CURĂŢENIE GENERALĂ

Marţi, 16. Decembrie 2008 Ora 18:42.

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, m-am gândit că n-ar fi rău

dacă m-aş apuca să fac şi eu o curăţenie generală. Uşor de zis dar mai greu
de realizat, pentru că, fiind vorba de o curăţenie generală, ea, ar trebui să
se realizeze pe toate planurile şi nu prea ştiu de unde ar trebui să încep ...

Dacă ar trebui să fac curăţenie numai in casă, acolo lucrurile sunt mai
clare. Deci şi mai uşoare. Îmi repet de două-trei ori, în gând, definiţia
curăţeniei şi mă apuc de treabă : << Transferarea gunoiului dintr-o cameră
în alta se numeşte curăţenie generală ... Transferarea ... >>

În primul rând, o să triez toate hârtiile din sertarul biroului, le voi

face teanc, şi le voi muta în bibliotecă. Cine ştie când şi de ce, voi mai
avea nevoie de vreuna din ele...Cărţile din bibliotecă o să le mut sub pat
(că şi-aşa nu am mai citit nimic de vreo trei ani ). Nu cred că are rost să
mai mătur pianjenii de sub pat, că oricum or să se facă alţii şi in plus de
asta, cărţile n-or să fie singure. O să aibă cine să le citească. Păianjenii şi
cei trei şoricei cărturari, că i-am auzit eu când îi spuneau motanului,
referitor la ultima carte pe care am citit-o acum trei ani: " E bună cartea pe
care o citeşte stăpână-tu. E bună, rău "!... Nu ştiam despre ce carte e
vorba, dar când am găsit-o sub pat peste vre-o trei săptămâni, e drept,
cam roasă pe la colţuri, mi-am dat seama că am de a face cu nişte şoareci
erudiţi. Mâncau cartea, nu alta !... De aceea m-am gândit că acum, în prag
de sărbători... să le fac şi lor o bucurie: Să transfer acolo toate cărţile din
bibliotecă, nu numai pe aceea care mi-a căzut din greşeală acum trei ani,
poate îşi vor mai îmbunătăţi şi ei cunoştinţele generale şi vor şti că
grâuşorul ăla cu boabe roz, de care nici nu s-au atins (şi bine au făcut, că
acum n-aş mai fi avut despre ce să vă scriu), anul trecut, pentru ei l-am
pus, nicidecum pentru bietul meu Hamster care, întâmplător a scăpat din
cutiuţa lui cu talaş şi s-a refugiat sub pat, după care ispravă l-am bocit, cu
sughiţuri timp de două săptămâni ...

Ar mai trebui să-mi fac puţină curăţenie în suflet. Ar trebui să arunc

ca pe un gunoi al conştiinţei tonele de înjurături pe care le-am adresat
şefilor (în gând, ce-i drept ... dar tot înjurături rămân) şi să eliberez locul
pentru a încăpea mai multă toleranţă, mai multă dragoste de semeni şi
poate şi pentru un pic de speranţă, că mâine totul va fi mai bine. De
asemenea va trebui să dau la reciclare toată răutatea acumulată de-a
lungul timpului, tot orgoliul şi tot egoismul.

De asemenea, n-ar strica dacă aş face puţină curăţenie şi în

calculator. Parcă ţin minte că în tot cursul anului, am scris pe un site,
oarecare, o sumedenie de prostii,sub formă de bloguri, cu care cred că i-
am exasperat pe toţi cei ce din întâmplare le-au citit. O să trebuiască să le
şterg, până la ultimul (ultimul fiind acesta). Dar în primul şi in primul rând
cred că ar trebui să încep cu aruncarea la gunoi la această "sfântă lene"
care nu mă lasă să fac mai nimic. Da' las' pe mâine ... Că s-a lăsat atât de
greu lenea peste mine, de cred că nici cu cricul nu o să reuşiţi să o săltaţi,
măcar dintr-un colţ. Mă duc să-mi odihnesc lenea, ca să pot dormi la
noapte ... Vă salut pe toţi !...

Babacu ...

Cum am petrecut Crăciunul.

Miercuri, 07. Ianuarie 2009 Ora 22:29.

Am profitat de cele patru săptămâni de concediu forţat (citeşte

şomaj tehnic) şi am hotărât că ar fi bine să mai petrec o dată sărbătorile
de iarnă aşa cum o făceam în copilărie. Pentru aceasta, însă, erau nevoie
să fie îndeplinite o serie de condiţii. Prima dintre ele era condiţia locaţiei.
Nu puteam petrece în acelaşi mod, în Târgovişte, unde locuiesc
actualmente, aşa cum aş fi făcut-o în locurile copilăriei, un sat drăguţ şi
vesel, în apropiere de Bicaz. Mai precis, acolo unde apele limpezi ale
pârâului Tarcău le întâlnesc pe cele ale Bistriţei zglobii. O a doua condiţie
era aceea de a ne reuni aceleaşi persoane care petreceam cândva,
sărbătorile împreună, în mirosul de cetina proaspătă a bradului
împodobit. Iar cea de a treia condiţie era aceea de a da timpul înapoi
pentru a fi din nou copii, spre a recrea într-un mod cât mai fidel acele
momente.

Daca prima condiţie, cu toate greutăţile de rigoare, era perfect

realizabila, celelalte două erau de-a dreptul imposibile. Cu toţii ştim că
timpul nu poate fi întors cu nici un chip, după cum nu pot fi readuşi nici cei
care de multă, foarte multă vreme, "petrec" pe tărâmurile veşnice. Ei, dar
vorba aceea: "Morţii, cu morţii şi vii, cu vii". Iertaţi-mi momentele de
slăbiciune, care presupun că v-au indispus şi să urmez firul povestirii.
Lăsând la o parte lucrurile imposibile, să rămâna aşa cum sunt, m-am
gândit ca ar fi bine ca, măcar pe cele posibile sa le realizez. Dar, ca un
făcut, chiar şi aici se ridicau probleme destul de greu de realizat. Prima şi
cea mai grea dintre ele, era aceea de a vedea ce aş putea face cu bătrâna
căţelusă, pe care o aveam de 13 ani, care era cam bolnăvioară, dar şi
capricioasă şi alintată ca un copil. Acasă, singură, încuiată în casă, nu aş fi
putut să o las. Ar fi murit de foame in cele zece zile în care aş fi lipsit.
Autoturism nu am, iar cu mijloacele de transport în comun, cum ar fi
trenul, sau autobuzul, transportul animalelor este interzis. Prin vecini,
nimeni nu s-a arătat entuziasmat de ideea de a avea grijă de "copilul"
meu, iar pentru a obţine toate certificatele madico-veterinare, pentru un
transport legal de animale, cu cuşca specială de rigoare, costul ar fi fost
mai mare decât costul biletului meu de călătorie şi în plus, ar fi trecut şi
sărbătorile, până să le obţin pe toate. Aşa că, se părea că, deşi rezolvabilă,
problema rămânea " cu soluţii complexe". Din acest motiv eram pe cale să
renunţ la acest proiect, când, deodată, fără nici un efort din partea mea,
soluţia s-a arătat singură. Ea consta într-un mesaj, pe care l-am primit pe
telefonul mobil, de la fratele meu care spunea. "Pregăteşte-te, că mâine
vin cu maşina mea, să te iau pe tine şi pe cumnată-mea, să petreceţi
sărbătorile de iarnă la noi, la Moldova" !

Conform promisiunii făcute, a doa zi, fratele meu, era la mine, la

Târgovişte. Eu şi soţia eram deja pregătiţi de plecare şi tot la fel de bine
pregătită era şi Lisa, căţeluşa. Astfel că, îmbarcaţi în maşină, cu căţel şi
purcel, atât la propriu cât şi la figurat (că purcelul se afla in portbagaj sub
formă de şunci, cotlete şi cârnaţi) am pornit. "Cap-compas"_ Piatra
Neamţ.

Drumul în sine nu a avut nimic fenomenal. Mai o gropiţă, pe ici pe

colo ce trebuia ocolită, mai un popas la PECO pentru alimentarea maşinii,
mai un popas la un restaurant-pensiune pentru "alimentarea"
pasagerilor ...

Trebuia totuşi să facem un ocol de vre-o 50 km. pentru a trece pe la

socrii mei (părinţii soţiei),atât pentru a-i saluta, cât şi pentru a lua de la ei
o butelcă cu o anumită licoare de culoare rubinie, fără de care, sărbătorile
de iarnă nu ar fi avut nici un "chichirez". Socrii mei locuiesc în Davideni,
sat pitoresc, aşezat în lunca Moldovei, vecin cu Păstrăvenii, satul copilăriei
marelui scriitor naţional, Mihail Sadoveanu. Cu ocazia aceasta le-am
încântat şi lor sufletul, împodobindu-le în Ajunul Crăciunului, un brad,
dinainte pregătit pentru acest scop. S-au bucurat ca nişte copii. De când
cele cinci fete pe care le-au avut, au crescut, s-au măritat şi au plecat în
cele patru zări, pe la casele lor, nu au mai văzut în casa lor un brad
împodobit, de sarbători, pentru că nu au avut cui să-l mai facă. I-am lăsat
cu ochii umeziţi de lacrimi de bucurie că şi-au văzut măcar una din cele
cinci fete, plecate de acasă de mai bine de 30 de ani.

Am ajuns acasă la fratele meu în seara de ajun, unde soţia lui,

cumnată-mea, ne aştepta cu toate pregătirile făcute. Abia am terminat de
scos bagajele din portbagajul maşinii, abia am intrat în casă, că la geam s-
au auzit glasuri firave de copii: "Primiţi colindul" ?...

"Sus în poarta raiului

 Florile dalbe sunt de măr,

Şade Maica-Domnului

Florile dalbe sunt de măr,

C-un fiuţ, micuţ în braţe ..."

A doua zi, în ziua de Crăciun, de cum s-au revărsat zorii, aceleaşi glasuri
cristaline de copii s-au făcut din nou auzite: " Primiţi Steaua"

"Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,

Steaua străluceşte

Şi lumii vesteşte

Că astăzi, curata,

Prea nevinovata

Fecioara Maria

Naşte pe Messia" ...

Era ziua de Crăciun. O zi de Crăciun, petrecută în satul copilăriei,

după treizeci de ani. Am ieşit să fac o plimbare prin sat. Abia am făcut vre-
o câţiva paşi şi sentimentul de înstrăinare s-a revărsat asupra mea cu toată
puterea sa, devorându-mi cu nesaţ amintirile. Nimic nu mai era ca atnci
când am plecat de acasă, pentru a-mi împlini destinul. Totul părea mai
mic, mai cenuşiu şi mai mohorât. Căsuţele mici, altădată atât de vesele şi
de luminoase, astăzi mi se părerau că sunt pe jumătate ingropate în
pământ. Până şi casa în care am copilărit, mi se părea că aruncă spre mine
o privire ciudată, rece şi străină. Doi tineri, dintre puţinii oameni ce
treceau în acele momente pe drum, se uitau la mine cu o curiozitate
indiferentă. I-am privit şi eu, dar chipurile lor nu-mi spuneau nimic, nu-mi
trezeau nici o amintire. Ajunşi în dreptul meu m-au salutat cu un "Bună
ziua" rostit cu claritate, nu mormăit şi nici îngânat. La ţară, încă se mai
respectă obiceiul ca oamenii să se salute, chiar dacă nu se cunosc. Un
obicei frumos pe care îl respectam şi eu in tinereţe, dar de care, spre
ruşinea mea, m-am lepădat de foarte multă vreme. Le-am răspuns la salut
şi am pornit agale mai departe continuând să privesc ca un spectator,
locurile, pe cât de dragi odinioară pe atât de schimbate şi străine astăzi.

Deodată, am auzit de după o poartă înaltă, o voce care mi se

adresa. "Ai îmbătrânit şi tu, Viorele..." M-am uitat să văd cine îmi
vorbeşte. De după poartă a apărut un om matur, de vârsta mea, destul de
gras si cu un început de chelie. Era cât pe ce să nu-l mai recunosc pe
Stelian, fostul meu coleg de şcoală generală. Cu atât mai mult, cu cât am
rămas surprins să-l întâlnesc în acest loc. Ştiam că el venea la şcoala
noastră, din satul vecin, pentru că şcoala din satul nostru era mai aproape
de casa lui.

Tot el a fost cel care m-a lămurit: "Am cumpărat casa asta de la
băieţii lui Nea Grigore. Ei, au plecat amândoi în străinătate, după ce
amândoi bătrânii s-au prăpădit ... La mine stă acum fratele meu cel mai
mic..." Am mai vorbit cu Stelian preţ de vre-un sfert de oră, despre locuri
şi fapte de demult, numai de noi ştiute, despre bătrânii satului care, rând
pe rând, au trecut la cele veşnice, despre noua generaţie care s-a ridicat,
copii şi nepoţii celor de vârsta noastră.

Din siguranţa cu care îmi vorbea Stelică (aşa îi spunem în copilărie)

mi s-a relevat un fapt, pe cât de surprinzător, pe atât de adevărat. În sat nu
s-a schimbat aproape nimic. Doar EU sunt cel care s-a schimbat.

Ce să-i mai cer lui Moş Crăciun ?...

Duminică, 20. Decembrie 2009 Ora 22:05.

Când eram mic, îmi spunea mama să fiu cuminte şi mai bun

Căci n-o să-mi mai aducă daruri, bătrânul Moş Crăciun.

Şi, am fost an de an cuminte, şi-am învăţat, şi-am tot sperat

Că, în sfârşit, anul acesta, bătrânul Moş nu m-a uitat.

E drept, nu m-a uitat vre-o dată, dar fiind din fire cam uituc

Îmi tot spunea: "Nepoate, dragă, iar am uitat ce dar ai vrut.

Dar pentru că ai fost cuminte şi pe părinţi i-ai ascultat

Eu ţi-am adus în dar o carte. Să o citeşti, c-ar fi păcat,

Pierdută-n van să-i fie slova ce-ar vrea să spună tuturor,

Că doar citind, citind într-una, îţi va fi-n viaţă mai uşor".

...............................................................................................

Acum, după atâta vreme, constat că "Moşul" iubitor

Mi-a dat cel mai bun sfat din lume. Deci, "Moşului" îi sunt dator.

De-mi aducea atunci drept daruri, nimicurile ce râvneam

Aş fi pierdut esenţialul şi tot ce-i mai de preţ pierdeam.

N-aş mai fi înţeles în veci ce-nseamnă cartea pentru noi,

Că ea îţi dă înţelepciunea care te scoate din nevoi.

De-aceea spun şi eu, ca Moşul, la generaţiile ce vin

Citiţi, citiţi, căci doar în carte se află darul cel divin !...

Citind puteţi pătrunde taine ce nu pot fi atinse uşor.

Şi taina vieţii şi a morţii şi-a Eu-lui interior.

.............................................................................................

Acum când tâmplele mi-s sure şi iarna vieţii se aşterne

Înfofolit cu trei fulare, cu nasu-n plapume şi perne,

Îmi amintesac cu nostalgie de-acele zile, de copil,

Când aşteptam cu-nfiorare să vină moşul, iar, tiptil

Şi să-mi aducă-n prag de iarnă un brad, frumos împodobit

Şi-o carte mică, nou-nouţă, pe care să n-o fi citit.

Iar dacă azi, din întâmplare, Moşul cel bun în geam mi-ar bate

Să mă întrebe despre daruri, i-aş spune sigur: VREAU O CARTE !...

Rugă către Moş Crăciun

Marţi, 22. Decembrie 2009 Ora 02:01.

Moş Crăciun, te rog fierbinte,

Am o mare rugăminte:

Anul ăsta, dacă vii,

Nu-mi aduce jucării.

Adu-mi numai bunătate.

Căt mai multă, cât se poate.

Bunătate multă vreau,

Să pot da la cei ce n-au.

Şi, dacă ai să găseşti

Pe unde călătoreşti,

Doar un strop de minte vie,

Mare cât o gămălie,

Adu-i-o tot lui Babacu'

Că nu mai ştie săracul

Ce ar mai putea el face,

Pe prieteni să-i împace.

Pentru că de astă vară,

Zi de zi, seară de seară,

Prietenii lui cuminţi,

Parcă şi-au ieşit din minţi:

Nu mai au nici o măsură.

Se tot ceartă şi se-njură.

Îşi aruncă, într-o doară,

Vorbe grele, de ocară ...

De aceea, Moş Crăciun,

Vreau ca-n seara de Ajun

Darurile ce râvnesc,

Jos, sub brad să le găsesc

Pretenţia nu mi-e mare

Vreau ce ar vrea fiecare.

Nu vreau case, ori palate.

Doar minte şi bunătate.

Adu-mi şi-atunci o să spun,

Draguţule Moş Crăciun,

Că eşi bun şi te iubesc

Şi încă odată-ţi mulţumesc !...

Sania lui Moş Crăciun

Vineri, 25. Decembrie 2009 Ora 11:19.

L-am găsit aseară, la marginea satului pe Moş Crăciun. Era tare supărat. I
se rupsese o tălpică de la sanie (probabil în groapa din şosea pe care
Primăria nu a catadixit să o repare de astă primăvară) şi se plimba de colo-
colo, scărpinându-se în barbă şi mormăind cuvinte numai de el înţelese.
M-am oferit să-l ajut. Cu chiu cu vai am, reuşit împreună să dregem tălpica
sfărâmată a saniei, dar Moşul tot era supărat. Mai avea de împărţit multe,
foarte multe daruri şi din pricina incidentului cu sania, pierduse o
mulţimede timp. Se temea că până în zori nu va putea să le împartă pe
toate.

Săritor cum sunt din fire, i-am propus să-l mai ajut câteva ceasuri şi la
împărţirea cadourilor, dar din păcate, nu prea semănam a Moş Crăciun.
Mai degrabă, am început să semăn cu "Moş Tăgârţă", un moşulică
simpatic ce trăia pe vremea când eu eram copil şi pe care îl poreclisem aşa
din pricina unei traiste mari, pe care o purta tot timpul petrecută cu o
baieră, pe după gât şi în care moşul punea tot ceea ce putea căpăta de pe
la oamenii din sat. E drept că eu nu aveam traistă la mine, dar în orice caz,
nici cu Moş Crăciun nu semănam. Din fericire, tot Moş crăciun a fost cel
care m-a scos din impas. După ce a scotocit cîteva clipe printre cutiile cu
daruri, a scos la iveală un costum de "Moş", nou-nouţ, pe care l-am
îmbrăcat peste hainele mele. Îmi venea "ca turnat". Probabil şi din cauza
burţii mele, care în ultimii ani s-a rotunjit binişor, având pretenţia să se ia
la întrcere cu cea a lui Moş Crăciun.

_ Acum ce facem ?... O să fim doi Moşi Crăciun ?... am întrebat eu

_ Nu, Moşul o să fii tu, iar eu o să mă fac invizibil şi o să-i iau locul
îngeraşului, pe care l-am trimis după ajutoare, dar care, văd că nu a venit
nici până acum.

Zis şi făcut. Am început să împărţim darurile la copii cuminţi din sat, pe

care îi cunoşteam. Chiar la marginea satului, intr-o căsuţă mică şi drăguţă,
l-am găsit şi pe Nicuşor, un ţânc de numai vre-o trei anişori, despre care
umbla vorba prin sat, că e un copil cam nesupravegheat, şi cam
obrăznicuţ, pentru vârsta lui cea fragedă.

Deodată mi-am amintit nişte versuri încă de pe vremea când eu eram

copil, aşa, cam de vârsta lui Nicuşor şi de aceea am început să strig de la
poartă :

Bună seara, bună seara,

Iacă, vin cu sănioara

Şi cu daruri proaspete.

Bucuroşi de oaspete ? ...

_ Bucuroşi, bucuroşi ! ... au strigat bunicii lui Nicuşor, deschizându-ne larg

uşa. Ai venit să-i aduci daruri lui Nicuşor ? Nu credem că merită, că a fost
obraznic tot anul !...

Îmi vorbeau doar mie, pe adevăratul Moş Crăciun nu-l vedeau. Ca de altfel
nici Nicuşor, care cu mare îndrăzneală a venit să mă tragă de barbă. Noroc
că era falsă, altminteri mi-ar fi dat lacrimile de durere.

Tot eu am fost cel care a intrat în vorbă cu Nicuşor:

_ De ce eşti atât de obraznic, Nicuşor ?...

_ Da' nu-s ob'aznic. Am v'ut doal să văd dacă esti adevălatu' Mos C'ăţiun

_ Şi ce-ai constatat ?...

_ Că esti Mosu ... (Barba falsă era şi bine legată cu o sforicică după ceafă,
aşa că nu a putut să mi-o smulgă cu totul.)

_ Şi acum, nu-ţi ceri iertare, că m-ai tras de barbă ?...

_ Nu ...

_ De ce ?

_ Pnt'u că-s smechel ...

_ Dar o poezie ai învăţat tu, ca să-i spui lui Moşul !...

_ Da, stiu...

"Mos C'ăţiun cu ba'ba sulă

Pe la noi să nu mai vii

Că te bag în pi'da măti

Si mă pis pe zucălii !..."

_ Vai, ce urât !... Cine te-a invăţat să o spui ? Mama?

_ Nu, că mama-i în 'Pania

_ Atunci, cine ? Tata ?

_ Nu, că si tata-i în 'Pania

_ Bunicul, cumva, că şi el era şmecher, când era mic. (Bunicul lui Nicuşor a
fost coleg cu mine şi făcea feţe-feţe când a auzit ce poezie îmi spune
Nicuşor.)

_ Nu, niţi el ...

_ Atunci cine ?

_ P'etinu' meu ţel mai male... Si tot el mi-o spus că Mosu nu esistă. D'aia
te-am t'as de balbă

...............................................................................................................

Cuminte sau nu, tot i-am lăsat darurile lui Nicuşor, cu promisiunea fermă,
că dacă la anul va fi tot atât de obraznic nu va mai căpăta nimic. S-a uitat
la mine, a râs şi a zis:

_ Păi, nu asa spuneam si eu ?...

Am plecat îngândurat şi mi-am spus: "Moşule, ai îmbătrânit. Încearcă de-ţi

mai pune mintea cu copii de astăzi".

Cred că este pentru ultima oară când îl mai ajut pe Moş Crăciun !...
 Lumea poveştilor
Marţi, 21. Decembrie 2010 Ora 19:44.

E toiul iernii. Se apropie Crăciunul cu paşi grăbiţi. E timpul poveştilor. E

timpul poveştilor frumoase pe care ni le spunea bunicul, la gura sobei. E
timpul poveştilor cu Feţi-Frumoşi viteji şi crăiese blonde îmbrăcate în
purpură. Ce frumos ar fi dacă fiecare dintre noi şi-ar putea construi lumea
sa de poveste!... Ce-ai zice dacă ar exista o lume minunată în care fiecare
"A fost odată" să poată fi oricând inlocuit cu "Va fi odată" ?... O lume
minunată în care Făt-Frumos sau Crăiasa Zăpezilor, cea a cărei frumuseţe
nu poate fi privită de nici un muritor fără a simţi în inimă pumnalul rece al
dragostei, ai fi chiar tu. O lume minunată în care Zmeul-Zmeilor este
întotdeauna răpus. O lume în care răul nu există pentru că atunci când
îndrăzneşte să scotă numai nasul din tainiţa întunericului, este înnăbuşit
încă din faşă.

"Poveşti, taică, poveşti "!... Aşa ar fi spus bunicul meu, dacă nu ar fi

trecut de multă vreme în lumea celor drepţi ... Ar fi avut perfectă
dreptate. Poveştile nu au nici o legătură cu lumea care ne înconjoară.
Poate, doar cu visele noastre. Poveştile nu fac altceva decât să ne arate o
lume pe care ne-am dori-o, pe care fiecare dintre noi o visează, dar pe
care nimeni nu poate să şi-o construiască.

Ei, dar v-am plictisit destul cu poveştile mele, aşa că o să vă las cu

poveştile voastre, care sunt mult mai interesante şi mai frumoase.

O noapte de poveste vă urez !...