Sunteți pe pagina 1din 2

DE CE NU CRED?

DE CE NU CRED?

1. De ce nu cred că Universul a avut drept cauză doar Big-Bangul?

Sunt, sau îmi place să mă consider, un om credincios. Asta nu înseamnă că eu sunt un


habotnic al Bibliei. Cred și-n adevărurile Științei, dar ale Științei adevărate, nu ale celei care
încearcă să ne convingă și să ne demonstreze că, Universul cu tot ce cuprinde el, - de la
infinitul mic la infinitul mare -, a apărut din nimic, fără nicio intervenție divină.
Să acceptăm, de dragul discuției, pe moment, acest punct de vedere. Așadar, înainte de
Univers nu exista NIMIC! Atenție - NIMIC! O simplă logică ne spune că, unde nu există
nimic, nu se va întâmpla niciodată nimic! Și totuși, în acest NIMIC, ceva a explodat! Știința
fără Dumnezeu vrea să ne convingă de faptul că, înainte de Big-Bang acel Nimic presupunea
inexistența materiei, energiei, spațiului, timpului. Adică acest Nimic era NIMIC în mod
ABSOLUT! Și atunci, dacă nu exista materie și energie, ce anume a explodat!? Nimicul!? A
explodat nimicul? Stephen Hawking emite ipoteza conform căreia în acel Nimic gravitația a
creat un punct de singularitate infinită! Din câte știu, gravitația există doar în prezența
materiei, a spațiului, chiar și atunci când vorbim de gravitație cuantică! Gravitația cuantică
există doar în prezența particulelor subatomice sau a stringurilor! Așadar, gravitația nu
poate să se declanșeze din Nimic! Nu poate. Și, totuși, conform Științei ateiste, Nimicul a
explodat! O.K., să admitem. Nimicul a explodat, dar, înainte de Big-Bang, aceeași știință ne
spune că nu existau nici spațiu, nici timp. Deci, unde a explodat Nimicul? Nicăieri, căci nu
exista spațiu! Când a explodat Nimicul? Nicicând, pentru că nu exista timp! Concluzia ar fi
că, Universul a apărut prin explozia Nimicului, Nicăieri, Nicicând! Mai explicit - Big-Bangul
ar fi reprezentat explozia Nimicului, căci nu exista materie și energie, Nicăieri/Niciunde,
căci nu exista spațiu, Nicicând, deoarece nu exista timp! Fabulos cu adevărat! Nu voi
accepta niciodată așa ceva! Asta nu este Știință! Cred că, înainte de Universul nostru ceva a
existat! Nu știu ce tip de materie, de energie, de spațiu sau timp! Nu știu! Cred că Cineva a
creat Universul nostru și, poate și multe alte Universuri! Acel Cineva este Dumnezeu! Nu
pot să înțeleg de ce există oameni de știință care nu acceptă măcar ideea de Dumnezeu ca o
energie, o forță, dacă nu-l pot accepta ca o persoană, o Ființă! Sunt deschis și la ideea,
șocantă pentru unii, că, poate Biblia nu reprezintă întregul Adevăr despre Dumnezeu! De
fapt, nici nu avea cum! Dumnezeu nu putea să-i explice lui Moise, de exemplu, cum era
Universul cu adevărat, - Univers de neînchipuit pentru acei oameni, pentru nivelul lor de
înțelegere și de cunoaștere. Și, totuși, Biblia ne spune simplu: „La început a făcut Dumnezeu
cerul și pământul.” - Geneza, cap.1, vs.1. Dacă studiem atent versetul și întregul capitol 1 din
Geneză, observăm că acest „la început” nu este cuprins în niciuna dintre zilele de Creație
ulterioare. Deci, acest „la început”, - fundament al Creației, cum l-am putea numi -, putea să
aibă loc oricând, chiar cu miliarde de ani în urmă! Nu trebuie să fii habotnic al Bibliei ca să
crezi că Universul și Lumea ar fi fost create cu vreo 6 000 de ani în urmă! Este chiar ridicol
și profund antiștiințific. Nu se răspunde științei ateiste cu o teologie fanatic, antiștiințifică!
Așa cred eu!
2. De ce nu cred că atomul ar fi în proporție de peste 90% spațiu gol?

Oamenii de știință ne-au tot spus că, atomul este infinitul mic. Atenție - Infinitul Mic! Dar,
ce să vezi, acest infinit mic ar fi alcătuit, conform „științei oficiale”, din quarci, neutroni,
protoni, electroni și alte câteva particule, relativ puține la număr. Însă, aceeași „știință” ne
spune că-n proporție de peste 90%, atomul ar fi spațiu gol! Așadar, infinitul mic ar fi
constituit, în proporție de peste 90% din ... nimic, din spațiu gol! Cam multă risipă de spațiu
pentru acest infinit mic! Zău așa!? Cred cu tărie că, atomul este, într-adevăr, infinitul mic,
dar, infinitul, chiar și „mic” fiind, este constituit din foarte multe „mici chestii” fără număr!
Cred că acel „peste 90% spațiu gol” reprezintă ceva absolut necunoscut științei actuale. Ce-
ar putea fi acest „peste 90% spațiu gol”? În opinia mea, este vorba de particule (nenumărate
alte particule, doar vorbim de „infinitul mic”) necunoscute la momentul de față. Eu cred că,
și peste decenii, secole, milenii, oamenii vor descoperi noi și noi particule, și, treptat, acel
„peste 90% spațiu gol” se va tot reduce. Dar, niciodată nu vom cunoaște totul despre
acest infinit mic! Așa cum niciodată nu vom reuși să cunoaștem totul despre infinitul
mare (întregul Univers, cu tot ceea ce conține acesta). Omul nu poate cunoaște INFINITUL,
fie el „mic” sau „mare”! Așa cred eu!

3. De ce nu cred că suntem singuri în Univers?

Subliniez, încă o dată, că, sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Cred că omul este o
creație deosebită a lui Dumnezeu. Dar, cred cu toată convingerea că, nu doar noi, oamenii
suntem creația lui Dumnezeu în Universul material ( subliniez acest fapt pentru că
Dumnezeu i-a creat și pe îngerii din Universul spiritual). Așadar, am convingerea absolută
că Dumnezeu a creat nenumărate alte civilizații. Acest fapt nu are legătură cu situația
omenirii și raporturile ei cu Divinitatea. Unii își pun întrebări de genul: Vai, și alte civilizații
au avut cumva Adamii și Evele lor, care ar fi păcătuit? Vai, Mântuitorul trebuie să moară de
nenumărate ori pentru mântuirea atâtor civilizații? Pe bune? De ce ne-ar interesa pe noi
aceste „căderi” ale altor civilizații? Poate multe dintre ele n-au căzut. Dar, dacă și ele au avut
Adamii și Evele lor, nu văd de ce Mântuitorul n-ar putea să le mântuiască și pe ele, prin
diverse căi - cine știe? De ce să-l limităm pe Dumnezeu la o singură civilizație? De ce? Mi se
pare complet absurd ca, într-un Univers atât de uriaș, să existe viață doar pe Terra! Numai
oamenii să reprezinte singura civilizație din Univers. Asta reprezintă habotnicie dusă la
nivele ultramedievale, nebunești! Așa cred eu!

S-ar putea să vă placă și