ASIGURAREA MARITIMĂ

Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă

din antichitate. Apariţia ei, ca primă formă de asigurare, este explicată prin legătura
strânsă intre comerţ si navigaţie maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile şi
vieţile omeneşti erau expuse riscurilor mării.
De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, proprietarii navelor au fost
aceiaşi cu proprietarii mărfurilor şi, ca urmare, exista o singură poliţă de asigurare,
care acoperea atât mărfurile, cât şi nava. Acest lucru era posibil pentru că interesul
aparţinea aceleiaşi persoane. Ulterior, s-a trecut la o specializare determinată,
preponderent, de evoluţia comerţului, apărând o diferenţiere între persoanele
interesate în proprietatea asupra mărfurilor şi a navelor şi, deci, două forme de
asigurare, două tipuri de contracte de asigurare:
 asigurarea navelor - CASCO;
 asigurarea mărfurilor - CARGO.
Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurării de bunuri, protejează navele
maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţiile folosite în porturi, precum
şi incărcăturile acestora, contra unui complex de riscuri.
Riscurile maritime au ca obiect anumite daune, a căror probabilitate este,
mai mult sau mai puţin, cunoscută dar, în nici un caz, nu se apropie de certitudine.
Scopul asigurării maritime constă în asigurarea contra acelor evenimente
care se pot produce şi nu contra evenimentelor care trebuie să se producă. Din
această cauză, în literatura de specialitate şi în practica internaţională a asigurărilor,
întâlnim, frecvent, două mari categorii de riscuri:
1. riscuri asigurabile;
2. riscuri excluse.

1. Din categoria riscurilor asigurabile fac parte:

1.a. riscurile obişnuite sau generale;
1.b. riscurile speciale.
1.a. Din grupa riscurilor obişnuite, asociate transportului pe apă, fac parte
aşa-numitele riscuri ale mării. Prin acestea se înţelege orice accident sau
întâmplare fortuita, survenita în timpul transportului maritim, indiferent dacă ele
sunt sau nu rezultatul direct al acţiunilor vânturilor, valurilor.
Cele mai importante riscuri ale mării sunt:
- furtuna - care poate provoca: scufundarea navei sau avarierea bunurilor
transportate prin pătrunderea apei în hambarele navei;
- naufragiul - scufundarea navei din diferite cauze;
- eşuarea - punerea pe uscat a navei, împotmolirea ei pe fundul mării;
 - coliziunea - ciocnirea a două nave între ele;
- abordajul - ciocnirea navei cu orice alt obiect fix sau plutitor;
- aruncarea unei părţi din încărcătură peste bord, în cazul avariei comune;
- furtul;
- jaful;
- capturarea şi sechestrarea de către duşmani etc.

1.b. Riscurile speciale se datorează unor cauze deosebite şi se asigură

separat, la cererea expresă a asiguratului, contra unor prime speciale de asigurare.
Din această categorie fac parte riscurile determinate de proprietăţile intriseci ale
mărfurilor, cum sunt: scurgerea lichidelor, spargerea materialelor casante,
încingerea cerealelor etc.
Tot din categoria riscurilor speciale fac parte şi riscurile de război, inclusiv
războiul civil, precum şi riscurile de grevă, răscoale, mişcări civile.
În grupa riscurilor de război intră: capturarea mărfii, blocada, sechestrul,
prohibirea comerţului, represaliile etc.
Riscurile de grevă se referă la posibilitatea distrugerii sau avarierii
mărfurilor de către grevişti.

2. Riscurile excluse sunt acele riscuri pentru care societatea de asigurare nu

poartă nici o răspundere în cazul în care ele ar interveni în timpul unui transport de
mărfuri asigurat.
Evaporarea lichidelor, uscarea cerealelor, moartea naturală a vietăţilor, sunt
evenimente inevitabile, specifice naturii obiectului asigurat. Tocmai din această
cauză ele nu fac obiectul acoperirii prin asigurare. De asemenea, nu se acordă
despăgubiri pentru pagubele datorate: întârzierii sosirii mărfurilor la destinţie,
lipsei unui ambalaj corespunzător, majorii taxelor vamale în ţara importatoare etc.

AVARIILE ŞI CLASIFICAREA LOR

În practica internaţională a asigurărilor maritime, prezenţa interesului
asigurabil este rezultatul direct al existenţei schimbului de mărfuri şi al
complexului de împrejurări ce pot provoca avarierea bunurilor asigurate.
Avariile, în functie de natura obiectului asigurat, de intensitatea acţiunii
riscurilor asigurate şi de interesele pe care le afectează, avariile, pot fi: totale (total
loss), parţiale sau particulare (particular loss), comune (general average loss).

1. Prin avarie totală se înţelege pierderea completă a bunului asigurat sau

vătămarea integrităţii fizico-chimice a acestuia, până la încetarea de a mai face
parte din genul de bunuri de care aparţine.
 Orice avarie totală este prezumată a fi pricinuită de un risc al mării, în afara
de cazul în care se poate stabili cu exactitate că nava, împreună cu încarcatura de la
bord, s-a pierdut într-un act de război.
Avaria totală poate fi:
1.a. avarie totală reală - presupune una din următoarele împrejurări:
- distrugerea fizică totală a bunului asigurat prin incendiu, inundare;
- pierderea totală a proprietăţilor fizico-chimice ale bunurilor asigurate
(inundarea hambarelor, a încărcăturii de ciment, etc.).
- confiscarea bunurilor de către inamic.
1.b. avarie totală prezumată - atunci când pierderea bunului asigurat este
inevitabilă sau costul salvării, recondiţionării şi reexpedierii ar depăşi valoarea
bunului la destinaţie, astfel încât este abandonat. Abandonul trebuie notificat
asigurătorului în mod clar şi necondiţionat.

2. Prin avarie parţială (particulară) se înţelege orice daună parţială suferită

de bunul asigurat în mod întâmplător, fortuit, din cauza unui risc asigurat.
Pot suferi avarii parţiale atât mărfurile, cât şi mijloacele de transport şi
navlul (preţul transportului).
Avaria particulară la mărfuri poate lua forma:unei avarii materiale, a unei
lipse, a unei vânzări în timpul călătoriei sau la destinaţie, a unor cheltuieli de
recondiţionare sau reparare, etc.
Avariile particulare ale navlului se referă numai la navlul plătit la destinaţie, nu şi
la navlul plătit anticipat, care se include în preţul mărfii.

3. Avaria comună
“Regulile York – Anvers” stabilesc că avem de-a face cu o avarie comună
atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi rezonabil, se face un sacrificiu, o
cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie
bunurile angajate într-o expediţie maritimă.
Aruncarea intenţionată, din ordinul comandantului, a unei părţi din
încărcătură, peste bordul navei, în scopul readucerii navei în starea de plutire sau
inundarea cu apă a unui hambar, în scopul salvării restului încărcăturii, etc., sunt
sacrificii care ţin de avaria comună. Rezultă că avaria comună este o avarie
particulară petrecută în anumite condiţii.
În timp ce avaria particulară se datorează unor cauze accidentale şi priveşte
exclusiv pe proprietarul bunului, avaria comună este rezultatul unui act intenţionat,
voluntar, întreprins într-un moment de primejdie gravă pentru întrega expediţie, în
scopul salvării acesteia şi îi priveşte pe toţi cei interesaţi în expediţia maritimă
(armatori şi comercianţi). Pierderile rezultate din avaria comună se împart
proporţional între ei, indiferent dacă bunurile au fost asigurate sau nu.
 Pentru ca sacrificiul (cheltuielile) făcut în timpul transportului să fie
recunoscut ca act de avarie comercială, este necesar ca:
- primejdia, care impune măsura excepţională, să fie comună (să
ameninţe atât nava, cât şi încărcătura);
- preimejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun;
- cheltuielile făcute să aibă un caracter excepţional, adică să se detaşeze
distinct de cheltuielile normale făcute de armator în cadrul obligaţiilor
contractuale;
- sacrificiul (cheltuielile) făcute să fie rezonabil şi totodată, rezultatul
unui act intenţionat pentru salvarea proprietăţii comune.

Condiţii de asigurare a mărfurilor

Condiţiile de asigurare a mărfurilor, cele mai răspândite, care au devenit
tradiţionale în practica asigurărilor pe plan mondial, sunt condiţiile: fără
răspundere pentru avaria particulară (FPA) - acoperă numai daunele rezultate din
pierderea totală a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, precum şi daunele
de avarie particulară; cu răspundere pentru avaria particulară (WPA) - acoperă
daunele rezultate din avaria totală sau parţială a întregii încărcături sau a unei părţi
a acesteia, pricinuită de anumite riscuri, specificate în mod expres în poliţa de
asigurare (incendii, trăznet, furtună, explozii, naufragiu, etc.).
Cu timpul, ascuţirea concurenţei pe piaţa asigurărilor maritime şi insistenţele
comercianţilor, care solicitau un mod de protecţie mai larg, mai cuprinzător, au dus
la practicarea condiţiei “toate riscurile” (all risks - AR). În fapt, această condiţie
acoperă, indiferent de amploarea lor, daunele rezultând din avaria totală sau
particulară a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, care a avut loc din orice
cauză, cu excepţiariscurilor special enumerate în poliţa de asigurare.
Aceste condiţii au fost perfecţionate de-a lungul timpului, astfel încât să
răspundă mai bine interesului asiguraţilor. În această formă, ele s-au practicat până
în anul 1982, când Institutul Asigurărilor de la Londra a elaborat noi condiţii de
asigurare, adoptate şi puse în aplicare şi în alte ţări, printre care şi România.
În prezent, mărfurile care fac obiectul transportului pe mare, sunt asigurate
în una din următoarele trei condiţii principale: A, B, C.
Principalele deosebiri ale acestora, faţă de condiţiile folosite în trecut,
constau nu numai în denumirea diferită ci, mai ales, în delimitarea mai precisă şi
mai clară a sferelor de acoperire.
Condiţia de asigurare A este condiţia cea mai cuprinzătoare. În baza ei sunt
acoperite toate riscurile de pierdere şi avariere a bunului asigurat, cu exceptia unor
excluderi. Aceste excluderi sunt comune tuturor celor trei condiţii şi sunt formate
din trei grupe de riscuri excluse:
 1. pierderea, avarierea şi cheltuielile rezultând din sau provocate de:
- comportarea necorespunzătoare, voită a asiguratului;
- pierderea uzuală din greutate (volum) sau uzura normală a bunului
asigurat;
- ambalarea şi pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului
asigurat;
- viciul propriu sau natura bunului asigurat;
- întârzierea directă, chiar dacă se datorează unui risc asigurat;
- insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către
proprietari, armatori, navlositori (operatorii navei)
- utilizarea oricărei arme de război care foloseşte fisiunea sau fuziunea
nucleară sau altă forţă sau obiect radioactiv;
- contaminarea radioactivă;
- starea de nenavigabilitate a navei (dacă asiguraţii au cunoştinţă).
Pentru această categorie de riscuri nu există acoperire prin asigurare
suplimentară.

2. riscurile de război sau conflicte militare;

3. riscurile de grevă sau conflicte sociale.
Aceste ultime două categorii de riscuri pot fi acoperite prin asigurare
suplimentară.

Condiţia de asigurare B este condiţia prin care sunt acoperite, cu excepţia

excluderilor enumerate, pierderea sau avarierea bunului asigurat, cauzate
- incendii sau explozii;
- eşuarea, răsturnarea sau scufundarea navei;
- coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior, altul decât apa;
- descărcarea mărfurilor într-un port de refugiu;
- cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăznet;
- sacrificiul în avaria comună;
- aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;
- intrarea apei în nava;
- dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării
sau descărcării de pe navă.

Condiţia de asigurare C are o sferă de acoperire mai îngustă decât condiţia

B şi acoperă riscurile cauzate de:
- incendiu sau explozie;
- eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
- coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decât apa;
 - descărcarea navei într-un port de refugiu;
- sacrificiul în avaria comună;
- aruncarea peste bord.

PRIMA DE ASIGURARE
Prima de asigurare depinde de specificul mărfurilor, de varietatea riscurilor,
de frecvenţa acţiuni lor şi de daunele posibile pe care aceste riscuri le-ar genera.
La stabilirea primei de asigurare societăţile de asigurare se bazează pe
analiza următorilor factori: sfera de cuprindere a asigurării; valoarea asigurabilă;
suma asigurată; natura mărfurilor şi ambalarea lor; felul expediţiei, specificul ei;
statistica daunelor anterioare; conjunctura pieţei internaţionale; etc.
Sfera de cuprindere a asigurării este reflectată prin condiţiile de asigurare:
A, B şi C, iar cea mai scumpă este condiţia A, care este şi cea mai cuprinzătoare.
Cotele tarifare sunt stabilite în procente, care se aplică la suma asigurată, iar în
funcţie de anumite clauze se aplică majorări sau reduceri.
Suma asigurată poate fi formată din:
- valoarea bunului potrivit facturii şi, în lipsa acesteia, valoarea de
piaţă a bunului la locul de expediere, în momentul încheierii contractului;
- costul transportului, al asigurării şi alte costuri legate de transportul
bunurilor şi necuprinse în valoarea facturii;
- cheltuielile şi taxele vamale;
- supraasigurarea de 10 % din valoarea bunului pentru acoperirea acelor
cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Durata asigurării :
În contractele de asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim nu
există o limită de timp bine precizată ca durată a asigurării, ci se aplică principiul
duratei transportului de la depozit la depozit. Acest lucru presupune că mărfurile
sunt asigurate din momentul în care au părăsit depozitul din localitatea de expediţie
menţionată în contract şi continuă pe toată durata transportului, inclusiv a
transbordărilor, până când au fost descărcate de pe navă în portul de destinaţie.
De asemenea, asigurarea continuă în cursul obişnuit al transportului, al
întârzierii, care este în afara controlului asiguratului, al devierii, al descărcării
forţate, al reexpedierii în cursul schimbării voiajului, intervenite din exercitarea
unui drept acordat armatorilor sau navlositorilor în cadrul contractului de navlosire.
Răspunderea asiguratorului începe în momentul în care bunul asigurat
părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare şi încetează în una din
situaţiile de mai jos:
- când bunul asigurat este livrat la depozitul destinatarului;
- când bunul asigurat este livrat la alt depozit, pe care asiguratul se decide să-l
folosească pentru depozitare;
 - când contractul de transport se termină în alt port decât destinaţia indicată în
contractul de asigurare sau transportul se termină în alt fel, înainte de
livrarea bunului la depozitul destinatarului;
- la expirarea a 60 de zile de la terminarea descărcării bunului de pe mijlocul
de transport maritim în portul final, intermediar sau de refugiu.
Principiul existenţei acoperirii prin asigurare pe tot parcursul transportului
este justificată de faptul că, de regulă, vânzătorul predă marfa spre expediere
transportatorului, care se îngrijeşte de manipulările, transbordările şi eventualele
reexpedieri, astfel încât, în toată perioada, proprietarii mărfii să aibă siguranţa
continuităţii asigurării.
Pe acelaşi principiu este acoperit şi eventualul voiaj de deviere în caz de
forţă majoră şi descărcare forţată într-un alt loc, pe parcurs, până la destinaţie.
Locul asigurarii (la asigurarea de transport) este oriunde se află bunul
asigurat în timpul perioadei de asigurare (transport).
Asiguratul are obligaţia să-l anunţe pe asigurator ori de câte ori intervin
elemente noi, necunoscute în momentul încheierii contractului, cum ar fi:
schimbarea rutei; schimbarea locului de transbordare; schimbarea locului de
destinaţie; încărcarea unor mărfuri pe puntea navei în loc de hambare, etc.
Dacă asiguratul ascunde asiguratorului o serie de elemente, pe care, dacă
acesta le-ar fi cunoscut, nu ar fi acceptat primirea în asigurare a mărfurilor,
contractul este lovit de nulitate.

Despăgubirea
Pentru compensarea pagubelor, asiguratorul plăteşte o despăgubire care
însumează atât prejudiciul direct cauzat prin avarierea sau distrugerea bunurilor,
cât şi cheltuielile, judicios făcute, pentru salvarea bunurilor, păstrarea resturilor
rămase după eveniment şi cheltuielile făcute în vederea recondiţionării bunului
asigurat.
Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor distruse
parţial;
- volumul cheltuielilor făcute pentru salvarea bunurilor şi păstrarea celor
rămase, din care se scad:
- valoarea recuperărilor care mai pot fi valorificate,
- franşiza - potrivit condiţiilor de asigurare.
Asigurarea mărfurilor în timpul transportului se încheie pe principiul
proporţionalităţii. Pentru acordarea despăgubirilor, asiguratorul desemnează un
reprezentant, care va fi denumit comisar de avarie, ce va constata şi va stabili
valoarea daunei şi va lua toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei.
 Comisarul de avarie va întocmi un raport de expertiză, denumit certificat de
avarie, în care sunt descrise atât detaliile transportului, cât şi cauza şi mărimea
daunei.

În funcţie de interesul promovat, poliţele de asigurare maritimă pot fi

grupate în:
Poliţe pentru asigurarea navelor:
- poliţe de călătorie (voyage policy) - prin care se asigură nava pentru o
călătoriedin portul de expediere pana in portul de destinatie;
- poliţe temporale (pe timp) – time policy - prin care nava este asigurată pe o
perioadă de timp, indiferent de numărul călătorilor;
- poliţe mixte (mixid policy) - prin care nava se asigură pe o călătorie şi
continuă să rămână asigurată o perioadă de timp după sosirea ei la destinaţie,
- poliţe portuare (building risks policy) - prin care se acoperă riscurile
specifice staţionării navei în porturi şi în perioada de construcţie în şantierele
navale;

Poliţe pentru asigurarea mărfurilor:

- poliţe individuale - prin care se acoperă riscurile unei expediţii delimitate în
spatiu şi timp, cele mai răspândite fiind poliţele de voiaj,
- poliţe generale - prin care se asigură toate mărfurile sau anumite mărfuri
importate sau exportate de un agent economic într-o perioadă de timp.
Acestea constituie, pentru asigurat, un abonament de asigurare, putând fi
emise ca:
- poliţe flotante (floating policy) - pentru o valoare asigurabilă,
- contracte de abonament (open cover) - cu valabilitate anuală sau chiar
mai mare,
- poliţe globale (block policy) - prin care se acoperă expediţiile la
purtător, fiind folosite pentru expediţii poştale;

Poliţele pentru asigurarea navlului (freigth policy)

Poliţele de reasigurare

După modul de evaluare a mărfurilor, poliţele CARGO pot fi:

 evaluate - unde obiectul asigurat este evaluat la o suma precisă;
 neevaluate - unde evaluarea se face după ajungerea mărfurilor la destinaţie
sau după producerea evenimentului asigurat.
 ASIGURAREA DE PROTECŢIE ŞI INDEMNIZARE

Constituie o asigurare reciprocă a răspunderii armatorilor, distinctă faţă de

asigurările maritime CASCO şi asigurările CARGO.
Această asigurare are ca scop angajarea răspunderii armatorilor, care trebuie
să dezdăuneze terţii păgubiţi sau vătămaţi, sau să suporte eventualele amenzi,
penalităţi, taxe, după caz.
Această formă de asigurare nu implică societăţile de asigurare, fiind o
asigurare reciprocă a răspunderii armatorilor care se realizează prin intermediari,
cluburi de protecţie şi indemnizare (P&I).
Asigurarea de protecţie şi indemnizare constituie o formă complementară a
asigurării maritime contractuale, prin care armatorii se asigură reciproc, pentru a
putea acoperi acele daune posibile lăsate de asiguratorii contractuali pe riscul
propriu al asiguraţilor, respectiv al armatorilor.
Riscurile legate de răspunderea armatorului fac parte din protecţie, iar cele
rezultate din exploatarea navei fac parte din indemnizare.
Asigurarea de protecţie şi indemnizaţie a apărut în Anglia, sub forma unor
asociaţii sau cluburi, datorită faptului că asiguratorii îşi limitau răspunderea, prin
contractul de asigurare maritimă, la 3/4 din dauna produsă de nava asigurată altei
nave prin coliziune, restul de 25 % rămânând neacoperit (în sarcina asiguratului).
Prin asigurarea iniţiată de cluburile de protecţie şi indemnizaţie se
despăgubeau daunele suferite de membrii cluburilor şi neacoperite prin contractul
de asigurare maritimă. Această compensare se realiza pe o bază colectivă.
Cu timpul, sfera ei a fost extinsă şi la alte riscuri, care antrenau răspunderea
armatorului faţă de echipaj, muncitorii portuari, instalaţiile portuare, obligatiile
acestora derivând din răspunderea faţă de terţi, de instituţii, de autorităţi (amenzi
aplicate de autorităţile vamale, sanitare, de frontieră).
O perioadă de timp, fondurile constituite în cadrul acestor asociaţii au fost
administrate distinct, în funcţie de riscurile asigurate (protecţie sau indemnizare),
ulterior fiind reunite.
Această asigurare se practică pe scară tot mai largă în diverse ţări ale lumii:
Marea Britanie, SUA, Norvegia, Suedia. Numai în Marea Britanie funcţionează
peste 70 de cluburi. Cluburile engleze, prin structura lor, au caracter internaţional,
în timp ce în alte ţări cluburile au caracter naţional.
Asigurările P&I au anumite caracteristici prin care se disting de asigurările
contractuale, şi anume:
 protecţia de risc are un caracter mutual, datorită faptului că membrii clubului
au, în acelaşi timp, dubla calitate de asiguraţi şi asiguratori;
  asigurarea are drept scop protecţia activă şi reală a membrilor clubului prin
indemnizarea, despăgubirea acestora în cazul pagubelor suferite, ca urmare a
angajării răspunderii faţă de terţi;
 contribuţia membrilor la constituirea fondului de asigurare al clubului P&I
este fixată anual şi revizuită la finele anului, în funcţie de situaţia reală
înregistrată (evaluarea daunelor plătite);
 principiul de organizare şi funcţionare a cluburilor P&I îl constituie
mutualitatea, dar în conditiile în care activitatea acestora nu are la bază
criteriul profit realizat în baza ecuaţiei:
cotizaţii + venitul din invesţitii = daune şi cheltuieli de investiţii;
 cluburile P&I promovează o politică comercială flexibilă şi operativă, în
sensul că preia răspunderea în sarcina membrilor săi, pe măsura apariţiei ei
realizându-se o protecţie continuă a armatorilor;
 cluburile P&I nu emit poliţe de asigurare, calitatea de asigurat decurgând din
calitatea de membru;
 protecţia prin cluburile P&I acoperă riscurile care nu pot fi şi nu sunt
acoperite prin asigurarea maritimă contractuală;
 membrii cluburilor P&I reprezintă un colectiv de armatori independenţi sau
de societăţi care au aceleaşi interese.
Asigurarea prin cluburile de P&I are, în principiu, funcţia de preluare a
rãspunderii armatorilor, într-un context de reciprocitate.
Dupã caz, la cererea cluburilor, se pot lua mãsuri pentru a preîntâmpina
arestarea navelor asigurate, se pot pot procura sau emite scrisori de garanţii
bancare.

Intrebari de control
1.Riscurile asigurate prin contractul de asigurare maritima
2.Avariile şi clasificarea lor.
3.Ce cuprind regulile York Anvers.
4.Ce conditii trebuie sa indeplineasca sacrificiul făcut în timpul transportului
pentru a fi recunoscut ca act de avarie comercială
5.Condiţii de asigurare a mărfurilor care fac obiectul transportului.
6.Care sunt cele trei grupe de riscuri excluse conform condiţiilor de
asigurare a mărfurilor în timpul transportului (A, B, C).
7.Care este conditia de asigurare a marfurilor pe timpul transportului cu cea
mai mica sfrera de cuprindere; care sunt riscurile acoperite?
8.Cum se stabileste suma asigurata intr-un contract de asigurare maritima?
9.Suma asigurata, locul asigurarii,durata asigurarii in contractele de
asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim.
 10.Raspunderea asiguratului, despagubirea in contractele de asigurare a
mărfurilor pe timpul transportului maritim
11.Care sunt caracteristicile asigurării de protecţie şi îndemnizare?
12.Poliţe de asigurare maritimă.