Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un

fin psiholog, un creator de tipologii. După cum el însuşi mărturiseşte, ca adept înflăcărat al
lui Confuciu, aplică în opera sa principalele virtuţi morale exprimate de acesta: sinceritatea,
demnitatea, buna-credinţă, francheţea, cinstea, iubirea de adevăr, chibzuinţă, afirmând că
filozoful chinez este „cel mai cu minte dintre toţi oamenii care le-au dat altora sfaturi”.
(Educaţia morală)
Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinţă şi
înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice
abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor. Slavici construieşte o operă
literară bazată pe cunoaşterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator,
concepţia literară fiind un argument pentru cumpătare şi păstrarea măsurii în toate.

Nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici, a apărut în volumul de debut Novele din popor, din
1881 şi s-a bucurat de o largă apreciere critică, Titu Maiorescu însuşi considerând-o un
moment de referinţă în evoluţia prozei româneşti, mai ales că autorul „s-a inspirat din viaţa
proprie a poporului şi ne-a înfăţişat ceea ce este, ceea ce simte românul în partea cea mai
aleasă a firii lui etnice”.
Mihai Eminescu aprecia faptul că personajele acestor nuvele „nu numai că seamănă în
exterior cu ţăranul român, în port şi vorbă, ci cu fondul sufletesc al poporului, gândesc şi
simt ca el”. Aşadar, Ioan Slavici construieşte o operă literară bazată pe cunoaşterea
sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, concepţia lui literară fiind un
argument pentru iubirea de oameni care trebuie să aibă caracter moralizator.

Compoziţia şi structura nuvelei

Nuvela este realistă, de factură clasică, având o structură viguroasă, unde fiecare episod
aduce elemente esenţiale şi absolut necesare pentru firul epic. Ca relaţii temporale,
întâmplările din cele 17 capitole se află în ordinea cronologică a desfăşurării acţiunii şi sunt
integrate de cuvintele rostite de bătrână la începutul şi la finalul operei: „- Omul să fie
mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”
şi „- Se vede c-au lăsat ferestrele deschise [...] Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa
le-a fost dat”. Conflictul social şi psihologic se desfăşoară între aceste două norme etice,
reliefând un destin tragic previzibil aflat în chiar profunzimile sufletului omenesc.

Construcţia şi momentele subiectului

Acţiunea
Acţiunea nuvelei se defineşte printr-o construcţie epică riguroasă, un singur plan narativ,
care se referă la dezumanizarea lui Ghiţă din cauza lăcomiei pentru bani, o intrigă bine
evidenţiată bazata pe valorile morale şi setea nestăpânită de îmbogăţire, în cadrul căreia se
manifestă un conflict interior (psihologic) şi unul exterior (social).

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi de naraţiunea la persoana
a III-a a unor fapte verosimile, la care participă personaje puţine, dar construite solid, cu
puternice trăsături de carac