E.

coli (Escherichia coli) este o enterobacterie prezentă în tractul

gastrointestinal al tuturor oamenilor şi animalelor, care este adeseri
inofensivă şi chiar benefică – aceasta previne colonizarea intestinului cu
bacterii patogene şi joacă un rol important şi în producerea vitaminei K. Însă
anumite tulpini ale acestei bacterii (există peste 700 de tulpini de E.coli) pot
elibera toxine care favorizează infecţiile intestinale sau de tract urinar,
pneumonia sau meningita.

Simptomele infectiei cu E. coli variaza semnificativ in functie de localizarea

infectiei, varsta gazdei si starea imuna din momentul respectiv (care permite
bacteriei sa se inmulteasca in organism). In unele situatii indivizii sunt doar
purtatori ai tulpinilor patogene si nu dezvolta infectia - raman asimptomatici,
insa pot imbolnavi persoanele din jur. Tabloul clinic debuteaza la 3-4 zile de
la contactul infectant. Majoritatea pacientilor dezvolta infectii
gastrointestinale, deoarece transmiterea fecal-orala este cea mai frecventa.

In aceasta situatie infectia se manifesta prin:

- Dureri severe de stomac, crampe abdominale si sensibilitate spontana si la
palparea abdomenului;
- Diaree, apoasa la inceput, insa poate deveni sangvinolenta (in functie de
tulpina patogena);
- Greturi si varsaturi.

Tratament
Tratamentul corect al infectiilor cu E. coli presupune administrarea
antibioticelor care pot distruge bacteria. Deoarece exista multe tulpini de E.
coli si sensibilitatea lor la antibiotice variaza foarte mult. Tratamentul trebuie
adresat atat agentului cauzal in sine, bacteriei, dar si eventualelor complicatii
cauzate de diaree (deshidratarea, de exemplu).

In cazul in care pacientul va dezvolta complicatii renale sau hematologice

(insuficienta renala sau anemie), tratamentul poate include:
- Reglarea atenta a aportului de lichide si minerale esentiale, astfel incat sa
nu apara dezechilibre hidro-electrolitice;
- Dializa: procedura ce poate elimina produsii de metabolism din sange.
Dializa este un instrument terapeutic ce trebuie folosit in cazul unor pacienti
cu insuficienta renala datorata infectiilor bacteriene;
- Transfuzii sangvine, in vederea echilibrarii anemiei.
Antibiotice si rezistenta la tratament
In ultima vreme speciile de E. coli au devenit si ele rezistente la tratament.
In plus, structura lor particulara le face rezistente la antibioticele care pot
distruge bacteriile Gram pozitive. In astfel de conditii, alegerea tratamentului
poate deveni destul de dificila, iar numarul antibioticelor disponibile si
eficiente este redus.

In prezent, se mai pot administra:

- Amoxicilina;
- Cefalosporine;
- Carbapenemi;
- Aminoglicozide.

Rezistenta la tratament este o problema din ce in ce mai importanta. Aceasta

se datoreaza administrarii excesive si adesea fara o baza solida a
tratamentului antibiotic. Astfel, bacteriile au ajuns in contact cu
medicamentele si au dezvoltat mecanisme care le fac rezistente actiunii lui.
Aceste mecanisme sunt ulterior transmise generatiilor urmatoare, deoarece
sunt inscrise in codul genetic al bacteriei. In plus, unele bacterii au ceea ce
se numeste “rezistenta incrucisata”: nu sunt rezistente doar la antibioticul cu
care au venit in trecut in contact, dar si cu multe altele similare din punct de
vedere chimic acestuia.

De retinut!
Pacientii nu sunt sfatuiti sa isi administreze singuri antibiotice. Adesea,
tulpinile bacteriene care determina aparitia diareei nu sunt foarte agresive,
iar boala dispare de la sine in 5 - 10 zile. Prin masuri care evita complicatii
precum deshidratarea, starea pacientului poate fi mentinuta in parametri
optimi. Daca insa diareea este amestecata cu sange, pacientul are crampe
abdominale intense, iar starea sa de sanatate se degradeaza simtitor de la o zi
la alta, medicul poate recomanda un tratament antibiotic. Acesta se
realizeaza in functie de antibiograma, investigatie de natura microbiologica
in urma careia se stabileste care sunt antibioticele eficiente, la care germenul
respectiv este sensibil.

Medicamente ce trebuie evitate

Pentru ca evolutia starii de sanatate sa nu fe agravata prin administrarea unor

medicamente ce pot face mai mult rau decat bine, specialistii insista sa
evitam:

1. Antidiareice: in anumite cazuri diareea cauzat de E. coli este de natura

toxica, iar toxinele bacteriei sunt eliminate prin aceste scaune. Daca oprim
sau incetinim tranzitul intestinal, putem favoriza acumularea acestor toxine,
cu efecte nefavorabile asupra intregului organism. Cu cat toxinele raman mai
mult in intestin, cu atat organismul are mai mult timp sa le absoarba,
complicatiile aparand mult mai repede si fiind mult mai grave.
2. Loperamida: este un antidiareic ce actioneaza prin reducerea tonusului
musculaturii longitudinale intestinale, dar creste tonusul musculaturii
circulare, ducand in final la cresterea timpului pe care alimentele il petrec in
intestin si permitand absorbtia apei si altor substante.
3. Produsi continand salicilati, bismut: este vorba de ibuprofen, aspirina, si
alte antiinflamatoare nesteroidiene, deoarece astfel de medicamente pot
favoriza sangerarile tractului gastrointestinal.
Astfel de medicamente nu trebuie administrate pacientilor cu diaree cauzata
de E. coli!

Daca exista suspiciune de infectie cu E. coli, neconfirmata pana la momentul

inceperii tratamentului, ar trebui evitate de asemenea si urmatoarele:
- Hidroclorura de difenoxid cu sulfat de atropina;
- Hidroclorura de difenoxilat cu sulfat de atropina;
- Imodium hidroclorid.
Tratament la domiciliu
Sus
Recomandarile specialistilor pentru tratamentul la domiciliu se refera in
principal la masuri care pot spori confortul personal al pacientului si
prevenirea infectarii celor din jur. In cazul in care in familie exista o ruda
infectata, suntem sfatuiti sa incercam sa ne protejam de contactarea acestei
infectii. Daca avem diaree ce dureaza mai mult de 48 de ore, cel mai bine ar
fi sa ne adresam unui medic, pentru a evita aparitia complicatiilor prin
deshidratare.

Administrarea unor antidiareice disponibile in farmacii (care se pot elibera

fara prescriptie medicala) este interzisa, deoarece unele pot face mai mult
rau de cat bine. In anumite situatii, cand diareea este toxica, medicamentele
care reduc eliminarea scaunelor pot complica, uneori fatal, evolutia bolii.

In tratamentul la domiciliu al diareei induse de infectia cu E. coli specialistii

recomanda:
- Sa nu administram antidiareice fara recomandarea medicului, mai ales daca
avem diaree cu sange sau diaree apoasa dar persistenta in timp;
- Sa incercam sa bem din cand in cand, de-a lungul zilei, bauturi rehidratante
(cate un pic). Astfel se pot inlocui o parte din ionii pierduti prin scaunele
diareice. Rehidratarea este cu atat mai importanta cu cat diareea este insotita
si de varsaturi. Deoarece deshidratarea poate evolua foarte rapid la bebelusi
si are consecinte grave, medicii insista ca acestia sa fie prezentati imediat la
o sectie de primiri urgente, pentru a fi rehidratati si tratati corespunzator. In
cazul adultilor, se recomanda consumul unor volume mici de lichid, pentru
ca stomacul nu poate face fata unor volume mai mari, pe acest fond de
suferinta generala.

Pacientii sunt sfatuiti sa acorde o foarte mare atentie semnelor precoce de

deshidratare:
- Mucoase uscate;
- Reducerea volumului lacrimilor;
- Reducerea diurezei (mictiuni rare, volum mic, aspect modificat al urinii-
spre maroniu);
- Senzatie de ameteala, lipotimii.

Cistita este un sindrom clinic determinat de inflamaţia microbiană a mucoasei

vezicii urinare.
De cele mai multe ori, inflamaţia este cauzată de o infecţie bacteriană, caz în
care aceasta este menţionată ca fiind o infecţie de tract urinar. Cistita poate fi
dureroasă şi neplacută şi poate deveni o problemă serioasă de sănătate în cazul în
care infecţia se extinde la rinichi.
Etiologie
Boala poate să apară ca o reacţie la anumite medicamente, radioterapie sau
substanţe iritante, cum ar fi produsele parfumate pentru igiena intimă, gelurile care
conţin spermicid sau utilizarea îndelungată a unui cateter. Cistita poate sa se
declanşeze, de asemenea, ca o complicatie a unei alte afecţiuni.
Originea cistitei poate fi:
-uretro-pielo-renală de aceea în orice cistită trebuie explorate şi căile
urinare superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele.
-vezicală (ca urmare a unui traumatism produs cu ocazia sondajului vezical,
staza vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză vezicală, boli parazitale, ulceraţii).
-în sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite, bartolinite,
vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite).
 -la bărbat (uretrita posterioară, prostatită).
-procese inflamatorii abdominale pelviene (abcesapendicular, perisignoidită
supurată).
-cauze generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită virotică sau
alergică).
Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar necomplicate înalte
sau joase.

Factori de risc
Factorii de risc care influenţează un potenţial ridicat pentru cistita infecţioasă
complicată sunt:
-sexul feminin
-vârsta înaintată
-infecţiile intraspitaliceşti
-sarcina
-purtători de cateter urinar
-anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar
-utilizarea recentă de antibiotice
-simptomatologie care durează mai mult de şapte zile
-diabetul zaharat
Este o afecţiune frecventă, aproape toate femeile suferă de cistită la un
moment dat. În schimb, este destul de rar întâlnită la bărbaţi. Acest lucru apare
deoarece uretra este mai scurtă la femei decât la bărbaţi.
Clasificare
-cistita acută;
-cistita cronică- până la 20% dintre femeile cu cistită acută vor face infecţii
urinare recurente, când microorganismul răspunzător trebuie identificat prin
urocultură, pentru a se identifica diferenţele care apar între recăderi.
Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate
.-cistita interstiţială – posibilă datorită unor procese autoimune sau alergice.
-cistita radică -apare ca efect advers al radioterapiei în cancere. Simptomele apar
dupa luni de zile de la încheierea radioterapiei.
-cistita hemoragică noninfecţioasă - poate apărea după radioterapie sau
tratament cu Ciclofosfamida.
SIMPTOMATOLOGIE
Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice:
1.polakiuria (urini mici şi dese)
 2.piuria (puroi)
3.durerea (alguria)
POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des întâlnit în
patologiaurinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum.În
cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendeazăîn cursul nopţii spre
deosebire de cistită, datorită bacilului tuberculosîn care polakiuria este mai intensă în
timpul nopţi.
PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria reprezintă prezenţa
puroiului în urină, urina este tulbure, aspectultulbure poate avea diferite grade în
funcţie de cantitatea şi felul puroiului care se amestecă în urină, urina fără luciu,
urina care şi-a pierdut transparenţa, urina mată sau intens tulbure, uneori cu
filamentecare cad pe fundul borcanului
.Piuria poate fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cusfacela şi miros
putred ( în cancerele vezicale), piuria poate fi afirmată prin examenul microscopic ce
arată prezenţa unor leucocite polinucleare alterate, alteori la sfârşitul micţiunii apare
hematuriaterminală, care în general nu este abundentă, este foarte frecventă încazul
infecţiei cu Neisseria gonoreea şi chlamidia trachomatis.
DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală la care se
adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii are de asemenea o
importanţă deosebită, durerea hipogastrică iradiată pe uretră sau în gland, are
localizare vezicală. De asemenea o deosebită importanţă îl prezintă examenul urinii
la emisie. Când urina este tulbure şi asociată cu durere şi polakiuria se confirmă
diagnosticul de cistită.Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi
este prezentă pe tot parcursul micţiunii, exagerându-se spre sfârşitula cesteia. Cu
excepţia cistitei gangrenoase, cistita este epiretică. O cistită febrilă reprezintă de fapt
o pielocistită, febra fiind datorită infecţiei căilor urinare superioare sau a
parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada simptomatică e nunţată
se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.
HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul obiectiv în
cazul când se suspectează şi prezenţa unei hematurii începe cu examenul urinii
emisie. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare. Bolnavul
urinează succesiv în trei pahare conice, câteva picături în primul pahar, partea cea
mai abundentă amicţiunii în al doilea pahar, iar ultimele picături în al treilea pahar.
Dacă hematuria apare numai în primul pahar = iniţială înseamnă că este de
origine uretrală.
Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală este de origine vezicală.
Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine renală.
În cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii hematuriei, se
poate prescrie un tratament hemostatic, urmând a continua investigaţiile după
ameliorarea hematuriei.
În cazul în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie asupra locului de
plecare al hematuriei, cistoscopia devine un examen de urgenţă, ea trebuie făcută la
 prezentarea bolnavului în plina hematurie. Uretrocistoscopia în plină hematurie arată
originea vezicalăa hemoragiei.
DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii,este un
simptom frecvent în cistita acută.
DIAGNOSTIC (clinic, paraclinic, diferential)Pentru diagnosticarea cistitei,
medicul specialist recomandă analiza unei probede urină.În urma sumarului de urină
poate fi evidenţiată prezeţna leucocitelor, bacteriilor şi a hematiilor în urina
pacientului. Sumarul de urină (urina este recoltat din mijlocul jetului urinar din prima
urină de dimineaţă) poate releva:
- pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite în urină, cunoscut
popular ca fiind puroi în urină). Aceasta înseamnă mai mult de 5 leucocite pe un
câmp microscopic de citire. Cu toate acestea, aproximativ 30% din aceste analize
urinare sunt fals negative, astfel încât pacienţii pot avea cistite şi sumare de urină
normale.
- bacteriuria- aceasta înseamnă mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe
câmpul de citire microscopic
-pozitivarea stick-ului urinar pentru nitraţi
-hematuria macroscopică (văzută cu ochiul liber) sau microscopică (văzută doar
cu ajutorul microscopului).Pentru a identifica exact ce bacterie a determinat infecţia se
recomandă efectuarea unei uroculturi.
. Aceasta reprezintă însămânţarea germenilor pe un mediu decultură, dacă
urocultura efectuată pe medii obişnuite este negativă această piurie „amicrobiană”
poate fi o tuberculoză urinară, infecţie fuzospirilară, infecţie virotică sau parazitară
care va necesita examene de laborator complementare.Prin examenul bacteriologic al
urinii se identifică germenul şi sensibilitatea lui la antibiotice. Prezenţa germenilor
banali nu arată însă şi cauza cistitei, aşa cum prezenţa bacilului Koch arată sigur o
tuberculoză. Urocultura va releva creşterea a mai mult de 100.000 microorganisme/
mililitrul de urină. Cu toate acestea, 100 mii microorganisme/ml poate fi predictivă
pentru o cistită.
Radiografia renovezicală poate descoperi uneori cauza cistitei într-o litiază
vezicală sau pielouretrală, un corp străin intravezical, un rinichi mare, metastazele
osoase ale unui cancer al prostatei.
Urografia poate evidenţia cauza cistitei şi unele leziuni ale aparatului urinar care
nu au fost bănuite clinic:
• leziuni renale tuberculoase
• hipotonia pielocaliceală dintr-o pielonefrită
• absenţa imaginii pielocaliceală datorită unei pionefraze.
• răsunetul ureteropielorenal datorit unui obstacol vezical sau
subvezical(tumoare malignă vezicală în vecinătatea orificiului uretral,
refluxulvezicouretral, uretre, în cârlig de undiţă, datorită unui adenom al prostatei cu
evoluţie intravezicală tumoare a prostatei, stricturi uretrale).
 Cistografia urografică dă indicaţii asupra gradului hipertoniei vezicale (vezică
rotundă) sau asupra apariţiei ţesutului de scleroză (vezică asimetrică), şi uneori arată
şi cauza cistitei:
• imaginea lacunară a unei tumori vezicale
• proeminenţa unei tumori a postatei
• prezenţa calculilor de acid uric
• proeminenţa datorită unei dilataţi chistice ureterale
• răsunetul vezical al unui obstacol subvezical
• diverticuli.
Cu ocazia urografiei se poate face şi o uretrografie micţională, care poate arăta
modificările uretrei prostatice datorate unui adenom sau unui cancer al
prostratei,stricturi uretrale. O radiografie vezicală făcută după micţiune poate pune în
evidenţăun rezidiu vezical.
Cistoscopia sau uretrocistoscopia este ultimul examen în cazul când
celelalteinvestigaţi sunt neconcludente. Cistoscopia poate arăta unele cauze ale
cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de asemenea, aspectul
leziunilor mucoase şi localizarea lor. Astfel se pot identifica leziuni difuze, greu de
interpretat şi care necesită repetarea cistoscopiei după un tratament intens cu
antibiotice şi instilaţii cu soluţie de nitrat de argint 1%, leziuni localizate în trigon
sau calotă (cistită deorigine renală sau sigmoidiană) localizate la col (cistită de
origine uretrogenitală localizate pe feţele laterale sau pe faţa posterioară ,cistită de
origine pelviană, anexialăapendiculară, sigmoidiană sau rectală)

EVOLUTIE
Evoluţia unei cistite depinde de cauzele predispozante şi de posibilitatea
tratăriilor.
Natura germenilor nu joacă decât un rol secundar, se afirmă că leziunile
datorate colibacilului sunt mai puţin periculoase, dar de durată mai lungă decât cele
determinate de stafilococ sau streptococ care sunt mai grave, dar curabile într-un
timp mai scurt.
Formele acute simple se pot vindeca şi spontan cauzele fiind
trecătoare.Simptomele se amendează în câteva zile, urina devine clară iar în 10-12
zile evoluţia se termină prin „ restituţio ad integrum”.
Formele acute simple recidivante se observă mai ales la femei, necesită explorări
complete pentru a li se descoperi originea şi a se putea aplica un tratament cauzal
eficient.
În forma cangrenoasă sau exfoliantă, care este destul de rară şi apare în anumite
condiţii ca:
-uter încarcerat
-infecţia puerperală
 -la stricturaţi şi prostatici după explorări instrumentaletraumatizante.
În toate aceste cazuri starea generală se agravează repede şi mortalitatea
estedestul de ridicată. După câteva zile de boală mucoasa vezicală începe să fie
eliminată uneori în totalitate, la femei expulzia este posibilă, la bărbat trebuie făcută
o cistotomie şi extrasă mucoasa gangrenoasă exfoliată. Mucoasa se poate regenera
complet şi rapid,dar uneori rămân sechele grave ca:
-vezică mică scleroasă
-scleroza orificiilor ureterale
TRATAMENT
Cistita tratată incorect sau insuficient poate evolua generând afectarea rinichiului, uneori
cu pierderea funcţiei acestuia.
Tratamentul cistitei poate varia între 3 şi 7 zile în funcţie de severitatea şi tipul de
bacterie depistată la analiza specifică a urinii (urocultura). Tratamentul constă în
administrarea de antibiotice. Poate fi folosită o schemă de tratament de 3 zile
în cazul femeilor tinere, active sexual sau se poate aplica schema standard de 7-10 zile.
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandată la
:-femeile insărcinate
-vârstnici
-bărbaţi
-copii
-persoanele cu infecţii de tract urinar recurente
-diabetici
-persoanele cu simptome durând de mai mult de o săptămână, care au risc crescut de
pielonefrită.

Tratament curativ:
– regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor: lichide în cantitate
mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi
- controlul tranzitului intestinal asigură de multe ori vindecarea procesului acut,
băi calde de şezut
- spălături vaginale calde
- comprese calde care uneori atenuează durerile.
Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat de sodiu
îndoză de 20g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda, vezicală ameliorează la
rândul ei durerea
.În general, cu acest tratament medical simplu fenomenele vezicale se liniştescîn
2-3 zile. În acest timp se execută urocultura şi explorările radiologice pe baza
cărorase va putea indica apoi un tratament corect ţinându-se seama de faptul că
tratamentul cauzal este obligatoriu în orice formă de cistită.
Medicamentos
 Ineficienţa unei cure de tratament de 3 zile indică, adesea, o infecţie în tractul
urinar superior (rinichi) şi necesită o cura de antibiotice de 10-14 zile.
Ineficienţa după cea de-a 14 zi de tratament sugerează o infecţie renală profundă
şi necesită o cura de antibiotice de 4-6 săptămâni.
Următoarele antibiotice pot fi folosite, atât în schemele de tratament scurte
(3zile), cât şi în cele lungi (7-10 zile):-Trimetoprim-sulfametoxazol - se
administrează per os, fiind un medicament preferat în general, datorită costului
scăzut şi ratei de eficienţă superioarăfaţa de Amoxicilina şi Cefalosporine.
-Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-
500mg/zi per os; Norfloxacin 1 g/zi per os.
-Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel deeficient
ca şi Trimetoprim-sulfametoxazol.
-Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, în timpul mesei, deoarece absorbţia
estecrescută în acest mod.
-Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid
clavulanic (un medicament compus din două componente), deoareceAmoxicilina
singură are o eficienţă inferioară.
În cazul în care rezultatul uroculturii (aflat după începerea
tratamentuluiantibiotic) indică rezistenţa microorganismului la antibioticul prescris,
se recomandă schimbarea antibioticului, doar în cazul în care pacientul este încă
simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut în urină, astfel încât testarea
standard a sensibilităţii microorganismului la aceste antibiotice să nu reflecte
sensibilitatea în vivo.
Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi preferate acestea,
antibioticele rămânând medicaţia de rezervă. Neoxazolul se va prescrie îndoză de
0,10g/kilocorp la adult şi 0,10-0,30g/kilocorp la copil. În general unui adult ise
prescriu în primele două zile la 4 ore două tablete (6g/24h) apoi la trei ore o
tabletă(4g/24h).
Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul până la
sterilizare(10-12 zile). În prezenţa unor calculi radioscopici, după ameliorarea cistitei
se va proceda la îndepărtarea acestora. O cistită apărută la o femeie la care urograma
estenormală trebuie considerată de origine genitală.
Când fenomenele acute ale cistitei nu cedează la tratamentul medical
esteindicată asocierea tratamentului urologic.
Dacă urina cu tot tratamentul aplicat semenţine tulbure se pot face spălături
vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat deArgint 2 gr/00, Acid Boric 40 gr/00
Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi pentru
spălăturisoluţie de bicarbonat de sodiu 40gr/ sau chiar:
- apă distilată
- soluţie clorurosodică izotonică.
 Spălăturile au scopul să detaşeze falsele membrane şi depozitele purulente de pe
mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza şi instalaţiile cu:
- chemotripsină
- streptokinaza
- streptodornaza
În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi Albright) care are un
pH acid:
- Acid citric monohidrat 32,3 gr.
- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.
- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.
- Apă distilată 1000 ml.
- 2 linguri la un litru de apă sterilă.
Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de calciu,dând
citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o soluţie suprasaturată de fosfat
de calciu previne precipitarea. Efectul iritant al citratului este micşorat de prezenţa
oxidului de magneziu, care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se
obţin rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.
În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se administrează
penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două injecţii intravenoase la o
ziinterval (0,15-10,30 gr).
În cistitele colului vezical frecvente la femei, care nu au cedat la tratamentul
medical se pot prescrie instilaţii vezicale cu 10-15 ml ulei gomenolat 5% introdus cu
un instilator fără sodă, zilnic sau la două zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se
obţine o ameliorare evidentă şi urocultura este pozitivă, iar germenul este sensibil la
un antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu antibioticul respectiv (în general
50-1000mg/creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul este iritat), care se vor
introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după trecerea unui Beniguee drept
numărul38-40.

În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau, dimpotrivă

foarte complicat. Rezultatele sunt fie bune de la început, fie mediocre. De multe ori
boala se vindecă datorită corticalizării simptomatologice sau persistenţei unei mici
spineiniţiative la nivelul colului sau uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului
unor bolnavi.
Antibioticele şi chimioterapicele constituie medicaţia comună a tuturor
infecţiilor urinare, aplicându-se după cum s-a prezentat anterior si în cazul cistitei
acute. Pentru ca antibioterapia şi chimioterapia să fie eficiente sunt
necesareurmătoarele condiţii:
-germenii să fie sensibili la antibioticul utilizat.
-să nu existe malformaţii congenitale sau alte cauze de stază urinară
 -dacă există condiţii care să favorizeze staza urinară acestea să fie îndepărtatela
începutul tratamentului.
-dozele de antibiotice să asigure o concentraţie eficientă în sânge
-în formele acute, grave să se asocieze mai multe antibiotice.
-tratamentul să fie continuat până la sterilizarea urinii.
Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe antimicrobiene care în
multecazuri pot omorî germenii (acţiune bactericidă) sau le pot opri multiplicarea
(acţiune bacteriostatică). Cu condiţia ca în sânge să existe o concentraţie
medicamentoasă destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să aibă un tip de contact
cu germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată dar
sindromul postinfecţios (sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit şi tratat.
În infecţiile localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate, în depozite
fibrinoase sau în colecţii purulente nu sunt influenţaţi de antibiotice. Acestea fie că
nu pot ajunge la ei sau chiar dacă ajung, doza este prea mică şi nu poate avea
influenţăasupra lor datorită existenţei unor inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor.
De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic medicamentelor. Astfel
Cefalosporinele, Cloramfenicolul, Rifampicina, Neoxazolul, Sulfametinul sunt
activela un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se foloseşte bicarbonat de sodiu 4-
10gr/zi şicitrat de sodiu 2-4gr/zi.
Când germenul este bine cunoscut tratamentul va începe cu un singur
antibiotic,de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu sfera de acţiune cea mai
îngustă, cuacţiune directă asupra agentului patogen cauzal. În infecţia urinară există
posibilitateade infecţii succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în
cursul tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante nu au
fost suprimate.
La bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile excretoare fiind în
legătură cu exteriorul se produc schimbări ale germenilor patogeni se întâlnesc la
aceşti bolnavi succesiv infecţia colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic,
Klebsiella. De aceea, infecţiile urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea
focarelor şi frecvent aceste infecţii au o evoluţie prelungită, cronică cu perioade
deameliorări şi agravare devenind până la sfârşit rezistente la antibiotice şi
chimioterapie.
Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete uroculturile, să se testeze
sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze antibioticele cu sferă îngustă de
acţiune.Tratamentul cu antibiotice şi chimioterapie în cistita acută până la
cunoaşterea rezultatului uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos
antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în care urgenţa şi
gravitatea cazului pot justifica iniţierea unui tratament empiric până la primirea
rezultatelor de laborator.
Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii cu germeni
piogeni care pot fi eventual sensibili la penicilină, eritromicină şi
oleandomicină.Leucopeniile cu formule leucocitare normale pot indica o infecţie cu
germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili la streptomicină, tetraciclină,
cloramfenicol, negram, nitrofurantoin.
Tratamentul va fi început cu antibiotice cu sferă largă de acţiune sau cu
asocieride antibiotice, sperând ca unul dintre ele să aibă acţiune asupra germenului,
se vor prefera antibiotice neutilizate încă de bolnav până la acea dată. Dozele vor fi
mari sau maxime de la început şi urmărind bolnavul 24-36 ore se poate trage o
concluzie asupra eficacităţii tratamentului.
Tratamentul profilactic
Constă în asanarea tuturor focarelor de infecţie, intervenţie chirurgicală pentru
îndepărtarea obstacolelor care provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale.