TEMA NR.

Elaborati un eseu de circa 60 de randuri cu tema „Conceptele fundamentale ale

criminologiei”

Ca știință, criminologia a apărut în secolul al XIX-lea. Italianul Cesare Lombraso este

considerat a fi părintele criminologiei moderne. Întemeietorii criminologiei clasice au fost
considerați a fi Cesare Bonesana Beccaria și Jeremy Bentham.
Criminologia a apărut pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-
lea sub forma unor capitole în cadrul unor discipline cum ar fi: antropologia criminală,
psihologia criminală, sociologia criminală. Criminalitatea desemnează ansamblul
comportamentelor umane considerate infracţiuni, incriminate şi sancţionate de legea penală.
Ca ştiinţă, criminologia abordează prioritar problemele stării, structurii, dinamicii şi,
mai ales, ale cauzalităţii criminalităţii ca fenomen socio-uman, precum şi problemele apărării
sociale a valorilor ocrotite de legea penală contra criminalităţii. Unul din punctele sensibile
ale controverselor ştiinţifice din domeniul criminologiei îl reprezintă obiectul său de studiu.
Având în vedere importantele acumulări ştiinţifice care au avut loc în
domeniul criminologiei, precum şi problematica majoră analizată de pe poziţiile teoretice ale
acestei discipline, se consideră că obiectul de studiu al criminologiei cuprinde: criminalitatea
ca fenomen social, fapta penală comisă, făptuitorul, victima şi reacţia socială
împotriva criminalităţii Criminalitatea ca fenomen social. Criminalitatea este constituită
din ansamblul infracţiunilor care se produc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc
bine determinat.
Se face distincţie între:
 criminalitatea reală: este un concept care presupune totalitatea faptelor penale, indiferent
dacă sunt sau nu cunoscute, săvârşite într-o anumită perioadă de timp bine determinată şi pe
un anumit teritoriu;
 criminalitatea aparentă: cuprinde toate acele fapte care par să constituie infracţiuni şi
care au fost aduse la cunoştinţă puterii publice, fiind înregistrate ca atare;
 criminalitatea legală: cuprinde totalitatea faptelor ce privesc încălcarea legii penale
pentru care hotărârile de condamnare au rămas definitive.
 este cunoscut faptul că diferenţa dintre criminalitatea reală ş i criminalitatea aparentă
Aşa cum este definită în Codul Penal al României, infracţiunea reprezintă fapta
prevăzută de legea penală, săvârşită cu intenţie şi care prezintă un pericol social. Totalitatea
infracţiunilor (crimă, delict, furt, distrugere, calomnie etc.) care se produc într-o anumită
perioadă de timp şi într-un loc determinat constituie ceea ce numim
criminalitate.Criminalitatea, ca fenomen socio-uman, are în componenţa componente umane
care sunt interzise de legea penală şi reflectă individualitatea bio- psiho- socială a celor care
au comis infracţiuni. Aşa cum afirma primul ciminolog roman Traian Pop, citat şi de Tudor
Amza, „ Infracţiunea (sau crima), fiind legată de societate, a existat şi va exista întotdeauna.
Vor exista mereu criminali, precum există săraci, neputincioşi, imbecili. Această inegalitatea
este inerentă societăţii. Astfel, este o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a
criminalităţii; tot ce putem face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim”.Criminalul
(infractorul) este de fapt „creatorul” criminalităţii, fără un asemea om nu există nici crimă,
nici criminalitate. Din punct de vedere juridic, criminalul este persoana care a comis cu
vinovăţie una sau mai multe infracţiuni prevăzute de legea penală. Ca subiect de
studiu,persoana care a comis infracţiunea, criminalul, trebuie să fi fost şi condamnat printr-o
hotărâre judecătorească.
 Criminalul, în activitatea de săvârşire a infracţiunii, desfăşoară mai întâi o activitate
psihică-proiect, intenţie de comitere, hotărârea de comitere ş i apoi trece la act, după care
urmează o activitate fizică, materială- de cauzare a rezultatului şi de consumare a comiterii
infracţiunii. Acesta trăieşte stări psihice de conştiinţă, stări emoţionale sau pasionale.
Criminalii sunt diferiţi în funcţie de temperament şi caracter (impulsivi, avari, egoiş
ti), precum şi in funcţie de vinovăţie.Victima infracţiunii este persoana împotriva căreia
se săvârşeşte infracţiunea (crima). Se pot aminti cel 13 categorii de victime pe care „părintele”
victimologiei, Hens, le evidenţia: victimele nevârstnice ( neevoluate fizic, naivi şi
fără experienţă); femeile; vârstnicii;consumatorii de alcool şi de droguri; imigranţii;
minorităţile etnice; indivizii cu o inteligenţă redusă, indivizii deprimaţi, indivizii achizitivi
(cei care, în orice împrejurare caută să-şi mărească bunurile); indivizii destrăbălaţi ş i
desfrânaţi; indivizii singuratici şi cu „inima zdrobită”; chinuitorii (cei care chinuie pe
membrii de familie ş i, in final, ajung jertfa reacţiilor agresive ale acestora) şi indivizii blocaţi
şi cei nesupuşi (acei înglobaţi în datorii şi care cad victimele unor aşa- zise „soluţii” şi acei
care nu se supun uşor, nu se lasă uşor victimizaţi).
Reacţia socială împotriva criminalităţii: poate îmbrăca forma unor programe care, prin
măsurile propuse, să ducă la diminuarea fenomenului ca atare, poate contribui la o mai bună
înfăptuire a actului justiţiei sau poate ajuta la organizarea unui tratament al celor condamnaţi,
în conformitate cu normele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, poate oferi
soluţii viabile de resocializare a celor care şi-au ispăşit pedeapsa, sau chiar de calificarea lor
în diferite profesii pe timpul executării pedepsei.