anularea deciziei Sovietului Suprem al URSS de la Moscova din 19 februarie 1954 cu privire

la transferul Crimeii de la Rusia la Ucraina (atunci populaţia peninsulei nu a fost întrebată dacă este
de acord cu încorporarea în Ucraina). Totuşi, prezenţa flotei ruse în Sevastopol şi Feodosia (până în
2042, conform ultimului acord ruso-ucrainean din 21 aprilie 2010), nu este un element care ajută
Ucraina în demersul său de apropiere de structurile europene. Autorităţile ucrainene (inclusiv SBU–
serviciul de securitate al Ucrainei) şi unele ONG-uri ucrainene de factură naționalistă sunt
îngrijorate în prezent în legătură cu patru zone în care ar exista tendinţe sau potenţial de separatism
şi unde situaţia este monitorizată riguros: regiunile rusofone Lugansk, Doneţk ş.a. din estul ţării,
Crimeea (atât separatismul rus cât şi cel al tătarilor), regiunea Transcarpatică (separatismul rusinilor)
şi regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei: un eventual separatism al
comunităţii moldo-române).
În ceea ce priveşte potenţialul economic, datorită dimensiunilor sale mari (respectiv, datorită
pieţei sale interne destul de mari), Ucraina este mai atractivă pentru UE în comparaţie cu Republica
Moldova. Pe de altă parte, datorită dimensiunilor sale mici, RM poate fi absorbită mai uşor de UE
(bugetul de stat al RM este mai mic decât bugetele unora dintre cele mai titrate echipe de fotbal din
Europa).
În ultima perioadă de timp, mai ales din 2009, când la putere în RM a ajuns Alianţa pentru
Integrare Europeană, Chişinăul a intensificat acţiunile sale privind integrarea europeană. Guvernarea
precedentă, comunistă, a întreprins unele acţiuni concrete privind apropierea de Bruxelles. Totuşi,
adesea, în perioada guvernării comuniste, integrarea europeană era prezentă mai mult în discursul
politic decât în acţiunea politică. Deşi autorităţile UE aveau anumite îndoieli în privinţa continuării
procesului de integrare europeană a Ucrainei după ce în urma rezultatelor alegerilor din februarie
2010 preşedinte al Ucrainei a devenit Victor Ianukovici, Bruxelles-ul a înţeles că Executivul de la
Kiev este consecvent şi continuă programele de apropiere a Ucrainei de UE. Atât RM cât şi Ucraina
conştientizează importanţa pieţei UE şi a relaţiilor economice cu statele sale membre. Din această
cauză, nici Kievul, nici Chişinăul nu au îmbrăţişat proiectul propus de Moscova privind Uniunea
vamală euroasiatică, implementat cu începere de la 1 ianuarie 2012, prin crearea spaţiului vamal
comun (din care fac parte în prezent, deocamdată, Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan).
Reflectând procesele de integrare europeană, mass-media din RM şi Ucraina pun în valoare
elementele favorabile, succesele repurtate de autorităţile centrale de la Chişinău şi Kiev. În acest
context, presa de la Chişinău utilizează frecvent în ultimii ani noţiunea de „poveste de succes”
(„success story”) cu referire la Moldova, în contextul integrării europene. Se pare că expresia
„poveste de succes” a apărut datorită faptului că UE avea şi are nevoie de un exemplu pozitiv cu
privire la Parteneriatul Estic. „Politica de vecinătate a Uniunii Europene are nevoie de poveşti de
succes [“success stories”], şi cooperarea cu Moldova poate fi privită ca una, a declarat Ministrul de
Stat pentru Afaceri Externe Zsolt Németh după reuniunea Consiliului de Cooperare UE – Moldova
din 6 mai [2011], în Bruxelles”, când Ungaria deţinea preşedinţia UE [40].
Mass-media de la Chişinău adesea compară situaţia din Moldova cu cea din Ucraina. „Foştii
parteneri de pe Maidan Neizalejnosti, Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko, au fost împreună până au
început să împartă …proprietatea. Anume scandaluri legate de privatizări şi controlul
întreprinderilor de stat i-au despărţit pe cei doi aliaţi ai «revoluţiei portocalii» şi i-au transformat în
duşmani. [...]” [41]. În opinia autorului comentariului, din păcate, în Moldova se repetă cele ce s-au
întâmplat în Ucraina, referindu-se la divergenţele din cadrul AIE (inclusiv în privinţa
împărţirii/partajării proprietăţilor statului). De asemenea, presa de la Kiev compară parcursul celor
două ţări în vederea apropierii lor de UE. Publicația „Kommersant.ua” din Ucraina s-a arătat
indignată de progresul autorităților ucrainene legat de integrarea europeană, după ce un studiu a
arătat că Moldova a devenit lider în privința implementării reformelor UE. La Forumul
SocietăţiiCivile al Parteneriatului Estic (PaE), desfăşurat pe 30 noiembrie 2011 în orașul polonez
Poznan, a fost făcut public clasamentul ratingului integrării europene al țărilor din PaE. „Rezultatele
studiului au devenit o senzație. Ucraina, care a fost considerată liderul regional în acest domeniu, a
ajuns pe locul trei, oferind primul loc Republicii Moldova, în timp ce pe locul doi s-a plasat
Georgia. Ca urmare, din acest moment Chişinăul a primit posibilități mai mari de a accesa fonduri
suplimentare din bugetul UE", scrie Kommersant.ua. „Nivelul de integrare europeană a fost evaluat
după 300 de parametri, divizați în trei secţiuni: relaţia țărilor din PaE cu Uniunea Europeană,
armonizarea cadrului juridic cu cel european, calitatea guvernării. Republica Moldova a fost
desemnată lider la primele două secțiuni, în timp ce Georgia la secțiunea a treia. Ucraina a reușit să
ocupe doar poziția a doua privind relația sa cu UE și a treia în celelalte două secțiuni. Când a fost
creat Parteneriatul Estic, Ucraina era văzută drept o «locomotivă» a organizației, un exemplu demn
de urmat” [42]. Potrivit experților, în ultimii doi ani situaţia s-a schimbat enorm. "În ultimii doi ani,
în Ucraina, unii indicatori s-au înrăutăţit. Însă, cel mai important este faptul că rezultatele
RepubliciiMoldova în aceeaşi perioadă în mai multe privințe s-au îmbunătățit", consideră directorul
programului european "Vidrodjennya", Irina Solonenko.
„Republica Moldova poate fi considerată o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic
pentru că a folosit într-un mod foarte eficient instrumentele oferite de acesta”, a declarat şeful
Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schubel. El a subliniat că este vorba, în principal, de
acţiunile Chişinăului din ultimii doi ani şi jumătate: “Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să
formeze o întreagă reţea de contacte la Bruxelles şi în numeroase capitale europene, care au ajutat
ţara să implementeze o serie de măsuri prefigurate de Parteneriatul Estic. Aş dori să menţionez
lansarea negocierilor pentru acordul de asociere, care ar fi fost imposibilă fără sprijinul tuturor celor
27 de state membre, iar acum ne pregătim de lansarea oficială a discuţiilor despre o zonă de liber
schimb aprofundat şi cuprinzător. Am reuşit, de asemenea, să ajungem, într-un timp record, după
doar două runde de negocieri, la un acord privind spaţiul aerian comun, am lansat şi dialogul privind
liberalizarea regimului de vize şi am făcut progrese importante. În toate aceste domenii
Republica Moldova a fost foarte bine pregătită, ceea ce este extraordinar” [43]. Dirk Schubel a atras,
însă, atenţia, că este foarte importantă menţinerea ritmului şi continuarea acestui process întrucât
“nimic nu este stabilit până când totul este stabilit”.
Neparafarea, la sfârşitul lui 2011, respectiv nesemnarea, la începutul lui 2012 (cum fusese
preconizat în urma rezoluţiei Parlamentului European din 1.12.2011 privind Acordul de asociere a
Ucrainei cu UE) – inclusiv din cauza cazului Iulia Timoşenko – a slăbit întrucâtva poziţia Kievului
în privinţa integrării europene, dar nu a redus şansele Ucrainei.
În procesul de implementare a reformelor, Ucraina şi RM se confruntă adesea cu probleme
de acelaşi gen. Într-un top al corupţiei la nivel global pe 2010, publicat de Transparency
International, în care prezintă amploarea fenomenului în 178 de ţări la nivelul institutiilor publice,
Ucraina se situa pe locul al 2-lea, iar RM pe locul 5 (Rusia pe primul loc, Belarus pe locul al 3-lea)
[44]. Problema sărăcirii populaţiei din cele două ţări este o altă asemenea problemă.
Concurenţa dintre RM şi Ucraina în contextul procesului de integrare europeană este
benefică. În acelaşi timp, colaborarea dintre cele două ţări, concretizată inclusiv în preluarea de către
o ţară a experienţei celeilalte, nerepetarea de către o ţară a greşelilor comise de cealaltă, poate
contribui la un mai bun parcurs pe calea integrării europene a amândurora.
În ceea ce priveşte formula RM – poveste de succes a vecinătăţii estice (a Parteneriatului
Estic), atâta timp cât în țară se observă un nivel de trai scăzut (venituri – salarii și pensii – mici), o
economie de piață nefuncțională, un mediu de afaceri cu monopoluri, o rată a şomajului ce
determină populaţia activă să plece în străinătate pentru a-şi asigura condiţii minime pentru o viaţă
decentă, o corupţie (inclusiv trafic de influenţă, nepotism) în justiție și administraţia de stat ce face
aceste sisteme ineficiente (stare accentuată în perioada în care partidele din AIE nu au fost în stare
să aleagă un preşedinte timp de 917 zile), o calitate slabă (degradată) a sistemului asistenţei
medicale și a sistemului de învăţământ – toate acestea fac ca Republica Moldova să fie departe de
criteriile de aderare la UE.
 2.3.Politici economice comune ale Republicii Moldova

Originea adevăratei inegalităţi dintre

oameni nu este politică, ci economică.
(Jean-Jaques Rousseau)
Mai mulţi experţi economici locali cât şi cei din străinătate îşi pun frecvent întrebarea: de ce
ar avea nevoie Republica Moldova pentru a edifica într-o perioadă cât mai scurtă de timp o
veritabilă economie de piaţă ajustată la criteriile şi particularităţile de funcţionare a statelor membre
a Uniunii Europene? Majoritatea lor susţin că un prim lucru pentru a aspira la procesul condiţionat
de aderare ar fi ajungerea la un consens naţional privind direcţiile generale ale politicii economice,
implicit vectorii orientării geoeconomice.
Relaţia Republicii Moldova cu UE este, cel mai adesea, judecată prin prisma reformelor, a
proceselor de transformare a unei foste economii de comandă în care s-a practicat stalinismul târziu.
Dar mai există o perspectivă, nu mai puţin elocventă, pentru examinarea acestei relaţii; este ceea ce
numim „procesul de ajungere din urmă” (catching-up), de reducere a marilor discrepanţe de
dezvoltare faţă de Europa Occidentală – în cele din urmă fiind modernizarea Republicii Moldova.
Din acest punct de vedere, trebuie să ne raportăm la teoria şi practica politicilor economice
occidentale, cât şi a proceselor şi fenomenelor care reprezintă dezvoltarea economică pentru a face
faţă aspiraţiilor de integrare europeană.
Prin prisma celor evocate poate fi judecat şi demersul Republicii Moldova de a se integra în
Uniunea Europeană. Aceasta din urmă poate oferi acel „big push” despre care vorbea cu ani în urmă
Paul Rosenstein-Rodan, atunci când făcea referirea la înapoierea seculară a sud-estului Europei [32].
Acest impuls extern ar trebui să se împletească cu o forţă motrice internă – cu o politică publică
clarvăzătoare, bine structurată şi pragmatică (eficace). Aici este vorba atât despre modernizarea
instituţională şi socială, cât şi despre suplimentul de resurse pe care ni le poate oferi Uniunea
Europeană – prin fondurile de coeziune - unei ţări care are copleşitor de multe de făcut în elaborarea
politicilor economice şi realizarea standardelor europene în cele mai diverse domenii.
Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice, în
vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul naţional.
Constituind un arbitraj între diferite tipuri de obiective şi instrumente, politica economică exprimă
ansamblul alegerilor economice ale autorităţii publice, similar alegerilor economice ale
consumatorului, producătorului, investitorului. Deoarece statul const