DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

-Studiu de caz-

Literatura română este o literatură romanică.Precum se ştie, după cucerirea Daciei de Traian în
anul 106, limba latină populară a devenit limbă oficială în Dacia şi, după o lungă întrebuinţare; până în
secolul al VII-lea, înainte de venirea slavilor, a capătat o structură proprie, devenind limba română,
străromână.
Începuturile literaturii române sunt legate de contextul ariei culturale din răsăritul Europei, un
spaţiu complex format pe temeliile tradiţiei bizantine.Începând cu secolul al VII-lea, limba slavonă, limba
oficierii serviciului divin in biserică, începe să fie înlocuită treptat cu limba română
Primul text păstrat in limba română a fost o scrisoare particulară. Cultura românească s-a
dezvoltat in singurul cadru organizat şi puternic existent in secolul XVI şi mai apoi al XVII-lea, care era
biserica.Biserica a fost în ceea ce numim perioada veche a literaturii române care din punct de vedere
istoric reprezintă evul mediu românesc care este mai îndelungat şi mai târziu decât cel European, un
important centru în care s-au dezvoltat limba română şi credinţa română.
Textele originale se imbogatesc cu categoria lucrărilor istoriografice ale cărturarilor moldoveni
(G. Ureche,I.Neculce) si munteni (C-tin Cantacuzino). Varlaam si, mai târziu, Antim Ivireanul scriu carti
religioase originale.
De la mijlocul sec al XVIII-lea ,prin efortul mitropoliţilor Moldovei -Varlaam si Dosoftei- ,
traducerea cartilor de cult si introducerea limbii romane in Biserica reflecta preocupări sistematice,
organizate si chiar oficiale.
Adoptarea si fixarea definitiva a limbii materne ca limba liturgica in Biserica ortodoxa romana
însemna eliminarea ireversibila a slavonei din circuitul cultural naţional.
In sec al XVII-lea – al XVIII-lea,in toate cele trei tari romane se poate vorbi despre un adevărat cult al
cartii. Din perspectiva culturala,unele evenimente legate de circulaţia textului scris in Evul Mediu par
anecdotice:astfel,o carte „robita” de tătari este răscumpărata de romani in 1630, iar un exemplar din
Cazania lui Varlaam este pricina de judecata intre moştenitorii unui preot si o întreaga obşte săteasca.

RELIGIA
Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existența unei realități absolute de
care omul ar depinde.

Petre Tutea :„Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si
merge spre nicaieri.”

Nicolae Cartojan : “A taia latura religioasa din istoria literaturii romanesti inseamna a renunta la
cunoasterea trasaturii celei mai caracteristice din cultura noastra veche si una din fetele ei de glorie”

Mihail Moxa :
primele traduceri
călugăr
“Cuvente den bătrâni”
 Limba română in Scriptură
In anii 1620—1630 limba românească începe să pătrundă în actele publice.

Valeria Mahok :

“Intelepciune fara carte si fapte nu se poate. Intelepciune fara credinta, nu e cu putinta!”

Psalmi
Psalmii reprezinta imnuri religioase biblice.

Psalmul este si o specie lirica, prin care poetul inalta un imn religios biblic divinitatii, exprimandu-
si sentimentele de smerenie si lauda pentru maretia si atotputernicia lui Dumnezeu.

“În toţi Psalmii poetului răsună acelaşi apel, aceeaşi chemare către cel nenumit. Aşteptarea,
pânda, asaltul sunt ipostaze ale acestui apel. Cel ce cheamă este omul cuvântului, al logosului, deci al
cunoaşterii. Aceasta ne ajută să interpretăm patosul vederii, atât de specific poetului nostru, ca pe o
voinţă de cuprindere cognitivă. A crede înseamnă, însă, a recunoaşte, a înţelege, a accepta fără să vezi.
Or, ceea ce pretinde Psalmistul arghezian nu este harul spiritual al credinţei, ci faptul material,
nemijlocit, al vederii, al pipăirii…” (Nicolae Balota, 1979)

Te dramuiesc in zgomot si-n tacere

Si te pandesc in timp, ca pe vanat,
Sa vad: esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.

Pentru credinta sau pentru tagada,

Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

Ca-n oglindirea unui drum de apa,

Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti;
Te-ntrezarii in stele, printre pesti,
Ca taurul salbatec cand se adapa.

Singuri, acum in marea ta poveste,

Raman cu tine sa ma mai masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor.
Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!”
 Tudor Arghezi

• unul dintre cele mai reprezentative nume în poezia română modernă

• Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Nicolae Balotă îl aşază pe Arghezi între

credinţă şi tăgadă sau între tăgadă şi abdicare.

,,Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.”

“Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si
orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape
curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si
noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in
lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua
foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte
cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai
fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va
petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul
pacatelor si pohtelor trupului..”
 Mitropolitul Varlaam
• Introducerea limbii romane in biserica

• Cazania lui Varlaam

• Primele accente ale prozei artistice

Ignatie- Episcopul Caucazului :

“Rugaciunea, ca o convorbire cu Dumnezeu, fiind un bine inalt prin ea insasi, adesea e mult mai
mare decat binele pe care il cere omul, si milostivul Dumnezeu neimplinind cererile il lasa pe cel ce
cere in rugaciunea lui, pentru ca el sa nu o piarda, sa nu paraseasca acest bine mai inalt atunci cand
va primi binele cerut care e mult mai mic”

Mitropolitul Dosoftei
• Mitropolitul Moldovei

• Psaltirea in versuri

• Traduceri

Diaconul Coresi
Sf. Ioan Scararul :

"Inceputul rugaciunii consta in faptul ca alungam gandurile care vin, din chiar clipa aparitiei
lor; mijlocul ei sta in silinta de a inchide mintea in cuvintele pe care le rostim sau le cugetam;
iar desvarsirea rugaciunii este rapirea catre Domnul."

Mitropolitul Antim Ivireanul

• Cel mai de seama dintre Mitropolitii munteni

• Cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

 A avut un rol important in introducerea limbii romane in scriptura

 Grigore Ureche

Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții
politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta
Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. A avut ca frate pe Nicolae
Ureche spătarul.

Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lwów, Uniunea statală polono-lituaniană, la Școala
Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica.
Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.

În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar,
iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.

A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de
la mănăstirea Bistrița din Moldova.

• Sf. Ioan Scararu :

"Inceputul rugaciunii consta in faptul ca alungam gandurile care vin, din chiar clipa aparitiei
lor; mijlocul ei sta in silinta de a inchide mintea in cuvintele pe care le rostim sau le cugetam;
iar desvarsirea rugaciunii este rapirea catre Domnul."
 CONCLUZIE

• Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, dar si conceptia celor care au scris in
aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum
marturiseste si Miron Costin: „Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este
oranduit, a-l clati nimeni nu poate”.

• Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei
dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor
popoare in diferite momente ale istoriei.