FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR

AL COOPERAŢIEI MEŞTEŞUGĂREŞTI „SPIRU HARET”

COLEGIUL UCECOM „SPIRU HARET” BUCUREŞTI

MODULUL VI
EXECUŢIA ŞI ADAPTAREA
OCHELARILOR
SUPORT DE CURS

ŞCOALA POSTLICEALĂ
CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
ANUL II

AUTOR
PROF. ING. STOICA ANCA
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CUPRINS

Pag.

CAPITOLUL 1 Datele caracteristice ale ochelarilor 3

CAPITOLUL 2 Măsurarea carateristicilor antropometrice specifice capului 5

CAPITOLUL 3 Metode şi mijloace de măsurare în antropometria capului 7

CAPITOLUL 4 Verificarea lentilelor 12

CAPITOLUL 5 Tehnologia centrării lentilelor pentru ochelari 15

CAPITOLUL 6 Montarea lentilelor pentru ochelari 16

CAPITOLUL 7 Tehnici de adaptare a ochelarilor 21

BIBLIOGRAFIE 23

ANEXE 24

2
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 1
Datele caracteristice ale ochelarilor
Pentru a-şi putea îndeplini funcţia de ajutător al vederii, ochelarii (fig.1 a), b), c), d)) trebuie să
îndeplinească anumite condiţii, ţinându-se cont de considerente anatomice, fizice şi estetice. Ochelarii
trebuie să asigure confort maxim purtătorului, să-l satisfacă din punct de vedere optic şi să-i dea o
înfăţişare avantajoasă.
Montura ochelarilor trebuie potrivită de către tehnicianul optometrist, astfel încât lentilele să
aibă o anumită distanţă şi o anumită poziţie faţă de ochi. Pentru a putea fi îndeplinite aceste condiţii,
trebuie cunoscute anumite caracteristici personale pentru fiecare purtător de ochelari. Acestea sunt
distanţa interpupilară, înălţimea pupilelor, distanţa bitemporală, lăţimea nasului la punctul de spijin al
ochelarilor, lungimea necesară pentru braţele monturii.
Diferenţa dintre înălţimile celor doi ochi, respectiv a pupilelor este mai puţin frecventă decât
variaţia distanţei interpupilare, însă ea este foarte imporantă la montarea ochelarilor bifocali. Pentru
măsurarea ei se stabilesc abaterile de la linia de unire între colţurile interioare ale ochilor, aşa numitul
cant.
Distanţa interpupilară serveşte la centrarea lentilelor ochelarilor faţă de ochi, măsurându-se de
la rădăcina nasului spre stânga şi spre dreapta. Reprezintă de fapt distanţa între liniile de vizare ale
ochilor care privesc în planul îndepărtat. Deoarece la majoritatea oamenilor, partea stângă şi cea
dreaptă nu sunt simetrice, distanţa între pupile măsurată la rădăcina nasului spre stânga şi spre dreapta
diferă, diferenţa ajungând până la 5 mm (în general partea stângă este mai mică).
Pentru a se depista și înțelege urmările montării greşite ale lentilelor de ochelari este necesar să
se studieze importanţa datelor caracteristice. Pentru ochiul ametrop, punctul remotum nu se află la
infinit ca pentru ochiul emetrop, ci la o distanţă finită în faţa sau în spatele retinei. Sarcina de a aduce
punctul aflat la infinit în punctul remotum al ochiului revine ochelarilor pentru distanţă al cărui focar
trebuie să coincidă cu punctul remotum.
În practică s-a stabilit că distanţa dintre vârful posterior al lentilei și vârful corneei este de
aproximativ 12 mm. Dacă distanţa purtătorului diferă de această valoare (12 mm) este necesar să se
specifice valoarea corectă, deoarece folosirea lentilelor la o altă distanţă decât la cea pentru care au fost
stabilite standard, duce la distorsionarea imaginii retiniene, iar focarul ochelarilor nu se mai suprapune
cu punctul remotum al ochiului. Distanţa stabilită dintre vârful posterior al lentilei și vârful corneei se
asigură alegându-se montura ochelarilor în funcţie de această distanţa reală a purtătorului ochelarilor şi
de caracteristicile sale anatomice. Deplasarea ochelarilor faţă de ochi nu implică numai schimbarea
puterii sale corectoare, ci şi schimbarea mărimii imaginii retiniene. Pentru aceasta este importantă
determinarea distanţei focale a întregului sistem ochi-ochelari.
Acţiunea lentilelor constă în aceea că deviază razele luminoase, încât acestea se intersecteză la
o anumită distanţă. Pentru razele de lumină care trec prin centrul lentilei nu apare nici o deviaţie, astfel
că dacă se priveşte prin ochelari de-a lungul axei optice, raza principală care trece prin centrul pupilei
nu este deviată. Dacă se schimbă privirea spre marginea ochelarilor, atunci odată cu formarea imaginii,
apare şi o schimbare a direcţiei razei principale, numită efect prismatic al lentilei. Pentru hipermetrop,
obiectele vor apărea sub un unghi mai mare decât unghiul vizual obţinut fără ochelari. Pentru miopi,
efectul este invers. De aceea, la începutul purtării ochelarilor apare o senzaţie de percepţie modificată a
spaţiului. Hipermetropului i se pare că obiectele sunt mai aproape, în timp ce pentru miop pare o
adâncire a spaţiului.

3
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Ochelarii pentru distanţă sunt montaţi corespunzător atunci când axele optice ale lentilelor sunt
paralele între ele şi trec prin centrele de rotaţie ale ochilor. Cu ajutorul aparatului numit centriscop se
poate verifica dacă axa optică a ochelarilor trece prin centrul de rotaţie al ochiului. Dacă distanţa dintre
centrele optice ale lentilelor este diferită de distanţa interpupilară, atunci la privirea la distanţă are loc o
deviere diferită a razelor de lumină principale, deviere care duce la perceprea imaginii duble.
Pentru a înlătura aceasta, ochiul deviază de la pozițiile normale. Acest lucru este neplăcut mai
ales atunci când privește în afară, adică atunci când pentru lentilele convergente distanţa între centrele
optice ale lentilelor este mai mică decât distanţa interpupilară sau când pentru lentilele divergente este
mai mare. La fel de neplăcut este şi privirea strâmbă cu un ochi în înălţime atunci când centrele optice
ale lentilelor sunt dispuse diferit în înălţime. Pe măsură ce dioptria lentilei creşte, mărimea toleranţei
admise descreşte. Trebuie respectate la montarea ochelarilor toleranţele din tabelul următor:

Puterea lentilelor Toleranţe

Orizontal Vertical
0 … 1,25 dpt 2 mm 1 mm
1,50 … 2,50 dpt 1 mm 0,5 mm
Peste 2,50 dpt 0,5 mm 0,5 mm

4
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 2
Măsurarea caracteristicilor antropometrice specifice capului

Dimensiunile capului se pot împărţi în dimensiuni principale şi dimensiuni secundare.

Dimensiunile principale sunt cele ale căror valori trebuie notate şi păstrate, de ele depinzând
caracteristicile principale ale echipamentului de compensare. Dimensiunile şi caracteristicile secundare
pun, de regulă, în evidenţă anomalii care au repercusiuni asupra echipamentului de compensare.
Măsurători pentru cap văzut din faţă
● Măsurători principale
a) Distanţa interpupilară: este măsurată pentru vederea la distanţă. Se notează înălţimile celor
două pupile faţă de linia canturilor.
b) Lăţimea nasului în planul canturilor la 12 mm de vârful corneei
c) Unghiurile de faţă ale nasului stânga şi dreapta
d) Unghiurile de fugă ale nasului
e) Lăţimea capului definită de lăţimea superioară auriculară şi lăţimea sfenoidală.
Lăţimea superioară auriculară se măsoară între două puncte situate la vârful joncţiunii
pavilionului urechilor cu capul. Aceste două puncte corespund cu începutul curburii braţului ochelarilor.
Această lăţime auriculară dă, de regulă, lăţimea maximă a capului (excepţie, capul cu tâmple foarte
convexe) şi determină deschiderea braţelor ochelarilor. Deschiderea maximă a braţelor trebuie să fie cu
aproximativ 10 mm mai mică decât lăţimea superioară auriculară, pentru a se asigura o presiune laterală
suficientă asupra capului. În funcţie de rigiditatea braţelor diferenţa poate fi mai mare sau mai mică.
Lăţimea sfenoidală se măsoară între două puncte situate în adâncitura depresiunii sfenoidale în
spatele cozilor sprâncenelor. La persoanele slabe şi dolihocefale (care au craniul alungit din faţă către
spate) aceste puncte sunt uşor de reperat; la altele sunt găsite prin palpare. Valoarea lăţimii sfenoidale este
importantă pentru alegerea dimensiunii monturii. Ea corespunde lăţimii feţei.
f) Se notează și inegalitatea înălţimilor urechilor care este destul de frecventă.
● Măsurători secundare
a) Înălţimea sprâncenelor în raport cu pupilele şi înălţimile pomeţilor
b) Distanţa între pleoapele celor doi ochi - dacă această distanţă este mică s-ar putea să nu fie loc
pentru plachete.
c) Lăţimea nasului într-o secţiune la 10 – 15 mm sub linia canturilor palpebralei - corespunde
aproximativ cu distanţa între plachetele ochelarilor în partea lor inferioară. Distanţa corespunde cu
distanţa între plachete în partea superioară a lor.
d) Lăţimea temporală a capului
Alte aspecte ce trebuie observate: forma generală a capului, portul capului (înclinare în raport cu
verticala), forma tâmplelor, forma generală a nasului, natura pielii, amplasamentul venelor capilare şi alte
detalii care pot fi în legătura cu montura (urme lăsate de montura veche purtată), deschiderile palpebrale
orizontale şi verticale, diametrele iriene şi pupilare, inegalitatea pupilelor, culoarea pielii, părului şi
sprâncenelor, natura epidermei în general, impresia generală asupra clientului (structura psiho-fizică).
Măsurători pentru cap văzut din profil
● Măsurători principale
a) Poziţia planului feţei monturii, distanţa lentilă-ochi (12 - 14 mm de la vârful corneei)

5
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

b) Lungimea braţului monturii (de la axa articulaţiei până la vârful şanţului auricular)
c) Înălţimea nasului în raport cu linia canturilor în planul monturii
d) Proiecţia nazală în raport cu corneea şi în raport cu planul monturii.
● Măsurători secundare
a) Înălţimea liberă în planul monturii între sprâncene şi pomeţi
b) Panta şi lungimea nasului - panta poate fi utilă în cazul monturilor din materiale plastice.
Partea inferioară a punţii monturii trebuie să aibă aceeaşi pantă ca muchia nasului.
c) Lungimea genelor în raport cu vârful corneei
d) Lungimea braţului în spatele urechii (aproximativ 35 mm).
Alte aspecte ce trebuie observate: proemineţa arcadelor sprâncenelor în raport cu planul monturii,
forma urechilor: se au în vedere joncţiunea, pavilionul, mastoidul; aspectul şanţului auricular, detalii
particulare ale nasului văzut din profil, poziţia părului capilar, natura epidermei în spatele urechilor, - alte
anomalii anatomice.
Dimensiunile măsurabile şi observaţiile nu sunt de regulă toate măsurate şi notate în practică, dar
tehnicianul optometrist va trebui să le aibă în vedere, fiindcă el trebuie să decidă care sunt importante
pentru alegerea monturii potrivite, în funcţie şi de utilizarea ochelarilor.
Experienţa profesională practică ajută foarte mult la descoperirea rapidă, dintr-o privire a
elementelor importante. Lipsa de experienţă poate fi suplinită prin metodă şi disciplină.
Observaţii - înclinarea planului monturii depinde de proeminenţa sprâncenelor, proeminenţa
pomeţilor și utilizarea ochelarilor. Unghiul dintre planul monturii şi braţe depinde de poziţia urechilor,
poziţia articulaţiei braţului pe montură. Pe fişa de observaţii se pot scrie şi observaţii calitative.
Măsurătorile făcute permit să se stabilească dimensiunile unei monturi acceptate din punct de vedere
morfologic.

6
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 3
Metode şi mijloace de măsurare în antropometria capului

Măsurarea dimensiunilor capului sunt aproximative din mai multe motive:

- Capul nu are suprafeţe absolut plane, nici proeminenţe sferice, iar instrumentele de măsurare nu au
baze de sprijin perfect determinate. Se asimilează uneori o porţiune a feţei cu o linie dreaptă sau cu o
circumferinţă, ceea ce nu este decât o aproximaţie în scopul simplificării cotelor de măsurat şi de a
permite o reprezentare grafică sau numerică normalizată.
- Aspectul feţei este schimbător. Muşchii feţei modifică trăsăturile în fiecare moment. Sprâncenele urcă
şi coboară împreună sau separat. Ochii se rotesc în sensuri diferite, sincron sau nu. Pomeţii urcă când
subiectul vorbeşte sau râde. Fruntea se încreţeşte. Multe modificări ale feţei sunt involunare.
Totuşi trebuie să se aibe în vedere eventualele mişcări anormale, cum ar fi ticurile, inflamaţiile
patologice, fenomenele congestive trecătoare, unele anchilozări datorate artritei cervicale şi alte cauze
ce pot influenţa măsurătorile.
Un alt aspect important îl reprezintă şi faptul că suprafeţele capului sunt moi. Instrumentele de
măsură se afundă mai mult sau mai puţin în epidermă, în funcţie de natura structurii feţei.
Pe tot parcursul vieţii dimensiunile capului se modifică.
Ochelarii sunt şi ei schimbători, au o elasticitate care depinde de model şi se modifică prin
folosire, în timp.
În timpul măsurătorilor se impune subiectului o poziţie arbitrară, iar acesta la rândul său are o
expresie arbitrară. Acestea ar trebui să fie cât mai apropiate de starea sa naturală.
Presiunea exercitată de instrumente ar trebui să fie comparabilă cu cea exercitată de montura
ochelarilor.
Pot exista diferenţe între valorile măsurătorilor efectuate de diverşi tehnicieni optometrişti,
dependent de experienţă, echipamente de testare şi măsurare, temperament etc.
● Riglete
Pentru măsurătorile specifice capului se poate folosi un tip de riglă dublu decimetrică
confecționată din metal, lemn sau masă plastică. Fiecare tip de material are avantaje şi dezavantaje.
Rigla metalică este mai precisă, rezistă mai bine, dar gradaţiile sunt puţin vizibile, iar muchiile pot
zgâria. Rigla confecționată din lemn are gradaţii vizibile, este uşoară, nu zgârie, dar este puţin
rezistentă. Rigla confecționată din materiale plastice, dacă este făcută dintr-un material stabil este
foarte bună, permite să se observe prin trasparenţă detalii ale capului în acelaşi timp cu gradaţiile.
Unele riglete au gradaţii milimetrice pe o latură de până la 160 mm. Pe latura opusă există o
degajare şi o proeminenţă a cărei latură serveşte ca reazem pe suprafaţa interioară a decupării pentru
lentilă în scopul măsurării intervalului monturii.
Pentru a măsura distanţa interpupilară se aşează suprafaţa cu proeminența, tangentă la marginea
internă a pupilei din dreapta şi se citeşte distanţa în dreptul marginii externe a pupilei din stânga.
Pentru a aprecia înclinarea lentilei în raport cu braţul este gravat un mic raportor.
Alte tipuri de riglete au o decupare circulară care serveşte pentru aşezarea pe nas. Se pot citi
distanţele de la nas la cele două pupile.
Alte tipuri de rigletele au pe o latură o scară milimetrică. Există şi o decupare destinată să
urmărească şanţul auricular, putându-se determina astfel şi lungimea braţului drept. Pe verso există o
gradaţie identică, pentru măsurarea lungimii braţului stâng.

7
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Sunt și tipuri de riglete cu articulaţii, care în principiu permit măsurători complexe ale capului.
Ca dezavantaje specifice rigletelor se constată lipsa de stabilitate deoarece tehnicianul
optometrist trebuie să ţină dispozitivul în faţa subiectului și manevrarea relativ complicată cerând
experienţă şi timp.
Există dispozitive destul de simple pentru determinarea unor detalii ale feţei. Acestea au o placă
frontală trasparentă cu o degajare pentru nas şi posibilitate de reglare pe înălţime. Se pot trasa pe placa
frontală, cu creion dermatograf, poziţiile pupilelor, poziţiile centrelor de montaj specifice lentilelor
monofocale sau bifocale.
● Ochelarii pentru testarea subiectivă (fig.2), ochelari ce aparțin trusei de lentile aeriene pentru
testare (fig.3) pot fi folosiţi pentru diferite măsurători faciale. Trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: reglaj monocular al distanţei interpupilare; puncte reglabile în înălţime şi adâncime; braţe
acoperite şi care să exercite o uşoară presiune laterală; braţe cu lungime variabilă; sistem pentru
aprecierea distanţei lentilă-ochi. Ochelarii trebuie să fie robuşti, uşor manevrabili, cu greutate mică.
Pentru măsurarea distanţei interpupilare se aşează pe montură compensarea ametropiei şi
reticulele în cruce. Compensarea este importantă deoarece astfel sinergia de acomodare convergentă
poate modifica sensibil distanţa interpupilară în cazul ametropiilor mari. Se recomandă în aceste cazuri
să se controleze distanţa interpupilară cu ajutorul cilindrului Maddox aşezat succesiv orizontal şi
vertical. Intervalul care determină coincidenţa liniei roşii cu punctul luminos va fi comparat cu
intervalul măsurat după metodele descrise mai sus, cu sau fără compensare. Aceste valori pot fi adesea
diferite, dar se acordă importanţă intevalului obţinut cu cilindrul Maddox, dacă ametropia este mare.
Cu ochelarii de testare se determină uşor asimetriile pupilare. În cazul asimetriilor pe înălţime
putem avea:
a) un ochi mai sus decât celălalt, restul feţei fiind simetric. Cele două sprâncene sunt pe aceeaşi
orizontală. În acest caz este convenabil să se respecte alura generală a capului şi să se descentreze
lentila.
b) toată faţa este simetrică şi ochiului mai jos îi corespunde pomete, sprânceană, ureche mai
joase. În acest caz ochelarii trebuie modificați. Uneori ochiul cel mai sus este sub o sprânceană mai
joasă. Astfel se va face un compromis între montură şi centrii optici.
Înainte de a se alege soluţia definitivă trebuie avut în vedere următoarele:
- Se observă cu atenţie portul capului, care adesea compensează anomalia aparentă printr-o
înclinare. Portul înclinat al capului influenţează percepţia noţiunii de orizontalitate. În cazurile delicate
se informează clientul despre asimetria sa şi se ţine seama de părerea acestuia, în ce priveşte alegerea
soluţiei finale.
- Orice descentrare a lentilelor se controlează cu cilindrul Maddox sau altă metodă. Eroarea de
centraj pe înălţime nu trebuie să depăşească 0,25 pdpt. Asimetria facială poate fi însoţită de hiperforie,
dar nu neapărat. Este necesar să se verifice poziţia centrelor optice când se decide poziţia exactă a
monturii.
Dacă lentilele sunt multifocale, problema centrajului este mai complicată. Firmele producătoare
de lentile multifocale aplică o toleranţă în ceea ce priveşte poziţia diferitelor centre optice ale acestor
lentile. Purtătorul ochelarilor poate avea o hiperforie cu care s-a obişnuit. Tehnicianul optometrist,
pentru a respecta câmpul vizual al fiecărui ochi şi pentru a asigura sincronismul trecerii de la o zonă la
alta plasează liniile de separaţie la aceeaşi înălţime în raport cu fiecare pupilă, deşi este posibilă o
asimetrie. Aceste trei cauze sunt generatoare de efecte prismatice, care se pot compensa sau se pot
acumula, mărind hiperforia naturală a subiectului care simte disconfort la portului ochelarilor, fără să
îşi dea seama de ce. Astfel trebuie să se prevadă înălţimea segmentelor lentilelor multifocale, să se

8
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

măsoare hiperforia subiectului şi să se recomande la fabricarea lentilelor, efecte prismatice, pentru a fi

siguri că toleranţa va îmbunătăți vederea.
Dacă pentru a respecta o asimetrie facială trebuie să se încline montura, trebuie să se ţină seama
în cazul trasării lentilelor astigmate, de faptul că orientările secţiunilor principale ale lentilelor trebuie
să rămână corespunzătoare ochilor.
● Pupilometrele (fig.4) sunt aparate pentru măsurarea distanţei interpupilare. Trebuie
îndeplinite următoarele condiţii: poziţia sa pe nas să fie stabilă; observatorul trebuie să poată vedea clar
în acelaşi timp reperele aparatului şi pupilele subiectului; să permită măsurarea intervalului pupilar al
subiectului când poartă ochelari.
a) Pupilometre simple: rigle obişnuite, ochelari de testare, riglete cu locaş pentru nas.
Tehnica măsurării cu riglete cu locaş
Reperul 0 al riglei corespunde cu axa locaşului pentru nas. Observatorul se aşează în faţa
subiectului la 0,4 m. Se aşează rigleta pe nasul subiectului fără să se acopere ochii. Observatorul
închide ochiul stâng şi cere subiectului să privească ochiul său drept. Se reperează poziţia ochiului
stâng din spatele riglei (intervalul stânga). Fără să se mişte, observatorul închide ochiul drept şi cere
subiectului să privească ochiul său stâng. Se stabileşte poziţia ochiului drept (intervalul dreapta).
Această metodă presupune ca observatorul să închidă succesiv cei doi ochi şi să vadă bine reperele de
pe riglă şi totodată ochiul subiectului.
Testarea asimetriilor verticale
Pentru a evidenţia asimetriile verticale se poate folosi rigleta astfel: se ţine rigleta aşezată pe nas
în poziţie orizontală cu două mâini, între degetul mare şi arătător. Celelalte trei degete se reazămă pe
cap. Se aşează rigleta tangentă la pupila cea mai de jos, în partea ei superioară şi se observă poziţia
celeilalte pupile. Cu puţin antrenament se poate aprecia un decalaj de 1, 2, 3 mm. Această măsurătoare
este importantă pentru montarea lentilelor multifocale. Se poate constata că persoanele care au un ochi
mai sus decât celălalt au tendinţa să aplece capul lateral, pentru a aşeza ochii pe aceeaşi orizontală.
Măsurarea intervalului pupilar în vederea aproape – ametropii simple
Se plasează ochiul observatorului în dreptul nasului subiectului la distanţa de vedere în planul
apropiat. Se cere subiectului să observe acest ochi (celălalt fiind închis). Se aşează rigleta în faţa
ochilor subiectului, aşezând reperul 0 în centrul pupilei din dreapta şi se citeşte intervalul pupilar total,
în dreptul centrului pupilei din stânga. Dacă rigleta este în planul lentilelor de ochelari la distanţă
normală de cornee se obţine o valoare suficient de precisă. În principiu, distanţa cornee-lentilă este de
12 mm, dar poate varia în funcţie de proeminenţa nasului, lungimea genelor etc. Valoarea intervalului
măsurată este valabilă dacă planul rigletei coincide cu planul lentilelor.
Există pupilometre concepute special pentru măsurarea intervalului pupilar în vederea aproape.
O altă metodă folosită este următoarea: se ajustează pe capul subiectului o montură de ochelari,
în care sunt montate lentile afocale. Ochelarii sunt aşezați la distanţă corectă faţă de cornee. Se cere
subiectului să fixeze ochiul observatorului aşezat în dreptul nasului, la distanţa de lucru
corespunzătoare. Observatorul priveşte pupila subiectului şi cu un creion special marchează pe lentilă
punctul situat pe linia celor două pupile (a observatorului şi a subiectului). Metoda este utilă pentru
reperarea poziţiei segmentelor lentilelor multifocale, cu condiţia de a plasa ochiul observatorului la
distanţa de punere la punct pentru compensarea în vederea în planul apropiat.
Pentru ca măsurarea în vederea aproape să fie cât mai corectă, ar fi necesar ca subiectul să fie
pus în condiţii de lucru efectiv sau cât mai aproape de aceste condiţii.

9
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

b) Pupilometre complexe – exemple de modele

- pupilometrul cu două tuburi având la mijloc o lentilă de 6,00 dpt. La un capăt, fiecare tub are
un orificiu prin care se uită observatorul, la celălalt capăt este o scară gradată, ce se vede odată cu
pupila subiectului.
- pupilometrul cu coincidenţă;
- pupilometrul cu reflex corneean: permite observarea reflexelor corneene ale unui izvor de
lumină aşezat în aparat şi pe care observatorul le percepe ca fiind la infinit sau la distanţă finită,
dependent de poziţia lentilei din aparat. Aparatul este ţinut de observator sau de subiect, rezemat de
nasul subiectului. În acelaşi timp datorită fenomenului de reflexie pe suprafața corneei, observatorul
vede nişte fire verticale, fire ce pot fi deplasate pentru a suprapune imaginile reflectate de cele două
cornee.
Alte aspecte
Foarte des apar dificultăţi la interpretarea măsurătorilor intervalului pupilar, datorită poziţiei
incorecte a capului subiectului în timpul măsurătorilor. Probleme de centraj apar la persoanele care au
nevoie de corecţie optică cu lentile aeriene, dar au afecţiuni specifice. Este vorba despre persoane care
au anomalii de comportament; deviaţia coloanei vertebrale, artroză cervicală; asimetrie facială
pronunţată; exigenţe profesionale care necesită o vedere nesimetrică în raport cu corpul sau care
lucrează mult monocular, folosind instrumente cu un ocular; anizometropii; ametropii mari (ochelarii
fiind pentru departe, miopii converg mai puţin, hipermetropii mai mult); afacii al căror echilibru
binocular este instabil; anomalii binoculare: heteroforii, cei care văd departe cu un ochi şi aproape cu
celălalt; ambliopii monoculare şi persoanele care neutralizează unul din ochi cu sau fără deviaţie
strabică aparentă.
Procedura practică
1. Se observă postura/ atitudinea subiectului când priveşte departe. Un examen realizat cu
ochelarii de testare informează mai mult asupra portului capului. Se observă subiectul când citeşte,
scrie şi când priveşte la observator. Este important ca subiectul să fie destins, aşezat confortabil,
necomplexat.
2. Se măsoară intervalele pupilare în vederea departe şi aproape, cu instrumente obişnuite. Dacă
este posibil se fac măsurători cu şi fără compensare.
3. Se verifică intervalul în vedere aproape sau în vedere intermediară.
4. Se controlează centrajul lentilelor după aproximativ 10 zile de folosire şi se modifică dacă
este necesar, ţinând seama de disconfortul resimţit de subiect.
În cazul persoanelor ce au strabism cu deviaţie mare este mai convenabil să se monteze lentilele
fără să se ţină seama de strabism. Centrajul lentilelor este simetric. Dacă subiectul s-a obişnuit de mult
timp cu un centraj diferit, nu i se va schimba obişnuinţa, căci el a construit adaptarea sa spaţială faţă de
sistemul lui optic cu care este obişnuit, deşi este imperfect. Ochiul strabic dacă neutralizează vederea
centrală rămâne eficace în vederea laterală. În cazul strabismului alternant fără ambliopie, centrajul se
face pe fiecare ochi în parte.
● Cefalometrele sunt instrumente ce măsoară lăţimea capului în diferite puncte. Sunt de două
feluri: cu culisă şi de tip compas. Tipul cu culisă este o variantă de şubler cu ciocurile mai lungi şi
profilate, ca să se poată măsura distanţa între două puncte. Este precis, dar manipularea este oarecum
dificilă, presiunea pe cap neputând fi controlată uşor.
● Instrumente pentru măsurarea nasului
Nasul are formă neregulată, astfel că măsurătorile sale sunt aproximative. Pentru măsurarea
lăţimii sale se ia ca bază linia canturilor. Mai trebuie cunoscute proeminenţa, înălţimea, unghiurile de
faţă, de fugă şi unghiul muchiei.
10
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Ochelarii de testare pot fi folosiţi pentru a determina unele dimensiuni ale nasului (înălţimea şi
proeminenţa nasului) în funcţie de planul lentilelor.
Pentru măsurarea lăţimii nasului se utilizează un instrument cu culisă.
Pentru determinarea unghiurilor de faţă se foloseşte o riglă cu decupări cu diferite unghiuri.
Dacă nasul este regulat se pot obţine indicaţii destul de precise. De regulă, alături de această riglă există
şi un set de şabloane pentru evaluarea decupării pentru nas a monturii ochelarilor.
Cu ajutorul a două rigle cu decupări identice, suprapunându-le şi apoi deplasând una faţă de
cealaltă se poate obţine un sistem care permite determinarea asimetriilor unghiurilor de faţă.
● Măsurători pentru braţele ochelarilor
Cele patru elemente care determină ajustarea braţelor sunt: lungimea, înclinarea, deschiderea,
forma pentru ambele părţi ale capului.
Lungimea propriu-zisă a braţului este evaluată de la axul balamalei la începutul curbei pentru
ureche. În practică, când se măsoară subiectul se determină distanţa de la faţa monturii la punctul de
început al şanţului de după ureche. Poziţia axului articulaţiei în raport cu planul monturii variază în
funcţie de tipul balamalei. Se pot folosi diferite instrumente: riglete, ochelari de testare cu braţe de
lungime variabilă, instrumente speciale.
Înclinarea braţului este definită ca unghiul pe care îl face acesta când este deschis, cu normala la
planul monturii. Înclinarea depinde de înălţimea urechii, de poziţia balamalei, de morfologia capului,
de utilizarea ochelarilor (ochelarii pentru aproape sunt mai înclinați ca cei pentru departe). Ochelarii de
testare care au braţele mobile pot ajuta la determinarea unghiului.
Deschiderea braţului se defineşte fie prin unghiul pe care îl face cu planul monturii şi care
depinde de intervalele sfenoidale, temporale şi auriculare, fie prin distanţa între balamalele braţelor
măsurate în milimetri.
Metodele fotografice au avantajul realizării unui document care poate fi studiat, măsurat,
păstrat. Una din metode se bazează pe folosirea unui aparat obişnuit, cu vizor reflex. Fotografierea se
face de la 6 m. Capul subiectului este fixat pe un suport. El poartă montura de ochelari ajustată, în care
se montează lentilele. Procedeul este destul de costisitor.
O altă metodă utilizează un aparat ce face fotografii pe clişeu polaroid ale unei părţi a feţei, în
care sunt ochii şi montura de ochelari ajustată, când subiectul priveşte departe şi aproape.
Dezavantajele metodei sunt: capul subiectului este fixat într-o poziţie forţată, clişeul nu cuprinde
totalitatea monturii, cost ridicat.
Aparatul de tip adaptometru permite determinarea punctelor de centraj pe montura preajustată
pentru montarea lentilelor şi controlul ochelarilor definitivi, măsurarea distanţei ochi-lentilă, înclinarea
monturii şi diametrul lentilei-semifabricat necesară, dimensiunile pupilei, irisului şi deschiderii
palpebrale.
Conformatoarele sunt alte dispozitive ce măsoară diferiţi parametri specifici capului.

11
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 4
Verificarea lentilelor

Lentilele se verifică pentru a se stabili cele corespunzătoare, având parametrii finali indicaţi în
documentaţia tehnologică. Controlul se execută în diferitele etape ale procesului de prelucrare.
Cu ocazia controlului final al lentilei se verifică dimensiunile liniare şi unghiulare, curbura
suprafeţei optice, defectele de suprafaţă, descentrarea etc. Când este necesar se verifică şi parametrii
optici ai materialelor optice din care sunt executate lentilele. Aceşti parametri se verifică, de obicei, la
începutul prelucrării pe blocul sau bucata din blocul din care se va executa lentila respectivă.
● Verificarea grosimii şi diametrului
Diametrele liniare ale lentilelor se verifică prin metode similare cu cele folosite pentru controlul
dimensiunilor liniare din alte domenii tehnice, adică folosindu-se şublerul, micrometrul şi mai rar
aparatele speciale de măsurat grosimi şi lungimi. Cu aceste instrumente se pot măsura dimensiunile
efective ale lentilelor sau mărimea abaterilor acestora de la dimensiunile nominale, fiind utilizate în
secţiile pregătitoare pentru măsurarea grosimii lentilelor.
Precizia de măsurare a instrumentului/aparatului sau, mai exact, alegerea lor, depinde de
precizia cotelor din desenul de execuție al lentilei.
Grosimea la centru a pieselor polisate se poate măsura cu micrometrul sau comparatorul, dacă
măsurarea se face prin comparare cu o mărime etalon.
Grosimea la centru a lentilelor se măsoară cu micrometrul cu vârfuri sau cu un aparat special.
Grosimea la margine a lentilelor se măsoară cu rigle, scări gradate, şublere, lupe cu scări gadate.
Uniformitatea grosimii la margine oferă indicaţii despre centrarea lentilei. Această uniformitate se
verifică cu ajutorul unui aparat specific.
Diametrele lentilelor se controlează cu şublerul, după eboşare şi cu micrometrul după centrare,
respectiv debordare sau cu calibre limitative.
Controlul dimensional al faţetelor (teşiturilor) lentilelor se face cu ajutorul lupelor de măsurare
şi cu scări gradate cu precizia de 0,1 mm.
Pentru verificarea dimensiunilor unghiulare ale faţetelor lentilelor se folosesc echere fixe sau
reglabile, şabloane, raportoare mecanice, optice etc.
● Verificarea razelor de curbură
Razele de curbură ale suprafeţelor sferice şlefuite se pot verifica prin următoarele metode: cu
dispozitive de rodat, şabloanelor, inele sferometrice cu ceas comparator sau aparatului numit
sferometru, cu ajutorul calibrelor optice.
Dipozitivele de rodat utilizate pentru verificarea razelor de curbură între operaţii au raza
suprafeţei de măsurare egală cu raza calculată pentru operaţia respectivă a procesului tehnologic de
prelucrare a lentilei.
Înainte de verificare, lentila sau blocul se spală şi se rodează uşor, manual, cu dispozitivul de
rodat. În urma acestei operaţii rămân urme pe materialul optic. În funcţie de poziţia urmelor rămase pe
suprafaţa rodată se pot întâlni trei situaţii: suprafaţa cu goluri – urmele se află pe margini; suprafaţa cu
ridicături – urmele se află în centru; suprafaţa ondulată – urmele sunt atât pe margine cât şi în centru.
Şabloanele de verificare se execută perechi convex şi concav pentru aceeaşi rază de curbură.
Principiul de măsurare are la bază mărimea fantei, formată între şablon şi suprafaţa piesei verificate.
Inelele sferometrice cu ceas comparator sunt utilizate la controlul formei suprafeţelor optice,
respectiv a razei de curbură. Pot fi folosite la controlul între operaţii în timpul prelucrării sau la

12
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

controlul final, obţinându-se măsura abaterii razei de curbură pentru un diametru dat al inelului
sferometric cu care se lucrează. Această metodă este o metoda de comparare a suprafeţei prelucrate cu
una etalon al calibrului optic.
Calibrele optice sunt executate din sticlele speciale cu duritate şi stabilitate mari. După
destinaţie, calibrele optice pot fi: etalon CE, de control CC şi de lucru CL. Fiecărei grupe îi corespund
trei clase de precizie de execuţie, caracterizate prin n = 0,1 … 0,2 ; ΔN = 0,05 … 0,1 franje de
interferenţă şi ΔR = 0,5 … 15 μm. Calibrele etalon se folosesc pentru verificarea periodică a justeţei
calibrelor de control şi de lucru. Calibrele de control sunt copii ale celor etalon. Calibrele de lucru sunt
copii după calibrele de control. Toate cele trei tipuri sunt executate în aceeaşi clasă de precizie.
Calibrele se execută în perechi pentru a se putea verifica raza şi neregularităţile suprafeţei.
Verificarea formei suprafeţelor cu ajutorul calibrelor optice este suficient de simplă şi precisă.
Principalul dezavantaj al metodei îl constituie posibilitatea apariţiei zgârieturilor pe suprafaţa controlată
şi uneori subiectivismul în aprecierea preciziei de prelucrare după imaginea de interferenţă.
● Verificarea acurateţei suprafeţelor prelucrate
Acurateţea se verifică mai întâi pe parcursul procesului tehnologic, după şlefuire şi în final după
polisarea suprafeţelor.
După şlefuire, pe suprafaţa prelucrată nu trebuie să existe zgârieturi, puncte şi urme de pulberi
abrazive de la prelucrările anterioare. Verificarea se face cu ajutorul unei lupe, prin iluminarea
suprafeţei de control cu o lampă
Suprafeţele polisate ale pieselor se verifică fără a fi deblocate din dispozitiv, în lumină
reflectată, cu ajutorul unei lupe speciale, în aceleaşi condiţii de iluminare. Se focalizează lupa pe
marginea reflectată a fluxului luminos, observându-se defectele de acurateţe ale suprafetei: puncte,
zgârieturi (rizuri), pete, porţiuni de suprafeţe neprelucrate etc. Controlul final al acurateţei se face pe
piesele finite în lumină reflectată difuz, pe normala la suprafaţa de verificat, pe fondul unui ecran mai
închis. La aprecierea calităţii prelucrării se ţine seama de valorile prescrise în documentaţia tehnică,
pentru bule, striuri, acurateţe.
● Verificarea centrării lentilelor
Centrarea lentilei reprezintă coincidența axei optice a lentilei cu axa sa mecanică (geometrică).
La verificarea centrării se determină excentricitatea, adică mărimea cu care este deplasată axa optică
faţă de axa geometrică. Excentricitatea poate aparea în timpul operaţiei de centrare-debordare şi pe
lentila gata prelucrată, în timpul controlului final.
● Verificarea parametrilor optici
Parametrii optici ai lentilelor se verifică în laboratoarele de măsurări. Pentru aceasta se folosesc
standuri optice alcătuite din autocolimatoare, lunete, microscoape, alte aparate şi dispozitive necesare
pentru astfel de măsurători. Se folosesc și aparate speciale, cum ar fi focometre, refractometre,
goniometre, spectrofotometre, polariscoape etc.
În documentația tehnică specifică lentilelor, la condiţiile pentru materialul optic sunt trecute
variaţia admisibilă a indicelui de refracţie care semnifică omogenitatea sticlei, indicele specific radiaţiei
galbene a spectrului vizibil, variaţia limită a dispersiei medii în care există alți indici care
caracterizează radiaţiile luminoase cu lungimi de undă corespunzătoare culorilor albastru, respectiv
roşu.
Birfringenţa (refracţia dublă) se datorează tensiunilor interne la care este supus materialul şi
care determină o anizotropie, adică o modificare a proprietăţilor de transparenţă, în funcţie de direcţie.
Rezultatul acestor tensionări este descompunerea unei raze de lumină în două componente – raza
ordinară şi raza extraordinară – fenomen ce se datorează polarizării luminii. Birefringenţa este pusă în
evidenţă cu polarimetrul.

13
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Absorbţia (coeficientul de absorbţie al luminii) indică cantitatea de lumină absorbită de masa

materialului optic.
Pentru determinarea abaterilor se utilizează refractometrul Abbe. Principiul de funcţionare al
refractometrului Abbe se bazează pe măsurarea unghiului limită de refracţie al materialului optic de
studiat.
● Verificarea lentilelor pentru ochelari
Parametrii principali ai lentilelor de ochelari sunt puterea lentilei, respectiv puterea prismatică,
factorul de transmisie şi diametrul conturului.
Puterea unei lentile se poate verifica cu ajutorul unui frontifocometru (fig.5). Aparatele de
verificat trebuie sa aibă anumite precizii. Frontifocometrul se foloseşte pentru determinarea puterii
dioptrice la centrul lentilelor cu axe simetrice şi astigmatice, precum şi a combinaţiilor, în intervalul
±25,00 dpt. De asemenea se pot determina direcţiile principale ale lentilelor astigmatice, precum şi
acţiunea prismatică între 0,00 şi 6,50 dpt şi direcţia razei lentilelor prismatice.
Lensmetrul este un aparat utilizat la măsurarea dioptriei lentilelor şi a altor parametrii legaţi de
acestea. Foloseşte ca sursă de lumină un LED (Light Emitting Diode), fapt ce a înlăturat neajunsurile
create de o sursă de lumină clasică (bec sau lampă). Noile dimensiuni reduc modul de grupare a
celorlalte instrumente în jurul sistemului optic şi reduc consumul de energie. În acest context,
alimentarea se poate face fie prin adaptor, fie prin acumulatori. Există două variante - cu ocular
(fig.5‘a)) şi cu monitor (fig.5’b)). Caracteristici comune: plaja de măsurare: lentile sferice  25 dpt;
increment: pentru măsurarea puterilor mai mici de 3 dpt : 0.125 dpt şi pentru măsurarea puterilor mai
mari de 3 dpt : 0.25 dpt; unghiul de rotaţie al platformei este cuprins între 25 0 şi 90 0 ; diametrul maxim
pentru lentilele măsurate 90 mm; gabarit 3.6 kg; sursa de lumină LED.
În cazul lensmetrului cu monitor sunt eliminate o serie de neajunsuri: permite operatorului ca,
în locul unui ocular incomod, să utilizeze un monitor cu un diametru de 102 mm; erorile cauzate de
ajustarea ocularului sunt eliminate; sunt eliminate oboseala ochiului, dificultatea de citire a datelor şi
adaptarea întregului aparat la mediul didactic. Alte avanataje, pe lângă cele enumerate: în cazul
lentilelor cilindrice, poate măsura puterea şi lungimea axelor; plaja de masurare este de ± 25 dpt.
Pentru aprecierea defectelor materialului şi de suprafaţă, lentila pentru ochelari este împărţită în
trei zone de control circulare concentrice: cu centrul geometric (zona 1) cu diametrul de 30 mm; zona 2
cu diametrul exterior mai mic sau egal cu 64 mm şi zona 3 cu diametrul exterior egal cu cel nominal.
Lentilele pentru ochelari se execută în trei grupe de calitate. Striurile vizibile cu ochiul liber nu se
admit în zonele de control 1 şi 2. În zona 3 se admit striuri numai în interiorul unui sector de cerc,
corespunzător unui unghi de 150°. Bulele şi punctele de suprafaţă sunt în funcţie de zonă şi de grupe de
calitate.
Controlul defectelor de material, de suprafaţă şi de margine se face cu ochiul liber, la o distanţă
de 25 cm, prin observarea la limita dintre regiunea luminată şi regiunea întunecată. Controlul
zgârieturilor se face rotind uşor şi înclinând lentila într-o parte şi alta.
Lăţimea zgârieturilor, diametrele punctelor şi ale bulelor se pot măsura cu un microscop de
măsurat.

14
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 5
Tehnologia centrării lentilelor pentru ochelari
● Centrarea după şablon
În funcţie de distanţa interpupilară se alege tipul de montură corespunzător. Monturile sunt
executate astfel încât, între centrele anourilor să fie anumite distanţe.
În funcţie de conturul interior al anoului se execută prin încercări şablonul cu care se realizează
conturul lentilei. Şablonul se poate executa din carton, celuloid de 2 mm, duplex sau plăci din aluminiu.
Montura se aşează pe placa din care se va confecţiona şablonul şi se trasează interiorul anoului
cu ajutorul unui creion special. Pentru realizarea corectă a unui şablon se va ţine seama şi de adâncimea
locaşului pentru fixarea lentilei în montură.
După realizarea conturului, cele două şabloane se montează în montura pentru ochelari şi
cunoscându-se distanţa interpupilară se traseză prin încercări cele două centre şi linia ochelarilor.
După trasarea conturilor şi a liniei de bază, pe şabloane se execută trei găuri: una în centru, iar
celelalte două pe linia ochelarilor la distanţe egale de centru, distanţe stabilite la 9 mm.
Dispunerea celor trei puncte este identică cu dispunerea celor trei puncte marcate pe lentila-
semifabricat la verificarea dioptriei şi a centrului optic pe frontifocometru.
Şablonul astfel realizat este utilizat la prelucrarea lentilei pe contur. Dacă prelucrarea pe contur
a lentilei se execută manual şablonul, se aşează pe lentilă, aducându-se în coincidenţă cele trei puncte si
se treasează pe lentilă conturul şablonului, cu ajutorul unei scule cu vârf special. În continuare,
prelucrarea pe contur se realizează prin cioplire, tăiere şi şlefuire manuală, şablonul fiind utilizat ca
martor. Lentilele astfel obţinute vor fi montate în montură.
Dacă prelucrarea pe contur a lentilelor, şablonul este fixat prin cele trei găuri pe maşină,
realizându-se prin copiere conturul lentilei.
Centrarea după şablon a lentilei este o metodă uşor de aplicat, dar precizia centrării nu este
corespunzătoare, fapt pentru care este de preferat ca centrarea lentilelor pentru ochelari să se realizeze
pe maşini automate.
● Aparate pentru centrarea lentilelor
Stabilirea precisă a centrului lentilei pentru ochelari se face cu ajutorul diferitelor aparate.
De exemplu, pe un astfel de aparat se realizează centrarea lentilei şi respectiv materializarea
acestei axe, prin fixarea pe lentilă a unei ventuze sau fixarea lentilei pe un bloc metalic, necesare pentru
prinderea la prelucrarea conturului lentilelor pe maşinile de lucru.
Unele aparate de centrat au în componenţă şi un aparat de proiecţie.
Aparatul de centrat este compus dintr-un suport stabil, în care se află elementele mecanismului
de mişcare pe verticală a suportului lentilei, precum şi un şurub pentru blocarea pe o anumită poziţie a
suportului lentilei. Tot pe acest suport stabil se fixează o coloană verticlă, pe care sunt montate două
braţe: unul fix, pe care este montată o lupă, dispusă pe axa optică a aparatului de centrat şi un braţ
rabatabil, ce foloseşte la blocarea lentilei pe o ventuză sau un bloc metalic. La unele aparate, pe coloana
verticală se montează şi un aparat de proiecţie. În funcţie de prescripţia ochelarilor, pe aceste aparate se
pot realiza şi descentrări sau înclinări ale axelor specifice lentilelor, faţă de montura ochelarilor.
Un alt model de aparat, pe lângă centrarea şi fixarea lentilei, mai execută şi decuparea
conturului lentilei. Fixarea lentilei se realizează în poziţia de centrare. Decuparea conturului este
realizată prin copiere, de un braţ de pârghie, ce urmăreşte cu un palpator profilul şablonului, iar la
celălalt capăt este prinsă scula de tăiere. Lentila se roteşte odată cu şablonul, mişcarea fiind comandată
manual şi sincronizată de aparat.

15
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 6
Montarea lentilelor de ochelari

● Prelucrarea conturului lentilelor sferice pentru ochelari şi montarea lor în montura de ochelari
Montarea lentilelor de protecţie sau corecţie în monturi necesită următoarele operaţii:
verificarea lentilei şi fixarea centrului optic, confecţionarea şablonului, trasarea lentilei, tăierea
(cioplirea), şlefuirea, montarea propriu-zisă. Se utilizează o serie de instrumente (fig.6, fig.7, fig.8),
dispozitive și aparate specifice (fig.9, fig.10, fig.11, fig.12).
a) Verificarea lentilei constă din controlarea acurateţei şi a valorii puterii dioptrice. Astfel
lentilele se spală (sau se curăţă de praf) şi se verifică să nu aibă incluziuni filiforme, bule, zgârieturi,
cioburi. Se verifică valoarea puterii dioptrice a lentilei, să corespundă cu indicaţiile din prescripţie şi se
punctează centrul optic al lentilei cu tuş negru lavabil. Puterea lentilei şi punctarea centrului optic se
verifică cu frontifocometrul.
b) Confecţionarea şablonului se execută funcţie de montura de ochelari, manual sau automat.
c) Trasarea se poate executa manual cu un creion widia sau de diamant, sau mecanic pe maşini
specifice.
d) Tăierea lentilelor se face până la limita trasată după şablon. Manual se foloseşte un cleşte de
tăiat lentile care este prevăzut cu pastile widia sau diamant, operaţie cunoscută şi sub denumirea de
cioplire. Tăierea se poate executa şi automat pe maşini specifice.
e) Şlefuirea lentilelor se execută pe maşini de şlefuit. Uneori această operaţie mai este denumită
şi faţetare.
Faţetul de protecţie este o teşitură executată pe marginea ascuţită a suprafeţei. Unele fațete se
executată 45°. În cazul în care lentilele vor fi montate în monturi perivist sau glazant se recomandă
faţetul patent. Pentru montarea lentilelor pe fir se recomandă faţetul invizibil.
La operaţia de faţetare trebuie ca lentila să fie perfect şlefuită şi faţetarea să fie executată pe
mijlocul conturului lentilei. Sunt cazuri când se execută un faţet lateral, la lentilele foarte concave, ca
ele să nu fie vizibil ieşite din montură. După faţetare, tăişul lentilei trebuie puţin şlefuit, pentru a nu se
ciobi în monturi. La montarea acestor lentile trebuie acordată multă atenţie, pentru ca acestea să nu se
spargă; în acest scop ele trebuie şlefuite exact.
f) Găurirea lentilelor (fig.13, fig.14) se aplică acelor lentile şlefuite ce vor fi montate în monturi
prevăzute cu şuruburi sau care vor fi prinse cu fir de nailon. Găurirea se execută numai până la
jumătatea grosimii lentilei, apoi lentila se întoarce şi se continuă găurirea. În timpul găuririi se scoate
burghiul de mai multe ori din lentilă, împiedicându-se astfel supraîncălzirea lentilei. Se trece apoi la
lărgirea găurii.
g) Montarea lentilelor în monturi
În monturi metalice se face astfel: se desface şurubul monturii şi se probează lentilele de mai
multe ori. Dacă şurubul este prea lung se desface până când lentila intră în montură, dacă nu, se scoate
şurubul de tot. Când lentila este potrivită ca mărime se prind cu cleştele părţile desfăcute cu multă
atenţie să nu se ciobească lentila. Şlefuirea este bună atunci când părţile desfăcute se ating şi lentila nu
se mişcă. Dacă lentila se mişcă în montură înseamnă că a fost prea mult şlefuită sau montura s-a
deformat.
Înainte de montarea lentilelor, montura trebuie verificată. Sunt cazuri când canalul interior nu
este drept. Acesta se poate îndrepta cu cleştele de îndreptat. Dacă canalul interior al monturii prezintă

16
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

denivelări, acestea se pot îndrepta cu pila. Denivelările apar în timpul lipirii monturilor. Dacă montura
este în regulă se şterg lentilele şi se montează.
Pentru montarea lentilelor în monturi din plastic trebuie încălzită montura (fig.15). Încălzirea se
realizează prin mai multe metode. Timpul de încălzire este de aproximativ 30 de secunde. După
încălzirea monturii, lentila este aşezată cu un capăt în canalul interior al monturii şi apoi se apasă
celălalt capăt până se aşează corespunzător. Totdeauna lentila este aşezată în partea exterioară a
cadrului şi se termină operaţia spre nazal.
h) Ajustarea monturii (echilibrarea ochelarilor) constă în poziţionarea braţelor faţă de cadrul
monturii, în aşa fel încât dacă ochelarii sunt aşezaţi pe o placă perfect netedă să atingă placa în patru
puncte fără să se mişte. Cambrarea braţelor trebuie să fie simetrică în jos și înspre interior. După
închiderea braţelor, acestea trebuie să se suprapună perfect.
● Montarea lentilelor bifocale
La montarea acestor tipuri de lentile este important să se respecte distanţa interpupilară, distanţă
folosită la centrarea lentilelor faţă de ochi. Procesul montării cuprinde următoarele etape: alegerea
monturii, executarea şablonului, fixarea şablonului pe lentilă, tăierea lentilei, cioplirea, faţetarea,
montarea, controlul.
Înainte de montare, lentilele trebuie verificate cu ochiul liber, pentru a observa diferitele defecte
de suprafaţă sau în interior cum ar fi: incluziuni filiforme, bule, zgârieturi, cioburi marginale. Se
verifică apoi la frontifocometru, valorile dioptrice şi corespondenţa acestora cu indicaţiile din
prescripţia ochelarilor, se fixează centrele optice. Se alege o montură fie din material plastic, fie din
metal cu câmp vizual suficient de mare, în funcţie de nevoile vizuale ale purtătorului. Se
confecţionează şablonul și se trasează conturul lentilei. Urmează tăierea lentilei după şablon şi
cioplirea. Cioplirea se poate realiza direct sau după tăierea pe contur a lentilei. În continuare se va
şlefui lentila pe maşina de şlefuit manual, semiautomat sau automat, obţinându-se faţetul dorit.
Lentilele bifocale se montează în aşa fel încât centrele optice ale porţiunilor pentru vederea la
distanţă să corespundă cu centrele pupilelor, când ochii privesc la infinit. Porţiunea pentru vederea la
aproape se montează astfel ca planele de simetrie ce trec prin punctul cel mai înalt al lizierei şi prin
centrul optic al lentilei, să fie rotit cu 10 - 15°.
După montarea lentilelor bifocale urmează operaţiile finale de retuş: îndreptarea braţelor,
realizarea înclinării ochelarilor, verificarea conformităţii cu prescripţia ochelarilor, curățarea lentilelor
dacă este cazul (fig.16), ambalarea şi predarea către client.
● Montarea lentilelor astigmatice
Pentru montarea acestor lentile trebuie parcurse următoarele etape:
a) La alegerea monturii trebuie avut în vedere ca marginea acesteia să nu micşoreze câmpul
vizual. În funcţie de distanţa interpupuilară se alege o montură la care şaua nazală să fie
corespunzătoare nasului, iar mărimea monturii să încadreze bine faţa. Raportul dintre faţă şi ochelari
este corespunzător, dacă lungimea ochelarilor pe axa de montaj coincide cu distanţa temporală.
Montura nu trebuie să atingă faţa, ci să fie la o distanţă de 3 mm. Practic, montura se alege în funcţie de
fizionomie şi de distanţa interpupilară.
b) Lentilele se aleg conform prescripţiei ochelarilor. Se controlează acurateţea suprafeţelor
lentilelor.
La măsurarea lentilei sfero-torice la frontifocometru apar valorile celor două direcţii principale.
Valoarea dioptrică mai mică reprezintă valoarea sferică a lentilei cilindrice în această direcţie, lentila
neavând efect cilindric. Această direcţie cu puterea mai mică reprezintă axa fără efect a lentilei
cilindrice. Cea de a doua valoare a lentilei măsurată în secţiunea corespunzătoare perpendiculară

17
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

reprezintă valoarea totală (valoarea sferică plus valoarea cilindrică). Diferenţa astigmatică, respectiv
valoarea cilindrului va fi dată de diferenţa între valoarea totală şi cea sferică.
c) Axarea lentilelor se face după sistemul TABO sau Sistemul Internaţional.
Lentilele astigmatice pozitive formează o imagine alungită în direcţie verticală a obiectelor, axa
se află pe porţiunea cea mai groasă, iar la lentilele negative, imaginea obiectelor se formează în direcţia
orizontală, axa se află pe porţiunea cea mai subţire.
d) Şablonul se poate confecţiona manual sau pe maşini semiautomate şi automate.
e) Lentilele se trasează manual sau automat.
f) Cioplirea se execută cu ajutorul cleştelui oblic pentru cioplit.
g) Şlefuirea lentilelor pe contur trebuie efectuată cu grijă pentru a se evita spargerea sau
ciobirea lentilei pe margine. Şlefuirea se execută pe maşini automate sau manual.
h) Montarea propriu-zisă.

Alte aspecte
Ca regulă generală, locaşurile pentru lentile, presupus plane, sunt înclinate spre spate şi în jos cu
aproximativ 150 şi spre spate şi tâmplă cu 50-100. În acest fel, câmpul vizual este puţin mai mare şi
liniile de privire sunt mai puţin înclinate faţă de normalele la lentilă în punctele de incidenţă.
Locaşul pentru lentilă are un centru geometric.
Lentila trebuie centrată cu cea mai mare precizie posibilă, dacă puterile în secţiunile principale
depăşesc 10 dpt. Abaterile de centraj pe verticală trebuie să corespundă teoretic unui efect prismatic mai
mic de 0,5 dioptrii prismatice.
Când subiectul priveşte un punct fix depărtat, aşezat în planul orizontal, ce trece prin centrul
pupilei, linia de privire intersectează planul feţei monturii în punctul de privire primar.
Pentru fiecare problemă vizuală există o zona din lentilă care este utilizată des. Centrul acestei
zone este numit punct principal de privire. Pentru vederea departe, linia de privire ce trece prin acest
punct este în general deviată în jos, în raport cu direcţia primară de privire cu 5 - 120.
Centrul de montaj al monturii este punctul din locaşul pentru lentilă, care trebuie pus în
coincidenţă cu punctul de referinţă al lentilei.
În cazul lentilelor fără efect prismatic, axa optică a lentilei trece prin centrul de rotaţie al ochiului
şi punctul principal de privire (centrul de montaj).
Intervalul de montaj este distanţa între centrele de montaj ale lentilelor ochelarilor.
Centrele de montaj pot fi asimetric dispuse faţă de planul median al monturii, conform prescripţiei
optometrice (în caz de asimetrie facială), dar distanţa între ele trebuie respectată.
În timpul rotirii globilor oculari, distanţa între centrele de rotaţie ale celor doi ochi se consideră că
rămâne constantă.
Punctul principal de privire este decalat în jos în practică, faţă de punctul de privire primar.
Necoincidenţa centrului optic al lentilei monofocale pentru departe, cu centrul de montaj se
numeşte descentrare.
Centrajul în înălţime: punctele de referinţă ale celor două lentile trebuie să fie la aceeaşi înălţime
în montură. În caz de asimetrie facială pe verticală, punctele de referinţă pot fi la înălţimi diferite.
Se punctează centrele optice pentru fiecare ochi pe linia de privire corespunzătoare aceluiaşi
punct din planul median al corpului.

18
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

În caz de anizometropie, pentru fiecare ochi în parte, toleranţa la descentrare este corespunzătoare
ametropiei sale. Dacă anizometropia este mai mică sau egală cu 0,5 dpt, centrele optice vor fi montate ca
şi cum nu ar exista anizometropie.
Centrajul la montajul lentilelor astigmate simple se reduce la cel al lentilelor stigmate. Abaterea
se proiectează pe cele două meridiane principale şi se determină efectele prismatice în aceste plane.
● Centrarea ochelarilor de compensare pentru vedere aproape
Se descentrează centrul optic spre nas, pornind de la poziţia pe care a avut-o pentru vederea
departe, aşa încât componenta orizontală a efectului prismatic pe linia de privire să fie nulă. Pentru
ochelari cu lentile monofocale, descentrarea clasică nu are influenţă sau are prea puţină asupra câmpului
vizual
● Centrajul în înălţime a lentilelor în vedere aproape
În cazul izometropului, descentrarea cu aceeaşi distanţă a centrului optic al lentilelor pe verticală
nu jenează. În caz de anizometropie, descentrarea cu aceeaşi distanţă pe verticală indică efecte prismatice
diferite pe care purtatorul de ochelari le poate micşora înclinând capul în jos (distanţa între centrul optic şi
punctul de intersecţie al liniei de privire cu lentila să fie micşorată). Se poate încerca descentrarea lentilei.
● Compensare prismatică
Pentru a compensa cel puţin parţial o heteroforie sau pentru a evita diplopia în unele cazuri de
strabism paralitic se adaugă corecţiei sferice sau sfero-cilindrice o compensare prismatică. Se poate
imagina suprapunerea lentilei compensatoare specifică ametropiei, convenabil plasată, adică descentrată
cu câțiva milimetri şi prisma care figurează în prescripţia ochelarilor. Într-un punct al lentilei vor fi două
efecte prismatice de compus: acela dat de lentila sferică sau sfero-cilindrică şi acela al prismei din
prescripţie.
Ochelari cu lentile multifocale (fig.17)
Zonele pentru vedere departe ale lentilelor multifocale admit aceleaşi reguli de montare, în
plane care trec prin centrele de rotaţie ale ochilor, ca lentilele unifocale pentru vedere departe.
Pentru a obţine cu lentile multifocale un câmp vizual cât mai mare în vederea aproape ar trebui
aleasă o distanţă ochi-lentilă mică şi înclinată montura.
Distanţa între punctele de referinţă ale zonelor pentru vedere aproape trebuie adusă la aceeaşi
valoare cu distanţa interpupilară, în planul lentilelor în vederea aproape, pentru distanţa medie de lucru
aleasă. Poziţionarea în înălţime a zonelor pentru vedere aproape depinde de nevoile vizuale individuale
(conformaţie anatomică, postură corporală, condiţii de utilizare, obişnuinţă).
Pentru lentilele bifocale, centrul optic al zonei aproape este punctul acestei zone în care efectul
prismatic este nul. Liziera care desparte cele două zone nu trebuie să împiedice vederea departe şi nici
să limiteze câmpul pentru vederea aproape.
Stabilirea poziţiilor lentilelor multifocale în montură depinde de: tipul de multifocal, ţinuta
capului (se recomandă monturi cu plachete pentru a se putea regla poziţia ochelarilor), natura şi
distanţa de lucru, valoarea ametropiei (pentru ametropie mare, linia de separare va fi mai sus şi lentila
cât mai aproape de ochi), valoarea adiţiei, distanţa lentilă-ochi (pentru distanţă mare, segmentul de
aproape va fi mai jos), obişnuinţa subiectului.
Segmentul pentru aproape este cuprins între două limite: cea superioară este determinată de
factorii prezentaţi mai sus, cea inferioară de dimensiunea monturii.
Spaţiul minim dintre cele două limite se recomandă: pentru lentilele bifocale 14 mm (medie 16
mm); pentru lentile trifocale 17 mm (medie 19 mm); pentru lentile progresive 19 mm (medie 20 mm).

19
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Calibrul monturii trebuie să aibe pe înălţime următoarele dimensiuni minime: pentru lentile
bifocale 30 mm (medie 32 mm); pentru lentile trifocale 33 mm (medie 34 mm); pentru lentile
progresive 34 mm (medie 36 mm).
Lentile bifocale astigmate: pentru fiecare meridian principal o lentilă astigmată poate fi
asimilată cu o lentilă sferică.
În stabilirea poziţiei lentilei în montură se are grijă ca axa optică a zonei pentru vederea departe,
să treacă prin centrul de rotaţie al ochiului. Aceasta înseamnă că linia principală de privire este
înclinată faţă de orizontală în vedere departe, cu un unghi egal cu unghiul de înclinare al calibrului
monturii.
O metodă practică de realizare a acestei condiţii este următoarea: subiectul este plasat în faţa
unei oglinzi de perete, aşezată vertical, apoi i se cere să-şi fixeze ochii pe oglindă, păstrând o poziţie
naturală. Se cere subiectului să ridice capul, până ce planul monturii este în poziţie verticală (controlul
este făcut de tehnicianul optometrist), acesta privind mereu în direcţie orizontală (un obiect depărtat
aflat la aceeaşi înălţime cu ochii subiectului). Tehnicianul optometrist punctează pe calibrul transparent
poziţia pupilei (punctul de intersecţie al liniei de privire cu calibrul).
La montare, centrul optic pentru vederea departe trebuie să coincidă cu punctul ce reprezintă
centrul de montaj.
Trebuie avut în vedere realizarea orientării corespunzătoare a secţiunilor principale în caz de
astigmatism. În cazul lentilelor bifocale cu pastilă sudată, rotundă sau cu lizieră anastigmată se
orientează corespunzător liniile, centrul optic pentru departe, centrul geometric al pastilei (axa de
simetrie a zonei aproape).
Ochelarii se predau clienților împreună cu accesoriile necesare (toc, lavetă, soluție de curățare și
întreținere) și cu un set de recomandări și instrucțiuni de utilizare (fig.18, fig.19, fig.20, fig.21).

20
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

CAPITOLUL 7
Tehnici de adaptare a ochelarilor

Adaptarea ochelarilor cu lentile progresive

Unghiul format de planul monturii aşezat pe cap şi verticală trebuie să fie de aproximativ 100.
Distanţa lentilă-cornee trebuie să fie de 13 - 15 mm.
Se montează în locaşul monturii, calibre din plastic transparent, pe care se marchează cu tuş
negru lavabil următoarele repere:
- poziţiile pupilelor în vedere departe, marcate separat cu câte o linie verticală;
- se determină cu pupilmetrul cu reflexie corneeană, semidistanţele pupilelor în vedere aproape;
- se marchează cu câte o linie orizontală, nivelurile centrelor pupilelor, ochii pivind la infinit în plan
orizontal.
În acest scop se invită subiectul să fixeze (stând în picioare) un punct situat la aproximativ 5 m,
la înălţimea ochilor săi sau să-şi fixeze ochii pe o oglindă plană aşezată vertical. Apoi este rugat să
ridice capul, până ce planul monturii ajunge vertical, privind în continuare ţinta. Se punctează pe
calibre, nivelurile centrelor pupilelor.
Regula expusă este valabilă la majoritatea subiecţilor. Se va ţine seama de postura capului şi
corpului specifică subiectului.
Axa orizontală a lentilei (axa de montaj) trebuie să se suprapună cu linia orizontală
corespunzătoare nivelului vederii departe, iar crucea de pe lentilă va coincide cu intersecţia liniilor
verticală şi orizontală trasate pe calibru. La montare se va avea în vedere ca cercul de control pentru
vedere aproape să fie decalat cu 2,50 mm spre nas, faţă de verticală, trecând prin centrul de montaj.
Adaptarea ochelarilor la subiecţii operaţi de cataractă
Cea mai mare parte a subiecţilor operaţi de cataractă sunt persoane în vârstă, dar există şi afaci
tineri din diferite cauze: cataractă congenitală, boli, traumatisme etc.
Afachie înseamnă lipsa cristalinului. În consecinţă se modifică foarte mult caracteristicile optice
ale ochiului. Compensarea ochiului afac poate fi făcută cu ochelari, cu lentile de contact, cu lentile
intracamerurale. În cazul compensării cu ochelari, imaginea retiniană este între 23% şi 30% mai mare
ca a ochiului neoperat. Nu se poate obţine vedere binoculară după extragerea cristalinului la un singur
ochi, cu ochelari obişnuiţi. Diferenţa de mărire a imaginii retiniene la un ochi compensat cu lentila de
contact se află între 3% şi 8%, ceea ce se consideră acceptabil pentru o vedere binoculară. Din motive
fiziologice sau psihologice unele persoane nu pot purta lentile de contact. Acestora li se recomandă
ochelari cu lentile multifocale sau două perechi de ochelari.
● Alegerea monturii: montura trebuie să aibă lentilele mici, păstrând cele mai bune proporţii în
legătura cu faţa. Subiectului i se propun diverse modele de monturi din care să aleagă. Se va motiva
alegerea monturii prin argumente tehnice, pentru a conştientiza inconvenientele inerente specifice
compensării sale. Nu se aleg forme colţuroase, se adaptează puntea şi şaua nazală, se face preadaptare
înaintea măsuratorilor.
Rezultatele măsurătorilor trebuie notate pe un calibru transparent care să reproducă, dacă este
posibil, curbura suprafeţei interne a lentilei.
Este important să se determine cât mai exact axul principal de privire, deoarece acuitatea
vizuală scade repede, datorită excentricităţii punctului de intersecţie a liniei de privire faţă de centrul
optic.

21
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Un alt aspect important este determinare cu precizie a distanţei de la vârful corneei la lentilă,
modificarea acestei distanţe influenţând direct compensarea.
● Adaptarea: puterea ochiului se modifică uşor în decursul a 6 - 8 săptămâni de la operaţie.
Prescripţiile ochelarilor subiecţilor operaţi recent au menţiunea „provizoriu”. Ochelarii
corespunzători sunt temporari. Soluţia cea mai bună pentru aceste cazuri ar fi să se aleagă montura
definitivă în care să se monteze lentile provizorii de acelaşi tip cu lentilele definitive. Inconvenientul
este costul, dar avantajele sunt: centraj precis lateral şi în înălţime, adaptare la noile obişnuinţe vizuale
de la început, definirea precisă a distanţei ochi-lentilă, lentilele provizorii pot fi utilizate într-o montură
de rezervă. Dacă axa principală de vizare trebuie să corespundă cu centrul optic al lentilei, suprafaţa
posterioară a lentilei trebuie să fie perpendiculară pe acest ax, altfel se modifică compensarea.
● Sensibilitatea la lumină: transmisia mediilor optice umane scade cu vârsta, crescând astfel
difuzia luminoasă. După înlăturarea cristalinului, transmisia creşte, apare senzaţia de orbire luminoasă.
Se sfătuieşte subiectul să poarte în interior ochelari cu absorbţie 10-20%, iar în exterior ochelari de
soare cu absorbție mai mare.
● Profunzimea câmpului vizual: teoretic afacul nu are profunzime; în realitate efectul
compensat are o profunzime corespunzătoare unei dioptrii. Profunzimea poate fi marită prin depărtarea
ochelarilor de ochi.
● Aberaţiile lentilelor de compensare a cateractei: cele mai jenante, pentru afacul compensat cu
lentile de ochelari sunt aberaţiile cromatice. Pentru a se reduce aberaţiile de sfericitate, lentilele cu
puteri peste + 8,00 dpt vor avea suprafeţe sferice.
● Scotomul inelar: lentilele pozitive provoacă o puternică deviaţie a razelor marginale, reducând
astfel cămpul vizual. Această particularitate trebuie menţionată subiectului. Printr-o curbură specială a
suprafeţei externe a lentilei este posibilă reducerea scotomului inelar. Această zonă de tranziţie
ameliorează mult câmpul vizual al purtătorului (nu calitatea imaginii). La alegerea monturii destinată să
fie echipată cu acest tip de lentilă se va avea în vedere ca partea temporală să corespundă cu partea cea
mai subţire a lentilei.
● Control: subiectul este rugat să citească un text. Pentru a atenua şocul psihologic trebuie
pregătit. Imediat dupa ce se obişnuieste, cât de cât, cu ochelarii se verifică acuitatea maximă obţinută.
Se aşează în faţa ochelarilor o lentilă de + 0,50 dpt şi i se cere să spună dacă vede mai bine. Dacă nu se
obţine îmbunătăţirea acuităţii vizuale se înlocuieşte lentila de + 0,50 dpt cu lentila de – 0,50 dpt. Dacă
acuitatea vizuală rămâne slabă cu acest test se discută cu tehnicianul optometrist sau cu medicul
oftalmolog care a facut examenul vizual, pentru a determina cauza acuităţii slabe, care poate fi
fiziologică (degradarea retinei sau altor medii) sau optică (astigmatism necompensat sau compensat
greşit).
Unii specialişti supracompensează afacii în vederea departe cu 0,50 dpt. În aceste cazuri
adăugarea unei lentile de –0,50 dpt ameliorează acuitatea, dar adăugându-se –1,00 dpt se obţine
scăderea vederii.
Subiecţii operaţi monocular îşi pierd vederea binoculară şi de cele mai multe ori, medicul
oftalmologul recomandă lentila mată în faţa ochiului neoperat, până ce şi acesta va fi operat. Ochiul
nefolosit îşi pierde sensibilitatea. Pentru a păstra sensibilitatea ochiului neoperat şi vederea binoculară
se pot folosi lentile speciale, care să micşoreza diferenţa de imagine, la cei doi ochi.

22
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

BIBLIOGRAFIE

Standardul de pregătire profesională al calificării Tehnician optometrist, MECT, CNDIPT, 2008.

Ing. State D. M, dr. Lascu E., Utilajul şi tehnologia confecţionării lentilelor, ramelor şi ochelarilor,
manual pentru şcoli profesionale şi cursuri de specializare, EDP, Bucureşti, 1980.
Prof. ing. Danescu F., prof. ing. Grosu M., prof. ing. Rotaru T., prof. ing. Stoian G., prof.ing. Vertan E.,
Utilajul şi tehnologia mecanicii fine şi a opticii, manuale pentru clasa a XI-a si a XII-a, licee industriale
cu profil de mecanic, calificarea mecanic de mecanică fină şi optică şi şcoli profesionale, EDP,
Bucureşti, 1989.
Popescu, I. I, Toader, E. - Optica, ESE, București, 1989.
Dumitescu, N., Bazele opticii fiziologice, UPB, București, 1994.
Dumitrescu, N. – Tehnologia de adaptare a ochelarilor, editura Printech, 2009.
Pascu, A., Rolul, proiectarea şi fabricarea lentilelor de contact, București.
European Diploma Optometry, Zentralverband der Augenoptiker, Dűsseldorf, 2008.

23
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

ANEXE

Fig.1 a)

fig.1 b)

Fig.1.c)

24
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.1 d)

Fig.1 a), b), c), d) Modele de ochelari

Fig.2 Ochelarii pentru testare subiectivă

25
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.3 Trusa de lentile pentru testare subiectivă

Fig.4 Pupilometru automat

26
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.5 Frontifocometru (autolensmetru)

Fig.6 Instrumente folosite la montarea lentilelor aeriene - clești

Fig.7 Instrumente folosite la montarea lentilelor aeriene - șurubelniție

27
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.8 Instrumente folosite la montarea lentilelor aeriene - pile

Fig.9 Mașină automată de prelucrat conturul lentilelor aeriene

28
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.10 Mașină automată de prelucrat (șlefuit) lentile aeriene

Fig.11 Discuri diamantate pentru prelucrat lentile aeriene:

1. disc pentru șlefuit lentile din sticlă organică
2. disc pentru șlefuit lentile din sticlă minerală
3. disc pentru finisat și făcut muchie (fațet) lentile
4. disc pentru polisat

Fig.12 Disc pentru executarea canelurii pe marginea lentilei din sticlă optică organică

29
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.13 Aparat pentru găurirea lentilelor

Fig.14 Mașini manuale de găurit lentile din sticlă optică organică

30
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.15 Încălzitor digital pentru rame de ochelari din material plastic

Fig.16 Mașină pentru curățarea lentilelor cu ultrasunete

Fig.17 Montura de ochelari cu lentile multiifocale

31
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.18 Toc pentru ochelari Fig.19 Lavetă pentru ștergerea lentilelor

Fig.20 Soluții pentru întreținerea și curățarea lentilelor

32
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.21 Model de prezentarea a ochelarilor și accesoriilor necesare

33
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Fig.5’ a), b) Lensmetru

34