CURS DIETETICA

Metabolismul glucidic
Glucidele
sunt compuşi polihidroxicarbonilici şi derivaţii lor.
• Rolul:
1. Energetic- furnizează 50-70% din energia totală care se produce în organism
2. Structural – sunt elemente constitutive ale membranelor biologice
3. Intră în componenmţa AN şi a Co (NAD, FAD, HSCoA)
4. De sprijin- formează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv (condroitinsulfaţii)

5. Anticoagulant - heparina

6. Funcţie hidroosmotică şi ionoreglatoare (datorită hidrofilităţii înalte şi sarcinii negative

heteropolizaharidele acide reţin apa şi cationii)
7. Funcţie protectoare, mecanică (heteropolizaharide)

Clasificare:
• După comportarea la hidroliză se clasifică în:
–oze - monozaharide
- ozide - oligozaharide şi polizaharide
- Monozaharidele:
a. după grupele funcţionale: aldoze şi cetoze
b. după numărul atomilor de carbon se impart în:
trioze (3C), tetroze (4 C), pentoze (5 C), hexoze (6 C)
Oligozaharidele
de la 2 pînă la 10 resturi de monozaharide: di- , tri- , tetrazaharide
Polizaharidele
mai mult de 10 resturi de monozaharide:
- homopolizaharide - formate din monomeri identici
- heteropolizaharide- diferiţi monomeri- (a. hialuronic, heparansulfaţii, keratansulfaţii)

MONOZAHARIDELE
• din punct de vedere chimic prezintă aldehido-sau cetoalcooli polivalenţi.
Proprietăţi:
 1. Substanţe incolore, solide
2. Uşor solubile în apă, greu solubile în alcool, insolubile în eter şi cloroform
3. Cristalizează sub formă de cristale albe
4. Gust dulce
5. Sunt substanţe optic active, datorită existenţei în molecula sa a atomilor de carbon asimetrici
• Toate monozaharidele (exepţie–dihidroxiacetona) conţin în moleculă atomi de carbon
asimetrici – pot prezenta mai mulţi stereoizomeri.
n
• N=2
• N-nr. izomerilor; n- nr. atomilor de C

Dizaharidele
• Maltoza – 2 mol. de α glucopiranoze - leg. 1,4 glicozidică
• Zaharoza – α glucopiranoză+β fructofuranoză – leg. α 1- β2 glicozidică
• Lactoza – βgalactopiranoză + α glucopiranoză

POLIZAHARIDELE
• Homopolizaharidele: amidonul, glicogenul, celuloza -conţin unităţi monozaharidice repetetive
• Amidonul- de origine vegetală,reprezintă rezerva glucidică principală. E constituit din 2
componente:
- amiloza (20%) – resturi de Gl, legate prin leg 1,4 glicozidice
- amilopectina (80%) – resturile de Gl se leagă prin leg. 1,6 glicozidice

- Amiloza:

1. Masa molec a amilozei este de la mii la jumătate de mln.

2. Formează micelii hidratate care dau cu iodul o coloraţie albastră
3. Configuraţia spaţială- α helix, pasul cuprinde 4-5 resturi de glicozil

- Amilopectina:
1. Mm –este de ordinul zecilor şi sutelor de mln
2. Formează sol. coloidale care dau cu iodul o coloraţie roşie
3. Prezintă ramificări. Punctele de ramificări apar după 16 radicali de Gl în lanţul exterior şi după
10 radicali de Gl – în cel interior
Glicogenul
• de origine animală
• reprezintă forma de depozitare a Gl în organismul uman
• localizat în ţesutul muscular şi ficat
• după structură se aseamănă cu amilopectina, dar are un grad de ramificare mai mare –
ramificaţiile exterioare –apar după 6-7 resturi de Gl; iar cele interioare – după 3-5 unităţi de Gl
• În apă formează sol. coloidale, care cu iodul dau o coloraţie brun roşcată
• Mm – este de ordinul mln

Celuloza
• polizaharid structural în lumea vegetală.

• este alcătuit din resturi de  glucoză, unite prin legături -1,4-glicozidice

Digestia glucidelor

• Începe în cavitatea bucală sub acţiunea α amilazei salivare, care scindează leg. α 1,4
glicozidice din amidon (până la dextrine)
• Continuă în duoden sub acţiunea amilazei pancreatice – (leg. 1,4 glicozidice), care scindează
dextrinele până la maltoză .
• Leg α 1,6 glicozidice sunt scindate sub acţiunea amilo-; oligo 1,6 glicozidaze
• Dizahaharidele se scindează sub acţiunea maltazei; lactazei, zaharazei (se sintetizează în
enterocite)
• Celuloza nu se scindează în TGI al omului deoarece lipsesc enzimele β 1,4 glicozidazele
• în TGI polizaharidele sunt scindate până la monozaharide

Patologiile medicale:
• Malabsorbţia glucidelor cauzată de deficienţele dizaharidazelor de la nivelul marginii de perie
a enterocitelor; cel mai frecvent fiind deficitul ereditar al lactazei, manifestat prin intoleranţă
la lactoză şi la nou-născuţi prin diaree în urma ingestiei de lapte.
• Malabsorbţia congenitală a glucozei şi galactozei exprimată prin diaree severă, care poate
cauza moartea prin deshidratare. Patologie cauzată de deficitul co-transportatorului glucoză-
Na+.

Metabolismul Glicogenului
 • Glicogenul – forma de depozitare a exesului de glucide, la care se face apel în faza catabolică
a metabolismului.
• Depozitele de glicogen se găsesc în muşchi (1% din greutate) şi în ficat (6%) din greutate.
Ficatul utilizează glicogenul în scopul menţinerii glicemiei; iar muşchiul îşi satisface
necesităţile proprii de Gl.
• În perioadele interprandiale glicogenul depozitat în muşchi şi ficat este utilizat pentru
obţinerea glucozei.
• 12-20 ore de inaniţie- reduc considerabil conţinutul glicogenului în ficat; iar activitatea
musculară intensă – îl reduc în muşchi
• Sinteza de glicogen – glicogenogeneza
• Degradarea (scindarea) glicogenului – glicogenoliză

Reglarea glicogenezei
• Insulina activează enzima glicogen-sintaza, astfel are loc activarea sintezei glicogenului;
• glucagonul, adrenalina au efect invers asupra acestei enzime.

GLICOLIZA GLUCONEOGENEZA

GLUCONEOGENEZA
• Sinteza Gl din produşi neglucidici:

1. Din piruvat

2. Lactat

3. AA

4. Glicerol

5. OA
Are loc în condiţiile de:
1. Epuizare a rezervelor de glicogen hepatic
2. În inaniţie
3. În cazul unui regim bogat în lipide şi proteine dar sărac în glucide
4. În efort prelungit
Localizat: ficat; cortexul renal (rinichiul asigură numai 20% din totalul de Gl produsă)

Reglarea glicolizei şi gluconeogenezei

• Glicoliza:
 1. Hexokinaza/ glucokinaza (1)
2. Fosfofructokinaza (3)
3. Piruvatkinaza (10)
• Gluconeogeneza:
1. Piruvatcarboxilaza şi PEPcarboxikinaza
2. Fructozo -1,6- difosfataza
3. Gl 6 fosfataza

Influenţa insulinei asupra metabolismului glucidic

• măreşte permeabilitatea membranelor celulare pentru Gl, astfel are loc transportul
glucozei în celule;
• activează sinteza glicogenului (la nivelul glicogen-sintazei) şi inhibă mobilizarea
glicogenului (prin conversia enzimei glicogen-fosforilaza la formă ei neactivă);
• activează enzimele-cheie ale glicolizei şi le inhibă pe cele ale gluconeogenezei.
• Activează E şuntului pentozofosfat

Influenţa insulinei asupra metabolismului lipidic

• Activează lipogeneza
• Inhibă lipoliza (triglicerid lipaza tisulară)
• Activează lipoproteinlipaza

Influenţa insulinei asupra metabolismului proteic

• Facilitează utilizarea AA exogeni în muşchi şi ficat
• Activează sinteza proteinelor şi inhibă proteoliza
• Măreşte expresia genică

Adrenalina
• sporeşte glicemia prin activarea mobilzării glicogenului - favorizeză glicogenoliza şi
blocheză absorbţia glucozei.
• Glucoza obţinută din glicogen iese din celulă în sînge, mărind glicemia.

Cortizolul
• facilitează gluconeogeneza - prin inducţia E reglatoare ale gluconeogenezei în ficat.
 • La nivelul ţesuturilor periferice cortizolul are acţiune catabolică (sporeşte lipoliza în
ţesutul adipos şi scindarea proteinelor), astfel furnizînd substrate (glicerol, aminoacizi)
pentru gluconeogeneza hepatică.

− glucagonul amplifică glicogenoliza şi gluconeogeneza;

− somatotropina inhibă absorbţia glucozei;

DIABETUL ZAHARAT
Definiţie

Diabetul zaharat este un sindrom metabolic caracterizat prin hiperglicemie cronică determinată de
scăderea absolută sau relativă (insulinorezistenţă) a secreţiei de insulină .
În paralel cu tulburările metabolismului glucidic apar şi perturbări ale metabolismului protidic, lipidic
şi hidroelectrolitic.

Proteinele
Proteine-generalitati
• Proteinele sunt substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau complexe
de aminoacizi;
• ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de peste 50% din greutatea
uscată.
• Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvenţa acestora este codificată de
către o genă.
• Fiecare proteină are secvenţa ei unică de aminoacizi, determinată de secvenţa nucleotidică a
genei.
• Cuvântul proteina provine din limba greaca proteinus care înseamna primul.
• Proteinele intra în componenta tuturor celulelor,
• iau parte la formarea unor fermenti
• intervin în desfasurarea tuturor proceselor vitale în organism: intra în structura multor
hormoni; participa la formarea anticorpilor cu rolul de aparatori ai organismului împotriva
microbilor si toxinelor acestora;
• intra în combinatii chimice cu substante chimice toxice, transformându-le în substante
netoxice

• îndeplinesc functia de transportatori formând diferite complexe (proteino-lipidic, proteino-

glucidic, proteino-mineral, proteino-vitaminic, proteino-hidric si cu unele medicamente);
 • participa la mentinerea echilibrului osmotic, la repartizarea apei si a substantelor dizolvate în
ea în diferitele parti ale organismului;
• pot fi arse în organism cu scop energetic, 1 g de proteine eliberând 4 kcalorii.

Componenta proteinelor
• În componenta proteinelor intra aminoacizi.
• Din cei 20 de aminoacizi cunoscuti 8 sunt considerati esentiali, întrucât nu pot fi sintetizati în
organismul omului si trebuie adusi zilnic cu alimentele.
• Acestia sunt valina, lizina, leucina, izoleucina, metionina, triptofanul, treonina,
fenilalanina.
• Pentru copiii sub 1 an histidina este aminoacid esential.
• Ceilalti au fost numiti neesentiali întrucât pot fi sintetizati în organism din alte substante.
• Pentru sinteza proteinelor organismului este nevoie de aminoacizi esentiali si neesentiali în
anumite proportii.

Proteinele alimentare - se împart în 3 categorii:

• I - proteinele din ou, carne, lapte, peste. Ele contin toti aminoacizii esentiali în proportii
optime pentru sinteza proteinelor organismului, mentin echilibrul proteic în organism;
• II - proteinele din legume uscate, cereale. Acestea contin toti aminoacizii esentiali, dar nu în
proportii suficiente pentru sinteza proteinelor omului;
• III - gelatina din oase, tendoane, cartilagii, zeina din porumb. în structura proteinelor
porumbului lipsesc mai multi aminoacizi, si cei prezentati sunt în raporturi dezechilibrate si au
valoarea biologica scazuta. Valoarea lor biologica poate fi marita prin asocierea cu proteine de
calitate superioara.

Lipsa proteinelor în alimentatie – efecte:

• stari de denutritie cronica, diferite boli (hepatoza, pelagra s.a.),
• epuizarea celulelor nervoase,
• diminuarea cresterii la copii,
• scaderea sintezei hormonilor suprarenalelor, hipofizei, tiroidei, pancreasului, glandelor
sexuale,
• diminuarea masei corpului,
• anemie, leucopenie,
• polihipovitaminoza,
• dereglari ale metabolismului mineral (osteoporoza); pielea devine uscata, unghiile - fragile,
cade parul.
 • Este daunator pentru organism si surplusul de proteine: supraîncarcarea organismului cu
produsele metabolismului proteic, cu intensificarea proceselor de putrefactie în intestine, cu
supraîncarcarea ficatului si rinichilor.
Sunt bogate în proteine:
• carnea (20%),
• pestele (18%),
• ouale (12,7%),
• brânza de vaci (18%),
• cascavalul (30%),
• soia (35%),
• fasolea (21%),
• nucile (18%),
• pâinea (8%),
• pastele fainoase (11%).

Alimentatia sanatoasa recomanda:

• ingerarea în 24 ore a 1 g de proteine la 1 kg de
greutate corporala. Asadar, o persoana cu masa corpului de 70 kg are nevoie zilnic de 70 g
de proteine.
• Aportul minim de proteine nu trebuie totusi sa fie mai mic de 40 g zilnic. O cantitate de
proteine sub acest indice are drept consecinta faptul ca organismul îsi consuma proteinele
tesuturilor.
• În unele situatii organismul necesita cantitati crescute de proteine. în perioada de crestere,
copiii au nevoie de 2 g la kg, femeile în perioada sarcinii - de l,5g/kg/corp, iar când alapteaza
- de 2g/kg/ corp.
• Valoarea energetica a proteinelor trebuie sa constituie 10-15 % din totalul de calorii pe care îl
contine ratia alimentara.
• Exista conceptii diferite despre normele fiziologice ale organismului în proteine.
• Aceste varietati se afla în functie de calitatea si valoarea biologica a produselor consumate.

Metabolismul lepidic
Lipidele. Aspecte generale şi importanţă
• Grup heterogen de molecule organice hidrofobe, cu structuri şi funcţii diferite, marea
majoritate fiind reprezentată de:
1. acizi graşi (AG) şi glicerol;
2. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele;
3. eicosanoizi;
4. colesterol, săruri biliare şi hormoni steroizi;
5. vitamine liposolubile.
• Au rol structural (colesterolul membranar)
 • în semnalizare (ceramide),
• energetic (degradarea AG) şi
• specifice (vitaminele liposolubile)
• În plasmă, transportul lipidelor se face în asociere cu proteinele ca particule de lipoproteine
(LP) sau legate de albumină.
• AG stocaţi ca triacilgliceroli (TAG) sunt o sursă de energie pentru organism
• Glicerofosfolipidele şi sfingolipidele care conţin AG esterificaţi se găsesc în membrane şi în
LP, constituind o barieră hidrofobă care permite separarea conţinutului apos al celulei de
structurile subcelulare
• AG polinesaturaţi cu 20 atomi de carbon formează eicosanoizii ce reglează numeroase procese
celulare.

Colesterolul
• măreşte stabilitatea dublului strat fosfolipidic al membranelor;
• precursor al sărurilor biliare ce au rol în procesele de digestie şi absorţie a lipidelor;
• precursor al hormonilor steroidieni cu multiple acţiuni incluzând reglarea metabolismului,
creşterii şi reproducerii.

Vitaminele liposolubile
• Lipide implicate în:
- vedere, creştere, diferenţiere (vitamina A);
- coagulare (vitamina K);
- prevenirea stresului oxidativ celular (vitamina E);
- metabolismul calciului (vitamina D)

• Deficienţele sau dezechilibrele metabolismului lipidic favorizează apariţia aterosclerozei şi

obezităţii.

Digestia lipidelor alimentare

• Aportul zilnic de lipide este de aproximativ 81 grame, din care

• un procent de peste 90% este reprezentat de TAG,restul fiind format din:
• colesterol (Col),
• esteri de colesterol (EC),
• fosfolipide (PL) şi
 • acizi graşi „liberi” (AGL) sau neesterificaţi

• Digestia lipidelor începe în stomac şi este catalizată de lipaza linguală secretată de glandele de
la baza limbii rezistentă la pH-ul gastric acid
• Ţintele principale ale acestei enzime sunt moleculele de TAG, în special cele care conţin AG
cu mai puţin de 12 atomi de C (prezente în grăsimile din lapte)
• Degradarea aceloraşi molecule de TAG este realizată şi de o altă lipază rezistentă şi ea la un
interval de pH cuprins între 4 şi 6, lipaza gastrică.
• La nou născut, ambele lipaze „acide” sunt importante în digestia grăsimilor din lapte ce
reprezintă principala sursă de calorii
• Digestia TAG din lapte are loc în poziţia 3, rezultând 1,2 diglicerid (fig. 1).
• În absenţa totală sau parţială a lipazei pancreatice (insuficienţa pancreatică din fibroza
chistică), degradarea TAG ce conţin AG cu lanţ scurt sau mediu ( sub 12 atomi de C) este
asigurată tot de cele două lipaze gastrică şi linguală
• Fibroza chistică. Afecţiune genetică letală cu transmitere autosomal recesivă consecinţă a
mutaţiilor la nivelul genei ce codifică proteina reglatoare a transportului transmembranar
(CFTR)
• Enzimele pancreatice nu ajung în intestin cu instalarea insuficienţei pancreatice
• Tratamentul constă în terapie enzimatică substitutivă.

Emulsificarea lipidelor alimentare

• Procesul are loc în duoden şi creşte aria de suprafaţă a picăturilor lipidice hidrofobe, enzimele
digestive acţionând mai eficient
• Două mecanisme complementare contribuie la realizarea emulsifierii:
• utilizarea proprietăţilor de tip detergent ale sărurilor biliare (SB) - derivaţi de colesterol, SB
interacţionează cu lipidele alimentare şi cu conţinutul duodenal apos stabilizând particulele de
lipide alimentare şi prevenind coaleşcenţa lor
• amestecul mecanic realizat de peristaltismul intestinal

Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea enzimelor pancreatice

• TAG alimentare, esterii de Col (EC ) şi fosfolipidele (PL) sunt degradate enzimatic sub
acţiunea enzimelor pancreatice, a căror secreţie este controlată hormonal
• Moleculele de TAG sunt prea voluminoase pentru a fi captate eficient de celulele mucoase ale
vilozităţilor intestinale.
 • Lipaza pancreatică se găseşte în concentraţii mari în secreţiile pancreatice şi are o imensă
activitate catalitică, malabsorţia semnificativă a lipidelor din fibroza chistică apărând doar în
insuficienţa pancreatică severă
• Colipaza, proteină secretată de pancreas, leagă lipaza în raport de 1:1 şi o ancorează la
interfaţa moleculă lipidică- soluţie apoasă unde are loc modificarea conformaţională a lipazei
cu expunerea situsurilor active
• Colipaza este secretată ca zimogen, pro-colipaza, activată în intestin de tripsină. Orlistatul
inhibă lipazele pancreatică şi gastrică, reducând absorţia grăsimilor şi având ca rezultat
scăderea în greutate.
• Esterii de colesterol (EC) reprezintă 10-15 % din Col alimentar, restul fiind prezent sub
formă liberă
• EC sunt hidrolizaţi sub acţiunea colesteril-ester hidrolazei pancreatice (colesterol esterazei
potenţată de SB) rezultând Col şi AGL
• Fosfolipidele (FL) sunt degradate până la glicerol, AG, acid fosforic şi compuşi azotaţi în
prezenţa fosfolipazelor pancreatice
• Proenzima fosfolipazei A2 este activată de tripsină şi are activitate optimă în prezenţa SB.

Controlul digestiei lipidelor

• Secreţia enzimelor hidrolitice pancreatice implicate în digestia lipidelor alimentare din
intestinul subţire este controlată hormonal
• Colecistokinina (CCK) este produsă de mucoasa jejunului şi a ileonului terminal, fiind un
hormon peptidic de mici dimensiuni produs ca răspuns la prezenţa lipidelor şi a proteinelor
digerate parţial la acest nivel
• CCK determină contracţia vezicii biliare şi eliberarea bilei (un amestec de SB, FL, Col liber)
şi eliberarea enzimelor digestive din celulele pancreatice exocrine.
• CCK reduce motilitatea gastrică, astfel conţinutul gastric ajungând mai lent în intestinul
subţire
• Secretina, este un alt hormon produs de celulele intestinale ca răspuns la pH-ul scăzut al
chimului gastric ajuns în intestin
• Stimulează eliberarea de către ficat şi pancreas a unei soluţii apoase bogate în bicarbonat ce
neutralizează aciditatea conţinutului intestinal, pH-ul devenind favorabil acţiunii enzimelor
pancreatice.

Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• AGL, Col liber şi 2-monoacilglicerolul sunt produşii primari ai digestiei lipidelor în jejun
• În asociere cu SB şi vitaminele liposolubile formează micelii mixte, aglomerări de lipide
amfipatice care îşi expun grupările hidrofile la exterior şi cele hidrofobe la interior, solubile în
mediul apos al lumenului intestinal
 • Miceliile ajung la nivelul marginii în perie a enterocitelor unde va avea loc absorţia.
Conţinutul lumenului intestinal este separat de această membrană printr-un strat apos
Hidrofilia porţiunii externe a miceliilor favorizează transportul lipidelor hidrofobe prin stratul apos şi
marginea în perie de unde acestea vor fi absorbite
AG cu lanţ scurt şi mediu nu necesită prezenţa miceliilor, iar Col este absorbit de enterocite în
proporţie mică (ezetimidul împiedică absorţia Col in intestin).

• Malabsorţia lipidelor caracterizată prin excreţia crescută de lipide în scaun (steatoree) este
cauzată de anomalii ale digestiei şi absorţiei lipidelor
• Apare în afecţiunile caracterizate prin digestia deficitară a lipidelor (fibroza chistică) sau prin
scăderea absorţiei lipidelor (sindromul intestinului scurt);
• Apare in orice deficit al secreţiei de suc pancreatic, bilă, celule mucoase defectuoase
• AG cu lanţ scurt şi mediu, prin capacitatea lor de a fi preluaţi de enterocite fără intervenţia
miceliilor sunt deosebit de importanţi în dieta pacienţilor cu malabsorţie.

Secreţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• Moleculele de TAG şi EC nou sintetizate sunt extrem de hidrofobe şi agregă în mediul apos
• Moleculele vor fi înglobate în picături lipidice înconjurate de fosfolipide, Col neesterificat şi o
proteină caracteristică (Apo B-48) sub forma LP de tipul chilomicroni (CM)
• Acest strat le creşte solubilitatea şi previne coaleşcenţa. Proteina de transfer microzomal al
TAG este esenţială pentru asamblarea particulelor lipoproteice la nivelul reticulului
endoplasmic (RE).
• CM sunt eliberaţi din enterocite prin exocitoză în canalele lactifere, conferind limfei un aspect
lăptos
• Această limfă se numeşte chil, iar LP trec în ductul toracic şi apoi sunt transportaţi la vena
subclavie stângă
• În final intră în sânge fiind una dintre LP majore circulante. Pe această cale, lipidele
alimentare vor putea fi utilizate în ţesuturi

Utilizarea lipidelor exogene în ţesuturi

• TAG din CM este degradat la glicerol şi AGL în prezenţa LPL în capilarele muşchilor
scheletici şi ale ţesutului adipos (enzima este sintetizată predominant în miocite şi adipocite ),
precum şi în cele cardiace, hepatice şi renale
• Enzima îşi desfăşoară activitatea la suprafaţa luminală a celulelor endoteliale.

• Hiperlipoproteinemia de tip I este cauzată de deficienţa LPL sau a coenzimei acesteia, apoCII
şi este o afecţiune rară, autozomal recesivă caracterizată prin chilomicronemie şi hiperTAG-
emie à jeun
 • AGL pătrund direct în miocitele şi adipocitele adiacente sau pot fi transportaţi în sânge legaţi
de albumina serică de unde vor fi preluaţi de celule fiind oxidaţi în scop energetic
• Adipocitele reesterifică AGL până la TAG care sunt depozitate până când creşte necesarul de
AG pentru organism.
• Glicerolul este utilizat exclusiv de ficat pentru a produce glicerol-3-fosfat transformat în
DHAP ce participă fie la glicoliză, fie la gluconeogeneză
• Componentele restante ale CM (EC, FL, ApoLP, vitamine liposolubile şi unele TAG) se
leagă de receptorii hepatici, sunt endocitate şi hidrolizate. Col şi bazele azotate ale FL (colina)
sunt reutilizate de organism
• Îndepărtarea defectuoasă a componentelor restante chilomicronice de către ficat duce la
acumularea lor în plasmă (disbetalipoproteinemia familială denumită şi hiperlipoproteinemia
de tip III).

CLASIFICAREA LIPIDELOR

Simple, constituite dintr-o singură specie moleculară, conţin în molecula lor C, H, O:

• AG
• Col

• Complexe care conţin în molecula lor C,H,O,N,S,P şi sunt formate din AG şi alte molecule
• Fosfogliceride: acizi fosfatidici, fosfatidil serina,fosfatidil etanolamina\fosfatidilcolina,
fosfatidilinozitolul, cardiolipinele, lizofosfatidele, plasmalogenii
• Sfingolipide: sfingomieline, glicolipide- cerebrozide şi gangliozide

ACIZII GRAŞI DIN LIPIDE

• Se găsesc în formă „liberă” în organism (neesterificaţi) şi sub forma TAG, molecule complexe
rezultate prin esterificarea glicerolului cu AGL
• Cantităţi scăzute de AGL sunt prezente în toate ţesuturile, iar în plasmă pot fi detectate
cantităţi importante mai ales în perioadele de post
• AGL plasmatici sunt trasnportaţi de Alb serică şi migrează de la locul de origine (TAG din
ţesutul adipos sau LP circulante) până la locul unde vor fi degradaţi (majoritatea ţesuturilor).
• În special în muşchi şi ficat, AGL sunt oxidaţi în scop energetic
• AG intră în constituţia lipidelor membranare de tipul FL şi GL sau pot fi ataşaţi anumitor
proteine intracelulare, mărind capacitatea acestor proteine de a se ancora la membrane
• Sunt precursorii (PG) hormone-like
• AG esterificaţi stocaţi în celule ca TAG constituie cea mai importantă rezervă energetică
pentru organism.
 • Prezenţa AGL în cantitate mare este toxică pentru celule. Există o singură excepţie în care AG
pot exista în stare liberă, în stratul cornos al epidermei în care nu sunt celule vii, doar „saci” de
keratină;
• Peste 90% din AG prezenţi în plasmă se găsesc sub formă de esteri ai AG (TAG, EC şi FL)
conţinuţi în LP circulante. AGL sunt transportaţi în plasmă în asociere cu Alb
• AG se găsesc în lipidele complexe (TG, PL) şi nu sunt eliberaţi decât în caz de necesitate şi
într-un mod extrem de controlat prin reglare hormonală şi citokinică.

Acizii graşi esenţiali

• Doi AG sunt esenţiali în alimentaţia umană: acidul linoleic, ca precursor al acidului
arahidonic, substratul sintezei PG şi acidul α- linolenic, precursor al altor AG din familia
„ω3” importanţi pentru creştere şi dezvoltare
• Acidul arahidonic devine esenţial în situaţia în care dieta este deficitară în acid linoleic
• Deficienţa de AG esenţiali este rară şi conduce la apariţia unei dermatite exfoliative,
infertilitate precum şi la tulburări vizuale şi neurologice
• Cea mai mare parte a acestor modificări se pot remedia prin reintroducerea în alimentaţie a
celor 2 AG (EPA, DHA , arahidonic nu sunt necesari).

ROLUL ACIZILOR GRAŞI

Roluri structurale:
- AG sunt constituienţi ai MC (fosfolipide) asigurând fluiditatea
- Bariera hidrică a epidermei
2. Rol energetic: degradarea lor mitocondrială furnizează energie
3. Precursori ai moleculelor de semnalizare, în principal mediatori ai inflamaţiei (PG, LT) şi
modulatori ai agregării plachetare

TRIACILGLICEROLII
Stocarea TAG
Întrucât TAG sunt uşor hidrosolubili şi nu formează singuri micelii fuzionează în interiorul
adipocitelor formând picături uleioase anhidre ce constituie rezerva majoră de energie a organismului.