporturilor juridice în care se află
comercianţii înseamnă că nerespectarea obligaţiilor privind plata sumelor de bani se poate
repercuta "în lanţ" asupra altor comercianţi, ducând la un blocaj financiar.
Neexecutarea obligaţiilor băneşti la scadenţă poate fi determinată de lipsa de lichidităţi
a debitorului, cauzată de existenţa unor dificultăţi financiare cu care se cofundă debitorul în
activitatea sa comercială. Aceste dificultăţi financiare pot fi datorate unei conduceri
necorespunzătoare a activităţii comerciale, dar şi unor împrejurări nefavorabile care nu pot fi
imputate managerilor, cum sunt: modificare pieţei, sporirea concurenţei etc.
Încă de la începutul activităţi comerciale, când au apărut şi dificultăţile financiare
inerente acesteia, s-a pus problema reacţiei faţă de un atare comerciant a carui activitate
necorespunzătoare cangrenează activitatea comercială. Atitudinea faţă de un asemenea
comerciant nu a fost întotdeauna aceiaşi; ea a fost în fucţie de anumite concepţii care s-au
manifectat de-a lungul vremii.22

2
S. D. Cărpenaru, Drept commercial roman, Ed.ALL Beck, p. 524

7
3. FALIMENTUL ŞI INSOLVENŢA

Multă lume consideră că procedura de “insolvenţă” este acelaşi lucru cu “falimentul”.


În ceea ce priveşte “reorganizarea” majoritatea asociază acest cuvant cu insolvenţa/falimentul,
fară să cunoască, în concret, care este legatura dintre ele.
Trebuie ştiut însă faptul că, deşi cele două (2) noţiuni (insolvenţa şi falimentul ) au legatură
una cu celelalte, ele nu se confundă, ci au semnificaţii distincte.
Procedura “insolvenței” este acea procedură legală care se deschide, la cererea
debitorului sau a creditorilor, în cazul în care o societatea se află în stare de insolvență.
Conform legii, starea de insolvență reprezintă acea stare a patrimoniului unei societăți care se
caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe,
lichide și exigibile.
Procedura “falimentului” reprezintă procedura de insolvență care se aplică debitorului
în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea
debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Procedura “insolvenței” este o procedură “umbrelă” care include și procedura de
reorganizare și/sau pe cea de faliment. Prin urmare, relația dintre celelalte două sub-proceduri
(faliment și reorganizare), pe de o parte, și procedura insolvenței, pe de altă parte, este cea de
la parte la întreg. Astfel, în cazul în care o societatea este în stare de insolvență, cu privire la
aceasta se deschide “procedura insolvenței”. După momentul deschiderii acestei proceduri de
insolvență urmează, de regulă, o perioadă de timp (denumită “perioadă de observație”) în care
administratorul judiciar analizează situația juridică și patrimonială a societații pentru a
determina daca sunt perspective reale pentru salvarea societății, pe baza unui plan de
reorganizare, sau, după caz, dacă societatea trebuie lichidată, deoarece aceasta nu mai poate fi
revitalizată.
Dupa finalizarea analizei de către administratorul judiciar, creditorii societății vor decide:
(a) dacă se va încerca salvarea societății, prin reorganizare judiciară
(b) dacă se va trece la lichidarea societății.
În cazul în care se aprobă reorganizarea societății, procedura insolvenței va intra într-o nouă
etapă, și anume, în faza de “reorganizare judiciară”. Deși cu privire la această fază, legea
folosește expresia de “procedură de reorganizare”, puând crea impresia că aceasta ar fi o
procedură distinctaă de cea de “insolvență”, în fapt, asa cum a fost aratat mai sus, această
“procedură de reorganizare” reprezintă doar o etapă din cadrul “procedurii de insolvență”.

8
În cazul în care nu se aprobă reorganizarea societății sau, dupa caz, deși se aprobă o
astfel de reorganizare, aceasta eșuează, societatea va intra în faza de “faliment”. La fel ca și în
cazul “reorganizării”, legea folosește denumirea de “procedura” de faliment, creând impresia
ca aceasta este o procedură diferită de cea de insolvență. Cu toate acestea, “falimentul”
reprezintă doar o fază, posibilă, dar nu obligatorie, a “procedurii de insolvență”.
Prin urmare, în cazul în care o societate este în faliment, putem spune ca aceasta este în
insolvență, însă reciprocă nu este valabilă; dacă o societatea se află în procedura de insolvență
nu înseamnă neapărat ca aceasta este și în faliment, dimpotrivă, este posibil ca societatea
respectivă sa se afle în fază de reorganizare și să “scape” cu succes din procedura de
insolvență.

3.1 Motivele falimentului


În cele mai multe cazuri, două treimi din afacerile noi reuşesc să supravieţuiască în jur
de doi ani şi aproximativ 44% rămân pe piaţă până la patru ani. În general sunt câteva greşeli
pe care "noii veniţi" le fac, reuşind astfel să scufunde o afacere într-un timp record.
Tendinţa de supradezvoltare: Din dorinţa de a ajunge prima pe piaţă cu un produs nou,
alături de marea dorinţă de a demonstra creşterile financiare în faţa investitorilor, firma va
avea parte de o expansiune excesivă. În loc să pornească cu scopuri realiste şi să se dezvolte
în funcţie de cerere, cei care au dat naştere unei afacei vor să ajungă pe primul loc din primele
zile de funcţionare. Lucru imposibil de altfel.

Structura slabă a capitalului: Împrumuturile în exces, pot conduce o firmă catre faliment.
Păstrarea unui registru de cheltuieli alături de o atenţie sporită asupra veniturilor şi
cheltuielilor, chiar dacă afacerea este prosperă, este primul pas pentru a nu da greş pe viitor.

Cheltuirea banilor în exces: Multe firme şi companii la început de drum, au tendinţa de a


cheltui în exces mulţi bani, chiar înainte de a obţine profit. Cea mai bună soluţie ar fi găsirea
unui consilier experimentat în construirea unei afaceri pentru idei înfloritoare cu costuri
minime.

Fonduri de rezervă: Oricât de mică sau mare ar fi afacerea, conducătorul acesteia trebuie să
fie pregătit pentru pieţele volatile. Trebuiesc luate în calcul costurile necontrolabile şi desigur
trebuiesc luate în considerare şi efectele unui dezastru natural asupra producţiei. Cel de la
conducerea unei companii, trebuie să aibă mereu la loc sigur o rezervă de bani pentru a putea
trece cu bine prin fluctuaţiile pieţei.
9
Locaţia contează: Nu ar trebui ca oferta pentru o locaţie, ieftină, să fie şi acceptată. E posibil
sa îţi îngropi afacerea într-un cartier în care produsul tău să nu fie apreciat cum ar putea fi
într-un altul. Chiar daca la prima vedere e un chilipir, e posibil ca mai târziu să descoperi şi
"costurile ascunse", platite din profitul slab din cauza locaţiei prost alese.

Execuţie slabă şi controale interne: Serviciile oferite consumatorilor nu sunt de o calitate


superioară. Controalele frecvente previn scufundarea afacerii dacă incompetenţa angajaţilor
este la un nivel ridicat şi interesul general pentru prosperitatea firmei este inexistent.

Un plan de afaceri inadecvat: Planul de afaceri reprezintă cheia successului. Un asemenea


plan gândit şi conceput corect poate fi un real succes în condiţiile în care vei fi forţat să
gandeşti în viitor, la bunele şi relele cu care te vei confrunta. De asemenea te va ajuta să
realizezi ce fel de costuri vor fi necesare, ce plan de marketing şi management trebuie aplicat
şi cum poate fi depăşită concurenţa.

O politica de marketing greşită şi promovare proastă: Clienţii nu pot sa treacă pragul unei
uşi dacă nu ştiu că ea este acolo. Descoperirea unei metode eficiente de promovare cu costuri
mici ar fi o idee genială pentru a da de veste clienţilor că firma există şi are produse de calitate
superioară pentru toată lumea. O metodă destul de simplă şi eficientă de promovare ar fi
mesajele trimise prin e-mail, poştă si publicarea acestora în ziare, site-uri Web sau bloguri.

Subestimarea competiţiei: Loialitatea consumatorilor nu se castigă pur şi simplu. Ca nou


venit pe piaţă, trebuie să te chinui să obţii încrederea clienţilor. Şi competitorii fac acelaşi
lucru. O atenţie sporită asupra firmelor cu care concuraţi, pentru a descoperi metode noi de
promovare şi atragere a clienţilor, nu stică niciodată.

3.2 Efectele procedurii de faliment


Debitorii aflați în procedura falimentului sunt obligați să iși acopere pierderile anuale,
stabilite prin declarația de impozit pe profit, din profiturile impozabile obținute în toată
perioada până la închiderea procedurii falimentului.
Pentru a evalua și administra mai ușor patrimoniul debitorului, dar și cu scopul de a
examina activitatea debitorului asupra căreia se inițiază procedura de faliment și de a
inventaria bunurile și de a lua măsurile corespunzatoare conservării lor, legea prevede

10
numirea unui lichidator. Acesta menține și denunță contractele ținute de debitor, procedează
la verificarea creanțelor și urmărește încasarea acestora din patrimoniul debitorului, primirea
plății pe seama debitorului și încasarea lor în contul și averea acestuia. Lichidatorul se ocupă
de vânzarea bunurilor din averea debitorului, de încheierea de tranzacții, descărcarea de
datorii și de renunțarea la garanții.
În situația în care se constată că nu există bunuri în patrimoniul debitorului sau că
acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se
oferă să avanseze sumele, se poate da o hotarare prin care se dispune radierea debitorului din
registrul în care este înmatriculat.
Este de asemenea de menţionat că legea pedepşeste neintroducerea sau introducerea tardivă a
cererii de deschidere a procedurii de faliment de către debitorul persoană fizică ori de
reprezentantul legal al persoanei juridice, care constituie infracţiune de bancrută simplă.
Desigur, procedura falimentului poate fi privită ca o ultimă soluţie pentru creditori să-
si recupereze creanţele, iar debitorul va fi, prin închiderea procedurii de faliment, descarcat de
obligaţiile pe care le avea inainte de intrarea în faliment, sub rezervă să nu fi fost găsit vinovat
de bancrută frauduloasă ori de plăţi ori transferuri frauduloase.
Pe de altă parte trebuie să avem în vedere şi calitatea deciziilor luate în anumite
perioade dificile la nivel naţional şi/sau global de către managementul companiilor, cât şi
amiabilitatea din punct de vedere fiscal a mediului în care acea societate işi desfăşoară
activitatea şi gradul de susţinere din partea statului în acest sens, astfel încât această variantă
de închidere a unei societăţi să rămână într-adevar de rezervă.

11
4. PROCEDURA REORGANIZĂRII JURIDICE ŞI A
FALIMENTULUI

Art. 2 din Legea nr. 64/1995 prevede că "Scopul legii este instituirea unei proceduri
pentru plata pasivului debitorului, aflat în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea
întreprinderii şi a activităţii acestuia sau lichidarea unor bunuri din averea lui, până la
acoperirea pasivului,fie prin faliment".
Procedura reorganizării juridice constă în anumite reguli privind organizarea activităţii
debitotului pe baze noi, în vederea redresării economico-financiare şi asigurării mijloacelor
băneşti pentru plata datoriilor faţă de creditori. 33
Caracterele procedurii reorganizării juridice şi a falimentului:
 Caracter juridiciar
 Caracter profesional
 Caracterul de remediu sau executare silită
 Caracter colectiv
 Caracter unitar
Caracterul juridiciar: Procedura reorganizării şi a falimentului la care este supus
comerciantul aflat în dificultate este o procedură juridică. Potrivit legii, ea se realizează de
către instanţa judecătorească, judecătotul-sindic, administratorul, lichitatorul, adunarea
creditorilor şi comitetului creditorului. Fiecare dintre aceste organe are atribuţiile sale stabilite
de lege. Această procedură asigură satisfacerea intereselor creditorilor, dar şi protecţia
creditorilor.
Caracterul profesional : Procedura se aplică comercianţilor, persoanelor fizice şi societăţilor
comerciale.
Caracterul de remediu sau executare silită: Potrivit art. 2 din Legea nr. 64/1995, procedura
reorganizării şi a falimentului are ca scop redresarea debitorului şi plata pasivului sau
lichidarea patrimoniului acestuia.
Caracterul colectiv: Se urmăreşte satisfacerea intereselor tuturor creditorilor comerciantului
debitor aflat în dificultate.
Caracterul unitar: Se manifestă în faptul că se aplică oricărui comerciant aflat în încetare de
plăţi, indiferent de dimensiunea activităţii comerciantului.

3
S. D. Cărpenaru, Drept commercial roman, Ed.ALL Beck, p.531

12
Potrivit art. 1 din Legea nr. 64/1995 , procedura reorganizării juridiciare şi a falimentului se
aplică comercianţilor, persoane fizice şi societăţilor comerciale, care nu mai pot face faţă
datoriilor lor comerciale.
Legea impune două condiţii:
Prima condiţie este ca debitorul să aibă calitate de comerciant, indiferent dacă este
persoană fizică ori o societate comercială.
A doua condiţie este ca debitorul să se afle în situaţia de a nu mai putea face faţă
datoriilor sale comerciale. Cu alte cuvinte, debitorul să fi încetat plata datoriilor sale sociale.
Procedura nu priveşte pe necomercianţi,chiar dacă aceştia au săvârşit fapte de comerţ izolate,
deoarece legea are în vedere numai persoanele fizice care au calitatea de comerciant şi
societăţile comerciale.
Aplicarea procedurii reorganizarii juridice şi a falimentului este posibilă numai dacă
încetarea plăţilor îndeplineşte condiţiile stabilite de lege. Avem în vedere condiţiile privind
datoriile care fac obiectul încetării plăţilor, precum şi condiţiile privind manifestarea în
exterior a încetării plăţilor. Încetarea plăţilor este o condiţie a aplicării procedurii
reorganizarii juridice şi a falimentului. În consecinţă, cel care cere declanşarea procedurii
trebuie să facă dovada îndeplinirii acestei condiţii.
Încetarea plăţilor are la bază faptul material al neplăţii la scadenţă a datoriilor
comerciale, înseamnă că încetarea plăţilor se poate proba cu dovezi din care să rezulte acest
fapt; însă trebuie dovedită şi incapacitatea de plată a debitorului, adică lipsa lichidităţilor.
Un mijloc de probă important în această materie îl constituie înscrisurile. Din aceste
înscrisuri pot să rezulte plăţi neefectuate de debitor la scadenţă, cu precizarea termenelor de
plată şi a temeiurilor deosebite ale datoriilor, sau incapacitatea de plată a debitorului, cum ar fi
atestarea lipsei disponibilului în contul debitorului.
În cazul declanşării procedurii la cererea debitorulu, o dovadă a încetării plăţilor o
constitue însăşi mărturia debitorului, rezultată din solicitarea aplicarii procedurii reorganizării
juridice şi a falimentului. Într-un asemenea caz, legea prevede că cererea debitorului trebuie
să fie însoţită de bilanţ, copii de pe registrele contabile curente, lipsa creditorilor şi creanţelor
acestora, contul de profil şi pierderi pe anul anterior etc.
Prin aplicarea procedurii se urmăreşte protejarea intereselor debitorului şi ale
creditorilor săi. Dar, această procedură este menită să ocrotească şi interesele generale ale
bunei desfăşurări a activităţii comerciale. De aceea, procedura instituită de lege are un
caracter juridiciar, ea se realizează de către instanţa judecătorească şi de alte organe, sub
autoritatea instanţei judecătoreşti.

13
Potrivit art. 4 din Legea nr. 64/1995, organele care aplică procedura sunt: instanţa
judecătorească, judecătorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor şi
comitetul creditorilor.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 64/1995, procedura începe pe baza unei cereri introduse
pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori ori de către
camera de comerţ şi industrie teritorială. Începerea procedurii reorganizării juridice şi a
falimentului poate avea loc la iniţiativa debitorului. Constând că se află în situaţia de a nu-şi
mai putea cere tribunalului declanşarea procedurii. Prin cererea adresată tribunalului,
creditorul sau creditorii solicită începerea procedurii reorganizării .
De remarcat că legea nu impune creditorului, aşa cum face în cazul cererii debitorului,
să-şi manifeste opţiunea pentru una dintre dintre procedurile posibile: reorganizarea activităţii
debitorului sau lichidarea patrimoniului acestuia. Procedura de urmat se va stabili ulterior, în
condiţiile legii.
În cererea sa, creditorul trebuie să indice suma de bani datorită de debitor şi natura
creanţei, prin arătarea temeiului juridic al creanţei. Cu toate că legea nu o prevede în mod
expres, cererea creditorului trebuie însoţită de acte din care să rezulte că sunt îndeplinite
condiţiile pentru aplicarea procedurii. În mod firesc, cererea creditorului privind începerea
procedurii trebuie adusă la cunoştinţa debitorului în cauză. Dacă debitorul apreciază că
cererea creditorilor privind începerea procedurii nu este întemeiată, el poate contesta la
tribunal. Contestaţia debitorului poate fi făcută în termen de 5 zile de la primirea copiei de pe
cererea introductivă a creditorilor.

14
5. REORGANIZAREA UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE
PLANUL DE REORGANIZARE

Procedura de “reorganizare” judiciară este procedura de insolvenţă care se aplică


debitorului în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor.
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea
unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat:
(a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
(b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
(c) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
În cazul reorganizării, societatea comercială va fi condusă de aceiaşi manageri, însă în
cazul în care judecatorul sindic va aprecia ca redresarea societăţii depinde de schimbarea
acestora, vor fi numiţi alţi manageri.
De asemenea, societatea comercială se va supune unui plan de reorganizare, al carui
scop este asigurarea posibilităţilor societăţii de plată a datoriilor. În cazul în care planul de
reorganizare reuşeşte, societatea comercială işi va continua activitatea, iar în cazul în care
debitorul nu se conformează planului sau planul nu reuşeşte, judecatorul sindic poate să
aprobe începerea procedurii falimentului.

5.1 Rolul planului


Prin procedura instituită de Legea nr. 64/1995 se urmăreşte plata pasivului debitorului,
aflat în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea activităţii debitorului sau lichidarea unor
bunuri din patrimoniul lui, fie prin faliment.
Căt priveşte reorganizarea, trebuie aratat că, atât organizarea activităţii debitorului, cât
şi lichidarea unor bunuri din patrimoniul acestuia se realizează în temeiul unui plan, prin care
se stabilesc obiectivele urmărite şi mijloacele de realizare a acestor obiective.
Prin urmare, planul de reorganizare, care poate fi, după caz, de reorganizare a
activităţii debitorului sau în plan de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului este
instrumentul prin care se realizează reorganizarea juridică. Datorită rolului pe care trebuie să
il indeplinească planul, Legea nr. 64/1995 reglementează amănunţit condiţiile elaborării,
admiterii, acceptării şi confirmării planului, precum şi consecinţele pe care realizarea planului
le poate avea asupra situaţiei debitorului.

15
5.2 Cine are dreptul să propună planul
Legea nr. 64/1995 recunoaşte dreptul de a propune un plan debitorului, creditorului, şi,
în cazul societăţilor comerciale, asociaţilor. Debitorul are dreptul să propună un plan, ca
urmare a declaraţiei sale, care însoţeşte cererea introductivă, prin care şi-a manifestat intenţia
de a-şi reorganiza activitatea sau lichida patrimoniul.

5.3 Obiectul planului


Planul poate prevedea fie organizarea si continuarea activităţii fie lichidarea
patrimoniului.

OBIECTIVELE UNUI PLAN DE REORGANIZARE:


• O mai bună îndestulare a creditorilor decât în faliment;
• Reorganizarea companiei, echilibrarea activului cu pasivul;
• Soluţie eficientă, integrată, cu rezultate imediate;
• Avantaje pentru toate categoriile de creditori.

STRATEGII DE REORGANIZARE:
• Reeşalonarea datoriilor;
• Reducerea datoriilor prin planul de reorganizare;
• Conversia datoriilor în acţiuni;
• Transferul de active.
Reducerea datoriilor prin planul de reorganizare
Dezavantaje:
- Datoriile din perioada de observaţie nu pot fi supuse reducerii prin plan;
- Implicaţiile fiscale ale reducerii pasivului prin plan (impozit pe profit).

Conversia datoriilor în acţiuni – varianta de mijloc


- Creditorii şi debitoarea lucrează împreună pentru salvarea societăţii;
- Fară implicaţii fiscale (conversia datoriilor în acţiuni nu creează venit impozabil);
- Îmbunătăţirea indicatorilor financiari (majorarea capitalurilor proprii);
- Operaţiune reversibilă.

16
5.4 Cuprinsul planului
Planul va avea un cuprins diferit, în fucţie de obiectivul său:
a. Planul de reorganizarea a activităţii
În cazul în care se propune reorganizarea şi continuarea activităţii, planul cuprinde elementele
necesare realizării acestui scop. În primul rând, planul trebuie să indice, pe baza unor
elemente şi calcule concrete, perspectivele de redresare a activităţii debitului, cu luarea în
considerare a posibilităţilor şi a specificului activităţii debitorului, precum şi a cererii pieţei
faţă de oferta debitorului.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde stabilirii mijloacelor financiare disponibile
necesare realizării redresării activităţii debitorului.
În cazul unei societăţi comerciale, dacă prin plan se stabileşte majorarea capitalului
social, judecătorul-sindic va propune tribunalului convocarea adunarii generale extraordinare
pentru a se aproba o asemenea masură.
În al doilea rând, planul trebuie să arate modalităţile prin care debitorul va satisface
creanţele creditorilor, cu precizarea termenelor de plată.
În al treilea rând, planul trebuie să indice condiţiile sociale avute în vedere pentru
continuarea activităţii, în special perspectivele locurilor de muncă ale salariaţilor debitorului.
Dacă prin plan se propun, din raţiuni economice, restrângeri de personal, trebuie să se arate
măsurile care au fost luate ori urmează a se lua pentru reorganizarea profesională a
personalului.
b. Planul de lichidare a patrimoniului
În cazul în care se propune lichidarea patrimoniului, prin plan se stabilesc condiţiile vânzării
bunurilor din patrimoniul debitorului, până la acoperirea pasivului. Planul de lichidare trebuie
să cuprindă elemente adecvate scopului, trebuie să arate condiţiile în care vor fi satisfăcuţi
creditorii (prin plată, compesaţie, novaţie, convertirea creanţelor în părţi sociale sau acţiuni
ale societăţii etc.). De asemenea planut trebuie să aibă în vedere despăgubirile care ar putea fi
oferite diferitelor categorii de creditori,în comparaţie cu ceea ce aceştia ar primi, prin
distribuire, dacă s-ar putea face, în caz de faliment.4

4
S. D. Cărpenaru, Drept commercial roman, Ed.ALL Beck, p.545-545

17
5.5 Termenul pentru propunerea planului
Planul trebuie propus de către persoanele îndreptăţite în termen de 60 de zile de la
începerea procedurii. Judecătorul-sindic poate însă prelungi acest termen la 90 de zile de la
începerea procedurii.
Dacă un plan de reorganizare a fost confirmat de către tribunal, în condiţiile legii,
acest plan trebuie pus în aplicare, în scopul plăţii creanţelor creditorilor. Începerea
reorganizării impune luarea unor măsuri pregătitoare prevăzute de lege.
Aplicarea planului de reorganizare presupune continuarea activităţii debitorului, care
este supusă reorganizării în conformitate cu măsurile adoptate prin plan. În anumite cazuri,
perioada de reorganizare poate fi prelungită, dacă există şansele realizării finalităţii
reorganizării.
Legea reglementează şi consecinţele nerespectării planului de reorganizare.
În îndeplinirea planului de reorganizare, debitorul este obligat să pună în practică
măsurile avute în vedere pentru redresarea activităţii. Este vorba de măsurile organizatorice,
economice, financiare, juridice, care sunt menite să aducă la însănătoşirea activiţăţii
debitorului şi, implicit, la asigurarea resurselor necesare pentru plata datoriilor faţă de
creditori.

18
CONCLUZII

În urma celor prezentate anterior se constată faptul că întreprinderile comerciale se


confruntă din ce în ce mai des cu greutăţi financiare, în contextul economic actual în care
finanţarea a devenit din ce în ce mai greu de obţinut.
Cercetătorii americani au descoperit o mulţime de cazuri în care managerii erau atât de
ocupaţi cu creşterea profitabilităţii sau cu extinderea afacerii, încât au neglijat nepermis de
mult resursele umane. Aglomerarea personalului în spaţii mici, eşecul în a delega autoritate,
lipsa motivării duc inevitabil la diminuarea entuziasmului oamenilor, la certuri şi neîntelegeri.
Un cunoscut proverb spune „Torenţele se formează din pâraie". În afaceri, proverbul
poate fi reformulat: „Micile pierderi, cumulate, duc la faliment". Peste 40% din firme
recunosc că declaraţia lor de profit şi pierderi a devenit dezastruoasă datorită neglijării
pierderilor „minore" din diferite sectoare ale activităţii. Un departament sau un produs
neprofitabil, un spaţiu mai mare decât era nevoie, doi-trei angajaţi în plus faţă de necesităţile
reale şi afacerea a devenit falimentară.
Criza economico-financiară din ultimul an şi jumatate, creşterea fiscalităţii,
disponibilizările masive în domeniul privat, lipsa surselor de finanţare şi refinanţare au facut
ca o serie de societăţi comerciale, comercianţi persoane fizice, organizaţii cooperatiste şi
societăţi agricole să intre în faliment.
Astfel, o societate comercială devine insolventă în momentul în care nu dispune de
suficiente lichidităţi pentru a-şi plăti datoriile. Starea de insolvenţă îi permite să ceară
protecţia tribunalului, sa tină la distanţa creditorii şi să păstreze creanţele la valoarea nominală
utilizând opţiunea procedurii de reorganizare judiciară.
Prin reorganizare judiciară legea întelege procedura ce se aplica debitorului în vederea
achitării datoriilor acestuia conform unui plan de plată a creanţelor prin întocmirea, aprobarea,
implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevadă
restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului, restructurarea corporativă prin
modificarea structurii de capital social sau restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri
din averea debitorului.

19
BIBLIOGRAFIE

 S. Angheni,M. Volonciu,C. Stoica, Drept comercial Ediţia 3 Editura All Beck Bucureşti
anul 2004
 S. D. Cărpenaru, Drept Comercial Român Editura All Beck Bucureşti
 http://legeaz.net/dictionar-juridic/societate-comerciala
 http://www.ccib.ro/ro/CCIB/4/48/123/tipuri+de+societati+comerciale.html
 http://pro-legal.ro/diferentele-dintre-insolventa-faliment-si-reorganizare/
 http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_20714/Ce-se-intampla-cu-datoriile-unei-firme-
in-faliment.html
 http://pro-legal.ro/diferentele-dintre-insolventa-faliment-si-reorganizare/#ixzz3s4rJrECC
 ]http://www.referatele.com/referate/economie/online3/Faliment---Referat-Falimentul-
referatele-com.php
 http://www.rva.ro/documenteupload/articole/material_citr.pdf
 http://www.timpul.md/articol/20-ani-de-reforme-economice-realizari-probleme-propuneri-
-26650.html
 http://ideideafaceri.manager.ro/articole/management/10-factori-care-conduc-la-faliment-
460.html

20