CITATE ILIE MOROMETE

„- Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!

– Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă îl tăiem, înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii!
Pune mâna, nu te mai uita, că se face ziuă.”

„Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.”

„Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează şi pe alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea
stăpânită, fiindcă poate fi rău înţeleasă.”

„Timpul nu mai avea răbdare.”

„Când omul uită de Dumnezeu, uită şi Dumnezeu de el şi îl lasă singur în faţa păcatelor.”

„Eu îmi caut eul meu!”

„Şi sufletul? Un abur care trăieşte şi el şi se tot plimbă.”

„Da, am discutat odată să-ţi vând un salcâm! Poate am să ţi-l vând… poate n-o să ţi-l vând… De
ce trebuie să ne grăbim aşa!? părea el să spună.”

„Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie! Toată ziua stai de vorbă și beai la
tutun și mie îmi arde cămașa pe mine. Dacă alții n-au treabă și au chef de vorbă… Copilul ăsta
plânge aici și el stă la poartă și bea tutun. Veniți de la deal și vă lungiți ca vitele… și eu să îndop
singură o ceată de haidamaci…”
„Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce-
a vrut… Ce mai trebuia să fac si n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am
avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu
am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun pentru ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă
așa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e așa cum zic ei și
nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! Întâi lumea și pe urmă
și ei cu ea.”

„Copiii pătrund în sufletul unui om repede şi necruţător.”

„Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge că şi cele mai
întortocheate gânduri pot căpăta glas – de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele
casei şi de a vorbi singur.”

„-Ei, acuma ce-ai rămas cu capul între urechi?! se miră Moromete, călcând încet printre crăcile
salcâmului. Desfă caii și bagă-i în grajd…”

„- De ce-ai tăiat, mă, salcâmul? se pomeni Paraschiv întrebând…

– Întrebați-l pe Nilă, că el știe, răspunse într-adevăr tatăl cu un glas ciudat…

– De ce, mă? îl întrebă.

– Ca să se mire proștii, îl cită Nilă pe taică-su și deodată își arată dinții lui lați…”

„- Ia o țuică, Victore, îl îndemnă taică-său.

– Ți-am mai spus, tată, că nu obișnuiesc țuică dimineața, răspunse Victor…

– De ce, Victore, ai stomacul deranjat? întrebă Moromete cu seriozitate.

– Nu, dar nu obișnuiesc.

– Noi obișnuim! spuse Moromete puțin absent… Cum devine asta, Victore?! reluă Moromete
mirat.

– Ce anume, nea Ilie?

– Să nu-i placă cuiva băutura.

– Asta devine după facultăți, răspunse Victor cu modestie. Sunt unii oameni care le place să aibă
mintea tulburată. Mie îmi place să fie limpede.

– Da, e un punct de vedere! conveni Moromete…”