A.

Trebuie cunoscute foarte bine urmatoarele specii literare:

- pastelul
- schita
- basmul
- nuvela
- fabula
La toate acestea trebie sa stiti apartenenta la specie, la gen, iar, in cazul operelor epice, si
caracterizare de personaj.

B. Repetati schemele pentru a sti cum demonstram ca un text la prima vedere apartine
genului epic, liric, descriere artistica, exprimarea opiniei, precum si schema pentru
caracterizarea unui personaj dintr-un text la prima vedere
Trasaturile textului nonliterar
Raportul realitate-fictiune
Rezumatul

C. La gramatica:
- fonetica – diftong, triftong, hiat; numar de sunete si de litere
- vocabular – derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale, sinonime, antonime,
paronime, omonime, cuvinte polisemantice; sensuri proprii si figurate
- morfologie – substantive, articol, adjectiv, pronume, verb, adverb, prepozitie, conjunctie,
interjectie
- sintaxa - partile de propozitie
- raporturile sintactice intre propozitiile din fraza
- propozitii regente si subordonate
- tipuri de subordinate
- contragerea; expansiunea

Sa fiti foarte atenti la urmatoarele lucruri:

1. subiect exprimat/neexprimat (inclus; subinteles)

2. sa nu confundati complementul indirect cu cel de agent
3. repetati foarte bine conjunctiile coordonatoare- cele patru tipuri: copulative,
disjunctive, adversative, conclusive
4. sa fiti atenti la functia sintactica de atribut pronominal in dativ posesiv (la pronumele
personal si la cel reflexiv, la cazul dativ, verificam sa vedem daca are sens de posesie):
Mi-a luat caietul= caietul meu (sens de posesie); mi=pronume personal in dativ posesiv,
f.s. de atribut pronominal; la fel: Ti-am uitat caietul=caietul tau; ti=pronume reflexive in
dativ posesiv, f.s. de atribut pronominal;
dar in : Mi-a spus- mi nu mai are sens de posesie; e in dativ, f.s. de
complement indirect
5. in enunturi de tipul: Mi-e teama; Mi-e sete; Mi-e frig; mi-e foame; Mi-e mila; E toamna-
teama, sete, frig, foame, mila, toamna sunt subiecte; e= predicat verbal
6. sa nu confundati predicatul nominal (Fata e frumoasa) cu predicatul verbal exprimat
prin verb la diateza pasiva (Fata e certata)
7. amintiti-va rolul cratimei sau consecinte ale utilizarii cratimei intr-o structura; de ex.: se-
ntreaba- consecintele utilizarii cratimei sunt: rostirea in aceeasi silaba a doua parti de
vorbire diferite (pronumele reflexiv si verbul); elidarea unui sunet (i); disparitia unei
silabe; daca e vorba de poezie: pastrarea ritmului si a masurii; daca e proza:
 contribuie la realizarea impresiei de rapiditate a ritmului vorbirii; evident, intr-o
structura de genul: se-arunca- nu vorbim de disparitia unei silabe.
8. sa nu scrieti la subordonatele circumstantiale: completive circumstantiale
9. atentie la complementele indirecte care pot fi confundate cu cele directe: a se baza pe, a
conta pe- cer complemente indirecte, chiar daca punem intrebarea pe cine? verificam
punand un nume de obiect: ma bazez pe matematica; din moment ce ramane prepozitia
pe, inseamna ca avem complement indirect; la cel direct, pe apare doar in fata numelor de
fiinte.
10. repetati foarte bine raportul de subordonare si cel de coordonare intre propozitii si
prin ce se realizeaza ele.
11. sa fie bine stiute elementele regente pentru fiecare subordonata; elementele corelative
(la circumstantiale); elementele introductive commune si specifice fiecarei subordo
nate
12. atentie la vebele care pot fi atat copulative, cat si predicative: a fi, a se face, a ajunge, a
insemna, a ramane,a parea, a iesi, a ajunge…
13. la subiectiva- vi se poate cere sa aiba ca element regent o expresie verbala
impersonala (e bine, e rau, e indicat, e recomandat, e firesc); un verb impersonal
(trebuie, se aude, se spune); adverb predicativ (fieste, bineinteles, desigur) sau locutiuni
adverbiale predicative: fara indoiala- amintiti-va ca acestea sunt adverbe predicative
doar cand sunt urmate de conjunctia ca; altfel, sunt simple adverbe de mod)
14. repetati contragerea si expansiunea (extinderea); daca vi se cere sa precizati
modificarile facute: la contragere: disparitia elementului de relatie, disparitia
predicatului, subordonata s-a transformat in parte de propozitie corespunzatoare ca
sens; la expansiune: introducerea unui element de relatie, introducerea predicatului;
partea de propozitie s-a transformat in propozitia subordonata corespunzatoare ca
sens
15. amintiti-va de constructiile, propozitiile incidente

16. repetati trasaturile specifice genului epic si celui liric (vi se poate cere la unul din
punctele de la textul la prima vedere), trasaturile descrierii artistice (de tip tablou, de
tip portret):
Trăsăturile care demonstrează faptul că un text aparţine genului liric sunt:
gândurile, ideile, trăirile şi sentimentele sunt exprimate în mod direct; prezenţa eului liric,
prin folosirea persoanei I sau a II-a, singular şi plural, a pronumelor, adjectivelor
pronominale şi a verbelor; prezenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice; prezenţa
elementelor de versificaţie; punctuaţia expresivă.

Trăsăturile care demonstrează faptul că un text aparţine genului epic sunt: prezenţa
naratorului; exprimarea indirectă a ideilor, concepţiilor şi a sentimentelor, prin intermediul
personajelor şi al acţiunii (care este structurată pe momentele subiectului); prezenţa
conflictului; prezenţa elementelor referitoare la contextul spaţio-temporal al acţiunii;
împletirea naraţiunii, modul principal de expunere, cu dialogul şi cu scurte secvenţe
descriptive.
Trăsăturile care demonstrează faptul că un anumit text este o descriere artistică sunt:

a) de tip tablou:
 cadrul descris este un peisaj;
 acumularea detaliilor, a trăsăturilor peisajului;
 prezenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice;
  predomină grupurile nominale (substantive însoţite de adjective cu valoare
stilistică de epitet);
 transfigurarea artistică a elementelor peisajului;
 perspectiva subiectivă a privitorului care notează ceea ce vede, simte şi îl
impresionează;
 prezenţa elementelor referitoare la contextul spaţio-temporal;
 textul urmăreşte să trezească anumite sentimente în sufletul cititorului.

b) de tip portret
 este surprinsă imaginea unui personaj literar, prin înşiruirea
trăsăturilor sale fizice şi/ sau morale;
 insistenţa asupra trăsăturilor, a detaliilor care compun portretul,
acumularea acestora obţinându-se, adesea, prin enumerare;
 predomină grupurile nominale (substantive însoţite de adjective cu
valoare stilistică de epitet);
 perspectiva subiectivă a celui care descrie;
 prezenţa sentimentelor asociate elementelor descriptive;
 preponderenţa imaginilor vizuale;
 textul urmăreşte să trezească anumite sentimente în sufletul
cititorului.

17. Raportul realitate-fictiune

18. Explicatia titlului
19. Repetati modurile de expunere
Sunt modalităţi folosite de scriitori în operele literare pentru a face cunoscute cititorilor
fapte, întâmplări, situaţii, privelişti, fenomene, personaje etc. Pentru a-şi exprima gândurile, ideile
şi sentimentele, scriitorii îşi aleg un anumit fel de a înfăţişa faptele, un anumit mod de expunere.
Există mai multe moduri de expunere: naraţiunea, descrierea, dialogul şi monologul.
Naraţiunea este modul de expunere fundamental pentru genul epic, prin care se
povestesc fapte şi întâmplări într-o succesiune logică de momente.
Funcţiile naraţiunii:
 pune în relaţie o stare iniţială de echilibru cu o stare finală, aflată într-un echilibru
modificat;
 caracterizează indirect personajele (prin acţiunile la care acestea participă).

Descrierea este modul de expunere care constă în surprinderea trăsăturilor caracteristice

ale obiectelor, fenomenelor, peisajelor, personajelor, stărilor sufleteşti, aspectelor de viaţă socială.
Descrierea este specifică poeziei şi prozei, mai puţin textului dramatic.
Funcţiile descrierii:
 conturează cadrul acţiunii, oferind elemente legate de timpul şi locul
acţiunii;
 creează o pauză în succesiunea întâmplărilor, o amânare a desfăşurării
evenimentelor, uneori de aşteptare încordată;
 poate crea simetria unei naraţiuni;
 contribuie la caracterizarea personajelor;
 creează iluzia veridicităţii;
 are rol în crearea atmosferei.

Dialogul este modul de expunere constând din alternarea replicilor a două sau a mai
multor personaje. Dialogul este fundamental în teatru, însă este prezent şi în genul epic şi chiar în
cel liric. În creaţiile aparţinând genului liric, dialogul se întâlneşte foarte rar, în situaţii cu totul
excepţionale, când, de exemplu, eul liric se confesează printr-o convorbire cu elementele din
natură, pe care le personifică (izvorul, pădurea, copacul etc), deci în cadrul acelor texte în care se
presupune prezenţa unui interlocutor: “– Ce te legeni, codrule,/ Fără ploaie, fără vânt,/ Cu
crengile la pământ?” (Mihai Eminescu, “Ce te legeni…”); în poezia lirică populară, dialogul este
întâlnit mai des. În cazul operelor epice (în versuri sau în proză), dialogul este foarte frecvent,
apărând în asociere cu naraţiunea şi descrierea.
Funcţiile dialogului:
 caracterizează indirect personajele (felul de a vorbi, de a comunica
dezvăluie laturi ale personalităţii: caracterul şi temperamentul, gradul de
cultură, influenţa mediului, starea psihică de moment);
 dinamizează acţiunea, conferind vioiciune textului;
 evidenţiază relaţiile dintre personaje;
 conferă autenticitate faptelor înfăţişate, creează impresia de verosimil,
de credibil;
 este, de cele mai multe ori, o formă mascată de narare, schimbul de
replici făcând ca acţiunea să avanseze;
 atunci când respectă trăsăturile limbii vorbite, dialogul devine
un mijloc de realizare a oralităţii textului;
 în anumite texte, dialogul are funcţia de arhaizare; vorbirea personajelor
este una din modalităţile de reconstituire a epocii evocate, conţinând
numeroase elemente de limbă veche.

Monologul este modul de expunere în cadrul căruia un personaj îşi exprimă gânduri,
stări, sentimente, intenţii, îşi analizează trăirile şi emoţiile, fie “vorbind cu sine însuşi”, fie
producând o replică de dimensiuni ample, care nu permite intervenţia unui alt personaj.
Monologul poate fi interior (dacă mesajul nu se exprimă cu voce tare, nu este adresat), exterior
(dacă mesajul se rosteşte, în lipsa, sau, cel mai adesea, în prezenţa unui auditoriu). Monologul se
întâlneşte, în special, în genul dramatic. În genul epic, întâlnim doar monologul interior, prin care
personajul îşi analizează acţiunile, trăirile sufleteşti, îşi prezintă gândurile.
Funcţiile monologului:
 contribuie la caracterizarea personajelor, configurează structura
interioară a acestora, prin relevarea modului lor de a gândi ;
 reprezintă un mijloc de a exprima idei social-politice, reflecţii filozofice
etc.

20. sa stiti bine mijloacele de caracterizare a personajului:

a. caracterizare directă:
- făcută de narator;
- făcută de alte personaje (nu este un tip de caracterizare absolut, pentru că
fiecare personaj îl vede pe altul conform propriei atitudini faţă de acesta: de
simpatie sau resentiment, de interes etc.);
- autocaracterizare (realizată prin introspecţie/ autoanaliză, mărturisiri,
monolog interior).
b. caracterizare indirectă:
- prin acţiunile la care ia parte (caracterul omului se dezvăluie după felul
cum reacţionează în diverse circumstanţe);
- prin fapte, prin gânduri, atitudini, gesturi, reacţii;
- prin limbaj (vocabularul şi structura gramaticală a enunţurilor oferă sugestii
bogate asupra nivelului de cultură a personajului, a condiţiei sale sociale, a
înzestrării sale intelectuale, asupra unor stări sufleteşti de moment, asupra
 inteligenţei, spontaneităţii, temperamentului personajului, a capacităţii sale
de a înţelege relaţiile cu semenii);
- prin mediul în care trăieşte (cadrul în care un personaj trăieşte, casa,
interioarele, familia, grupul social pot fi o expresie a caracterului
personajului respectiv);
- prin relaţia cu celelalte personaje ale operei;
- prin vestimentaţie (văzută, adesea, ca expresie a unor mentalităţi);
- prin nume (numele personajului poate fi, de asemenea, un mijloc sugestiv
de caracterizare, fie prin sonoritatea lui, fie prin semnificaţie; de cele mai
multe ori, prin intermediul numelui sunt exprimate aspecte esenţiale ale
individualităţii şi/ sau condiţiei personajului; atunci când dă titlul unei opere
literare, personajul se numeşte eponim. Uneori, personajele au nume generice
– mamiţica, Spânul, mam’ mare – , pentru că sugerează o întreagă categorie
socială).

21. repetati regulile rezumatului

22. transformarea vorbirii directe in indirecta (a textului dialogat in text narativ)
23. extragerea ideii principale/secundare
24. Trasaturile literaturii populare/ culte
25. Trasaturile textului literar/nonliterar
26. indiferent ce compunere aveti de facut, nu uitati de paragrafele distincte pentru
introducere, cuprins, incheiere
27. daca aveti limita atat minima cat si maxima de randuri, atunci incercati sa va incadrati,
chiar daca depasiti cu doua-trei randuri; daca vi se doar limita minima, atunci scrieti tot ce
aveti de scris