Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea Administrație Publică

REFERAT
pe tema:

MOTIVELE EXISTENȚEI POLITICILOR PUBLICE

DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC

Student: Popușoi Mariana,

Anul de studii: III

Grupa: 4, AP.

2019
Statul, prin politicile publice, are sarcina de a influența activ procesele economice din țară pentru a
neutraliza impactul negativ al factorilor externi, de a maximiza oportunitățile oferite de globalizarea
economiei mondiale, de a crea un climat investițional favorabil în interiorul țării și de a asigura o
creștere economică stabilă. Prin politicile publice, statul intervine în activitatea economică și socială.
El modifică realitatea, într-o directie dorită prin intervențiile sale, una dintre cele mai importante dintre
acestea fiind corectarea imperfectiunilor pietei. Acestea sunt împrejurari în care produsul social ar
putea fi mai mare sub anumite alocări ale resurselor decât cel care ar rezulta prin acțiunea forțelor
pieței libere. În mod obisnuit, patru astfel de imperfecțiuni ale pieței sunt menționate: a) bunurile
publice; b) monopolurile naturale; c) externalitatile; d) asimetria de informatie. (…)1

Conceptul de politică publică cunoaşte o serie întreagă de definiţii, pornind de la cea mai simplistă –
ceea ce guvernele aleg să facă sau să nu facă 2 –, până la cea instrumentalistă: un curs al acţiunii cu un
scop precis, urmărit de un actor sau un grup de actori în abordarea unei probleme3. O politică publică
reprezintă deci un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate legală şi responsabilă care vizează
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor sau conceperea unor măsuri de stimulare a creşterii
economice. Ea prevede, în general, o concertare a diferiţilor actori şi o corelare a învăţămintelor trase
din experienţele lor instituţionale şi personale.

Pentru progresul economic continuu se cere implementarea unor planuri de dezvoltare care să facă față
provocărilor moderne, să fie flexibile și capabile să genereze inovații. De aceea este esențială
adoptarea politicilor publice prin care să să se stimuleze creșterea PIB-ului, crearea a noi locuri de
muncă și restabilirea concurenței atât pe piața internă, cât și pe cea expternă.

Principalele sarcini ale politicilor publice în domeniul economic sunt:

a) să păstreze resursele disponibile în interiorul țării, precum și să atragă fonduri suplimentare din
străinătate;

b) să utilizeze eficient aceste resurse în acele sectoare ale economiei naționale care sunt cele mai
promițătoare din punct de vedere al sarcinilor de dezvoltare pe termen lung;

Pentru a-şi maximiza bunăstarea, orice comunitate trebuie să încerce să exploateze la maximum
resursele productive de care dispune la un moment dat, altfel să le utilizeze în mod optim şi eficient.
Alocarea resurselor prezintă o mare importanţă pentru sectorul public din două motive: − în primul
rând, orice activitate guvernamentală exercită o influenţă asupra afectării resurselor. Mai concret spus,
resursele fiind limitate, producerea oricărui bun sau serviciu implică, în mod inevitabil, un cost de
renunţare pentru producerea unui alt bun sau serviciu. Mâna de lucru şi echipamentele necesare, de
exemplu pentru un serviciu de transport public, impun, de asemenea, un cost de oportunitate, care se
măsoară prin cantitatea de bunuri şi servicii care ar fi putut fi produse cu resursele prelevate de către
autoritatea publică, resurse care nu mai sunt disponibile pentru sectorul privat sau pentru o altă
prestaţie publică. De aceea, spre deosebire de ceea ce economia privată încearcă să facă în mod
spontan, statul trebuie să vegheze pentru a nu risipi resursele productive, alocându-le în mod ineficace;
− în al doilea rând, statul are un rol constituţional de garant al interesului general; în consecinţă, lui îi
revine sarcina de a acţiona, în cadrul producerii propriilor prestaţii, dincolo de respectarea normelor de

1
Adrian Miroiu, Introducere în analiza politicilor publice, București, 2001, p. 12;
2
Thomas Dye, Understanding Public Policy (7th ed.), Englewood Cliffs, NJ, Prentice Hall, 1992, p. 4.
3
James Anderson, Public policy making (2nd ed.), Princeton, NJ, Houghton Mifflin, 1994, p. 5.
1
alocare optimă a resurselor şi de a contribui în mod direct la ameliorarea alocării resurselor în cadrul
sectorului privat ori de câte ori aceasta se justifică. Aşa cum vom vedea mai târziu, mecanismul pieţei
prezintă, în grade diferite, anumite deficienţe sau lacune, susceptibile de a-i perturba în mod complet
funcţionarea.

Risipirea resurselor, care decurge din acest fapt, determină pentru colectivitate o pierdere de bunăstare
care poate justifica necesitatea unei intervenţii de corecţie a funcţionării sectorului public. Acest rol nu
se limitează doar la alocarea resurselor, el are în vedere şi realizarea unei juste repartiţii a bunăstării şi
a echilibrului macroeconomic. 4

Investițiile publice facilitează acumularea de capital public. Există mai multe tipuri de investiții de luat
în considerare: educaționale, infrastructurale, în tehnologie și în capital uman. Investițiile care se fac în
aceste domenii pot avea efecte economice profunde. De exemplu, investițiile în infrastructură, inclusiv
drumuri, poduri, alimentări cu apă, canalizare și infrastructură pentru sănătatea publică și educație sunt
factori indispensabili în cadrul dezvoltării economice și a calității vieții cetățenilor. Îmbunătățirea
sistemelor de infrastructură și de transport poate favoriza crearea de locuri de muncă și turismul,
ambele stimulând economia. Deosebit de importante sunt și investițiile educaționale, deoarece
facilitarea experiențelor de învățare asigură un nivel ridicat al studiilor și, astfel, o mai bună pregătire a
viitorilor specialiști și o creștere a potențialului de câștig și calității vieții. De asemenea, investițiile
realizate în tehnologie încurajează inovarea, care este nucleul creșterii și dezvoltării economice.

Politicile publice au devenit un instrument deosebit de important după aderarea României la UE.
După ce la Maastricht s-a evidenţiat rolul excesiv al Comunităţii europene în formularea politicilor
publice, Tratatul încheiat a consacrat rolul Parlamentului European în elaborarea politicilor publice (în
domeniul protecţiei mediului, protecţiei sociale, interesele consumatorilor).

Globalizarea economiei mondiale, naşte la nivelul Uniunii Europene , după cum aminteam, nevoia de
a impune politici comune în cele mai diverse domenii, precum: politica monetară, industrială,
socială, energetică, pescuit, cercetare, protecţia mediului, protecţia cumpărătorului, relaţii externe,
etc.

Noţiunea de „politici comune” este sinonimă cu politica Comunităţii Europene” sau „politica
comunitară” şi reprezintă de fapt „domeniul în care, în virtutea unui transfer de competenţe consfiinţit
de către statele membre la nivel naţional, la nivel comunitar, instituţiile comunitare intervin în mod
determinant şi direct, iar acţiunile statelor membre au loc concertat”5

Scopul politicilor comunitare reprezintă, potrivit tratatului constitutiv, „promovarea unei dezvoltări
armonioase a activităţii economice în întreaga comunitate, o extindere continuă şi echilibrată, o
stabilitate crescută, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai stabile între statele pe care le
reuneşte”.

În categoria politici comune ale Uniunii Europene, vom regăsi următoarele domenii:

1.Politica economică şi monetară cu principalele sale obiective:

a) existenţa unei pieţe unice, cu armonizarea fiscalităţii indirecte şi eliminarea frontierelor fiscale;

4
Marius Constantin Profiroiu, Elena Iorga, Manual de politici publice, Editura Economica, 2009, p.27;
5
A.Popescu – „Politici comunitare” în Raporturi de muncă nr. 5/2000, p. 58
2
b) o politică de concurenţă menită să întărească mecanismele pieţei;

c) politici economice comune care să întărească coeziunea economică şi socială a comunităţii;

2.Politica agricolă comună, având ca obiective potrivit Tratatului de la Roma(1957), următoarele:

a) creşterea productivităţii agricole europene;

b) asigurarea condiţiilor de trai rezonabile pentru producătorii agricoli;

c) stabilizarea pieţei de produse agricole;

g) garantarea furnizării de produse alimentare, la preţuri rezonabile pentru cumpărători.

3. Politica comercială urmăreşte realizarea unei uniuni vamale şi tarif vamal comun şi are la bază
următoarele obiective:

a) eliminarea totală a taxelor vamale, a restricţiilor cantitative şi normative între statele membre;

b) aplicarea unui tarif extern comun;

c) existenţa unei libertăţi totale în circulaţia mărfurilor pe teritoriul Uniunii.

4. Politica transporturilor cu principalele obiective:

a) stabilirea de reguli comune pentru transportul internaţional;

b) stabilirea condiţiilor de admitere a cărăuşilor nerezidenţi;

c) ameliorarea securităţii transporturilor.

5. Politici privind concurența cu scopul de a promova circulaţia neîngrădită a mărfurilor;

6. Politica industrială având ca principale obiective:

a) accelerarea adaptării industriei la schimburile structurale;

b) încurajarea iniţiativei şi a IMM-urilor;

c) încurajarea mediului cooperării între întreprinderi;

d) favorizarea exploatării potenţialului industrial al politicilor de inovaţie, cercetare şi dezvoltare

tehnologică;

12. Politici privind reţelele transeuropene în sectoarele infrastructurii transportului, telecomunicaţiei

și energiei.

Examinarea tratatelor Uniunii Europene ne permite identificarea mai multor categorii de competenţe
ale acestora în materia elaborării politicilor publice, una dintre cele mai importante fiind competenţa
exclusivă de a legifera şi a reglementa, cu caracter obligatoriu, prin acte juridice pentru toate statele
membre în domeniu, precum: politica monetară (pentru statele membre care au adoptat moneda euro),
politica comercială comună, politica comună de pescuit, privind conservarea resurselor biologice ale
mării, uniunea vamală.
3
În concluzie, putem afirma cu certitudine că politice publice au un rol foarte important în dezvoltarea
economică, întrucât acestea sprijină performanţele economice, corectează disfuncţionalităţile apărute și
asigură banii necesari pentru satisfacerea nevoilor social – economice, culturale, politice sau de altă
natură, de importanţă locală sau naţională. În fiecare ţară, domeniul economic este coordonat la nivel
central şi local de către instituţii publice (guvern, ministere, agenţii, structuri subordonate), care adoptă
politici publice cu scopul de a soluționa problemele de ordin economic și a satisface interesele
cetățenilor vizând acest domeniu. De la aderarea României la Uniunea Europeană, politicile publice au
devenit un instrument eficient de integrare a politicilor și principiilor europene în societatea
românească, atingându-se aspecte precum piața unică de desfacerea, creșterea concurenței, eliminarea
frontierelor fiscale ș.a.

Așadar, politicile publice sunt niște mecanisme foarte eficiente prin care se reglementează,
standardizează și legiferează anumite probleme la nivel societal, care asigură la final satisfacerea
intereselor cetățenilor.