Tema de control nr.

2.1 Prezentați două argumente și două riscuri ale pedagogiei diversității.

Indiferent de ţară şi cultură, copiii sunt viitorul planetei şi doar educația îi poate transforma în
adulţi responsabili.

Argumente ale pedagogiei diversitatii:

 cunoașterea altor țări și cunoașterea mai multor limbi străine (vizează facilitarea
mobilității transfrontalierii);
 schimburi de elevi dintre școli și țări, relațiile cu persone din alte comunități entice,
lingvistice;
 incluziune socială;
 interculturalitate;
 coeziune socială;
 creșterea gradului de sensibilizare a opiniei publice față de teme precum: sărăcia,
discriminarea, excluziunea socială;
 incluziunea activă a persoanelor cu handicap.

Riscuri ale pedagogiei diversității:

 nevoi tot mai diverse de învățare și dezvoltare ale elevilor  unele școli sunt mai
reticente și obligă elevii să se adapteze unui anumit model școlar și nu se adaptează ea la
cerințele copiilor (unii copii se simt exclusi,marginalizați);
 necesită mult timp, iar schimbarea poate fi derutantă, întâmpinând prejudecăți din partea
familiei și a copiilor;
 măsuri administrative (lipsa banilor);
 implicarea politicului (țările dezvoltate preiau control).

Un alt neajuns al implementării educaţiei interculturale este faptul că, limitată la

formatul de materie opţională, abordarea sa riscă să rămână superficială. Mai mult decât atât,
limitarea sa la nivelul gimnazial poate însemna că intervenţia asupra formării personalităţii
elevului se realizează la un stadiu destul de întârziat, ceea ce poate îngreuna internalizarea
principiilor propovăduite de educaţia interculturală.
Lipsa de deschidere către reperele şi valorile alterităţii, lipsa unui veritabil
dialog intercultural, limitarea schimburilor interculturale la parade folclorice ale grupurilor etnice
şi culturale minoritare în faţa majorităţii, toate acestea conduc la un context care îngreunează din
start punerea în practică a principiilor educaţiei interculturale.

Toate aceste considerente conduc la o stare de fapt îngrijorătoare în ceea ce priveşte

aplicarea în practică a principiilor educaţiei interculturale în şcolile din România.
2.2 Realizați un profil de competență a cadrului didactic competent intercultural.
Şcoala are rolul de a forma indivizi adaptaţi şi adaptabili la mediul social propriu unui
cadru temporal şi spaţial delimitat. Educaţia este astfel, procesul prin care indivizii învaţă să
funcţioneze în mediul lor social, prin transmiterea normelor sociale şi a regulilor explicite sau
implicite ale culturii naţionale. În termeni sociologici, este vorba de procesul de socializare,
definit ca „un proces interactiv de comunicare, presupunând dubla considerare a dezvoltării
individuale şi a influenţelor sociale, respectiv modul personal de receptare şi interpretare a
mesajelor sociale şi dinamica variabilă a intensităţii şi a conţinutului influenţelor sociale”.
În cadrul şcolii, profesorul este conducătorul activităţii didactice care sedesfăşoară în
vederea atingerii obiectivelor si competenţelor, prevăzute în documentele școlare, dând sens şi
finalitate educativă tuturor componentelor implicate în procesul de învăţământ ( informaţii,
mijloace, variabile psihice, etc.). Un aspect esenţial în ceea ce priveşte profesia de cadru didactic
îl reprezintă competenţa profesională care include ansamblul de capacităţi cognitive, afective,
motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului,
conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure
realizarea competenţelor de către toţi elevii iar performanţele obţinute să se situeze aproape de
nivelul maxim al potenţialului intelectual al fiecăruia. Competenţa profesională a cadrului
didactic din învăţământ derivă din rolurile pe care acesta le îndeplineşte în cadrul şcolii. Practica
evidenţiază diversitatea rolurilor unui cadru didactic:
 expert al actului predare-învăţare: selecţionează, prelucrează din punct de vedere
didactic informaţiile pe care le va transmite, adaptându-le la nivelul de înţelegere al
clasei;
 agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor
pentru activitatea de învăţare;
 au o perspectivă adecvată asupra propriei identități culturale și etnice;
 au așteptări înalte și adecvate de la toți elevii, acompaniate de credința că toți
 elevii pot reuși;
 sunt dedicați pentru a promova egalizarea șanselor pentru toți elevii, convinși că
pot produce transformări în procesul de învățare al elevilor;
 dezvoltă o relație cu elevii lor, făra a-i percepe drept „ceilalți”, „cei diferiți”;-. oferă
un curriculum stimulativ academic;
 se concentrează pe crearea unui mediu de învățare interactiv și colaborativ;
 îi ajuta pe elevi să perceapă sarcinile de învatare ca având sens și fiind relevante;
 includ în curriculum contribuțiile și perspectivele diferitelor grupuri etnoculturale
care compun societatea;
 predau în mod explicit elementele culturale în școala și sunt preocupați să susțină
identitatea și mândria etnică a elevilor;
 încurajează membrii comunității pentru a avea un cuvânt de spus în procesul de
luare a deciziei;
 sunt implicați în comunitate și acțiunile sociale din afara clasei, focalizare pe
promovarea unei societăți umane si juste.

La acestea mai pot fi adăugate și alte trăsături și preocupari ale unui cadru didactic
deschis către diversitate, dintre care amintim câteva: percepții pozitive asupra comunității,
parinților și familiei, stimularea elevilor prin expectații adecvate, dezvoltarea unui mediu cultural
și de învațare adecvat, învățarea centrată pe elevi, instrucția mediată cultural, restructurarea
curriculară; alfabetizarea culturală; autoanaliza propriilor atitudini și credințe; luarea în
considerare a etnicității, a limbii, rasei, religiei, a nivelului economic, ca mijloace de reducere a
discontinuității dintre cultura pe care elevii o aduc la școală și cea a instituției educaționale și a
majorității; respectul pentru diversitate, motivarea tuturor celor care învata, crearea unui mediu
de învațare incluziv, sigur, suportiv, promovarea de practici didactice care traversează
disciplinele și culturile, a justiției și echității; utilizarea de metode activ-participative; dezvoltarea
încrederii și a respectului, familiarizarea cu diferite metodologii favorabile diversității,
dezvoltarea capacității de a oferi feedback relevant; abilitatea de a detecta prejudecățile în
materialele didactice, de a dezvolta acte de învațare care valorifică diferențele culturale, abilități
de management cross cultural al clasei de elevi, etc.
În concluzie, putem afirma că profesorul intercultural trebuie să dispună de competente
didactice și relaționare deschise adaptării și perfecționării continue, pentru a putea forma eficient
aceeași capacitate de adaptare la ceilalți, la mediu și elevilor. Sintetizând opiniile din literatura de
specilitate privind formarea profesorului pentru interculturalitate, A. Nedelcu (2008) desprinde
trasăturile comune ale acestor 101 programe, care vizează trei dimensiuni: cognitivă,
instrumentală și expresivă. Dacă dimensiunea cognitivă vizează cunoașterea drepturilor omului, a
instituțiilor implicate în promovarea lor, a rețelelor sociale, profesionale și de informare,
dimensiunea instrumental-metodologica presupune mai ales utilizarea metodelor didactice
adecvate promovării valorilor și atitudinilor specifice interculturalității. Aceasta dimensiune a
formarii cadrelor didactice trebuie urmarită în mod special deoarece ea furnizează adevăratele
”instumente de lucru” pentru dobândirea competențelor interculturale.
Dimensiunea expresivă (relațional-comportamentală) este una dintre cele mai ”sensibile”
dimensiuni a formării, deoarece pe de o parte, de aceasta dimensiune depind celelate două
dimensiuni, iar pe de alta parte, această dimensiune necesită mult timp pentru formare. De fapt
această dimensiune vizează ”mentalul” profesorilor, presupune investigarea propriilor valori,
concepții, prejudecăți privind elevii, școala, rolul de profesor/parinte etc. De asemenea
dimensiunea expresivă vizează și modul concret prin care transpunem în comportament
concepțiile privind diversitatea.
Urmărind aceste dimensiuni ale formării, profesorii vor putea deveni principalii agenți ai
diversității (parafrazînd afirmația lui M. Fullan - ” profesorii sunt agenții schimbării”) vom putea
crea cu adevărat un spațiu al ”întâlnirii cu celălalt”, al dialogului autentic, al învățării cu și prin
celălalt.
Profesorul intercultural trebuie să fie conștient că procesul de predare- învățare
nu este neutru din punct de vedere cultural, ci, din contră este un serios purtător de valori.
Orice program de formare trebuie să-i pregătească pe profesori pentru:
 a fi conștienți de natura diversă din punct de vedere cultural și etnic a societății în care
locuiesc; a fi capabili să-și recunoască propriile prejudecăți, să recunoască diferitele forme de
discriminare;
 a putea deveni agenți de schimbare în educație, în cadrul unei societăți pluraliste.

BIBLIOGRAFIE
Vlăsceanu, L., în Dicționar de sociologie, Editura Polirom, Iași, 1993, p. 555.
 Maria Stoica, Pedagogie și psihologie pentru examenele de definitivare și gradele
didactice, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2001